Institutii complementare

Institutii complementare

In prezent, in Romania nu mai exista institutia tribunalelor de minori, insa infractorii minori cunosc in continuare un tratament aparte fata de al infractorilor majori, atat in ce priveste normele sanctionatoare cat si cele procedurale; in acest sens un loc aparte il ocupa, incepand din 1997, sistemul de probatiune si reintegrare sociala.

Probatiunea reprezinta o maniera autentica de instrumentare a cazului, un sistem de culegere si de analiza de informatii despre persoana in cauza (minorul) in scopul elaborarii unui program adaptat atat intereselor sale, cat si pericolului pe care-1 reprezinta pentru societate[1].

Denumirea de "probatiune", provine, etimologic, de la cuvantul englezesc "probation" si are intelesul de supunere la o proba sau la o incercare a celui care a savarsit o infractiune, pentru a observa capacitatea sa de reintegrare sociala si reorientarea comportamentului sau de la un comportament delincvent la unul prosocial³. Pentru ca sistemul de probatiune sa nu fie confundat cu sistemul probelor din cadrul procesului penal, s-a adaugat si denumirea de "reintegrare sociala", denumire care are, de altfel, si un suport in activitatea ce o desfasoara consilierii de probatiune[2].

Sistemul de probatiune a devenit cunoscut in Romania pe filiera britanica prin protocolul semnat cu Marea Britanie, prin care aceasta se angaja sa acorde consultanta si resurse materiale pentru dezvoltarea serviciului de probatiune in Romania. Astfel, probatiunea isi face intrarea in sistemul juridic romanesc prin Ordinul Ministrului Justitiei nr. 510/c din 18.04.1997 privind aplicarea ei experimentala la Arad pentru corelarea normelor privind executarea sanctiunilor penale cu prevederile Constitutiei si angajamentele asumate de statul roman prin ratificarea conventiilor internationale referitoare la drepturile omului si pentru completarea si adaptarea prevederilor legislatiei romane la principiile de probatiune definite in Recomandarea nr. R(92)16 a Consiliului Europei .

In prezent, baza legislativa este asigurata de C. pen., prin art. 103 (privind libertatea supravegheata) si art. 86³ (privind suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere), dar si de Ordonanta de Guvern 92/2000 privind organizarea si functionarea serviciilor de reintegrare sociala a infractorilor si de supraveghere a executarii sanctiunilor neprivative de libertate.

Serviciul de probatiune isi intinde domeniul de activitate in mai multe sfere ale relatiilor sociale astfel:

in fata instantei de judecata - judecatorul poate cere un referat de
evaluare cu privire la caracterizarea psiho-socio-comportamentala a
infractorului minor, pe baza caruia poate - mai usor - sa dispuna o masura sau o pedeapsa potrivita si conforma cu infractiunea savarsita de minor;

in comunitate - il ajuta pe minorul asupra caruia s-a luat o masura ce
se executa in libertate, supravegheaza activitatile in care acesta se implica si il indruma pentru o mai facila reintegrare in societate;

in penitenciar - pregatirea condamnatilor pentru liberare, in, sensul
unei mai bune adaptari si reintegrari sociale.

Din continutul O.G. 92/2000 rezulta principiile de baza ale functionarii serviciului de reintegrare sociala si supraveghere, astfel:

art. 3 alin. 1 si 2 - dispune ca numai cu acordul persoanelor care au
savarsit infractiuni, serviciul de reintegrare sociala intervine - prin
personalul sau specializat - cu asistenta si consiliere in vederea
reintroducerii, cat mai facile, in societate a acestor persoane;

art. 3 alin. 2 - serviciul actioneaza doar "in scopul indreptarii si
reintegrarii sociale a persoanelor condamnate la o pedeapsa cu privare de
libertate";

art. 4 - serviciile de reintegrare sociala actioneaza "fara vreo
discriminare pe temei de nationalitate, cetatenie, rasa, origine etnica, limba,
religie, sex, opinie, politica sau orice alta apartenenta politica, avere, origine sociala sau alte asemenea temeiuri";

art. 2 - serviciile de reintegrare sociala si supraveghere isi desfasoara
activitatea "prin atragerea si implicarea comunitatii" in procesul de reintegrare in societate a persoanelor care au savarsit infractiuni.

Prevederile O.G. 92/2000 se aplica:

persoanelor care executa o sanctiune neprivativa de libertate;

persoanelor carora li s-a stabilit prin hotarare judecatoreasca aducerea
la indeplinire sau respectarea anumitor obligatii[4].

La modul concret, ordonanta se refera la urmatorii subiecti:

a)   inculpatii fata de care s-ar putea lua o masura in folosul comunitatii,
precum si inculpatii minori;

b)   condamnatii la pedeapsa inchisorii a carei executare a fost suspendata
sub supraveghere⁵;

c)   minorilor aflati sub incidenta art. 103 C. pen.;

d)   condamnatii minor liberati conditionat;

e)   condamnatii liberati conditionat carora li s-a impus o masura in folosul
comunitatii;

f)    minorii internati intr-un centru de reeducare si liberati inainte de a
deveni majori.

Probatiunea e o modalitatea de transformare a stiintei sociale in munca sociala si propune o incursiune in spatiul interior al omului, in structura sa intima si a mobilurilor care-l motiveaza, in spatiul nevoilor (de baza, de securitate, de apartenenta, cognitive, afective, estetice, de auto-realizare), al factorilor predispozanti in comiterea unei infractiuni (varsta, sex, condamnarile anterioare, experienta institutionala etc.) si al factorilor situationali (influentele pozitive sau negative ale mediului: anturaj, stabilitatea relatiilor, conditiile de viata, comportamentul dependent, apartenenta la grupuri extremiste, scolarizarea, locul de munca, somajul, saracia etc.).

Toti factorii mentionati anterior fac obiectul referatelor de evaluare pentru individualizarea pedepsei si aduc informatii obiective, neutre, nediscriminative si verificabile despre persoana care a incalcat legea . Referatul trebuie intocmit in termen de 14 zile de la primirea cererii de la instanta, daca nu e mentionat expres alt termen, conform art. 12 alin. 4 din O.G. 92/2000.

Intocmirea referatului de evaluare este obligatorie:

in procesele cu inculpati minori;

atunci cand condamnatul nu executa masurile in interesul comunitatii
stabilite de instanta judecatoreasca;

in situatia condamnatilor minori propusi pentru acordarea libertatii
conditionate;

cand cei liberati conditionat au savarsit o infractiune in aceasta
perioada, infractiune pentru care legea prevede o pedeapsa mai mica de 5
ani;

cand se propune revocarea liberarii minorului inainte de a deveni
major;

la cererea instantei pentru individualizarea pedepsei[6].