Obiceiul sau cutuma ca izvor al dreptului constitutional

OBICEIUL SAU CUTUMA CA IZVOR AL DREPTULUI CONSTITUTIONAL

Dreptul constitutional este ramura de drept care este formata din norme juridice care reglementeaza relatiile sociale fundamentale care apar in procesul instaurarii,mentinerii si exercitarii statale a puterii.Dreptul constitutional stabileste principiile fundamentale ale structurii social-economice si ale organizarii puterii de stat,reglementeaza relatiile dintre diferitele componente ale statului,precum si cele dintre stat si cetateni,relatii materializate in drepturile si indatoririle fundamentale ale acestora.

Prima catedra ce a purtat denumirea de "drept constitutional" a fost creata la Ferrara,in anul 1797, sub conducerea lui Giuseppe Compagnoni di Luzo. Pellegrino Rossi, care este tot italian, a fost primul titular al unei catedre de drept constitutional in Franta, infintata la Paris in anul 1834.

In Romania, dreptul constitutional a fost inclus la inceput in programa facultatilor de drept impreuna cu dreptul administrative, sub denumirea de "drept public". In anul 1864, profesorul A. Codrescu isi intituleaza deja cursul cu denumirea de "Dreptul constitutional", iar in anul 1881, la Braila apare lucrarea cu numele "Elemente de drept constitutional", scrisa de Christodul J. Suliotis. Conceptul de drept constitutional s-a cristalizat insa definitiv prin predarea si publicarea la Facultatea de Drept din Iasi a cursului de drept constitutional al profesorului Constantin Stere (1910) si apoi la Facultatea de Drept din Bucuresti a cursului profesorului Constantin G. Dissescu.

Izvoarele dreptului constitutional :

Constitutia ;

Legea, ca act juridic al Parlamentului ;

Regulamentele parlamentare ;

Ordonantele Guvernului ;

Tratatele internationale ;

Obiceiul sau cutuma .

Obiceiul sau cutuma este cel mai vechi izvor de drept si reprezinta tema principala a acestui referat.

Cutuma este o regula de conduita devenita obligatorie datorita aplicarii ei o perioada de timp indelungata, in temeiul convingerii tuturor privind necesitatea ei.

Obiceiul juridic (cutuma) , sau , cum s-a numit in trecutul nostru , obiceiul pamantului,se naste prin repetarea aplicarii unei aceleiasi idei juridice intr-un numar de cazuri individuale succesive, prin crearea de precedente.

Cutuma presupune asadar pe de o parte un uz, o practica a justitiabilitatilor, veche si incontestabila, dar pe de alta parte ea reprezinta si ideea ca norma pe care o implica nu poate fi serios contrazisa de catre cei interesati, ca prin urmare in recunostinta lor sta in mod normal recunoasterea unui adevarat drept care se poate revendica ca atare , sub sanctiunea juridica.

Modalitatea trecerii unui obicei juridic din sistemul general al normelor sociale in sistemul izvoarelor dreptului etatic este marcata de doua momente importante : fie ca statul prin organele sale legislative, sanctioneaza un obicei si-l incorporeaza intr-o norma oficiala, fie ca obiceiul este invocat de parti ca norma de conduita in fata unei instante de judecata si aceasta il valideaza ca regula juridica.

Inconvenientele cutumei stau in mobilitatea ei, mai ales in forma sa initiala, ea putandu-se schimba, din acest aspect creandu-se si nesiguranta aplicarii ei; ea are insa in acest stadiu avantajul plasticitatii, intrucat regula de drept se adapteaza la inceput intocmai necesitatiilor sociale.

Cutuma (sau obiceiul juridic) este considerata in unele sisteme constitutionale, caz in care se observa ca obiceiul nu poate interveni " contra legem " (adica impotriva legii, avand o functie abrogatorie), si numai pentru a completa eventuale lacune ale dreptului scris, permitand sau facilitand interpretarea acestuia.

In Romania, obiceiul a fost recunoscut ca izvor al dreptului sub regimul constitutiilor de la 1866, 1923, 1938 si al legislatiilor adaptate pe baza acestora.Sub imperiul constitutiilor de la 1948, 1952 si 1965 obiceiul era ingaduit numai cu titlu exceptional, in anumite ramuri de drept, atunci cand legea o spunea expres.

Actuala constitutie admite obiceiul ca izvor de drept numai pentru anumite situatii; de exemlu, conform articolului 44 (protectia proprietatii private) 1 se arata ca dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii si obiceiului, revin proprietarului.Aceste prevederi privesc insa dreptul privat. In ceea ce priveste dreptul public, exista posibilitatea ca anumite reguli nescrise sa se impuna in practica anumitor institutii ale statului, dar pentru aceasta este nevoie de timp si de o permanenta corelare cu cerintele statului de drept .

In succesiunea istorica a izvoarelor de drept, obiceiul ocupa, fara indoiala, primul loc. Obiceiul este cea mai originala forma a manifestarii vointei sociale. Chiar in formele cele mai rudimentare, primitive, de convietuire umana , gasim unele reguli, care nu sunt impuse in mod expres dar de fapt sunt respectate aproape din instinct.

In epoca medievala numarul cutumelor a sporit atat de mult, incat s-a pus problema sistematizarii lor. Sunt recunoscute asemenea culegeri de cutume cum ar fi : "Oglinda saxona " (din 1230) , " Oglinda svaba " (din anii 1273-1282), " Asezamintele lui Ludovic cel Sfant " (din anul 1270).

In ceea ce priveste obiceiul juridic sau cutuma ca izvor al dreptului constitutional, in justificarea acestui punct de vedere doctrina considera ca adeseori constitutia scrisa este opera teoreticienilor preocupati mai mult de avantajul elegantei si de echilibrul juridic al mecanismului pe care il construiesc, decat de eficacitatea sa practica. Datorita acestui lucru, viata politica scoate in evidenta ceea ce are artificial constitutia si introduce uzante si practici care o completeaza si adesea o deformeaza sau o contrazic.

Obiceiul constitutional nu este acelasi lucru cu constitutia cutumiara. Poate exista obicei " contra legem " ( cum se intampla in cazul Italiei ). Fara a confunda obiceiul constitutional cu constitutia cutumiara, deoarece primul se naste in interiorul unui stat organizat printr-o constitutie scrisa, o mare parte a doctrinei considera ca obiceiul poate fi asezat printre izvoarele dreptului pozitiv, dar ca obiceiul nu poate interveni contra legem, el neputand modifica sau abroga dispozitii cuprinse intr-o lege constitutionala; obiceiul nu poate decat sa comleteze eventualele lacune ale dreptului scris, permitand sau facilitand interpretarea acestuia. 2

Practica dezvoltarii constitutionale poate scoate in evidenta unele carente ale dreptului,,in procesul perfectionarii activitatii statale se pot, desigur, impune solutii noi, diferite de cele din dreptul constitutional.

Dar aceste noi solutii imbraca, si este bine ca imbraca, numai haina normelor juridice edictate de catre autoritatile publice, sau normele sa le permita.

" Pentru a putea considera ca tribunalele sunt abilitate a aplica de asemenea dreptul cutumiar, trebuie in mod necesar admis ca ele sunt abilitate de catre Constitutie,-mai exact in aceeasi maniera in care sunt abilitate sa aplice legile- altfel spus ca in mod necesar trebuie admis ca, Constitutia instituie cutuma care rezulta din conduita obisnuita a indivizilor supusi de stat ca fapt creator de drept ". 3

Cutumele au un loc important printre sursele dreptului international public si ale dreptului transnational. Desigur, in societatea internationala contemporana, tratatele pot fi incheiate rapid, textul lor fiind precis; astfel, joaca un rol important. Dar aceste avantaje ale dreptului scris sunt de multe ori mai mult aparente decat reale.

Pregatirea si negocierea unui tratat multiateral poate dura mai multi anii sau chiar zeci de ani si textele tratatelor, rezultate ale compromisurilor, sunt de multe ori lipsite de precizie si claritate. Si cutumele, al caror rol era altadata primordial au probabil astazi un rol mult mai redus printre sursele dreptului, dar nu sunt subminate de tratate in societatea internationala contemporana, ele contribuind in mare masura la stabilitatea si la securitatea relatiilor internationale. In toate acestea, nu trebuie sa opunem prea mult tratatele si cutumele, deoarece exista multiple relatii intre aceste doua surse de drept si, prin codificare, cutumele sunt frecvent transformate in tratate.

Cutma este definita prin elementele sale constitutive : pe de o parte precedentele , iar pe de alta parte " opinio juris sive necessitatis " ( opinia dupa care aceste precedente sunt constitutivele unei norme juridice ). 4

Precedentele trebuie sa emane, cu titlu principal de la organele de stat competente pentru angaja statul pe plan international si in mod accesoriu de la alte organe etatice.In materie de contracte de interes comercial statal, de exemplu, pentru incheiera intre stat si o persoana non etatica straina, exista cutume transnationale la formarea carora societatile transnationale au contribuit de-a lungul timpului.

O serie de precedente poate constitui o practica dar nu e suficienta pentru a stabili existenta unei cutume. Aceasta implica existenta unui element psihologic, convingera raspandita la subiectii de drept ca aceasta practica este obligatorie ca fiind de drept. Proba unui astfel de element psihologic fiind foarte dificila de produs, este in mod general admis ca existenta sa este prezumata : apartine celui ce neaga realitatea, sa aduca proba inexistentei sale.

Cutuma trebuie sa fie generala, insa acest element trebuie sa fie apreciat cu multa atentie de la caz la caz. Nu inseamna ca acea cutuma trebuie sa fie universala ( de altfel, ar fi foarte dificil, daca nu imposibil, ca sa se stabileasca o asemenea universalitate ) si nici imemoriala. Pe langa cutumele obisnuite mai exista si cutume regionale si chiar bilaterale, iar in sociatatea internationala actuala, cu evolutii atat de rapide, cutumele pot sa apara intr-un interval scurt de timp, vorbindu-se chiar , nu fara exagerare ,de " cutuma instantanee " .

In afacerea platoului continental al Marii Nordului, Curtea Internationala de Justitie, in decizia din 1969 a declarat : " Desi faptul ca nu s-ar fi scurs decat un interval scurt de timp, nu constituie in mod necesar in sine o piedica la formarea unei reguli noi de drept international cutumiardispensabil ca, in aceasta perioada de timp oricat de scurta ar fi, sa fie practica statelor, intelegandu-se cele care sunt interesate in mod particular, sa fie frecventa si in mod practic uniforma ". 5

In conditiile actuale ale societatii internationale, stabilirea cutumei intampina dificultati ca urmare a cresterii numarului statelor membre ale societatii internationale si, indeosebi, a eterogenitatii lor. Noile state independente ( aparute dupa inlaturarea dominatiei coloniale ) contesta unele cutume. Acestea considera cutuma, in general, ca fiind elaborata fara participarea si uneori impotriva lor, si ca fiind, intotdeauna, prin natura ei, nedemocratica.

Pentru a fi considerata izvor al unor norme de drept international, cutuma trebuie sa constituie deci o practica generala, relativ indelungata si uniforma, considerata de state ca exprimand o regula de conduita cu forta juridica obligatorie.

In sensul acestei definitii se impune astfel o distinctie intre elementele materiale si elementul subiectiv al cutumei, care trebuiesc intrunite cumulativ, pentru a se putea invoca existenta unei norme cutumiare.

Un element material se refera la aria de raspandire a cutumei, respectiv determinarea numarului de state care trebuie sa urmeze in mod uniform o anumita conduita, pentru ca aceasta sa se impuna ca regula cutumiara.

C.I.J. ( Curtea Internationala de Justitie ) a considerat ca este nevoie de o " participare larga si reprezentativa " 6 , dar nu de totalitatea statelor care formeaza comunitatea internationala la un moment dat.

De exemplu, stabilirea pe cale cutumiara a unui regim juridic al platoului continental, ca spatiu marin rezervat exclusiv exploatarii de catre statele riverane, a avut loc in urma revendicarilor si a exercitarii unor asemenea drepturi suverane de catre o serie de state cu litoral intins, primul dintre acestea fiind S.U.A. ( "Proclamatia Truman " din 1945 ) , urmata de alte tari, ca : Brazilia , Chile , Argentina etc.

BIBLIOGRAFIE

1. Drept international , autor Raluca Miga-Besteliu , editura All , 1997 ;
2. Elemente de drept international public , autori conf.univ.dr. Vasile Popa , lect.univ. Petre Petrisor , jurist Octav Cozmanca ; Presa Universitara Romana , Timisoara , 1994 ;
3. Drept Constitutional si Institutii politice , autori Ioan Muraru si Elena Simina Tanasescu , editura All Beck , vol 1 editia a 11-a , 2003 ;
4. Drept Constitutional si Institutii politice , autor conf.univ.dr. Gheorghe Iancu , editura Lumina Lex , Bucuresti , 2005.