Cuprins

CAPITOLUL I 2

1.Notiunea de situatie legala a copilului. Sediul materiei 2

Notiune 2

Sediul materiei 2

2.Principii si garantii ale exercitarii drepturilor copilului 3

3.Ocrotirea minorului. Notiune. Mijloace de realizare 8

Notiune. Reglementare 8

Mijloace de realizare 11

4.Raspunderi privind incalcarea drepturilor copilului 12

5.Enumerarea drepturilor copilului 13

Drepturi si libertati civile 13

Drepturi privind mediul familial si ingrijirea alternativa 13

Drepturi referitoare la sanatatea si bunastarea copilului 14

Drepturi vizand educatia, activitatile recreative si culturale 14

CAPITOLUL II 15

1.Notiunea de identitate in intelesul legii nr. 272/2004 si identificarea persoanei 15

2.Inregistrarea nasterii 16

Regula - Nasterea a avut loc intr-o unitate sanitara 16

Exceptii 16

3.Dreptul la nume 18

Particularitati referitoare la numele copilului 19

4.Dreptul la cetatenie 23

5.Dreptul la domiciliu 25

6.Dreptul copilului de a-si cunoaste parintii 26

CAPITOLUL III 28

1.Dreptul de a nu fi separat de parinti 28

2.Dreptul la relatii personale cu familia sa 28

Titularii dreptului la relatii personale 29

3.Dreptul la circulatie interna si internationala 32

A.Situatia copiilor cetateni romani 32

B.Conditiile iesirii din tara pentru cetatenii minori 33

C.Situatia copiilor cetateni straini 36

4.Dreptul la protejarea imaginii publice si a vietii sale intime, private si familiale 37

5.Dreptul la libertatea de exprimare 38

6.Dreptul de a-si exprima liber opinia si de a fi ascultat 39

7.Dreptul la libertate de gandire, de constiinta si de religie 40

8.Dreptul la libera asociere si libertatea de intrunire pasnica 40

9.Dreptul la respectarea personalitatii si individualitatii copilului; imposibilitatea supunerii copilului la pedepse fizice sau alte tratamente umilitoare ori degradante 41

10.Dreptul de informare 41

11.Dreptul de petitionare 42

12.Drepturile copilului apartinand unei minoritati 43

CAPITOLUL IV 45

1.Dreptul de a creste alaturi de parinti, de a fi ingrijit, crescut si educat de catre parinti. Dreptul de a fi crescut de ambii parinti; exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti; obligatia de intretinere dintre parinti si copii; 45

Dreptul de a creste alaturi de parinti, de a fi ingrijit, crescut si educat de catre parinti 45

Dreptul de a fi crescut de ambii parinti; exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti 46

Obligatia de intretinere dintre parinti si copii 47

2.Dreptul de a fi crescut in conditii care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala 48

3.Dreptul la sanatate 49

4.Dreptul de a beneficia de un nivel de trai care sa permita dezvoltarea sa, sub toate aspectele 51

5.Dreptul de a beneficia de asistenta sociala si de asigurari sociale-dreptul la pensie de urmas; 51

6.Dreptul la ingrijire speciala in cazul copilului cu handicap 52

7.Dreptul la educatie 53

8.Dreptul la odihna si vacanta 54

CAPITOLUL V 55

1.Tutela 55

Conditii cerute pentru tutore 56

Drepturile si indatoririle tutorelui 57

Incetarea tutelei 59

Raspunderea tutorelui 59

2.Curatela 60

Instituirea curatelei minorului 60

Drepturile si indatoririle curatorului 61

Incetarea curatelei minorului 61

3.Interdictia judecatoreasca 61

4.Masuri de protectie speciala 62

A. Aspecte generale 62

B.Analiza masurilor de protectie speciala 64

CAPITOLUL I

1.Notiunea de situatie legala a copilului. Sediul materiei

Notiune

Situatia legala a copilului desemneaza ansamblul normelor juridice privind drepturile personale nepatrimoniale si patrimoniale ale copilului a carui filiatie a fost legal stabilita.[1]

Sediul materiei

Codul familiei reglementeaza situatia legala a copilului in art. 62-65.

Aceste dispozitii se completeaza si cu alte prevederi care apartin dreptului familiei, ca, de exemplu, cele ale Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului,[2] precum si cu dispozitii apartinand altor ramuri de drept, cum sunt cele privitoare la succesiune (din Codul civil), cele vizand pensia de urmas (din legislatia muncii) sau cele privind cetatenia (din dreptul constitutional).

2.Principii si garantii ale exercitarii drepturilor copilului

Principiile sunt reguli generale, de maxima aplicabilitate, care reprezinta fundamentul unei ramuri de drept sau a unei institutii juridice.[3] Articolul 6 din Legea nr. 272/2004 afirma expres principiile care stau la baza protectiei copilului. Acestea se aplica nu numai in raport cu dispozitiile actului normativ care reprezinta legea-cadru in materie, ci si cu reglementarile speciale privind protectia copilului (de exemplu Codul familiei, Legea invatamantului, Codul muncii etc.)

Legea nr. 272/2004 arata ca respectarea si garantarea drepturilor copilului se realizeaza conform urmatoarelor principii:

-principiul protectiei interesului superior al copilului;

Protectia interesului superior al copilului reprezinta fundamentul oricarei masuri in legatura cu minorul. Aplicarea principiului nu trebuie realizata astfel incat sa se anuleze alte drepturi ale copilului, astfel cum sunt acestea consacrate in Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului si in Conventia O.N.U. cu privire la drepturile copilului.

Principiul interesului superior al copilului produce si "efecte orizontale', respectiv statul trebuie sa ia masurile necesare pentru garantarea lui nu numai in ce priveste relatiile cu autoritatile, ci si de catre subiectele de drept privat, in special in raporturile cu parintii.[4] Acest principiu trebuie sa prevaleze in toate demersurile si deciziile care privesc pe copil.
Acest principiu - respectarea si promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului - are un camp de aplicare extins, care vizeaza si:
1. orice reglementari in domeniul respectarii si promovarii drepturilor copilului;
2. orice act juridic emis ori, dupa caz, incheiat in acest domeniu;
3. drepturile si obligatiile ce revin parintilor copilului, altor reprezentanti legali ai sai, precum si oricaror persoane carora acesta le-a fost plasat in mod legal;
4. demersurile si deciziile referitoare la copii, intreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si cauzele solutionate de instantele judecatoresti.

Principiul interesului superior al copilului nu trebuie inteles in mod abstract si teoretic, ci pornindu-se de la particularitatile situatiei fiecarui copil si ale materiei in care se aplica. Astfel, jurisprudenta[5] a stabilit ca intr-un anumit caz concret, interesul superior al copilului justifica incuviintarea adoptiei, chiar daca in alte situatii o asemenea masura nu putea fi admisa. In speta, copilul a fost a abandonat imediat dupa nastere de ambii parinti si a fost crescut de bunicii paterni. Desi din certificatul medical depus la dosar rezulta anumite probleme de sanatate ale adoptatoarei (ea totusi, poate ingriji pe minor), iar adoptatorul a fost condamnat penal pentru distrugerea unor bunuri si ulterior gratiat, daca comisia pentru protectia copilului a dat aviz favorabil pentru adoptie, prin incuviintarea adoptiei de catre bunicii paterni interesul minorului este evident mai bine protejat decat daca ar fi institutionalizat intr-un camin. In aplicarea acestui principiu trebuie avute in vedere nu numai efectele pe termen scurt ale unei masuri, ci mai ales efectele pe termen lung.

-egalitatea sanselor si nediscriminarea[6];

Legislatia nationala,in primul rand Constitutia Romaniei, in art.4 garanteaza egalitatea intre cetatenii sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de avere sau de origine sociala.Principiul este mentionat,de asemenea,in Codul de procedura penala, Codul civil si in alte acte normative cu aplicabilitate in protectia drepturilor copilului,iar dupa anul 1990 au fost infiintate mai multe institutii care monitorizeaza respectarea acestui principiu si reactioneaza la cazurile de incalcare a acestui principiu.

Totusi, pana nu demult, existau cazuri de incalcare a acestui principiu. Prin Legea nr. 288 din 29 octombrie 2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, printre alte prevederi s-au stabilit noi reglementari referitoare la conditiile in care minorii pot sa se casatoreasca. Reglementarea anterioara stabilea ca varsta minima pentru incheierea casatoriei este diferentiata in functie de sex: 18 ani pentru barbat si 16 ani pentru femeie. Asadar barbatul se putea casatori doar la majorat, pe cand femeia si in perioada minoritatii. La implinirea varstei de 16 ani, minora se putea casatori fara indeplinirea vreunei cerinte suplimentare. In mod exceptional, pentru motive temeinice minora se putea casatori si inainte de implinirea varstei minime, de la 15 ani dar cu incuviintarea data, dupa caz, de presedintele consiliului judetean sau de primarul general al municipiului Bucuresti in cuprinsul caruia aceasta isi avea domiciliul; pentru obtinerea aprobarii era necesar un aviz dat de un medic oficial.

Noua reglementare aduce mai multe noutati; stabilind cu caracter de principiu ca varsta minima de casatorie este 18 ani, se admite totusi ca, atat barbatul cat si femeia se pot casatori la implinirea varstei de 16 ani cu avizul unui doctor de specialitate. Dupa cum se poate observa, legea nu mai distinge in functie de sexul viitorului sot, statuand si in aceasta materie, principiul egalitatii intre sexe; de asemenea, nu mai este permisa incheierea casatoriei de catre femeia care a implinit 15 ani.

In acest mod se realizeaza armonizarea legislatiei in domeniul dreptului familiei cu principiile constitutionale precum si cu normele si practicile europene. Pe cale de consecinta, noua reglementare elimina discriminarile dintre barbat si femeie cu privire la exercitarea drepturilor civile.

-responsabilizarea parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti ;

Autoritatea Nationala pentru Protectia drepturilor Copilului a obligat prin ordin pe toti cei care pleaca la munca in strainatate sa notifice in grija cui lasa copiii.Un studiu sociologic de la sfarsitul anului 2005 arata ca bunicii sau alte rude nu pot suplini afectiunea si grija parintilor.Cresc astfel sansele aparitiei de tulburari de comportament la copii care se traduc in abandon scolar si infractionalitate juvenila .[8]

-primordialitatea responsabilitatii parintilor cu privire la respectarea si garantarea drepturilor copilului ;

Potrivit Legii nr.272/2004 raspunderea pentru cresterea si asigurarea dezvoltarii copilului revine in principal parintilor.

-descentralizarea serviciilor de protectie a copilului, interventia multisectoriala si parteneriatul dintre institutiile publice si organismele private autorizate ;

Autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa garanteze si sa promoveze respectarea drepturilor copiilor din unitatile administrativ-teritoriale, asigurand prevenirea separarii copilului de parintii sai, precum si protectia speciala a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ingrijirea parintilor sai.

Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a implica colectivitatea locala in procesul de identificare a nevoilor comunitatii si de solutionare la nivel local a problemelor sociale care privesc copiii.

Organismele private care pot desfasura activitati in domeniul protectiei drepturilor copilului si al protectiei speciale a acestuia sunt persoane juridice de drept privat, fara scop patrimonial, constituite si acreditate in conditiile legii.

In desfasurarea activitatilor de mai sus, organismele private acreditate se supun regimului de drept public prevazut de Legea nr. 272/2004.

-asigurarea unei ingrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare copil ;

Potrivit Legii nr.272/2004 fiecare copil beneficiaza de o protectie individualizata prin planul individualizat de protectie.

-respectarea demnitatii copilului ;

Copilul are dreptul la respectarea personalitatii si individualitatii sale si nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.

Masurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decat in acord cu demnitatea copilului.[9]

-ascultarea opiniei copilului si luarea in considerare a acesteia, tinand cont de varsta si de gradul sau de maturitate ;

Copilul capabil de discernamant are dreptul de a-si exprima liber opinia asupra oricarei probleme care il priveste.

Dreptul de a fi ascultat confera copilului posibilitatea de a cere si de a primi orice informatie pertinenta, de a fi consultat, de a-si exprima opinia si de a fi informat asupra consecintelor pe care le poate avea opinia sa, daca este respectata, precum si asupra consecintelor oricarei decizii care il priveste. In aceste cazuri, opiniile copilului ascultat vor fi luate in considerare si li se va acorda importanta cuvenita, in raport cu varsta si cu gradul de maturitate a copilului.

-asigurarea stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si educarea copilului, tinand cont de originea sa etnica, religioasa, culturala si lingvistica, in cazul luarii unei masuri de protectie;

Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala.[10]

-celeritate in luarea oricarei decizii cu privire la copil;
Potrivit principiului celeritatii, autoritatile trebuie sa actioneze prompt in scopul evitarii oricaror intarzieri inutile care sunt contrare interesului superior al copilului.[11] Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat ca intr-o cauza care implica relatiile de familie intre parinti si copii, conformitatea masurilor autoritatilor nationale cu dispozitiile art. 8 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (care garanteaza si dreptul la relatii de familie) se apreciaza si in functie de celeritatea acesteia. Procedurile legate de exercitarea autoritatii parintesti, inclusiv executarea acestora, necesita urgenta, deoarece trecerea timpului poate provoca consecinte ireparabile asupra relatiilor de familie.

-asigurarea protectiei impotriva abuzului si exploatarii copilului ;

Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva oricaror forme de violenta, abuz, rele tratamente sau neglijenta.

Orice persoana fizica sau juridica precum si copilul pot sesiza autoritatile sa ia masurile corespunzatoare pentru a-l proteja impotriva oricarei forme de violenta, abuz, rele tratamente, abandon sau neglijenta.

-interpretarea fiecarei norme juridice referitoare la drepturile copilului in corelatie cu ansamblul reglementarilor din aceasta materie .

Acest ultim principiu expus reprezinta de fapt suma celorlalte principii prezentate mai sus .

3.Ocrotirea minorului. Notiune. Mijloace de realizare

Notiune. Reglementare

Ocrotirea minorului desemneaza ansamblul normelor juridice de aparare a persoanei care se afla intr-o situatie speciala datorita varstei sale.

Cadrul legal privind ocrotirea minorului, respectarea, promovarea si garantarea drepturilor copilului este stabilit de Codul familiei si de Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului.

Aceste prevederi se completeaza cu alte reglementari interne care se refera la minori, precum si cu prevederile cuprinse in conventiile si tratatele internationale la care Romania este parte.

Reglementarile juridice au tinut intotdeauna seama de situatia speciala a copilului, determinata de vulnerabilitatea si nevoia sa de ocrotire. In trecut, regimul legal al minoritatii avea ca fundament conceptia potrivii careia copiii trebuie "supusi'' protectiei exercitate de reprezentantii lor legali. In mod traditional. in dreptul privat, aceasta protectie a fost reglementata, in principal, sub doua aspecte principale: incapacitatea minorului si ocrotirea parinteasca.

In epoca moderna, ca efect al schimbarii conceptiei cu privire la drepturile omului, copilul inceteaza de a mai fi obiect de protectie si devine participant la viata sociala, inclusiv cea juridica. Copilul este titular al drepturilor fundamentale ale omului in aceeasi masura ca si adultul. Bineinteles ca acesta nu are inca gradul de maturitate necesar pentru a participa la viata juridica pe pozitie de egalitate cu majorii. Dar aceasta nu inseamna excluderea lui, ci sprijinirea si asistarea lui pentru exercitarea drepturilor fundamentale care ii apartin. Aceasta noua conceptie cu privire la protectia copilului a fost exprimata la nivel international prin adoptarea Conventiei O.N.U. cu privire la drepturile copilului, iar in dreptul intern a fost transpusa prin adoptarea legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului.

Principiul nediscriminarii nu exclude discriminarea pozitiva. De aceea, copilul trebuie sa se bucure de o protectie speciala, care sa permita garantarea interesului sau superior. Constitutia Romaniei dispune[12]: ,,copiii si tinerii se bucura de un regim special de protectie si de asistenta in realizarea drepturilor lor".

Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului reprezinta un adevarat "Cod al protectiei copilului- care garanteaza drepturile acestuia nu numai in cadrul familiei, ci si in ceea ce priveste alte drepturi si libertati civile, sanatatea si bunastarea copilului, educatia, activitati recreative si culturale, protectia speciala a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea parintilor sai, protectia copiilor refugiati si protectia copiilor in caz de conflict armat, proiectia copilului care a savarsit o fapta penala si nu raspunde penal, protectia copilului exploatat etc. In fiecare din aceste materii, legea generala urmeaza a se completa cu dispozitiile cuprinse in legile speciale (de exemplu Codul muncii, Codul familiei, Legea invatamantului etc). Deci, Legea nr. 272/2004 reprezinta o lege-cadru, care devine norma generala in materia protectiei copilului, asigurand aplicarea principiilor acestei materii tuturor domeniilor in care produce efecte.

Potrivit Legii nr. 272/2004, prin copil se intelege persoana care nu a implinit varsta de 18 ani si nu a dobandit capacitatea deplina de exercitiu, in conditiile legii[13]. Legea cu privire la drepturile copilului nu arata, insa,din ce moment beneficiaza copilul de protectie. Rezulta ca, in principiu, el beneficiaza de protectie de la nastere. De lege lata, in Romania, ca si in alte sisteme de drept, nu exista inca dispozitii speciale avand ca scop protejarea copilului inainte de nastere, desi in practica si doctrina de drept comparat s-au ridicat probleme legate de dreptul la avort, de dreptul de a realiza investigatii medicale asupra fetusului sau de raspunderea parintilor sau a tertilor pentru prejudicii cauzate copilului inainte de nastere. Neexistand dispozitii legale speciale in acest sens, aceste situatii urmeaza a fi solutionate potrivit principiilor dreptului si a reglementarilor generale, de exemplu, raspunderea civila delictuala sau raspunderea penala.

Mijloace de realizare

Ca regula, ocrotirea minorului se realizeaza prin parinti.

Sub imperiul Codului civil, ocrotirea minorului prin parinti era numita putere parinteasca si era definita ca fiind totalitatea drepturilor acordate de lege parintilor asupra persoanei si bunurilor copilului, cat timp acesta este minor.Codul familiei nu mai foloseste notiunea de putere parinteasca, ci reglementeaza, in capitolul dedicat ocrotirii minorului, drepturile si obligatiile parintesti.

Ocrotirea parinteasca reprezinta mijlocul juridic de protectie al minorului in cadrul caruia drepturile si indatoririle cu privire la persoana si bunurile acestuia se exercita si, dupa caz, se indeplinesc de catre parintii sai.

Drepturile parintesti constituie o categorie speciala de drepturi deoarece confera titularilor lor o indatorire si nu o putere subiectiva, reprezinta o suma de prerogative care trebuie exercitate nu in interesul titularilor lor, ci in interesul superior al copilului. Deci, desi legiuitorul foloseste notiunea de drepturi si obligatii, in cea mai mare masura, parintii au, in raporturile cu copiii lor, mai degraba obligatii. Notiunea de drepturi este mai adecvata relatiilor dintre parinti si terti in ceea ce priveste pe copilul lor.

Scopul exercitarii drepturilor si indeplinirii obligatiilor parintesti trebuie sa aiba in vedere interesul superior al copilului si sa asigure bunastarea materiala si spirituala a copilului, in special prin ingrijirea acestuia, prin mentinerea relatiilor personale cu el, prin asigurarea cresterii, educarii si intretinerii sale, precum si prin reprezentarea sa legala si administrarea patrimoniului sau.

Ocrotirea parinteasca se exercita de catre ambii parinti.[14] Cu titlu de exceptie, ocrotirea parinteasca se exercita de catre un singur parinte cand celalalt este mort, decazut din drepturi parintesti, pus sub interdictie ori se afla in neputinta de a-si manifesta vointa.

Exercitarea ocrotirii parintesti de catre ambii parinti este o expresie a egalitatii in drepturi intre barbat si femeie, masurile de ocrotire a copilului se iau de comun acord de catre ambii parinti. Ocrotirea parinteasca nu poate fi exercitata tot timpul in acest fel date fiind unele situatii in care pot interveni: decesul unui parinte, decaderea din drepturile parintesti, punerea sub interdictie judecatoreasca a unuia din parinti sau neputinta, din orice imprejurare, a unuia dintre parinti de a-si manifesta vointa.

Cu titlu de exceptie, minorul este ocrotit prin adoptie, prin tutela, prin curatela sau prin celelalte mijloace prevazute de Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului la care voi face referire in capitolele ce urmeaza.

4.Raspunderi privind incalcarea drepturilor copilului

Raspunderea pentru cresterea si asigurarea dezvoltarii copilului revine:

-in principal - parintilor;

-in subsidiar - colectivitatii locale din care fac parte copilul si familia sa.[15] Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a sprijini parintii sau, dupa caz, alt reprezentant legal al copilului in realizarea obligatiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltand si asigurand in acest scop servicii diversificate, accesibile si de calitate, corespunzatoare nevoilor copilului.

-in mod complementar - statului, care asigura protectia copilului si garanteaza respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifica realizata de institutiile statului si de autoritatile publice cu atributii in acest domeniu.

5.Enumerarea drepturilor copilului

In raport de dispozitiile Legii nr. 272/2004, drepturile copilului se impart in urmatoarele categorii:

Drepturi si libertati civile

Copilul are dreptul la stabilirea si pastrarea identitatii sale;

Copilul are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii, rudele, precum si cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legaturi de atasament;

Copilul are dreptul de a-si cunoaste rudele si de a intretine relatii personale cu acestea, precum si cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, in masura in care acest lucru nu contravine interesului sau superior;

Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice si a vietii sale intime, private si familiale;

Copilul are dreptul la libertate de exprimare;

Copilul are dreptul la libertate de gandire, de constiinta si de religie;

Copilul are dreptul la libera asociere in structuri formale si informale, precum si libertatea de intrunire pasnica, in limitele prevazute de lege;

Copilul are dreptul la respectarea personalitatii si individualitatii sale si nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante;

Copilul are dreptul sa depuna singur plangeri referitoare la incalcarea drepturilor sale fundamentale;

Drepturi privind mediul familial si ingrijirea alternativa

Copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai;

Copilul are dreptul sa fie crescut in conditii care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala;

Copilul nu poate fi separat de parintii sai sau de unul dintre ei, impotriva vointei acestora, cu exceptia cazurilor expres si limitativ prevazute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare si numai daca acest lucru este impus de interesul superior al copilului;

Drepturi referitoare la sanatatea si bunastarea copilului

Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai buna stare de sanatate pe care o poate atinge si de a beneficia de serviciile medicale si de recuperare necesare pentru asigurarea realizarii efective a acestui drept;

Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala;

Copilul are dreptul de a beneficia de asistenta sociala si de asigurari sociale, in functie de resursele si de situatia in care se afla acesta si persoanele in intretinerea carora se gaseste;

Copilul cu handicap are dreptul la ingrijire speciala, adaptata nevoilor sale;

Drepturi vizand educatia, activitatile recreative si culturale

Copilul are dreptul de a primi o educatie care sa ii permita dezvoltarea, in conditii nediscriminatorii, a aptitudinilor si personalitatii sale;

Copilul are dreptul la odihna si vacanta;

CAPITOLUL II

1.Notiunea de identitate in intelesul legii nr. 272/2004 si identificarea persoanei

Copilul are dreptul la stabilirea si pastrarea identitatii sale.
Prin identitatea persoanei fizice se intelege individualizarea acesteia in raporturile juridice, deci determinarea pozitiei sale in viata juridica. Identificarea persoanei este o institutie complexa, interesand toate raporturile juridice in care persoana apare ca titulara de drepturi si obligatii. Rezulta ca este greu de realizat o definitie a identitatii. De aceea, art. 8 alin. (1) din Conventia O.N.U. cu privire la drepturile copilului pune un accent deosebit pe trei elemente ale identitatii copilului, si anume: numele, cetatenia si relatiile de familie si arata ca statele parti se obliga sa respecte dreptul copilului de a-si pastra identitatea, inclusiv cetatenia, numele si relatiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege, fara nici o imixtiune ilegala. In cazul in care un copil este lipsit in mod ilegal de toate sau de o parte din elementele constitutive ale identitatii sale, statele parti vor asigura asistenta si protectia corespunzatoare pentru ca identitatea acestuia sa fie restabilita cat mai repede posibil.

Articolul 8 si urmatoarele din Legea nr. 272/2004 prevad expres dreptul copilului de a fi inregistrat imediat dupa nasterea sa. Inregistrarea imediat dupa nastere prezinta o importanta deosebita pentru copil deoarece reprezinta prima recunoastere de catre societate a existentei sale. Din acest moment autoritatile iau cunostinta de existenta lui, este recunoscut de catre stat si i se creeaza un statut legal. Pana la inregistrare el nu exista, nu poate fi titular de drepturi .

Lipsa inregistrarii este un motiv de discriminare. Practic, prin inregistrare copilul are acces la asistenta medicala, educatie si alte drepturi. Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului prevede obligatii speciale in sarcina anumitor subiecte de drept (unitatile sanitare, organele de politie, directia generala de asistenta sociala si protectia copilului, unitatile de protectie sociala etc.) care trebuie sa ia masurile necesare pentru inregistrarea copilului cat mai curand posibil. Aceste dispozitii modifica implicit Legea nr. 119/I996 privind actele de stare civila[17], cu modificarile ulterioare.

2.Inregistrarea nasterii

Regula - Nasterea a avut loc intr-o unitate sanitara

Cand nasterea a avut loc intr-o unitate sanitara, medicul care a asistat sau a constatat nasterea si medicul sef de sectie raspund de indeplinirea obligatiei intocmirii certificatului medical constatator al nasterii. Actul mentionat mai sus se intocmeste, atat pentru copilul nascut viu, cat si pentru copilul nascut mort, in termen de 24 de ore de la nastere.

Exceptii - Nasterea a avut loc in afara unitatilor sanitare;

Cand nasterea a avut loc in afara unitatilor sanitare, medicul de familie avand cabinetul inregistrat in raza teritoriala unde a avut loc nasterea este obligat ca, la cererea oricarei persoane, in termen de 24 de ore, sa constate nasterea copilului, dupa care sa intocmeasca si sa elibereze certificatul medical constatator al nasterii copilului, chiar daca mama nu este inscrisa pe lista cabinetului sau.

- Situatia copilului parasit de mama in maternitate ;

In situatia in care copilul este parasit de mama in maternitate, unitatea medicala are obligatia sa sesizeze telefonic si in scris directia generala de asistenta sociala si protectia copilului si organele de politie, in termen de 24 de ore de la constatarea disparitiei mamei. In termen de 5 zile de la aceasta sesizare se intocmeste un proces-verbal de constatare a parasirii copilului, semnat de reprezentantul directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului, reprezentantul politiei si al maternitatii; cand starea de sanatate a copilului permite externarea, in baza procesului-verbal, directia generala de asistenta sociala si protectia copilului va stabili masura plasamentului in regim de urgenta pentru copil.

In termen de 30 de zile de la intocmirea procesului-verbal mentionat mai sus, politia este obligata sa intreprinda verificarile specifice privind identitatea mamei si sa comunice rezultatul acestor verificari directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului. In situatia in care mama este identificata, directia generala de asistenta sociala si protectia copilului va asigura consilierea si sprijinirea acesteia in vederea realizarii demersurilor legate de intocmirea actului de nastere. Daca, in urma verificarilor efectuate de politie, nu este posibila identificarea mamei, directia generala de asistenta sociala si protectia copilului transmite serviciului public de asistenta sociala in a carui raza administrativ-teritoriala s-a produs nasterea dosarul cuprinzand certificatul medical constatator al nasterii, procesul-verbal mentionat mai sus, dispozitia de plasament in regim de urgenta si raspunsul politiei cu rezultatul verificarilor. In termen de 5 zile de la primirea acestei documentatii, serviciul public de asistenta sociala are obligatia de a obtine dispozitia de stabilire a numelui si prenumelui copilului, in conformitate cu prevederile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, cu modificarile ulterioare, si de a face declaratia de inregistrare a nasterii la serviciul de stare civila competent. Dupa inregistrarea nasterii copilului, serviciul public de asistenta sociala are obligatia de a transmite directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului actul de inregistrare a nasterii copilului.

-Situatia copilului gasit si a celui parasit de parinti in alte unitati sanitare, a carui nastere nu a fost inregistrata ;

In cazul copilului gasit, precum si a celui parasit de parinti in alte unitati sanitare decat maternitati, obligatia de a realiza demersurile prevazute de lege pentru inregistrarea nasterii copilului revine serviciului public de asistenta sociala in a carui raza administrativ-teritoriala a fost gasit sau parasit copilul. Legea prevede ca in aceste situatii expertiza medico-legala pentru inregistrarea nasterii copilului este gratuita.

3.Dreptul la nume

Parintii aleg numele si prenumele copilului, in conditiile legii. Copilul are dreptul de a-si pastra numele, in conditiile prevazute de lege, fara nici o ingerinta.

Particularitati referitoare la numele copilului

In ceea ce priveste numele de familie al copilului, exista anumite particularitati, indicate in cele ce urmeaza.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice[20]: 'Orice persoana are drept la numele stabilit sau dobandit potrivit legii.'

Numele cuprinde numele de familie si prenumele.

Numele de familie stabileste legatura unei persoane cu o anumita familie. Numele de familie se dobandeste ca efect al filiatiei; el se schimba de drept prin modificarea statului civil al persoanei respective, in conditiile legii.

Prenumele copilului se stabileste la data inregistrarii nasterii, pe baza declaratiei de nastere facute de catre declarantul nasterii.

A. Numele de familie al copilului din casatorie

Pot sa existe urmatoarele variante :

-cand parintii au nume de familie comun, copilul ia numele comun al acestora;

-cand parintii nu au numele de familie comun, copilul poate sa ia fi numele de familie al unuia dintre parinti, fie numele lor reunite, dupa cum se invoiesc parintii. Numele astfel stabilit se declara, o data cu nasterea copilului, la serviciul de stare civila; in caz de neintelegere intre parinti va decide autoritatea tutelara de la domiciliul copilului, dupa ascultarea parintilor. Autoritatea tutelara poate decide ca acel copil sa ia numele unuia dintre parinti sau numele lor reunite;

-numele de familie (si prenumele) copilului gasit, nascut din parinti necunoscuti, precum si in situatia in care copilul este abandonat de catre mama in spital, iar identitatea acesteia nu a fost stabilita in termen de 30 de zile de la constatarea abandonului, se stabilesc prin dispozitia primarului comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, in a carui raza teritoriala a fost gasit copilul ori s-a constatat abandonul acestuia, in conditiile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, cu modificarile si completarile ulterioare.

Desfacerea sau, dupa caz, constatarea nulitatii ori anularea casatoriei nu produce efecte asupra numelui de familie al copilului.

In alte cazuri, schimbarea starii civile a parintilor poate produce, in conditiile legii, efecte cu privire la numele copilului. Spre pilda, cand copilul isi stabileste filiatia, fata de un parinte sau fata de ambii parinti, ori cand se contesta recunoasterea prin care parintele copilului si-a stabilit filiatia fata de propriul parinte. [23]

De asemenea, schimbarea starii civile a copilului poate avea efecte asupra numelui acestuia. De exemplu, numele copilului se modifica atunci cand se admite actiunea in tagada paternitatii sau cand copilul isi stabileste filiatia pe calea recunoasterii, fata de o femeie casatorita, ori cand se contesta o asemenea recunoastere.

Numele de familie al minorului poate fi schimbat si pe cale administrativa, in conditiile Ordonantei Guvernului nr. 41/2003, aprobata, cu modificarile aparute prin Legea nr. 323/2003.Potrivit art. 4 din acest act normativ cetatenii romani pot obtine pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativa a numelui de familie si a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea.Sunt considerate ca intemeiate cererile de schimbare a numelui in urmatoarele cazuri[24]:

-cand numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau in alt mod;

-cand persoana in cauza a folosit, in exercitarea profesiei, numele pe care doreste sa il obtina facand dovada cu privire la aceasta, precum si asupra faptului ca este cunoscuta in societate sub acest nume;

-cand, din neatentia ofiterilor de stare civila ori ca urmare a necunoasterii reglementarilor legale in materie, au fost efectuate mentiuni gresite in registrele de stare civila ori au fost eliberate certificate de stare civila cu nume eronate, in baza carora au fost eliberate alte acte;

-cand persoana in cauza are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regula reunite, si doreste schimbarea acestuia;

-cand persoana in cauza poarta un nume de familie de provenienta straina si solicita sa poarte un nume romanesc.

Cererea de schimbare a numelui minorului se face, dupa caz, de parinti sau, cu incuviintarea autoritatii tutelare, de tutore. Daca parintii nu se inteleg cu privire la schimbarea numelui copilului, va hotari autoritatea tutelara. Cand cererea de schimbare a numelui minorului este facuta de catre unul dintre parinti, este necesar acordul celuilalt parinte, dat in forma autentica. Acordul nu este necesar in cazul in care celalalt parinte este sub interdictie ori este declarat judecatoreste disparut sau decazut din drepturile parintesti.

Minorul care a implinit varsta de 14 ani, semneaza si el cererea .

Pentru persoana pusa sub interdictie, cererea de schimbare a numelui se face de catre tutore, cu incuviintarea autoritatii tutelare.

In cazul in care parintii copilului sunt decedati, necunoscuti, pusi sub interdictie, declarati judecatoreste morti ori disparuti sau decazuti din drepturile parintesti si nu a fost instituita tutela, in cazul in care copilul a fost declarat abandonat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva precum si in cazul in care instanta judecatoreasca nu a hotarat incredintarea copilului unei familii sau unei persoane, in conditiile legii, cererea de schimbare a numelui minorului se face de catre serviciul public specializat pentru protectia copilului din subordinea consiliului judetean ori, dupa caz a consiliului local, al sectorului municipiului Bucuresti.'

Art. 8 din acelasi act normativ (Ordonanta Guvernului nr. 41/2003) prevede ca schimbarea numelui de familie al minorului se poate cere o data cu schimbarea numelui de familie al parintilor sau separat, pentru motive temeinice, iar alin. 2 prevede ca schimbarea prenumelui minorului se poate cere oricand.[26]

B. Numele de familie al copilului din afara casatoriei [27]

Se deosebesc urmatoarele situatii:

-cand copilul isi stabileste filiatia fata de un singur parinte, primeste numele de familie al acestuia (indiferent daca este mama sau tatal sau); [28]

-cand copilul isi stabileste filiatia si fata de celalalt parinte, instanta judecatoreasca va putea da incuviintare copilului sa poarte numele de familie al parintelui fata de care filiatia s-a stabilit ulterior. Actiunea pentru incuviintarea purtarii numelui este o actiune cu caracter personal nepatrimonial, imprescriptibila. Cererea copilului poate fi facuta in cadrul actiunii de stabilire a filiatiei sau separat. Instanta poate acorda incuviintarea fara acordul autoritatii tutelare si chiar impotriva opozitiei parintelui, incuviintarea priveste numai numele parintelui, nu adaugarea acestuia la cel pe care, anterior cererii, il avea copilul. De asemenea, daca parintele isi schimba numele prin casatorie, copilul nu are dreptul sa poarte numele astfel dobandit. in toate cazurile, numele pentru care se poate solicita incuviintarea purtarii este cel pe care il avea parintele respectiv la data nasterii copilului;

-cand copilul si-a stabilit filiatia in acelasi timp fata de ambii parinti, prin recunoastere, acestia vor decide, de comun acord, daca el va lua numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. In situatia dezacordului sotilor, va decide autoritatea tutelara de la domiciliul copilului, dupa ce va asculta pe parinti, daca acel copil va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite;

-copilul nascut din parinti necunoscuti, precum si cel abandonat de catre mama in spital, iar identitatea acesteia nu a fost stabilita in termen de 30 de zile de la constatarea abandonului, va purta, pana la o eventuala stabilire a filiatiei fata de unul sau ambii parinti, numele stabilit prin dispozitia primarului comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti in a carui raza teritoriala a fost gasit copilul ori s-a constatat abandonul acestuia[29].

Numele de familie al copilului din afara casatoriei se poate modifica, in conditiile legi, daca se schimba starea civila a acestuia.

De asemenea, numele de familie (ca, de altfel, si prenumele) poate fi schimbat pe cale administrativa, conform Ordonantei Guvernului nr. 41/ 2003, aprobata cu modificari, prin Legea nr. 323/2003.

4.Dreptul la cetatenie

Copilul are dreptul la dobandirea cetateniei si la pastrarea acesteia, in conditiile stabilite de lege, fara ingerinte.

a) Cetatenia copilului din casatorie

Conform legii cetatenia romana se dobandeste prin nastere, repatriere, adoptie, acordare la cerere.

Prin nastere cetatenia se dobandeste in urmatoarele conditii:

-ambii parinti sunt cetateni romani;

-numai unul dinte parinti este de cetatenie roman;

-parintii copilului sunt necunoscuti.

Prin repatriere. Copilul minor al repatriatului dobandeste cetatenia romana pe data redobandirii acesteia de catre parintele sau repatriat;

Prin adoptie, cetatenia romana se dobandeste daca cel putin unul dintre sotii care adopta este cetatean roman;

Prin acordare la cerere, cetatenia romana se poate dobandi in conditiile legii[30].

Pierderea cetateniei:

-cetatenia romana se pierde prin retragere[31]

-cetatenia romana se pierde prin aprobarea renuntarii la aceasta; pe aceasta cale nu se produce nici un efect asupra celuilalt sot sau a copiilor minori.[32]

-copilul gasit pe teritoriul statului roman pierde cetatenia romana daca, mai inainte de a implini varsta de 18 ani, si-a stabilit filiatia fata de ambii parinti, iar acestia sunt de cetatenie straina si daca potrivit legii nationale a parintilor copilul este considerat ca are aceeasi cetatenie cu ei sau cel putin cu unul dintre parinti.[33]

Copilul minor cetatean roman adoptat de un cetatean strain, pastreaza cetatenia romana daca cel care adopta solicita aceasta in mod expres si daca adoptatul este considerat, potrivit legii straine, ca a dobandit cetatenia straina.

b) Cetatenia copilului din afara casatoriei

Aceasta se dobandeste si se pierde in mod corespunzator, ca si pentru copilul din casatorie.[34]

5.Dreptul la domiciliu

Domiciliul copilului minor este potrivit art.14 din Decretul nr.31/1954 la parintii sai sau la parintele la care locuieste statornic.In cazul in care copilul a fost incredintat unei terte persoane domiciliul sau ramane la parinti iar daca parintii au domicilii separate si nu se inteleg va decide instanta de judecata.Daca minorul este reprezentat numai de unul dintre parintii sai el are domiciliul la acesta .

Locuinta minorului nu coincide intotdeauna cu domiciliul sau. Potrivit art.100 C.fam. copilul minor locuieste la parintii sai, iar in ipoteza ca acestia nu locuiesc impreuna ei vor hotari de comun acord unde va locui copilul. In caz de divergenta va hotari instanta dupa luarea concluziilor autoritatii tutelare.

In cazul in care copilul a implinit varsta de 14 ani potrivit art.102 C.fam autoritatea tutelara poate incuviinta acestuia sa aiba o locuinta corespunzatoare necesitatilor impuse de desavarsirea invataturii sau a pregatirii sale profesionale, locuinta separata de a parintilor.

6.Dreptul copilului de a-si cunoaste parintii

Daca este posibil, copilul are dreptul de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit, crescut si educat de acestia. Daca acest deziderat nu este posibil, copilului i se recunoaste dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii.

Copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai. Referiri la acest aspect se regasesc in numeroase articole ale legii 272/2004, intrucat "familia este celula de baza a societatii", iar in sens restrans familia este alcatuita din parintii si copiii acestora. Inca din art. 2 al legii interne se aminteste necesitatea ca familia sa fie implicata in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, iar autoritatilor publice le revine obligatia de a sprijini ingrijirea, cresterea, formarea, dezvoltarea si educarea copilului in cadrul familiei

Raspunderea pentru cresterea, educarea si dezvoltarea copilului revine in primul rand parintilor, caci principala modalitate de ocrotire a minorului se realizeaza prin intermediul parintilor.

Din perspectiva dreptului international, referiri la dreptul copilului de a fi crescut de parintii sai se regasesc in Conventia[35] cu privire la drepturile copilului, incepand cu art. 9. Intr-o forma mai compacta, referirile privesc aspecte dezbatute si de legea interna. Statele parti se obliga, de asemenea, sa respecte dreptul copilului si al parintilor sai de a parasi orice tara, inclusiv pe a lor si de a reveni in propria lor tara. In afara unor situatii exceptionale, un copil ai carui parinti sunt rezidenti in state diferite are dreptul de a intretine relatii personale si contacte directe cu ambii parinti, in mod regulat.

Unul dintre cele mai importante drepturi ale minorului, dreptul la educatie, primeste o consacrare expresa atat in legea nationala, cat si in numeroase documente de drept international. Doar asigurand acces liber la educatie, fara criterii discriminatorii, este posibila dezvoltarea armonioasa a unui minor, constient de drepturile pe care le are si de mijloacele de care dispune in protejarea lor.

Copilul are dreptul de a primi o educatie care sa ii permita dezvoltarea, in conditii nediscriminatorii a aptitudinilor si personalitatii sale. Parintii copilului au dreptul de a alege cu prioritate felul educatiei care urmeaza sa fie data copilului lor. Copilul care a implinit varsta de 14 ani poate cere incuviintarea instantei judecatoresti de a-si schimba felul invataturii si al pregatirii profesionale.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului[36] concretizeaza, in art. 26, dreptul oricarei persoane la educatie, prin stabilirea urmatorelor puncte de plecare: cel putin invatamantul elementar si de baza este gratuit, invatamantul elementar este obligatoriu, iar accesul la studii superioare se face in functie de merit. Felul educatiei se alege, cu prioritate de catre parinti.

CAPITOLUL III

1.Dreptul de a nu fi separat de parinti

Copilul nu poate fi separat de parintii sai sau de unul dintre ei, impotriva vointei acestora, cu exceptia cazurilor expres si limitativ prevazute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare si numai daca acest lucru este impus de interesul superior al copilului.

Acest fapt se justifica prin importanta pe care parintii o au in formarea copilului. In primii ani de viata, rolul parintilor in formarea copilului este crucial, acestia fiind primii agenti care ii modeleaza personalitatea. Familia invata copilul sa fie omenos, generos, receptiv la tristetile si bucuriile celor din jur. Familia reprezinta mediul in care copilul invata si exerseaza comportamentele sociale, sa se descopere pe sine si pe cei din jur, ea fiind nucleul responsabil de conservarea si dezvoltarea traditiilor culturale.

2.Dreptul la relatii personale cu familia sa

Datorita dependentei si nevoii de afectiune, copilul are fundamental nevoie de relatii personale cu familia sa. Se poate considera ca dreptul la relatii de familie este cel mai important drept al copilului. De asemenea, familia este un element esential al identitatii copilului.

Universul unui copil este alcatuit in primul rand din parintii sai, mama fiind "figura de atasament"[38] (J. Bowlby), care raspunde nevoii copilului de securitate, siguranta pentru satisfacerea nevoilor de baza. Legaturi de atasament se dezvolta si fata de tata, frati, bunici, alte persoane semnificative din viata copilului. Rezultatul acestor legaturi in dezvoltarea copilului si formarea sa ca adult responsabil si puternic este recunoscut si prin legislatie (Conventia privind Drepturile Copilului, in preambul: "in dezvoltarea plenara si armonioasa a personalitatii sale, copilul trebuie sa creasca intr-un mediu familial, intr-o atmosfera de fericire, dragoste si intelegere tinand seama de faptul ca un copil trebuie sa fie pe deplin pregatit sa traiasca independent in societate si sa fie educat in spiritul pacii, demnitatii, libertatii, tolerantei, egalitatii si solidaritatii").

Conventia europeana a drepturilor omului garanteaza in art. 8 dreptul la viata privata si de familie. Din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului rezulta ca aceasta cuprinde si dreptul unui parinte si al copilului sau de a mentine si dezvolta relatii personale. Acest drept nu poate fi restrans decat pentru motive serioase, daca aceasta restrangere este necesara pentru protectia interesului superior al copilului (de exemplu cand este necesara ca masura de protectie a dezvoltarii morale sau a sanatatii copilului).

Titularii dreptului la relatii personale

Potrivit art. 14 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a mentine relatii personale cu urmatoarele categorii de persoane:

-parintii. In primul rand, copilul are dreptul la relatii personale cu parintii sai. In egala masura, acestia au dreptul la relatii personale cu descendentii lor;

-rudele care alcatuiesc familia de drept. Copilul are dreptul la relatii personale cu membrii familiei sale de drept: frati, surori, bunici, unchi, matusi etc.

-familia de fapt. Datorita relatiilor de afectiune pe care le-au dezvoltat, persoanele care fac parte din familia de fapt, respectiv cele alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, au dreptul la relatii personale cu acesta.

Dispozitiile Legii nr. 272/2004 nu vin in contradictie cu reglementarile legale in vigoare (din Codul familiei), ci dezvolta si explica notiunile folosite, aducand elemente noi, susceptibile sa contribuie la prevenirea si reducerea conflictelor care pot sa apara in legatura cu relatiile de familie.

Relatiile cu ceilalti membrii ai familiei nu se bucura de aceeasi protectie ca relatiile cu parintii. Acestea se concretizeaza in dreptul la relatii personale, care se exercita in conditiile legii care dispune: "copilul are dreptul de a-si cunoaste rudele si de a intretine relatii personale cu acestea, precum si cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, in masura in care acest lucru nu contravine interesului sau superior. Parintii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot impiedica relatiile personale ale acestuia cu bunicii, fratii si surorile ori cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, decat in cazurile in care instanta decide in acest sens, apreciind ca exista motive temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizica, psihica, intelectuala sau morala a copilului[39]".

Deoarece notiunea de relatii personale este abstracta, Legea nr. 272/2004 concretizeaza realizarea acestora, creind conditiile pentru exercitarea lor.

Relatiile personale se pot clasifica in:

-relatii personale directe (care presupun prezenta personala, contactul direct). Potrivit Legii privind protectia si promovarea drepturilor copilului, acestea se realizeaza prin: intalniri ale copilului cu parintele ori cu alta persoana care are potrivit prezentei legi, dreptul la relatii personale cu copilul: vizitarea copilului la domiciliul acestuia; gazduirea copilului, pe perioada determinata, de catre parintele sau de catre alta persoana la care copilul nu locuieste in mod obisnuit;

-relatii personale care se pot realiza prin comunicare (corespondenta ori alta forma de comunicare cu minorul, de exemplu telefon sau posta electronica). Aceste relatii se pot dezvolta in completarea celor directe sau in locul acestora, daca ele nu sunt posibile.

-relatii personale care presupun transmiterea de informatii copilului cu privire la persoanele care au, potrivit legii, dreptul de a mentine relatii personale cu el si transmiterea de informatii cu privire la copil. Textul legii nr. 272/2004 face referire expres la fotografii si evaluari medicale sau scolare, dar enumerarea este numai exemplificativa.

In cazul parintilor care locuiesc in state diferite, copilul pastreaza dreptul de a intretine relatii personale si contacte directe cu acestia,[40] cu exceptia situatiei in care acest lucru contravine interesului superior al copilului. Din perspectiva dreptului international, referiri la dreptul copilului de a fi crescut de parintii sai se regasesc in Conventia cu privire la drepturile copilului, incepand cu art. 9. Intr-o forma mai compacta, referirile privesc aspecte dezbatute si de legea interna. Statele parti se obliga, de asemenea, sa respecte dreptul copilului si al parintilor sai de a parasi orice tara, inclusiv pe a lor si de a reveni in propria lor tara. In afara unor situatii exceptionale, un copil ai carui parinti sunt rezidenti in state diferite are dreptul de a intretine relatii personale si contacte directe cu ambii parinti, in mod regulat.

3.Dreptul la circulatie interna si internationala

A.Situatia copiilor cetateni romani

Copiii au dreptul de a se deplasa in tara si in strainatate cu instiintarea si cu acordul ambilor parinti. Daca parintii nu se inteleg cu privire la acest aspect, decide instanta judecatoreasca.

Copiii neinsotiti de parinti sau de un alt reprezentant legal ori care nu se gasesc sub supravegherea legala a unor persoane au dreptul de a li se asigura, in cel mai scurt timp posibil, reintoarcerea alaturi de reprezentantii lor legali.

Parintii sau, dupa caz, alta persoana responsabila de supravegherea, cresterea si ingrijirea copilului sunt obligati sa anunte la politie disparitia acestuia de la domiciliu, in cel mult 24 de ore de la constatarea disparitiei.
Misiunile diplomatice si consulare ale Romaniei au obligatia de a sesiza Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului cu privire la copiii cetateni romani aflati in strainatate care, din orice motive, nu sunt insotiti de parinti sau de un alt reprezentant legal ori nu se gasesc sub supravegherea legala a unor persoane din strainatate.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului va lua masurile necesare pentru intoarcerea copilului la parinti sau la un alt reprezentant legal, imediat dupa identificarea acestora. In cazul in care persoanele identificate nu pot sau refuza sa preia copilul, la cererea Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, tribunalul de la domiciliul copilului sau Tribunalul Bucuresti, in situatia in care acest domiciliu nu este cunoscut, va dispune plasamentul copilului intr-un serviciu de protectie speciala propus de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului.

B.Conditiile iesirii din tara pentru cetatenii minori

In baza articolului 2 alin. 2 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, minorii romani pot calatori in strainatate numai insotiti, cu acordul parintilor ori al reprezentantilor legali. Prin reprezentant legal se intelege persoana desemnata, potrivit legii, sa exercite drepturile si sa indeplineasca obligatiile parintesti fata de minor.

Politistii de frontiera permit iesirea din tara unui cetatean roman minor numai daca este insotit de o persoana fizica majora in urmatoarele cazuri:

a) este inscris in documentele de calatorie ale ambilor parinti sau este titular al unui document de calatorie individual (carte de identitate) si calatoreste insotit de ambii parinti;

b) este inscris in pasaportul unui parinte si calatoreste in strainatate impreuna cu acesta sau este titular al unui pasaport individual (carte de identitate) si calatoreste impreuna cu unul dintre parinti, numai daca parintele insotitor prezinta o declaratie a celuilalt parinte, din care rezulta acordul acestuia cu privire la efectuarea calatoriei, statul (statele) de destinatie, precum si cu privire la perioada acesteia ori face dovada decesului celuilalt parinte; documente doveditoare ale decesului sunt:

- certificat de deces valabil si cu putere doveditoare pe teritoriul Romaniei, in conditiile legii;

- hotarare judecatoreasca de declarare a mortii, ramasa definitiva, daca nu a existat timpul necesar pentru eliberarea certificatului de deces;

- comunicare oficiala primita prin intermediul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare ale Romaniei in strainatate, daca nu a existat timpul necesar pentru eliberarea unor certificate de stare civila.

Nu este necesara declaratia parintelui decazut din drepturile parintesti sau declarat disparut, in conditiile legii, daca insotitorul face dovada in acest sens, cu exceptia cazului in care ambii parinti se afla in aceasta situatie, cand este obligatorie declaratia reprezentantului legal al minorului.

c) este inscris in pasaportul unui parinte si calatoreste in strainatate impreuna cu acesta sau este titular al unui pasaport individual (carte de identitate) si calatoreste impreuna cu unul dintre parinti, daca parintele insotitor face dovada faptului ca minorul i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila;

d) este titular al unui pasaport individual (carte de identitate) si calatoreste insotit de o alta persoana fizica majora, numai daca persoana insotitoare prezinta o declaratie[44] a ambilor parinti sau a parintelui caruia minorul i-a fost incredintat minorul (prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila), a parintelui supravietuitor ori a reprezentantului sau legal, care cuprinde:

- acordul acestora cu privire la efectuarea calatoriei respective;

- statul (statele de destinatie);

- perioada in care urmeaza sa se desfasoare calatoria;

- datele de identitate ale insotitorului respectiv;

- extrasul de cazier judiciar al insotitorului;

- documente din care sa rezulte calitatea de persoana desemnata din cadrul unei societati comerciale autorizate, in conditiile legii, sa desfasoare activitati de transport international de persoane (poate avea calitatea de insotitor si o persoana anume desemnata din cadrul unei societati comerciale autorizate, in conditiile legii, sa desfasoare activitati de transport international de persoane).

Declaratia si certificatul de cazier judiciar, precum si oricare dintre documentele care au contribuit la aprecierea indeplinirii conditiilor exercitarii dreptului la libera circulatie se prezinta, in original si in fotocopie, Politiei de Frontiera din punctul de trecere a frontierei prin care se efectueaza iesirea din tara.

Insotitorul, care calatoreste in strainatate impreuna cu un minor are obligatii ce privesc ingrijirea si supravegherea minorului, respectarea scopului, rutei si duratei deplasarii mentionate in declaratie, anuntarea diparitiei minorului precum si informarea in cazul aparitiei unei situatii obiective de natura sa intrerupa calatoria, sa schimbe ruta, sa depaseasca durata calatoriei indicate de parinti sau de reprezentantul legal.

Chiar daca sunt indeplinite conditiile pentru iesirea din tara a minorului, politistii de frontiera intrerup calatoria daca insotitorul este cetatean strain si nu face dovada faptului ca are dreptul sa se reintoarca in Romania, desi in declaratia parintilor sau, dupa caz, a reprezentantului legal se mentioneaza ca minorul se va reintoarce impreuna cu acelasi insotitor precum si cazul in care insotitorul a savarsit anterior o infractiune grava[45], cu exceptia cazului in care a fost reabilitat pentru aceasta infractiune. De asemenea daca insotitorului ii sunt interzise anumite drepturi privind circulatia internationala, chiar daca sunt indeplinite conditiile, nu va putea insoti pe minor.

Refuzul minorului, care a implinit varsta de 14 ani, de a iesi din tara constituie de asemenea motiv de intrerupere a calatoriei.

Exista si exceptii de la indeplinirea conditiilor de iesire. Acestea intervin in situatia in care calatoria e necesara pentru ca minorul sa urmeze un tratament medical care nu este posibil pe teritoriul Romaniei si fara de care viata sau sanatatea ii sunt puse grav in pericol, cu conditia sa prezinte acte doveditoare in acest sens din care sa rezulte perioada si statul sau statele in care urmeaza sa se acorde tratamentul medical respectiv.

O alta situatie exceptionala este cazul in care insotitorul face dovada ca minorul se deplaseaza pentru studii sau concursuri oficiale, prin prezentarea unor documente corespunzatoare, din care sa rezulte perioada si statul sau statele in care se vor desfasura aceste studii sau concursuri, chiar daca exista acordul doar al unuia dintre parinti .

C.Situatia copiilor cetateni straini

Misiunile diplomatice si consulare straine au obligatia de a sesiza Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Autoritatea pentru Straini despre toate situatiile in care au cunostinta de copii cetateni straini aflati pe teritoriul Romaniei, care, din orice motive, nu sunt insotiti de parinti sau de un alt reprezentant legal ori nu se gasesc sub supravegherea legala a unor persoane. In cazul in care autoritatile romane se autosesizeaza, acestea vor instiinta de urgenta misiunea straina competenta cu privire la copiii in cauza.

In situatia copiilor prevazuti mai sus, Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, pana la definitivarea demersurilor legale ce cad in competenta Autoritatii pentru Straini, va solicita Tribunalului Bucuresti stabilirea plasamentului copilului intr-un serviciu de protectie speciala propus de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului.
Masura plasamentului dureaza pana la returnarea copilului in tara de resedinta a parintilor ori in tara in care au fost identificati alti membri ai familiei dispusi sa ia copilul.

In cazul nereturnarii copilului, acesta beneficiaza de protectia speciala prevazuta de legea analizata.

4.Dreptul la protejarea imaginii publice si a vietii sale intime, private si familiale

Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice si a vietii sale intime, private si familiale, legea interzicand expres orice actiune de natura sa afecteze aceste componente.

In acest sens, participarea copilului in varsta de pana la 14 ani la dezbateri publice in cadrul unor programe audiovizuale se poate face numai cu consimtamantul scris al acestuia si al parintilor sau, dupa caz, al altui reprezentant legal.

Totodata, copiii nu pot fi folositi sau expusi de catre parinti, reprezentanti legali sau alte persoane responsabile de cresterea si ingrijirea lor, in scopul de a obtine avantaje personale sau de a influenta deciziile autoritatilor publice.

Un caz[48] elocvent de incalcare a acestui drept este cel al politistilor comunitari din Pascani care au savarsit o serie grava de abuzuri asupra catorva minori. In data de 16.07.2008 acestia au fost prinsi la furat de catre politisti. Copii au fost fotografiati de catre politisti in cadrul unui fel de "reconstituiri". Fotografiile au fost trimise presei fara ca imaginea minorilor sa fie protejata. Pe de alta parte, in cadrul "reconstituirii", minorii au fost pusi in situatii evident umilitoare, o parte a copiilor aparand in fotografii, in mod clar, jenati de postura.
Prin atitudinea lor, Politia Comunitara din Pascani a incalcat legislatia privind protectia copilului. Mai mult, seful Politiei Comunitare si-a aratat disponibilitatea de a face publice si numele copiilor, dupa ce el insusi a precizat ca, "cel putin trei dintre ei au peste 14 ani".

5.Dreptul la libertatea de exprimare

Copilul are dreptul la libertate de exprimare.

Libertatea copilului de a cauta, de a primi si de a difuza informatii de orice natura, care vizeaza promovarea bunastarii sale sociale, spirituale si morale, sanatatea sa fizica si mentala, sub orice forma si prin orice mijloace, la alegerea sa, este inviolabila.

Libertatea de exprimare evoca posibilitatea recunoscuta persoanei de a-si exprima prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin orice alt mijloc gandurile, opiniile, creatiile spirituale in orice fel.

Parintii sau, dupa caz, alti reprezentanti legali ai copilului, persoanele care au in plasament copii, precum si persoanele care, prin natura functiei, promoveaza si asigura respectarea drepturilor copiilor, au obligatia de a le asigura informatii, explicatii si sfaturi, in functie de varsta si de gradul de intelegere al acestora, precum si de a le permite sa-si exprime punctul de vedere, ideile si opiniile.

Parintii nu pot limita dreptul copilului minor la libertatea de exprimare decat in cazurile prevazute expres de lege.

6.Dreptul de a-si exprima liber opinia si de a fi ascultat

Copilul capabil de discernamant are dreptul de a-si exprima liber opinia asupra oricarei probleme care il priveste.

In orice procedura judiciara sau administrativa care il priveste copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a implinit varsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat si copilul care nu a implinit varsta de 10 ani, daca autoritatea competenta apreciaza ca audierea lui este necesara pentru solutionarea cauzei.

Dreptul de a fi ascultat confera copilului posibilitatea de a cere si de a primi orice informatie pertinenta, de a fi consultat, de a-si exprima opinia si de a fi informat asupra consecintelor pe care le poate avea opinia sa, daca este respectata, precum si asupra consecintelor oricarei decizii care il priveste. In aceste cazuri, opiniile copilului ascultat vor fi luate in considerare si li se va acorda importanta cuvenita, in raport cu varsta si cu gradul de maturitate a copilului.

Orice copil poate cere sa fie ascultat conform celor mentionate mai sus. In caz de refuz, autoritatea competenta se va pronunta printr-o decizie motivata.

Dispozitiile legale speciale privind consimtamantul sau prezenta copilului in procedurile care il privesc, precum si prevederile referitoare la desemnarea unui curator, in caz de conflict de interese, sunt si raman aplicabile.

7.Dreptul la libertate de gandire, de constiinta si de religie

Copilul are dreptul la libertate de gandire, de constiinta si de religie.

Parintii indruma copilul, potrivit propriilor convingeri, in alegerea unei religii, in conditiile legii, tinand seama de opinia, varsta si de gradul de maturitate a acestuia, fara a-l putea obliga sa adere la o anumita religie sau la un anumit cult religios[51].

Religia copilului care a implinit 14 ani nu poate fi schimbata fara consimtamantul acestuia; copilul care a implinit varsta de 16 ani are dreptul sa-si aleaga singur religia.

Atunci cand copilul beneficiaza de protectie speciala, persoanelor in ingrijirea carora se afla le sunt interzise orice actiuni menite sa influenteze convingerile religioase ale copilului.

8.Dreptul la libera asociere si libertatea de intrunire pasnica

Copilul are dreptul la libera asociere in structuri formale si informale, precum si libertatea de intrunire pasnica, in limitele prevazute de lege.

Potrivit art. 15 din Conventia ONU cu privire la drepturile copilului: "statele parti recunosc drepturile copilului la libertatea de asociere si la libertatea de intrunire pasnica'.

Exercitarea acestor drepturi nu poate fi ingradita decat de restrictiile prevazute in mod expres de lege si care sunt necesare intr-o societate democratica,in interesul securitatii nationale, al sigurantei sau ordinii publice ori pentru a proteja sanatatea publica sau bunele moravuri ori pentru a proteja drepturile si libertatile altora.

9.Dreptul la respectarea personalitatii si individualitatii copilului; imposibilitatea supunerii copilului la pedepse fizice sau alte tratamente umilitoare ori degradante

Copilul are dreptul la respectarea personalitatii si individualitatii sale si nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.

Masurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decat in acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice ori acelea care se afla in legatura cu dezvoltarea fizica, psihica sau care afecteaza starea emotionala a copilului[52].

Si in acest caz poate fi prezentat cu titlu de exemplu cazul anterior, al politistilor comunitari din Pascani[53], care au supus minorii surprinsi la furat umilintelor si tratamentelor degradante fotografiindu-i in ipostaze in care acestia apareau vizibil jenati.

10.Dreptul de informare

Copilul este informat asupra drepturilor sale, precum si asupra modalitatilor de exercitare a acestora[54].

 Pe langa familie, care trebuie sa reprezinte principalul mijloc de informare al copilului, exista organisme specializate, intalnite atat la nivel national ca diferite centre si birouri de informare cat si la nivel international ca Biroul de Informare al Consiliului Europei, de exemplu.

11.Dreptul de petitionare

Copilul are dreptul sa depuna singur plangeri referitoare la incalcarea drepturilor sale fundamentale.

Dispozitiile art. 29 din Legea nr. 272/2004 care consacra expres acest drept reprezinta o inovatie in materia exercitiului drepturilor minorului. Potrivit regulilor generale, minorul care nu a implinit 14 ani nu are capacitate procesuala, iar minorul intre 14 si 18 ani are capacitate procesuala restransa. Astfel, potrivit art. 44 din Codul de procedura civila, persoanele care nu au exercitiul drepturilor lor nu pot sta in judecata decat daca sunt reprezentate, asistate ori autorizate in chipul aratat in legile ori statutele care randuiesc capacitatea sau organizarea lor. Iar, potrivit art. 222 alin. ultim din Codul de procedura penala, pentru persoana lipsita de capacitatea de exercitiu, plangerea se face de reprezentantul sau legal. Persoana cu capacitate de exercitiu restransa poate face plangere cu incuviintarea persoanelor prevazute de legea civila. Dar, exceptia prevazuta de Legea nr. 272/2004 este supusa unei duble limitari:

-exceptia se refera numai la plangerile referitoare la drepturile fundamentale ale copilului;

-exceptia se refera numai la depunerea acestor plangeri. In continuare, reprezentarea sau asistarea sunt guvernate de regulile generale in materia dreptului procesual. Potrivit art. 44 din Codul de procedura civila, in caz de urgenta, daca persoana fizica lipsita de capacitatea de exercitiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanta, la cererea partii interesate, va putea numi un curator special, care sa o reprezinte pana la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanta va putea numi un curator special in caz de conflict de interese intre reprezentant si cel reprezentat. Aceste dispozitii se aplica si in ceea ce priveste persoanele cu capacitate de exercitiu restransa.

Potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, copilul trebuie informat asupra drepturilor sale si asupra modalitatilor de exercitare a acestora.

12.Drepturile copilului apartinand unei minoritati

Copilul apartinand unei minoritati nationale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viata culturala proprie, la declararea apartenentei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum si dreptul de a folosi limba proprie in comun cu alti membri ai comunitatii din care face parte.

Exista cazuri in care se aduc atingere acestui drept chiar in cadrul unitatilor de invatamant. De exemplu, intr-un raport[56] de cercetare a educatiei religioase din Romania gasim, ca la o scoala din Buzau, la clasa a V-a, profesoara de Religie le-a spus copiilor ca Dumnezeu ii iubeste numai pe ortodocsi. Din colectivul clasei faceau parte si doua eleve care nu apartin confesiunii ortodoxe si care participau la ora de Religie: una apartinand confesiunii evanghelice iar alta apartinand confesiunii iudaice. Desi una dintre colege a protestat chiar in timpul orei spunand: 'Doamna profesoara, eu cred ca Dumnezeu ne iubeste pe toti - nu numai pe ortodocsi, ci si pe colegele noastre'[57], reactia negativa nu a intarziat sa apara, unii/unele colegi/colege indepartandu-le, in pauza, pe cele doua fete zicand ca sunt 'spurcate'. Problema s-a discutat in sedinta pe clasa, mama uneia dintre cele doua eleve solicitandu-i dirigintei sa discute cu profesoara de Religie pentru a-si modifica discursul, cel putin in cadrul scolii.

CAPITOLUL IV

1.Dreptul de a creste alaturi de parinti, de a fi ingrijit, crescut si educat de catre parinti. Dreptul de a fi crescut de ambii parinti; exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti; obligatia de intretinere dintre parinti si copii;

Dreptul de a creste alaturi de parinti, de a fi ingrijit, crescut si educat de catre parinti

Copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai[58]. Daca este posibil, copilul are dreptul de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit, crescut si educat de acestia.

Intre factorii educatiei, familia a fost si este considerata ca factor prioritar, deoarece in ordinea fireasca a lucrurilor educatia incepe in familie. Familia este primul mediu in care copilul traieste experiente si pornind de aici va dezvolta alte relatii in afara mediului familial, cu modelele interiorizate in cadrul familiei. Copilul are nevoie de legaturi emotionale stabile, de sentimentul apartenentei neconditionate la familie in primul rand, pentru a putea trai experiente de viata normale, ocazia de a se exprima, de a fi stimulat, de a cunoaste, de a intelege. Responsabilitatea educarii, indrumarii, sfatuirii revine cu prioritate parintilor, care trebuie sa ofere copilului ingrijirile de baza, siguranta, caldura emotionala, indrumare, intelegere, dar si sa stabileasca limite.

Notiunile educative de baza, pe care copilul le primeste sunt cele din familie, aceasta constituind una din verigile sociale, cele mai vechi si mai stabile in care se contureaza si se formeaza caracterele. Primele deprinderi de viata sanatoasa ale copilului sunt dezvoltate in familie, acestea constituind suportul dezvoltarii ulterioare, punandu-si amprenta asupra intregii personalitati.

In cadrul grupului familial, parintii exercita direct sau indirect influente educational- formative asupra propriilor copii. Cuplul conjugal, prin intreg sistemul sau de comportamente, constituie un adevarat model social, care are un cuvant de spus in formarea conceptiei copiilor despre viata in relatie cu normele si valorile sociale.

De asemenea, parintii au influente educational-moderatorii in cadrul familiei, deoarece "cei sapte ani de acasa" constituie bazele unor importante componente de personalitate. Apare astfel nevoia ca educatia sa se desfasoare in mod unitar, pe baza unui ansamblu de principii psiho-pedagogice si a unor metodologii clar conturate.

Parintii au obligatia sa asigure copilului, de o maniera corespunzatoare capacitatilor in continua dezvoltare ale copilului, orientarea si sfaturile necesare exercitarii corespunzatoare a drepturilor prevazute in Legea nr. 272/2004.

Parintii copilului au dreptul sa primeasca informatiile si asistenta de specialitate necesare in vederea ingrijirii, cresterii si educarii acestuia.

Dreptul de a fi crescut de ambii parinti; exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti

Ambii parinti sunt responsabili pentru cresterea copiilor lor[59].

Exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti trebuie sa aiba in vedere interesul superior al copilului si sa asigure bunastarea materiala si spirituala a copilului, in special prin ingrijirea acestuia, prin mentinerea relatiilor personale cu el, prin asigurarea cresterii, educarii si intretinerii sale, precum si prin reprezentarea sa legala si administrarea patrimoniului sau.

In cazul existentei unor neintelegeri intre parinti cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti, instanta judecatoreasca, dupa ascultarea ambilor parinti, hotaraste potrivit interesului superior al copilului.

Obligatia de intretinere dintre parinti si copii

Codul familiei[60] reglementeaza obligatia legata de intretinere dintre parinti si copii prin doua texte astfel :

-obligatia de intretinere exista intre parinti si copii;

-copilul minor este intretinut de parintii sai.

Obligatia de intretinere dintre parinti si copii este reglementata de art. 86 alin. (1) si art. 107 alin. (1) din Codul familiei.

Consideram ca o interpretare realista a acestor texte este cea a existentei unei singure obligatii de intretinere a parintilor. Deoarece nu se face vreo precizare, prin copii intelegem atat descendentii minori cat si cei majori. Aceasta obligatie legala prezinta unele particularitati atunci cand copiii, fiind minori, au nevoie de ocrotire speciala. De aceea legea[62] a detaliat continutul ocrotirii printr-un capitol consacrat ocrotirii minorului.

Totusi fundamentul obligatiei de intretinere dintre parinti si copii este unic, caci, daca admitem ca in timpul minoritatii copilului dreptul sau are ca temei legatura de filiatie, la implinirea varstei majoratului aceasta legatura nu dispare si nici nu se transforma intr-o relatie oarecare de familie.

In situatii exceptionale in care minorul dispune de venituri insemnate sau realizeaza venituri din munca inainte de majorat, ei poate fi obligat la intretinerea parintelui sau aflat in starea de nevoie si incapabil de munca.

Odata cu implinirea varstei majoratului, copilul avand capacitatea de munca si realizand venituri, reciprocitatea obligatiei de intretinere dintre parinti si copii se contureaza mai bine, atat parintele cat si descendentului sau putand fi obligat la cerere, in conditiile dreptului comun.

Cat priveste sfera pe care o acopera cele doua reglementari, art. 107 alin. (1) din Codul familiei are o sfera mai restransa, in sensul ca vizeaza doar obligatia de intretinere a parintilor fata de copiii minori, nu si obligatia acestora din urma fata de parinti.

Spre deosebire de aceasta, art. 86 alin. (1) din Codul familiei reglementeaza obligatia de intretinere reciproca dintre parinti si copii (minori sau majori). [63]

2.Dreptul de a fi crescut in conditii care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala

Copilul are dreptul sa fie crescut in conditii care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala; in acest scop parintii sunt obligati:

-sa supravegheze copilul;

-sa coopereze cu copilul si sa ii respecte viata intima, privata si demnitatea;

-sa informeze copilul despre toate actele si faptele care l-ar putea afecta si sa ia in considerare opinia acestuia;

-sa intreprinda toate masurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;

-sa coopereze cu persoanele fizice si persoanele juridice care exercita atributii in domeniul ingrijirii, educarii si formarii profesionale a copilului.

Din punct de vedere al dezvoltarii fizice, copiii au nevoie de joaca, protectie pentru ca sunt vulnerabili, de ocrotire in situatii de risc, cum ar fi: violenta, abuzul, orice fel de molestare, inclusiv cea sexuala, implicarea ilegala in traficul de droguri si a traficului de copii. Ei au nevoie de toate lucrurile care ii ajuta sa creasca si sa se dezvolte frumos.

Din punct de vedere al dezvoltarii intelectuale, in cadrul familiei, copilul isi insuseste limbajul. In familie copilul invata limbajul si comportamentul social, isi formeaza aspiratii si idealuri, convingeri si aptitudini, sentimente, trasaturi de vointa si caracter.

3.Dreptul la sanatate

Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai buna stare de sanatate pe care o poate atinge si de a beneficia de serviciile medicale si de recuperare necesare pentru asigurarea realizarii efective a acestui drept.

Accesul copilului la servicii medicale si de recuperare, precum si la medicatia adecvata starii sale in caz de boala este garantat de catre stat, costurile aferente fiind suportate din Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate si de la bugetul de stat.

Organele de specialitate ale administratiei publice centrale, autoritatile administratiei publice locale, precum si orice alte institutii publice sau private cu atributii in domeniul sanatatii sunt obligate sa adopte, in conditiile legii, toate masurile necesare pentru:

-reducerea mortalitatii infantile;

-asigurarea si dezvoltarea serviciilor medicale primare si comunitare;

-prevenirea malnutritiei si a imbolnavirilor;

-asigurarea serviciilor medicale pentru gravide in perioada pre- si postnatala, indiferent daca acestea au sau nu au calitatea de persoana asigurata in sistemul asigurarilor sociale de sanatate;

-informarea parintilor si a copiilor cu privire la sanatatea si alimentatia copilului, inclusiv cu privire la avantajele alaptarii, igienei si salubritatii mediului inconjurator;

-dezvoltarea de actiuni si programe pentru ocrotirea sanatatii si de prevenire a bolilor, de asistenta a parintilor si de educatie, precum si de servicii in materie de planificare familiala;

-verificarea periodica a tratamentului copiilor care au fost plasati pentru a primi ingrijire, protectie sau tratament;

-asigurarea confidentialitatii consultantei medicale acordate la solicitarea copilului;

-derularea sistematica in unitatile scolare de programe de educatie pentru viata, inclusiv educatie sexuala pentru copii, in vederea prevenirii contactarii bolilor cu transmitere sexuala si a graviditatii minorelor.

Parintii sunt obligati sa solicite asistenta medicala pentru a asigura copilului cea mai buna stare de sanatate pe care o poate atinge si pentru a preveni situatiile care pun in pericol viata, cresterea si dezvoltarea copilului.

In situatia exceptionala in care viata copilului se afla in pericol iminent ori exista riscul producerii unor consecinte grave cu privire la sanatatea sau integritatea acestuia, medicul are dreptul de a efectua acele acte medicale de stricta necesitate pentru a salva viata copilului, chiar fara a avea acordul parintilor sau al altui reprezentant legal al acestuia.

Vizitele periodice ale personalului medical de specialitate la domiciliul gravidelor si al copiilor pana la implinirea varstei de un an sunt obligatorii in vederea ocrotirii sanatatii mamei si copilului, educatiei pentru sanatate, prevenirii abandonului, abuzului sau neglijarii copilului.

4.Dreptul de a beneficia de un nivel de trai care sa permita dezvoltarea sa, sub toate aspectele

Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala.

Parintilor sau, dupa caz, altor reprezentanti legali le revine in primul rand responsabilitatea de a asigura, in limita posibilitatilor, cele mai bune conditii de viata necesare cresterii si dezvoltarii copiilor; parintii sunt obligati sa le asigure copiilor locuinta, precum si conditiile necesare pentru crestere, educare, invatatura si pregatirea profesionala.[65]

Daca nu pot asigura copilului nevoile de baza, statul prin autoritatile publice competente, este obligat sa asigure un sprijin corespunzator fie de natura financiara, fie sub forma de servicii sau in alte forme.

5.Dreptul de a beneficia de asistenta sociala si de asigurari sociale-dreptul la pensie de urmas;

Copilul are dreptul de a beneficia de asistenta sociala si de asigurari sociale, in functie de resursele si de situatia in care se afla acesta si persoanele in intretinerea carora se gaseste.

In cazul in care parintii sau persoanele care au, potrivit legii, obligatia de a intretine copilul nu pot asigura, din motive independente de vointa lor, satisfacerea nevoilor minime de locuinta, hrana, imbracaminte si educatie ale copilului, statul, prin autoritatile publice competente, este obligat sa asigure acestora sprijin corespunzator, sub forma de prestatii financiare, prestatii in natura, precum si sub forma de servicii, in conditiile legii.

Parintii au obligatia sa solicite autoritatilor competente acordarea alocatiilor, indemnizatiilor, prestatiilor in bani sau in natura si a altor facilitati prevazute de lege pentru copii sau pentru familiile cu copii.

Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a informa parintii si copiii in legatura cu drepturile pe care le au, precum si asupra modalitatilor de acordare a drepturilor de asistenta sociala si de asigurari sociale.

6.Dreptul la ingrijire speciala in cazul copilului cu handicap

Copilul cu handicap are dreptul la ingrijire speciala, adaptata nevoilor sale.

Copilul cu handicap are dreptul la educatie, recuperare, compensare, reabilitare si integrare, adaptate posibilitatilor proprii, in vederea dezvoltarii personalitatii sale[66].

Ingrijirea speciala trebuie sa asigure dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copiilor cu handicap. Ingrijirea speciala consta in ajutor adecvat situatiei copilului si parintilor sai ori, dupa caz, situatiei celor carora le este incredintat copilul si se acorda gratuit, ori de cate ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv si fara discriminare al copiilor cu handicap la educatie, formare profesionala, servicii medicale, recuperare, pregatire, in vederea ocuparii unui loc de munca, la activitati recreative, precum si la orice alte activitati apte sa le permita deplina integrare sociala si dezvoltare a personalitatii lor.

Organele de specialitate ale administratiei publice centrale si autoritatile administratiei publice locale sunt obligate sa initieze programe si sa asigure resursele necesare dezvoltarii serviciilor destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu handicap si ale familiilor acestora in conditii care sa le garanteze demnitatea, sa le favorizeze autonomia si sa le faciliteze participarea activa la viata comunitatii.

7.Dreptul la educatie

Copilul are dreptul de a primi o educatie care sa ii permita dezvoltarea, in conditii nediscriminatorii, a aptitudinilor si personalitatii sale.

Parintii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educatiei care urmeaza sa fie data copiilor lor si au obligatia sa inscrie copilul la scoala si sa asigure frecventarea cu regularitate de catre acesta a cursurilor scolare .

Copilul care a implinit varsta de 14 ani poate cere incuviintarea instantei judecatoresti de a-si schimba felul invataturii si al pregatirii profesionale.

In cadrul procesului instructiv-educativ copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de catre cadrele didactice, de a fi informat asupra drepturile sale, precum si asupra modalitatilor de exercitare a acestora. Pedepsele corporale in cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise.

Copilul, personal si, dupa caz, reprezentat sau asistat de reprezentantul sau legal, are dreptul de a contesta modalitatile si rezultatele evaluarii si de a se adresa in acest sens conducerii unitatii de invatamant, in conditiile legii.

Cadrele didactice au obligatia de a semnala serviciului public de asistenta sociala sau, dupa caz, directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului cazurile de rele tratamente, abuzuri sau de neglijare a copiilor.

8.Dreptul la odihna si vacanta

Copilul trebuie sa beneficieze de timp suficient pentru odihna si vacanta, sa participe in mod liber la activitati recreative proprii varstei sale si la activitatile culturale, artistice si sportive ale comunitatii. Autoritatile publice au obligatia sa contribuie, potrivit atributiilor ce le revin, la asigurarea conditiilor exercitarii in conditii de egalitate a acestui drept. Autoritatile publice au obligatia sa asigure, potrivit atributiilor care le revin, locuri de joaca suficiente si adecvate pentru copii, in mod special in situatia zonelor intens populate.

CAPITOLUL V

1.Tutela

Tutela este un mijloc juridic de ocrotire a minorului care poate interveni atunci cand minorul este lipsit de ocrotire parinteasca. Institutia tutelei este traditionala in dreptul romanesc. Preluata dupa modelul dreptului roman, ea era numita epitropic de Codul Calimach, si vechilet de Codul Caragea. Potrivit Codului civil aceasta devine o institutie de drept privat avand ca scop protectia minorilor si a interzisilor. Tutela a fost mentinuta de Codul familiei, institutia suferind modificari in ceea ce priveste tutela minorului, prin adoptarea Legii nr. 272/2004.

Codul familiei consacra tutelei minorului art. 113-141.

De asemenea, Legea nr. 272/2004 contine o serie de dispozitii in aceasta materie cuprinse in art. 39-42.

Pentru minorul respectiv tutela reprezinta un mijloc de ocrotire, in vreme ce pentru tutore ea constituie o sarcina.

Tutela se instituie in situatia in care ambii parinti sunt decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul drepturilor parintesti sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub interdictie, declarati judecatoreste morti sau disparuti, precum si in cazul in care, la incetarea adoptiei, instanta judecatoreasca hotaraste ca este in interesul copilului instituirea unei tutele[69].

Potrivit Legii nr. 272/2004, instituirea tutelei este de competenta instantei judecatoresti. Astfel, sunt implicit abrogate dispozitiile art. 116 C. fam. potrivit carora numirea tutorelui se facea de catre autoritatea tutelara. Persoana fizica sau familia care urmeaza a fi tutore trebuie sa fie evaluata de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului cu privire la garantiile morale si conditiile materiale pe care trebuie sa le indeplineasca pentru a primi un copil in ingrijire. Evaluarea se realizeaza de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului de la domiciliul persoanei sau familiei, acordandu-se prioritate membrilor familiei extinse a copilului. Instanta judecatoreasca numeste cu prioritate ca tutore, daca motive intemeiate nu se opun, o ruda sau un afin ori un prieten al familiei copilului, in stare sa indeplineasca aceasta sarcina. Persoana fizica, respectiv sotii care urmeaza a fi tutori sunt numiti pe baza prezentarii de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului a raportului de evaluare a acestora. Propunerea se va face tinandu-se seama de relatiile personale, de apropierea domiciliilor, precum si de opinia copilului.

Conditii cerute pentru tutore

Pot fi tutori persoanele fizice, inclusiv sotul si sotia impreuna, care au domiciliul in Romania si nu se afla in vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute de lege[70].

Conform art. 117 alin. (1) din Codul familiei, nu poate fi tutore:

-minorul sau cel pus sub interdictie;

-cel decazut din drepturile parintesti sau declarat incapabil de a fi tutore;

-cel caruia i s-a respins exercitiul unor drepturi politice sau civile, fie in temeiul legii, fie prin hotarare judecatoreasca, precum si cel cu rele purtari; cel lipsit, potrivit legii speciale, de dreptul de a alege si de a fi ales;

-cel care, exercitand o alta tutela, a fost indepartat de aceasta;

-cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului, nu ar putea indeplini aceasta sarcina.

Sarcina tutelei poate fi refuzata doar de catre persoanele enumerate limitativ de art. 118 alin. (2) din Codul familiei, si anume:

-cel care a implinit varsta de 60 de ani;

-femeia insarcinata sau mama unui copil mai mic de 8 ani;

-cel care creste si educa 2 sau mai multi copii;

-cel care exercita o alta tutela sau curatela;

-cel care din cauza bolii, a infirmitatii, a felului indeletnicirii, a departarii domiciliului de locul unde se afla bunurile minorului sau din alte motive intemeiate, nu ar putea sa indeplineasca aceasta sarcina.

Drepturile si indatoririle tutorelui

Asemeni ocrotirii parintesti, ocrotirea prin tutela are in continutul sau doua laturi: personala si patrimoniala.

Drepturile si indatoririle tutorelui referitoare la persoana minorului

In principiu, continutul tutelei in privinta laturii personale este identic cu cel al ocrotirii parintesti. Astfel, tutorele are:

-dreptul si indatorirea de a ingriji, creste si educa minorul;

-dreptul de a stabili locuinta minorului; [71]

-dreptul de a cere inapoierea copilului de la orice persoana care il tine fara drept;

-dreptul si indatorirea de a-l reprezenta pe minor ori, dupa caz, de a-i incuviinta actele juridice;

-dreptul de a consimti la adoptia copilului ai carui parinti firesti sunt decedati, necunoscuti, declarati morti sau disparuti ori pusi sub interdictie in conditiile legii.[72]

b) Drepturile si indatoririle tutorelui referitoare la bunurile minorului

Sub aspect patrimonial, drepturile si indatoririle tutorelui difera in raport de varsta minorului.

In cazul minorului lipsit de capacitate de exercitiu, tutorele are de a administra bunurile minorului si de a-l reprezenta in actele juridice.

La fel ca si in cazul ocrotirii parintesti, actele juridice de gestiune a patrimoniului copilului se impart in trei categorii,[73] in raport de consecintele patrimoniale previzibile, respectiv:

-acte care ar putea fi incheiate liber de catre tutore, in numele si pe seama minorului (ca, de exemplu: acte de conservare si acte de administrare a patrimoniului);

-acte care pot fi incheiate numai cu incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare (actele de dispozitie si alte acte asimilate acestora)

-acte interzise tutorelui (ca, de exemplu: contractele de donatie si cele prin care se garanteaza obligatia altuia; actele juridice intre tutore,sotul, o ruda in linie dreapta ori fratii si surorile tutorelui, pe de o parte si minor, pe de alta parte).

In cazul minorului care a implinit varsta de 14 ani, el isi va exercita singur drepturile si isi va executa tot astfel obligatiile, sub supravegherea tutorelui, care ii va incuviinta actele.

Actele de dispozitie nu pot fi incheiate fara incuviintarea tutorelui iar pentru actele care l-ar putea prejudicia este nevoie si de incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare.

Administrarea bunurilor minorului implica pentru tutore o serie de obligatii,[74] atat la instituirea tutelei, cat si pe parcursul tutelei, precum si la incetarea acesteia (ca, de exemplu, prezentarea unor dari de seama privind modul in care a ingrijit persoana minorului si i-a administrat bunurile.).

Incetarea tutelei

Tutela minorului poate inceta fie datorita unor cauze care privesc persoana tutorelui, fie datorita unor cauze care privesc persoana minorului. In prima situatie, se face vorbire despre "incetarea functiei tutorelui', iar in cea de a doua despre "incetarea tutelei'.

Functia tutorelui inceteaza in urmatoarele situatii:

1)moartea tutorelui;

2)indepartarea de la tutela. Aceasta sanctiune intervine daca tutorele:

-savarseste un abuz:

-se face vinovat de neglijenta grava sau de savarsirea unor fapte care il fac nevrednic de a fi tutore;

-nu isi indeplineste multumitor sarcina;

-se iveste una din situatiile de excludere de la tutela.

3)inlocuirea tutorelui, la cererea sa;

4)numirea altui tutore, in cazul punerii sub interdictie a minorului.

Tutela inceteaza in urmatoarele cazuri:

1)minorul aflat sub tutela a dobandit capacitatea deplina de exercitiu (fie prin ajungerea la majorat, fie prin casatorie -in conditiile legii);

2)minorul moare sau este declarat judecatoreste mort;

3)a incetat situatia care a impus instituirea tutelei.

Raspunderea tutorelui

Pentru modul in care indeplineste sarcina tutelei, tutorele este raspunzator din punct de vedere juridic. La fel ca si in cazul parintilor, se pot aplica, dupa caz: a) sanctiuni de drept penal ; b) sanctiuni de drept administrativ ; c) sanctiuni de drept civil ; d) sanctiuni de drept al familiei.

Sanctiunea de dreptul familiei este "indepartarea de la tutela' care intervine cand tutorele "savarseste un abuz, o neglijenta grava sau fapte care-1 fac nevrednic de a fi tutore, precum si daca nu isi indeplineste multumitor sarcina'.

Suntem de parere ca "indepartarea de la tutela' trebuie sa se dispuna de catre acelasi organ care a instituit tutela, respectiv, instanta judecatoreasca.

2.Curatela

Codul familiei reglementeaza curatela in art. 152-157.

Curatela minorului este mijlocul juridic, temporar si subsidiar, de ocrotire a acestuia. [79]

Curatela este o varietate a tutelei, fiind calificata drept o tutela ad-hoc. In consecinta, curatelei minorului ii sunt aplicabile, in esenta, regulile tutelei minorului.

Instituirea curatelei minorului

Cazuri

Codul familiei stabileste ca se instituie curatela in urmatoarele cazuri:

-cand exista contrarietate de interese intre parinte ori tutore si minor (art. 132 si art. 105 din Codul familiei);

-cand, pana la numirea sau inlocuirea tutorelui unui minor este nevoie de o perioada mai indelungata si se impune luarea unor masuri provizorii (art. 139 din Codul familiei);

-pana la solutionarea cererii de punere sub interdictie a minorului (art. 146 din Codul familiei);

-cand, din cauza bolii ori din alte motive, parintele sau tutorele este impiedicat sa indeplineasca un anumit act in numele minorului pe care il reprezinta sau ale carui acte le incuviinteaza (art. 152 lit. c) din Codul familiei).

Fata de dispozitiile art. 154 din Codul familiei, curatela minorului se instituie de autoritatea tutelara de la domiciliul minorului, din oficiu sau la cererea oricareia dintre persoanele mentionate la art. 115 din Codul familiei.

Drepturile si indatoririle curatorului

Ocrotirea minorului prin curatela se realizeaza prin reprezentarea acestuia daca nu a implinit varsta de 14 ani si prin incuviintarea actelor sale juridice, daca are capacitatea de exercitiu restransa.

Incetarea curatelei minorului

Curatela minorului inceteaza daca au incetat cauzele care au determinat instituirea ei sau o data cu incetarea incapacitatii ori a restrangerii capacitatii de exercitiu.

Curatorul poate cere inlocuirea sa numai dupa implinirea unui termen de 3 ani de la numire [80].

3.Interdictia judecatoreasca

Punerea sub interdictie a unei persoane are ca efect lipsirea sa de capacitatea de exercitiu si instituirea tutelei, daca respectiva persoana are calitatea de parinte, in mod firesc nu mai poate exercita ocrotirea parinteasca, fiind prezumata a nu avea discernamant, cu caracter de a continuitate.

Ocrotirea parinteasca va fi exercitata de celalalt parinte.
In absenta unei prevederi legale, asemanatoare celei din art. 110 din Codul familiei, este controversata chestiunea obligatiei parintelui pus sub interdictie de a-si intretine copilul minor.

In ce ne priveste, ne raliem opiniei ca parintele pus sub interdictie poate fi obligat la plata pensiei de intretinere in favoarea copilului sau, sub conditia ca mijloacele sale materiale sa depaseasca nevoile normale ale ingrijirii si vindecarii proprii. [81]

4.Masuri de protectie speciala

A. Aspecte generale

Notiune

Protectia speciala a copilului reprezinta ansamblul masurilor, prestatiilor si serviciilor destinate ingrijirii si dezvoltarii copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea parintilor sai sau a celui care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija acestora.

Durata

Copilul beneficiaza de protectia speciala prevazuta de Legea nr. 272/ 2004 pana la dobandirea capacitatii depline de exercitiu.

La cererea tanarului, exprimata dupa dobandirea capacitatii depline de exercitiu, daca isi continua studiile intr-o forma de invatamant de zi, protectia speciala se acorda, in conditiile legii, pe toata durata continuarii studiilor, dar fara a se depasi varsta de 26 de ani.

Tanarul care a dobandit capacitate deplina de exercitiu si a beneficiat de o masura de protectie speciala, dar care nu isi continua studiile si nu are posibilitatea revenirii in propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiaza, la cerere, pe o perioada de pana la 2 ani, de protectie speciala, in scopul facilitarii integrarii sale sociale.

In cazul in care se face dovada ca tanarului i s-au oferit un loc de munca si/sau locuinta, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui, in mod succesiv, cele mentionate de mai sus nu mai sunt aplicabile[82].

Situatiile in care pot fi dispuse masurile de protectie speciala

Potrivit Legii nr. 272/2004, pot fi dispuse masuri de protectie speciala fata de urmatoarele categorii de copii:

-copilul ai carui parinti sunt decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul drepturilor parintesti sau carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub interdictie, declarati judccatoreste morti sau disparuti, cand nu a putut fi instituita tutela;

-copilul care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija parintilor din motive neimputabile acestora;

-copilul abuzat sau neglijat;

-copilul gasit sau copilul abandonat de catre mama in unitati sanitare:

-copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal.

Parintii, precum si copilul care a implinit varsta de 14 ani au dreptul sa atace in instanta masurile de protectie speciala instituite de prezenta lege, beneficiind de asistenta juridica gratuita in conditiile legii.

Categoriile de masuri de protectie speciala. Potrivit Legii nr. 272/2004, categoriile de masuri speciale

-plasamentul;

-plasamentul in regim de urgenta;

-supravegherea specializata.

B.Analiza masurilor de protectie speciala

1. Plasamentul[83]

Plasamentul copilului constituie o masura de protectie speciala, avand caracter temporar, care poate fi dispusa, in conditiile Legii nr. 272/2004, dupa caz, la:

-o persoana sau familie;

-un asistent maternal;

-un serviciu de tip rezidential, prevazut Legea nr. 272/2004, licentiat in conditiile legii .

Persoana sau familia care primeste un copil in plasament trebuie sa aiba domiciliul in Romania si sa fie evaluata de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului cu privire la garantiile morale si conditiile materiale pe care trebuie sa le indeplineasca pentru a primi un copil in plasament.

Plasamentul copilului care nu a implinit varsta de 2 ani poate fi dispus numai la familia extinsa [84] sau substitutiva , plasamentul acestuia intr-un serviciu de tip rezidential fiind interzis.

Cu titlu de exceptie, se poate dispune plasamentul intr-un serviciu de tip rezidential al copilului mai mic de 2 ani, in situatia in care acesta prezinta handicapuri grave, cu dependenta de ingrijiri in servicii de tip rezidential specializate.

La stabilirea masurii de plasament se va urmari:

-plasarea copilului, cu prioritate, la "familia extinsa' sau la "familia substitutiva';

-mentinerea fratilor impreuna;

-facilitarea exercitarii de catre parinti a dreptului de a vizita copilul si de a mentine legatura cu acesta.

Masura plasamentului se stabileste de catre comisia pentru protectia copilului, in situatia in care exista acordul parintilor, pentru urmatoarele categorii de copii:

-copilul care. in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija parintilor din motive neimputabile acestora:

-copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal.

Masura plasamentului se stabileste de catre instanta judecatoreasca, la cererea directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului, pentru urmatoarele categorii de copii:

-copilul ai carui parinti sunt decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul drepturilor parintesti sau carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub interdictie, declarati judecatoreste morti sau disparuti, cand nu a putut fi instituita tutela;

-copilul abuzat sau neglijat si copilul gasit sau copilul abandonat de catre mama in unitati sanitare, daca se impune inlocuirea plasamentului in regim de urgenta dispus de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului;

-copilul care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija parintilor din motive neimputabile acestora si copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal, daca nu exista acordul parintilor sau, dupa caz, al unuia dintre parinti, pentru instituirea acestei masuri.

Drepturile si obligatiile parintesti fata de copil se mentin pe toata durata masurii plasamentului dispus de catre comisia pentru protectia copilului. Drepturile si obligatiile parintesti in situatia copilului pentru care nu a putut fi instituita tutela si pentru care instanta a dispus masura plasamentului sunt exercitate/indeplinite de catre presedintele consiliului judetean, respectiv de catre primarul sectorului municipiului Bucuresii. Parintii decazuti din drepturile parintesti, precum si cei carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti pastreaza dreptul de a consimti la adoptia copilului lor.

2. Plasamentul in regim de urgenta[86].

Plasamentul copilului in regim de urgenta este o masura de protectie speciala, cu caracter temporar, care se stabileste in situatia copilului abuzat sau neglijat, precum si in situatia copilului gasit sau a celui abandonat in unitati sanitare.

Plasamentul in regim de urgenta se poale dispune la:

-o persoana sau familie;

-un asistent maternal;

-un serviciu de tip rezidential.

Persoana sau familia care primeste un copil in plasament de urgenta trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii ca si atunci cand primeste un copil in plasament. Pe toata durata plasamentului in regim de urgenta, domiciliul copilului se afla, dupa caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidential care il are in ingrijire. Plasamentul in regim de urgenta al copilului care nu a implinit varsta de 2 ani poate fi dispus numai la familia extinsa sau substitutiva, plasamentul acestuia intr-un serviciu de tip rezidential fiind interzis. Ca exceptie, se poate dispune plasamentul de urgenta intr-un serviciu de tip rezidential al copilului mai mic de 2 ani, in situatia in care acesta prezinta handicapuri grave, cu dependenta de ingrijiri in servicii de tip rezidential specializat.

Pe toata durata plasamentului in regim de urgenta se suspenda de drept exercitiul drepturilor parintesti, pana cand instanta judecatoreasca va decide cu privire la mentinerea sau la inlocuirea acestei masuri si cu privire la exercitarea drepturilor parintesti. Pe perioada suspendarii, drepturile si obligatiile parintesti privitoare la persoana copilului sunt exercitate/indeplinite de catre persoana, familia, asistentul maternal sau de catre seful serviciului de tip rezidential care a primit copilul in plasament in regim de urgenta, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate/indeplinite de catre presedintele consiliului judetean, respectiv de catre primarul sectorului municipiului Bucuresti[87].

Masura plasamentului in regim de urgenta se stabileste de catre directorul directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului din unitatea administrativ-teritoriala in care se gaseste copilul gasit sau cel abandonat de catre mama in unitati sanitare ori copilul abuzat sau neglijat, in situatia in care nu se intampina opozitie din partea reprezentantilor persoanelor juridice, precum si a persoanelor fizice care au in ingrijire sau asigura protectia copilului respectiv. Masura plasamentului in regim de urgenta se stabileste de catre instanta judecatoreasca, pe calea ordonantei presedintiale, la cererea directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului, in situatia in care persoanele fizice sau reprezentantii persoanelor juridice care au in ingrijire sau asigura protectia unui copil refuza sau impiedica in orice mod efectuarea verificarilor de catre reprezentantii directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului, iar acestia stabilesc ca exista motive temeinice care sa sustina existenta unei situatii de pericol iminent pentru copil, datorata abuzului si neglijarii.

In situatia plasamentului in regim de urgenta dispus de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului, aceasta este obligata sa sesizeze instanta judecatoreasca in termen de 48 de ore de la data la care a dispus aceasta masura. Instanta judecatoreasca va analiza motivele care au stat la baza masurii adoptate de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului si se va pronunta, dupa caz, cu privire la mentinerea plasamentului in regim de urgenta sau la inlocuirea acestuia cu masura plasamentului, instituirea tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului in familia sa. Instanta este obligata sa se pronunte si cu privire la exercitarea drepturilor parintesti.

In situatia in care plasamentul in regim de urgenta este dispus de catre instanta judecatoreasca, aceasta se va pronunta cu privire la: inlocuirea plasamentului in regim de urgenta cu masura plasamentului, decaderea totala sau partiala din exercitiul drepturilor parintesti, precum si cu privire la exercitarea drepturilor parintesti.

3. Supravegherea specializata

Masura supravegherii specializate consta in mentinerea copilului in familia sa, sub conditia respectarii de catre acesta a unor obligatii, cum ar fi:

-frecventarea cursurilor scolare;

-utilizarea unor servicii de ingrijire de zi;

-urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie;

-interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legaturi cu anumite persoane.

Supravegherea specializata se dispune in conditiile Legii nr. 272/2004 fata de copilul care a savarsit o fapta penala si care nu raspunde penal.

Masura supravegherii specializate se dispune de catre comisia pentru protectia copilului in cazul in care exista acordul parintilor sau al reprezentantului legal.

In lipsa acestui acord, competenta revine instantei judecatoresti[88].

Declaratie privind acordul parintilor pentru iesirea din tara a minorului insotit de o alta persoana fízica majora

Noi (eu), _____ _______ ______ __________si _____ _______ ______ _________

(numele intreg al parintilor/ parintelui/ reprezentantului legal), suntem (sunt) __________ ______ ____ ______ (calitatea persoanei / persoanelor care da/ dau declaratia) ai/ al

Numele intreg al minorului: __________ ______ ____ _____

Data nasterii (ZZ/LL/AA): __________ ______ ____ ______

Locul nasterii: __________ ______ ____ ________________

Numar pasaport: __________ ______ ____ ______________

Data eliberarii pasaportului(ZZ/LL/AA): _____ _______ ______ ___________

suntem de acord ca _____ _______ ______ ___________ (numele complet al copilului), sa calatoreasca cu:

Numele complet al persoanei insotitoare: _____ _______ ______ ___________

Numar pasaport: __________ ______ ____ ______________

Data eliberarii pasaportului (ZZ/LL/AA): _____ _______ ______ ___________

Locul eliberarii pasaportului: __________ ______ ____ ____

Impreuna calatoresc in _____ _______ ______ ______________ (numele tarii de destinatie), in perioada __________ ______ ____ ___ (perioada calatoriei: data plecarii si data sosirii), pentru _____ _______ ______ __________ (se precizeaza scopul deplasarii) pe ruta __________ ______ ____ ____ (se precizeaza statele tranzitate pana la statul de destinatie).

In aceasta perioada, _____ _______ ______ _________ (numele complet al copilului) va locui cu ____________________ (numele persoanei la care copilul va locui in tara de destinatie) la urmatoarea adresa: __________ ______ ____ _____ _______ ______ ______(se precizeaza, in detaliu, adresa din tara de destinatie, la care va locui minorul).

Totodata, mentionam faptul ca minorul urmeaza/ nu urmeaza a ramane pe teritoriul _______________ (se precizeaza statul pe teritoriul caruia urmeaza a ramane minorul), fiind incredintat __________ ______ ____ __ (numele complet al persoanei caruia i-a fost incredintat minorul), locuind la urmatoarea adresa __________ ______ ____ __________________

(se precizeaza, in detaliu, adresa la care urmeaza a locui minorul)

La inapoierea in tara, minorul va fi insotit de:

Numele complet al persoanei insotitoare: _____ _______ ______ __________

Numar pasaport: __________ ______ ____ ______________

Data eliberarii pasaportului (ZZ/LL/AA): _____ _______ ______ ___________

Locul eliberarii pasaportului: __________ ______ ____ ____

Semnatura: _____ _______ ______ ______________ Data: ____________

(Numele intreg si semnatura parintilor/ parintelui/ reprezentant legal)