Antinomia

Capitolul I:Notiuni generale

Antinomia este o contradictie intre doua propozotii,ambele demonstrabile.Se produce o antinomie(termen de origine greaca avand sensul impotriva normei)cand se reuseste demonstrarea unei propoztii si a negatiei sale.

Antinomia trebuie deosebita de paradox,care indica fie un fenomen opus intuitiei comune,fie o antinomie doar aparenta,intrucat demonstrarea propozitiilor contradictorii se obtine pornind de la premise false.

Logica si semantica

In demonstratiile prin reducere la absurd(ad absurdum),o propozitie este demonstrata cu ajutorul unei antinomii obtinute asumand ca ipoteza negatia propozitiei.Cand intr-o teorie se ajunge la o antinomie pe baza unui principiu al logicii clasice(din absurd rezulta orice),se poate deduce din ea o propozitie oarecare,iar aceasta face inacceptabila teoria insusi.Aceasta imprejurare s-a produs cu teoria lui G.Frege si cu teoria multimilor a lui G.Cantor care au fost afectate de descoperirea unor anumite antinomii numite logice.Descoperirea antinomiilor logice a fost una dintre evenimentele care au contribuit,la inceputul secolului XX,la criza fundamentelor matematicii.Alte antinomii numite semantice sunt de natura diferita de cele anterioare pentru ca sunt produse de intrebuintarea nelimitata a anumitor categorii semantice precum notiunea de adevar(antinomia mincinosului),de denotatie(antinomia lui Berry).

Antinomia consta intr-o aparenta de violare a principiului neconcordantei.Deriva de aici sarcina de a demonstra ca:

• (I)cele doua enunturi nu sunt cu adevarat acceptabile
• (II)obiectul la care se refera nu este cu adevarat acelasi(intrucat contradictia se produce doar cand opusele sunt predicate sub eodem)

In dialectica transcedentala,in interiorul Criticii ratiunii pure,I.Kant prezinta patru antinomii relative la cosmologie:

1. lumea este finita in timp si spatiu-lumea este infinita in timp si spatiu
2. in lume exista elemente simple-in lume totul este compus
3. exista o prima cauza libera-nu exista nici o libertate
4. exista o fiinta necesara-nu exista nimic necesar

Primele doua antinomii sunt rezolvate de el in conformitate cu punctul(I),aratand ca teza si antiteza se opun,de fapt,ca propozitii contrarii,iar nu contradictorii;ca atare ambele sunt false.

Ultimele doua sunt rezolvate prin raportarea la punctul(II),prin care teza si antiteza sunt ambele adevarate.In ambele cazuri,Kant recurge la distinctia dintre lumea fenomenala si lumea noumenala si la caracterul incogniscibil al ultimei.

Capitolul II:Antinomia lacuna logica a dreptului

Lacuna juridica nu trebuie confundata cu antinomia.Avem de-a face cu o antinomie in sistemul dreptului atunci cand aceasta contine o regula care ordona sa se faca A si o alta regula,care exprima o interdictie de a se face A,deci actiunea A este totodata ordonata si interzisa(Z.Ziembinski,1968).

Spre deosebire de lacuna,care este lipsa unei reglementari in privinta caz determinat,antinomia consta in dificultatea de a alege o solutie anumita dintre mai multe reglementari,creand astfel o lacuna falsa.In acest caz judecatorul nu este chemat sa umple un gol ci sa faca o alegere intre mai multe solutii,sa formuleze un criteriu valabil al optiunilor sale.

Situatia de conflict al legilor,sau asa numita lacuna logica a dreptului,cum prefera sa o numeasca unii autori,in contrast cu lacunele de lege ferenda,poate fi in general rezolvata prin doua metode si anume:

in cazul unor diferente ierarhice de plasare a legilor in sistemul de drept(de exemplu intr-o norma constitutionala ssi una ordinara)este valabila maxima Lex superior derogat lex inferiori

in cazul unor legi plasate pe acelasi nivel ierarhic functioneaza regula Lex posterior derogat lex priori

Deci,pentru a exista o antinomie perfecta,care sa dea nastere unei lacune,trebuie ca cele doua sa aiba aceeasi forta juridica(pentru ca sa nu functioneze criteriul ierarhic) si sa fie promulgate in aceeasi zi(altfel se presupune ca legea anterioara nu a fost abrogata tacit).De asemenea ordinul si interdictia trebuie sa privesca aceeasi actiune si acelasi subiect in aceleasi circumstante.Nu exista antinomie in cazul in care o norma interyice vanarea pasarilor salbatice dar ordona padurarilor sa impuste ciorile.In acest caz interdictia instituita de prima regula este restransa.Notiunea de pasari salbatice este deci in sens restrans,care exclude ciorile din randul acestora.

Cele doua reguli de rezolvare a antinomiilor functioneaza insa doar in cadrul unui sitem de drept national.In dreptul privat international exista numeroase cazuri de antinomii,deoarece cele doua reguli nu sunt aplicabile.Un exemplu elocvent este cel al afacerii Rossi,citata de Perelman(1976),cand Curtea de Casatie belgiana,prin deciyia sa din 16 mai 1952,a refuzat sa admita divortul dintre doi soti,unul e nationalitate belgiana si celalalt de nationalitate italiana pentru ca desi legile belgiene permiteau divortul cele italiene nu o faceau.Aplicarea deciziei de divort prin acceptarea legii belgiene si excluderea legii italiene era inadmisibila din punct de vedere logic,pentru ca ar fi fost desfacuta pentru partea belgiana,dar valabila inca pentru cea italiana.

Atunci cand rezolvarea antinomiei nu este posibila ea duce la o contradictie aparent irezolvabila,creand o lacuna in drept.Perelman considera ca in practica intalnim urmatoarele tipuri de antinomii:

1. Situatia in care doua norme de drept pozitiv sunt simultan desi ele trebuie a fi aplicate cu privire la aceeasi relatie juridica.Este cazul mariajului sau a adoptiei,care implica persoane de nationalitate diferita,atunci cand legislatorul a prevazut dispozitii divergente in aceste situatii
2. Antinomia care apare in cazul in care legea nationala violeaza ordinea publica internationala.Judecatorul se gaseste in acest caz intr-un impas,deoarece se presupune ca ar trebui sa accepte prevederile legislatiei internationale,dar astfel el porneste de la presupozitia,ce se poate dovedi falsa,ca legiuitorul insusi nu ar fi dorit sa incalce ordinea juridica internationala.
3. Ne aflam in prezenta unei antinomii si atunci cand este imposibil sa aplicam simultandoua norme asa cum sunt ele enuntate.Aici este vorba de o antinomie de interpretare care poate disparea daca recurgem la alta tehnica de interpretare care sa permita relevarea unor semnificatii diferite care uneori nu apar in textul legii(ab intentionale legis-tine seama de intentia legislatorului chiar dacaa aceasta nu rezulta din text sau din apelul la lucrarile preparatorii sau solutiile jurisprudensei).Tehnicile de interpretare pot deci sa conduca la evitarea punerii problemei juridice in termenii antinomiei.Cu toate acestea si aici se pune problema limitelor puterii judecatorului atunci cand concluziile acestuia contrazic flagrant textul legii.
4. Nu este intotdeauna evident cand avem de-a face cu o antinomie sau cu o violare a legii de catre o autoritate ierarhic subordonata.Contextul institutional le permite deseori judecatorilo sa aleaga intre doua legi situate pe paliere ierarhice diferite,dar nu le permite sa decida asupra constitutionalitatii unei legi,sau a unui tratat.In acest caz ei pot sa dea o decizie de non liquet sau sa ia o decizie arbitrara pentru a nu se face culpabili de denegare de dreptate.

Concluzii

• O concluzie generala despre antinomie ar fi ca solutionarea ei tine de tehnica de interpretare folosita
• Indiferent de modul de interpretare validitatea rezolvarii va sta tot timpul sub semnul intrebarii

Bibliografie

1. Enciclopedie de Filosofie si stiinte umane,Editura All Educational,Bucuresti,2004
2. Gorea Brindusa,Logica Juridica,Editura Zethus,Tg. Mures,2009
3. Lantos Brindusa,Logica Juridica,Editura Dimitrie Cantemir,Tg. Mures,2004