BISERICA IN EVUL MEDIU

BISERICA IN EVUL MEDIU

Dupa recunoasterea sa ca religie licita de catre Constantin, in 311, crestinismul reprezinta o caracteristica esentiala a civilizatiei europene.

Organizarea bisericii se bazeaza la inceput pe structurile adminis­trative romane (episcopul pastoreste intr-o dioceza, circumscriptie civila de origine romana, si isi stabileste centrul puterii in civitas, oras). O data cu decaderea puterii imperiale in Occident, epicopii preiau unele functii ale functionarilor romani, si beneficiaza de o putere de tip politic. Regii barbari se bazeaza pe clerul crestin, cu ajutorul caruia guverneaza , si considera Biserica o institutie a statului. Avantajul pentru cler il repre­zinta protectia pe care acestia o asigura Bisericii ; dezavantajul, pe termen lung, este subordonarea bisericii fata de stat. Reactia la aceasta situatie se produce in secolul al XI-lea, cand la initiativa papalitatii se intreprinde o reforma a Bisericii. Numita gregoriana, de la papa

Grigore al VII-lea (1073-1085), aceasta reforma impune controlul papei asupra tuturor episcopilor din Occident si reuseste sa instituie un climat de moralitate (celibatul preotilor, renuntarea la vanzarea si cumpararea functiilor bisericesti), care contribuie la cresterea prestigiului si influ-entei bisericii. Papa Grigore al VII-lea se opune imparatului Henric al IV-lea, in problema numirii in functiile bisericesti (cearta pentru investitura) si are castig de cauza. Din acest moment se poate vorbi de o evolutie separata a Statului si a Bisericii in Occident. Dupa o perioada de afirmare, in care unii papi, precum Inocentiu al III-lea (1198-1216), au sustinut superioritatea Bisericii asupra puterii laice, papalitatea intra intr-o criza profunda. Inceputul este marcat de conflictul dintre Boni-faciu al VIII-lea si regele Frantei, Filip al IV-lea cel Frumos. Silita sa cedeze in fata intaririi puterii statelor centralizate, papalitatea isi stabi­leste sediul la Avignon, in Franta (1309-1377). In aceasta perioada se produce o centralizare si organizare a statului papal, care permite depasirea Marii Schisme a Occidentului (intre 1378 si 1418 exista mai intai doi papi, la Roma si Avignon, carora din 1410 li se adauga inca unul, la Pisa). Iesita victorioasa din lupta cu partizanii miscarii conci-liare, care doreau o conducere colectiva a Bisericii, papalitatea se afirma puternic in plan artistic si politic in timpul Renasterii. Aceasta implicare in politic si sporirea fiscalitatii pontificale, ca si diferite probleme de coruptie si abuzurile au determinat contestarea bisericii romane si aparitia Reformei, initiata de Martin Luther in secolul al XVI-lea.