Dacia inainte de daci: getizarea

Dacia inainte de daci: getizarea

"Evul mediu antic" in Carpati

        Chiar daca precaritatea informatiilor nu pare sa justifice definirea unui "ev mediu" si pentru spatiul carpato-danubian, faptul ca un asemenea interludiu este mai mult decat evident in sudul balcanic si in Asia Mica (ba chiar si in stepa nord-pontica, unde legendarilor cimmerieni le succed istoricii sciti) ne indeamna sa prezumam ca si in spatiul nostru s-a produs o asemenea discontinuitate a evolutiei sociale. Arheologic, "medievalitatea" antica poate fi ilustrata in Carpati prin expresiile Hallstatt-ului timpuriu; se poate considera ca la douasprezece - paisprezece generatii dupa caderea Troiei, respectiv, in a doua jumatate a secolului IX aH, acest "ev mediu" luase sfarsit - expresia etno-culturala a noii stari de fapt fiind sinteza Basarabi.

        Anterior cristalizarii acesteia, avem posibilitatea sa urmarim, in linii mari si datorita aproape exclusiv informatiei arheologice, cele petrecute in spatiul carpatic dupa disparitia sintezei Noua - Coslogeni. Imediat dupa declansarea migratiei doriene spre sud (miscare ce se va fi desfasurat pe durata aceleiasi generatii), densitatea de locuire din Caucalandia scadedramatic: oricat de generos am evalua locuirea anterioara (respectiv, la cel mult cateva sute de mii de indivizi), parasirea habitatului de catre clanuri numarand, evident, zeci de mii de oameni, are ca efect pustiirea ad literam a unor areale intregi. Desigur, nu se poate vorbi de depopulare pe ansamblul teritoriului, autohtonii continuand sa vietuiasca in numeroase locatii - dar grupuri tribale razlete, in special dinspre vest si sud-vest, au acum "spatiu de manevra", infiltrandu-se fara sa afecteze elementele supravietuitoare ale vechii societati doriano-caucone. Detaliile starii de lucruri generate de emigrarea elementului dorian si a unor clanuri caucone sunt inca neclare, atat ca desfasurare a evenimentelor, cat mai ales ca motivatii; fapt e insa ca aceste grupuri vest si sud-vestice nu ajung sa formeze expresii culturale detectabile.

        Abia pe la jumatatea secolului XII aH, deci la aproape doua generatii distanta de sfarsitul sintezei Noua - Coslogeni, in special gratie patrunderii in spatiul Caucalandiei a unor populatii nordice si nord-vestice, se reconstituie aici o oarecare unitate etno-culturala semnificativa: cea exprimata de asa-zisa cultura a ceramicii canelate, numita si cultura Gava - Holihrady. Din faptul ca in ariile de geneza ale acestei expresii (in nordul si nord-vestul ansamblului montan carpatic), manifestarile sale inceteaza brusc, in vreme ce in Carpatii propriu-zisi au o evolutie neintrerupta, putem deduce ca s-a petrecut o cvasicompleta stramutare de populatie, ce s-a constituit intr-un adaos demografic pentru vechea Caucalandia. In mod cert, acest aport n-a avut resurse comparabile cu cele care au generat sinteza Noua - Coslogeni, astfel ca aceasta formula etno-culturala s-a epuizat inainte de sfarsitul secolului XI aH, cu semnificativa exceptie a arealului curburii carpatice - deci a habitatului cauconic - unde va mai dura cel putin un secol, pana la debutul "epocii Basarabi".

Sinteza Basarabi, o etnogeneza getica

        De certa filiatie autohtona, dar cu semnificative corespondente sudice (iliro-tracice) si estice (scito-iraniene), complexul cultural Basarabi - ai carui purtatori majoritari sunt, fara nici o urma de indoiala, getii propriu-zisi - ocupa cvasitotalitatea teritoriului dintre Nistru si Tisa (mai putin nord-vestul somesan), dar si regiunile dintre Dunare si Balcani, nordul bazinului Moravei si sudul interfluviului Tisa - Dunarea mijlocie. Referitor la acest fenomen etno-cultural, Alexandru Vulpe se pronunta (in "Istoria Romanilor", I,I/III) astfel: "Cum s-a ajuns la o astfel de unificare spirituala ? Putem concepe ca difuzarea accelerata a elementelor de la o comunitate la alta presupune contacte din ce in ce mai stranse intre membrii acestor comunitati si, respectiv, o circulatie mult mai intensa in cuprinsul intregii arii carpato-dunarene, fenomen care explica, in mare parte, sincretismul cultural si care putea favoriza si aparitia unei limbi unice, ca lingua franca, de intelegere intre toate aceste comunitati. Constiinta existentei unor obiceiuri si credinte comune, a unei genealogii comune a putut duce, desigur, la formarea unei constiinte comune majoritatii triburilor nord-tracice. Acest proces, schitat aici, va fi inceput cu mult inainte de manifestarea culturii Basarabi, inca din Hallstatt-ul timpuriu si chiar mai adanc, din perioada tarzie a epocii bronzului". Cu precizarea ca termenul de "constiinta" mai sus evocat vizeaza "constiinta de neam" (in sensul pe care-l dau Nagy Istfan sau, mai recent, Victor Neumann in "Neam, popor sau natiune"), ne vom ingadui sa zabovim putin asupra inceputurilor acestui proces de "getizare", proces pe care-l denumim astfel intrucat are toate datele caracteristice unei transformari etnogenezice.

        Termenul de "get, geti" are, in evolutia spatiului sintezei indo-europene, numeroase conexiuni care ar merita o analiza speciala; desigur, n-o vom face noi aici, ea depasind obiectivul demersului de fata. Vom mentiona, totusi, conexiunea dintre "getai" (denumirea cu care tracii nordici intra in constiinta greaca) si mai sus amintita demnitate arhaica lawa-getas: desemnand cel mai probabil seferia razboinica a tribalitatilor arhaice, acest termen a fost vehiculat deopotriva de ahei si (in epoca timpurie) de dorieni - si unii, si altii aflati in etape diferite ale istoriei lor in interferenta cu populatiile locuitoare in spatiul carpato-danubian. Certificarea unei relatii intre demnitatea arhaica a preheleinilor si etnonimul tracilor nordici (foarte tentanta, dar care reclama o argumentatie mai consistenta) ne-ar interesa aici pentru capacitatea sa de a reflecta o prezumtiva mutatie revolutionara in structurile sociale din Carpati: anume, afirmarea institutiei seferiei razboinice in detrimentul regalitatii-de-rudenie (regalitatii arhaice tribale) - ceea ce s-ar constitui ca un argument suplimentar la ipoteza, oricum sustenabila, ca unul din factorii determinanti ai amintitei unificari etno-culturale din spatiul carpato-danubian l-a reprezentat reevaluarea functiei de aparare in societate, functie definitorie a statalitatii.

        Tot aici, cel putin cu titlu de curiozitate, merita sa evocam inca un termen omofon celui de get/geti - de data aceasta, este vorba tot de un etnonim, cel al gutilor/guteilor, populatie nomada atestata documentar in sudul Caucazului caspic, prin izvoarele akadiene: guteii ataca Imperiul Akadian incepand cu jumatatea secolului XXIII aH, iar de-a lungul intregului secol XXII aH isi instaureaza dominatia asupra acestui organism statal, pana cand sunt alungati de regele din Uruk, Utu-chegal. Dupa infrangerea ultimului lor rege cunoscut, Tirigan, guteii dispar din izvoare - cu aproape un mileniu si jumatate inaintea etnogenezei getice de care ne ocupam - si, aparent, dincolo de discutabila coincidenta fonetica, nimic nu pare sa-i lege in vreun fel de spatiul carpato-danubian. Nu i-am fi mentionat aici daca Jordanes (ale carui surse trebuie luate mult mai in serios) n-ar fi pomenit, in contextul aparentei confuzii pe care o face intre geti si goti, despre batalia purtata de stramosii acestora cu faraonul Vesostris (Sesostris, in documentele egiptene si hittite): coincidenta sau nu, primul dintre cei trei faraoni care poarta acest nume a domnit in Egipt chiar in epoca in care guteii isi exercitau hegemonia in Mesopotamia, si a purtat campanii militare in zona asiro-mesopotamiana, urmasul sau Sesostris al III-lea reusind sa incorporeze pe aceasta baza Palestina si Fenicia. Iarasi coincidenta sau nu, in chiar arealul in care se pierde urma guteilor ce distrusesera Akadia, contemporan cu etnogeneza getica sunt atestati massagetii (massa-getai, in izvoarele grecesti), neam pe care traditia istorica ii aduce aproape de gurile Dunarii, unde regina lor Thomyris ar fi intemeiat Tomisul (cf Jordanes, "Getica", X), iar fiul sau, generalul Spargaphises, se opunea persilor in avanpremiera confruntarii getilor cu armata lui Darius (cf. Vasile Parvan, "Getica", 34) - ori, la Dunarea de jos, chiar in aceste veacuri, getii si moesii sunt amintiti intotdeauna nu doar ca vecini, ci chiar ca neamuri asociate. In fine, fara a epuiza seria corespondentelor dintre bazinul carpatic si cel caucazian, sa mai amintim ca in Caucaz sunt mentionati pentru aceeasi epoca daii si gelii (cf. Strabon, "Geografia", XI), intocmai cum in Carpati apar numiti dacii si getii.

        Revenind in zona probabilitatilor istorice consistente si, in particular, asupra procesului etnogenezei getice, vom insista asupra rolului determinant pe care l-a jucat substratul demografic in configurarea acestei sinteze etno-culturale, in pofida (sau favorizat de) contextul bulversant al "evului mediu" antic. Este adevarat, "in aceasta vreme au loc in bazinul Dunarii de jos schimbari radicale in evolutia civilizatiei (insotite, poate, si de anumite miscari de populatie)" - asa cum apreciaza Attila Laszlo, (in "Istoria romanilor", I,I/III), care precizeaza si ca substituirea complexului Noua - Coslogeni - Sabatinovka se face "cu evidente amprente rasaritene nascute in afara ariei sale de raspandire"; dar este la fel de evident ca autohtonii au oferit "materia prima" de baza, deopotriva in plan demografic si cultural. Un prim fapt pe care-l putem evoca in acest sens este dainuirea neamului cauconilor ca entitate social-politica bine definita. Am amintit deja ca acest neam a fost mentionat in epopeile homerice "Iliada" si "Odiseea" - cea de a doua epopee retinand (dupa cum semnala Zoe Petre, in "Practica nemuririi") ca "tinutul tracic al ciconilor este pentru aed ultima etapa a lumii umane", ceea ce vine in sprijinul solutiei de localizare pe care am formulat-o mai sus. Ambele epopei, desigur, elaborate pe baza unor traditii sau chiar texte datand din vremea razboiului troian, au fost definitivate de autorul/autorii lor chiar in epoca de maxima afirmare a sintezei culturale Basarabi - ori, orice analiza critica a textelor in cauza releva faptul ca are acelasi grad de realitate concreta ca si Troia lui Priam sau Ithaca lui Odiseu. De altfel, in aceasta epoca, bazinul dunarean devine, pentru civilizatia care l-a cultivat pe Homer, tinta unui efort sistematic de explorare - asa cum o dovedesc legenda despre expeditia argonautilor ori ecourile tarzii despre instituirea legaturilor comerciale cu "tara istrianidelor" (precum in episodul Eurypylos , ulterior dramatizat de Sofocle in ciclul Mysienii - conf. Zoe Petre, "Practica nemuririi"), respectiv, a relatiilor spirituale (precum in hagiografiile lui Apollo, Dionysos, Orfeu sau Mousaios, acestuia din urma fiindu-i perpetuat numele in hidronimul celui mai important afluent al Siretului, Buzau/Musaeon).

Nasterea unui popor: "expansiunea" getica

        Desi in vremea in care Vasile Parvan isi scria "Getica", sinteza culturala Basarabi nu era inca identificata, magistrul consacra acestei epoci un capitol intreg. Intitulat "Expansiunea getica intre 900 si 500 ien", acest capitol trece in revista numeroase dublete etno-toponimice, raspandite pe un spatiu vast intre marile Baltica si Egee, respectiv, intre izvoarele Dunarii si Marea Neagra. Dubletele in cauza confirma ceea ce si arheologia surprinde in cercetarea de teren: anume, ca in "evul mediu antic" si "epoca Basarabi", populatia autohtona a fost doar partial dislocata din vatra sa, reconstituindu-si apoi o unitate structural superioara, pe un areal ceva mai restrans. Aceleasi dublete surprind si o miscare de interferare in masa getica (a getilor timpurii, a pan-getilor ar trebui sa spunem) a unor populatii de alte origini - provenientele scito-iraniana, proto-germanica sau celtica fiind cele mai sesizabile.

        Pe masura ce informatiile aferente se acumuleaza, dar si ca urmare a unui proces obiectiv de evolutie pluricentrata in cadrul unitatii getice initiale, tabloul social de la Dunarea de jos si Carpati se clarifica tot mai mult, dezvaluind un oarecare numar de unitati etno-culturale mai mult sau mai putin inrudite. Desigur, existenta unei pluralitati de neamuri in acest spatiu este atestata arheologic (dar nu numai) inca de la inceputul procesului de indo-europenizare; chiar complexul Noua - Coslogeni, pe care l-am asociat cauconilor, rezultase din absorbtia expresiilor Costisa si Komariv in aria culturala Monteoru, pentru ca apoi sa inglobeze unitatile Wietemberg si Tei. Noua pluralitate etnica din acest spatiu poarta insa pecetea acelui complex de restructurari demografice circumpontice, altadata numit al "marii migratii egeice" - complex care, in afara particularitatii de a fi primul consemnat de izvoarele propriu-zis istorice in aceasta regiune, este cucertitudine si primul care vehiculeaza, odata cu populatiile si expresiile culturale in migratie, experiente socio-organizationale caracteristic statale, in special dinspre zonele anatoliana si nord-mesopotamiana. In cazul Basarabi, unitatea culturala generata de procesul etnogenezei getice nu dispare, dar resurectia substratului genereaza in interiorul acesteia expresiile Ferigele si Barsesti (a doua "contaminand" aria stravechilor cauconi), in vreme ce suprapunerea peste elementul autohton a unei avangarde scitice da nastere, in bazinul intracarpatic, culturii Ciumbrud si purtatorilor acesteia, agatarsii. Si in campia dunareana, urmasii valului migrator ce declansase procesul de getizare se individualizeaza acum in getii "minori" (istorici) si asociatii lor sud-dunareni, moesii, respectiv, populatiile inrudite ale crobyzilor, terizilor etc. Tot astfel, daca in vest si nord nu putem spune mai nimic despre relatia dintre purtatorii Basarabi si sigynni, respectiv, neuri, apartenenta carpizilor/carpilor din est la acelasi ansamblu este indiscutabila. Tinand cont, pe de o parte, de caracterul lacunar al informatiilor de care dispunem, iar pe de alta, de faptul ca in cadrul unor uniuni tribale ("dacii" culturii Ferigele, "getii" culturii Barsesti etc) abia in aceasta faza se individualizeaza neamurile propriu-zise, putem admite ca angrenajul celor 18 neamuri ale daco-getilor de care va lua act Ptolemeu la inceputul mileniului viitor este deja conturat in finalul "epocii Basarabi" - poate, cu un ultim, dar limitat adaos al valului celto-protogermanic ce va urma..