Era suspiciunii: Nietzsche si Freud

Era suspiciunii: Nietzsche si Freud

in jurul anului 1880 incepe sa se contureze o imensa punere in cauza a fundamentelor filosofice si morale ale culturii occidentale. Doua figuri se inalta deodata: Nietzsche si Freud. Primul lanseaza pe taramul filo-sofiei interogatii ruinatoare care clatina insesi valorile metafizicii occiden­tale; al doilea, plecand de la o noua intelegere a subiectivitatii, frac­tureaza certitudinile constiintei, dand la iveala notiunea de inconstient.

I. Contextul spatio-temporal

A. Contextul istoric 1. Spatiul

in 1869, Nietzsche este numit profesor de filologie la Berlin. Aici redacteaza Nasterea tragediei, care apare in decembrie 1871. in 1876, paraseste Universitatea si intreprinde calatorii in Italia si in Franta. inca de la inceputul anilor '80 ai secolului trecut, este tradus in Franta de scriitorul Henri Albert, si gandirea lui are un impact rapid asupra vietii intelectuale de acolo; Moralistul, scris de A. Gide in 1902, sta indeosebi sub semnul acestei influente. Sfarsitul lui tragic si prematur - se stinge din viata la 25 august 1900, dupa unsprezece ani de dementa - este marcat de o deviere in gandire, pe care o aserveste ideologiei national-socialiste, sub influenta surorii sale, Elisabeta, care era casatorita cu Forster, ideologul pangermanismului.

La randul sau, si Freud paraseste Viena pentru a se duce la Paris, unde asista la cursurile tinute de Charcot la Salpetriere*, intre octombrie 1885 si februarie 1886. Va reveni la 'Vlena, unde in 1902 se infiinteaza "Societatea psihanalitica', care in 1908 numara deja treizeci si doi de membri si se bucura de ecou international.

2. Cadrul politic si social

Din punct de vedere politic, perioada este marcata de avantul statului-natiune: a treia Republica in Franta, realizarea unitatii germane in jurul lui Bismarck. in paralel, marile puteri europene se lanseaza intr-o politica de cuceriri coloniale. De la razboiul franco-prusac din 1870 la prima conflagratie mondiala (1914-1918), perioada cunoaste zguduiri sangeroase, ce clatina valorile europene. in plan social, se afirma dominatia burgheziei, care se intemeiaza pe dezvoltarea industriala si bancara, impunand dictatul si supunerea. in sfarsit, infloresc ideologiile revolutionare socialiste si comuniste, propovaduind un egalitarism (atacat de Nietzsche) ducand la Revolutia din Octombrie. Freud, care isi petrece cea mai mare parte a timpului la Viena, asista la agonia Imperiului austro-ungar, descrisa de Musil in Omul fara calitati, si la ivirea nazismului care, in 1938, il va alunga din Austria.

B. Conditiile culturale

1. Triumful pozitivismului

Perioada poate fi numita a pozitivismului triumfator, care isi are punctul de plecare in scrierile lui Auguste Comte, intemeiate pe cultul pentru fapt si obiectivitate, pe increderea in ratiune si progres. Taine va impune o metoda de investigare a actiunilor omenesti doar prin prisma caracteristicilor si a cauzelor lor. Renan va exprima convingerea ca "stiinta este singura modalitate legitima de cunoastere' (Viitorul stiintei, 1859). Simultan, Claude Bernard dezvolta tezele asupra medianei experimentale, iar Charcot, prin studiile lui despre isterie, deschide o alta cale pentru abordarea manifestarilor psihicului. inca din 1859, Darwin, in Originea speciilor, produsese o bulversare a viziunii traditionale asupra omului, inscriindu-1 in evolutia speciilor animale, idee care pentru Freud echivala cu o "revolutie copemiciana'.

2. Pozitivismul in cultura

in domeniul esteticului, pozitivismul se traduce prin aparitia realismului si naturalismului. Pe calea deschisa de Zola in Romanii/ experimental (1880), literatura adopta un demers experimental, privind omul in interactiune cu mediul lui, descriind determinarile care-i guverneaza comportamentul, reclamand pretentii de obiectivitate stiintifica. Artistul se vrea practician. "Trebuie avute in vedere fapte naturale, apoi schimbat mecanismul faptelor care actioneaza asupra lor prin modificari ale imprejurarilor si mediului' - scrie Zola.

3. Contestari si respingeri

Dincolo de cultul pentru stiinta se profileaza linii de fractura. Sfarsitul secolului este marcat de resuscitarea catolicismului, manifestarea misticismului si voga ocultismului - simptome ale unei nemultumiri fata de raspunsurile stiintei. "Stiinta si-a pierdut prestigiul, dar religia si 1-a recastigat in parte pe-al sau' - scria, in 1887, Brunetieres intr-un articol din prestigioasa Revue des deux mondes.

in plan estetic, simbolismul va fi o contestare a naturalismului, centrat asupra mediului ambiant si a conceptiei rationaliste asupra lumii. Ea se va face prin exaltarea subiectivitatii, prin explorarea visului si virtutilor acestuia, prin descoperirea unui alt univers ascuns indaratul aparentelor, in artele plastice - aceeasi evadare intr-un "dincolo': G. Moreau in Franta, pre-rafaelitii in Anglia, L. Spillaert si J. Delville in Belgia dezvolta o pictura onirica ori in care sunt infatisate vechile mituri.

in literatura, Mallarme face din poezie un domeniu sacral, capabil sa exprime esenta lucrurilor.

* Spital parizian, cu clinica de boli nervoase - n. trad.

II. Nietzsche si critica adusa culturii

A. O genealogie a valorilor

1. Ce valoare au valorile noastre?

Demersul lui Nietzsche vizeaza in primul rand valorile morale din cultura occidentala, in legatura cu care el emite intrebari transante: Ce valoare au valorile noastre?, dincolo de aceasta, el aplecandu-se asupra ideilor fundamentale ale metafizicii si stiintei.

Pentru el, ideile sunt doar judecati de floare, nu reflectarea unor adevaruri sau realitati; fiind produsul aprecierilor, estimarilor care re­zulta dintr-o selectie facuta dintr-un punct de vedere oarecare, departe de a aspira la pretentia de obiectivitate, ele nu fac decat sa exprime interesele oamenilor angrenati in viata care ii inglobeaza. Ideile nu au nici caracter universal, nici caracter atemporal. De acum problema valorii valorilor trebuie sa trimita la intrebarea: cine vrea? Ce vointa se afla la originea binelui, frumosului, adevarului? Nietzsche pulverizeaza caracterul absolut al idealurilor si ideilor. Relativism generalizat care face /ca suspiciunea sa se intinda asupra ansamblului discursurilor si practicilor pe care cultura le-a exprimat in legatura cu ea insasi. Acesta ar fi, in linii generale, "perspectivismul' lui Nietzsche. /' Ideile si idealurile sunt "idoli', si filosoful le sondeaza in Amurgul idolilor prin lovituri de ciocan, asemenea medicului care, cu ciocanelul sau, ausculta corpul bolnavului. In lume sunt mai multi idoli decat in rea­litate - afirma Nietzsche. A ausculta inseamna a izbi pentru a auzi: filosoful se face medic si asculta. Primatul auzului asupra privirii. Cultura trebuie ascultata, ideile si idealurile trebuie considerate semne, simptome, iar nu adevarurT

2. Lupta impotriva nihilismului

Ceea ce caracterizeaza cultura occidentala este nihilismul, concept unificator care desemneaza ansamblul metafizicii si cuprinde miscarea prin care valorile care s-au impus de-a lungul istoriei au fost cele ale re­nuntarii, deprecierii vietii. Umanitatea negandu-se pe sine in beneficiul idealurilor pe care le-a erijat drept absolute. in interiorul nihilismului se succed trei faze:

"Nihilismul act/v', care se naste o data cu monoteismul evreu si cres­tin, ce a pus mai presus de om un Dumnezeu unic si omnipotent caruia trebuie sa i se subordoneze viata. El se conjuga cu platonismul, care plaseaza' adevarul dincolo de aparente, intr-o lume a suprasensibilului, viata nefiind decat un reflex palid al acesteia. Existenta apare atunci prin prisma greselii, este intinata de pacat, este funciar imperfecta.

Ii urmeaza, in iluminism, pregatit de Descartes, "nihilismul. reactiv', care opereaza o critica radicala a adevarului faurit de teologie si identifica adevarul cu explicarea rationala si stiintifica a lumii, dand seama de o viata care, sub alte forme, perpetueaza mitologia adevarului. Acesta din urma nu se afirma in afara experientei, ci se identifica in sfera cunoasterii. Este triumful pozitivismului.

Sfarsitul secolului al XlX-lea este pentru Nietzsche momentul celei de-a treia etape a nihilismului, "nihilismul pasiv'. El corespunde inten­sificarii pesimismului in Europa (patrunderea filosofiilor orientale, sentimentul decadentei care cuprinde mediile literare si artistice, succesul lui Schopenhauer, manifestarea nihilismului in Rusia). Este timpul neincrederii, al scepticismului in privinta valorilor, al dezgustului pentru viata si actiune. Timpul "celui mai respingator dintre oameni'¹, Zarathustra.

B. Procesul metafizicii

1. "Caracterul interpretativ a tot ceea ce se intampla. Nu exista eveniment in sine'

Lucrarea cuprinde o tripla critica de ordin genealogic: a cunoasterii, a subiectului, a moralei. Prima se regaseste mai ales in Cartea filosofului (lucrare neterminata care aduna texte scrise intre 1872 si 1875), Stiinta voioasa (1886), Amurgul idolilor (1888). Toate dezvolta o demistificare a vointei de cunoastere. Ce este cunoasterea? Nu domeniul adevarului, ci o fictiune, care consta in a identifica realul cu discursul pe care cunoas­terea il emite in legatura cu el. Iluzie care crede ca strange in plasa conceptelor realitatea, nefacand altceva decat sa trimita la o interpretare a lumii, provenita dintr-o selectie partiala si partinitoare a fenomenelor. Cunoasterea nu este niciodata altceva decat o modalitate a unei activitati de evaluare facute de om. Conceptul nu atinge niciodata obiectivitatea. Nu este decat transpunerea unui punct de vedere relativ la univers, expresia simbolica a felului in care universul ne afecteaza. "Fiintarea si cunoasterea sunt sferele cele mai contradictorii care exista' - noteaza Nietzsche in Vointa de putere. Iar conceptele nu sunt nimic altceva decat metafore (in sens etimologic - transfer de sens, si in acceptie curenta - imagine).

Drama nu vine din activitatea stiintei, aflata sub puterea imaginarului - Nietzsche nu neaga aportul si interesul pe care-1 prezinta descoperirile stiintifice -, ci din iluzia care-1 impinge pe om sa creada in caracterul serios si veridic al cunoasterii. Uitand ca stiinta nu este decat o fabula, una dintre numeroasele povestiri posibile despre creatie.

Asadar, ce este Adevarul? - intreaba Nietzsche. O multitudine miscatoare de metafore, metonimii, antropomodisme: adevaru­rile sunt iluzii despre care am uitat ca sunt iluzii. (Cartea filosofului)

Trei concepte majore sustin mitologia cunoasterii: notiunea de cauzalitate, care supune multiplicitatea fenomenelor unei succesiuni lineare de cauze si efecte; simplificare abuziva a complexitatii realului, ale carei expresii ideologice sunt mecanicismul si idealismul. In stransa legatura cu precedenta, este notiunea de finalitate, care vehiculeaza o versiune laica a ideii de providenta si gandeste viata dupa schema progre­sului si a evolutiei. Metafora antropocentrica pusa in drepturi deja de Spinoza in Etica. "Noi am inventat notiunea de sfarsit; in realitate, nu exista sfarsit', scrie Nietzsche in Amurgul idolilor. Al treilea concept este substanta (in sens etimologic, ceea ce se afla sub lucruri, esenta stabila a acestora); a condus la sciziunea dintre ceea ce este si ceea ce pare, dintre esenta si accidental.

in fizica secolului al XlX-lea, ea capata forma "stiintifica': atomul, ultim constituent al materiei, "arca', origine a universului.

Dincolo de iluzia cunoasterii, Nietzsche descopera doua lucruri: jocul vointei de putere, care se afirma in. stapanirea omului asupra fenome­nelor, dorinta de a se linisti, reducand stranietatea terifianta a univer­sului, ireductibilitatea lui la cunoastere. "A face ca ceva necunoscut sa apara drept ceva cunoscut - iata ce usureaza si linisteste' {Amurgul idolilor). Caci, pentru Nietzsche, lumea este un haos cu forte instabile, in continua devenire, careia omul nu poate niciodata sa-i intrevada, prin simplificari grosolane, decat suprafata -/uiiivers dionisiaS) incomen­surabil pentru ratiune

3. Demontarea valorilor morale

A treia treapta a criticii lui Nietzsche - Despre genealogia moralei, lucrare din 1886. La origine, morala este un act de putere, o emanatie a unei vointe care afirma in mod liber valorile sale - tot atatea evaluari ale sale si ale vietii. In valorile morale, viata se autoevalueaza prin afirmarea suverana a ceea ce este bun si bine pentru ea. (Viata este cea care impune afirmarea valorilor - Vointa de putere). Morala este privilegiul celor puternici, celor animati de o vointa de putere afirmativa si creatoare? O dovedeste analiza Filologica prin care se reveleaza dincolo de valorile traditionale ale vietii morale aceeasi origine etimologica trimitand la idei precum noblete, stapanire, putere. Numai cei care au simtit suficienta forta, vitalitate debordanta, care au constiinta superioritatii lor au putut sa creeze valori.

Or, aceasta origine a fost uitata si a triumfat morala omului obisnuit [Despre genealogia moralei, prima disertatie). Continutul aristocratic al valorilor a fost rasturnat in avantajul celor slabi: binele nu mai denumeste puterea, ci contrariul ei, supunerea, obedienta. Nu cei puternici impun valorile, ci aceia slabi. Morala lor este expresia unei imagini negative a vietii, imaginea unei vieti depreciate, funciar rele, intinate de pacat. Morala nu slujeste viata, ea o neaga. Morala a reactiei, si nu a afirmarii, care nu isi afirma valorile decat ca o reactie fata de valorile celor puter­nici. Ea purcede nu dintr-un sentiment al puterii, ci dintr-un resentiment. Momentul acestei transformari, adevarata ruptura in planul culturii, este reprezentat de crestinism ca implinire a iudaismului. Actantul ei -casta sacerdotala, care isi va impune de-acum incolo valorile ei, viziunea ei despre o viata si o lume pe care nu pune nici un pret. "Transmutatie de valori' care impune, dupa Nietzsche, o "inversare a tuturor valorilor' pentru a se iesi dintr-o morala care neaga viata si considera drept depre­ciere apartenenta la sensibil. Este un imoralism superior care vizeaza emanciparea omului de sub tutela absolutului divin sau laic (cum este imperativul kantian), care vrea sa-i redea inocenta, figurata prin imaginea sarpelui din Precuvantarea la Asa grait-a Zarathustra, pe ai carui i solzi stralucesc "valori de mai multe ori seculare'. Caci existenta omului se situeaza "dincolo de bine si de rau', considerate drept ceva absolut si atemporal. Astfel morala comuna care canalizeaza energia, respinge /corpul, proslaveste ascultarea grega.ra trebuie_depasita, si vechiul om, l produsul culturii unei "constiinte rele'^ trebuie inaltau Este sfatul lui Zarathustra si va fi sarcina supraomului.!

C. Vointa de putere si eterna intoarcere

1. Jocul de forte

Genealogia lui Nietzsche se sprijina pe o fizica si o fiziologie. Ea este oglindirea preocuparilor filosofului pentru stiinta din vremea sa, tran­spunerea filosofica a unor intreprinderi in acest domeniu si, totodata, metafora care vizeaza o alta reprezentare, eliberata de metafizica si de hegelianismul biruitor, un alt fel de a gandi realul, o iesire din finalism, din cauzalism, din categoriile istoric ismului. De aici - folosirea notiunii de forta, imprumutata din fizica.

Ce este un fenomen, ce este realitatea? Un joc necontenit, mobil, impalpabil de forte, ireductibil la mania de a exprima totul ca lucru sau ca substanta, dupa modelul atomului, "ultima mladita a ideii de suflet'. Realul este actiwtete~tvWirklichkeit'). Caajforteje^sixaLJatensitatij. cantitati de energie in interactiune constanta.';Astfel, corpul omenesc este un organism complex care asimileaza, triaza, respinge, transforma prin functiile pe care le au sistemele care il alcatuiesc:vde reproducere, de digestie, motrice

Dar aceste forte nu au aceeasi natura, ele se impart din punct de vedere calitativ in "forte active' si "forte reactive'. Deosebire care are la baza diferenta cantitativa: "diferenta de cantitate este esenta fortei' (Vointa de putere). Primele pun in miscare si determina marea activitate vitala, celelalte reactioneaza fata de primele asigurand functiile de adap­tare si conservare. Din acest joc subteran deriva, in ultima instanta, ideile si valorile. Suprematia idealurilor renuntarii traduce triumful momentan Xal fortelor reactive.

2. Vointa de putere

in sfarsit, elementul dinamic, aflat la temelia realului, care pune in miscare fortele este vointa de putere^"Wille zur Macht'). "Oriunde am gasit viata, gasit-am vointa de putere' {Asa grait-a Zarathustra, "Despre depasirea de sine', p. 179). Termen ambiguu din care trebuie inlaturate conotatiile psihologice (nu este vorba de o intentionalitate) si materiale (nu este vorba de o putere de ordin social care se defineste in termeni de bogatie sau de putere politica). Puterea este insasi logica vietii, pe care nu o orienteaza nimic din exterior, care nu are un scop, nu este o simpla expansiune, o sporire de sine care se manifesta in fenomene. Viata nu vrea nimic altceva decat sa se desfasoare, intr-o continua instabilitate, o neobosita miscare de diferentiere fata de sine insasiX

3. "Torentul devenirii'

Viata este, asadar, un "torent al devenirii', un flux necontenit care neaga toate filosofiile fixitatii si permanentei. Fiinta nu este substanta, ci proces fara de sfarsit, pe care nimic nu-1 ordoneaza si nu-i da o finalitate, nici din exterior - o providenta -, nici din interior - ratiunea hegeliana. Este o devenire, o multitudine de combinari de forte, joc al lumii care se desfasoara mai complex decat toate sensurile care i-au fost atribuite. Este "inocenta devenirii', o devenire facuta de repetarea inevitabila a combi­narilor care se opereaza in ea, eterna intoarcere, care nu este niciodata reproducerea unei stari, ci repetarea unei diferente de fortei Este eterna

reintoarcere ("ewige Wiederkunft').

Ideea enigmatica, formulata ca o intuitie tulburatoare si teribila, il ajuta pe Nietzsche sa se debaraseze de metafizica finalista. A afirma eterna reintoarcere, a indura aceasta revelatie inseamna intr-adevar a afirma viata cu ceea ce are ea mai teribil, mai monstruos, dar si cel mai frumos. Acest a vrea sa traiesti implinindu-se in vointa care vrea reintoar­cerea, care traieste clipa ca si cum aceasta ar trebui sa revina, care infrunta non-sensul, neantul, fara a cauta consolare in inaltarea unei "lumi de dincolo' - iata o eroica intelepciune care accepta viata si il im­paca pe om cu teluricul, dar cere cel mai mare curaj, de care doar supraomul este capabil.

D. "Avem arta pentru a nu muri din adevar'

1. A crea noi valori

intelepciune de care doar cel puternic este capabil, cel care refuza valorile acceptate, "morala turmei', confortul si conformismul gregarului inconjurator. Care nu reproduce valorile ce i-au fost lasate mostenire, ci v  vrea alte valori, care aspira la alte forme de viataQar pentru aceasta')

^^creeaza idealurijqqD "Poti sa-ti atribui binele tau si raul tau si sa inalti f^ deasupra-ti propria vointa ca pe o lege?' - intreaba Zarathustra. Nietz-1 scheismul este un apel pentru crearea de noi valori, o pledoarie pentru emanciparea culturii descatusate de idealurile care au aservit-o.'

Este un ecou la acel "je est un autre' (eu este altul) al lui Rimbaud. "Iar ceea ce ati numit voi lume va trebui voi insiva sa o creati: voi insiva sa-i fiti ratiune, chip, vointa si iubire!' - profeseaza Zarathustra ("Insulele Fericite', p. 147). Caci "exista mii de drumuri care inca nu sunt straba­tute, mii de mijloace pentru sanatate si tainice ostroave ale vietii. inca mereu si necercetat e omul, ca si pamantul omenesc' ("Despre virtutea ,■ care daruieste', p. 139). Acest rol ii revine supraomului, notiune lipsita x^de orice conotatie rasiala. El este un aristocrat al gandirii si faptei, un {individualist semet, capabil sa traiasca in afara cadrelor institutionale si Udeologice care incorseteaza existenta colectiva.

2. Elogiul creatiei artistice

Admiratia lui Nietzsche se indreapta catre oamenii mari care au

marcat istoria prin energia lor, nepreocupati de propria imagine in

jDosteritatej, artisti prin excelenta care articuleaza in intregime o lume a

! lor, care isi pun amprenta pe formele create. Caci opera de arta. decurge

din vointa de putere, este exteriorizarea unei energii, o betie creatoare. _ C nascatoare de frumos.Omul care cunoaste aceasta stare transfigureaza lucrurile pana ce iau chipul puterii sale' (Amurgul idolilor). Prin creatie, omul invinge haosul dionisiac al lumii, violenta insuportabila a vietii,' ridicand-o la rangul de aparenta frumoasa. Daca nu ar exista aceasta utere a artei, existentanu ar putea indura suferinta vietii. Arta este, asadar, "marele stimulent al vietii'.

Nu altceva reveleaza spectacolul tragic analizat in Nasterea tragediei - din cumplitul destin al lui Oedip, dramaturgul scoate o opera care trezeste mila si admiratie, mutand privirea de la suferinta la placerea estetica. Izvorand din straturile cele mai adanci ale vietii, din perceperea si din sentimentul cruzimii ei, din ceea ce este mai enigmatic in artist -dionisiacul - opera da chip frumosului si trezeste emotie - este dimen­siunea apolinica a artei. Dintre toate artele, cea mai desavarsita - dupa Nietzsche - este muzica, pentru ca scurt-circuiteaza limbajul, atinge imediat corpul auditorului, transpunand prin sunete, prin ritmuri, prin tonalitate variatiile afective ale corpului artistului, modulatia vointei de putere care joaca in el. Caci "vointa este obiectul muzicii' - declara el in Originea trage­diei. In timp ce Hegel, in clasificarea artelor, sublinia predilectia pentru artele cuvantului, apolinice prin excelenta, Nietzsche privilegiaza expresia muzicala, limbaj originar care reflecta realitatea dionisiaca a universului. Estetica, iar nu etica ori cunoasterea, atinge esenta lucrurilor.

Concluzie

Demersul lui Nietzsche este singular, greu de incadrat in curente, este o filosofie mobila si derutanta, care renunta la forma traditionala a scriiturii filosofice, cultivand aforismul, lirismul. Stiinta voioasa, de pilda, este o ironie ce se adreseaza celor care au urechea fina si al carei ermetism si ambiguitate a termenilor (puternic/slab, vointa de putere, supraom, stapan/sclav) au dat nastere la interpretari rasiale, antisemite si nationaliste. Mai trebuie adaugat faptul ca o asemenea decodare tradatoare a gandirii lui Nietzsche n-ar fi fost posibila fara unele editii trunchiate, culegeri facute din manuscrise razlete si ramase neterminate din pricina bolii si a mortii autorului lor. La originea acestei deturnari a textului nietzschean - in el insusi violept antinationalist, ostil pangerma-nismului, ca si mitizarii rasei ariene - se afla sora filosofului, Elisabeta, casat&rita cu un militant antisemit, Forster. Ea a fondat "Nietzsche-Archiv', institut insarcinat cu pastrarea si publicarea operelor fratelui ei, institut pe care, in 1933, Hitler 1-a vizitat cu mare pompa, fotografiindu-se chiar alaturi de bustul lui Nietzsche.

A trebuit sa apara lucrarea lui Jaspers, Introducere in filosofia lui Nietzsche pentru ca mitul precursorului nazismului sa fie spulberat. Cartea va juca un rol capital in reabilitarea si patrunderea filosofiei lui Nietzsche in Franta. G. Bataille i-a consacrat filosofului german un numar j al revistei sale Acephale, pe care 1-a intitulat "Nietzsche si fascistii. O repa­ratie'. Sa reproducem, daca mai era nevoie, un mic fragment dintr-o scrisoare pe care Nietzsche i-a adresat-o, in decembrie 1877, surorii sale:

Este pentru mine o chestiun e de onoare sa observ o atitudine absolut neta si lipsita de echivoc impotriva antisemitismului, aceeasi opozitie pe care am exprimat-o si eu in scrierile mele.

Daca scrierile lui Nietzsche nu au dat nastere unui curent, daca marxismul le-a inconjurat de dispret, gandirea lui Nietzsche nu a ramas fara ecou. Ea a alimentat reflectia a. numerosi ganditori precum: Heideg-ger, Bataille, Klossowski, Camus, Foucault, Deleuze. Modernitatea ei rezida mai ales in demontarea metafizicii si a pretentiei acesteia de a patrunde adevarul, in metoda genealogica demistificatoare, fapt pentru care a cunoscut o mare voga in zilele de glorie ale structuralismului.