Istoriografia critica (pozitivista). Istoria civilizatiei

Istoriografia critica (pozitivista). Istoria civilizatiei

Esential diferita de romantism se prezinta istoriografia critica (pozitivista), care domina a doua jumatate a secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea. Aceasta istorie se orienteaza, mai ales, spre cunoasterea exacta a faptelor si spre prezentarea lor in lumina documentelor. Ea tinde spre exactitatea celor prezentate, spre cristalizarea ideii de istorie prin descriere si analiza pornind de la realitatea materialului documentar. Era o replica la istoriografia romantica aplecata spre exteriorizarea subiectivitatii istoricului si descrierea tablourilor istoriei prin participarea afectiva a autorului, prin reproducerea intuitiva a acestora, prin proiectia trairilor proprii asupra materiei istoriei.

Era necesara, deci, revenirea la cunoasterea precisa a faptelor, la expunerea lor neinfluentata de subiectivitate si de transfigurarea poetica a realitatii.

in consecinta, istoriografia critica isi impune ca exigenta si isi face un subiect din analiza critica a izvoarelor, din prezentarea faptelor asa cum s-au petrecut in realitate. Suportul ei filosofic este filosofia pozitivista, nu insa nemijlocit si direct, ci mediat si indirect. Denumirea pozitivista nu denota coincidenta cu filosofia al carei purtator a fost Auguste Comte in fapt, istoriografia pozitivista (critica) nu se revendica din preceptele filosofului francez. Ea isi atribuie aceasta denumire, in primul rand, in sensul ca porneste de la faptele pozitive, de la datele lor concrete. Sigur, si istoriografia critica si filosofia pozitivista erau cerinte ale spiritului acelei epoci care exterioriza increderea in virtutile cognitive ale stiintei, valoarea ideii de adevar. Un adevar dedus din datele concrete ale realitatii, din ceea ce aceasta oferea pozitiv cunoasterii.

Istoriografia critica a marcat un moment necesar in dezvoltarea cunoasterii istorice, in special prin analiza (interna si externa) a izvoarelor documentare, prin fidelitatea fata de faptele istorice si prin dezvoltarea metodelor cercetarii istorice. Achizitiile realizate de istoriografia critica, in acest domeniu, raman un castig peren al studiilor istorice. Ea a largit considerabil campul studierii izvoarelor, a favorizat initierea unor colectii documentare fundamentale, mai ales cu caracter politic si diplomatic, a realizat o opera impresionanta de analiza a acestora.

in acelasi timp, pasiunea pentru document, pentru informatii se putea transforma in scop in sine; acest tip de istorie, in lipsa unor istorici cu capacitati interpretative, duce la fragmentarism. Se poate naste din aceasta nazuinta, justa in sine, dar lipsita de orizont daca se reduce doar la tentatia documentului, la specializari inguste de document, de amanunt, identificand vocatia istoricului cu chestionarea unor documente, cu clasificarea si ordonarea lor, cu retragerea in cochilii inguste, in lipsa unor viziuni sintetizatoare, o astfel de perceptie asupra cercetarii istoriei duce la sterilitate.

Sigur, reprezentantii de seama ai istoriografiei critice, atat straini, cat si romani, au fost istorici marcanti, care au cautat sa integreze analiza critica a izvoarelor in sinteze vaste sau in tablouri sistematice cuprinzatoare.

Unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai istoriei critice a fost Leopold Ranke profesor la Universitatea din Berlin, savant cu capacitate reflexiva si, in acelasi timp, bun cunoscator al multor arhive (in special documente diplomatice venetiene). S-a remarcat deopotriva in calitate de profesor, introducand metoda seminariilor cu studentii, bazate pe analiza textelor originale, si ca autor a numeroase lucrari consacrate Germaniei si istoriei universale, intre scrierile sale care au trezit un mare interes, mentionam: Istoria popoarelor romane si germane in timpul Reformei; Papii romani in ultimii de ani

editii pana la Istoria Frantei in secolele XVI-XVII; Istoria Angliei, indeosebi in secolul al XVII-lea; Otomanii si Monarhia spaniola in secolele XVI-XVII; Istoria lui Friedrich cel Mare; o Istorie universala in doua editii etc.

Dupa moartea sa, i s-au publicat Operele complete insumand de volume. S-a bucurat in timpul vietii de un mare prestigiu printre istoricii germani, ca si in strainatate. L-au considerat un maestru de necontestat si M. Kogalniceanu, A.D. Xenopol si Nicolae lorga. Ranke nu a adoptat formula elaborarii unei teorii a istoriei, dar teze si puncte de vedere teoretice sunt incluse in tesatura discursului sau istoric. El considera ca fiecarei epoci ii este caracteristic un set de idei dominante; de asemenea, socotea ca relatiile internationale sunt factorul precumpanitor in istorie. A si facut consideratii pe tema balantei de putere in politica mondiala.

Aceasta opinie a lui Ranke explica interesul sau pentru istoria diplomatica in detrimentul istoriei economice si sociale. Traind in perioada ascensiunii Germaniei in raporturile internationale, Ranke nu se putea abtine sa nu aduleze ideea de stat si monarhia prusaca, vorbeste excesiv de calduros si la adresa lui Friedrich cel Mare si Martin Luther.

Iata ca istoricul care cheama pe slujitorii istoriei sa redea faptele si evenimentele asa cum s-au petrecut in realitate, are si el note de subiectivism. Un aer discret de nationalism german se ridica din opera sa, temperat,

este drept, de tensiunea sa spre obiectivitate si de dorinta de a fi nepartinitor.

Alti istorici germani din scoala lui Ranke au adoptat insa atitudini manifeste de adulare a valorilor imperiale germane, contribuind la crearea unei stari de spirit ofensive si potential agresive) a Imperiului german. Ceea ce nu inseamna ca acesti istorici, in proportii diferite, nu au intreprins si o opera valoroasa de cercetare si de dezvoltare a istoriografiei. Nu numai germane, dar si internationale.

Astfel, Heinrich Treitschke devenit istoric oficial al Prusiei, a scris Istoria germana in secolul al XIX-lea, cu note apologetice la adresa Prusiei si a politicii acesteia. Promoveaza ideea ca dezvoltarea Germaniei era posibila numai in jurul Prusiei, iar statul trebuie sa fie puternic pentru a permite societatii o dezvoltare optima. El a acordat, totodata, atentie faptelor culturale in dezvoltarea istorica a tarii.

Gustav Droysen a fost si el un istoric insemnat, dar s-a manifestat, de asemenea, ca apologet al Hohenzollernilor.

Heinrich Sybel a scris o istorie a revolutiei fran-ceze. in contrast cu ideea "incapacitatii politice a francezilor', Sybel sublinia maiestria politica a natiunii sale, personificata prin Otto von Bismarck.

Istoriografia germana a avut specialisti de marca nu numai pe temele istoriei nationale, ci si in domeniul istoriei universale. Si Gustav Droysen, despre care am

amintit mai sus, a elaborat opere importante asupra elenismului.

S-a impus ca un vestit istoric romanist Theodor Mommsen A fost profesor de drept la Universitatea din Leipzig si, din profesor de istorie la Universitatea din Berlin, specialist in istoria romana. Printre scrierile sale se numara: Istoria Romana, in patru volume: volume dedicate Istoriei Romei pana la Caesar, iar al 4-lea volum este dedicat Provinciilor de la Caesar la imparatul Diocletian. Pentru aceasta lucrare, Mommsen a primit premiul Nobel in

Savantul s-a preocupat, de asemenea, de publicarea inscriptiilor romane intr-un corpus documentar valoros: Corpus inscriptionum latinarum.

Studiile privitoare la istoria critica au avut in Germania si alti reprezentanti de seama: Eduard Meyer, care a scris Istoria Antica, opera indispensabila studierii Antichitatii, in care este cercetat trecutul incepand cu epoca de piatra si pana la aparitia crestinismului.

Karl Lepsius este fondatorul egiptologiei moderne. Cursurile sale au fost audiate si de Mihai Eminescu. Inspirat de ele, Eminescu a scris poezia Egipetul.

Tentatia monumentalitatii si nevoia de a situa cercetarea istoriei pe un solid fundament documentar au impulsionat aparitia unor vaste editii documentare, in Germania, o suita de istorici, stimulati de omul de stat prusian Heinrich Stein, a initiat publicarea unei

mari colectii documentare Monumenta Germaniae Historica.

La aceasta faimoasa colectie au participat, printre alti specialisti, Georg Pertz, Georg Waitz, Theodor Mommsen si altii, in colectia numara de volume.

Colectii similare au fost demarate si in alte tari. Astfel, in Austria a fost inaugurata Fontes rerum austriacarum; in Ungaria Monumenta Hungariae Historica; in Romania s-au pus bazele colectiei Eudoxiu Hurmuzaki Documente privitoare la istoria romanilor. Primul volum a aparut in iar pana astazi au fost publicate in aceasta colectie circa de volume.

in Spania, istoricul Modesto Lafuente a scris o istorie generala a Spaniei in de volume. El aseamana maretia si decaderea Spaniei cu cea a poporului roman.

Scoala franceza a istoriografiei critice (pozitiviste) din a doua jumatate a secolului al XIX-lea a fost foarte viguroasa. Ea a absorbit si elemente de istoria civilizatiei, astfel ca in cadrul acestei scoli istoria critica se impleteste cu istoria civilizatiei.

Un istoric din aceasta constelatie este Paul Lacombe care considera istoria ca pe o stiinta.

Foarte cunoscuti si notorii in epoca au fost Ernest Lavisse si Alfred Rambaud Lavisse a fost profesor de istorie moderna la Sorbona si membru al

Academiei Franceze. El a jucat un rol important in organizarea studiului si a invatamantului istoric in Franta. A initiat publicarea unei vaste sinteze Istoria generala a Frantei, in de volume. A redactat in cuprinsul acestei lucrari colective volumul inchinat lui Ludovic al XIV-lea. Scria intr-un stil admirabil si cu un vibrant sens al vietii, impreuna cu Alfred Rambaud a initiat colectia impunatoare Istoria generala din secolul allV-lea e.n. si pana in zilele noastre. Doua volume din aceasta colectie, cu privire la istoria romanilor, au fost redactate de A.D. Xenopol. Lavisse a pledat pentru intarirea sentimentului patriotic si national prin istorie.

Alfred Rambaud a scris o interesanta lucrare despre istoria civili-zatiei in Franta.

Charles Seignobos este cunoscut printr-o Istorie a Frantei contemporane si o Istorie sincera a natiunii franceze, impreuna cu Victor Langlois a publicat o lucrare privind metoda de cercetare in domeniul istoriei. Istoriografia franceza este interesanta si prin inovatia in explorarea unor teme, de exemplu: Cetatea antica de Foustel de Coulanges in care se urmareste rolul integrator al religiei in viata spirituala si institutionala a Eladei.

Jean Jaurès, un cunoscut fruntas socialist, a scris o Istorie socialista a revolutiei franceze in opt volume.

in Anglia, istoriografia s-a impus la jumatatea secolului al XIX-lea prin cateva nume de prestigiu: Henry Buckle (1821-1862), Thomas Macaulay (1800-1859) etc. Buckle dorea sa scrie o vasta Istorie a

civilizatiei engleze, din care nu a apucat sa publice decat primele doua volume, care constituie, de fapt, o parte introductiva la planul urmarit. El cauta regularitatile dezvoltarii societatii, socotind ca aceste regularitati se pot regasi in inraurirea mediului geografic, dar mai ales in cel intelectual. Anume, factorul intelectual este principalul factor al dezvoltarii in istorie, spre deosebire de factorul moral care ramane neschimbat.

Ideile lui Buckle au fost larg comentate in epoca; au fost discutate si de A.D. Xenopol.

Foarte apreciat pentru calitatea scrisului si forta imaginativa in invierea adevarului a fost Thomas Babington Macaulay El este autorul unei Istorii a Angliei din care nu a apucat sa publice decat volume cuprinzand perioada Macaulay a acordat atentie istoriei sociale.

in aceasta vreme s-a afirmat si istoriografia americana. John William Draper a fost chimist, medic, inventator, dar, deopotriva, si istoric, in el a publicat lucrarea Istoria dezvoltarii intelectuale a Europei volume). Este o opera de pionierat. Mai tarziu, a publicat si Istoria razboiului civil din America volume). Istoria, spune el, se misca in cadrul unor coordonate intre dorinta si necesitate. Draper atribuia conflictul razboiului civil diferitelor conditii geografice inclusiv climatul care au dus la economii diferite si la valori sociale diferite in America de Nord.

La sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul secolului al XX-lea, istoriografia s-a imbogatit considerabil. Pana atunci au existat articulatii stranse ale istoriei cu filosofia istoriei. Filosofia istoriei insemna o reflexie de tip filosofic asupra istoriei, urmarind sensurile generale, abstracte, ale devenirii istorice.

intre timp, s-au cristalizat si alte discipline interesate de societate si de om. Si-au capatat un statut bine conturat sociologia, apoi psihologia sociala si demografia. Aceste discipline au dat impulsuri pentru apropierea istoriei de societate, de realitatea ei profunda. Istoria trebuia sa coboare de la nivelul faptelor politice, al evenimentelor militare si al raporturilor internationale la fenomenele sociale si eco­nomice. Intensificarea cercetarilor statistice a pus pe baze noi acest tip de istorie. De asemenea, studierea fenomenelor sociale a impulsionat cercetarea revolutiilor, a ridicat problema discontinuitatii in evolutia istoriei, adica trecerea la alt tip de societate decat cea precedenta.

Demersul istoric impunea, prin urmare, o explicatie profunda, implicand totalitatea fenomenelor sociale, in acest context s-a manifestat insatisfactia fata de formula istoriei critice (pozitiviste), socotita unilaterala si neinteresata in a explora alte zone ale realitatii decat cele consacrate oarecum traditional.

S-a conturat, astfel, istoria culturala. Principalul ei exponent a fost Karl Lamprecht profesor de istorie la Universitatea din Leipzig, fost profesor al

lui Nicolae lorga. El a subliniat necesitatea aplecarii istoriei asupra vietii colectivitatilor studiata dintr-o larga perspectiva integratoare. A dat o atentie deosebita in cercetarile sale problemelor de psihologie sociala si de geografie umana.

Istoria, considera Lamprecht, este in primul rand o disciplina sensibila la aspectele sociologiei si psihologiei colective. Fiecare epoca majora, arata el, are o anumita caracteristica a psihologiei colective care o defineste. Astfel, epoca primitiva a fost simbolica, mentalul colectiv fiind dominat de simboluri si simturi. Evului Mediu ii erau proprii o atitudine, o stare de spirit conventionala; Renasterea si umanismul valorizau afirmarea individualitatii; romantismul favoriza subiectivitatea, nazuinta afirmarii eului, iar epocii de dupa revolutia industriala ii este caracteristica tensiunea nervoasa.

Lamprecht a scris o Istorie a economiei germane in evul mediu, de asemenea, Istoria Germaniei (in volume). Tot el a initiat publicarea unei colectii de volume dedicate istoriei universale. Pentru aceasta colectie a elaborat doua lucrari si Nicolae lorga: Istoria poporului roman in cadrul formatiunii sale statale, Gotha, si Istoria Imperiului otoman volume), Gotha,

Orientarea spre istoria culturii a favorizat si alte initiative. De pilda, Paul Hinenburg a initiat aparitia unei ample lucrari: Cultura contemporana: originile si

destinul ei (in de volume), iar Julius Lippert a scris Istoria culturala a omenirii.

Curentul istoriei culturale, care avea in acceptia germana si sensul de istoria civilizatiei, al tuturor manifestarilor omenesti creatoare, a influentat istoriografia si gandirea sociala din alte tari.

Pe linia innoirii cercetarii istorice, ca o reactie la istoria critica pozitivista, invinuita de empirism, lipsita de orizont si de neputinta de a sesiza esentialul si de a construi teoretic explicatii mai profunde, un filosof francez, Henri Berr a adus problema sintezei in istorie. El a condus o revista cu aceasta denumire: Synthèse, in care considera ca nu faptele singulare si critica izvoarelor sunt de natura sa duca la adevar in istorie. El pleda pentru o alternativa in care istoricul sa caute regularitatile, decurgand mai ales din analiza raporturilor sociale, sa cerceteze istoria ca istorie a civilizatiilor. Acest curent al "sintezei' a inspirat "Scoala Analelor'.

Fenomenul istoriografie din Statele Unite ale Americii se articuleaza cu innoirea istoriografiei pe plan mondial, dar intr-o formula proprie culturii, traditiilor si mesajelor vietii americane, felului ameri­canilor de a percepe si a gandi realitatea.

Pe la istoricul american Frederick Jackson Turner a lansat o ofensiva impotriva istoriei traditionale intr-o maniera similara cu cea a lui Lamprecht. Pleda si el pentru necesitatea de a fi luate in considerare toate sferele activitatii umane, in eseul

Semnificatia frontierelor in istoria americana, el propune interpretarea institutiilor americane ca reflex al unui anumit mediu geografic si social.

Turner a numit New History (Noua istorie) directia care trebuia luata in istoriografia americana. Termenul a fost preluat in de James H. Robinson, care si-a intitulat cartea New History. Eseu infatisand noul model al conceptiei istorice El considera ca SUA nu este un fel de Noua Anglie ale carei institutii au fost transpuse si importate din Europa. Robinson si alti adepti ai noului curent accentueaza caracterul specific al istoriei nationale. Din aceasta perspectiva analizeaza problema frontierelor, a colonizarii etc. Principalul exponent al curentului New History a fost Ch. Beard. La inceput el a cautat sa dea o interpretare economica a Constitutiei Statelor Unite. Anume, sa arate ca actul constitutional nu este un act provenit din gandirea lui Jefferson, deci expresia unei teorii, ci ea exprima interese sociale si economice transpuse in termenii constitutionali.

Mai tarziu, curentul New History evolueaza spre ceea ce s-a numit Prezenteism. Acest curent are o raspandire mai larga. Esenta lui rezida in sustinerea imposibilitatii cunoasterii autentice in istorie; ceea ce ofera istoricul sunt parerile sale subiective influentate de circumstantele prezente in care se afla. Ca atare, istoria ar fi, de fapt, prezentul proiectat in trecut. Lumea este experienta noastra, ca si trecutul. Ca atare, prezentul nu poate fi decat subiectiv. Acest curent

absolutizeaza latura interna, subiectiva a experientei si reduce timpul istoric doar la timpul trait, la perceptia actuala. O astfel de istorie transforma cercetarea intr-o apologie a prezentului. Au fost voci care au chemat la o atitudine ofensiva in acest sens, istoria devenind un instrument pragmatic in slujba intereselor prezentului, intrevedem, aici, tentatia de a subiectiviza, de a relativiza in asemenea masura cercetarea istorica, incat o face lipsita de sens: cititorul trebuie sa inteleaga nu ce s-a intamplat cu adevarat in trecut, ci anume ce urmareste de fapt istoricul.

Dincolo de aceste postulate teoretice, istoriografia s-a dezvoltat viguros in SUA. La afirmarea ei au contribuit Consiliul cercetarii in stiintele sociale si Asociatia istoricilor americani. Spre a ne opri la un singur exemplu, amintim ca istoricul George Bancroft a publicat o Istorie a Statelor Unite de la descoperirea Americii volume), precum si o ampla colectie de documente: Istoria Statelor Pacificului de volume).

Cu aceeasi vigoare s-a dezvoltat istoriografia americana si in prima jumatate a secolului al XX-lea spre a deveni planetara dupa al doilea razboi mondial prin vastitatea tematicii, numarul operelor si publica­tiilor, avand posibilitatea de a forma specialisti in cunoasterea istoriei din aproape toate tarile lumii, inclusiv in istoria tarii noastre.

in Franta, dezvoltarea preocuparilor de reconstructie teoretica a obiectului istoriei, de renovare

metodologica a cercetarii propriu-zise s-a materializat, cu deosebire, in lucrarile profesorilor si cercetatorilor grupati in jurul revistei Annales d'histoire économique et sociale ("Anale de istorie economica si sociala'). Mai tarziu, revista va pastra doar titlul Annales. Publicatia a aparut in la Strasbourg si a dat nastere unei ample manifestari intelectuale in domeniul istoriografiei, avand o pondere insemnata nu numai in istoriografia franceza, dar influentand si cercetarile din alte tari, inclusiv din Romania.

"Scoala Analelor' exprima nevoia unor repere mai sigure de cunoastere si de intelegere a istoriei. A cautat aceste repere in factorii economici si sociali. Fondatorii scolii sunt Marc Block si Lucien Febvre. Bloch a investigat mai ales fenomenul economic si social in lucrari ca: Originile economiei europene sau Caracterele originale ale istoriei rurale franceze. Lui ii apartine si scrierea cu caracter mai general Apologie pentru istorie sau meseria istoricului. Bloch si Febvre n-au cantonat insa istoria in economie si in determinarile sale. Ei au pornit de acolo spre a intelege societatea in ansamblu, iar de aici a vedea omul sau mai exact oamenii in contextul raporturilor sociale, morale si intelectuale.

Pentru a situa concret oamenii in centrul istoriei era necesar, prin urmare, sa se inteleaga structurile sociale, ca si toate ipostazele care il pun in evidenta. "Scoala Analelor' pune, asadar, istoria pe axa civi­lizatiei. Nu se opreste insa la totalitatea fenomenelor de

ordin material-economic, institutional-politic care configureaza o civilizatie, ci patrunde si in zona mentalitatii colective si in stransa legatura cu aceasta a imaginarului. Paralel cu istoria economica si sociala se naste astfel si o noua directie de cercetare, anume istoria mentalitatilor vizand reconstituirea comporta­mentelor, experientelor si trairilor oamenilor in contexte istorice date. Ca atare, spre a fi inteles, dome­niul mentalitatilor trebuie articulat cu celelalte dimensiuni ale istoriei: sociale, economice, politice, institutionale. Pe acest temei se naste imaginarul colectiv care este, in fond, o lucrare autonoma a spiritului si psihicului uman. Mentalul primeste anumite mesaje din partea socialului si le prelucreaza in forma in care ele se exteriorizeaza. A cunoaste aceste forme inseamna a intelege nu numai comportamentul si psihicul colectiv, dar si a avea semnale despre fenomenele realitatii sociale. Imaginarul colectiv este, deci, semnificativ in sine, dar este si o cutie de rezonanta a celor petrecute in realitate. Iata de ce studiul imaginarului este o tema importanta de studiu din perspectiva istoricului.

"Scoala Analelor' a parcurs trei faze in evolutia ei. Prima este marcata de activitatea si de ideile directoare ale initiatorilor ei: Marc Bloch si Lucien Febvre. Cea de a doua, de fapt, a doua generatie a scolii, este dominata de Fernand Braudel. El este istoricul care a dat consistenta si a materializat prin scrisul sau proiectul "Scolii Analelor'. Braudel a scris mult, a

dezvoltat problemele istoriografiei si locul ei in cadrul stiintelor sociale de dupa razboi. A intocmit si lucrari capitale, ilustrative pentru "Scoala Analelor', cum sunt: Mediterana si lumea mediteraneana in epoca lui Filip al II-lea si Civilizatie materiala, economie si capitalism. Secolele XV-XVIU. Aceste lucrari, insumand mai multe volume, fac o radiografie profunda in istoria economiei de schimb, atat a ariilor largi din jurul Marii Mediterane, cat si a fenomenului capitalist in ansamblul sau, in Europa si dincolo de hotarele continentului nostru.

Lucrarile lui Braudel fixeaza geneza si formele de manifestare a capitalismului in etapele premergatoare capitalismului industrial, contribuind la perceperea fenomenului pe intreaga sa durata istorica (secolele XV-XVIII, XIX-XX).

Pe temeiul lucrarilor lui Braudel s-a fundamentat "Noua istorie a Scolii Analelor', in plan teoretic, el a aratat ca realitatea istorica ne propune sa delimitam cateva straturi in configurarea ei: La suprafata avem de-a face cu o istorie evenimentiala, cu evenimentele pe care le percepem imediat. Aceasta serie a istoriei se inscrie in ceea ce Braudel numea micro-istorie, o istorie a timpului scurt, in tesatura timpului se instituie apoi o istorie conjuncturala, care se tese intr-un ritm mai lung si mai lent. in profunzime, se cristalizeaza marile structuri ale istoriei care sunt produsul duratelor lungi. Aceste procese, decantate in timp, isi pun pecetea pe structura istoriei, pe fizionomia ei. Ea

trimite la studierea fenomenelor sociale, a trasaturilor profunde care se ordoneaza in istoria civilizatiei. Duratele lungi reprezinta un concept important in descifrarea si intelegerea istoriei.

Preocupati de a sesiza toate ipostazele umanului spre a-i intelege caracteristicile, "Scoala Analelor' a largit considerabil tematica istoriei, abordand, practic, toate domeniile care au de-a face cu problematica omului.

Aspectele civilizatiei si ale mentalitatilor au fost cercetate de istorici de prestigiu ca Georges Duby, Jacques le Goff, Pierre Chaunu si numerosi altii.

Dintre istoricii ale caror scrieri au o mare valoare, prezinta interes si au un mare ecou contemporan amintim doua nume de istorici care si-au desfasurat activitatea in Anglia: Arnold Toynbee si Eric Hobsbawm Toynbee este recunoscut prin lucrarea sa Studii istorice in volume, in ele autorul prezinta o vasta panorama a istoriei universale axata pe civilizatiile care s-au perindat. Considera ca, in decursul ei, istoria a cunoscut de civilizatii chineza, indiana, greaca, romana etc. Toynbee atrage atentia ca istoria nu poate fi inteleasa pe mici felii nationale, ci numai din perspectiva unei vaste panorame care este civilizatia. Civilizatia ar fi cea mai mica unitate de la care istoria devine inteligibila. Prin aceasta abordare, el a dat o lovitura etnocentrismului axat pe istoria statelor, a natiunilor etc.

Ca si alti exegeti ai istoriei civilizatiilor, Toynbee a acordat o mare importanta religiilor ca fenomene spirituale structuratoare ale civilizatiilor. A si fost criticat pentru exagerarea rolului religiilor in configurarea civilizatiilor. Toynbee a avut o mare aplecare spre generalizari intuitive, fara sa-si bazeze intotdeauna argumentarea pe fapte. Era si greu sa supuna datele unui examen critic adecvat, in conditiile in care el si-a propus sa ia in dezbatere istoria universala in intregime. Pentru a intelege miscarea civilizatiilor si a societatilor, Toynbee a propus o serie de concepte noi: provocare si raspuns; retragere si revenire etc. O parte restransa a operei lui Toynbee a fost tradusa si in romaneste.

Eric Hobsbawm a intocmit una dintre cele mai relevante lucrari, asupra secolelor XIX-XX, cuprinzand deopotriva aspectele economice, politice si intelectuale ale celor doua secole de civilizatie. Lucrarea cuprinde patru volume: Era revolutiei Era capitalismului Era imperialismului Era extremelor Toate volumele sunt traduse si in romaneste.

Istoriografia critica romaneasca

Fenomenul sincronizarii istoriografiei romanesti judecat in mare se poate observa inca de la constituirea istoriografiei noastre, adica din perioada umanismului. Umanismul romanesc prezinta similitudini cu cel european. Exista numai un decalaj in timp al

umanismului romanesc si adaptari la specificul societatii moldo-valahe.

Iluminismul romanesc se articuleaza, de asemenea, cu cel european, evidentiind si trasaturi proprii de altfel, ca intreg iluminismul central si sud-est european: in aceste zone a existat un iluminism national, sa-i spunem, pe cand in Apus iluminismul a fost "universalist'.

Romantismul romanesc in istoriografie invedereaza o si mai puternica racordare la curentul european: prin spirit si viziune, prin caracteristicile sale esentiale. Difera, desigur, scena culturala pe care se desfasoara cele doua miscari, dar tensiunea interioara, "aerul' acestora, elanul si obiectivele lor sunt apropiate. O mare apropiere a existat si intre curentul critic in istoriografia romana si cel european. Sigur, curentul critic (pozitivist) nu s-a materializat la noi in vaste lucrari personale sau de sinteza. Acest lucru se explica prin conditiile generale in care se manifestau istoricii nostri, prin cercul mult mai restrans al istoricilor, prin neputinta de a realiza proiecte de anvergura.

Istoriografia epocii avea ca si centre de emergenta universitatile: de la Iasi si Bucuresti. Acolo erau concentrate fortele principale (corpul profesoral) care sustineau domeniul, biblioteci, cabinete. Acolo exista, prin chiar repartizarea cursurilor, o specializare a profesorilor. Cei mai multi dintre ei facusera studii in strainatate; erau, prin urmare, la curent cu preocuparile

si cu realizarile din alte tari. in lipsa unor institutii de invatamant superior romanesti in Transilvania, tinerii dotati intelectual invatau in universitatile europene, mai ales central-europene: Austria si Germania. Multi dintre ei se asezau apoi in Tara Romaneasca sau Moldova, asa cum au fost: Aaron Florian, Simion Barnutiu, Al. Papiu-Ilarian sau, mai tarziu, Dimitrie Onciul (bucovinean) si loan Bogdan (transilvanean).

in afara de universitati, miscarea istoriografiei a fost sustinuta de centre cultural-spirituale ca Junimea. Ea a sustinut trimiterea pentru studii in strainatate a unor tineri. Chiar daca unii au facut specializari in drept (Gh. Panu sau A.D. Xenopol), ei aveau sa aiba ulterior preocupari istoriografice. Xenopol s-a afirmat drept cel mai insemnat istoric inainte de Nicolae lorga. Dupa infiintarea institutiei academice din tara noastra Societatea Academica, numita ulterior Academia Romana aceasta s-a implicat in publicarea unor lucrari (inclusiv a lucrarii lui Nicolae Balcescu, Romanii supt Mihai Voevod Viteazul si in initierea cunoscutei editii Hurmuzaki, de documente: Documente privitoare la Istoria Romanilor

O imagine a istoriografiei romane, a invatamantului universitar si a profesorilor din invatamantul universitar a lasat-o Nicolae lorga in biografia sa O viata de om, asa cum a fost.

O figura insemnata a culturii romane incepand cu anii ai secolului al XIX-lea, a fost Bogdan Petriceicu-Hasdeu A ilustrat mai ales

domeniul lingvisticii si literaturii, dar a avut si sustinute preocupari istoriografice. in lucrarea Ion Voda cel Cumplit, el profeseaza un romantism deplasat. Alte scrieri ale sale pun insa probleme, fac proba analizei critice, aduc in sprijinul sustinerii ideilor sale ingenioase remarci filologice, dezvaluind stratul profund de istorie pe care il contine limba unui popor. Hasdeu a publicat multe documente in revistele pe care le-a scos: "Arhiva istorica', "Traian', "Columna lui Traian' etc. A aparat ideea continuitatii dacilor in spa­tiul carpato-danubian si a emis unele teze interesante in legatura cu aria de formare a poporului roman.

Principala lucrare de istorie a lui Hasdeu este Istoria critica a romanilor. A conceput tema pe un plan vast incluzand: Pamantul si poporul; Tronul si nobilimea; Armata, Crucea; Economia si dreptul; Limba si literatura. A publicat doar un singur volum continand o parte a acestei teme. Textul editat se distinge prin eruditie, prin supozitii si sugestii interesante.

O personalitate distinsa a istoriografiei romane in cea de a doua jumatate a secolului al XIX-lea a fost Grigore Tocilescu A fost profesor de istorie veche si arheologie. A pus bazele Muzeului de antichitati si a avut initiative dincolo de specialitatea lui propriu-zisa.

A contribuit la publicarea operelor lui Dimitrie Cantemir (Hro-nicul vechimii romano-moldo-vlahilor) si la editarea Marelui dictionar geografic al Romaniei

(in cinci volume). A scris Istoria Daciei inainte de Romani, prima incercare de realiza o sinteza a istoriei si arheologiei in Dacia. Ca epigrafist a intocmit volumul al Ill-lea din colectia ger-mana Corpus inscriptionum latinarum, volum care cuprinde inscriptii de pe teritoriul tarii noastre. Importante sunt si sapaturile si cercetarile facute la vestitul monument de la Adamclisi ridicat de Traian Tropaeum Traiani ("actul de nastere al poporului roman'). Arheologia, cum am aratat mai sus, a fost reprezentata in epoca si de Alexandru Odobescu, cunoscut mai ales prin ampla lucrare Tezaurul de la Pie­troasa publicata in franceza.

La Bucuresti, catedra de Istoria Romaniei era ocupata de V. Alexandrescu-Urechia profesor, publicist, inalt functionar in Ministerul educatiei, presedinte al multor asociatii si societati culturale. A intitulat Istoria romanilor de la o suita de volume alcatuita de fapt din documente din epoca fanariota care erau precedate de o introducere. Culegerea de documente, in sine, este interesanta si bogata in informatii. Mai multe cercetari dedicate istoriei invatamantului intre sunt lucrari de pionierat care au dat impuls studierii acestui domeniu. La sfarsitul secolului al XIX-lea si la inceputul secolului al XX-lea, istoriografia universitara si academica s-a intarit nu doar prin prezenta corifeilor istoriografiei romanesti A.D. Xenopol si Nicolae lorga ci si prin activitatea catorva figuri prestigioase cum au fost

Dimitrie Onciul si loan Bogdan

in cultura romana a existat un mare curent cultural, "Junimea', care a dat fenomenului nostru cultural constiinta critica, adica puterea de a se autoanaliza si a se intelege in ceea ce inseamna el cu adevarat, nu potrivit unor reprezentari subiective, de cele mai multe ori ingaduitoare, care "indulcesc' realitatea, o infrumuseteaza. Reflexele spiritului critic junimist s-au rasfrant si in atitudinea unor membri ai Junimii care au criticat exagerarile unor istorici in aprecierea unor evenimente sau a unor procese din trecutul romanilor. Spiritul critic in istoriografie are insa o acceptie mai precisa: el presupune analiza riguroasa a documentelor de care dispune istoricul spre a tinde la o interpretare cat mai obiectiva a istoriei, a oferi o cunoastere adecvata continutului documentelor, dar si continutului fenomenelor si proceselor care configureaza realitatea istorica.

in istoriografia noastra s-a remarcat prin acuratetea metodei critice a izvoarelor Dimitrie Onciul. El a inregistrat succese notabile in cercetarile intreprinse, mai ales ca era vorba de un domeniu relativ restrans, dar care presupunea o minutioasa analiza a izvoarelor. Este vorba de studierea institutiilor feudale si a formatiunilor statale romanesti Despre inceputurile statelor romanesti, si mai ales, Originile Principatelor Romane, in privinta ariei de formare a poporului

roman, Dimitrie Onciul a sustinut teza formarii lui atat la nordul, cat si la sudul Dunarii.

Tot in orizontul tematic al lui Dimitrie Onciul, dar cu unele preocupari care au depasit acest domeniu, s-a inscris activitatea lui loan Bogdan. S-a format ca slavist, domeniu in care a si valorificat mai multe scrieri vechi romanesti traduse din slavona vechile cronici moldovenesti pana la Ureche: Cronici inedite atingatoare de istoria romanilor. A intocmit o editie a Documentelor lui Stefan cel Mare. Semnificative pentru activitatea sa, pe linia studierii institutiilor, sunt: Originea voievodatului la romani si Despre cnejii romani.

in Transilvania s-au impulsionat studiile de istorie si literatura de catre Societatea ASTRA (Asociatia Transilvana pentru Literatura romana si Cultura poporului roman, Sibiu O importanta colectie documentara comentata, necesara studierii miscarii nationale a romanilor din Transilvania, a intocmit Theodor V. Pacatian sub denumirea: Cartea de aur sau luptele politice nationale ale roma­nilor de sub Coroana ungara, volume Istoria sociala si economica a stat mai putin in atentia istoricilor profesionisti. Au intocmit insa cercetari interesante Radu Rosetti Pentru ce s-au rasculat taranii, si Pamantul, satenii si stapanii in Moldova

Dintre editiile documentare importante amintim: Acte si documente relative la istoria renasterii Romaniei,

volume, Anul in Principatele Romane, volume, Q Acte si legiuiri privitoare la chestia taraneasca, seria I-II, volume,