Lumea greaca secolul VIII 1. Ch. -129 i. Ch.

Lumea greaca secolul VIII 1. Ch. -129 i. Ch.

I. Cadrul

A. Cadrul geografic si istoric

1. Spatiul grec

Spatiul geografic al lumii grecesti era mult mai vast in Antichitate decat in zilele noastre. El cuprindea, pe langa peninsula si insulele actuale, coasta Asiei Mici (coasta occidentala a Turciei modeme), partea sudica a peninsulei italiene si Sicilia (Grecia Mare), precum si un mare numar de colonii raspandite peste tot in jurul Mediteranei si pana la Marea Neagra.

Situatia este legata de un fenomen de emigrare care, foarte devreme, a impins numeroase comunitati sa paraseasca solul grecesc, prea stramt si, mai ales, prea sarac pentru a satisface nevoile locuitorilor sai. Unele ratiuni politice (conflicte sociale in sanul cetatii) au sporit aceste plecari in timpul perioadei arhaice (secolele VIII-VI i. Ch.). Aceasta emigratie nu a condus insa la o colonizare in sensul modern al termenului, adica la constituirea unui imperiu al carui centru sa fie o metropola. Daca mai tarziu a existat un Imperiu roman, in Grecia nu a existat nimic asemanator. Fiecare colonie era autonoma. Adesea ea pastra institutiile politice ale cetatii de origine, mai mult sau mai putin modificate, credintele religioase si continua sa intretina relatii politice si comerciale fara a fi in vreun fel subordonata cetatii de origine. De altfel, inainte de dominatia macedoneana, nu a existat nici un fel de unitate politica a Greciei, nici pe continent, nici in insule ori in colonii. Dupa victoria grecilor asupra persilor, care a impus coalizarea temporara a cetatilor grecesti, Atena a exercitat o forma de hegemonie prin intermediul Ligii din Delos, ceea ce este adesea denumit drept imperialism atenian. Dar fenomenul a fost de scurta durata si, in plus, nu a condus niciodata la constituirea unei entitati politice omogene si centralizate.

Absenta unitatii politice nu trebuie totusi sa ne impiedice sa vedem apartenenta comuna la o cultura originala, formata de limba, obiceiuri, religie sau arta. Este indeajuns pentru a explica diferenta pe care o stabileau grecii intre ei si non-greci, "barbarii', termen care, etimologic, aseamana limbajul acestora, considerat de neinteles, cu cel al pasarilor.

2. Conditiile istorice

Cele mai vechi marturii ale civilizatiei grecesti coboara pana spre 2100 i. Ch. Ele vin din Creta, mai precis din capitala insulei din acea vreme, Cnossos. Unele legende, cum ar fi cele despre Teseu si minotaur, pastreaza amintirea acelei perioade indepartate. Dupa disparitia brutala, din cauze putin cunoscute, a civilizatiei cretane, civilizatia greaca a cunoscut o noua dezvoltare pe continent, mai precis la Micene. Epoca miceniana, a unei societati ierarhizate, razboinice, preocupate de a se apara, este celebra pentru gigantismul si calitatea constructiilor arhitec­tonice. A existat atunci si o scriere care a fost descifrata in 1953, aducand dovada incontestabila ca era vorba de populatii grecesti.

Perioada arhaica, care coboara pana in secolul IX sau X, este marcata de aparitia fenomenului cetatii, care avea sa constituie o trasatura majora a istoriei grecesti. Dominata la acea epoca de aristocratie, structurata in mari familii, cetatea cunoaste piedici in functionare care dau nastere periodic la crize sociale importante. La sfarsitul perioadei, "demosul', poporul, smulge reforme importante. Este perioada legiuitorilor, dar si a tiranilor, experiente marcant intiparite in memoria grecilor. De la inceputul perioadei dateaza textele majore ale literaturii, epopeile homerice, pastrand inca urme ale epocii miceniene, operele lui Hesiod (Theogonia si Munci si Zile).

Perioada clasica, de departe cea mai celebra, incepe cu marea refor­ma a lui Clistene, la Atena, in 508 i. Ch. Veritabila data de nastere a experientei democratice, reforma este bazata pe izonomie (caracter egalitar al legii pentru toti cetatenii). Evenimentul major al acestei perioade este lupta impotriva Imperiului persan. Acesta incepe prin a supune cetatile grecesti din Asia Mica, pana atunci stralucitoare focare intelectuale si culturale, adevarat leagan al filosofiei. Apoi, luand ca pretext ajutorul acordat de grecii de pe continent semenilor lor din Asia, persii au incercat sa subjuge peninsula. De doua ori, in 490 si 480, ei au invadat Grecia. invinsi prima data la Marathon (in 490), la 40 de kilometri de Atena, ei au reusit sa puna mana pe Atica, apoi sa prade Atena, abandonata de locuitorii ei in cursul celei de-a doua expeditii. Sal­varea grecilor s-a datorat unei coalitii care, in pofida inferioritatii ei numerice, a sfarsit prin a iesi invingatoare, mai ales in urma victoriei navale de la Salamina (480), nu departe de Atena, unde flota greceasca a reusit sa distruga adversarul. Celebrul autor de tragedii, Eschil, care a luat parte la lupta, a descris intr-una dintre piesele sale, Persii, sfarsitul acestei batalii.

Definitiv salvati in anul urmator, grecii au dezvoltat in scurta perioada urmatoare o civilizatie cu centrul politic si cultural la Atena si un impact extraordinar. Impunandu-se in domeniul militar, Atena cunoaste un avant fara precedent. Acestui secol al V-lea i. Ch. ii datoram multe dintre monumentele cele mai renumite (Acropole distrusa de persi a fost inaltata din nou), forma cea mai desavarsita a artei, marile genuri literare, ca tragedia sau comedia. Declinul va fi insa rapid. Dominatia ateniana trezeste gelozie si neliniste, mai ales in alta mare cetate, Sparta, care isi extinde autoritatea asupra Peloponesului, partea sudica a Greciei. Un conflict care, cu rare intreruperi, va dura aproape 30 de ani, face sa se infrunte cele doua cetati si aliatii lor intr-un razboi fara precedent, daca ii dam crezare istoricului Tucidide, care a facut o descriere de mare importanta literara si documentara a acestuia {Istoria razboiului pelo-ponesiac). Mai intai victorioasa, Atena, slabita de ciuma care 1-a rapus si pe Pericle, omul care a contribuit la inflorirea ei, si de dezastruoasa expeditie din Sicilia impotriva cetatii Siracusa, este in cele din urma invinsa dupa lupta de la Aigos-Potamos (404). Conditiile de pace sunt umilitoare pentru ea si nu se va mai ridica niciodata complet dupa acest episod. Unele dintre cele mai cunoscute consecinte ale razboiului sunt procesul si condamnarea lui Socrate (399), a carui prietenie cu Alcibiade si alte cateva personaje socotite vinovate de infrangere a fost considerata suspecta.

Hegemonia spartana este de scurta durata. Dupa diverse tulburari, se deschide perioada "elenistica', marcata de sporirea puterii si apoi de dominatia unei regiuni ramase pana atunci in umbra: Macedonia. Regele Filip al II-lea, dupa victoria lui in batalia de la Cheroneea (338), isi impune autoritatea asupra Greciei, in ciuda luptei disperate a unora, printre care si oratorul Demostene. Fiul lui, Alexandru, in numai cativa ani, a reusit sa cladeasca un imperiu imens care, dupa cucerirea Persiei, se intindea pana in India. Dar moartea lui prematura, la Babilon, in 323, il impiedica sa-si consolideze opera. Imperiul este divizat intre generalii sai. Se vor dezvolta insa unele regate, printre care infloritoare au fost: Pergamul, in Asia Mica, sau Egiptul, in timpul dinastiei Ptolemeilor. Ele vor sucomba intre sfarsitul secolului al IlI-lea si 31 i. Ch. (data bataliei de la Actiuni, care consacra victoria lui Augustus), sub asaltul romanilor.

Aceasta perioada, mai putin omogena decat precedentele, prezinta totusi un interes imens in plan artistic si intelectual. Arta elenistica, numeroasele centre ale vietii intelectuale - dintre care celebra biblioteca din Alexandria (distrusa in 47 i. Ch. de un incendiu ordonat de Cezar pentru a salva flota amenintata in port), este, fara indoiala, unul dintre cele mai elocvente exemple - sunt marturia unei activitati culturale intense, larg raspandite in tot bazinul mediteranean.

3. Cadrul economic si social

Cadrul vietii individului grec este fixat de organizarea cetatii. Dar aceasta nu este identica pretutindeni in lumea greaca. Totusi, ea apartine unei lumi suficient definite pentru a da impresia unei apartenente la acelasi univers. in general, cetatea ocupa un teritoriu foarte limitat in comparatie cu statele modeme, dar si cu marile imperii ale Antichitatii. Dimensiunea redusa explica sentimentul unei participari directe la treburile publice, posibilitatea de a influenta aproape direct cursul deciziilor, ceea ce, fara indoiala, a contribuit la inflorirea artei cuvantului politic in piata publica, a geniului oratoric mereu asociat Greciei antice.

Din punct de vedere economic, cetatea are, dupa Aristotel, un ideal de autarhie, de autosuficienta. Pana in perioada tarzie, grecii nu au avut vreo ambitie marturisita de a cladi organizarea comunitara pe puterea economica. Unele cetati, precum Sparta, au refuzat chiar explicit acest lucru, care era perceput ca o sursa de corupere a virtutilor civice. Condamnarea luxului, cultivarea austeritatii, absenta unei politici de prestigiu in plan arhitectural sunt marturii ale unui ideal de viata ascetica, tradus in limbajul curent prin sintagma "educatie spartana'. Atena a practicat alta politica, dar aici insasi configuratia cetatii interzicea o expansiune nelimitata. Cetatea trebuia sa satisfaca propriile nevoi, dar acestea erau limitate si, oricum, nu constituiau un scop in sine. S-ar putea adauga ca tensiunea dintre structura politica restransa a cetatii si dezvoltarea economica franata in acest cadru a condus la destramarea sistemului in secolul IV i. Ch.

Fie ca imbratiseaza sau nu democratia, cetatea nu ii trateaza in mod egal pe toti indivizii. Doar oamenii liberi dispun de prerogativele oferite de legislator. Strainii (de cetate) sunt acceptati alaturi de ei, dar nu participa la deciziile politice, in timp ce sclavii sunt subordonati auto­ritatii stapanului lor si nu beneficiaza de nici o putere. Mai trebuie amintit si ca femeile sunt indepartate de viata politica. Nu li se recunoaste vreun rol in afara spatiului privat al caminului, care nu are atingere cu viata publica. Aceasta inseamna ca numarul indivizilor chemati a juca un rol in cetate poate fi foarte mic in comparatie cu masa celor privati de acest privilegiu. Cazul Spartei este poate cel mai graitor in acest sens si explica, in acelasi timp, perenitatea cetatii, cu organizarea ei bine struc­turata si stagnarea ei relativa, in absenta oricarei posibilitati de dezvoltare din pricina refugiului obstinat in institutiile originale si a numarului foarte mic de cetateni.

B. Cadrul cultural

1. Religia greaca

Religia greaca ne este astazi familiara datorita legendelor si miturilor ale caror intamplari au fost folosite de posteritate (Renasterea si clasi­cismul) ca sursa de inspiratie. Ne sunt cunoscuti mai ales zeii Olimpului, aventurile lor tragice sau caraghioase.

Este, evident, vorba de o diviziune superficiala. Religia greaca ramane politeista. Pluralitatea zeilor implica o ierarhie si o genealogie pe care traditia le-a explicitat foarte devreme. Theogonia lui Hesiod, de exemplu, reconstituie geneza lumii zeilor, legatura dintre ei, conflictele si filiatia lor. Astfel se urzeste o stransa relatie intre religie si mit, ca mod de naratie. Conform traditiei, panteonul grecesc numara doisprezece zei importanti, venerati in intreaga lume greaca, dar avand adesea particularitati locale.

De asemenea, zeii greci sunt foarte strans legati de viata cetatii ori a grupului social. Cetatea poate sa fie plasata sub protectia unei anumite divinitati, cum este cazul Atenei, vegheata de zeita de la care a imprumutat numele. Religia este legata de viata locala - a cetatii sau chiar a familiei. Ea este prezenta in viata de zi cu zi, ceea ce confera apropierea de divin. in cele doua epopei homerice, zeii se amesteca printre oameni si nu se sfiesc sa le ia infatisarea ori sa se certe si sa imbratiseze conflictele muritorilor.

Unele sanctuare erau venerate in intreaga Grecie - cel al lui Apollo, la Delfi, cel al lui Zeus, in Olimp. Aici se practicau cu regularitate unele ceremonii, cum ar fi Jocurile Olimpice, in timpul carora se decreta o incetare generala a activitatilor si erau interzise razboaiele. O alta dovada a comunicarii constante si diverse intre zei si oameni o constituiau prezicerile. Zeii ii avertizeaza pe oameni, de cei din urma depinzand interpretarea semnelor pe care le trimit zeii. In pofida unor aspecte care astazi ne-ar putea parea bizare, de la practicarea sacrificiilor pana la preziceri, religia greaca prezinta un evident caracter rational. De aceea, este interesant de urmarit relatiile pe care le angajeaza cu discursul filosofic, imediat ce acesta incepe sa se manifeste. Astfel, Socrate a fost acuzat ca nu ii respecta pe zeii cetatii si ca vrea sa impuna alti zei. Dar, la o lectura atenta a lui Platon, vedem ca el nu punea nicidecum in cauza existenta zeilor, el dorea doar sa le confere un mai mare grad de rationalitate si inteligibilitate, justificandu-le prezenta si actiunile printr-o argumentatie rationala.

Mai mult, prin formele ei, religia greaca a contribuit la inchegarea unei viziuni organizate si unificate asupra lumii si a existentei omenesti in cadrul acesteia. Ea a starnit acele componente ale reflectiei care cauta ordinea unui univers in care omul este element constitutiv al acestei ordini. Religia a orientat, cel putin in buna parte, intelegerea rapor­turilor dintre om si universul lui, intelegere intemeiata pe ipoteza ca omul ocupa un loc precis si limitat, dar ca ii revine descoperirea universului.

Primii filosofi din Asia Mica - Thales, Anaximandru, chiar Heraclit -si-au bazat opera pe notiuni imprumutate din mituri. Ceea ce este numit "logos' (discurs rational) nu este total opus lui "mythos' (povestire, cel mai adesea despre zei), el deriva din acesta si, chiar daca aduce o schimbare a perspectivei, nu se detaseaza complet.

2. Limba greaca

Limba constituia pentru greci un adevarat element de identitate. Ea le permitea grecilor sa se diferentieze de "barbari', de non-greci, ea asi­gura posibilitatea de comunicare, dincolo de variatiile dialectale. in sfarsit, limba nu poate fi separata de intreaga civilizatie pe care o poarta

in ea.

Greaca este o limba de origine indo-europeana, despre care se stie, datorita descifrarii scriiturii miceniene (1953), ca era vorbita inca din mileniul al doilea inainte de Hristos. Forma ei scrisa nu apare decat mult mai tarziu. intr-adevar, sistemul micenian de notare, greu adaptabil pentru greaca, a disparut o data cu civilizatia care i-a dat nastere, iar grecii par sa fi pierdut folosirea scrisului, care nu reapare decat in secolul al VlII-lea, cand este adaptat alfabetul fenician.

La prestigiul limbii grecesti a contribuit bogata literatura care a fixat in mod durabil forme si genuri in cultura occidentala. S-a putut stabili astfel o paralela intre evolutia gandirii grecesti si structurile limbii grecesti. E. Benveniste, specialist in indo-europeana, a aratat intr-un faimos articol ca binecunoscutele categorii ale Fiintei stabilite de Aristotel erau, de fapt, o transpunere a categoriilor gramaticale ale limbii pe care o vorbea el. S-a mai spus ca, datorita proprietatilor limbii grecesti (suple­tea si varietatea constructiilor, posibilitatile de creatie lexicala etc), au putut sa apara notiuni precum Fiinta, fiintare si alte abstractiuni. Sigur ca intre limba si gandire este o legatura, dar limba nu determina in mod mecanic gandirea. Dezvoltarea limbii grecesti nu se datoreste doar structurilor ei, si, chiar daca ea a facut posibil discursul filosofic, a fost necesar, de asemenea, un context precis in care potentialitatea ei sa se actualizeze.

Civilizatia greaca ramane marcata de importanta cuvantului. Viata publica pretinde stapanirea artei oratorice. In dialogul Fedru, de pilda, Platon descrie fascinatia discursurilor abile asupra tinerilor care voiau sa-si faca o cariera politica. O alta atestare a fortei discursului o constituie si voga sofistilor, care erau experti in materie de retorica. Chiar si Socrate, care sustine ca s-a rupt de practica sofistilor, recurge la un mod personal de folosire a limbajului oral pentru a-si convinge interlocutorul. Se stie ca dispretul lui pentru scris era atat de mare, incat refuza sa-1 foloseasca. Unele forme literare (epopeea, tragedia, ditirambul) sunt, la randul lor, dominate de formele oratorice. Cel mai adesea, scrisul era folosit doar ca auxiliar al expresiei orale si al declamatiei. Unele izvoare istorice arata ca grecii nu cunosteau lectura "in gand', care a inceput sa fie practicata doar cand a inceput era crestina.