Moartea unui presedinte - Abraham Lincoln

Moartea unui presedinte - Abraham Lincoln

La 9 mai 1865, in vechea cladire a Arsenalului din orasul Washington si-a inceput sedintele Tribunalul militar.In S.U.A. abia se terminase sangerosul razboi civil, care durase patru ani.Ultimele regimente ale armatei zdrobite a statelor sclavagiste din sud depuneau armele in fata trupelor nordiste.In aceeasi zi de 9 mai a fost arestat in statul Georgia Jefferson Davis, presedintele Confederatiei sudiste infrante, care dupa caderea capitalei acesteia -Richmond - se ascunsese.

Trecusera deja 24 de zile din clipa fatala cand impuscatura actorului Booth curmase la teatrul 'Ford' viata presedintelui Abraham Lincoln.Asasinul reusise sa se ascunda.Dupa cautari asidue, in noaptea de 25 spre 26 aprilie, a fost descoperit la o ferma izolata.In timpul schimbului de focuri Booth a fost ranit mortal si curand a decedat.

Si iata cum, la 9 mai, tara indurerata, care numai cu cinci zile in urma isi condusese presedintele pe ultimul drum, astepta raspunsul la intrebarea: Cine dirijase mana asasinului John Wilkes Booth, cine se afla in spatele acestui dandy plin de sange, agent al spionajului sudist?

Istoriografia americana a reprodus multa vreme versiunea oficiala a asasinarii lui Lincoln fara a o pune la indoiala.Situatia s-a schimbat dupa aparitia monografiei 'De ce a fost asasinat Lincoln?' (1937).Autorul acestei carti, Otto Eisenschiml(1880-1963), s-a nascut in Austria intr-o familie de americani.Pasionat de istoria razboiului civil din S.U.A.,Eisenschiml a sustinut timp de 20 de ani o explicatie proprie a cauzelor care au dus la asasinarea lui Lincoln.

La sfarsitul razboiului civil din S.U.A. (1861-1865), situatia lui Lincoln era destul de dificila.El se bucura de increderea maselor largi ale americanilor, care se convinsesera ca, presedintele, desi cu multe ezitari si solutii de compromis, mergea in intampinarea nazuintelor poporului.Dar numarul dusmanilor politici ai lui Lincoln nu numai nu se micsora, ci, dimpotriva, crestea.Il urau atat plantatorii sudisti cat si simpatizantii acestora din statele nordice, partizani ai intelegerii cu statele sclavagiste rebele.In acelasi timp, politica lui Lincoln continua sa provoace nemultumirea radicalilor-aripa stanga a propriului sau partid, partidul republican.

Ca presedinte, Lincoln era si comandant suprem al fortelor armate, si de aceea asasinarea lui a fost considerata o crima de competenta tribunalului militar.

In fata tribunalului au aparut opt persoane, acuzate ca, in complicitate cu Jefferson Davis, John Wilkes Booth si alti insi (spioni sudisti care actionau in Canada), au fost implicate in asasinarea lui Lincoln, in atentatul impotriva secretarului de stat William Seward si in planurile de atentat impotriva vicepresedintelui Andrew Johnson si a generalului Ulysses Grant, comandantul fortelor armate ale Statelor Unite.

Vinovatia soldatului sudist de 20 de ani Lewis Paine(Lewis Thornton Powell) n-a starnit nici o indoiala.Acest tanar ursuz, tacut, originar din teritoriile inca slab populate ale Floridei, patrunsese in locuinta secretarului de stat Seward, ii provocase cu un cutit o rana ingrozitoare, care numai dintr-o intamplare nu devenise mortala, incercase sa-l impuste pe fiul lui Seward, pe care-l salvase doar faptul ca pistolul nu luase foc, si in sfarsit , ii schilodise rau de tot pe alti cativa oameni ai casei.

Al doilea acuzat, ucenicul farmacist David Herold, fusese unul dintre cele mai energice si active ajutoare ale lui Booth.Toate depozitiile lui constituiau un amestec abil de semiadevar si minciuna, care urmarea sa indrepte ancheta pe o pista falsa.Mascand pe cat posibil propriul rol, aruncase in dreapta si in stanga aluzii ca ar cunoaste numele unor participanti mai importanti la conjuratie.Dar aceste aluzii ramasesera suspendate in aer, starnid in timpul sedintelor o foarte slaba curiozitate atat din partea anchetatorilor cat si a procurorului.Tribunalul avea nevoie de un criminal D.Herold a carui condamnare trebuia sa demonstreze ca justitia i-a pedepsit aspru pe asasini.In mod cert, Herold nu a inteles acest lucru, ceea ce i-a asigurat un loc la spanzuratoare.

Al treilea inculpat, spionul si contrabandistul George Andrew Atzerodt, recunoscuse inca din timpul instructiei participarea la o conspiratie cu scopul de a-l rapi pe Lincoln.Atzerodt sustinea ca el nu fusese de acord sa participe la asasinarea presedintelui, insa faptele dovedesc contrariul.Acuzarea a dovedit ca Atzerodt inchiriase o camera la hotelul 'Kirkwood', unde locuia vicepresedintele Andrew Johnson.In acea camera fusese ascuns un adevarat depozit de arme.S-a stabilit ca Atzerodt se interesase ce camera ocupa vicepresedintele, iar la 14 aprilie se grabise anume spre hotelul 'Kirkwood'.Este adevarat ca Atzerodt nu-l omorase si nici nu incercase sa-l omoare pe vicepresedinte.In seara fatala conspiratorul pur si simplu se imbatase.

Insa Atzerodt n-a fost acuzat de tentativa de asasinare a lui Johnson, ci, inainte de toate, de complicitate la asasinarea lui Lincoln.Nu puteau exista nici un fel de dubii ca cel putin stiuse inainte de atentat.Si, fiind vorba de o sentinta, acest lucru este hotarator.

Al patrulea acuzat era Mary Surrat.Dar in ce masura a participat ea la conspiratie provoaca si in zilele nostre controverse in randurile istoricilor.Este indiscutabil ca pensiunea pe care o tinea era locul de intalnire al conspiratorilor- Booth, Paine si altii, intre care, fireste, si fiul ei John, dar, de asemenea, si al agentilor spionajului sudist.A ramas neinteles insa motivul pentru care autoritatile au urmarit cu atata inversunare sa obtina condamnarea acestei femei.

Ceilalti patru acuzati au jucat, evident, doar un rol secundar, strict auxiliar.Samuel Blend Arnold participase la conspiratia care urmarea rapirea lui Lincoln, insa refuzase sa aprobe planul asasinarii, ce-i drept, nu in mod irevocabil, ci asteptand un moment mai favorabil, care dupa opinia lui trebuia sa apara curand.

Doctorul Samuel Mudd era acuzat, de asemenea, ca participase la conspiratie si ii cunoscuse bine pe principalii conspiratori.Insa el sustinea ca nu-l vazuse pe actor la Washington din noiembrie sau decembrie 1864.Mudd acordase asistenta medicala lui Boorh, care fugise din capitala dupa asasinarea lui Lincoln.Pana la urma a ramas neelucidat daca Mudd, oferindu-i adapost lui Booth, stiuse ca are de-a face cu asasinul presedintelui, deoarece comunicatul oficial cu privire la urmarirea actorului a aparut ulterior.

Michael O Laughlin, un irlandez scund, afirma ca in dimineata zilei de 14 aprilie a trecut pe la Booth pentru a primi de la el o datorie.Dar s-a stabilit ca irlandezul sosise la Washington in urma unei telegrame expediate de Booth.Asasinul il folosise probabil pe O Laughlin pentru indeplinirea unor insarcinari, care, insa, au ramas neelucidate.Acuzatia ca O Laughlin avusese intentia de a-l asasina pe generalul Ulysses Grant in noaptea de 13 aprilie a ramas nedovedita.

In sfarsit, ultimul dintre cei opt acuzati- Edward Sprangler, masinist la teatrul 'Ford'.Depozitiile adunare impotriva lui Sprangler nu dovedeau nimic in afara de bunele lui relatii cu Booth, iar acesta avea multi prieteni.

La 30 iunie tribunalul militar a pronuntat sentinta.Toti acuzatii au fost gasiti vinovati.E.Sprangler a fost condamnat la sase ani inchisoare, M.O Laughlin, S.Mudd, S.B.Arnold - la inchisoare pe viata, L.Paine, G.Atzerodt, D.Herold si M.Surratt - la moarte prin spanzurare.

Deci se facuse dreptate, tara putea sa fie linistita:monstruoasa crima nu ramasese nepedepsita.Si totusi un sentiment vag, alarmant, de insatisfactie ca fusesera pedepsiti doar participantii de rand ai conspiratiei si ca principalii vinovati ramasesera in libertate, i-a incercat pe numerosi contemporani.

Prima intrebare care se pune este:de ce autoritatile n-au incercat sa descopere resorturile ascunse ale conspiratiei, cand acestea puteau fi aflate de la John Surratt, care impreuna cu Booth a fost unul dintre personajele centrale ale conspiratiei?S-a anuntat o recompensa de 25000 de dolari pentru prinderea lui Surratt, care intre timp trecuse fara nici o dificultate granita Canadei.Seful politiei din Washington, A.Richards, si-a trimis agentii in Canada, dintre care unul il cunostea din vedere pe Surratt, dar, pe neasteptate, a fost admonestat pentru aceasta initiativa de Ministerul de Razboi.Acest lucru nu a impiedicat ulterior ministerul sa afirme ca urmarirea lui Surratt s-a facut din ordinul ministrului de razboi.Nu poate fi pus la indoiala faptul ca, din anumite motive, Stanton privea lucid, printre degete, la fuga lui Surratt.

Intre timp, Surratt reusise sa fuga din Canada in Anglia, apoi in Italia, iar de acolo in Egipt, unde a fost arestat la insistentele consulului general al S.U.A.La inceputul lunii ianuarie 1867 el a fost adus cu un vas militar in Statele Unite, unde timp de cinci luni si-a pregatit apararea.In toamna anului 1867 Surratt a fost eliberat pe o cautiune de 25000 dolari.La reluarea procesului s-a constatat ca, dupa lege, actul de acuzare trebuia prezentat cel mai tarziu in doi ani de la comitarea infractiunii ce se pune in seama acuzatului.Procesul a fost sistat, iar Surratt - pus in libertate.A trait mult, murind in 1906.In tot acest timp, Surratt a pastrat o tacere indaratnica, netradand nici una dintre tainele pe care le detinea.

Paza lojii presedintelui, in seara fatala a zilei de 14 aprilie 1865, i-a fost incredintata politistului John Parker.Aflat in serviciu din anul 1861, Parker apucase sa se chiverniseasca cu nenumarate sanctiuni pentru tot felul de incalcari ale disciplinei, trandavie, betie, scandal intr-o casa de toleranta.Cand asasinul a patruns in loja, Parker era plecat pentru a da pe gat un paharel in compania lacheului si vizitiului presedintelui.Parker a fost deferit justitiei, insa din documentele care s-au pastrat in arhiva politiei din Washington nu rezulta daca a fost judecat.

Se poate gasi o explicatie pentru atitudinea autoritatilor.Parker fusese detasat in corpul de paza al Casei Albe la cererea sotiei presedintelui, Mary Lincoln, doar cu zece zile inaintea tragicului eveniment de la teatrul 'Ford'.Aceasta permite sa intelegem cum un om cu reputatia lui Parker a putut intrat in garda lui Abraham Lincoln.

Cum s-a mentionat, dupa atentat Booth a reusit sa fuga, ascunzandu-se la cunoscuti.Acesti oameni (colonelul S.Cox, T.Jones si altii), care la fel ca si doctorul Mudd il adapostisera pe asasin si il trecusera peste Potomac, ii erau, evident, complici, in orice caz - membri ai miscarii clandestine sudiste.Cu toate acestea, ei nu au fost deferiti justitiei.Trei ofiteri din armata confederatilor - capitanul Jett, locotenentul Ruggles si locotenentul Bainbridge, carora Booth le-a spus adevaratul sau nume - l-au ajutat sa se ascunda la ferma lui Garrett.La proces au fost acceptate ca martori ai acuzarii doua persoane a caror participare la conspiratie nu starnise nici un fel de dubii, si procurorului nu i-ar fi fost greu sa obtina condamnarea lor.Este, in primul rand, John Lloyd, proprietarul unui han din imprejurimile capitalei care participase la conspiratia lui Booth vizand rapirea lui Lincoln, iar apoi tainuise armele conspiratorilor si dirijase politia pe o pista falsa.In al doilea rand, Lewis Weichmann, locatar al pensiunii doamnei Surratt, care cunostea multe dintre planurile lui Booth.Lista acestor persoane ar putea fi continuata.

Marturisirile facute cu mare intarziere - dupa cateva decenii - de catre unii contemporani informati, ca si documente descoperite in arhive, conduc la o concluzia foarte interesanta.Rezulta ca Weichmann comunicase deja la 20 februarie 1865 capitanului D.Gleason si inca unui ofiter, pe nume McDevitt, banuielile pe care i le-au trezit vizitele actorului Booth la modesta locuinta a vaduvei Surratt si tainicile consfatuiri nocturne ale acestuia cu stapana casei, fiul ei si alte persoane, intre care si un agent al sudistilor, care isi zicea August Howell.Weichmann l-a informat pe Gleason despre planul rapirii lui Lincoln in ziua preluarii oficiale de catre acesta a celui de-al doilea mandat prezidential.Gleason a adus aceasta la cunostinta ministrului de razboi Stanton.Mai mult, la 24 martie a fost arestat spionul Howell, care freacventa pensiunea doamnei Surratt.De dragul adevarului, vom adauga ca, dupa cateva decenii, Weichmann a scris o istorie a conspiratiei, al manuscris a fost publicat abia in 1975.Editorul mentioneaza ca marturisirile lui Weichmann infirma versiunea despre Stanton ca organizator al conspiratiei care a dus la asasinarea lui Lincoln.

Exista probe scrise ca Lincoln, politician lucid, tinea seama de posibilitatea unui atentat si luase masuri de precautie, desi nu putea suferi prezenta unei garzi numeroase, in uniforme stralucitoare de parada.In ziua de 14 aprilie, presedintele trecuse pe la ministrul de razboi si ii ceruse un insotitor de nadejde la teatrul 'Ford', unde intentiona sa asiste seara la comedia 'Verisoara noastra din America'.Cu obisnuitul sau ton glumet, presedintele il amintise pe maiorul Thomas Eckert.Stanton l-a refuzat categoric, motivand ca Eckert are foarte multe treburi importante la minister.Ca de obicei, Lincoln primi binevoitor acest refuz, in cel mai bun caz nepoliticos.Atunci Lincoln consimti, fara placere, sa-l ia pe maiorul Rathbone, remarcand insa ca l-ar fi preferat pe Eckert.

Cum poate fi explicata aceasta scena, pe care Stanton a trecut-o sub tacere in relatarile despre ultima intalnire cu presedintele si care a iesit la lumina peste mai bine de o jumatate de secol, cand au fost publicate, in 1907, memoriile lui D.Bates, fost functionar in Ministerul de Razboi?Istoricul O.Eisenschiml, cunoscut noua, a cercetat corespondenta Ministerului de Razboi din 14 aprilie, si a dovedit, in mod convingator, ca Eckert nu a primit si nu a expediat nici o telegrama importanta, iar seara a plecat pur si simplu acasa.

Ministrul de razboi consimtise sa-l invoiasca pe maiorul Henry Rathbone, un filfizon tanar si monden, care a aparut in loja impreuna cu logodnica, probabil neinarmat, gandindu-se cel mai putin ca avea misiunea de a-l pazi pe presedinte.La spectacol a fost invitat si Ulysses Grant, comandantul suprem al armatei.Vizitand Ministerul de Razboi, Grant aflase de la Stanton ca prezenta amandurora - a presedintelui si a comandantului suprem al armatei - sporeste probabilitatea unui atentat.Grant, care in genere cauta sa refuze invitatiile la spectacol si receptii mondene, a trecut pe la Lincoln si i-a spus ca seara trebuie sa parasesca Washingtonul, invocand dorinta de a-si vedea copiii si de a sta mai mult timp cu ei.

Pesemne ca nici lui Stanton si nici lui Grant nu le-a trecut prin minte ca absenta generalului nu micsora catusi de putin amenintarea la adresa vietii presedintelui.Dimpotriva, prezenta lui Grant la teatru ar fi complicat serios sarcina conspitatorilor deoarece el ar fi fost insotit de o escorta militara.

John Booth, asasinul lui Lincoln, s-a nascut in familia unui actor cunoscut, care cazu curand in patima betiei.Era al noualea din cei zece copii, rasfatatul mamei.Urmand exemplul tatalui si al fratelui mai mare, in 1856 Booth se angajeaza actor in trupa teatrului din Baltimore.N-a iesit din el un talent, desi, jucand in roluri tragice, si-a castigat o mare faima.Desi fratii lui tineau cu Nordul, Booth se raliase sudistilor, devenid colaborator al serviciului de spionaj.

In cursul intregii toamne al anului 1864 Booth a facut pregatiri asidue pentru rapirea lui Lincoln, care, dupa opinia actorului, le-ar fi dat nordistilor o lovitura de moarte si ar fi insuflat puteri noi sudistilor deja democratizati.Dar pana la urma, din cauza unor intamplari neprevazute, nu s-a incercat realizarea a nici macar a unuia dintre planurile de rapire.

In ziua de 14 aprilie 1865 actorul, dupa toate aparentele, a hoinarit prin Washington fara nici un rost:ulterior, mai multe persoane vor relata amanuntit intalnirea lor cu Booth, cu cateva ore inainte de asasinat.Mai tarziu ancheta va stabili deplasarile lui Booth, inclusiv vizitarea pe furis a teatrului 'Ford', unde a cercetat amanuntit loja guvernamentala si a facut o gaura in usa.Booth lasase din timp o sipca de lemn care putea bloca clanta usii de la coridorul ce trebuia strabatut pentru a ajunge la loja guvernamentala.Acum putea fi linistit ca nu va aparea nimeni pe culoar atunci cand va privi prin gaura facuta in usa si va astepta momentul potrivit pentru a patrunde in loja si a trage de aproapeS-ar putea ca Booth sa-i fi dat ultimile instructiuni lui Paine privind asasinarea lui Seward si a lui Atzerodt - atentatul asupra vicepresedintelui Johnson.

La ora 3 si 30 de minute dupa amiza Booth comite cea mai inexplicabila fapta din acea zi.Vine la hotelul 'Kirkwood' si-l intreaba pe portar daca domnul Atzerodt este acasa.'Nu, nu este acasa'.Cand se pregatea sa iasa, Booth se intoarce si intreba daca vicepresedintele Johnson este acasa.Afland ca si acesta lipseste, cere hartie si-i scrie la repezeala cateva cuvinte:'Nu vreau sa va deranjez.Sunteti acasa?'.Lasand un bilet si lui Atzerodt, Booth paraseste repede hotelul.Este inexplicabil refuzul lui Johnson de a da vreo explicatie referitoare la biletul lui Booth.Parasind hotelul 'Kirkwood', Booth reuseste fara greutate sa patrunda in teatrul 'Ford', sa ajunga la loja guvernamentala si sa-l impuste de aproape pe Lincoln.Sarind din loja pe scena, asasinul, fara a fi retinut de cineva, iese in fuga din cladirea teatrului, sare pe cal si dispare in intuneric.

Ceilalti conspiratori au fost arestati in urmatoarele cateva zile.Booth si Herold gasisera adapost la ferma lui Garrett, partizan inveterat al Sudului.

Asasinarea lui Lincoln provoaca panica in cercurile guvernamentale.Andrew Johnson, a doua personalitate in stat dupa presedinte, se sustrase de la conducerea actiunilor autoritatilor in noaptea de 14 spre 15 aprilie.Urmatorul in ierarhie - secretarul de stat Seward - era grav ranit.In aceste ore si zile, sef al puterii executive se dovedi efectiv ministrul de razboi Stanton.Lui Stanton i se subordonau armata si serviciul de spionaj, politia secreta si cenzura militara.El exercita si controlul asupra comunicatiilor telegrafice.Pentru prinderea criminalului era deosebit de importanta instiintarea la timp a autoritatilor locale si a populatiei despre tragedia care avusese loc.

Prima depesa a fost scrisa de Stanton nu mai devreme de ora 1 si 30 de minute, adica la mai bine de trei ore dupa asasinat, iar transmitarea ei din Washington s-a facut la orele 2 si 15 minute.Era o intarziere considerabila, din cauza careia importanta stire nu a mai aparut in ziarele de dimineata.

In telegrama lui Stanton, expediata cu atata intarziere, era omis cel mai important amanunt:numele asasinului, desi acesta a fost recunoscut imediat, chiar la teatrul 'Ford'.Numele lui Booth a aparut pentru prima oara in a doua depesa expediata la doua ore dupa cea dintai.

Nu vom relata cum in cele din urma colonelul Baker -seful contraspionajului - si oamenii lui au avut norocul sa dea de urma lui Booth, cum actorul si Herold au fost prinsi in noaptea de 25 spre 26 aprilie la ferma lui Garrett.Mult mai interesant este altceva:sopronul incuiat cu lacat, in care se ascundeau Booth si Herold, a fost inconjurat de un detasament militar aflat sub comanda locotenentului Edward Doherty si a agentilor secreti locotenent-colonelul Everton Conger si locotenentul Luther Baker, varul sefului serviciului secret.Booth refuzase sa se predea, insa Herold se grabi sa iasa, si a fost imediat insfacat de soldati.Actorul continua sa se ambitioneze, si sopronul a fost incendiat.Deodata se auzi o impuscatura:Booth fusese ranit mortal.Soldatii sparsera usa si il scoasera din sopronul cuprins de flacari

Corpul lui Booth a fost adus cu o nava militara.La Washington, cadavrul a fost aratat catorva persoane care il cunosteau pe ucigas.Printre acestea se numara si doctorul D.F.May, care cu doi ani in urma il operase pe actor pentru a-i indeparta o tumoare la gat.Cicatricea constituia o dovada in plus ca acesta era cadavrul lui Booth.Ulterior, procesul-verbal de identificare al cadavrului a fost supus in repetate randuri unor analize critice:s-au descoperit contradictii, pasaje confuze, de felul remarcii lui May ca trupul suferise schimbari insemnate, ca era vatamat piciorul drept (in timp ce Booth, la 14 aprilie, isi fracturase piciorul stang).

In istoria asasinarii lui Lincoln au ramas multe lucruri nelamurite.Dar toate aceste fapte laolalta, si aproape fiecare din ele in parte, fac posibile tot felul de interpretari.Multe lucruri sunt explicate de rivalitatea dintre Baker si alte persoane participante la urmarirea conspiratorilor, de goana dupa recompensa.

Dupa opinia lui Eisenschiml si a discipolilor sai, Stanton se temea ca Lincoln le va acorda statelor sudiste invinse dreptul de a-si trimite reprezentanti in Congres, ca partidul Republican va pierde puterea, iar razboiul civil se va dovedi a fi fost inutil.Iar fara Lincoln, considera Stanton, va conduce el, prin intermediul lui Johnson, care se va numara printre radicali si, cine stie, poate ca participase la conspiratie.Dupa cum se stie, evenimentele au evoluat astfel:Andrew Johnson a rupt cu radicalii, dar pana in 1868 n-a indraznit sa-l demita pe Stanton desi acesta era un dusman fatis al cursului politic promovat de noul presedinte.

Procesul asasinilor lui Abraham Lincoln a fost legat, prin numeroase fire, de unicul proces de impeachment din istoria S.U.A.(tragerea la raspundere a presedintelui, incriminarea lui de catre Camera Reprezentantilor si trimiterea in judecata in fata Senatului) in scopul indepartarii din functie.Formal, presedintele Johnson a fost judecat pentru inlaturare ilegala a lui Stanton din functie, dar in realitate pentru tendinta de a impiedica, sub masca 'apararii drepturilor statelor', luarea unor masuri menite sa lichideze dominatia plantatorilor.

Johnson a mai ramas la Casa Alba aproape un an de zile.Cu timpul, burghezia nordista avea tot mai putine motive si mai putin chef de a se certa cu plantatorii din Sud.In 1877, cand presedinte a devenit Hayes, in statele sudice s-a instaurat definitiv sistemul celei mai crunte asupriri rasiale.Acesta a fost epilogul unicului proces intentat presedintelui din istoria S.U.A.