O lume noua - expeditiile lui Columb si America

Planul de idei al referatului

Fisa bibliografica :

S. GOLDENBERG - " Epoca marilor descoperiri geografice"

Editura Stiintifica

O lume noua - expeditiile lui Columb

Omul:

Cristoforo Colombo, pe care spaniolii il numesc Cristobal Colon, iar noi ii spunem Cristofor Columb, dar care nu a semnat niciodata altfel decat Christo Ferens ( XPO FERHENS : Purtatorul lui Hristos ), s-a nascut la Genova intre 25 august si 31 octombrie 1451, dintr-o familie modesta, dupa cum rezulta din comparatia unor date notariale din aceasta vreme cu altele, ulterioare, privind activitatea lui Columb in Portugalia si Castilia. Toate opiniile despre obarsia sa spaniola, portugheza, evreiasca sau franceza nu au putut fi demonstrate documentar. In schimb, izvoarele confirma, aproape in intregimea lor, originea sa genoveza. Bunicul sau era un tesator de lana la Moconesi, langa Chiavari, la rasarit de Genova, iar tatal lui Columb, Domenico, asa cum era obiceiul, continua sa exercite mestesugul parintelui sau, la Quinto, la un tesator flamand statornicit in Liguria. Insemnari notariale din anii 1440-1450 ii prezinta ducand o viata familiala austera, simpla, intr-o casa cu chirie, unde Domenico traia impreuna cu sotia sa , Susanna. Domenico facea din cand in cand si negot cu vin, sau cu branzeturi.

Proiectul :

Problema proiectului celebrei sale calatorii, incununata cu descoperirea Lumii Noi, nu trebuie privita exclusiv, cum s-a facut de catre unii istorici, numai prin prisma corespondentei sale cu savantul florentin Paolo dal Pozzo Toscanelli. Proiectul a fost generat sub influenta evolutiei conceptiei cosmografice in general, a saltului din domeniul cartografiei realizat in veacurile precedente, a fost impulsionat de explorarile, expeditiile si descoperirile anterioare temerarei calatorii din 1492, de parerea tot mai frecventa a posibilitatii gasirii unui drum spre Indii calatorind spre vest si, in sfarsit, de incercari efective, de expeditiile antecolumbiene in aceasta directie.

Harta astronomului florentin :

Acum se infiripa proiectul lui Columb, conditionat pentru unii cercetatori, sau neconditionat pentru altii, de scrisoarea si harta celebrului medic si cartograf florentin Toscanelli.Toscanelli, unul dintre notabilii Florentei, care detinea inalta functie de astronom al Republicii, oficiu ce-i conferea o mare notorietate, prieten bun al lui Nicolaus de Cues, se pare ca ar fi alcatuit in anul 1474 o harta a lumii in care incerca sa puna de acord datele antice, in special cele oferite de Ptolemeu, cu cele din descrierile calatoriilor lui Marco Polo si ale altor exploratori. Pe harta sa, intocmita pentru regele Portugaliei - o copie a ei ar fi fost

expediata prin canonicul Fernao Martins regelui Afonso al V-lea, iar o alta harta - copie  ( carta da marear ), lui Columb - florentinul aplicase partial si elemente ale teoriei lui Marinos din Tyr, cunoscutul intemeietor, alaturi de Eratostene si Hipparch, a geografiei matematice, despre extinderea masei continentale spre rasarit. Dupa Toscanelli, Cipangu s-ar fi gasit la o distanta de vreo 1500 mile in ocean. Distanta, spre apus, dintre coasta iberica si Cathay ar fi de vreo 5000 de mile si intre ele, cam pe la mijloc, s-ar fi gasit insula Antilia. Intrucat lui Columb aceasta distanta i se parea prea mare, el inlocui mila araba cu mila italiana, mai mica, si anume masurand ceva peste un sfert din valoarea celei dintai. De aici a rezultat o evaluare fictiva a distantei dintre Lisabona si Cathay de 78º in loc de 229º, cum e in realitate, respectiv a distantei dintre Insulele Canare si Japonia ( Cipangu ), de 2400 de mile, ceea ce ar corespunde in realitate distantei dintre Arhipelagul Canarelor si Virgin Islands din Marea Carabilor, a caror existenta, desigur, Columb n-o putea banui. Asemenea erori de calcul au influentat favorabil hotararea lui Columb de a-si realiza proiectul. Subestimarea, din motive evident obiective, rezultate din nivelul cunostintelor cosmografice, din cele ale cartografiei contemporane, a dimensiunilor " Marii intunecate ", ignorarea totala a existentei unui continent necunoscut si, in sfarsit ignorarea existentei celui mai mare ocean, poreclit mai tarziu, in timpul calatoriei lui Magellan, Oceanul Pacific, au intarit convingerea navigatorului genovez ca drumul apusean spre Indii poate , si trebuie descoperit. Cutezanta, siguranta, certitudinea in reusita expeditiei au imprimat entuziasmul si spiritul de initiativa. Mai mult chiar, indeplinirea proiectului sau incepe sa devina pentru Columb o obsesie.

Harta lui Toscanelli forma substratul psihologic al convingerii in reusita faptei ce urma sa devina nemuritoare, iar Toscanelli a ajuns astfel, indirect, prin harta sa, inspiratorul incontestabil al unuia din cele mai importante evenimente din istoria omenirii, tocmai prin faptul ca l-a convins pe Columb ca navigatia transoceanica era posibila si lipsita de dificultati. Norocul l-a favorizat. L-a favorizat insa si obstinatia, tenacitatea, vointa sa de a nu renunta, increderea absoluta in proiectul sau si in posibilitatile de realizare ale acestuia.

Calvarul

Proiectul de a atinge tarmurile Asiei navigand spre apus, de a ajunge in Cipangu si in Imperiul Marelui Han, a fost prezentat la 1484 de Columb lui Joao al II - lea, regele Portugaliei. Acesta a primit cu bunavointa propunerea genovezului si o incredinta spre examinare " Consiliului de Matematicieni " care avea sarcina de a studia proiectele de calatorii transoceanice. Sub presedintia lui Diego Ortis de Vilhegas, arhiepiscopul de Ceuta, membrii consiliului, printre care erau si savanti evrei , Rodrigo si Jose Vizinho, magistru in astronomie nautica, au sfatuit pe regele Portugaliei sa respinga proiectul lui Columb. Calculele fanteziste ale acestuia nu inspirasera probabil incredere inaltului conclav stiintific. Chiar daca membrii consiliului nu cunosteau realitatea, ea a fost mai degraba intuita de acesti invatati, decat de Columb. Intr-adevar, intre coasta Portugaliei si insula Ceylon, centru al comertului indian, erau 90º longitudine spre est, dar erau 270º spre vest ! Or, chiar fara a cunoaste aceste date, ei nu puteau fi convinsi de sansele unei expeditii ce urma sa descopere - dupa cuvintele cronicarului Joao de Barros din Decadas de Asia - "Insula Cipangu peste oceanul apusean ".

S-ar putea ca proiectul lui Columb sa fi fost respins si din motive financiare. Regele nu era dispus sa faca cheltuieli pentru realizarea unor proiecte de a caror reusita nu era convins. Regele Portugaliei se va decide totusi sa aprobe o alta expeditie spre apus, in Oceanul Atlantic. In anul flamandul Ferdinand van Olmen numit de portughezi Fernao Dulmo, se angaja sa organizeze pe cheltuiala proprie ( sustinut din punct de vedere financiar si de Afonso de Estreito Funchal, unul din colonistii bogati din Madeira ) o expeditie pentru a descoperi insulele sau coasta unui continent, pe care acesta il designa inca cu denumirea obisnuita de " Insula celor Sapte Cetati ". Expeditia a fost organizata in primavara anului 1487, intr-o " zodie nenorocoasa ". Echipajul pieri, inghitit de apele oceanului. Van Olmen nu se mai intoarse si America continua sa ramana in anonimat pentru restul lumii civilizate.

Cu un an sau doi in urma proiectul lui Columb fusese respins de Consiliul de Matematicieni . Dezamagit, urmarit se pare si de creditori, Columb parasi Portugalia si ajunse pe la mijlocul anului 1485, impreuna cu fiul sau Diego, la Palos, in insorita Andaluzie. Sotia sa Filipa Perestrello e Moniz murise intre timp. In apropiere de Palos se gasea manastirea franciscana La Rabida. Aici, Columb gasi un protector in persoana lui Fray Antonio de Marchena, custode de Sevilla, cunoscut prin preocuparile sale in domeniul astronomiei.

La 1 mai 1486 Columb e primit in audienta la Alcazarul din cordoba, de regina Isabella; ea aflase despre proiectul sau si a fost, de la inceput, cucerita de planurile sale. Dar fondurile, si asa precare, nu puteau fi investite intr-o antrepriza al carei succes nu era sigur. O comisie speciala sub presedintia lui Hernando de Talavera, confesorul reginei si viitor arhiepiscop de Granada, se intruni, la inceput la Cordoba, apoi la Salamanca. Comisia regala, constienta de riscul unei asemenea expeditii, manifesta neincredere fata de datele expuse cu patos de genovez. Ele se bazau in aceeasi masura pe geografi si cosmografi de notorietate, ca si pe profeti si pe scrieri medievale mistice. Proiectul nu a fost respins, dar nici aprobat : verdictul a fost amanat.

Intre timp, Columb traia din subsidii primite din partea Coroanei . In august sau septembrie 1487 el poate fi gasit la Malaga, cucerite de la mauri. Fu primit inca o data in audienta . Noi sperante, noi deziluzii. Genovezul, disperat, incepu sa reinnoiasca legaturile cu Portugalia si propose din nou, in anul 1488, regelui Joao al II - lea cunoscutul sau proiect. In decembrie veni in persoana la Lisabona. Era insa prea tarziu. Bartolomeu Dias descoperise Capul Bunei Sperante si, cu aceasta, drumul spre Indii. O cale spre apus nu mai prezenta interes. Urmara ani de asteptare, ani de dezamagiri si de sperante, de optimism urmat de amaraciune.

In vara anului 1491 Columb vizita din nou manastirea La Ravida. In acest loc istoric el intalni pe priorul Fray Juan Perez, care, de la inceput manifesta o simpatie deosebita pentru acest om solitar si pentru planurile sale. Prin Juan Perez, Columb facu cunostinta cu doi incercati navigatori si piloti, cu Martin Alonso Pinzon si cu fratele acestuia, ambii din Palos. Ce intalnire providentiala ! Pinzon faurise si el planul de a strabate Oceanul Intunecat pentru a ajunge in Cipangu.

Victoria :

Fostul confesor al reginei, Juan Perez, interveni pentru a i se acorda o noua audienta lui Columb. Planul acestuia de a ajunge in Indii si de a reinnoda, peste teritoriile ocupate de turci si de musulmani, legaturile cu Orientul Indepartat oferea posibilitatea reluarii activitatii misionarilor crestini in Orient. Perez, in scrisoarea sa catre Isabella, al carui continut nu-l cunoastem, a atras probabil atentia si bigotei regine asupra perspectivelor marii contributii la raspandirea crestinismului. Columb este invitat la Santa Fe. Consiliul convocat pentru a lua o hotarare in chestiunea proiectului prezentat de genovezi se arata, de data aceasta, mai binevoitor. Umilul petitionar de altadata ridica acum pretentii, cere onoruri si titluri, in caz de reusita. Consiliul Castillei, tinut sub conducerea cardinalului Pedro Gonzales de Mendoza, i le refuza. Ramanea ca Isabella sa pronunte cuvantul hotarator. In aceasta clipa de grea cumpana , Columb gasi un nou sprijinitor activ si hotarat, in persoana lui Luiz de Santangel, vistiernicul regelui Ferdinand.

Santangel, politician siret si abil, bun om de afaceri, avea legaturi cu negustori genovezi si indeseobi cu Francesco Pinelli ( Pinelo ), cu care gira visteria Santei Hermandad. Interesul lor pentru proiectul lui Columb, bazat pe speranta in succesul expeditiei, in descoperiri de teritorii noi si imbogatirea lor personala, asigurara sprijinul politic al antreprizei. Ei au dat de inteles Isabellei ca, in cazul in care Columb va fi refuzat, el se va adresa altor monarhi care-l vor sprijini , si Spania va avea de suferit. In ce priveste partea baneasca, cei doi erau decisi sa investeasca, apeland insa si la altii, suma necesara, de 2 milioane maravedis. Acest grup influent, format din reprezentanti ai categoriei sociale pe care monarhia spaniola se sprijinea in opera ei de centralizare, a transformat cauza lui Columb in propria sa cauza. Expeditia transoceanica trebuia sa aduca suveranilor spanioli teritorii si faima, iar celor care o finantasera, profituri. Santangel avansa suma de 1.900.000 de maravedis ( dupa o alta versiune 1.400.000 de maravedis ), imprumutata din impozitele incasate inainte de termen ale Santei Hermandad. De fapt insa, cheltuielile acestei calatorii se vor dovedi a fi fost destul de reduse. Ele se ridica la 25.000 de pesetas aur, la valoarea din 1914.

In intelegerea incheiata la 17 aprilie 1492 la Santa Fe sunt expuse pretentiile formulate de Columb prin Juan Perez si infatisate suveranilor de catre secretarul regal Juan de Colomo. Columb apare in aceasta conventie cu apelativul " don ", deci i se recunoaste implicit intrarea in casa nobilimii spaniole ; i se confera titlul de amiral al tuturor insulelor si pamanturilor pe care le va desciperi, titlu transmisibil succesorilor, la care se adauga cel de vicerege si guvernator, cu dreptul de a propune pentru diferite functii, in fiecare insula, in fiecare provincie, trei oameni la libera sa alegere. I se acorda privilegiul de a dispune de 1/10 din valorile, nestematele, metalele pretioase, spiteriile si alte marfuri achizitionate, schimbate sau gasite, in limitele " amiralitatii " ; i se confera prerogativa de a judeca in pricinele ivite in legatura cu aceste marfuri si afaceri si dreptul la 1/8 din veniturile traficului maritim in care Columb va investi o anumita suma.

Un document oficial expediat din Granada, cu aceeasi data de 17 aprilie 1492, inmanat lui Columb si destinat Marelui Han, nu lasa vreo indoiala asupra obiectivelor expeditiei : cautarea unui drum spre imperiul Marelui Han, spre Indii.

In ziua de 30 aprilie 1492 a fost emis actul prin care se acordau lui Columb titlurile de " don e almirante e viserey e gobernador ", drepturile si prerogativele juridice. Chiar daca aceste titluri si in special cele de vicerege erau inca lipsite de un continut precis, dreptul la succesiunea lor le-a conferit eficacitate, le-a consolidat.

Pregatirea :

Prin documentul regal din 30 aprilie 1492 se ordonase " celor din Palos ",

" sa echipeze in termen de 10 zile corabiile pentru expeditia pe mare a lui Cristobal Colon, amiral al Marii Oceanice ". La 22 mai 1492 Columb prezenta la Palos, pe atunci unul dintre cele mai active porturi ale Castilliei, ordinul de a i se pune la dispozitie trei caravele. Orasul oferi numai doua corabii : " Nina " si " Pinta ". A treia, " Santa Maria " fusese contractata de Columb direct de la proprietarul ei, Juan de la Cosa. Ele vor deveni celebre, imortalizate, ca " Argos ", purtatoarea lui Iason si a argonautilor sai. Inchise in pantecele lor, echipajele vor infrunta imensitatea oceanului, vor rezista furiei vanturilor si a valurilor, spaimei si cosmarului, deznadejdii si lipsurilor. Numai doua dintre ele erau caravele. " Santa Maria " era o nao, o ambarcatiune mai mare si mai grea. Umanistul italian de adoptiune spaniola, Pedro Martir de Angleria, le aminteste astfel : " De indata au fost alese din partea fiscului regal trei corabii : una de transport cu cala, alte doua negustoresti si usoare, fara cale, ce erau numite de spanioli caravele ".

" Nina " si " Pinta " erau nave usoare : Prima avea cca. 55 tone, cea de-a doua era ceva mai mare, poate de peste 60 de tone. Din echipajul ei faceau parte marinarul care a zarit continentul necunoscut si aceasta caravela a fost primul vas care s-a intors anuntand Lumii Vechi descoperirea Lumii Noi. " Santa Maria " nu a fost construita, ca celelalte doua caravele, intr-unul din santierele de la Rio Tinto . Patria ei era Galicia, in nord-vestul Spaniei . Ea depasea ca marime celelalte doua corabii, avea cca. 120 tone. La iesirea lor din Palos, " Santa Maria " si " Pinta " aveau vele patrate, iar " Nina " - vele triunghiulare care au fost apoi schimbate la Gran Canaria cu vele patrate. Ca rapiditate " Nina " intrecea pe celelalte doua.

Din cine se compunea echipajul ? Martin Alonso Pinzon, comandantul " Pintei ", era dintr-o cunoscuta familie de constructori navali si navigatori din Palos. Din aceeasi familie faceau parte si ofiterul secund ( maestre ) Francisco Martin, fratele lui Martin Alonso, iar fratele cel mai mic ,Vicente Yanez era comandantul " Ninei ". Pe " Pinta " se mai gasea, ca marinar, si varul lor, Diego Pinzon. Erau cu totii iscusiti, incercati, stimati la Palos si influenti. Fiind interesati in realizarea expeditiei, Pinzonii au depus eforturi deosebite pentru ca pregatirile sa fie cat mai repede incheiate.

Din Moguer erau originari cei din familia Nino, care se bucurau acolo de o mare stima; Juan, cel mai in varsta era unul din proprietarii vasului al carui nume oficial fusese " Santa Clara ", dar care a fost poreclit " Nina " ( " Copila " in limba spaniola ), poate din gratitudine pentru proprietarul ei, poate fiindca era cea mai mica nava din escarda. El slujea ca ofiter secund pe "Nina" . Fratele sau, Peralonso, era pilot pe " Santa Maria ", iar Francisco Nino, marinar in prima calatorie, ajunge pilot in a doua calatorie a lui Columb si participa si la cea de a patra calatorie a navigatorului genovez. Cei trei Nino s-au dovedit deosebit de devotati proiectului si cauzei acesteia. Din Moguer era si Cristobal Quintero, proprietarul " Pintei ", iar Juan Quintero va participa la toate patru expeditiile.

Functiile de comandanti, de secunzi si de piloti erau detinute pe " Santa Maria " - vasul-amiral - de Columb, Juan de la Cosa si Peralonso Pinzon ; pe " Nina " - Vicente Yanez Pinzon, Juan Nino si Sancho Ruiz de Gama ; pe " Pinta " - Martin Alonso Pinzon, Francisco Martin Pinzon si Cristobal Garcia Sarmento.

Spre " Indii " :

" Porniram vineri, in ziua de 3 august 1492 la orele opt din insula (de la barra ) Saltes si navigaram impinsi de o puternica briza ( virazon ) pana la apusul soarelui catre sud, cale de 60 de mile, adica pana la 15 leghe si apoi catre sud-vest si sud, cuart la sud-vest si sud, pe drumul spre Canare ". Cu aceasta, aparent banala, fraza incepe dupa un Cuvant inainte, Jurnalul de bord a lui Cristofor Columb. Se deschidea o pagina glorioasa in istoria omenirii, se consemna geneza unei fapte nemuritoare, preambulul infruntarii biruitoare a Oceanului, al descoperirii unei noi lumi. Era prologul victoriei, indraznelii si tenacitatii ; pentru Columb, prologul implinirii, dupa atata umilinta si injosire.

Dupa sase zile aparu la orizont Grand Canaria. Columb lasa aici corabia " Pinta ", pentru a fi reparata, iar el continua calatoria spre Gomera si apoi la Las Palmas. Intre timp  " Pinta " fu reparata, i se ridica un catarg nou, fu calafatuita, iar velele " Ninei ", schimbate. Vineri, la 1 septembrie 1492, mica flotila parasi Las Palmas si acosta a doua zi la San Sebastian, portul Gomerei. Aici fura incarcate noi provizii si apoi, dis-de-dimineata, in ziua de 6 septembrie Columb porni in calatoria sa spre necunoscut. Peste trei zile, sambata 8 septembrie, contravanturi impinsera caravelele spre apus. Duminica, amiralul lua o hotarare stranie. In Jurnalul sau de bord, accesibil oricui, el se decise sa introduca alte cifre, mai mici decat cele reale, care indicau distanta efectiv parcursa. E unicul caz " celebru " cunoscut, in care un comandant de nava a camuflat adevarul, distanta autentica a itinerarului parcurs. Scuza lui Columb in aceasta privinta explica masura luata : " parcursera 60 de leghe din zori si pana in noapte. dar nu inregistra decat 48 de leghe pentru ca oamenii sa nu carteasca impotriva calatoriei prea lungi ".

In ziua de marti, 25 septembrie, amiralul se sfatui cu Martin Alonsi Pinzon cu privire la situatie. In aceeasi zi, pe la apusul soarelui, Pinzon striga de pe puntea caravelei sale : " Pamant ! Pamant ! " Zece mii de maravedis era suma promisa celui care va zari, va descoperi uscatul. Oamenii fura cuprinsi de un entuziasm de nedescris. Amiralul ordona sa se schimbe directia spre sud-vest, acolo, unde parea sa fi aparut pamant. Dar pamantul se dovedi a fi fost doar un nor, indepartat. Entuziasmul facu loc mahnirii. Mai trecura cateva zile, navele isi urmau drumul tot spre apus. Columb continua sa comunice oamenilor sai cifrele reduse " pentru a nu li se parea calatoria prea lunga ". De la 26 septembrie pana la 1 octombrie strabatusera 382 de mile, in timp ce la inceputul calatoriei reusisera sa parcurga pana la 170 de mile in 24 de ore. Marea era calma. Aparura din nou pasari, pesti zburatori. Agitatia echipajelor nu scazu, dimpotriva, se pare ca unii ar fi avut intentii sinistre, caci Columb, calm, ii lamuri ca ei il pot ucide, dar urmarea va fi ca ei vor fi spanzurati cu totii cand se vor intoarce, fara dansul, in Spania.

La 7 octombrie, cei de pe " Nina " inaltara un pavilon in varful catargului si trasera o salva de tun, instiintand ca descoperisera pamant. Dar pamantul nu se ivi la orizont. Aparitia unui mare stol de pasari care zburau dinspre nord spre sud-vest determina pe amiral sa renunte la drumul spre apus si sa se indrepte spre vest sud-vest. Daca Columb ar fi continuat sa navigheze in vechea directie, spre vest, vasele sale impinse de Golfstream ar fi naufragiat undeva pe coastele Floridei. Navigara deci spre vest sud-vest, pe o mare linistita " ca fluviul Sevillei ", intr-o atmosfera placuta. " Aerul e foarte cald, ca in aprilie la Servilla - noteaza amiralul - si e o placere sa-l respiri, e atat de inmiresmat ".

Era miercuri, 10 octombrie 1492. Continuara drumul, in ciuda protestului oamenilor care " se plansera de lungimea calatoriei ce li se parea mult prea greu de indurat. Dar amiralul ii insufleti cat putu mai bine si le dadu buna speranta in castigurile pe care le puteau dobandi ". Columb era decis sa nu se intoarca. El spuse oamenilor sai ca nu are nici un rost sa se tanguie " pentru ca el hotarase sa mearga in Indii ". Probabil, la intrunirea celor trei comandanti din 9 octombrie, pe bordul " Santei Maria " Columb reusise sa convinga si pe fratii Pinzon in acest sens. La 11 octombrie marea deveni mai agitata. Aparu noi semne prevestitoare de uscat : o trestie, un baston incrustat, o creanga de maracine plina de fructe rosii, ce parea taiata de curand. Cu doua ore inainte de miezul noptii, Columb, stand pe puntea inalta a pupei, vazu chiar o lumina, dar nu cuteza sa afirme ca e pamant.

Pamant !

Conform traditiei istorice, la ora 2 dupa miezul noptii marinarul Rodrigo de Triana, care era de serviciu pe caravela " Pinta ", zari la orizont o fasie de tarm. De data aceasta nu mai incapea vreo indoiala. De la distanta se auzeau zgomote, aerul era incarcat de miresmele padurii tropicale. " Lumbre ! Tierra ! ( Foc ! Pamant ! ) - striga marinarul. America se gasea la o departare de doua mile.

Asteptara sa se faca ziua. Era vineri, 12 octombrie 1492 si ajunsesera la o insula lunga de vreo 20 de kilometri situata la 24º latitudine nordica si 74º 30´ longitudine estica. Cu panzele stranse, corabiile se lasara in voia valurilor. Fusese o noapte deosebita : nimeni n-a inchis ochii. In aceasta noapte istorica, poate cea mai luminoasa a vietii sale, Columb a fost cuprins nu numai de emotia descoperirii, de sentimentul victoriei, de multumirea atingerii telului urmarit cu atata tenacitate. Era si inceputul unor mari fapte, ale unei vieti si cariere glorioase. Amiralul nu putea sti ca inceputul rolului sau istoric era intr-un anumit sens si sfarsitul acestuia si ca posteritatea va intipari pe veci tocmai acest moment al descoperirii, care a pus in contact doua civilizatii, doua lumi.

S-a luminat de ziua. Amiralul, insotit de Martin Alonso Pinzon si de Vicente Yanez, comandantul " Ninei ", se indreapta cu barca spre uscat, insotit de oameni inarmati, intre care si secretarul Rodrigo de Escobedo si veedor-ul Rodrigo Sanchez de Segovia, pentru a fi martorii luarii in stapanire, in numele regelui si al reginei, a insulei descoperite. In cinstea patronului care i-a ocrotit, Columb boteaza aceasta insula, numita de bastinasi Guanahani, cu numele de San Salvador. Se pare, dupa toate probabilitatile, ca e vorba de actuala insula Watling, din arhipeleagul Lucayas sau Bahamas. Cei de fata il salutara pe Columb ca amiral si vicerege si ii jurara supunere. Bastinasii, goi, bine facuti, frumosi la trup si la chip, au fost la inceput timorati, apoi, dupa ce isi revenira, ii inconjurara din toate partile pe europeni, le pipaira hainele cu o naivitate puerila. Bonetele rosii si siragurile de margele de sticls pe care le oferira spaniolii le provoaca o bucurie deosebita. Ei nu aveau arme. Nu cunosteau fierul. Columb nu se indoia ca avea in fata " indios ", indieni, adica locuitori ai Orientului asiatic.

Columb a notat la 13 octombrie 1492 : " Eu eram atent la orice lucru si ma straduiam sa aflu daca prin acele locuri exista aur.m-am hotarat sa-mi continui drumul catre sud-vest in cautare de aur si de pietre pretioase ".

In seara zilei de 14 octombrie Columb parasi insula San Salvador si atinse in ziua urmatoare o alta insula, pe care apoi o numi Santa Maria de la Concepcion ( azi Rum ). Apoi descoperi o insula cu forma alungita si o porecli Fernandina ( azi Long Island ). Aici, europenii vazura pentru intaia oara hamace : " paturile si asternuturile pe care dorm acesti oameni sunt un fel de plase de bumbac ".

In cautarea imperiului Marelui Han :

Spaniolii trecura din insula in insula. Descoperira Saometo ( Isabella, azi Crooked Island ), ramanand uimiti de tot ce vedeau, de oameni prietenosi, de vegetatia bogata. Dar cautarea de aur, devenita obsesie, ajunse principala preocupare. Indienii pomeneau mereu despre un rege " care are asupra sa mult aur ". Or, acesta nu putea fi decat Marele Han si insula pe care locuia si pe care bastinasii o numeau Colba, trebuia sa fie Cipangu. Columb se decise sa porneasca spre acea insula, sa obtina acolo aur si mirodenii si apoi, cand va da de continent, sa inainteze pana la cetatea Quisay ( Quinsay la Marco Polo ), " spre a da Marelui Han scrisorile Altetelor Voastre si sa-i cer raspunsul cu care ma intorc in Europa ".

Navigara din nou, mai multe zile. Sambata, 27 octombrie, zarira din nou pamant, iar duminica patrunsera, navigand in volte, pe gura unui fluviu care curgea printr-o vale larga, marginita de munti. Indienii din Guanahani pe care ii luase cu sine ii aratara prin gesturi amiralului ca pamantul acesta este foarte mare si ca nu poate fi inconjurat cu canoele lor nici in 20 de zile. Amiralul boteza insula Juana ( azi Cuba ) in memoria principelui mostenitor al Spaniei. O vegetatie luxurianta, arbori inverziti si plini de fructe, ciripit de pasari, dar nici un palat, nici un templu. Daca acest pamant nu e Cipangu, atunci - conchide Columb - trebuie sa fie Cathay. Aratand spre mal, indigenii repetau mereu cuvantul " Cubanacan " si Columb era convins ca ei vorbeau de Marele Han. Amiralul se hotari sa trimita pe uscat pe talmaciul sau, Luis de Torres, si pe Rodrigo de Jerez, care vizitase Guineea, insotit de doi indieni.

Torres si Jerez s-au intors fara a fi gasit pe Marele Han, fara ca locuitorii, atat de ospitalieri, sa fi recunoscut scortisoara, piperul si alte mirodenii aratate de spanioli. In schimb, s-au intalnit cu mai " multi oameni.cu taciuni in maini si cu anume ierburi parfumate ". Era tutunul, care va aduce in viitor cu mult mai mari beneficii decat aurul si mirodeniile pe care amiralul le cautase zadarnic.

Descoperira si cercetara alte insule. Poate aceste nesfarsite peregrinari cu care nu era de acord, poate dorinta de a actiona pe cont propriu, il determinara pe Martin Alonso Pinzon sa plece cu " Pinta ", impotriva vointei amiralului, deci sa se desparta de celelalte doua nave. Pinzon reveni, caindu-se, abia la 6 ianuarie 1493.

Intre timp, amiralul continua sa cerceteze coastele Cubei convins ca este vorba de continentul asiatic si noteaza cu vadit talent literar si lux de amanunte impresiile sale despre relief, despre ape, vegetatie si oameni. Boteaza diferitele extremitati ale coastei : Cabo del Pico ( capul Piscului ), Cabo de la Campana ( capul Clopotului ), Puerto Santo, Cabo Alfa y Omega. Intr-un loc noteaza detalii de o exceptionala valoare istorica : " locuintele erau atat de mari incat puteau sa adaposteasca multi indivizi " si aminteste ca un craniu gasit intr-un cosulet apartinuse stramosului familiei din care " coborasera toti locuitorii unei case ". El schiteaza astfel structura gentilica a oranduirii sociale a triburilor indiene. De altfel, cu aceeasi perspicacitate, va nota mai tarziu, in februarie 1493, in scrisoarea-raport catre Luis de Santangel : " N-am putut afla daca poseda bunuri proprii, dimpotriva, mi s-a parut ca au toate lucrurile in comun ".

Joi, 6 decembrie, navigand in preajma capului Alfa y Omega, Columb zari in directia nord-est o regiune muntoasa. Era insula Haiti, pe care Columb o numi Espanola ( in forma latinizata mai tarziu : Hispaniola ), intrucat campiile frumoase ii aminteau de cele ale Castillei.

La 16 decembrie Columb se intalni cu un cacic ( cacique ), sef al unui trib numeros. Peste doua zile o capetenie si mai importanta il vizita pe " Santa Maria ", aducand doua placute subtiri de aur. Apoi urma vizita unei alte capetenii, Guacanagari. Spaniolii se straduira sa afle stiri despre aurul ce s-ar gasi pe insula Espanola. Amiralul era tot mai mult convins ca in sfarsit a dat de El Dorado, de tara aurului, si se decise sa faca totul pentru a gasi locurile de unde se extragea metalul pretios : " Dumnezeu sa ma ajute, in marea mila a Sa, sa gasesc acest aur, vreau sa spun mina de unde ei il extrag ". Intrucat indienii desemnau acest loc cu termenul Cibao, Columb era convins ca acesta nu poate fi decat o forma viciata a cuvantului Cipangu.

In noaptea de Craciun, echipajele ambelor caravele, epuizate de nesfarsitele calatorii, isi permisera o odihna binemeritata. Columb, care in timpul navigatiei nu parasise niciodata puntea de comanda, vazand calmul care domnea pe mare, lasa comanda pe seama pilotului. Juan de la Cosa, care era de serviciu, atipise si el, lasand in prealabil carma pe seama unui tanar matelot lipsit de experienta. " Santa Maria ", impinsa de curent, se impotmoli intr-un banc de nisip. Cu toate straduintele depuse, nu reusira sa salveze nava ce avea o mare spartura. Amiralul porunci sa se taie catargul, pentru a usura corabia. Dar nici aceasta masura nu se dovedi de folos. Cu ajutorul indienilor luara din corabie obiectele necesare, iar oamenii trecura pe singura nava ce le-a mai ramas, pe " Nina ". Columb vazu insa in pierderea caravelei un semn divin, o prevestire. Pieirea " Santei Maria " trebuia rascumparata prin asezarea in acest loc a unei parti din membrii echipajului care nici asa nu incapeau pe " Nina ". Si amiralul dadu curs acestui indemn, " urmare a vointei divine care voia ca el sa lase colonisti ". O parte din oameni ramase pe insula . Erau in total 39, sub comanda lui Diego de Arana. Intre ei , Luis de Torres, secretarul Escobedo, medeicii, toti incantati sa ramana aici, in perspectiva de a gasi aur si de a scapa cu viata, caci intoarcerea in Spania li se parea indoielnica. Prudenta elementara impuse ridicarea unei fortarete de lemn, Fuerte de la Navidad, prima asezare spaniola in Lumea Noua.

Spre patrie :

Dupa ce isi luara ramas bun de la Guacanagari si de la colonisti, amiralul ordona sa se ridice ancora in ziua de 4 ianuarie 1493. Peste doua zile se intalnira cu " Pinta " si , dupa ce " Nina " fu reparata si calafatuita, ambele caravele ajunsera in Golful de las Flechas. Aici dadura de indieni cigayos, mai putini pasnici. Avu loc prima ciocnire, soldata insa fara victime. Afland de cele petrecute, amiralul " pe de o parte se mahni, pe alta se bucura, pentru ca era bine ca insularilor sa le fie frica de crestini ". Parasira apoi insula, navigand spre est nord-est, apoi in directia nord-est, spre Spania. Din nou jocul intamplarii : un calcul gresit de latitudine facu posibila intoarcerea in Europa. Schimband directia, amiralul parasi zona alizeelor, care - fara aceasta deviere - ar fi facut imposibila revenirea in patrie.

Marti, 12 februarie, marea deveni foarte agitata Furtuna puse corabiile in pericol. In noaptea de joi februarie, furia furtunii crescu in intensitate si valuri uriase impiedicara navele sa inainteze. In fata stihiei dezlantuite, " Nina " si " Pinta " se lasara purtate de vant si valuri, in voia sortii. " Pinta " disparu din vedere. Toti - scrie amiralul - se socoteau pierduti, caci primejdia cumplita era sporita de faptul ca " Nina " nu avea balast. Sub presiunea fricii de moarte, Columb si echipajul sau isi pusera nadejdea in rugaciuni, unii jurara sa mearga ca pelerini in locuri sfinte, altii sa faca penitenta " in camasi " la procesiuni, daca vor scapa cu viata.

La 15 februarie,cei de pe " Nina " vazura o insula. Era Santa Maria, din arhipelagul Azorelor. Abia luni, 17 februarie, reusira sa acosteze in portul San Lorenzo. Insula apartinea portughezilor. Amiralul, increzator in starea de pace ce domnea intre Spania si Portugalia, trimise pe uscat o barca cu cativa oameni de pe " Nina ". Portughezii ii luara prizonieri. Columb se vazu obligat sa porneasca din nou in larg.

In noaptea de 3 martie aparu la orizont conturul intunecat al tarmului. " Nina ", grav avariata, ajunse la gurile fluviului Tajo si arunca ancora in portul Restelo. Amiralul se adresa regelui Joao al II-lea, rugandu-l sa-i acorde o audienta. Regele portughez il primi pe Columb in ziua de sambata, 9 martie, la manastirea Santa Maria des Virtudes, la 45 de kilometri distanta de Lisabona. Regele asculta relatarea amiralului, silindu-se sa ascunda fata de fostul sau solicitant, sub un zambet binevoitor, sentimentele de care era cuprins. La inceput declara lui Columb ca tarile descoperite de el ar apartine Portugaliei, pe baza stipulatiilor acordului de la Alcaçovas din 1479, prin care le interzicea corabiilor castillene accesul in apele ce udau coastele vestice ale Africii. Columb facu fata insinuarilor si reusi, dupa o noua convorbire, sa i se acorde permisiunea de a pleca. La 13 martie, " Nina " ridica ancora, intinse velele si se indrepta spre Sevilla. Peste doua zile patrunse in gurile lui Rio Tinto.

La 28 mai 1493 amiralul primi o noua confirmare a privilegiilor si prerogativelor sale, un blazon cu armele Castillei si ale Leonului, pe care se mai aflau un castel si un leu cu insule aurii pe un fond marin si cinci ancore in colturi. Blazonul purta legenda : " Por Castilla e por Leon neuvo mundo hallo Colom ". Columb a dat Castillei si Argonului o lume noua.