Organizarea de stat si dreptul in transilvania in epoca principatului dependent de austria

ORGANIZAREA DE STAT SI DREPTUL IN TRANSILVANIA IN EPOCA PRINCIPATULUI DEPENDENT DE AUSTRIA

Dominatia otomana asupra Europei a fost stopata in 1683 prin infrangerea Imperiului Otoman la sediul Vienei, fapt ce a marcat inceputul contraofensivei Imperiului Habsburgic.

In acest context armata austriaca ocupa Transilvania, care in 1688 devine stat vasal Austriei. Acest nou statut politic este acceptat de Dieta Transilvaniei intrunita la Fagaras care stabileste totodata ca alegerea principelui Transilvaniei urma sa se faca si in continuare potrivit vechilor reguli. Noul statut politic si juridic al Transilvaniei este consimtit prin Diploma Leopoldina din 1691, iar pe plan international prin pacea de la Karlowitz din 1699. In acelasi an Mihai Apafy al II-lea, ultimul principe al Transilvaniei renunta la drepturile sale la tron in favoarea imparatului Austriei, care devine astfel si principe al Transilvaniei creindu-se o uniune personala intre Imperiul Habsburgic si Transilvania in sensul ca imparatul Austriei este si principe al Transilvaniei.

In consecinta, in 1722, prin Pragmatica Sanctiune, este stabilit ca alegerea principelui Transilvaniei se va face potrivit regulilor care guverneaza succesiunea la tronul Austriei. Imparatul Austriei devenit si principe al Transilvaniei, era reprezentat de un guvernator al Transilvaniei care purta titulatura de presedinte al Deputatiei tarii, fiind conducatorul administratiei civile a principatului si totodata de un general comandant militar al armatei din Transilvania, care era conducatorul administratiei militare a principatului.

Uneori cele doua calitati de guvernator si comandant militar al armatei din Transilvania se reuneau asupra aceleiasi persoane , situatie in care el purta titulatura de presedinte al Guvernului.

Tot la nivel central functiona in Transilvania si un guvern provincial, numit Guvernium, a carui activitate era supravegheata indeaproape de Cancelaria Aulica de la Viena, in cadrul careia se infiinteaza in 1695 o Camera Aulica Transilvana.

Alte organe la nivel central erau comisariatul tarii care controla aprovizionarea militara si tezauratul pentru problemele de natura financiara.

In aceasta epoca a dominatiei habsburgice a Transilvaniei au loc importante evenimente pe planul organizarii bisericii. Habsburgii au dus o politica de amagire a sperantei romanilor transilvaneni de a li se recunoaste drepturile politice sub conditia unirii bisericii ortodoxe din Transilvania cu Roma (biserica romano-catolica), biserica unita urmand a deveni religie recepta a Transilvaniei. Increzandu-se in promisiunile habsburgilor, episcopii Teofil si Atanasie Anghel au convocat un sinod al bisericii ortodoxe din Transilvania la Alba-Iulia, in 1697, unde s-a hotarat unirea in principiu cu Roma, unire care a fost confirmata printr-o diploma leopoldina care stabilea ca preotii uniti erau scutiti de obligatii feudale. Aceasta scutire a fost extinsa printr-o noua diploma leopoldina din 1701 si asupra taranilor uniti. Dispozitiile acestei din urma diplome au ramas doar pe hartie, ea nu s-a aplicat efectiv in Transilvania, deoarce a fost respinsa de Dieta Transilvaniei.

In acest context, fruntasii bisericii unite, si in primul rand episcopul Ioan Inochentie Micul, au luptat pentru recunoasterea drepturilor promise si in primul rand pentru recunoasterea oficiala a natiunii romane. Aceasta lupta nu a fost incununata de succes datorita politicii duplicitare a habsburgilor.

De pilda printr-un rescrpit imperial din 1744, imparateasa Maria Tereza a recunoscut natiunea romina ca a 4-a natiune a Transilvaniei, insa Dieta Transilvaniei a interpretat prevederile acestui rescript imperial in sensul ca recunoasterea era valabila doar pentru persoanele bisericesti si pentru nobili, si nu ca a 4-a natiune a Transilvaniei, ci ca lipituri la cele 3 natiuni privilegiate.