Regimul autoritar (1938-1940)

Regimul autoritar (1938-1940)

"Formal, Constitutia din 1923 continua sa fie in vigoare, dar in realitate regimul democratic functiona in deriva de mai multi ani. Evenimentele inregistrate la sfarsitul anului 1937 si inceputul lui 1938 au demonstrat cu prisosinta aceasta realitate"[1].

Cel mai puternic partid din opozitie, Partidul National - Taranesc, avea si cele mai mari sanse de a castiga alegerile si de a forma noul guvern. Totusi "regele i-a cerut lui Tatarescu sa ramana la guvernare si sa organizeze alegerile la mijlocul lui decembrie.

"Rezultatele au fost catastrofale: cu 15,5% din voturi, Garda de Fier devenise a treia forta politica din tara"[2], iar cum liberalii nu au atins pragul de 40% necesar formarii guvernului, si cum niciun partid de opozitie nu dorea sa colaboreze cu ei, regele a fost nevoit sa apeleze la partidul care a obtinut locul al doilea la alegeri, Partidul National - Taranist (20,4%). Cel care a fost insarcinat cu formarea noului guvern a fost Mihalache, "punandu-i o singura conditie: sa colaboreze cu nationalistii de dreapta, grupati in jurul lui Vaida Voievod"[3]. Aceasta conditie regele i-o adresase lui Mihalache dorind sa dea impresia ca ar dori un guvern nationalist, diferit de cel gardist.

Spre surprinderea lui Carol, Mihalache declina propunerea. In mod normal, refuzul lui Mihalache ar fi insemnat sansa lui Corneliu Zelea Codreanu de a forma guvernul, partidul sau fiind al treilea in ordinea rezultatelor de la alegeri. O asemenea situatie nici nu intra in calcul pentru rege. Ii ramane deci, dupa cum afirma el insusi, o singura optiune, aceea de a face apel la Octavian Goga si la partidul acestuia, cu toate ca Partidul National - Crestin nu obtinuse decat 9,15% din voturi.  Goga accepta propunerea suveranului, si in ciuda faptului ca regele mizase pe national-crestini impotriva Garzii de Fier, acestia abia ajunsi la putere ii propun lui Codreanu o alianta in vederea urmatoarelor alegeri.

Guvernarea Goga - Cuza a durat numai 6 saptamani, din decembrie 1937 pana la inceputul lui februarie 1938, o perioada scurta in care national-crestinii au avut totusi timp sa ia o serie de masuri impotriva evreilor din Romania. "Dupa numai 44 de zile de existenta, guvernul Goga se prabusea tot atat de spectaculos pe cat venise la putere, semnand concomitent cu aceasta si actul de deces al Partidului National - Crestin"[4].

Venise astfel timpul pentru rege sa-si puna in practica planul pe care il nutrise inca de la inceputul domniei sale. Ideea pe care o urmarea Carol era aceea a cabinetului de uniune nationala, dorind de fapt sa guverneze peste capul partidelor existente. In acest sens Carol al II-lea a sondat opinia principalilor lideri politici. "Retine atentia ca suveranul i-a consultat nu numai pe sefii de partid, ci si alti oameni politici, urmarind de la bun inceput sa vada ce brese se pot face in partidele politice constituite"[5].

Ceea ce urmarea cu adevarat Carol, prin aceasta intrunire, i-a marturisit lui Nicolae Iorga intr-o discutie purtata la data de 8 iunie 1931: "Vreau un ministeriu de concentrare supt o conducere care sa nu fie a unui sef de partid [.]. Vreau ca ministeriul sa nu fie dat in arenda unui sef de guvern; ministrii care nu ma reprezinta pe mine, eu sa-i numesc"[6].

Iorga il sustine in totalitate pe rege, in aceasta incercare a sa, la fel ca si Dr. N. Lupu. Pe de alta parte insa "Al. Averescu s-a pronuntat impotriva cabinetului de concentrare, sustinand ca numai guvernele de partid erau variabile" , aceiasi opinie avand-o si alti membrii politici importanti. "Pretextand agravarea situatiei interne si incheierea acordului dintre Partidul National - Crestin si Garda de Fier, Carol cere lui Octavian Goga demisia cabinetului pe care-l prezida"[8]

Astfel, Carol il invita pe Octavian Goga pentru a purta o discutie pe marginea contextului politic din tara. "Conform planului stabilit, in ziua de 10 februarie 1938, regele l-a primit in audienta pe Octavian Goga, presedintele Consiliului de Ministrii. Acesta i-a prezentat spre semnare diferite acte, apoi a vorbit despre actiunile intreprinse in vederea castigarii alegerilor de catre guvern (evident, nu i-a spus nimic despre intelegerea incheiata cu Corneliu Zelea Codreanu). Regele l-a ascultat mai mult de o ora, dupa care a afirmat ca alegerile ar trebui amanate, deoarece atmosfera era prea tensionata; a adaugat ca s-ar impune un guvern de uniune nationala. Stupefiat, Octavian Goga a realizat ca, de fapt, regele ii cerea demisia. A prezentat-o, convins ca guvernarea sa a deschis o pagina noua in istoria Romaniei[9]".

Carol incepe astfel consultarile politice. "Constantin Argetoianu si-a marturisit bucuria ca regele a decis sa renunte la guvernarea cu partidele si sa treaca la un regim de autoritate, Averescu a declarat ca sta la dispozitia regelui pentru restabilirea ordinii in tara; N. Iorga a afirmat ca datoria tuturora, in acele imprejurari, era sa asculte glasul regelui"[10]. Conducatorii politici ai momentului, in ciuda masurilor ce trebuiau luate s-au dovedit a fi deschisi la negocieri, Constantin I.C. Bratianu a acceptat ca liberalii solicitati de rege sa faca parte din guvernul de uniune nationala. De cealalta parte Iuliu Maniu era de parere ca regele nu ar trebui sa conduca direct tara deoarece se expunea pericolului in caz de nereusita, dar ca Partidul National - Taranesc era gata sa-si asume raspunderea guvernari

Noaptea de 10 spre 11 februarie 1938 a reprezentat momentul cheie in care a avut loc lovitura de stat, atunci a avut loc trecerea de la regimul parlamentar-constitutional, a carui baza erau partidele, la regimul de autoritate monarhica, in care regele conducea tara. "Actul din februarie 1938, prin care regele Carol al II-lea, impreuna cu o serie de oameni politici si militari, a preluat puterea executiv-administrativa in intreaga tara, a surprins nepregatite, pentru o riposta prompta si imediata, totalitatea formatiunilor politice care nu impartaseau noul curs al evenimentelor"[11].

"Primul Guvern constituit a fost cel prezidat de patriarhul Miron Cristea, din care faceau parte gruparea centrista desprinsa din Partidul National - Taranesc si gruparea lui Gh. Tatarescu din Partidul National - Liberal, precum si alti vechi sustinatori ai lui Carol al II-lea (generalul Paul Teodorescu, Constantin Argetoianu, Voicu Nitescu si altii). Ca ministrii secretari de stat au fost numiti 7 fosti presedinti ai Consiliului de Ministrii (Al. Averescu, Arthur Vaitoianu, Gh. Gh. Mironescu, Al. Vaida Voevod, dr. C. Angelescu, Nicolae Iorga si Gh. Tatarescu) care aveau menirea sa acopere cu numele lor regimul monarhic"[12]. Trebuie sa remarcam ca dintre fostii presedinti ai Consiliului de Ministri, numai Iuliu Maniu si Octavian Goga n-au acceptat oferta, iar Barbu Stirbey n-a fost solicitat de rege.

Odata cu depunerea juramintelor noilor ministrii, regele declara: "Astazi suntem chemati a incepe o noua era in istoria patriei noastre: o era de indreptare, o era in care erorile trecutului trebuie corectate cu cea mai adanca chibzuiala"[13].

Dorind sa continue mai departe drumul pe care incepuse sa il parcurga, regele Carol al II-lea elaboreaza o Constitutie care ii da puteri dictatoriale. In acest sens regele Mihai declara urmatoarele: Coborand in arena politica, tatal meu s-a jucat cu focul si a pierdut totul, pentru a apara pacea civila. In ceea ce priveste guvernul nou instituit acesta spunea: Dupa ce l-a convocat pe Goga, tatal meu l-a instalat in fruntea guvernului pe patriarhul Miron Cristea, unul dintre cei 3 regenti ai copilariei mele. Dupa parerea mea, aceasta a fost o noua greseala. Biserica trebuie sa se ocupe de treburile ei si nu de cele ale statului[14].

"O comisie a redactat in graba textul noii Constitutii, care a fost publicat la 20 februarie, iar peste 4 zile, a fost supusa spre buna stire si invoiala cetatenilor Romaniei"[15]. Astfel, prin decretul Regal numarul 1045 din 27 februarie 1938, Carol al II-lea a promulgat noua Constitutie[16].

"Noua Constitutie reprezenta un abuz precedat si anticipat de actele anticonstitutionale ale regelui. Ea era o Constitutie concedata, istoric anacronica, deoarece constitutiile concedate preceda de obicei constitutiile democratice, iar nu invers. Ea inseamna ruperea pactului fundamental existent intre natiune si monarhie, pact pe care il enuntase Carol I in prima sa proclamatie, dupa depunerea juramantului"[17].

Legea Fundamentala din 1938 stipula urmatoarele: regele era capul statului (art. 30), ministrii aveau raspundere politica numai fata de rege (art. 65), iar persoana regelui era declarata inviolabila. "Constitutia din 27 februarie 1938 consemna principiul monarhiei active, iar regimul politic avea caracterul monarhiei autoritare"[18].

"La sfarsitul anului 1938, Regele Carol al II-lea a desfiintat toate partidele politice si a infiintat propriul sau partid: Frontul Renasterii Nationale"[19]. "Caracteristica esentiala a anilor 1938-1939 a fost disparitia de pe scena vietii politice a organizatiilor mici si simplificarea sistemului de partide politice. [.] Desi erau evident ostile regimului, Partidul National - Taranist si Partidul National - Liberal n-au fost supuse unor masuri represive, deoarece regele stia ca acestea aveau o reala influenta politica, detineau importante parghii economice, isi creasera intinse relatii in strainatate"[20].

Anul 1939 avea sa fie anul in care norii furtunii internationale incepeau sa se adune deasupra Romaniei, si deci deasupra regelui Carol: "1939 a inceput prost. Parca in semn de prevestire, in ziua de 6 ianuarie, in timpul oficierii slujbei de Boboteaza, s-a descoperit un complot ce viza sa-l ucida pe rege"[21], acest complot era organizat de Horia Sima, noul lider al Miscarii Legionare, care urmarea organizarea unei lovituri de stat.

La 6 martie are loc la Cannes decesul lui Miron Cristea, ceea ce i-a adus fotoliul de prim-ministru lui Armand Calinescu, cel care "se va bucura de deplina incredere a regelui si nu-l va deceptiona nici un moment"[22]

Daca pe plan national lucrurile incep sa se aseze in ceea ce priveste dorintele lui Carol, situatia de pe plan international nu era deloc linistita incepand cu anul 1939. Germania lui Hitler incepe asa numitul plan de reconstructie, reunificare al populatiei germane, lucru care desi pare inadmisibil, este permis de marile puteri ale continentului. Hitler depaseste insa granita vechiului imperiu german atunci cand intra in Cehia, avand nevoie de puternica industrie ceha pentru producerea de armament necesara in vederea unui conflict armat. In ceea ce priveste aceste evenimente, Carol al II-lea nota: "Lovitura de teatru s-a produs, cel mai nepomenit din istorie. Trupele germane au intrat in Boemia, adica in Cehia cum se numeste de azi inainte partea ramasa din fostul stat Cehoslovac, si, pe la pranz, sunt la Praga"[23].

"Europa era in furtuna si, din nenorocire, Carol al II-lea desi nu-l putea suferi pe Hitler, a mizat definitiv pe Germania nazista"

Situatia politica a tarii si a lui Carol avea sa se schimbe tocmai din cauza actiunilor Germaniei, care au dus la declansarea celui de-al doilea Razboi Mondial. Lipsa de atitudine cu care s-a confruntat Hitler si lipsa unor actiuni ferme al marilor puteri l-au incurajat pe conducatorul german sa-si puna planul in practica, lucru care l-a facut si pe Carol sa-si revizuiasca politica externa: "Aceasta noua stare de lucruri si completa inactiune a Frantei si Angliei, cari, in timpurile din urma, pareau ca revenisera din starea amorfa si parca nu mai vroiau sa admita noi incalcari ale germanilor, dau mult de gandit si cer din partea noastra o revedere a atitudinei politicei noastre externe"[25].

Situatia in care se afla Romania este una delicata, alegerea pe care trebuia sa o ia fiind una deosebit de importanta, din care tabara sa faca parte. Ministrul de externe roman il sfatuieste pe Carol sa aleaga neutralitatea, Romania sa nu se alature de partea niciunei grupari de state pentru ca "germanii sunt acei cari sunt primejdiosi pentru noi, iar Aliatii nu sunt in stare nici sa ne ajute, nici sa ne faca vreun rau. Pe de alta parte toata atitudinea lor din timpul din urma nu trebuie sa ne dea prea multa incredere"[26].

Pana la urma, se pare ca alegerea facuta de rege a fost una gresita. Romania incepe incetul cu incetul sa fie ciopartita, teritoriile ei fiind revendicate fie de Ungaria, fie de Bulgaria, fie de Rusia. Marea putere din estul Europei avea semnat un tratat secret cu Germania in ceea ce priveste teritoriul basarabean. Acest lucru face din Romania o victima sigura si singura, ea reprezenta un adversar prea mic pentru puternica Rusie, iar pe plan extern tara noastra nu poate cere ajutorul nici unei forte majora de pe continent.

Astfel, in urma pierderilor teritoriale care au avut loc, situatia din tara a devenit din ce in ce mai tensionata, iar cel care era considerat salvatorul tarii era generalul Antonescu. Intemnitat acesta reuseste sa iasa, iar cu ajutorul unor oameni politici reuseste sa preia puterea din mainile lui Carol, si sa o concentreze in mainile lui. Urmeaza o perioada in care Romania devine aliata Germaniei in cel de-al doilea Razboi Mondial, insa soarta acesteia urma sa fie cu totul alta, romanii intorcand in final armele in favoarea Aliatilor.

"In judecata de astazi, ca si in cea a contemporanilor, Carol al II-lea este personajul cel mai controversat din istoria dinastiei, una din acele figuri enigmatice carora li se gaseste cu greu formula obiectiva" .