Stadiul actual al cercetarilor asupra femeii in evul mediu romanesc

Stadiul actual al cercetarilor asupra femeii in evul mediu romanesc

" Nu inteleg de ce trebuie sa fim mereu preocupati de barbati sau de bataliile lor ; istoria femeilor este adesea mult mai interesanta".

Theodor Fontane, Fara intoarcere(1981)[1]

Theodor Fontane avea dreptate cand afirma aceste cuvinte in lucrarea sa. Intr-adevar istoria femeilor a devenit un subiect foarte "curtat" de catre medievistii europeni. Din anii '70 ai secolului al XX-lea, cand in istoriografia europeana istoria femeilor a inceput sa ia avant, si pana astazi, numarul lucrarilor consacrate studiilor de gen a crescut in mod simtitor. Aparitia acestui nou domeniu de cercetare este, dupa cum bine se stie, legata de miscarea feminista, de revendicarile ei in plan politic, social si cultural. Astfel, din deceniul al VII-lea dateaza un nou tip de abordare pregatit de aportul sociologiei, demografiei istorice, precum si de reinnoirea studiilor de istorie sociala. Punctul de referinta pentru acest domeniu l-a constituit numarul special al Revistei Annales aparut in 1972 si dedicat familiei: "Famille et Societe". Franta este deci "leaganul" acestor abordari de istorie a femeii in evul mediu, iar recunoasterea oficiala a acestor abordari va veni in 1984 odata cu infiintarea in cadrul institutului Centre National de la Recherche Scientifique a unui centru pentru Recherche sur les femmes, recherches feministes . Efortul de institutionalizare a acestui nou domeniu a fost insotit de aparitia unor lucrari consacrate femeilor: Une histoire des femmes est-elle posible?, coordonata de Michelle Perrot; Histoire des femmes en Occident lucrare in cinci volume coordonata de catre George Duby si Michelle Perrot. Pe langa aceste aparitii editoriale, adevarate puncte de reper in cercetarea stiintifica, domeniul s-a imbogatit cu alte lucrari precum: Georges Duby, Evul mediu masculin; Doamnele din secolul al XII-lea, a aceluiasi istoric, Gisela Bock, Femeia in istoria Europei, Robert Muchembled, Patimiri ale femeilor in vremea reginei Margot 1553-1615. Deosebit de reprezentativa in acest context este si aparitia unor reviste specializate in aceasta directie: Penelope, Clio. Histoire, femmes et societe etc . Gratie acestor lucrari, femeia si rolul jucat de ea in societatea medievala au fost facute cunoscute, femeile societatii medievale au iesit astfel din umbra istoriei.

Aparitia lucrarilor mai sus mentionate a subliniat oarecum o carenta a istoriografiei romanesti care nu s-a preocupat de acest subiect decat tangential. Fara indoiala ca o parte a vinei pentru ignorarea acestui domeniu o poarta si comunismul care si-a subjugat istoria, intelegand prin aceasta faptul ca istoriografia romaneasca de pana la 1989 a insistat mai ales pe femeile eroine ale istoriei, menite a fi modele pentru tineretul comunist[4]. Analizand in ansamblu contributiile romanesti de istoria femeii se observa faptul ca cele mai numeroase informatii despre acestea ne parvin din lucrarile si studiile de istorie a dreptului romanesc. In acest context de mentionat sunt D. V. Firoiu, Istoria dreptului romanesc, V. Hanga, Istoria dreptului romanesc. Dreptul cutumiar, Al. I. Goanta, Femeia si drepturile ei de mostenire in Moldova dupa "obiceiul pamantului" etc. Exista insa si lucrari care trateaza istoria femeilor drept subiect principal. Din aceasta perspectiva se impune a-l nota pe Nicolae Iorga, un deschizator de drumuri si in aceasta directie. Studiile si lucrarile sale, Doamna lui Ieremia voda, 1910; Femeile in viata neamului nostru, 1911; Scrisori de femei, 1932 constituie puncte de reper pentru o istorie a femeilor. Nu trebuie sa omitem nici lucrarea lui Constantin Gane, Trecute vieti de doamne si domnite aparuta in trei volume in 1933, 1935 si 1939, lucrare despre care N. Iorga afirma ca "invie figuri cari nu meritau sa fie uitate" . Aceasta lucrare isi are intr-adevar limitele sale, dar cu toate acestea ea ramane un alt punct de reper in istoria femeilor. Exista si o serie de studii care trateaza istoria femeilor din evul mediu romanesc din perspectiva juridica sau sociala. Astfel in anii '70 au aparut si studiul Anicutei Popescu, Institutia casatoriei si conditia juridica a femeii din Tara Romaneasca si Moldova in secolul al XVII-lea, cel al lui Ovidiu Sachelarie, Privilegiul masculinitatii in Tara Romaneasca pana la jumatatea secolului al XVII-lea, Petre Strihan, Regenta in dreptul feudal roman etc. Dupa 1990, prin iesirea istoriei de sub tarele comunismului, numarul studiilor consacrate istoriei femeilor a crescut. Astfel se remarca studiile Mariei Magdalena Szekely, Femei ctitor in Moldova medievala; Structuri de familie in societatea medievala moldoveneasca, Sorin Gh. Iftimie, Curtea Doamnei. Dregatori si slujitori ai doamnelor Moldovei etc. De asemenea este remarcabil faptul ca preocuparile asupra acestui domeniu sunt din ce in ce mai semnificative. In acest sens se remarca eforturile Constantei Ghitulescu, In salvari si cu islic. Biserica, sexualitate, casatorie si divort in Tara Romaneasca a secolului al XVIII-lea Bucuresti, Editura Humanitas, 2004 si cel al Violetei Barbu, De bono conjugalis. O istorie a familiei din Tara Romaneasca, Bucuresti, 2003 care au contribuit semnificativ la aprofundarea domeniului. Importante sunt si contributiile care se regasesc in cuprinsul Arhivei Genealogice, poate mediul cel mai prolific al studiilor din acest domeniu.

Istoria femeii reprezinta deci un subiect din ce in ce mai frecventat de catre istoricii romani. Exista insa, comparativ cu istoriografia occidentala, inca un drum lung de parcurs pentru a surmonta decalajul existent. In plus, limitarile inca exista din diverse motive, mai ales cele de natura documentara. Intr-adevar evul mediu romanesc nu a lasat istoriei izvoare documentare atat de accesibile precum celelalte epoci istorice. Mai mult, la o evaluare comparativa cu sursele documentare aflate la dispozitia medievistilor occidentali, izvoarele documentare ale evului mediu romanesc par, din aceasta perspectiva, oarecum saracacioase. Si totusi istoria femeii din societatea romaneasca a secolelor XIV-XVII se poate scrie, in mod obiectiv, chiar si in pofida surselor documentare limitate. Demersul, desi dificil, poate fi deci incununat de succes.

Izvoarele documentare care ne stau la dispozitie permit conturarea unei imagini de ansamblu a femeii, precum si a statutului acesteia in societatea romaneasca a secolelor mentionate mai sus. Vom incerca, in cele ce urmeaza, o analiza de ansamblu a surselor istorice care pot constitui baza unui demers stiintific privind statutul si rolul femeii in Tarile Romane si Transilvania secolelor XIV-XVII . Mentionam faptul ca analiza s-a centrat pe sursele principale, ordonate dupa continut si nu dupa locul aparitiei. De asemenea, aceste izvoare sunt extrem de diverse - de la coduri de legi, sentinte judecatoresti, foi de zestre, acte de danie, hotarnicii, confirmari de proprietati, acte de vanzare-cumparare, testamente, scrisori, descrieri - si aproape in exclusivitate de creatie masculina. Avem deci o istorie a femeilor prin prisma barbatilor, iar in ceea ce priveste discursul oficial, evul mediu romanesc este si el, asa cum nota Georges Duby pentru Occident, un ev mediu masculin: "in mod hotarat, evul mediu este masculin. Deoarece toate informatiile care ajung din vechime pana la mine si ma fac sa cunosc aceasta lume provin de la barbati, convinsi de superioritatea sexului lor" .

Trecand in revista documentele reprezentative ale evului mediu romanesc, s-a putut nota faptul ca avem de-a face cu cel putin doua imagini ale femeii. Exista poate o posibila distinctie - la fel cum Andrei Oisteanu distingea intre "evreul imaginar" si "evreul real" - intre "femeia reala" identificabila prin actiunile sale si "femeia imaginara" surprinsa in discursul oficial atat juridic/laic cat si cel ecleziastic/religios. Se pare ca modelul imaginar transcede timpul si spatiul: exista in orice epoca o "femeie imaginara". Astfel orice societate isi are propriul tipar feminin. Inegalitatea femeii fata de barbat nu este insa o creatie a evului mediu sursele antice atesta acest fapt. In acest sens Maria Gimbutas nota faptul ca "Fata de civilizatia "Vechii Europe" coordonatele culturale si cultuale ale continentului s-au modificat radical in mileniile IV-III i.e.n., odata cu invazia valurilor succesive de populatii indo-europene. Triburile de calareti razboinici au impus in Europa structura lor sociala patriarhala in dauna celei matriarhale, un panteon dominat de zeitati masculine, in dauna celor feminine, cultul Zeului-Tata-Cer, in dauna celui al Zeitei-Mama-Pamant" . Asadar "religia veche europeana centrata pe cultul zeitatilor feminine a devenit clandestina si a fost continuata de populatia subjugata, in primul rand de bunica si de mama familiei. Vechile zeitati feminine s-au modificat treptat in mirese, sotii si fiice devenind erotizate, legate prin principiul iubirii sexuale ca urmare a sistemului social patriarhal si patrilinear al indo-europenilor" .

Profilul femeii imaginare, trecuta in planul secund, a fost completat in evul mediu si in epoca pre-moderna, capatand valente noi identificabile in toata cultura europeana. O femeie rea, inclinata spre pacat si care trebuia controlata in permanenta. "Vir est caput mulieris" sau femeia "iaste mai proasta si mai leasne spre cadeare decat barbatul"[10], conform discursului romanesc al veacului al XVII-lea.

Dar unde ar trebui fixata linia de demarcatie intre imaginar si real? Pana unde avem de-a face cu chipul imaginar al femeii si unde incepe imaginea reala? Aceasta distinctie e operabila, dar nu fara dificultati. Determinant este modul in care ne raportam la sursele documentare. Acestea, desi sunt, dupa cum am afirmat deja, aproape in exclusivitate opera a reprezentantilor masculini ai societatii, pot fi impartite in mai multe categorii in functie de corpusul informational pe care il cuprind. Exista, dupa cum notam, un discurs oficial asupra femeii din Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania care imbraca in linii mari aceleasi culori ca si cel occidental, dar exista si izvoare in care realitatea cotidiana este descrisa si din a caror analiza putem distinge imaginea reala a femeii. Acest ultim tip de documente este cel care surprinde actiunile concrete ale femeilor, el este cel care ne permite conturarea profilului femeii reale care pare a fi, la o prima analiza, departe de modelul "imaginar".