Cometa Hale-Bopp - Daniel Vighi

Cometa Hale-Bopp - Daniel Vighi

Cometa Hale-Bopp este un nou volum de povestiri semnat Daniel Vighi, aparut in anul 2007. Spre deosebire de povestirile cu care si-a obisnuit cititorii, in acest volum Daniel Vighi alege sa se joace "de-a copilaria". Povestirile extrem de scurte - 2-3 pagini - formeaza, mai degraba, o antologie de basme pentru copii. Daca pana mai devreme - Povestiri cu strada Depozitului, Insula de vara - naratorul ne-a obisnuit cu un limbaj greoi, incurcat, cu fraze lungi, lipsite de punct, nerecomandate cititorilor de rand din cauza firului epic greu de urmarit, aici avem parte de un narator extrem de binevoitor, care prezinta faptele scurt si la obiect.

Ceea ce se pastreaza, totusi, este acea tehnica a camerei de luat vederi, care inregistreaza tot ce misca, exact asa cum se misca, fara sa incerce nici cea mai mica modificare a realitatii: Utilizarea autobiograficului drept suport narativ nu mai constituie un secret pentru cititorii lui Daniel Vighi. Obisnuiti cu reperele principale (Radna, Arad, Timisoara), acestia se pot instala confortabil, asteptand sa li se proiecteze cu promptitudine pelicula banateano-lipoveano-ardeleana.[1] In continuare accentul cade pe intamplari marunte, pe istoria unor personaje banale, devenite celebre datorita operelor anterioare semnate Daniel Vighi, si nu manualelor de istorie din spatiul didactic. Desi se au in vedere cele patru decenii comuniste, istoria, in adevaratul sens al cuvantului, nu este prezentata.

Intr-una dintre povestiri, naratorul alege sa explice, indirect, titlul volumului: () vizionarea cometei Hale-Bopp, nu demult descoperita de astronomii amatori Hale si Bopp, lor li s-a aratat, ei au avut norocul asta, nu altii care de-o viata cerceteaza cerul; si aici functioneaza vorba aceea: nu-i pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste.[2]

Cadrele pe care le surprinde camera de luat vederi sunt diverse, din diferite perioade ale vietii personajului-narator care nu are nume, bininteles, personaj-narator care a trait in perioada comunista. Intr-unul dintre episoadele volumului, este prezentata euforia unei zile de 1 Mai: Iti aduci aminte cum, la vreme de primavara, te pregateai emotionat si festiv sa mergi la 1 Mai muncitoresc in Parcul Orasului unde erau mari serbari la iarba verde cu minunea de mititei cu mustar pe gratarele care umpleau aerul de miros de buna mireasma muncitoreasca. () Geaba se straduia trsita-mi maica sa-mi explice a doua zi ca sarbatoarea cea adevarata nu e asta, ci Pastele. Geaba![3]

Amintirile trezite la viata isi au ca origine aceeasi locatie ca Povestiri cu strada Depozitului si ca Insula de vara: muntii Zarandului, langa Radna, pe malurile Muresului. Poate cel mai important este faptul ca Daniel Vighi are o lume proprie, recognoscibila, cu mireasma si suflet de Banat Copilaria naratorului si adolescenta sa au fost puternic marcate de obiceiurile si de evenimentele locurilor respective, tinand cont de faptul ca multe intamplari sunt povestite la timpul trecut, facand referire la copilarie: Nimeni nu se intreaba unde calatoresc ciorile in fiecare dimineata, intr-un fel de naveta zilnica. () Dormitorul lor e in lunca Muresului. () Ai scris toate astea la cercul de biologie de la Casa Pionierilor, detasamentul clasei tale realiza chiar atunci colivii care sa ajute la vreme de iarna. Colivia ta ai pus-o chiar in plopii din parc, dar nicio cioara nu a intrat in casuta. Mai apoi ai renuntat plictisit: vrabiile pareau mai cooperante.[5]

Alte episoade din viata de zi cu zi a copilului acelei perioade subliniaza evenimente minore, fara o importanta aparte si fara nicio legatura cu mediul scolar. Spre exemplu, in povestirea Dupa sifon, este prezentat copilul trimis de parinti la "domnul sodar Marghetics": Mergeai la sfirsitul saptaminii cu o sticla verzuie, imbracata cu o plasa de sirma. () Cind te intorceai acasa, beai o parte din sifon pe drum, puneai gura la pliscul de aluminiu si apasai pe pirghie si pe data navalea din recipient apa acrisoara si plina de gaz, care iti dadea pe nas. Te puteai stropi si cu alti copii.[6]

Urmarind faptele simple prezentate, Cometa Hale-Bopp devine tot mai mult o antologie de povestiri pentru copii. Limbajul simplu vine in sprijinul acestei afirmatii: Nu era lucru usor sa construiesti, cum se spunea in revista pentru copii "Cutezatorii", o lume noua, o lume cu Suhaida, daca stiti cumva ce este asta: Suhaida este numele unui fel de prajitura din ciocolata. Inaintea ei a aparut halvaua dulce de floarea-soarelui, mai apoi halvita, o chestie mititica, cu doua foi din piscot si, intre ele, spuma de zahar din albus de ou.[7]

Pana aici, nimic nu tradeaza viata traita la sat, intr-un mediu in care toata lumea se cunoaste cu toata lumea, unde ajutorul reciproc face parte din traditiile locului. Aici nu se cunoaste rusinea de a cere imprumut anumite obiecte de uz casnic, bineinteles, cu conditia ca acestea sa fie inapoiate: Te trimite capul familiei la sora Sinziana, octogenara care tocmai a trecut de la baptisti la penticostali. Strigi la poarta, explici ce vrei: un soi de ceva lung din lemn innegrit de folosinta, cu un fel de sine si un dispozitiv special () instrumentul acela de maruntit verzele.[8]

Desi este un volum alcatuit din cioburi, acesta are, totusi, o poveste centrala, care se intinde pe mai multe episoade, in care este descrisa decaderea familiei Teleki, o familie de conti, nevoita sa plece din castelul pe care il detineau aproape de Savarsin, in satul Capalnas. Este interesant cum un destin tragic este intercalat printre povestirile ce par, de fapt, scrise pentru copii.

Pubi Teleki, fiul familiei si ultimul conte este cel care surprinde prin comportament. Intreaga patanie a familiei Teleki pare un fel de parabola biblica, un fel de fabula din care copilul care citeste ar trebui sa traga morala. Pubi, "fiul risipitor", esueaza in alcool: Pubi Teleki fusese un alcoolic de prima mina. In vechiul regim, dupa ce se intorsese de la studii, a revenit in sat si s-a apucat de chefuri unguresti, cu lautari si cu tot satul dupa el.[9]

In aceasta istorie nefericita, moartea mamei, a contesei Teleki, pare sa aduca sfarsitul atat dinastiei, cat si fiului ei: Dupa ce a murit doamna, Pubi Teleki a ajuns la spitalul de nebuni din Zam, a trait acolo ca ajutor de bucatar, spala oalele si curata cartofi, cu tigara Plugar in coltul gurii.[10]

In calitatea sa de conte, Pubi Teleki ajunge chiar sa munceasca alaturi de tigani, insa ritmul sau de munca lent si mereu acelasi ii tradeaza originile: Arhitectul Birzava din Lipova, care avea nasul de un rosu aprins, i-a obtinut lui Pubi un post la calea ferata - o indeletnicire numita "la burat", in care trebuia sa bata cu partea lata a tirnacopului pietrele din terasament ca sa intre sub traverse. Colegii contelui erau tigani de pe Valea Moratului din Radna.[11]

Sfarsitul lui Pubi Teleki este unul cat se poate de simplu, de banal. Moare ca un om fara niciun rost, intr-o hala murdara: Oamenii se uita intrigati cum sta mortul cu virful pantofului de la piciorul drept rasucit in afara, aplecat peste o bocceluta, cu dintii scapati din strinsoarea buzelor de parca ar vrea, in sfirsit, sa spuna ceva. () un prapadit, se vede dupa rupturile de pe el ()[12]

Asa cum si-a obisnuit cititorii, Daniel Vighi face mereu trimitere la elemente specifice perioadei comuniste, tocmai pentru a crea atmosfera prielnica unor evenimente rupte din trecut si aruncate in prezent: Boney M., napolitane Kandia, cartea cu familia de soareci Roademult, care traia intr-o gheata de sub patul unei babe sovietice, Volga, Warsava, Moskwici, napolitanele Delia, sticla cu esenta de rom cu o corabie cu panzele umflate pe eticheta, toate produc un fel de nostalgie a trecutului celor care au trait in perioada respectiva.

Daniel Vighi surprinde intr-unul dintre episoade printr-o afirmatie ce subliniaza caracterul de basm, de poveste, de ireal ale celor relatate. Mai mult decat atat, este intarita ideea cum ca totul ar fi o inventie destinata copiilor: Sa fi fost asa sau altcumva, e greu de spus astazi, s-ar putea ca toate sa fie povesti de adormit copiii ()[13]

Flash-urile in care apare cometa Hale-Bopp indeplinesc, deasemenea, rolul de mutare a cadrului, de detasare fata de lumea palpabila, materiala si reala a pamantenilor, cu comunismul si simbolurile lor. Cometa, in sine, nu constituie un personaj al cartii, este ceva lipsit de viata, care apare o data la patru mii de ani. Ea exista, o cunoastem doar pentru ca soarele o lumineaza, nu pentru ca ar face ea ceva spectaculos.

Incheierea volumului face o paralela tocmai intre lucrurile cu viata si cele fara viata, intre cele vesnice si cele trecatoare: () vietuitoarele isi au propria vesnicie, nu se lasa, merg si ele inainte: filfiitul de-o vara al fluturelui si al carabusilor de mai pe care ii prindeam pentru insectarul scolii, acest carabus pe care il tin in mina in vremea copilariei si care a murit demult. Cele moarte din nascare, precum piatra din pavaj - sora cu cometa Hale-Bopp () - sunt mult mai batrine decit toate cele ce au viata, decit toti plopii, si iarba, si ciinii, si gizele. Toate vietatile azi sunt si ca miine dispar pentru totdeauna![14]

Este un final liric, oarecum, prin care Daniel Vighi mediteaza la desertaciunea vietii si la rapiditatea cu care viata se transforma intr-un nimic al trecutului.