Idealismul narcisistic

IDEALISMUL NARCISISTIC

Natura si iubirea intre autoreferentialitate si idealism narcisistic.

Dubla ipostaziere (masculin-feminina) a eului poetic si nazuinta androginica a fiintei.

Erotomorfismul cosmic.

Impurificarea viziunii narcisistice si constituirea viziunii tragice.

Ipostaze tarzii ale narcisismului: ciclul Scrisorilor si Luceafarul.

Dincolo de orice referentialitate a peisajului, in poemul Lacul, reveria individuala capata un destin estetic, natura isi pierde consistenta materiala, si odata dematerializata se abstractizeaza. Pentru a vizualiza procesul, este de ajuns sa ne gandim la un exemplu revelator oferit de artele plastice: Nuferii albastri ai lui Monet, care uniformizeaza substanta cromatica in bine cunoscutul fluid de nuante verzi-albastrii; ei par facuti din materia amagitoare a oglinzii si alta materialitate (sau alta referentialitate) ar strica tot efectul. Esentiala este oglindirea si capriciile ei concretizate in variatiile de lumina. Apa devine mediul in care te scufunzi cu privirea, abandonand realul in favoarea imaginarului.

Poemul eminescian se constituie si el preponderent vizual, exploatand ingenios vocatia reflectanta a elementului acvatic, in acelasi timp sursa a muzicalitatii si a imaginilor cinetice ale leganarii, al caror simbolism trimite spre tema somnului si mai departe a mortii. Peisajul se confunda cu substanta oglinzii, cosmosul intreg este captat de ea. Universului real i se substituie o imagine dematerializata, ce va continua sa existe, ascunsa in pliurile perfide ale oglinzii, mult dupa disparitia lumii ce a generat-o, ca si astrul enigmatic din poemul La steaua, alt joc de iluzii optice.

Lacul albastru pe care plutesc, cu forma lor stelara, nuferii galbeni este o reproducere aproape fotografica a cerului instelat, reunindu-se astfel, in imaginea parelnicei suprafete reflectante, adancul si inaltul. Bachelard nota in acest sens: "lacul creeaza in el un cer. Apa, in tanara-i limpezime, este un cer rasturnat in care astrii capata o noua viata" (Apa si visele, Bucuresti: Univers, 1995, 57).

În Lacul lui Eminescu se produce un proces asemanator de narcisism idealizant. Iluzoria iubita asteptata nu e decat o proiectie a interioritatii, un dublu feminin visat. Ea este el, vine doar chemata de el, executa doar gesturile pe care el i le indica. Eul poetic isi proiecteaza un dublu feminin, ce ramane firesc in cadrele idealitatii, el are revelatia dublei sale identitati, a dublei sale ipostazieri masculin-feminine, expresie a nazuintei androginice. Si el traieste simultan revelatia realului (peisajul) dar si a absentei acelui alter ego feminin, pe care-l asteapta sa irumpa natural din ceea ce Bachelard numea "substantialismul feminin al apei", astfel incat noua Echo raspunde chemarii sale exclusiv prin glasul apei.  

Lacul se transforma intr-un pictor desavarsit al chipului lui Narcis si al elementelor naturii, asistam la un veritabil miraj cosmic. Odata oglindit fiecare element al cadrului natural devine, parca constient de propria-i splendoare. Bachelard comenta: "frumusetea capata un cadru. Ea se propaga de la Narcis catre lume" (34).

Narcisismul idealizant se propaga cosmic, natura este contaminata de fiorul autoerotic. Prin generalizare, intreaga erotica - dominata de cadrul unei naturi infinite, a carei imagine se reflecta in elementul acvatic - poate fi inteleasa ca o forma a acestui narcisism cosmic.

Daca in erotica timpurie frumusetea lui Narcis, amplificata fertil de apele germinale, se propaga la nivel cosmic, in ciclul Scrisorilor, frumosul imbatat de propria-i splendoare se transforma direct in urma scripturala, in perfectiune formala.

Luceafarul prilejuieste o noua ipostaza narcisistica; fata de imparat il surprinde in momentul cheie al oglindirii sale in ape: "Privea in zare cum pe mari/ Rasare si straluce". Substanta translucida a oglinzii ramane prezenta in toate intruparile sale, de la "umbra fetei stravezii" si "ochiul" care "ingheata", la "palatele de margean" ascunse in strafundurile oceanului.

Prin extindere, intreaga lirica eminesciana se poate citi ca joc specular multiplu orientat, ceea ce nu face decat sa probeze utilitatea operatorului analitic al starii de narcisism.