"Lacustra" - comentariu

"Lacustra" - comentariu

Cititorul recunoaste acelasi sentiment dezolant al insingurarii depline intr-o lume de care Bacovia se simtea despartit printr-un "gol istoric". Poemul dezvolta o succesiune de motive simboliste, prezentate gradualizat, precum: cel al noptii, al ploii, al vidului social si moral, al plansului, al nevrozei si al mortii. Sentimentul acut resimtit de poet este ca atat lumea vie a naturii, cat si civilizatia umana se degradeaza sub imperiul apei.

Simbolismul acvatic este diferit interpretat de Bacovia in raport cu predecesorii ori contemporanii sai: in imaginatia lui Alecsandri, raul este o forma naturala infatisata in ipostaze pictural-mitologice; pentru Eminescu, apa marii reprezinta infinitul si haosul originar, din care a izbucnit scanteia vietii si unde ar fi dorit sa se cufunde dupa moarte; pentru Macedonski apa simbolizeaza fertilitatea lumii vegetale, care se opune ariditatii desertului; in viziunea lui Bacovia, ea dizolva formele vii, surpa constructiile aparent solide ("pilotii grei") si genereaza o imagine apocaliptica, de potop ce anunta sfarsitul lumii. Prima si ultima strofa sunt aproape identice, ci exceptia celui de-al doilea vers din fiecare.

Poetul, chinuit de neliniste, incapabil sa-si gaseasca odihna, vegheaza continuu, ascultand caderea ploii « de-atatea nopti ». Epitetul inversat este exprimat morfologic printr-un adjectiv cantitativ cu valoare de superlativ absolut. Durata nocturna se prelungeste fara limita si devine infricosatoare, pentru ca tinde sa se substituie zilelor. Cadrul nocturn pare sa se eternizeze si in el bezna este absoluta. Nici un astru nu risipeste intunericul, asa cum se intampla in lumina lunii in tablourile lirice eminesciene. Caderea apei nu se mai sfarseste si inunda materia, facand-o "sa planga" de disperare. Sentimentul dominant este angoasa, iar viziunea generala este aceea a destramarii universului.

Gandurile inspaimantate ale poetului se indreapta catre "locuintele lacustre", avand impresia ca pamantul s-a dizolvat in apele oceanului planetar. Totul pare impregnat de umiditate, formele vii si obiectele putrezind deopotriva. Chiar patul pe care se odihneste este construit din "scanduri ude", iar in spate are impresia ca recepteaza izbitura puternica a unui val. Veghea nelinistita se transforma in cosmar si poetul crede ca orice posibilitate de salvare ii este interzisa.

Imaginea metaforica a podului "de la mal", pe care a uitat sa-l traga, semnifica incapacitatea omului de a se apara de fortele dezlantuite ale intemperiilor.

Dar simbolul poate fi extins si la nivelul stihiilor interioare, caci individul solitar se apara tot atat de greu de esecuri, dezamagiri si nelinisti existentiale. Ultima strofa recurge la o enumeratie gerunziala ("plouand", "tresarind", "asteptand"), care plaseaza cadrul poetic in afara timpului si a spatiului. Imaginea locuintelor lacustre genereaza impresia de regresiune, de intoarcere pe firul istoriei, in lumea straveche. Adaposturile ridicate pe ape ii aparau -temporar- pe oamenii primitivi de cataclisme, iar podurile mentineau o fragila legatura cu pamantul. Tot astfel poetul singur, neinteles de cei din jur si neiubit de semeni, mai pastreaza o fragila legatura cu universul cunoscut. Poate ca termenul cel mai frecvent din lirica bacoviana este epitetul "singur", in masura sa generalizeze izolarea scriitorului, infratit intr-un "gand" cu lumea ancestrala, si mai ales sa realizeze insatisfactia pe toate planurile existentiale, resimtita de el intr-un univers alienant.