Contul de profit si pierdere si performanta economico-financiara a intreprinderii

Contul de profit si pierdere si performanta economico-financiara a intreprinderii

Efectuarea analizei activitatii economico-financiare necesita folosirea unui sistem de informatii care sa permita cunoasterea tuturor fenomenelor si proceselor care au loc in interiorul intreprinderii si in afara ei. Pe baza acestor informatii se pot cunoaste rezultatele obtinute de unitatile economice, factorii care actioneaza asupra formarii lor si se pot lua decizii pentru reglarea si redresarea activitatii fiecarei intreprinderi. Contul de Profit si Pierderi constituie principala sursa de informatii utilizata in analiza performantelor firmei; el detaliaza rezultatul obtinut prin evidentierea veniturilor si cheltuielilor dupa natura lor, si a rezultatului exercitiului pe categorii de activitati si pe total.

Productia exercitiului (Qe) exprima rezultatul direct si util al activitatii pe o

perioada de timp.

Qe = Qv DQs + Qi

Tabelul 1. Analiza productiei exercitiului

Din analiza productiei exercitiului se constata ca aceasta a inregistrat cresteri in fiecare

an. Daca la nivelul anilor 2006-2007 cresterea a fost mai lenta (3,965,757 lei, adica 13,66%), la sfarsitul anului 2008 aceasta a inregistrat o crestere de 62,69%, anul 2009 incheiindu-se si el cu o crestere de 26,70%. .Aceste modificari pot fi explicate prin influentele exercitate de modificarea elementelor componente, mai bine zis a productiei vandute si productiei stocata.

Structura productiei exercitiului pe elementele sale componente ofera informatii despre destinatia productiei, precum si despre modul in care aceasta a fost valorificata.

Astfel, principala cauza de crestere a productiei exercitiului o reprezinta cresterea

productiei vandute, situatie apreciata ca fiind favorabila.

Se constata ca productia productia stocata a inregistrat cresteri foarte mari de la an la an (in anul 2007 a crescut cu 206,41%, iar in anul 2008 cresterea a fost de 570,60%), situatie apreciata nefavorabil semnificand o crestere a riscului de nevandabilitate a productiei.

Valoarea adaugata (Va) permite aprecierea aportului intreprinderii la cresterea

avutiei nationale, si se poate determina prin dou metode: indirect, prin metoda deductiva, si direct prin metoda analitica.

a) metoda deductiva:

Va = (Qe + Mc) - Cm

b) metoda analitica:

Va = Cp + Cf + IT + A + Pn

Tabelul Analiza valorii adaugate

Daca in anul 2007 fata de anul 2006 valoarea adaugata a inregistrat o scadere cu 1.304.889 lei, adica 13%, in anii urmatori tendinta acesteia a fost de crestere, 55,05% crestere in anul 2008, respectiv 42,37% in anul 2009.

In urma analizei structurale a valorii adaugate rezulta urmatoarele:

Cheltuielile cu personalul au inregistrat o crestere in 2007 cu 118,14%, crestere insotita de

o scadere a valorii adaugate cu 13%, situatie apreciata ca fiind nefavorabila, deoarece creeaza premisele diminuarii profitului. In anul 2008, aceste cheltuieli cresc cu 59,93%, situatie apreciata tot nefavorabil, cresterea acestora devansand cresterea valorii adaugate (valoarea adaugata inregistreaza o crestere de numai 55,05%). In anul 2009 situatia este favorabila, cresterea cheluielilor cu personalul (10,99%) fiind devansata de cresterea valorii adaugate (42,37%).

La nivelul impozitelor si taxelor se constata o crestere de la an la an. Astfel, in anul 2007

se inregistreaza cea mai mare crestere, respective 77,71%. Ponderea ridicata a impozitelor si taxelor in valoarea adaugata (8,95% in anul 2006, 18,27% in anul 2007, 16,70% in anul 2008, respective 14,51% in anul 2009) si tendinta de crestere a acestora, semnifica o accentuare a presiunii fiscale, apreciata nefavorabil.

Amortizarea a crescut atat in suma absoluta cat si ca pondere in primii doi ani (in anul

2006 ponderea era de 14,89% iar in 2007 de 18,56%), urmand ca in urmatorii ani ponderea lor in valoarea adaugata sa inregistreze o scadere (in anul 2008 ponderea este de 12,39% pentru ca in 2009 sa scada la 9,86%).

Cheltuielile financiare detin cea mai mare pondere in valoarea adaugata in anul 2006,

respective de 42,99%, situatie nefavorabila, aceasta semnificand un grad ridicat de indatorare al firmei. In anii urmatori ponderea acestor cheluieli a scazut la 14,32% in 2007, 11,15% in anul 2008, pentru ca in anul 2009 sa reprezinte 19,29% din valoarea adaugata.

Profitul net inregistreaza cea mai mare scadere in anul 2007, atat in suma absoluta cat si

ca pondere (scaderea inregistrata a fost de 1.315.398 lei, adica 92,44%, ponderea lui in valoarea adaugata fiind de 1,23%). Aceasta situatie este determinata in principal de gradul mare de indatorare pe care firma l-a inregistrat in anul 2006. In anii urmatori, respectiv 2008 si 2009 ponderea profitului net in valoarea adaugata creste la 10,63%, respectiv 18,05%.

In anul 2007 ponderea valorii adaugate in productia exercitiului a scazut, tocmai ca

urmare a dinamicii inferioare a acesteia comparativ cu dinamica productiei exercitiului (IVA2007/2006 = 87% < IQe 2007/2006 = 113,66%).

Analiza cifrei de afaceri prezinta o importanta deosebita deoarece permite

aprecierea locului intreprinderii in sectorul sau de activitate, a pozitiei sale pe piata, a aptitudinilor acesteia de a lansa, respectiv de a dezvolta diferite activitati in mod profitabil. Totodata modificarea cifrei de afaceri se reflecta asupra principalilor indicatori economico-finaciari, precum si asupra eficientei activitatii.

Tabelul 3. Analiza cifrei de afaceri

La nivelul cifrei de afaceri situatia se prezinta in mod favorabil, aceasta inregistrand in anul 2007 o crestere in suma absoluta de 998.511 lei, adica 10,21%, pentru ca in anii urmatori cresterea sa fie mai pronuntata (46,48% in 2008, respectiv 57,48% in 2009). Aceasta usoara crestere a cifrei de afaceri in anul 2007 a avut la baza cresterea productie vandute cu 10,88%, in timp de veniturile din vanzarea marfurilor au scazut cu 14,91% (indicele de dinamica al productiei exercitiului devanseaza indicele de dinamica al veniturilor din vanzarea marfurilor, motiv pentru care cifra de afaceri creste). In anul 2008 veniturile din vanzarea marfurilor inregistreaza si ele o crestere semnificativa de 253,91%, crestere sustinuta si de productia vanduta (aceasta a crescut cu 42,21%).

Analiza excedentului brut din exploatare(EBE)

Rezultatul (excedentul sau deficitul) brut de exploatare face referire la veniturile si cheltuielile de exploatare care implica incasari si plati potentiale. El se poate stabili in doua moduri:

plecand de la valoarea adaugata (Va):

EBE = Va + Se - IT - Cp

prin compararea veniturilor de exploatare care implica incasari, imediate sau la termen (Ve*) si a cheltuielilor de exploatare, care genereaza plati, imediate sau la termen (Ce*

EBE = Ve*- Ce*.

Tabelul 4. Analiza excedentului brut din exploatare

In anul 2007 excedentul brut din exploatere inregistreaza o scadere de 4.255.671 lei (58,52%), scadere determinata pe de o parte de cresterea semnificativa atat a cheltuielilor cu personalul (2,252,883 lei, adica 118,14%), cat si a fiscalitatii reprezentata de impozite (697,899 lei, adica 77,71%). Spre deosebire de cheltuielile cu personalul si impozitele care inregistreaza o crestere, valoarea adaugata inregistreaza o scadere de -1.304.889 lei , respectiv 13%. Situatia se apreciaza ca fiind nefavorabila.

In anii 2008, 2009 excedentul brut din exploatare inregistreaza cresteri semnificative: 1,648,670 lei (55,35%), respectiv 4,472,350 lei (96,65%). Prin analiza elementelor componente se constata ca, principalul factor care a dus la dublare a excedentului brut in anul 2009 il reprezinta ritmul de crestere al valorii adaugate (42,37%) superior ritmului de crestere al cheltuielilor cu personalul (10,99%) si impozitelor (23,63%).

3. Tabloul soldurilor intermediare de gestiune privind exploatarea si fluxul de rezultate

Derularea de catre intreprindere a operatiunilor de achizitii, vanzari, plati etc. degaja un surplus financiar, care va fi reinvestit in alte operatiuni in vederea cresterii rentabilitatii si a rezultatului net. Aceste surplusuri sunt evidentiate cu ajutorul soldurilor intermediare de gestiune (S.I.G.), denumite si marje de acumulare. Constructia in trepte a acestor indicatori, pornind de la cel mai cuprinzator (productia exercitiului + adaosul comercial) si incheind cu cel mai sintetic (profitul net al exercitiului) le-a atras denumirea de cascada a soldurilor intermediare de gestiune. Acestea sunt rezultate partiale care reflecta volumul si rentabilitatea firmei si care explica formarea progresiva a rezultatului net al exercitiului.

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune se prezinta astfel:

4. Analiza capacitatii de autofinantare

Capacitatea de autofinantare (CAF) reflecta potentialul financiar de crestere economica a intreprinderii, respectiv sursa interna de finantare generata de activitatea desfasurata pe o anumita perioada de timp, destinata sa asigure:

finantarea unor nevoi ale gestiunii curente;

cresterea fondului de rulment;

finantarea totala sau partiala a noilor investitii;

rambursarea imprumuturilor contractate;

remunerarea capitalurilor investite.

Tabelul 5. Analiza capacitatii de autofinantare

In urma analizei capacitatii de autofinatare se constata o scadere a acesteia in anul 2007 cu 4,279,906 lei (60,47%), urmata de cresteri semnificative de 59,88% in 2008 si 91,85% in 2009. Cresterea capacitatii de autofinantare de 91,85% in anul 2009 s-a datorat cresterii profitului din exploatare si a amortizarilor, intr-un ritm superior cresterii cheltuielilor financiare.

Autofinantarea, fiind partea din capacitatea de autofinantare care ramane la dispozitia firmei dupa distribuirea dividendelor, inregistreaza aceeasi tendinta.

Prin valorile inregistrate, autofinantarea contribuie la cresterea independentei financiare a firmei, respectiv la consolidarea capacitatii de indatorare a acesteia.

Aflata sub influenta celor doi factori pe baza carora se determina (CAF si dividendele distribuite), se constata ca la SC XXX nivelul dividendelor este nul, intregul profit fiind capitalizat.

Pentru o apreciere mai exacta a nivelului autofinantarii am calculat o serie de rate:

capacitatea de rambursare a datoriilor finaciare, de la un nivel de 1,22 ani in anul 2006 a crescut in anul 2009 pana la 1,90 ani, reflectand o situatie nefavorabila datorita cresterii datoriilor financiare intr-un ritm superior cresterii capacitatii de autofinatare.

rata de finantare a imobilizarilor cumparate (a investitiilor) era in anul 2006 de 36,75% semnificand faptul ca investitiile in achizitia de echipamente nu au fost finatate in totalitate din resurse proprii. In urmatorii ani se constata o scadere a ponderii fondurilor proprii in achizitia de echipamente, situatie apreciata ca fiind nefavorabila.

In concluzie putem spune ca sporirea autofinatarii, prin cresterae capacitatii de autofinatare, contribuie la consolidarea situatie financiare a firmei prin cresterea capitalurilor proprii si a libertatii de actiune manageriala.

Avand in vedere legatura dintre capacitatea de autofinantare si autofinatare, se observa

urmatoarea corelatie intre cei doi indicatori: Af = CAF, Af = Am + Rn si Div = 0 - situatie pozitiva, firma fiind orientata spre dezvoltare si crestere, proprietarii majoritari fiind de accord cu acest lucru, profitul net inregistrand cresteri semnificative.

5. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor, structura si eficienta lor

Cheltuielile unei intreprinderi reflecta sub forma valorica intregul consum de factori de productie de resurse materiale, umane si financiare, efectuat pentru fabricarea si vanzarea productiei. Nivelul, dinamica si structura acestor cheltuieli reflecta in mod sintetic activitatea inteprinderilor pe linia folosirii eficiente a resurselor de care dispun, iar reducerea lor trebuie sa reprezinte un obiectiv principal pentru toti agentii economici, in vederea sporirii eficientei intregii activitati desfasurate.

Tabelul 6. Structura si dinamica cheltuielilor si veniturilor firmei

Din analiza tabelului de mai sus se observa ca profitul brut a scazut cu 1.321.296 lei (75,16%) in anul 2007, pentru ca aopi, sa inregistreze o crestere de 1.275.429 lei (292,05%) in 2008, respectiv 373.662 lei (138,64%) in 2009.

Scaderea profitului brut din 2007 s-a datorat cresterii cheltuielilor totale cu 10.097.116 lei (34,24%) fata de anul precedent. Veniturile totale au inregistrat o crestere de 8.775.820 lei (28,09%), insa indicele de crestere al cheltuielilor totale devanseaza indicele de crestere al veniturilor totale. Pe ansamblu situatia este apreciata ca fiind nefavorabila.

Cresterea cheltuielilor totale din anul 2007, crestere care si-a pus foarte mult amprenta asupra evolutiei profitului brut este cauzata de cresterea cheltuielilor de exploatare cu 13.16946 lei, adica 52,29%. Situatia este apreciata ca fiind nefavorabila, avand in vedere ca aceasta crestere de cheltuieli a fost recuperata pe seama cresterii veniturilor din exploatare ( acestea au crescut cu 8.775.557, adica 28,11%) .

Reducerea veniturilor financiare din 2007 cu 1.737 lei (10,55%) arata ca societatea a identificat noi oportunitati de investitii productive, ceea ce i-a permis plasarea disponibilitatilor banesti in cadrul activitatii de exploatare (aspect relevant prin sporirea veniturilor de exploatare), apreciindu-se favorabil, in timp ce lispa veniturilor extraordinare semnifica lipsa subventiilor incasate pentru calamitati care ar fi afectat activitatea societatii.

Diminuarea cheltuielilor financiare din anul 2007 (acestea au scazut cu 3.065.830 lei, adica 71,03%) arata ca societatea a apelat la un volum mai mic de credite decat in anul 2006 pentru a-si finanta activitatea de exploatare, ca urmare a extinderii volumului productiei.

Se constata o influenta favorabila a rezultatului de exploatare, cresterea lui determinand majorarea rezultatului total cu 1.275.429 lei in 2008, respectiv 373.662 lei in 2009.

Activitatea financiara a avut o influenta negativa, ducand la scaderea profitului brut, ca urmare a apelarii la credite bancare purtatoare de dobanzi. Pierderea financiara a fost insa recuperata pe seama cresterii profitului de exploatare, ceea ce atesta eficienta utilizarii creditelor primite, chiar daca, in marimi procentuale, rezultatul exploatarii a avut un ritm de crestere inferior rezultatului financiar negativ ( 27,61% fata de 28,74%).

6. Analiza rentabilitatii

Rata rentabilitatii, ca indicator de performanta, poate avea mai multe forme de exprimare, in functie de modul de raportare a unui indicator de efecte sau rezultate obtinute (profitul, EBE sau alti indicatori partiali ai rentabilitatii) la un indicator de flux global al activitatii (cifra de afaceri, venituri din exploatare, valoarea adaugata) sau la mijloacele economice avansate sau consumate pentru obtinerea rezultatului respectiv, ca indicatori de efort.

De aceea, putem clasifica ratele de rentabilitate in functie de mai multe criterii, cele mai importante fiind criteriul bazei de raportare si criteriul functional. In afara acestora, mai pot exista criterii referitoare la interesele urmarite in exprimarea acestor rate (interesele managerilor, actionarilor, creditorilor etc.) sau la tipul de rezultat ce se afla la numaratorul ratelor.

Dupa criteriul bazei de raportare, se pot distinge:

ratele de marja sau de structura, care au la numitor un indicator de flux global al activitatii (de exemplu, ratele rentabilitatii comerciale);

ratele de rentabilitate propriu - zise sau de eficienta, care au la numitor mijloacele angajate sau consumate pentru obtinerea rezultatelor.

Dupa criteriul functional, ratele rentabilitatii se pot clasifica in:

rate ale rentabilitatii economice;

rate ale rentabilitatii financiare;

rate ale rentabilitatii resurselor consumate;

rate ale rentabilitatii comerciale.

Ratele de rentabilitate economica indica performanta economica a intreprinderii, respectiv modul in care aceasta utilizeaza ansamblul activelor aflate la dispozitia sa.

Tabelul 7. Analiza ratei rentabilitatii economice

Din analiza rentabilitatii economice se constata ca aceasta a inregistrat o scadere in anul 2007 cu 83%, scadere determinata de scaderea profitului brut cu 75,16%, pe fondul cresterii activelor totale cu 6.970.818 lei (14,36%). Acesta sporire a activelor nu a dus la o crestere a profitului brut, situatie apreciata ca fiind nefavorabila.

La nivelul anilor 2008, respectiv 2009 situatia se prezinta in mod favorabil, rentabilitatea activelor inregistrand o crestere de 1,89%, respectiv 2,86%. Aceasta crestere este influentata in principal de cresterea profitului brut cu 292,05% in 2008 si 138,64% in 2009, crestere cu mult superioara cresterii activelor totale (acestea au crescut cu 15,30%, respectiv 15,40%).

Avand in vedere ca rata rentabilitatii economice se scrie ca produs intre viteza de rotatie a activelor totale (Pe/At) si rata rentabilitatii vanzarilor (Pe/CA), din aceasta descompunere pe factori de influenta, se poate trage concluzia ca o firma care doreste sa sporeasca rentabilitatea economica va trebui fie sa imbunatateasca gestiunea activelor totale, fie sa sporeasca eficienta activitatii de exploatare, fie sa adopte ambele variante. In aceste conditii, managementul intreprinderii are la dispozitie o multitudine de combinatii posibile intre cei doi factori pentru a obtine nivelul de rentabilitate dorit.

Concentrarea in mod eronat a efortului spre unul din cei doi factori nu numai ca nu determina cresterea rentabilitatii, dar va presupune si o irosire a resurselor. Totodata, trebuie precizat ca evolutia celor doi factori este interdependenta, in sensul ca, de cele mai multe ori, cresterea vitezei de rotatie presupune o reducere a marjelor de profitabilitate a exploatarii (prin reducerea preturilor de vanzare), in timp ce cresterea rentabilitatii vanzarilor determina scaderea vitezei de rotatie a activelor.

Rata rentabilitatii financiare se poate calcula in doua forme, in functie de sfera de cuprindere a capitalului utilizat in determinarea acestei rate:

rata rentabilitatii financiare a capitalului propriu;

rata rentabilitatii financiare a capitalului permanent.

Tabelul 8. Analiza rentabilitafii financiare a capitalului propriu

Tabelul 9. Analiza rentabilitatii capitalului permanent

Rata rentabilitatii financiare a capitalurilor proprii arata masura in care au fost remunerati actionarii firmei, prin plata dividendelor, prin majorarea rezervelor sau a capitalului social. Din acest motiv, aceasta rata exprima gradul in care managerii companiei au reusit sa indeplineasca obiectivul principal al firmei, respectiv maximizarea avutiei actionarilor sai. In aceste conditii, se poate constata ca eforturile intreprinderii nu au fost orientate prioritar spre asigurarea unei rentabilitati ridicate pentru furnizorii de capitaluri proprii, actionarii, in scopul cresterii bogatiei acestora. Rentabilitatea financiara a inregistrat in anul 2007 un nivel de 0,49% in conditiile cresterii capitalurilor proprii cu 1.394.020 (6,81%). Situatia se prezinta in mod nefavorabil, aceasta crestere a capitalurilor proprii nefiind corelata si cu o crestere a profitului net (acesta a scazut cu 1315398 lei, adica 92,44%).

Tabelul 10. Corelatia dintre rentabilitatea economica, rentabilitatea financiara si rata medie a dobanzii

Din analiza corelata a rentabilitatii economice, ratei dobanzii si rentabilitatii financiare se constata ca efectul de levier financiar este negativ, ceea ce conduce la scaderea rentabilitatii financiare. In cei patru ani studiati rentabilitatea economica este mai mica decat rata dobanzii, contractarea de noi credite ducand la scaderea rentabilitatii financiare.

In acest caz activitatea firmei se caracterizeaza prin ineficienta.

Rata rentabilitatii resurselor consumate se calculeaza ca raport intre un

anumit rezultat economic si cheltuielile efectuate pentru obtinerea acestuia si arata cat costa obtinerea unui leu de profit. In cadrul analizei, se pot calcula urmatoarele rate:

rata rentabilitatii cheltuielilor de exploatare (Rce),

si

rata rentabilitatii cheltuielilor aferente cifrei de afaceri (Rc), calculata ca raport intre profitul aferent cifrei de afaceri a intreprinderii (Pr) si cheltuielile aferente cifrei de afaceri (C):

Tabelul 11. Analiza rentabilitatii resurselor consumate

Se constata o reducere a rentabilitatii resurselor consumate in anul 2007, situatie apreciata ca fiind nefavorabila, societatea cheltuind mult mai mult pentru realizarea profitului, resursele disponibile nefiind utilizate eficient.

Rate rentabilitatii comerciale sau a vanzarilor exprima eficienta activitatii de

comercializare a intreprinderii, ca rezultat al eforturilor de promovare a produselor si mai ales al politicii de preturi adoptate de intreprindere.

Tabelul 1 Analiza rentabilitatii vanzarilor

Din analiza datelor de mai sus se constata ca apar ca factori de influenta cifra de afaceri,

drept factor cantitativ si excedentul brut de exploatare sau rezultatul brut de exploatare, ca factori calitativi. Daca in anul 2007, rentabilitatea vanzarilor inregistreaza o scadere cu 74,95%, incepand cu anii 2008-2009 strategia firmei se modifica. Operand pe piete puternic concurentiale (sau firma nu are o forta de piata deosebita) in anii urmatori s-a obtinut o crestere a rentabilitatii vanzarilor mai ales prin sporirea excedentului brut de explaotare si rezultatului de exploatare (cresteri determinate de reducerea costurilor de productie), situatie apreciata ca fiind favorabila.

7. Analiza si evaluarea riscurilor pe baza pragurilor de rentabilitate

7.1. Analiza riscului economic

Riscul economic sau de exploatare exprima incapacitatea firmei de a se adapta la timp si cu cele mai mici costuri la variatiile mediului economico-social si reflecta variabilitatea rezultatului economic in functie de modificarea conditiilor de exploatare. Rezultatele de exploatare nu sunt certe deoarece nici veniturile si nici costurile care determina aceste rezultate nu sunt certe.

principalii factori care influenteaza riscul economic sau de exploatare sunt cifra de afaceri, structura cheltuielilor de exploatare, precum si apropierea dintre nivelul productiei efective si cea corespunzatoare punctului critic.

Pragul de rentabilitate, numit si punct critic sau punct de echilibru, reprezinta acel volum al activitatii realizat de catre o firma pentru care veniturile obtinute permit acoperirea integrala a cheltuielilor efectuate, dar fara a se obtine profit.

Nivelul sau poate fi determinat prin metoda algebrica sau sub forma grafica, precum si prin combinatia celor doua exprimari.

In cazul societatii noastre nu se poate face distinctia neta a costurilor in variabile si fixe. De fapt, atat costurile variabile cat si costurile fixe depind de perioada avuta in vedere si de segmentul de niveluri ale productiei. Dupa cum se stie, toate costurile sunt variabile pe termen lung. In plus, unele costuri sunt partial fixe si partial variabile, iar altele cresc intr-o masura gradata, in trepte - costurile semivariabile, ele fiind constante pentru segmente relativ reduse de niveluri ale productiei.

Determinarea grafica a pragului de rentabilitate al firmei necesita parcurgerea urmatoarelor etape de lucru:

- reprezentarea dreptei veniturilor totale;

- reprezentarea dreptei costurilor totale,

- determinarea punctului unde se intersecteaza veniturile totale si costurile totale si identificarea sa pe abscisa (acesta fiind pragul de rentabilitate, respective punctual critic).

Din analiza graficului de mai sus se constata ca volumul productiei este deasupra pragului de rentabilitate, adica veniturile totale sunt mai mari decat costurile totale, societatea realizeaza profit de exploatare (rezultatul exploatarii este pozitiv). Profiturile de exploatare ale firmei sunt maxime in interiorul ariei unde distanta dintre veniturile totale si costurile totale este cea mai mare (unde venitul marginal este egal cu costul marginal). In intervalul de timp analizat, zona de maxima profitabilitate se inregistreaza la nivelul anului 2009 cand veniturile totale au inregistrat un nivel de 71.326.170 lei, cheltuielile totale 67.240.368 lei, rezultatul exploatarii crescand fata de 2008 cu 7.32479 lei (137,27%).

7. Analiza riscului financiar

Desfasurarea normala a activitatii economice necesita utilizarea de catre o firma, pe langa

capitalurile proprii, si a capitalurilor imprumutate. Aceste doua surse de capital se deosebesc, pentru intreprindere, prin costul pe care il genereaza, iar, pentru investitori, prin riscul pe care si-l asuma pentru plasarea capitalului disponibil in cadrul firmei respective. Daca din punctul de vedere al investitorilor lucrurile sunt clare, in sensul ca intotdeauna riscul asumat de creditori este mai mic, intrucat ei sunt remunerati inaintea actionarilor, pentru firma, apelarea la capital propriu sau la capital imprumutat poate avea consecinte diverse asupra rentabilitatii obtinute si asupra valorii firmei.

Capitalul imprumutat de catre o firma genereaza pentru aceasta un cost fix cu dobanzile,

nivelul acestora nedepinzand de rentabilitatea degajata de intreprindere. Din acest motiv, se poate spune ca structura financiara determina pentru firma un anumit risc, respectiv nesiguranta obtinerii unui rezultat de exploatare suficient pentru acoperirea costului surselor imprumutate.

Acest tip de risc cu care se confrunta firma poarta denumirea de risc financiar si reflecta

variabilitatea indicatorilor de rezultate ca urmare a modificarii structurii financiare a intreprinderii. Alta definitie considera ca riscul financiar este partea variabilitatii ratei de randament a capitalurilor proprii care se datoreaza indatorarii sau variabilitatea profitului net, sub incidenta structurii financiare a firmei.

Trasaturi caracteristice ale riscului financiar:

se refera la nesiguranta obtinerii unei rentabilitati suficiente din activitatea de exploatare care sa permita acoperirea cheltuielilor cu dobanzile;

aparitia sa este cauzata de prezenta capitalului imprumutat in cadrul structurii de capital a intreprinderii;

materializarea riscului financiar presupune reducerea remuneratiilor cuvenite actionarilor (dividende sau profituri nete);

in mod direct, materializarea riscului financiar afecteaza numai actionarii firmei.

Rezulta ca, la nivelul unei firme, decizia de a investi genereaza riscul economic, prin cresterea costurilor fixe de exploatare, in timp ce decizia de finantare genereaza riscul financiar.

Se constata ca riscul financiar, fata de riscul de exploatare, tine seama de influenta structurii capitalului, adica de gradul de indatorare al firmei.

Deoarece cheltuielile financiare sau cu dobanzile aferente capitalului imprumutat au un caracter relativ fix, la o anumita nevoie de capital, marimea riscului financiar poate fi apreciata cu

ajutorul unui prag de rentabilitate global, care tine seama si de aceste cheltuieli.

Efectul indatorarii asupra riscului financiar

Utilizarea de catre o firma a unor resurse financiare cu cost fix implica folosirea parghiei

financiare sau a levierului financiar.

Levierul financiar exprima impactul structurii financiare asupra rentabilitatii financiare a

firmei. Efectul levierului financiar reflecta variatia ratei rentabilitatii financiare a capitalurilor proprii in functie de corelatia dintre rata rentabilitatii economice si costul datoriei sau rata dobanzii, precum si fata de gradul de indatorare.

Conditia ca rentabilitatea financiara sa creasca atunci cand intreprinderea foloseste indatorarea este ca rentabilitatea economica (Re) sa fie superioara costului datoriei (Rd). In cazul societatii analizate rentabilitatea economica este mult inferioara costului datoriei (2006: Re= 12,48%<RD=26,03%; 2007: Re=3.01%<320,02%; 2008: Re=4,82%<Rd=25,01%; 2009: Re=9,91%<Rd=21,02%). Asadar, in conditiile in care rentabilitatea economica este mai mica decat costul capitalului imprumutat, rata rentabilitatii financiare va fi cu atat mai mica cu cat levierul financiar are o valoare mai mare.

7.3. Analiza riscului de faliment

Majoritatea intreprinderilor isi desfasoara activitatea in conditii de risc si incertitudine. Acest lucru face necesara acordarea de catre managementul firmelor a unei atentii sporite analizei riscului de faliment. Ignorarea sau tratarea superficiala a riscului poate duce la aparitia unor dificultati financiare majore sau chiar la falimentul firmei. Se impune, astfel, apelarea la instrumente adecvate de predictie a riscului de faliment, care sa-i ofere decidentului posibilitatea identificarii cu anticipatie a simptomelor dificultatilor financiare, reflectate, de regula, in degradarea situatiei financiare si a nivelului unor rate financiare.

Insolvabilitatea este una din cele mai mari amenintari cu care se confrunta o firma in prezent.

Abilitatea unei firme de a supravietui pe piata depinde de mai multi factori, cum ar fi sanatatea financiara, capacitatea de a produce lichiditati din activitatile operationale, gradul de acces pe piata de capital, precum si capacitatea de a se mentine pe piata in conditii de criza financiara.

Aparitia dezechilibrelor financiare in activitatea unei companii impune adoptarea unor masuri adecvate de restructurare a operatiunilor sale si de imbunatatire a structurii financiare a capitalului. Deteriorarea situatiei financiare, daca nu este urmata de masuri corespunzatoare, poate conduce la insolvabilitate sau chiar la faliment. In practica, insa, sunt foarte multe cazuri in care firmele nu incearca sa rezolve problemele financiare aparute decat cand este prea tarziu pentru evitarea falimentului.

Una din modalitatile de analiza a riscului de faliment este aceea pe baza pe bilantul functional. Aceasta metoda face apel la concepte cum sunt fondul de rulment, necesarul de fond de rulment si trezoreria neta.

daca trezoreria neta este pozitiva (FRNG > NFR) se poate spune ca riscul de faliment este mai redus, insa nici incalcarea regulii echilibrului functional nu conduce in mod automat la o maximizare a riscului.

In acest caz, pe langa finantarea nevoii de fond de rulment din exploatare se asigura si resursele pentru efectuarea de plasamente, precum si pentru detinerea unor disponibilitati banesti.

Din punct de vedere al riscului se considera ca structura financiara este favorabila, insa exista posibilitatea ca soldul de trezorerie sa reflecte o anumita fragilitate potentiala pe termen mediu sau lung

Atunci cand fondul de rulment este mai mic decat necesarul de fond de rulment (FRNG < NFR), iar trezoreria este negativa, rezulta ca nevoia de fond de rulment nu poate fi finantata in intregime si este necesar sa se apeleze la resurse de trezorerie.

In aceasta situatie se apreciaza ca intreprinderea se afla in conditii de risc, fiind considerata vulnerabila.

In urma analizei bilantului functional, situatia in cadrul societatii XXX se prezinta astfel:

In cursul anilor 2006-2008 societatea inregistreaza un fond de rulment pozitiv, situatie care este apreciata ca fiind favorabila. Capitalul permanent este superior activelor imobilizate, firma avand un fond de rulment pozitiv ceea ce constituie o premisa a echilibrului financiar. In anul 2009 firma are un deficit de fondul de rulment (acesta este negativ -1.824.028 lei), deorece o parte din activele imobilizate sunt finantate prin datorii pe termen scurt, cu consecinte nefavorabile asupra mentinerii echilibrului financiar.

Necesarul de fond de rulment pentru exploatare (NFRE) este negativ la nivelul anilor 2006 si 2007, ceea ce reflecta existenta unui surplus de resurse din exploatare in raport cu necesitatile din exploatare. Situatia se apreciaza ca fiind favorabila ea fiind determinata fie de o rotatie rapida a stocurilor si creantelor, fie de angajarea unor datorii de exploatare cu termene mai indepartate, cu influente asupra perioadei urmatoare (NFRE devine pozitiv).

Trezoreria negativa inregistrata la nivelul anului 2006 (-3292129 lei) reprezinta semnul unei stari de dezechilibru finaciar pe termen scurt, deoarece necesarul de fond de rulemen nu poate fi acoprit in totalitate din resurse permanente, intreprinderea fiind obligata sa recurga la imprumuturi bancare. Incepand cu anul 2007 nivelul trezorerie este pozitiv, semnificand realizarea echilibrului financiar pe termen scurt al societatii, deoarece aceasta dispune de lichiditati care sa-i permita acoperirea fara probleme a datoriilor pe termen scurt.

In functie de nivelul si semnul inregistrat pentru fondul de rulment, necesarul de fond de rulment si tezorerie putem face aprecieri cu privire la echilibrul fiananciar al intreprinderii.

Intalnim doua situatii:

- un echilibru financiar clasic (relativ stabil) la nivelul anului 2006 cand FR>0, NFR>0, FR<NFR, T<0. In aceasta situatie intreprinderea degaja un fond de rulemnt pozitiv, ceea ce inseamna ca resursele sale permanente acopera in totalitate imobilizarile, dar nu permite decat finantarea unei parti din necesarul de fond de rulment. Resurele sunt deci insuficiente pentru acoperirea in totalitate a nevoilor si deci aceasta este obligata sa faca apel la credite pe termn scurt.

- un echilibru financiar stabil la nivelul anilor urmatori (2007 si 2008) cand FR>0,

NFR>0, FR>NFR, T>0. Acest tip de ehilibru il putem considera ca un echilibru financiar ideal, deoarece un fond de rulment ridicat arata ca toate imobilizarile au fost finantate din resurse stabile si ca necesarul de fond de rulment generat de activitatea societatii a fost acoperit prin resurse stabile.