Evaluarea riscului de firma si a performantei

Evaluarea riscului de firma si a performantei

Metodele de evaluare a riscului si performantei sunt diverse. Pornind de la analizele financiare si pana la diagnosticul global, evaluarea riscului si performantei nu ar trebui sa lipseasca din obiectivele si metodologia managementul activitatii financiar-contabile a firmei.

Diagnosticul reprezinta mijlocul prin care o firma poate sa-si identifice propriile-i puteri si slabiciuni, in raport cu mijloacele de care dispune, precum si cu oportunitatile ivite si amenintarile la adresa ei. Astfel, conducerea firmei dobandeste posibilitatea de a gasi solutii de rezolvare a problemelor sau optimizare a dezvoltarii activitatii.

Diagnosticul trebuie considerat ca o faza preliminara a elaborarii strategiilor de crestere. In realizarea unui diagnostic pentru evaluarea riscurilor si performantei, managementul activitatii financiar-contabile va avea in vedere mai multe etape: studiul caracteristicilor tipologice ale firmei; analiza rezultatelor anterioare; studiul si estimarea perspectivelor de dezvoltare; analiza problemelor de management general; studiul si analiza managementului pe subsisteme; elaborarea raportului-diagnostic si a recomandarilor.

Functie de aria de cuprindere, analizele diagnostic pot fi: globale (ofera o apreciere de ansamblu a structurii si functionarii firmei), partiale (se efectueaza, de regula dupa un diagnostic global sau cand managerii cunosc sfera de activitate in care se gasesc cauzele disfunctiilor), de specialitate (se realizeaza pe o problema sau tema la solicitarea expresa a beneficiarului, cand cunoaste problema si doreste o analiza a cauzelor sau conjuncturii, precum si o orientare a viitoarelor investigatii in vederea rezolvarii, sau cand, in urma diagnosticului general sau partial, s-a formulat o problema de importanta majora).

Diagnosticul global, ca metoda esentiala in evaluarea riscului si a performantei, are rolul de centru de sistem" in orientarea deciziilor manageriale, astfel incat consecinta acestora sa fie performanta. El nu se rezuma la a fi un element de recuzita al managementului ci face ca actul managerial sa nu se desfasoare pe principiul spontaneitatii si al intuitiei astfel incat sa ofere o apreciere asupra situatiei economico-financiare a firmei, performantelor si riscului, in perspectiva functionarii firmei analizate. Ca si metode de diagnostic global amintim urmatoarele:

Modelul Swot (strenghts, weaknesses, opportunities and threats), obiectul analizei fiind stabilirea punctelor tari, a punctelor slabe, a oportunitatilor si a riscurilor firmei;

Balanced Scorecard. Instrumentul pune in legatura initiativele strategice (cauzele) si modul de actiune al firmei (efectul), aparitia fiind cauzata, in primul rand, de un val de insatisfactie referitoare la relevanta indicatorilor financiari. Balanced Scorecard trebuie privit ca un sistem de management si nu doar ca un simplu program de masurare a performantelor, ca o simpla bucata de hartie sau un instrument folosit o singura data. Prin Balanced Scorecard", managementul va privi dincolo de traditionalele masuratori si analize financiare, fiind un proces continuu si sistematic care urmareste performanta si strategia firmei si care adauga trei noi perspective ce fac din aceasta situatie mai mult decat o lista: arata modul in care rezultatele financiare sunt afectate de satisfactia consumatorilor; stabileste gradul in care satisfactia consumatorilor este determinata de procesele de executie; stabileste gradul in care procesele de executie sunt axate pe capacitatea de invatare a entitatii. Astfel, prin Balanced Scorecard managementul general, in colaborare cu managementul activitatii financiar-contabile si celelalte compartimente ale firmei, va construi o harta a strategiei si performantei ce va cuprinde perspectiva financiara, perspectiva clientelei, perspectiva proceselor interne, perspectiva invatarii si cresterii. Principalul motiv al popularitatii acestui instrument este legat de faptul ca simplifica criteriile de masurare, luand in calcul patru sau cinci perspective. Desigur ca managerii pot apela la situatii mult mai complexe, mai ales din punct de vedere financiar, pentru a avea o imagine mai detaliata asupra viziunii si strategiei, a obiectivelor de atins si a criteriilor de masurare;

Modelul A.G. (Alexandru Gheorghiu). Modelul de analiza stabileste urmatoarele componente esentiale ale activitatii firmei, cu anumiti coeficienti de importanta, totalul fiind de 1,00: Financiar 0,18; Piata si concurenta 0,14; Cercetare-dezvoltare 0,14; Produse 0,14; Management 0,14; Productie 0,10; Comercial 0,10; Personal 0,06. Sistemul de notare este diferit fata de alte modele, deoarece se opereaza cu 9 note, respectiv cu note care marcheaza jumatatea intervalului (respectiv 1.5; 2.5; 3.5; 4.5). Sistemul permite masurarea competitivitatii pe plan national (nota maxima 4), dar si international (nota maxima 5);

Modelul Rolland-Berger. Obiectul analizei il constituie caracterizarea gradului de viabilitate a unei firme si presupune determinarea unei note medii calculata ca o medie ponderata pe baza a 28 de criterii si a anumitor coeficienti de importanta, dupa cum urmeaza: produse, concurenta, distributie, productie, financiar, management;

Modelul B.C.R. Obiectul analizei il constituie fundamentarea deciziei de creditare conform metodologiei de creditare a B.C.R.

Cautarea surselor ca capital si alocarea lor eficienta in scopul cresterii rentabilitatii si, implicit, a valorii firmei, presupune recurgerea la o serie de metode si tehnici de actiune practica financiara.

Analiza financiara evidentiaza performanta firmei in termeni de rentabilitate si risc, performanta cu care s-a incheiat exercitiul anterior si cu care va incepe altul. Se pot distinge patru tipuri de rapoarte, bazate pe: analiza statica, analiza dinamica, analiza comparativa, analiza comparativa cu valori standard. Metoda urmareste sa puna in evidenta punctele forte si slabe ale gestiunii financiare si sa ofere elemente de explicitare a cauzelor dificultatilor existente, dar si sa evalueze capacitatea firmei de a-si asigura finantarea dezvoltarii si de a satisface exigentele actionarilor sai cat si a celorlalte categorii interesate in buna sa functionare (creditori, consumatori, salariati etc.).