NEVOILE ECHIPEI

Responsabilitatile divergente

Teoria emisa de John Adair aduce un cadru util in care se pot observa aptitudinile interpersonale. De-a lungul mai multor ani, Adair a analizat leadership-ul si gestiunea pe un mare numar de organizatii. Accentul este pus pe ce fac liderii in mod real. Expresia lui Adair, conducerea axata pe actiune, se refera la actiunile liderilor - care nu sunt "conducatori innascuti", dar care dezvolta un anumit numar de aptitudini leadership-ului.

El distinge trei tipuri de responsabilitati pe care liderul unei echipe si le asuma:

se asigura ca echipa indeplineste sarcina care i-a fost data;

se asigura ca spiritul echipei este bun si ca nevoile acesteia, sunt, in general, satisfacute;

se asigura ca nevoile membrilor echipei sunt satisfacute.

Deosebirea pe care Adair o stabileste intre sarcina, echipa si indivizi se refera la responsabilitatile liderului echipei. Situatia este diferita atunci cand este vorba de un grup de ucenici care lucreaza impreuna, deoarece ei desemneaza rar un lider categoric. Totusi, este posibila aplicarea teoriei lui Adair in cazul ucenicilor daca ei impart o responsabilitate colectiva in ceea ce priveste satisfacerea nevoilor sarcinii, echipei in ansamblu si cele ale membrilor echipei. Uneori aceste trei cereri distincte pot intra in conflict.

Nevoile specifice sarcinii

Cerintele sarcinii constau in a produce un produs finit de buna calitate respectand constrangerile muncii in echipa. In ceea ce priveste o tema de ucenic, de exemplu, produsul finit ar putea fi o lucrare scrisa, bazata pe studiile intreprinse si respectand timpul acordat si dupa resursele disponibile.

Nevoile echipei

Construirea echipei in general necesita:

unitate in cadrul echipei;

identitatea unica a echipei;

sentimentul unui obiectiv impartit.

Nevoile individuale

Dezvoltarea personala a membrilor echipei depinde de:

sentimentul de implinire personala;

sentimentul de siguranta;

sentimentul de automultumire;

sentimentul de apartenenta.

Cele trei cercuri

Adair ilustreaza aceste nevoi prin trei cercuri

Indeplinirea sarcinii

Este posibil sa fie identificat modul cum nevoile sarcinii, ale echipei in ansamblul sau si cele ale indivizilor sunt indeplinite. Am modificat teoria lui Adair pentru a identifica actiunile echipei intreprinse pentru indeplinirea sarcinii sau pentru rezolvarea unei probleme:

determinarea obiectivelor;

gasirea solutiilor;

luarea deciziilor;

planificarea si controlul punerii in practica, si revederea procesului.

Mentinerea unitatii echipei

Adair afirma ca un sens de unitate colectiva in sanul echipei va fi indeplinit daca echipa procedeaza la:

sa cada de acord asupra obiectivelor comune;

sa faca in asa fel incat toti membrii sa contribuie activ la reusita obiectivelor;

sa trateze eficient toate conflictele si toate disensiunile interne;

sa recunoasca si sa rezolve rapid influentele perturbatoare venite din exterior;

sa recunoasca faptul ca forta colectiva a echipei este mai mare decat suma tuturor fortelor membrilor luati individual.

Dezvoltarea indivizilor

Adair crede ca nevoile de dezvoltare personala si de automultumire pe care fiecare membru al echipei il simte sunt satisfacute daca echipa:

implica in munca toti membrii;

da membrilor sai un sentiment de siguranta;

asigura membrilor relatii bune cu colegii;

incurajeaza si sustine membrii daca este nevoie.

Nevoile interdependente

Corelatia intre cele trei domenii este ilustrata prin interactiunea cercurilor. Este posibil ca reusita indeplinirii unei sarcini sa dea indivizilor sentimentul de dezvoltare personala. Relatiile de munca bazate pe cooperare sunt susceptibile de a da nastere unui sentiment colectiv de unitate si unui sentiment individual de apartenenta. In cazul ideal, succesul sarcinii va coincide cu sentimentul personal si cel al unitatii echipei (ilustrat de interactiunea celor trei cercuri).

Analiza dificultatilor

Ucenicii gasesc teoria foarte utila in analiza dificultatilor pe care le intampina. Cum ar fi, de exemplu, nemultumirea individuala si un moral scazut al echipei ar putea fi percepute ca fiind rezultatul unui esec in indeplinirea sarcinii. In acest caz, echipa este "in afara" celor trei cercuri. Ucenicii pot de asemenea recunoaste ca invidia si disensiunile duc la o performanta scazuta. Un lider dominant si care "pune accentul pe sarcina" poate impinge echipa la actiune, si e posibil ca sarcina sa fie indeplinita chiar si cu un moral scazut al echipei si cu resentimentul personal al membrilor care nu au fost implicati.

Pericolele coeziunii

Membrii anumitor echipe sunt preocupati de persoana lor, sunt multumiti de ei si de succesul lor social. Ei "se plac unii cu altii" si dau impresia ca nu prea au probleme. Dar cand infrunta o sarcina dificila sau au o divergenta de opinie, este posibil sa intampine dificultati in a rezolva acest conflict sau in a folosi ideile intr-un mod constructiv. Nevoile sarcinii si cele ale individului trec pe planul secund in folosul mentinerii coeziunii echipei.

Definitia succesului si esecului

Ucenicii pot fi incurajati sa considere succesul sau esecul in termeni mai generali decat succesul sau esecul sarcinii. "Am indeplinit sarcina, dar doi membrii au fost indepartati". Dimpotriva, "desi am intarziat, am reusit sa folosim din plin toate aptitudinile noastre si sa avem permanent moralul ridicat". Valoarea analizei lui Adair consta in simplicitatea sa. Ea permite participantilor sa-si focalizeze atentia asupra a ceea ce s-a petrecut si sa invete din experienta.

Aptitudinile

Ucenicii gasesc teoria utila, oferindu-le contextul in care ei pot observa aptitudinile dezvoltate prin formare. Se considera ca aptitudinile in determinarea obiectivelor, a creativitatii, in luarea deciziilor, in planificarea si control conduc direct la indeplinirea sarcinii.

Comunicarea, delegarea, gestionarea schimbarii si motivarea sunt considerate ca fiind esentiale in executarea reusita a sarcinii. In plus, se estimeaza ca sunt legate in mod direct de unitatea echipei si de sentimentul implicarii fiecarui membru al echipei.

Considerati ucenicii care lucreaza impreuna si care:

• reusesc sa comunice clar obiectivele sarcinii, sa se asculte unii pe altii utilizand din plin ideile tuturor membrilor;
• deleaga fiecarui membru o responsabilitate pentru luarea deciziei;
• actioneaza in mod pozitiv in fata diverselor si schimbatoarelor cerinte ale sarcinii;
• reusesc sa se incurajeze si sa se motiveze unii pe altii chiar si cand situatia este dificila.

Este posibil ca ei sa reuseasca si sa aiba un moral ridicat, permitand astfel fiecarui membru sa obtina in urma exercitiului un sentiment de implinire personala.

Utilizarea activitatilor

Un anumit numar de activitati in aceasta formare sunt destinate punerii in evidenta a divergentei intre cele trei nevoi ale echipei identificate de Adair. Ele plaseaza liderul intr-o situatie in care spiritul echipei si implicarea individuala ar putea fi sacrificate in vederea executarii sarcinii. Trebuie ca formatorul sa aiba o sensibilitate si o aptitudine deosebite in timpul debrifingului exercitiilor daca ucenicii se enerveaza din cauza excluderii lor, enervare care ar putea fi indreptata impotriva liderului echipei sau formatorului.

Ciclul uceniciei dupa Kolb

Uceniciile complexe nu se limiteaza la achizitionarea instrumentelor tehnice si modelelor; ele constau in a invata sa dezvolti intr-o situatie anume propriile modele pentru a administra ambiguitatile, incertitudinile si schimbarile intalnite.

Aceste ucenicii se efectueaza dupa in ciclu alternativ actiune si reflectare (ciclul Kolb). Ciclul de ucenicie al lui Kolb constitui baza teoretica a modelelor interactive de formare.

Se poate aplica nu numai uceniciilor indivizilor dar si uceniciilor echipelor si organizatiilor.

Ciclul se refera la procesele prin care indivizii, echipele si organizatiile realizeaza si inteleg experientele lor si isi modifica propriul comportament.

Descriere

Experimentare activa

Punere in aplicare  Experienta concreta

Realizare practica  Traita

Intuitie

Concepere abstracta Observare reflectata

Sinteza, generalizare Analiza inaintea actiunii

Teorie structurata Reflectare asupra actiunii

Figura nr. 1 -Ciclul uceniciei dupa Kolb

Faza 1: experienta concreta

Subiectul se implica in realizarea sarcinii. In aceasta faza, de obicei, el nu reflecta asupra sarcinii.

Faza 2: observarea reflectata

Subiectul reflecteaza asupra a ceea ce a fost facut si trait. Ceea ce subiectul intelege sau raporteaza depinde de aptitudinile sale, in special in domeniul observarii si comunicarii. Valorile, atitudinile si convingerile subiectului pot avea influenta asupra tipului de evenimente pe care le va putea remarca.

2. Interpretare

(informatie) II. Ciclul

meta-reflectiei

3. Planificare 1. Reflectii

si ipoteze (date)

(cunoastere)

Scopuri

4. Actiuni

Figura nr. 2 - Ciclul invatarii

Faza 3: conceperea abstracta

Subiectul interpreteaza evenimentele pe care le-a remarcat si incearca sa le integreze intr-un sistem teoretic.

Faza 4: experimentarea activa

Subiectul utilizeaza noua sa intelegere pentru a prezice ceea ce se va petrece daca activitatea este reluata prin prisma noii teorii elaborate.

Ciclul de invatare primara consta in reflectia si interpretarea experientelor, planificarea urmatoarelor actiuni sau ipoteze asupra a ceea ce se va intampla, ca si inserarea unei singure actiuni in operatie. Ciclul de invatare are la baza o paradigma - un set de presupuneri, convingeri, cat si valori asupra atentiei directe si a influentei interpretarii. Ca rezultat, nu este necesara doar o reflectie periodica asupra experientei pentru a revizui invatarea, ci si o meta-reflectie in care miezul convingerilor, presupunerilor si valorilor sunt de asemenea provocate si revizuite in functie de nevoi.

Tipologia stilurilor de ucenicie dupa Honey si Mumford

Honey si Mumford retin de la Kolb ideea unui model de ucenicie experimentala in patru faze pe care le numesc: experienta, intoarcerea la experienta, formularea concluziilor si planificare. Dupa ei, fiecare din faze comporta conduite si atitudini proprii si este importanta pentru a completa cu succes procesul insusi de ucenicie. Or, cea mai mare parte a oamenilor, parcurgand  reusitele si esecurile conduitelor din incercarile lor de a invata, dezvolta preferinte care-i fac "sa iubeasca" in mod deosebit anumite faze ale procesului.

In masura in care aceste faze sunt privilegiate de catre indivizi, ele definesc patru stiluri de ucenicii, care corespund fiecare "unei descrieri de atitudini si conduite care determina modul de a invata preferat de fiecare individ".

Cele patru stiluri de ucenicie dupa Honey si Mumford sunt:

stilul activ,

stilul reflexiv,

stilul teoretician,

stilul pragmatic.

Stilul activ descrie comportamentul unei persoane care privilegiaza atitudinile si conduitele proprii fazei de experimentare; stilul reflexiv, celor de la faza de intoarcere asupra experientei; stilul teoretician, celor de la faza formularii concluziilor; si stilul pragmatic, celor din faza de planificare. Se regaseste in anexa 4 descrierea pe care o dau Honey si Mumford fiecarui stil de ucenicie in termeni de atitudini si comportamente care sunt proprii fiecarei faze ale ciclului uceniciei si care pot face obiectul unei preferinte marcate de fiecare persoana.

Descrierea stilurilor de ucenicie dupa tipologia lui Honey si Mumford

Stilul activ

Oamenii care au o preferinta pentru stilul activ se implica total si fara idei preconcepute in experiente noi. Ei se simt bine in momentul prezent si le place sa se lase absorbiti de experientele imediate. Putin sceptici, ei au spiritul deschis; ceea ce ii face sa se entuziasmeze la tot ce este nou. Filozofia lor este de a incerca macar o data. Intai se agita si apoi reflecteaza la consecinte. Zilele lor sunt pline de activitati. Ei abordeaza problemele cu exaltare. Odata ce le scade entuziasmul pentru o activitate, se grabesc sa gaseasca altele noi. Sunt insufletiti de provocarile pe care le ofera noile proiecte, dar sunt mai putin interesati de a le realiza si a le consolida pe termen lung. Sunt sociabili si se alatura oamenilor, dar ei cauta sa faca toate activitatile sa se deruleze in jurul lor.

Stilul reflexiv

Oamenilor care au o preferinta pentru stilul reflexiv le place sa reflecteze intai asupra situatiilor si sa le examineze din diferite puncte de vedere. Ei strang date primare, si cauta alte surse, pe care aleg sa le treaca prin filtrul gandirii interne inainte de a trage o concluzie. Important pentru ei sunt datele culese de ei in mod exhaustiv si analizele lor; luarile de decizii definitive sunt amanate cat mai mult posibil. Ei sunt foarte prudenti. Le place sa studieze toate fetele unei probleme si sa considere toate implicatiile posibile inainte de a face un gest. La intalniri si discutii prefera sa ramana la distanta din placerea de a observa oamenii in actiune. Ii asculta pe ceilalti si asteapta prudenta sa vada daca acestia ar fi de acord cu parerile lor. Au tendinta sa fie discreti, tacuti, calmi si toleranti. Cand intervin, actiunea lor se situeaza intr-un context care tine seama in acelasi timp de prezent si de trecut, de opiniile lor si cele ale altora.

Stilul teoretician

Oamenii care prefera stilul teoretician organizeaza informatiile lor si le integreaza in sisteme teoretice complexe dar logice. Ei abordeaza problemele intr-un mod vertical, urmand o cale logica ale carei etape sunt inlantuite. Ei combina elemente disparate teoriilor coerente. Au tendinta sa fie perfectionisti si nu sunt satisfacuti decat atunci cand au reusit sa organizeze elementele cercetarii lor si sa le insereze intr-o schema rationala. Le place sa analizeze si sa sintetizeze. Sunt interesati de presupunerile de baza, de principii, de modele teoretice si de sistemele de gandire. Filozofia lor este construita pe rational si logic. "Daca e logic, e bine", gandesc ei. Ei pun adesea intrebari de felul: "Aceasta are sens?"; "Cum se coreleaza aceasta cu aceea?"; "Care sunt ipotezele de baza?". Sunt detasati, analitici si devotati obiectivitatii rationale mai curand decat la ceea ce este subiectiv si ambiguu. In mod obisnuit, abordeaza problemele logic. Acesta este modul lor de a gandi, si orice nu poate fi abordat astfel, este exclus. Acorda importanta certitudinii obiective; se simt neplacut in fata afirmatiilor subiective sau frivole sau a unui mod de gandire fantezist.

Stilul pragmatic

Oamenii care prefera stilul pragmatic sunt interesati de aplicarea practica a ideilor, a teoriilor, a tehnicilor dupa ce le-au verificat daca functioneaza. Sunt permanent in cautare de idei noi pe care incearca sa le puna in practica cat mai curand. Termina sesiunile de formare incarcati de idei pe care se grabesc sa le aplice.

Nu intarzie niciodata sa se apuce de lucru si sa munceasca dedicat si cu incredere in treburile care ii intereseaza. Se nelinistesc atunci cand discutiile se lungesc si nu ajung la un final practic. Sunt oameni practici, care au picioarele pe pamant si carora le place sa ia decizii, sa rezolve probleme. Ei iau ca si provocari dificultatile si ocaziile de a actiona. Principiul dupa care se ghideaza este: "Tot timpul este un mod mai bun de a face" si "Daca se poate, este bine".