Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » management
FUNCTIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE ALE INTREPRINDERII

FUNCTIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE ALE INTREPRINDERII


FUNCTIUNEA  DE CERCETARE-DEZVOLTARE ALE INTREPRINDERII

Functiunea de cercetare-dezvoltare cuprinde ansamblul activitatilor care se desfasoara in cadrul intreprinderii in vederea realizarii obiectivelor din domeniul producerii de idei noi si transformarea acestora in noutati utile dezvoltarii in viitor a intreprinderii respective.

Principalele activitati incluse in functiunea de cercetare-dezvoltare sunt urmatoarele:

a)       Cercetarea stiintifica, ingineria tehnologica si introducerea progresului tehnic, reprezentata de ansamblul atributiilor intreprinderii pentru realizarea obiectivelor din domeniul cercetarii aplicative constand in descoperirea de idei noi sau implementarea in practica a noilor cunostinte (asimilarea de noi produse si tehnologii; modernizarea celor existente);

b)       Investitii si constructii, ca ansamblul atributiilor intreprinderii referitoare la transformarea resurselor materiale, financiare si de munca in capital fix prin realizarea de noi capacitati de productie, modernizarea, dezvoltarea, reconstructia si reinnoirea celor existente;

c)       Organizarea manageriala si a muncii, se refera la ansamblul atributiilor creativ-inovative din domeniul introducerii unor noi metode, tehnici de organizare si management a activitatii productive, de economisire a resurselor materiale, financiare si umane.

Descoperirea consta in identificare, stabilirea, formularea si explicarea unor legi si fenomene, din lumea materiala si sociala, care exista in mod obiectiv dar erau necunoscute pana in momentul punerii lor in evidenta. Produsul descoperirii se concretizeaza in noi cunostinte care se adauga celor acumulate in tezaurul stiintei si care rezulta din activitatea de cercetare stiintifica fundamentala.

Inventia reprezinta o creatie intelectuala concretizata intr-o idee, o schita sau un model pentru produs, proces sau sistem nou sau imbunatatit, care prezinta noutate si progres fata de stadiul cunoscut al tehnicii mondiale si care nu a mai fost brevetata sau facuta publica in tara sau strainatate. Inventia constituie, deci, o creatie care adauga ceva nou la ceea ce exista in domeniul stiintei si tehnicii.

Inovarea este o realizare care consta in aplicarea unor idei sau inventii, a unor produse, tehnologii sau sisteme in activitatea economica.

Formele concrete de manifestare a inovarii sunt:

a)     inovarea de proces - reprezinta perfectionarea, modernizarea metodelor de obtinere a produsului cu scopul de a genera o crestere a eficientei economice, in general, prin diminuarea semnificativa a costului de fabricatie;



b)     inovarea de produs - este legata direct de satisfacerea nevoilor clientilor.

6.3. Strategii de dezvoltare a intreprinderii

Asigurarea dezvoltarii unei intreprinderi se bazeaza pe identificarea oportunitatilor de piata, respectiv pe stabilirea modalitatilor de actiune prin care sa se valorifice aceste oportunitati, in functie de atuurile proprii.

Strategia de dezvoltare reprezinta o succesiune de decizii prin care intreprinderea isi fundamenteaza obiectivele, resursele si mijloacele de actiune pentru a atinge anumite niveluri de dezvoltare.

Obiectivul defineste un nivel de activitate care trebuie realizat, putand fi cuantificabil (profit, volumul total al incasarilor, costuri) sau necuantificabil (cresterea calitatii).

Resursele definesc nevoile care sunt necesare a fi satisfacute, pentru a fi posibila realizarea obiectivelor.

Mijloacele de actiune reprezinta moduri de combinare a resurselor, astfel incat, prin utilizarea acestora, sa se atinga obiectivele, in conditii de eficienta.

O strategie de dezvoltare se concretizeaza in:

a)     fundamentarea misiunii (ce se doreste sa se faca);

b)     fundamentarea portofoliului de activitate;

c)     stabilirea efectelor de sinergie asteptate;

d)     stabilirea mijloacelor necesare;

e)     precizarea modalitatilor de dezvoltare (expansiune, diversificare, specializare, etc.);

f)      precizarea prioritatilor.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.