FUNDAMENTE TEORETICE ALE MANAGEMENTULUI - DEFINITII ALE MANAGEMENTULUI

FUNDAMENTE TEORETICE ALE MANAGEMENTULUI - DEFINITII ALE MANAGEMENTULUI

In sensul larg al termenului, d.p.d.v. social, managementul reprezinta o tehnica sau o metoda dezvoltata datorita tendintei proprii omului de a se constitui in grupuri.

Managementul poate fi vazut si c a directionare, conducere si control al eforturilor unui grup de indivizi in vederea realizarii unui anumit scop comun.

In sens general, managementul este vazut drept arta de a conduce, de a administra, presupunand un efort constient, metodic si stiintific pentru a studia si realiza conditiile optime de functionare.

Pentru francezii traditionali, managementul reprezinta ansamblul disciplinelor, metodelor, tehnicilor, care inglobeaza sarcinile de conducere, de administrare si de organizare a intreprinderii.

In lucrarile nord-americane de management, sunt definitii de ordin pragmatic de pe pozitia managerului, managementul fiind definit drept procesul de coordonare al resurselor umane, , fizice si financiare,in vederea realizarii scopurilor organizatiei sau procesul de obtinere si combinare a resurselor umane, financiare si fizice, in vederea indeplinirii scopului primar al organizatiei si anumne, obtinerea de dproduse si servicii dorite de un anumit segment al societatii.

Alte abordari trateaza managementul ca o stiinta. Astfel, in Larousse, managementul este definit drept stiinta tehnicilor de conducere a intreprinderii.

Din definitiile prezentate se observa ca managementulului i se dau diferite acceptiuni, fiind considerat un proces, o tehnica, o activitate, avand un obiect, legitati si principii proprii.

Astfel, putem defini managementul ca fiind ansamblul tehnicilor de organizare si administrare, de previzionare si modernizare a structurilor organizationale, acceptand noile provocari privind competitiitatea, reglementarile, exigentele sociale, nevoile multiple ale utilizatorilor si restrictiile cu privire la mijloace.

Managementul are caracterul unei discipline economice de sinteza, deoarece preia o serie de categorii economice si de metode de la numeroase alte discipline, precum economia, analiza economica, marketingul, finantele si caracterul multidisciplinar, caracter determinat de incadrarea a o serie de categorii si metode sociologice, matematice, psihologice, juridice, folosindu-le intr-o maniera specifica, reflectare a particularitatilor relatiilor de management.

MANAGEMENTUL CA STIINTA SI ARTA

La inceputul desfasurarii unor activitati in grupuri organizate, managementul se realiza pe baze empirice, dupa experienta si talentul liderului.

Mai tarziu,prin crestere complexitatii activitatii desfasurate,e produc modificari nu numai in cadrul proceselor de executie, ci si de management, prin folosirea unor metode, tehnici, care s-au dovedit eficace in activitatea practica de conducere.

Deci, managementul poate fi considerat ca fiind cea mai veche arta, intrucat reclama din partea conducatorului talentul de a fixa obiective, a organiza si a coordona eforturile individuale in vederea atingerii acestor obiective.

S-a afirmat ca managementul este arta artelor, intrucat are in vedere dirijarea talentului altora.

In perioada cristalizarii stiintei managementului, s-au manifestat o serie de retineri in tentati va de a introduce masura intr-o activitate care se considera dependenta in exclusivitate de talentul conducatorului. De altfel, exista foarte multe persoane care neaga existenta stiintei managementului, pe considerentul ca reusita intr-o afacere publica sau privata depinde de personalitatea, experienta sau flerul managerului. Fara a diminua importanta acestor aspecte, trebuie insa subliniata necesitatea unor cunostinte specifice managementului.

In general, stiinta reprezinta o cunoastere sistematica a lumii. Aceasta sistematizare cumulativa de cunostinte si experienta a condus in toate domeniile la aparitia, formarea si consolidarea stiintei.

In toate domeniile, sitematizarea stiintifica introduce coerenta, rigoarea, structura, asigurand astfel o mai buna comunicare. Pe baza acestor elemente, o persoana poate acumula intr-un timp relativ scurt, un volum considerabil din ansamblul cunostintelor umane dintr-un anumit domeniu de activitate.

Exista astazi o serie de criterii care ne permit sa recunoastem in ce masura un ansamblu de cunostinte a devenit o stiinta. Un prim criteriu consta in posibilitatea masurarii. In cazul managementului, este suficient sa ne gandim ca obiectivele stabilite prin exercitarea functiei de prevedere pot si trebuie sa fie masurate, dimensionate, pentru a accepta introducerea rigorii, coerentei in domeniul managementului.

Explicarea faptelor prin ipoteze care in urma repetatelor testari in toate felurile imaginabile, au rezistat timp indelungat, capatand statutul de legi, constituie un alt criteriu de recunosastere a ansamblului de cunostinte din domeniul managementului ca stiinta. Acste criterii aplicate in domeniul managementului atesta faptul ca se poate vorbi de management ca stiinta.

Prin management ca stiinta se intelege studierea procesului de management in vederea sistematizarii si generalizarii unor concepte, legi, principii, reguli, a conceperii de noi sisteme, metode si tehnici, care sa contribuie la cresterea eficientei activitatilor desfasurate pentru realizarea unor obiective.

Dar daca astazi dispunem de o stiinta a managementului, se mai poate vorbi de management ca arta? Condiseram ca da, deoarece, pe langa cunostintele de specialitate, managerul are nevoie de talent pentru a pune in practica aceste cunostinte, pentru a adpta metodele, tehnicile, sistemele de management la conditiile concrete ale obiectivului de atins.

In literatura de specialitate este intalnita si sintagma de management stiintific, sintagma diferita de cea a stiintei managementului. Managementul stiintific consta in aplicarea legitatilor, conceptelor, metodelor si tehjnicilor puse la dispozitie de stiinta managementului in practica sociala. Acest proces de aplicare a elementelor teoretice reprezinta practic activitatea de zi cu zi a managerilor.

Evident, nu toate actiunile unui manager reprezinta management stiintific, ci doar acea parte a activitatii lor care se bazeaza pe elementele stiintei managementului, cealalta parte apartinand conducerii empirice, bazata pe fler si experienta personala.

SCOLILE SI CURENTELE DE MANAGEMENT

In cadrul acestei teme se inscriu: teoria birocratiei, organizarea stiintifica a muncii, teoria relatiilor umane, teoria x si teoria y, ale lui Mac Gregory, managementul prin obiective a lui Levinson.

1. Teoria birocratiei

Principalul promotor al acestei teorii a fost Max Weber.

Principalele tipuri de autoritate d.p.d.v. al acesti teorii sunt:

-autoritatea traditionala, care se bazeaza pe transmiterea acesteia din generatie in generatie sau de la un membru la alt membru al familiei;

-autoritatea carismaltica, care se bazeaza pe ansamblul de abilitati ale liderului.

Max Weber utilizeaza pentru prima data notiunea de karisma in sensul actual al conceptului.

-autoritatea rationala, care in opinia lui Weber ar asigura si eficienta intr-o organizatie.

Max Weber face din birocratie o forma kcu aplicabilitate foarte generala, fiind bazata pe profesionalism, diviziunea muncii, ierarhia functiilor si personalitatea regulilor.

In viziunea lui Weber, organizarea birocratica ar fi superioara tuturor celorlalte sisteme de organizare si s-ar putea impune pretutindeni, asigurand precizia, permanenta, disciplina, rigoarea si mai ales previzibilitatea comportamentului.

Organizarea birocratica presupune:

-o diviziune a muncii si a autoritatii in vederea realizarii obiectivelor organizationale;

-o ierarhie a autoritatii in vederea coordonarii activitatilor specializate si a integrarii lor intr-o autoritate jurisdictionala.

In majoritatea cazurilor de birocratie rationala, organizatia este condusa de o singura autoritate individuala.

-o structura a carierei in care angajatii individuali ai organizatiei parcurg diferite niveluri si specializari.

Parcurgerea acestora are la baza criterii, precum vechimea sau meritul.

-o structura birocratica ce tinde sa fie permanenta indiferent de modificarile ce intervin in interiorul sau exteriorul sau.

In opinia lui Weber, birocratia ar fi impersonala sau dezumanizata.

Weber considera aceasta ca fiind principala calitate a organizarii birocratice, deoarece se elimina astfel elementele irationale ale birocratilor sau organizatiei ca intreg.

Weber considera organizarea birocratica drept una formala, deoarece o organizatie nu depinde de persoane ci de functii. Comunicarea in cadrul organizatiei se realizeaza in scris, deoarece se desfasoara intre functii si persoane ce au o calitate oficiala. Astfel, comunicarea este independenta de persoana care ocupi pozitia respectiva.

Organizarea birocratica este legala pentru ca se opereaza in conformitate cu reguli formale care sunt publice si consemnate in scris. Rolul acestor reguli este de a reglementa o anumita procedura si de a asigura legalitatea raportului cu cei din exteriorul organizatiei.

Birocratia este ordonata, deoarece birocratii individuali trebuie sa se conformeze regulilor birocratice, in caz contrar, putand fi sanctionati. Aceste reguli urmaresc sa asigure impersonalitatea si sa sustina autoritatea ierarhica. Ca rezultat al acestor caracteristici, birocratia este eficienta, deoarece actioneaza rational, ordonat, concret si in timp util. Birocratia este solida si reduce din costurile emotionale in procesul de realizare a obiectivelor.

Birocratia este puternica. Aceasta putere decurge din rationalitate, profesionalism si continuitate. Birocratia este intr-o continua expansiune data in primul rand de cresterea calitativa si cantitativa a sarcinilor pe care organizarea birocratica trebuie sa le indeplineasca.