Indrumari elaborate pentru publicarea studiilor de cercetare calitativa in domeniul psihologiei si in alte domenii afiliate

Indrumari elaborate pentru publicarea studiilor de cercetare calitativa in domeniul psihologiei si in alte domenii afiliate

Vom prezenta un set de indrumari elaborate pentru recenzia cercetarii calitative, ce urmaresc patru functii: sa contribuie la procesul de legalizare a cercetarii calitative; sa asigure recenzii mai potrivite si valide din punct de vedere stiintific ale manuscriselor cercetarii calitative, tezelor si dizertatiilor; sa incurajeze un control al calitatii mai bun in cadrul cercetarii calitative prin o monitorizare mai buna a sinelui si a celorlalti; si sa incurajeze dezvoltari viitoare in cadrul abordarii si al metodei. La construirea unei recenzii a principiilor existente ale unei bune practici in cercetarea calitativa, am folosit un proces iterativ al revizuirii si feedback-ului de la colegii ce sunt implicati in cercetarea calitativa, rezultand un set de sapte principii indrumatoare comune atat cercetarii calitative cat si celei cantitative si sapte principii potrivite in mod special investigarilor calitative din psihologie si stiintele sociale asociate acesteia. Indrumarile elaborate sunt supuse unei continue revizuiri si nu ar trebui utilizate intr-o maniera rigida pentru a evita inabusirea creativitatii in aceasta traditie de cercetare bogata, ce se extinde rapid.

Ultimii 5 ani au fost martorii unei cresteri dramatice in utilizarea metodelor de cercetare calitativa. Aceasta a avut loc in diferite discipline si in diferite tari. Scopul acestui articol este de a prezenta un set de principii indrumatoare elaborate pentru a analiza/face recenzia cercetarii calitative in psihologie. Pentru a face asta, speram de asemenea sa oferim atat redactorilor si criticilor ce lucreaza in cadrul revistelor de psihologie (si echivalentii lor in alte discipline), precum si comitetelor de sustinere a tezelor si dizertatiilor, indrumare despre felul de a elabora analize/recenzii potrivite ale manuscriselor de cercetare calitativa. De-a lungul lucrarii, vom oferi o scurta definitie a cercetarii calitative, vom da o perspectiva asupra filozofiei dezvoltarii cunostintelor pe care se bazeaza cercetarea calitativa, ne vom referi la formulari anterioare ale calitatii metodei calitative care au aparut in literatura, vom descrie functiile acestor indrumari si vom oferi un set de avertizari referitoare la utilizarea lor¹.

Dupa cum va fi evident din ceea ce urmeaza, aceasta lucrare nu are intentia de a se adresa in detaliu la problemele filozofice complexe implicate sau metodele stiintifice folosite in cercetarea calitativa si referitor la care cei trei autori ai acestei lucrari nu sunt in mod necesar de acord! Se va face referire la Denzin & Lincoln, 1994; Giorgi, 1970, 1985; Lincoln & Guba, 1985; Packer & Addison, 1989; Polkinghorne, 1983; si Rennie, 1995 a, 1995 b.

Definirea cercetarii calitative

Scopul cercetarii calitative este acela de a intelege si de a reprezenta experientele si actiunile oamenilor pe masura ce acestia intalnesc, se implica si traiesc situatii. In cercetarea calitativa, cercetatorul incearca sa dezvolte intelegeri ale fenomenelor ce sunt studiate, bazate pe cat de mult posibil pe perspectiva celor ce sunt studiati. Cercetatorii calitativi accepta faptul ca este imposibil sa se evite propria perspectiva in mod total (si nici nu pretind ca fac asta). Totusi, ei cred ca incercarile lor reflective de sine de a consolida teoria existenta si propriile lor valori le permit sa inteleaga si sa reprezinte experientele si actiunile informatorilor lor mult mai adecvat decat ar fi posibil altfel.

Temele cercetarii calitative includ sentimentul de neintelegere in psihoterapie, iertarea celuilalt, infruntarea situatiei de somaj, renuntarea la bautura, primirea rezultatelor testului, folosirea limbii pentru a isi negocia statutul de fiinta morala, recuperarea in urma unor boli mentale grave, sau sentimentele de furie, frica, depresie sau bucurie. Cercetarea calitativa include astfel de abordari diverse precum fenomenologia empirica, etnografia, analiza discursului calitativ, analiza conversatiei, etnometodologia, teoria rectificata, investigatiile narative si cercetarea actiunii sociale. Aceste abordari si-au dezvoltat fiecare propriile , intr-un anume fel diferite, traditii de rigoare si de comunicare cu cititorii. Ele de asemenea lucreaza spre a diferentia filozofiile explicite si pe cele implicite. Totusi, un lucru pe care il au in comun este acela ca scopul lor central este de a contribui la un proces de revizuire si imbogatire a intelegerii, decat sa verifice concluziile anterioare sau teoria.

Cu alte cuvinte, se poate argumenta ca cercetarea calitativa este indeplinita pentru a raspunde la intrebari stiintifice ce difera de cele ale cercetarii cantitative. Desi nu se aplica reguli dificile sau rapide, Elliott (1995) si-a asumat pozitia conform careia cercetarea calitativa este potrivita pentru intelegerea perspectivelor participantilor, pentru a defini fenomenele in termeni de intelesuri experimentate si variatii observate, si pentru dezvoltarea teoriei pornind de la munca de pe teren. Folosind acelasi argument, el sustine faptul ca metodele cantitative sunt potrivite pentru testarea relatiilor presupuse sau a explicatiilor cauzale, pentru evaluarea coeficientului de siguranta, validitate si pentru fundamentarea structura factorilor masurilor psihologice, si masurarea gradului de generalizare de-a lungul esantioanelor. In cele din urma, valoarea oricarei metode stiintifice trebuie sa fie evaluata din perspectiva abilitatii ei de a oferi raspunsuri pline de inteles si folositoare la intrebarile ce au motivat cercetarea de al inceput. Noi credem ca niste criterii angrenate mult mai mult pe evaluarea modului cat de bine sunt adresate acele intrebari vor oferi o evaluare mult mai eficace a raporturilor de cercetare calitativa.

Filozofia stiintei care sprijina cercetarea calitativa

Sursa disputei in legatura cu credibilitatea cercetarii calitative poate fi regasita mai intai in faptul ca a fost inglobata intr-o filozofie de dezvoltare a cunostintelor ce difera de filozofia ce sprijina abordarea cantitativa, sau "primita", a dezvoltarii cunostintelor in stiintele sociale. Cea din urma favorizeaza pozitivismul, care la randul lui exprima initiativa epistemologica de a stabili cunostinte obiective reprezentate ca regularitati, chiar si legi (Polkinghorne, 1983). Atunci cand aceasta abordare a dezvoltarii cunostintelor este utilizata in stiintele sociale, in imitarea stiintelor naturale, rolul subiectului este rezervat cercetatorului in timp ce entitatea ce este cercetata este tratata ca un obiect ce poate fi universalizat. In mod corespunzator, canoane de practica a cercetarii sunt elaborate si urmarite pentru a mentine aceasta dihotomie subiect-obiect.

In mod alternativ, cercetarea calitativa a derivat din diverse traditii fenomenologice, hermeneutice, pragmatice, critice si postmoderniste, care provoaca caracterul potrivit ale acestei abordari epistemologice fata de dezvoltarea cunostintelor in general, si in mod special cu referire la stiintele sociale. Alternativ, se pune accentul asupra particularitatilor experientelor umane si al vietii sociale (incluzand discursul) prin luarea in considerare a unor probleme cum ar fi istoria, limba si contextul ce relativizeaza cunostintele castigate de indivizii si situatiile studiate si de cei ce realizeaza investigarea. In acelasi timp, acest relativism nu este solipsistic referitor la faptul ca durerile sunt folosite la intelegerea de baza a problemei subiectului in mod empiric si pentru a specifica cadrul de activitate conceptual al cercetatorului. Descoperirile cercetarii nu sunt nici ele pur si simplu situationale; se pot deduce aspecte comune in cadrul studiilor situate in acelasi cadru sau diferit. Oricum, extensiile sunt modeste in ceea ce priveste orizontul si natura lor si sunt inradacinate in profunzime in particularitatile informatorilor si a situatiilor lor. In mod corespunzator, cercetatorii calitativi incearca (daca doar in mod implicit) sa reconcilieze pericolele opuse ale obiectivismului si relativismului (Kvale, 1996; Rennie, 1998)².

Functiile proiectate ale indrumarilor dezvoltate

Indrumarile descrise aici au trei functii principale. In primul rand, le oferim deoarece credem ca existenta unor indrumari metodologice explicite poate ajuta la legitimizarea cercetarii calitative. Existenta indrumarilor propuse poate servi la reasigurarea cercetatorilor cantitativi traditionali ca cercetarea calitativa este riguroasa din punct de vedere metodologic.

In al doilea rand, credem ca indrumarile elaborate propuse pot favoriza analize stiintifice mai valide ale cercetarii calitative. A existat in experienta noastra faptul ca cercetatorii cantitativi ( redactori, critici ai revistelor, membrii ai comitetelor de dizertatii si teze de masterat) uneori fac greseala de a evalua rapoartele de cercetare calitativa folosind standardele cercetarii cantitative (ex. necesitatea testelor statistice si a conventiilor potrivite lor, numirea aleatorie a unor conditii multiple de cercetare, controale experimentale, coeficientul de siguranta inter-evaluator).

2 Desi inca mai avem de facut un studiu atent al problemei, ni se pare ca aceasta descriere se aplica majoritatii formelor de Analiza a Discursului (ex. Dijk, 1997); mai mult, Potter (1996) descrie verificarile metodologice in paralele cu patru din principiile indrumatoare prezentate aici.

In acelasi ton, criticii nefamiliarizati cu metodele calitative ar putea da gres in aplicarea criteriilor ce sunt centrale in cadrul traditiei cercetarii calitative (ex. a fi dator pentru propria perspectiva, coerenta, a fi pe aceeasi unda cu cititorii). Pe scurt, credem ca existenta unui set explicit, dar nu rigid, de indrumari pentru analiza cercetarii calitative va ajuta la stabilirea unui loc pentru cercetarea calitativa in comunitatea stiintelor sociale, mai intai prin a ajuta la convingerea cercetatorilor cantitativi traditionali de faptul ca cercetarea calitativa este departe de a fi o metoda "non metoda" (cf. Kvale, 1996) si, in al doilea rand, prin a da criticilor si membrilor comitetelor indrumare in relativ inca noua experienta de a oferi feedback constructiv asupra proiectelor de cercetare calitativa.

In al treilea rand, ne preocupa faptul ca rapida abundenta a cercetarii calitative da nastere unor probleme de control al calitatii, partial datorita faptului ca interesul studentilor , in unele situatii, a luat-o inaintea expertizei facultatii. Rezultatul, dupa cum ne temem, este acela ca cercetarea calitativa executata intr-un mod neadecvat este in crestere , o parte din ea fiind de tipul "non metodei". Credem ca prezentarea unor indrumari integrate, insirate pe puncte si evaluative care reflecta literatura asupra metodelor de cercetare calitativa ar servi cercetatorilor calitativi deoarece i-ar ajuta sa examineze cercetarea lor intr-un mod mai reflectiv atat asupra etapelor de design cat si de scris.

In al patrulea rand, dorim sa sprijinim viitoarea dezvoltare a cercetarii calitative prin oferirea unui set de puncte de referinta de la care cercetatorii pot defini si descrie variatiile lor si avansarea in abordare si metoda. Astfel, speram ca lista propusa sa inspire cercetatorii calitativi sa caute noi si creative metode de a indeplini fiecare indrumare in parte, precum si pentru a identifica situatii in care anumite principii indrumatoare pot fi adaptate sau modificate pentru a fi reprezenta mai bine noi abordari sau fenomene.

Formulari anterioare ale standardelor de calitate pentru cercetarea calitativa

Inca de la prima aparitie a cercetarii calitative sistematice in psihologie, cercetatorii calitativi au fost implicati in incercari de a formula clar ce constituie o cercetare calitativa buna (ex. Altheide & Johnson, 1994; Fischer, 1977; Giorgi, 1988; Guba & Lincoln, 1989; Kvale, 1996; Lincoln & Guba, 1995; Miles & Huberman 1984; Mishler, 1990; Packer & Addison, 1989; Rennie, 1995 a, b ; Stiles, 1993). Noi prezentam doar o parte din trei din cele multe formulari ce au aparut in toata literatura stiintelor sociale; acestea sunt selectate pentru a ilustra diferentele din abordarea aleasa.

Intr-o formulare anterioara, Lincoln & Guba (1985) au incercat sa descrie si sa catalogheze principiile pentru dobandirea statutului de "demn de incredere" prin adaptarea criteriilor evaluative traditionale de cercetare (dupa Cook & Campbell, 1979) pentru a stabili credibilitatea, transferabilitatea, caracterul demn de incredere, si cel consolidat.

Packer & Addison (1989), pe de alta parte, au imprumutat o schema din literatura filozofica asupra criteriilor adevarului pentru a organiza indrumari pentru evaluarea "relatarilor interpretative": coerenta se refera la consistenta interna sau inteligibilitatea reprezentarii bazate pe date. Dovezile externe necesita confirmarea dovezilor din afara datelor analizate (ex. prin o "verificare a membrului" sau "procedura triangulatiei"; cf. Hamlyn, 1970, asupra teoriei corespondentei in epistemologie). Acordul implica incercarile cercetatorilor de a comunica intelegerea lor a unor seturi de date, ori in cadrul unei echipe de cercetare (acord inter-expert) sau intre echipe de cercetare (prin prezentari stiintifice si procese de recenzie) sau cu cititorii. In final, demonstrarea implicatiilor practice, al patrulea criteriu general, se refera la dovezile pe care relatarea interpretativa le-a dovedit a fi utile sau se pot dovedi de folos in viitor, prin abilitatea de a emancipa oamenii din dificultatile lor, sau de a energiza oamenii pentru a trece la actiunea necesara.

Mai recent, Stiles (1993) a prezentat o incercare de a organiza standardele calitatii sub doua mari clase: in primul rand, standardele de buna practica se refera la caracterul demn de incredere al observatiilor si datelor si aproximativa siguranta in cercetarea cantitativa traditionala. Acestea includ deschidere a orientarii cercetatorului si preconceptiilor sale, explicatii ale contextului social-cultural al cercetarii, descriere a proceselor interne ale investigatorilor, legatura puternica cu materialul, o repetata pedalare intre interpretare si date, sustinerea interpretarilor cu exemple si cererea unor descrieri decat a unor explicatii. In al doilea rand, Stiles (1993) a descris standardele validitatii, care se adreseaza caracterului demn de incredere al interpretarilor sau concluziilor trase din date. Acestea includ triangulatia (ex. convergenta de-a lungul surselor de date), aparenta coerenta a interpretarii, descoperirea sau calitatea de sine evidenta pentru cititor, validitatea marturiilor (feedback din partea participantului), dovada utilitatii interpretarii pentru incurajarea schimbarii la participanti, acordul dintre cercetatori si dovada ca cercetarea a schimbat modul in care cercetatorul priveste fenomenul.

Dezvoltare indrumarilor elaborate actuale

Primul autor a inceput procesul de dezvoltare a indrumarilor de fata prin compunerea unei liste de cam 40 de standarde de calitate diferite din cele mai sus amintite si alte surse (ex. Kirk & Miller, 1986; Patton, 1990; Rennie, Phillips & Quartaro, 1988; Wertz, 1986). Lista a fost organizata in grupuri in functie de similaritate si apoi modificate pentru utilizarea in recenzia articolelor de jurnal. Lista rezultata consta din 11 principii: adecvarea metodei (adaptarea metodei la problema cercetarii), deschiderea (privind orientarea sau tendintele teoretice), sensibilitatea teoretica (potrivirea descoperirilor cu cunostintele existente), consolidarea asteptarilor, replicabilitatea (descrierea metodelor), saturatia/generalizarea (selectarea adecvarii pentru scop), verificarile credibilitatii, sustinerea (prin exemple), coerenta, descoperirea/ dovada proprie pentru cititor si inteligibilitatea (comunicabilitatea).

Primul autor a prezentat apoi aceasta lista la intalnirile Societatii pentru Cercetare Psihoterapeutica, in cadrul unui atelier de munca (Elliott, Fischer, Rennie & Stiles, 1993) si la o urmatoare discutie informala de grup, moment pana la care ceilalti doi autori s-au alaturat proiectului. A rezultat o revizie substantiala si a fost trimisa la 23 din membrii originali ai grupului de discutii pentru feedback si sugestii. Sugestiile primite au fost incorporate. O alta revizuire a ceea ce se numea acum Indrumari elaborate pentru publicarea studiilor de cercetare calitativa in psihologie si domeniile conectate a fost acum trimisa la o gama mai larga de indivizi, constand dintr-o duzina de cercetatori calitativi cunoscuti din diferite convingeri teoretice, pentru a obtine sugestiile lor. Cerand comentarii suplimentare, Fischer a prezentat Indrumarile elaborate unui simpozion despre cercetarea calitativa sponsorizat de Departamentul de Psihologie Consultanta la intalnirea anuala a Asociatiei Americane de Psihologie in 1994. a urmat un alt set de revizuiri, avand ca rezultat lista de itemi prezentata in Tabel 1. ca rezultat al acestui proces, credem ca am expus Indrumarile elaborate intr-o forma ce reprezinta practicile si preocuparile unei categorii largi de cercetatori calitativi ai stiintelor sociale.

Tabel 1. Indrumari elaborate pentru publicarea studiilor de cercetare calitativa in domeniul psihologiei si in alte domenii afiliate

1. Indrumari publicabile impartasite atat de abordarile calitative cat si de cele cantitative

1. Context si scop stiintific explicit
2. Metode adecvate
3. Respect pentru participanti
4. Specificarea metodelor
5. Discutii adecvate
6. Claritatea prezentarii
7. Contributia la cunostinte

2. Indrumari publicabile in mod special pertinente pentru cercetarea calitativa

1. Detinerea propriei perspective
2. Plasarea esantionului
3. Sustinerea prin exemple
4. Oferirea de verificari ale credibilitatii
5. Coerenta
6. Indeplinirea cerintelor de cercetare generale vs. specifice
7. Rezonanta cu cititorii

Aceste indrumari au ca scop caracterizarea aprecierilor potrivite implicate in conducerea si publicarea tuturor formelor de cercetare calitativa. Ele sunt oferite ca raspuns la feedback suplimentar. In formularea lor, am gasit folositor sa face distinctia intre doua seturi diferite de indrumari: acelea comune in mod clar atat cercetarii cantitative cat si calitative, si cele specifice cercetarii calitative.

1. Indrumari publicabile impartasite atat de abordarile calitative cat si de cele cantitative

Credem ca este important sa notam multele aspecte comune dintre cercetarea calitativa si cantitativa; astfel, primul set de sapte criterii de evaluare adreseaza aspecte ale unei bune practici de cercetare ce sunt impartasite de cercetatorii cantitativi si calitativi. Acestea includ canoane familiare ce se adreseaza relatiei studiului cu literatura relevanta, claritatea intrebarilor cercetarii, adecvarea metodologica, consimtamant informat si conducere a cercetarii etica, specificarea metodelor, discutie adecvata a implicatiilor datelor de cercetare si a intelesurilor, claritatea scrisului si contributia la cunostinte. Ca sa fie mai usor de utilizat, fiecare indrumare are un titlu-rezumat.

B. Indrumari publicabile in mod special pertinente pentru cercetarea calitativa

Itemii din cel de-al doilea set de sapte indrumari sunt fie specifici cercetarii calitative, fie sunt specificari despre felul in care principii stiintifice mai generale se aplica cercetarii calitative. Aceste indrumari nu sunt destinate a include totul sau a fi definitive. Autorii ar trebui sa fie capabili sa hotarasca cum se raporteaza la indrumari pentru raportarea cercetarii calitative, sau argumentarile lor pentru indeplinirea unor standarde alternative. Aceste indrumari specifice includ detinerea propriei perspective, plasarea esantionului, sustinerea prin exemple, oferirea de verificari de credibilitate, coerenta, indeplinirea unor cerinte de cercetare generale vs. specifice si rezonanta cu cititorii. Vom descrie acum fiecare din aceste sapte indrumari specifice cercetarii calitative in mai multe detalii, incluzand exemple fictionale , dar tipice, ale unei bune sau proaste practici pentru fiecare.³

1.Detinerea propriei perspective. Autorii specifica orientarile lor teoretice si anticiparile personale, atat cand sunt cunoscute dinainte si cand devin evidente in timpul cercetarii. In dezvoltarea si comunicarea intelegerii lor a fenomenului studiat, autorii incearca sa recunoasca valorile lor, interesele si presupunerile si rolul pe care acestea il joaca in intelegere. Aceasta divulgare a valorilor si presupunerilor ajuta cititorii sa interpreteze datele cercetatorilor si sa le inteleaga, precum si sa ia in considerare posibile alternative.

Exemple de practica proasta: Autorii raporteaza o teorie a investigarii procesului de recuperare din abuzul sexual din copilarie, dar nu dau nici un indiciu despre cine sunt ei si ce au adus in cercetare. Pentru a spori aparenta "obiectivitate" a cercetarii lor, nu folosesc niciodata persoana I. cititorul este fortat sa citeasca printre randuri pentru a detecta presupunerile autorilor.

Exemple de practica buna: Autorii descriu orientarile lor teoretice, metodologice sau personale deoarece acestea sunt relevante pentru cercetare (ex. interactionist feminist, simbolic si heterosexual); ei descriu experiente personale sau pregatire relevanta problemei dezbatute (ex. terapist ce lucreaza cu supravietuitori ai abuzurilor sexuale), precum si parerile initiale (sau pe cale de aparitie) despre fenomenul pe care il studiaza (ex. faptul ca recuperarea din abuz necesita iertare).

3 In oferirea acestor exemple fictionale dar tipice, nu a fost intentia noastra de a singulariza anumite studii pentru critica; orice similaritate dintre exemplele noastre si studii publicate sau nepublicate este pura coincidenta

2. Plasarea esantionului. Autorii descriu participantii la cercetare si circumstantele vietii lor pentru a ajuta cititorul sa judece clasa de persoane si situatii pentru care ar putea fi relevante descoperirile lui.

Exemple de practica proasta : Intr-un studiu fenomenologic al experientei ostracismului social, autorii nu reusesc sa ofere informatii despre caracteristici relevante ale participantilor, incluzand sexul, varsta, etnia, clasa lor sociala si chiar tipul de ostracism experimentat.

Exemple de practica buna: Autorii ofera date descriptive de baza (varsta, sex, etnie, clasa sociala) despre esantionul lor de adolescenti, incluzand cati au raportat faptul ca au fost ostracizati datorita infatisarii fizice, comportamentului, limbajului etc., si durata si universalitatea ostracismului.

3. Sustinerea prin exemple. Autorii ofera exemple ale datelor pentru a ilustra atat procedeele analitice folosite in studiu si intelegerea dezvoltata in lumina lor. Exemplele permit stabilirea potrivirii dintre date si intelegerea lor de catre autor; ele de asemenea permit cititorilor sa conceptualizeze posibile intelesuri alternative.

Exemple de practica proasta: Autorii raporteaza rezultatele unui studiu naturalist etnografic ale ingrijitorilor din cadrul familiei de pacienti ce sufera de Alzheimer, sub forma unei serii de teme abstracte ( ex. infruntarea situatiei centrata pe criza vs. infruntarea zilnica), concluzand cu un model detaliat al procesului ingrijitorilor ce fac fata parintelui sau sotului nebun. Cititorul oricum cauta in zadar exemple concrete ale oricarei dintre teme, sau chiar si al tipului de informatie pe care cercetatorii au folosit-o pentru a genera categoriile.

Exemple de practica buna: Autorii ofera unul sau doua exemple specifice pentru fiecare tema ( ex. drept exemplu de infruntare zilnica, o fiica descrie modul in care aranjeaza un serviciu de ingrijire pentru a avea grija de tatal ei o dupa-amiaza pe saptamana). In plus, autorii ilustreaza datele lor si categoriile oferind o relatare a unui singur caz de o pagina, condensata despre gama de diferite strategii utilizate de un sot mai in varsta pentru a face fata starii sotiei lui.

4. Oferirea de verificari de credibilitate. Cercetatorii pot folosi mai multe din metodele multiple pentru a verifica credibilitatea categoriilor lor, a temelor sau a relatarilor. Oriunde este relevant, acestea pot include (a) verificarea acestor intelegeri cu informatorii originali sau altii asemanatori lor; (b) folosirea analistilor calitativi multipli, un "auditor" analitic suplimentar, sau analistul original pentru o "etapa de verificare" de revizie a datelor pentru observarea discrepantelor, declaratiilor exagerate sau a greselilor; (c) compararea a doua sau a mai multor perspective calitative; (d) unde este necesar, "triangulatia" cu factori externi (ex. rezultat sau recuperare) sau date cantitative.

Exemple de practica proasta: Un studiu analitic al discursului asupra constructiei sinelui si problemelor in anorexie este condus de un singur cercetator folosind o baza de date ce consta din transcrieri ale interviurilor cu opt paciente diagnosticate. Investigatorul identifica repertorii interpretative folosite de aceste paciente pentru justifica auto-infometarea (ex. mancarea ca otrava), impreuna cu strategii conversationale insotitoare (ex. devierea conversatiei de la problema prin accentuarea imbunatatirilor). Analistul discursului nu raporteaza nici o procedura de a-si verifica analizele, scriind ca prefera sa " lase analiza sa vorbeasca de la sine"; totusi, scurtele exemple pe care le ofera nu sunt destul de extinse pentru a le permite cititorilor sa actioneze ei insisi ca "auditori".

Exemple de practica buna: Analistul discursului intreaba o colega cu o experienta vasta in domeniul pacientilor cu probleme de nutritie sa se uite peste analiza si datele insotitoare. Aceasta colega sugereaza niste corecturi si elaborari ale analizei originale. In plus, cercetatorul compara relatarile pacientilor din esantionul lui ce se afla in faza de "recuperare" din anorexie cu cele ale celor ce sunt in faza de "negare". (Analistul nu face "o verificare a membrilor" deoarece analiza discursului presupune ca multe repertorii si strategii nu sunt in constiinta informatorilor.)

5. Coerenta. Intelegerea este reprezentata intr-un mod ce dobandeste coerenta si integrare in timp ce isi pastreaza nuantele din date. Intelegerea se potriveste pentru a forma o poveste / naratiune bazata pe date, o "harta", rama sau structura fundamentala pentru fenomen sau domeniu.

Exemple de practica proasta: Autorii unui studiu al teoriei experientei de a trai cu leziuni craniene isi prezinta rezultatele sub forma unei liste de 23 categorii distincte, fara nici o incercare de a organiza categoriile in grupuri mai largi sau dupa dimensiuni fundamentale. Capul cititorului inoata in timp ce acesta incearca sa inteleaga amestecul de categorii care se refera la diferite nivele de abstractie si diferite aspecte ale fenomenului; mai mult, unele par a se suprapune, in timp ce altele descriu experiente contradictorii.

Exemple de practica buna: Autorii prezinta un rezumat integrat al analizei lor, folosind o imagine cu casute si sageti pentru a distinge atat relatiile temporale-secventiale (inainte-mai devreme-mai tarziu traind cu ) si relatiile logice-ierarhice ( folosind "agentul eficace al sinelui" pentru a conecta aspecte initiale si auto-reflectante ale agentului) printre categorii. Categorii similare si organizate din punct de vedere temporar sunt grupate astfel incat sa afiseze aceste relatii. Autorii de asemenea ofera o naratiune verbala a modelului lor si isi organizeaza prezentarea in jurul unei categorii bogate, numita in mod memorabil "categorie miez/de esenta" sau "trasatura de baza" (ex. pierderea si construirea unui agent de sine eficient).

6. Indeplinirea cerintelor de cercetare generale vs. specifice. Acolo unde se intentioneaza o intelegere generala a fenomenului, se bazeaza pe o gama adecvata de exemplificari (informatori sau situatii). Limitarile extinderii descoperirilor spre alte contexte si informatori sunt specificate. Acolo unde scopul este o intelegere a unei exemplificari sau caz specific, a fost studiat si descris destul de sistematic si comprehensibil pentru a oferi cititorului o baza pentru obtinerea acelei intelegeri. Astfel de studii de caz de asemenea se adreseaza limitarilor de a extinde descoperirile spre alte situatii.

Exemple de practica proasta: Cercetatorii indeplinesc 25 de interviuri cu un grup de imigranti temporari sau permanenti, barbati si femei, din cinci parti diferite ale lumii. Pentru a face analiza realizabila, ei fac analize intensive asupra a 10 informatori diferiti, suplimentand aceasta cu o examinare mai putin intensiva a restului esantionului, pentru a se asigura ca modelul lor este relativ complet. In prezentarea lor, ei subliniaza faptul ca concluziile lor se aplica doar asupra grupurilor studiate. Intr-o publicatie separata, autorii ofera o "descriere grosolana" a experientei unui barbat vietnamez imigrant, in care se intersecteaza teme referitoare la dificultatile cu limba, discriminarea la locul de munca, criza religioasa, conflictul familial si durerea psihologica. In ultima lucrare, autorii au grija sa avertizeze asupra generalizarii cu experientele altor imigranti, subliniind relatarea lor ca fiind o descriere a unei forme specifice de experienta de imigrare.

7. Rezonanta cu cititorii. Manuscrisul stimuleaza rezonanta in cititori/critici, insemnand ca materialul este prezentat astfel incat cititorul/criticul , luand toate celelalte indrumari in considerare, il judeca daca a reprezentat in mod acurat subiectul problema sau daca a clarificat sau extins aprecierea lor sau intelegerea lui.

Exemple de practica proasta : Citind analiza asupra experientei menopauzei, cititorul este lasat rece de descrierea oferita, care este descrisa intr-un jargon abstract ("nexuri identificate pe corp") astfel incat sa fie total indepartata din experienta umana. In plus, cititorul se gaseste in pozitia in care pune la indoiala validitatea temelor sau modelului prezentat, deoarece accentuarea lui negativa este in variatie totala cu experienta ei si cea a altor femei la menopauza pe care le-a cunoscut sau cu care a lucrat.

Exemple de practica buna: Citind categoriile cercetatorilor si povestirea generala a experientei trecerii prin menopauza, cititorul este izbit de felul in care cercetatorii au reusit nu doar sa capteze propria ei experienta , dar si sa gaseasca limbaj pentru experientele greu - de - exprimat pe care ea si clientii ei s-au straduit sa le transpuna in cuvinte. De fapt, ea planuieste sa utilizeze unele din categoriile autorilor in munca cu clientii.

Concluzii: Avertismente si promisiuni

Colegii orientati din punct de vedere cantitativ ne-au aratat ca analogurile neslefuite are fiecarei indrumari calitative specifice exista in diferite traditii cantitative. De exemplu, sustinerea prin exemple este analoga cu raportarea testelor semnificative si dimensiunilor efectului in cercetarea cantitativa, in sensul ca ambele practici de cercetare sunt folosite in mod retoric pentru a sustine concluziile legate de fenomenul ce este studiat. In mod similar, detinerea propriei perspective gaseste o paralela in afirmarea ipotezelor in cercetarea psihologica traditionala, desi functia este diferita (ex. ipotezele sunt utilizate pentru a ghida o investigatie, in timp ce descrierea asteptarilor cuiva si orientarea teoretica sunt parte a procesului de a incerca reducerea sau echilibrarea influentei lor). De fapt, decat sa scada nevoia de principii distincte ale bunei practici pentru cercetarea calitativa, aceste paralele subliniaza diferente importante dintre metodele calitative si cantitative.

Totusi, cel mai important, vrem sa subliniem faptul ca aceste indrumari sunt tentative si se asteapta sa fie elaborate in timp ce domeniul cercetarii calitative se dezvolta in continuare. Mai mult, exemplele date sunt pentru scopuri ilustrative doar si nu sunt intentionate sa defineasca intreaga gama de indrumari pe care le exemplifica. Totusi, metodele de cercetare calitativa sistematice sunt o dezvoltare relativ recenta in psihologie si stiintele sociale relationate. Astfel, trebuie sa se astepte ca ele sa arate evolutia in timp ce noi metode sunt elaborate si in timp ce domeniul dezvolta experienta cu intreaga gama de metode calitative si punctele slabe si tari ce sunt asociate cu fiecare.

Mai mult, nu este intentia noastra ca aceste indrumari sa fie aplicate manuscriselor de cercetare calitativa ca o "lista de verificare" rigida; liste similare pentru cercetarea cantitativa precum cercetarea rezultatului psihoterapiei (ex. Kazdin, 1994) sau meta-analiza (ex. Durlak & Lipsey, 1991) nu sunt menite sa fie aplicate in mod rigid. In plus, recunoastem nevoia de jurnale si programe de pregatire a absolventilor ce pun accent pe anumite abordari calitative pentru a dezvolta indrumari specializate care exprima mai bine interesele lor particulare (ex. fenomenologia empirica, teoria de baza, analiza discursului sau analiza conversatiei).

O grija similara a fost ridicata de unii colegi care ne-au scris comentarii despre aceste indrumari. Acestia se ingrijorau de faptul ca explicita codificare a principiilor bunei practici pentru analiza calitativa risca sa impuna o meto-dolatrie periculoasa care ar putea inabusi o traditie de cercetare bogata, in continua aparitie. Citandu-l pe Feyerabend (1975), acesti respondenti au simtit ca orice indrumari explicite sunt in mod fundamental contrare spiritului cercetarii calitative. In timp ce recunoastem acest risc potential, am ajuns la concluzia ca o anumita forma de indrumari recunoscute in mod vast pentru cercetarea calitativa sunt necesare pentru a castiga recunoastere mai vasta si acceptul abordarilor calitative spre cercetarea psihologica, precum si sa incurajeze cercetatorii calitativi sa exercite o mai mare reflectivitate de sine in indeplinirea si raportarea investigatiilor. Speram totusi ca colegii nostri ingrijorati vor fi macar partial reasigurati de tonul empiric pe care am incercat sa il pastram aici. Invitam la mai multe discutii si sugestii suplimentare pentru indrumarile elaborate.

Spre final, speram ca indrumarile elaborate propuse vor incuraja mai multe si mai bune investigatii ale unor domenii importante ale experientei umane si actiunii. Aceste metode se preteaza in mod special cercetarii noilor domenii din psihologie (ex. interventiile de tratament multicultural). Ele ofera fenomene psihologice importante (ex. victimizarea criminala, Fischer & Wertz, 1979) sau domenii de critica ale practicii actuale (ex. interventia sexista in randul indivizilor abuzati sexual, Hutchinson & McDaniel, 1986). Rezultatele studiilor calitative (ex. despre experientele clientilor legate de evenimente terapeutice semnificative) pot de asemenea oferi material-item pentru utilizare in elaborarea chestionarelor cantitative in propria limba a informatorilor (ex. Elliott & Wexler, 1994).

Au existat discutii daca sau nu metodele de cercetare calitativa si cantitativa se pot completa una pe cealalta (ex. Smith & Heshusius, 1986). Credem ca problema mai mare este contextul filozofic in care cineva isi foloseste metodele; acesta inseamna cadrul epistemologic si ontologic al cuiva. Indiferent de orientarea metodologica a cuiva, ni se pare clar faptul ca explicarea principiilor empirice ale unei bune practici de cercetare pot servi la ajutarea cercetatorilor sa utilizeze virtutile speciale ale acestor abordari pentru studierea si reprezentarea intelesurilor experientei si actiunii umane. Scopurile noastre principale sunt acelea de a asista criticii in aceasta etapa in dezvoltarea abordarilor si metodelor cercetarii calitative , si sa incurajam viitoarea dezvoltare a acestor abordari de cercetare. In concordanta cu acest spirit, includem versiunea actuala a Indrumarilor elaborate ca anexa, pentru duplicare mai usoara si referire. (vezi Anexa).

Multumiri

Autorii apreciaza comentariile si sugestiile facute diferitor versiuni de lucru a "indrumarilor elaborate". Printre respondentii ce au ajutat se numara Alexandra Bachelor, David Bakan, Judith Green, Kurt Danziger, Larry Davidson, Steen Halling, Clark Moustakis, Donald Polkinghorne,William Stiles, si Barry Turner; de asemenea apreciem comentariile criticilor acestui jurnal. Oricum, parerile incluse in aceasta lucrare si in Indrumarile elaborate sunt cele ale autorilor si nu ar trebui sa fie atribuite respondentilor.

Anexa

Indrumari elaborate pentru publicarea studiilor de cercetare calitativa in domeniul psihologiei si in alte domenii afiliate

A. Indrumari publicabile impartasite atat de abordarile calitative cat si de cele cantitative

Desi cercetatorii calitativi isi construiesc adesea studiile dintr-o filozofie a stiintei diferita decat cea urmarita de experimentalisti, ei in general impartasesc urmatoarele indrumari traditionale pentru publicarea studiilor lor:

1. Context stiintific si scop explicit. Manuscrisul specifica unde se incadreaza studiul in cadrul literaturii relevante si declara scopurile planuite sau intrebarile studiului.

2. Metode adecvate. Metodele si procedeele utilizate sunt potrivite sau sensibile la scopurile planuite sau intrebarile studiului.

3. Respect pentru participanti. Consimtamant informat, confidentialitate, buna stare a participantilor, responsabilitatea sociala si alte principii etnice sunt indeplinite. Cercetatorii isi adapteaza intr-un mod creativ procedeele si rapoartele pentru a respecta atat vietile participantilor cat si complexitatea si ambiguitatea subiectului dezbatut.

4. Specificarea metodelor. Autorii raporteaza toate procedeele pentru colectarea datelor, inclusiv intrebarile specifice adresate participantilor. De asemenea sunt specificate modalitatile de organizare a datelor si metode de analiza. Aceasta le permite cititorilor sa vada cum pot conduce un studiu similar ei insisi, si sa judece ei cat de bine a fost dus la capat studiul raportat.

5. Discutii adecvate. Datele cercetarii si intelesurile derivate din ele sunt discutate sub forma contributiilor lor la teorie, continut, metoda si/sau domenii practice, si sunt prezentate in termeni empirici adecvati si contextualizati, recunoscandu-se limitele.

6. Claritatea prezentarii. Manuscrisul este bine organizat si scris intr-un mod clar, avand definiti termenii tehnici.

7. Contributia la cunostinte. Manuscrisul contribuie la elaborarea corpului de descriere si intelesuri ale unei discipline.

B. Indrumari publicabile in mod special pertinente pentru cercetarea calitativa

Urmatoarele indrumari sunt fie specifice cercetarii calitative, fie sunt specificari despre modul in care principii mai generale se aplica cercetarii calitative. Aceste indrumari nu sunt proiectate pentru a include totul sau pentru a fi definitive. Autorii ar trebui sa fie capabili sa decida cum se raporteaza la intentiile acestor indrumari pentru raportarea cercetarii calitative, sau argumentarile lor pentru indeplinirea unor standarde diferite.

1. Detinerea propriei perspective . Autorii specifica orientarile lor teoretice si anticiparile personale, atat ca fiind cunoscute dinainte cat si in timp ce ele devin vizibile pe parcursul cercetarii. In dezvoltarea si elaborarea intelegerii fenomenului studiat, autorii incearca sa isi organizeze valorile lor, interesele, si presupunerile precum si rolul pe care acestea il joaca in intelegere. Aceasta dezvaluire a valorilor si presupunerilor ajuta cititorii sa interpreteze datele cercetatorilor si sa le inteleaga, precum si sa ia in considerare posibile alternative.

2. Plasarea esantionului. Autorii descriu participantii la cercetare si circumstantele vietii lor pentru a ajuta cititorul sa decida grupul de oameni si situatii pentru care descoperirile ar putea fi relevante.

3. Sustinerea prin exemple. Autorii ofera exemple ale datelor pentru a ilustra atat procedeele analitice folosite cat si intelegerea elaborata in lumina acestora. Exemplele permit estimarea potrivirii dintre date si intelegerea lor de catre autori; ele de asemenea permit cititorilor sa conceptualizeze posibile sensuri si intelesuri alternative.

4. Oferirea de verificari de credibilitate . Cercetatorii ar putea folosi una din multele metode pentru a verifica credibilitatea categoriilor lor, a temelor si relatarilor. Acolo unde este relevant, acestea pot include (a) verificarea acestor intelesuri cu informatorii originali sau altii similari lor; (b) folosirea analistilor calitativi multipli, un "auditor" analitic suplimentar, sau a analistului original pentru o "etapa de verificare" a recenziei datelor pentru observarea discrepantelor, a declaratilor exagerate sau a greselilor; (c) compararea a doua sau a mai multor perspective calitative sau , (d) acolo unde este adecvat, "triangulatia" cu factori externi (ex. rezultate sau recuperare) sau date cantitative.

5. Coerenta. Intelegerea este reprezentata intr-un mod ce dobandeste coerenta si integrare in timp ce isi pastreaza nuantele din date. Intelesurile se potrivesc pentru a forma o naratiune/poveste bazata pe date, o "harta", cadru, sau structura fundamentala pentru fenomen sau domeniu.

6.Indeplinirea cerintelor de cercetare generale vs. specifice. Acolo unde se are in vedere un inteles "general" al fenomenului, se bazeaza pe o gama de circumstante adecvate (informatori sau situatii). Limitarile extinderii descoperirilor spre alte contexte si informatori sunt specificate. Acolo unde scopul este intelesul unui caz "specific", s-a descris si studiat destul de sistematic si in mod comprehensibil pentru a oferi cititorului o baza pentru a obtine acea intelegere. Astfel de studii de caz de asemenea exprima limitari ale extinderii descoperirilor spre alte circumstante.

7. Rezonanta cu cititorul. Manuscrisul stimuleaza rezonanta cu cititorii/criticii, insemnand ca materialul este prezentat astfel incat cititorii/criticii, luand in considerare toate celelalte indrumari, sa judece daca au reprezentat in mod precis subiectul dezbatut sau daca au clarificat sau extins estimarea si intelegerea acestuia.