Abordarea centrata pe client

Abordarea centrata pe client

-Dezvoltata de Carl Rogers in 1980, acest gen de abordare propune o baza teoretica si conceptuala derivate din filosofia existentiala, care valorizeaza experienta subiectiva a individului si pune accent pe libertatea optiunii, pe autonomie si semnificatie.

-Astfel, acest curent al filosofiei furnizeaza, prin teoriile construite de Krill si Stretch, una dintre directiile de baza ale practicii asistentiale, si anume faptul ca "fiintele umane nu sunt la dispozitia unor forte inconstiente, ci sunt proprii lor stapani."

-Aceasta idee este tradusa, in termenii abordarii propuse de Rogers, in convingerea ca clientul este "singura autoritate naturala cu privire la el insusi" (Coulshed, 1993,p.44).

-De aceea, ceea ce sta la baza aplicarii acestui model este asumarea egalitatii dintre asistent social si client. In acest tip de relatie, asistentii sociali nu apar ca tehncieni, ca experti care intervin asupra psihicului clientului, ci ca "tovarasi de drum ai clientului"(Howe,2000,p.70), care nu emit judecati asupra lor, nu le influenteaza actiunile, ci incearca inpreuna cu ei sa "exploreze cine sunt si incotrose indreapta, concentrandu-se mai ales pe aici si acum"(ibidem).

-Scopul demersurilor specifice nu mai este schimbarea si tratarea anumitor disfunctii, ci acordarea de ajutor. In acest sens, unul dintre autorii care s-au concentrat pe studiul acestui model de interventie - Goldstein (1984), afirma ca procesul de ajutor devine o exprienta creatoare atat pentru client, cat si pentru asistentul social. Ajutorul nu va incepe cu presupunerile asistentului social despre ceea ce nu este in regula cu clientul, ci acestuia "trebuie sa i se ofere masura respectului si sigurantei "(ibidem, p.278).

-Aceasta maniera de abordare profund umanista ar putea avea ca "motto" una dintre afirmatiile pe care Brandon o facea in lucrarea sa "Zen practice in Social Work": "in practica este mai important cine suntem, mai degraba decat ceea ce stim".

-Abordarea centrata pe client pune accent pe ideea ca fiecare individ poseda puterea si capacitatea de auto-actualizare, in conditiile in care se asigura un climat terapeutic adecvat, caracterizat prin ceea ce Rogers denumeste "conditiile facilitatoare, necesare si suficiente ale schimbarii personalitatii", si pe care le-am detaliat in capitolul 1: caldura, acceptarea, empatia, autenticitatea si responsabilitatea. Prin acest gen de atitudine, asistentul va reusi sa fie impreuna cu clientul inca de la inceputul relatiei de ajutor, ceea ce il va determina pe acesta sa renunte la mecanismele defensive, sa adopte o atitudine de deschidere catre experiente noi, dar si sa reevalueze perceptii si idei anterioare.

-Construirea unui astfel de cadru terapeutic, a unei relatii de ajutor calda, necritica, permisiva, empatica, de grija, ii potenteaza pe oameni sa isi poata descoperi si directiona propria putere, sa isi activeze potentialitatile latente si capacitatea de a-si rezolva problemele cu care se confrunta, sa experimenteze cresterea constructiva.

-In varianta propusa initial, Rogers a denumit aceasta abordare "non-directiva", deoarece in acest model, rolul consilierului este doar unul de facilitare si potentare a relatiei.

-Subiectele care se vor lua in discutie, precum si ordinea lor sunt aspecte pe care le decide clientul, ceea ce ii lasa libertatea ierarhizarii si abordarii preferentiale a acestora conform deciziei personale.

-Abordarea centrata pe client accentueaza in principal capacitatile si punctele "de putere" ale clientului, de aceea centrarea se face pe persoana, mai degraba decat pe rezolvarea problemei.

-In acest context de abordare, scopul va fi tocmai obtinerea unei independente superioare si a unei integrari mai eficiente a clientului in contextul sau de viata.

-Se urmareste cresterea functionalitatii sociale a acestuia, prin cresterea stimei de sine, prin deschiderea spre noi experiente, si in general prin implementarea ideii ca cresterea si revizuirea sunt procese continue, care nu se incheie la acelasi moment la care ia sfarsit relatia de ajutor.

-Practica demonstreaza ca introducerea in relatia de ajutor a celor cinci atribute pe care Rogers le considera conditionante pentru o comunicare eficienta conduc la rezultate remarcabile.

-Inscriindu-se tot in sfera abordarii non-directive, implementarea prin procesul de consiliere a ideii ca acesta conditie pe care o experimenteaza PAFA nu este una definitiva, ci ca exista pentru fiecare oportunitati si resurse pentru schimbare, este unul dintre primele mesaje pe care clientul ar trebui sa le extraga din relatia cu asistentul social.

-Conflictul interior cauzat de incongruenta care exista intre modul in care clientul se autopercepe si modul in care este perceput de catre ceilalti este unul dintre aspectele care poate fi abordat prin acest model. Acceptarea conditionata din partea mediului social limiteaza masura in care clientul poate sa isi exprime individualitatea, ceea ce, pe termen lung, poate sa conduca la depersonalizarea accentuata a acestuia.

-Aspectele comportamentale considerate negative care li se imputa de catre cei din jur la un mod categoric,uneori chiar nejustificat (fapt datorat de multe ori etichetei de "incompetent social" sau "indezirabil"), pot genera o atitudine defensiva generalizata, care sa impiedice ventilarea afectiv-emotionala atat de necesara in procesul de asistare. Cu timpul, aceste etichete ajung sa fie internalizate, devenind convingeri despre sine ale clientului.

-Ne vom confrunta astfel cu situatii in care, perceptia celor din jur cu privire la persoana si comportamentul sau devin convingeri de sine ale acestui gen de client. El ajunge astfel chiar sa se considere "incapabil", "inutil", "indezirabil", etichete care sunt insotite de un puternic halou afectiv din partea celor care le aplica, sa se simta acceptat doar conditionat de ceea ce face in raport cu, sau pentru ceilalti.

-Oportunitatea de a se deschide, de a comunica, in conditiile crearii de catre asistentul social, pentru o perioada limitata de timp a unui mediu "protejat" a unui climat de acceptare reala, de permisivitate, il poate incuraja pe client sa exploreze dincolo de aceste "baricade" cu rol de aparare in fata mediului exterior ostil, il invita sa isi exploreze si exprime intreaga gama de sentimente si trairi pe care le experimenteaza, fara teama de a fi judecat si etichetat, asa cum se intampla in mediul real.

-Pe termen lung, aplicarea acestui model urmareste sa conduca clientul spre ideea ca nu este dependent de alte persoane in procesul luarii de decizii (nici macar de asistentul social), isi propune sa dezvolte capacitatea clientului de a face propriile alegeri, si de a le valida in functie de propriile standarde si asteptari..