Globalizare si antiglobalizare

Globalizare si antiglobalizare. Limitele globalizarii

Globalizarea nu face parte din categoria termenilor prea atractivi si nici eleganti. Dar, de aici inainte, nici nu va putea fi ignoranta de cineva. In prezent, aproape ca nu exista lucrare economica de specialitate dedicata problemelor economiei mondiale care sa nu o puna in discutie, intr-un fel sau altul. Intalnita in japoneza sub denumire de gurobaruka, in franceza mondialisation, in germana globalisierung, sau spaniola globalizacion, ea pune in evidenta larga raspandire de care se bucura si interesul ce i-l acorda nu numai lumea academica, ci si cea politica.

Vrand sa sublinieze acest aspect, cineva spunea ca "nici un discurs politic nu este complet fara prezenta in continutul sau a globalizarii". In acest timp, globalizarea reprezinta si unul dintre termenii cei mai contestati. In afara faptului ca nu toti ii atribuie acelasi continut, dezbaterile cele mai aprinse se poarta pe marginea consecintelor ei economice, politice, sociale si culturale. Din acest punct de vedere, cei care se ocupa indeaproape de analiza acestui fenomen pot fi deja impartiti in doua mari categorii, si anume: grupul celor entuziasti, optimisti si grupul celor sceptici, pesimisti. De aici deriva si atitudinea lor fata de globalizare, respectiv pro si contra.

Aceasta dispersie a opiniilor era de asteptat, data fiind complexitatea acestui fenomen. Totusi in ultimul timp, dezbaterile in jurul acestui subiect au inceput sa capete accente polemice, pe alocuri chiar dure, argumentele in favoarea globalizarii intersectandu-se cu cele ale unei critici vehemente, complet opuse. In acest context, se remarca prezenta unui grup de cercetatori, mai mic din punct de vedere numeric, care considera ca intreaga dezbatere este de prisos, pledoaria pro si contra nefiind altceva decat niste simple tribulatii, deoarece "economia globala" nu reprezinta ceva special, complet diferit de ceea ce a existat cu multe decenii in urma. Capitalismul-afirma acestia-nu s-a schimbat prea mult in esenta sa de-a lungul anilor, ca sa merite o atentie deosebita tocmai acum, la sfarsit de veac si inceput de mileniu.

Globalizarea, asadar, nu este un fenomen nou "societatii" fiind intotdeauna conectate unele cu altele, in grade diferite. De aceea, conceptiile cu privire la globalizare ar trebui sa se concentreze mai mult asupra variantelor istorice ale globalizarii, mai exact asupra formelor pe care aceasta le imbraca de-a lungul timpului si mai putin asupra impactului ei economic si politic.

Unul dintre cei mai cunoscuti oameni de stiinta, care a consacrat o buna parte din lucrarile sale problemelor globalizarii, este fara indoiala profesorul englez John H. Dunning. In ansamblu, in scrierile sale John H. Dunning adopta un ton optimist cu privire la globalizarea economica. De la inceput, el atrage atrage atentia asupra faptului ca fenomenul globalizarii, asa cum se prezinta el astazi, reprezinta un stadiu calitativ complet diferit in comparatie cu stadiile anterioare internationalizarii. Ca atare, si efectele lui asupra dezvoltarii sunt distincte. Daca nu ne indepartam prea mult in timp, evenimentele specifice anilor '70 faceau parte din ceea ce pe atunci numeam "ordinea economica nationala" pe cand acum ele nu pot fi incadrate decat in "ordinea economica globala", ale carei trasaturi sunt cu totul altele decat cele intalnite cu 3-4 decenii in urma. Intr-adevar, sustine in continuare John H. Dunning, globalizarea a produs transformari structurale in intreaga economie mondiala, care, nu numai ca se deosebesc radical de cele trecute, dar constituie si o mare promisiune pentru viitor. In aceasta privinta, sunt de remarcat profundele schimbari intervenite in domeniul tehnologiilor de productie care, in ultimul deceniu, au pus bazele unei puternice cresteri economice asezate pe cunostintele si experienta de care omenirea nu a dispus nicicand in trecut. S-au creat astfel, conditiile transferului neingradit al unui impresionant volum de active produse in alte state, in cadrul unui sistem economic, politic si institutional favorabil producerii unor bunuri si servicii pe care oamenii le doresc.

Optimismul oarecum prudent al profesorului John H. Dunning este impartasit si de alti adepti ai globalizarii. Nu demult, Stanley Fisher, director in cadrul Fondului Monetar International, preciza ca "scena economica globala arata mai bine decat oricand", dar este nevoie sa se incurajeze crearea unei arhitecturi financiare globale, caracterizata printr-o mai mare transparenta, menita sa preantampine crizele nedorite. In aceeasi nota se inscrie si opinia cunoscutului economist american Robert Blecker, care mentiona intr-una dintre cartile sale recente ca "esential este sa facem lumea un loc mai sigur pentru liberalizarea fluxurilor de capital". Cele cateva crize financiare inregistrate in ultimii ani nu sunt in masura sa ne incurajeze. Asa cum mentiona intr-una din interventiile sale pe aceasta tema Joseph Stiglitz, economistul-sef al Bancii Mondiale, ele fac parte din trend. De altfel, potrivit opiniei lui, in ultimii 25 de ani ai secolului XX, au avut loc aproximativ 100 de asemenea crize, fara a pune la indoiala catusi de putin viabilitatea globalizarii.

Si mai categoric se pronunta in favoarea globalizarii alti protagonisti. De pilda, Kofi Annan, secretarul general al Organizatiei Natiunilor Unite, afirma in martie 2000 ca, desi aceasta isi are cauzalitatea sa, ea nu este totusi un inamic al dezvoltarii. Pe acest   fond, domnia sa adauga: "principalii pagubiti al lumii inegale de astazi nu sunt cei ce s-au expus prea mult globalizarii, ci cei ce au ramas prea mult in afara ei". Vorbind de Global Meeting of UNDP Resident Representatives in Glen Cove, New York, secretarul general al O.N.U. adauga: "tarile au datoria de a mobiliza toate resursele, atat cele interne, in scopul realizarii unei cresteri economice durabile si echilibrata". Aceasta se poate realiza "acolo unde legea e clara si impartiala in raport cu sectorul public si privat, acolo unde resursele naturale sunt conservate si exploatate in interesul garantiei prezente, dar si a celor viitoare, acolo unde oamenii de la orice nivel al societatii, se simt in siguranta fata de violenta arbitrara, simt ca au ceva de spus in deciziile care le afecteaza viata si stiu ca, in viitor, copiii lor vor avea sansa de a trai mai bine decat au reusit ei sa o faca ". Totodata, secretarul general al O.N.U. sublinia ca "posteritatea va judeca liderii politici dupa felul in care ei au incurajat integritatea tarilor lor in economia globala si s-au asigurat ca popoarele lor vor beneficia de pe urma ei. Vor fi judecati dupa modul in care au oferit posibilitatea popoarelor lor sa prinda trenul globalizarii si sa-si gaseasca un loc in el, chiar daca, pentru moment, nu este cel mai confortabil".

Globalizarea - afirma alti autori - a contribuit din plin "la reducerea somajului si a saraciei", desi statele au urmat cai si au folosit mijloace diferite in acest scop. Acest fapt a fost posibil pentru ca "globalizarea nu a insemnat doar o simpla crestere a fluxurilor de bunuri, servicii si capital. Dincolo de orice, ea a insemnat cresterea interdependentei pietelor, care a presupus un intens schimb de interdependenta - ca esenta a globalizarii - nu este o simpla fictiune, ci ea s-a materializat intr-o continua si activa cooperare intre natiuni". Este adevarat ca, la baza acestor cooperari, trebuie sa stea un set de norme, in absenta carora "pietele si economiile ajung sa fie dominate de cateva state, sau sa fie manipulate de un numar mic de oligopoluri interne".

Desi progresul tehnic a constituit una dintre fortele motrice ale globalizarii, la randul sau, aceasta a contribuit la accelerarea lui. Astazi dispunem de mijloace de comunicare mai rapide, de avioane si automobile mai bune, de autostrazi moderne, de fibre optice si sateliti performanti si toate acestea datorita globalizarii care a facut acest lucru obligatoriu. Reducerea spectaculoasa a costurilor de comunicare si transport a dat posibilitatea intrarii in circuitul comercial a tot mai multor marfuri. Computerele au ajutat la integrarea si la coordonarea proceselor de productie la mari distante, iar prin intermediul sistemelor software s-a facilitat acordarea de consultanta in domeniul managementului si al marketingului. Banii care, in sine, reprezinta un produs informational au circulat mai repede la scara planetara si mai eficient. Toate acestea nu erau posibile fara globalizarea economica.

Globalizarea, prin proportiile ei, a schimbat baza si perspectiva vietii economice ca o schimbare fundamentala in istoria omenirii. Avand implicatii globale, ea a determinat redefinirea posibilitatilor si limitelor, de a actiona la nivel local, acum fiind valabila mai mult ca oricand sintagma "gandeste global si actioneaza local". In curand, omenirea va dispune de un miliard de computere. Asa cum se exprima nu demult Nathan Myhrvold, seful oficiului tehnologic al firmei gigant Microsoft, aceasta "conteaza cat un al saselea continent". "Atunci cand istoricii vor scrie despre schimbarile radicale intervenite in primii zece ani ai noului mileniu, cu siguranta ei vor face numeroase referiri la globalizare" - afirma unul dintre avocatii cei mai infocati ai globalizarii. Aceasta pentru ca "ea a inlocuit zidurile cu retelele informatice". Thomas L. Friegman dezvolta si mai mult ideea de retele informatice intr-una dintre recentele sale carti. El descrie cu lux de amanunte viteza cu care s-a extins comertul electronic, avalansa de informatii noi si mijloace tehnice moderne care dau posibilitatea indivizilor si companiilor electronice sa se deplaseze in jurul globalizarii mai repede si mai ieftin. La ele omul nici nu visa in urma cu trei -patru decenii, unele facand, in cel mai bun caz, obiectul literaturii stiintifico-fantastice. Richard W. Oliver care, in urma cu cativa ani, era considerat un expert in problemele globalizarii, avertiza in una din cartile sale ca "in viitorul apropiat, cunostintele tehnice si stiintifice vor exploda de-a lungul intregului glob, astfel incat vor depasi orice predictie economica". El este convins ca viteza de aplicare a inventiilor in noul mileniu "va fi de-a dreptul uluitoare", totul fiind posibil datorita puterii calculatoarelor si economiei globale.

Cu ani in urma, la inceputul erei nucleare, Albert Einstein atragea atentia omenirii ca bomba atomica va schimba totul. Astazi, acelasi lucru se poate spune despre globalizare. Numerosi economisti vorbesc tot mai frecvent despre "noua economie", intelegand prin aceasta "economia globala" care defineste si caracterizeaza era noastra. Din pacate, asa cum am mai mentionat, globalizarea nu este inteleasa de toti in acelasi mod, existand, inca, numeroase diferente de perceptie. Astfel, pentru multi ea inseamna comert, mai mult comert in conditiile unei largi liberalizari a acestuia. Altii n-au depasit faza emotionala, punandu-i in seama atat aspectele pozitive, cat si cele negative, mai ales cand ea este transpusa in termenii imbunatatirii sau inrautatirii nivelului de trai. Problema care se pune - asa cum tin sa sublinieze si alti autori - nu este aceea de "a promova sau dimpotriva, a stopa globalizarea", ci, mai degraba, de a "ne acomoda unii cu altii" si de a gasii cele mai adecvate cai "de a armoniza diferitele economii nationale". Dupa cum se vede, autorul in cauza atribuie globalizarii conotatii clare obiective si inevitabile, neezitand s-o califice "parte integranta a viitorului" si "pod intins peste secolul XXI". Drept urmare, impartirea lumii stiintifice in suporteri si oponenti ai globalizarii nu-si are rostul etichetarile ce se dau, fiind superficiale si stereotipe, nejustificandu-se pentru ca, asa cum se exprima presedintele Organizatiei Natiunilor Unite in septembrie 1997:"Fortele integrarii globale reprezinta un curent urias, care inexorabil ne va purta inainte, stabilind ordinea fireasca a lucrurilor'.

"Globalizarea nu este un program" - se mentioneaza in Raportul Organizatiilor Mondiale a Comertului pe anul 2000. Numeroase confuzii s-au creat tocmai datorita neintelegerii acestui fapt. Insa guvernele si o serie de institutii internationale trebuie sa elaboreze programe economice care sa aiba un rol pozitiv in acest sens. Un asemenea rol il are Organizatia Mondiala a Comertului, care isi propune sa stabileasca o serie de reguli permanente absolut necesare canalizarii comertului mondial..

Pentru a inlatura acesta imagine nefavorabila, unul dintre exemplele aduse in discutie este axat pe cazul tarilor in curs de dezvoltare, incluzandu-se aici economiile aflate in tranzitie, considerate a fi una dintre fortele globalizarii. De pilda, in anul 1999, aceste tari au asigurat 27,5% din exporturile mondiale de marfuri si 23% din exporturile de servicii comerciale. Rezultatele acestea au fost posibile in primul rand datorita reformelor macroeconomice si administrative introduse in anii '80, in al doilea rand, au fost sustinute de cresterea ratei economiilor intr-o serie de state in curs de dezvoltare, mari si foarte mari; in al treilea rand, datorita preturilor care, cu exceptia combustibililor, au marcat o tendinta de stabilizare; iar in al patrulea rand, o unda de optimism s-a inregistrat si datorita cresterii volumului investitiilor straine directe. Se poate spune ca a existat o legatura directa intre oportunitatile create si schimbarile intervenite in management. Responsabilii economici ai acestor tari in curs de dezvoltare s-au aflat dintr-o data in fata unei noi discipline, menita sa mentina increderea in pietele interne si internationale, sa incurajeze competitia si mobilitatea capitalului. Intr-unul dintre rapoartele sale anuale, Banca Mondiala considera ca "integrarea tarilor aflate in curs de dezvoltare in economia globala reprezinta cea mai importanta oportunitate de a-si ridica bunastarea pe termen lung.".

Din pacate, corul celor care sunt impotriva globalizarii devine din ce in ce mai puternic. Globalizarea, afirma unii, creeaza o lume a invingatorilor si a perdantilor. Pe langa fata pozitiva a acesteia, exista si una negativa, considerata a fi mult mai pronuntata. Acest lucru l-a determinat pe cunoscutul om de stiinta John Naisbitt sa vorbeasca despre un asa-numit "paradox global", fiind oarecum contrariat de modul in care globalizarea a dus la cresterea somajului structural in aproape toate tarile.

Numerosi observatori ai vietii economice internationale considera ca globalizarea este intretinuta in mod artificial tocmai de cei ce beneficiaza de pe urma ei si mai putin cei care au inregistrat pierderi sau au fost pur si simplu marginalizati, acestia recunosc ca globalizarea reprezinta un fenomen nou, dar care opereaza dupa reguli vechi.

Nevoia pentru un comert liber care sa stimuleze cresterea economica, nevoia pentru o "piata libera nerestrictionata, absenta unor reguli guvernamentale clare, vocatia pentru consumatorism si pledoaria agresiva pentru un model unic al dezvoltarii", toate sunt considerate de unii ca reflectand viziunea corporatiilor multinationale si interesele lor. Tari recunoscute ca avand o puternica personalitate culturala cum ar fi: Indonezia, Japonia, Kenya, Suedia sau Brazilia, trebuie sa semneze pentru acelasi model economic si sa actioneze la unison."Rezultatul - afirma unii - este monocultura, armonizarea globala a culturii si a stilului de viata, concomitent cu disparitia traditiilor locale. In curand orice loc va semana cu oricare altul."

Pe un ton aproape asemanator pledeaza si economistul german Wolfgang Sachs, intr-una dintre cartile sale, intitulata "The Development Dictionary". El apreciaza ca "singurul lucru rau ce s-ar putea intampla ar fi succesul acestui masiv experiment global. Chiar si in conditiile unor performante de nivel optim, beneficiile pe termen lung vor merge spre o minoritate aflata in centrul acestui proces, in timp ce restul umanitatii va trai intr-o societate violenta si pe o planeta ravasita".

Un punct de vedere interesant cu privire la globalizare a fost exprimat de primul ministru al Malaysiei, dr. Mahathir Mohamad[1], la Conferinta Liderilor lumii a Treia, care a considerat globalizarea ca fiind un "proces incontrolabil" si a spus "ca tarile dezvoltate interpreteaza globalizarea ca o demolare a granitelor in calitatea lor de bariere in calea exploatarii. Drept rezultat fiecare tara bogata sau saraca ar trebui sa aiba acces la orice alta tara, toate avand beneficii. In realitate, globalizarea lasa tarile aflate in curs de dezvoltare totalmente expuse si in incapacitate de a se proteja".

Cu prilejul Conferintei UNCTAD - IX tinuta in Africa de sud, cativa lideri ai tarilor in curs de dezvoltare au descris modul cum globalizarea si liberalizarea au inlaturat companiile locale din afaceri, aceste tari suferind costuri sociale imense (pierderi de locuri de munca).

La randul sau, Raportul asupra Dezvoltarii Umane, lansat sub egida Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare in anul 1996 consemneaza faptul ca in ultimele decenii, numai 15 tari s-au bucurat de o crestere economica inalta, pe cand alte 89 o duc mai prost decat inainte. In prezent, in nu mai putin de 70 de tari aflate in curs de dezvoltare, nivelul veniturilor este mai mic decat in 1960, dintre acestea, in 19 state venitul este mai mic decat inainte de 1960. "De castiguri economice - se arata in raport - au beneficiat putine tari, iar vechiul clisau, potrivit caruia tarile mai sarace devin tot mai sarace, iar cele bogate tot mai bogate, este mai actual ca oricand". Datorita acestui fapt, "in ultimele decenii, circa 1,6 miliarde de oameni au devenit si mai saraci".

In conformitate cu datele publicate de international Labor Organization[2], in anul 2000, numarul celor care migreaza in jurul lumii se ridica la 120 de milioane persoane, fata de 75 de milioane in 1965. Statisticile internationale arata ca intre 1995 si 2025 forta de munca din tarile cu cele mai reduse venituri va creste de la 1,4 miliarde la 2,2 miliarde.

Nu demult, Organizatia Internationala a Muncii a dat publicitatii un volum intitulat "Decent Work", in cadrul caruia se arata ca "globalizarea a adus prosperitate, dar si multa inechitate". Raportul dezvoltarii Umane din 1999 considera ca "daca globalizarea va dobandi o fata umana, atunci ea va insemna o buna ordine mondiala, globalizarea oferind mari oportunitati pentru imbogatirea vietii oamenilor si creeaza o comunitate globala bazata pe valori impartasite de toti".

In Raport se aminteste ca in statele sarace ale lumii calitatea vietii s-a imbunatatit, pentru ca intre 1975 si 1997 speranta medie de viata a crescut de la 52 la 62 de ani, rata de scolarizare de la 48% la 76%, iar mortalitatea infantila (socotita la 1000 de nou-nascuti) a scazut de la 149 la 85.

Unul dintre cei mai aprigi critici ai globalizarii este David Korten[3], presedintele People - Centered Development Forum, autor printre multe altele si a lucrarii "Corporatiile conduc lumea". Korten considera ca "celor care suporta costurile disfunctionalitatilor sistemului li s-a luat puterea de decizie si sunt mentinuti intr-o stare de confuzie privind cauza nenorocirilor, de catre mass-media dominata de corporatii, globalizarea fiind atat un proces istoric inevitabil, cat si un avantaj pentru specia umana.". Mesajul cartii lui fiind rezumat: "Intr-o economie care masoara performanta in termenii crearii de bani, oamenii devin o sursa majora de ineficienta si economia se razbuna pe ei abandonandu-i. Cand institutiile financiare conduc lumea, probabil ca este inevitabil ca interesele banilor sa capete preponderenta asupra celor umane. Ceea ce traim ar putea fi mai bine descris ca un caz in care banii colonizeaza viata."

O replica interesanta cu privire la efectele globalizarii a fost data cu ocazia Forumului Economic Mondial tinut la Davos in Elvetia, din partea fostului presedinte al Mexicului, Ernesto Zedillo. "O alianta ciudata si-a facut recent aparitia. Fortele apartinand extremei stangi sau celei drepte, grupurilor ecologiste, sindicatelor din tarile dezvoltate si societatilor civile s-au reunit sa salveze popoarele din tarile aflate in curs de dezvoltare".

Pledand pentru apararea economiei globale Zedillo afirma ca: "Nimeni nu poate spune ca accesul la comertul liber si investitii este suficient pentru a obtine o dezvoltare durabila si a inlatura saracia. Pentru aceasta este nevoie sa se intreprinda mai mult in planul politicilor macroeconomice, al liberalizarii interne, al cresterii permanente a investitiilor in educatie, sanatate, in capital uman".

Pastrandu-se in aceleasi coordonate ale dezbaterii, alti autori, precum M. Wolf[4], considera ca esecurile inregistrate in ultimele doua decenii "nu s-au datorat faptului ca integrarea a mers prea departe, ci pentru ca ea n-a existat sau nu a fost suficient de activa".

Trecand in revista doar o mica parte din opiniile pro si contra globalizarii, este extrem de greu de concluzionat spre care din cele doua tabere inclina balanta.

Limitele globalizarii

Date fiind marile discrepante create in distributia avutiei, atat la nivel planetar, cat si in interiorul economiilor nationale, multi economisti si-au pus intrebarea daca nu cumva globalizarea condamna anumite natiuni la saracie totala? Datorita unor pareri conform carora exista o anumita contradictie intre procesul globalizarii si asteptarilor diferitelor tari de la ea, s-a cristalizat ideea conform careia aspectul cheie al relatiei dintre globalizare si dezvoltare este inechitatea: in puterea economica, in capacitatea de a dispune si a administra resursele, in comert si relatiile economice internationale, in distributia castigurilor si pierderilor s.a.m.d.

In sprijinul acestei idei sunt amintite "programele de ajustare structurala" elaborate de Banca Mondiala si FMI care au scopul de a ajuta tarile puternic indatorate sa faca fata mai bine datoriei externe.

Avand in vedere aceste aspecte, tot mai multi economisti se intreaba daca nu cumva globalizarea are anumite limite peste care nu se poate trece asa de usor. Se pare ca termenul de "globalizare" a fost pentru prima oara folosit de Theodor Levitt[5] in lucrarea sa "The Globalisation Of Markets" pentru a caracteriza vastele schimbari care au avut loc in economia internationala pe planul difuziunii rapide a productiei, comertului, investitiilor si tehnologiei.

Mai tarziu, termenul de globalizare a inceput sa fie folosit in mod euforic, confundandu-se si mai mult procesul cu obiectivul final, respectiv crearea unei economii mondiale in care istoria si geografia ni mai conteaza, unde popoarele devin independente de trecutul lor, totul fiind integrat intr-o singura entitate nediferentiata. Cum era si firesc, cu aceasta idee nu au fost de acord foarte multi. Daca din punct de vedere economic procesul, globalizarii poate inainta, fiind conditionat in buna masura de progresul tehnic, pe celelalte planuri (politic, cultural etc.) el are limite evidente, care nu vor fi depasite asa de usor.

Intr-o lucrare extrem de interesanta, intitulata "Globalisation and it's Limits", William Milburg atrage atentia asupra faptului ca, datorita deturnarii conceptului globalizarii de la sensul sau real, acesta a capatat o nuanta institutionalizata. Autorul subliniaza faptul ca economia globala este dominata de corporatiile multinationale si institutiile financiare care opereaza independent de frontierele nationale si consideratiile economice interne.

W. Milburg dovedeste ca obiectivul crearii unei economii globale unice este departe de a fi infaptuit, globalizarea miscandu-se intre anumite limite care nu au fost cu mult depasite fata de cele pe cere le-a avut inainte de primul razboi mondial.

Cam aceleasi lucruri sustinea si Mica Panic[6] intr-o lucrare aparuta in 1988. Plecand de la presiunea rezultatelor obtinute de pe urma globalizarii, rezultate pe care le considera mai mult decat contradictorii, Mica Panic recunoaste existenta unor limite ca fiind inerente acestui proces. Limitele sale - mentioneaza Mica Panic - au fost demonstrate cu mult timp in urma.

Globalizarea este un proces viguros dar plin de contradictie. Una dintre cele mai importante contradictii este cresterea disparitatilor intre politicile structurale bazate pe statul-natiune si pe cresterea caracterului global al interactiunilor si legaturilor dintre diferenta economiei nationale.

Cu toate acestea globalizarea ramane o forta dinamica pentru cresterea si dezvoltarea economiei, al carei potential nu a fost pe deplin confirmat. Evolutia acestui proces prezinta nu numai riscuri dar si oportunitati o privire lucida catre un timp al sperantelor va trebui sa ia in considerare atat avantajele, cat si costurile, limitele si dilemele ei.