Impactul masurilor de politica economica asupra cererii

Anumite masuri de politica economica au tinte precise si vizeaza fie cresterea incasarilor bugetului de stat, fie sustinerea anumitor sectoare (produse). Pentru a studia impactul masurilor de politica economica asupra cererii vom considera un consumator individual pus in situatia de a alege intre doua bunuri "1" si "2", a carui functie de utilitate este:

U = f (x₁,x₂).

In acest caz problema consumatorului este:

,

unde: V - venitul;

p₁, p₂ - preturile bunurilor 1 si 2;

x₁, x₂ - cantitatile din bunurile 1 si 2 ce trebuie achizitionate pentru obtinerea maximului.

In urma rezolvarii problemei gasim functiile cererii pentru cele doua bunuri:

(*)

(**)

Pornind de la acest rezultat vom presupune mai multe situatii si anume:

a) statul impune o taxa unitara "t" asupra fiecarei unitati vandute din bunul "1".

Din punctul de vedere al consumatorului aceasta masura echivaleaza pur si simplu cu cresterea pretului bunului "1" cu "t" unitati monetare. In acest caz problema consumatorului devine:

.

Rezolvand problema va rezulta:

.

Evident, cererea pentru bunul "1" scade prin introducerea taxei deoarece:

<

Acest fapt se datoreaza modificarii pozitiei dreptei bugetului care pivoteaza in jurul punctului L care ramane fix (venitul si pretul celui de-al doilea bun nu se modifica), in timp ce punctul M se va deplasa catre origine, ca urmare a modificarii pantei dreptei, fapt ce afecteaza, evident, si echilibrul initial al consumatorului;

b) statul introduce o taxa "ad valorem" exprimata printr-un procent "v" asupra pretului bunului "1".

In aceasta situatie pretul bunului "1" va deveni:

p'₁ = (1+v) p₁ si cererea va fi:

<.

Observam ca efectul taxei "ad valorem" este acelasi cu efectul taxei unitare si se concretizeaza in scaderea cererii pentru bunul "1".

De aici rezulta concluzia ca, impozitele indirecte (TVA, accize etc.) afecteaza cererea in sensul scaderii sale. Scaderea cererii va afecta deopotriva si pe consumatori si pe producatori, iar partea suportata de catre fiecare, din taxa, va diferi functie de elasticitatea cererii in raport cu pretul bunului la care se aplica impozitele indirecte. De regula, in cazul cererii slab elastice (inelastice) partea din taxa suportata de consumator este mai mare si se micsoreaza cu cat cererea este mai elastica in raport cu pretul;

c) statul doreste sa subventioneze bunul "1" si in acest scop acorda o suma "s" pentru fiecare unitate consumata.

In aceasta situatie pretul bunului "1" se va diminua cu "s" unitati monetare devenind:

p'₁= p₁ - s.

Cererea pentru bunul "1" va fi:

>.

Aceasta demonstreza ca subventia are un efect de stimulare a cererii, conducand la o crestere a cantitatilor consumate din bunurile subventionate. Acelasi efect il va avea si o subventie "ad valorem" s% caci in acest caz pretul platit de consumator va fi:

si cererea va deveni:

>.

In concluzie, taxele si subventiile afecteaza preturile bunurilor in mod identic dar in sensuri diferite: o taxa creste pretul bunului, fapt ce duce la reducerea cererii, in timp ce subventia il diminueaza, fapt ce antreneaza sporirea cererii.

d) statul introduce o taxa forfetara (in suma fixa) "T".

In acest caz are loc o deplasare a dreptei bugetului consumatorului, paralela cu pozitia initiala, caci taxa "T" nu afecteaza numai pretul unuia sau altuia dintre bunuri, ci intreg venitul consumatorului care va deveni:

V'= V - T.

Cererea pentru cele doua bunuri va fi:

<

<.

Deducem ca o taxa forfetara "T" va duce la reducerea cererii pentru toate bunurile.

In mod asemanator, o subventie forfetara (in suma fixa) sau o compensatie "S" va face ca cererile pentru cele doua bunuri sa devina:

>

>,

de unde concluzia ca, in cazul subventiei (compensatiei) forfetare "S" cererea pentru toate bunurile va creste, ca urmare a cresterii veniturilor consumatorilor.

Evident, subventia (compensatia) forfetara va avea un rol de protectie a consumatorilor, numai daca se va acorda celor cu venituri mici, caci nu are sens sa se stimuleze consumul la toate nivelurile de venit;

e) rationalizarea consumului unor bunuri (produse).

In unele situatii, guvernele pot impune si rationalizarea consumului unor bunuri (produse). Astfel, daca presupunem ca bunul "1" a fost rationalizat astfel incat fiecare individ sa nu poata consuma mai mult de unitati atunci acest fapt va conduce la micsorarea zonei de cumparare si alegere a consumatorilor, caci va disparea partea constituita din cheltuielile financiare accesibile dar caracterizate prin x₁ > (figura nr. 1.15.).

Observam ca in cazul rationalizarii bunului "1" zona de cumparare si alegere a consumatorului se reduce de la suprafata triunghiului LOM la suprafata patrulaterului .

In aceasta situatie am presupus ca indivizii nu pot depasi sub nici o forma cantitatile din bunul "1" repartizate ().

Aceasta va avea ca efect o crestere a veniturilor populatiei ce nu au acoperire in marfuri, fapt ce va conduce fie la specula si inflorirea "pietei negre" pentru bunul (bunurile) rationalizate, fie la deplasarea "veniturilor suplimentare" catre alte produse care pot sa substituie, cel putin in parte, bunul (bunurile) rationalizate.

Figura nr. 1.15: Dreapta bugetului in cazul rationalizarii consumului

bunului "1".

Daca presupunem ca pentru depasirea cantitatii rationalizate se impune plata unei taxe unitare suplimentare "t", atunci problema consumatorului devine:

,

unde: .

Cum este fixat, rezulta ca p₁ este cunoscut, si problema se poate reformula astfel:

,

unde: .

Rezulta ca cererea pentru bunul "1" devine in acest caz variabila:

.

In acest caz, zona de cumparare si alegere se mareste tinzand catre situatia normala, cand bunul "1" nu este rationalizat si nici taxat suplimentar (figura nr. 1.16.).

Figura nr. 1.16: Taxarea suplimentara a cantitatilor consumate peste

cantitatea rationalizata din bunul "1", .

In situatia mentionata zona de cumparare si alegere a consumatorilor creste de la la LOM"M

Din figura nr. 1.16. rezulta ca taxarea suplimentara a cantitatilor consumate peste o anumita limita este de preferat rationalizarii.

In acest caz masura taxarii suplimentare poate avea un caracter de protejare a consumatorilor cu venituri mici si de descurajare a consumului peste anumite limite. Totusi, situatia descrisa va da nastere totdeauna la discutii si controverse caci este extrem de dificil de determinat care este nivelul optim al lui , nivel peste care sa se faca taxarea suplimentara.

O problema extrem de importanta si in acelasi timp extrem de interesanta este problema alegerii modului cum sa se faca impunerea: printr-o taxa unitara "t" aplicata fiecarei unitati consumate dintr-un bun oarecare sau prin impozitarea suplimentara a venitului consumatorului (in fapt printr-o taxa forfetara) cu o suma "T".

Pentru a solutiona aceasta problema sa presupunem ca statul impune o taxa "t" asupra fiecarei unitati din bunul "1" consumate. Am vazut ca in acest caz, din punctul de vedere al consumatorului, taxa "t" conduce la cresterea pretului bunului "1" de la p₁ la p = p₁ + t

Venitul consumatorului si pretul celui de-al doilea bun ramanand constante, va rezulta o reducere a cantitatilor consumate din bunul "1" (figura nr. 1.17.).

Figura nr. 1.17: Alegerea intre o taxa unitara "t" si o taxa forfetara "T".

In aceasta situatie punctul optim al consumatorului trece din E in E₁. In punctul E₁ consumatorul va consuma x^*₁ unitati din bunul "1" si x^*₂ unitati din bunul "2", iar dreapta bugetului LM' va fi:

V = (p₁ + t)x^*₁ + p₂x^*₂. (**)

Asadar, statul va obtine un venit:

VS = tx^*₁.

Consideram un impozit pe venitul consumatorului (o taxa forfetara) "T" care permite statului sa obtina acelasi venit:

VS = T = tx^*₁.

In acest caz restrictia bugetara a consumatorului va deveni:

V - T = p₁x₁ + p₂x₂ sau

p₁x₁ + p₂x₂ = V - tx^*₁. (*)

Observam ca in aceasta situatie dreapta bugetului are aceeasi panta cu dreapta initiala LM .

Dar aceasta dreapta trebuie sa treaca prin punctul E₁ de coordonate (x^*₁, x^*₂). Inlocuind in drepta (*) coordonatele x^*₁ si x^*₂ si rearanjand ecuatia vom obtine:

V = (p₁ + t) x^*₁ + p₂ x^*₂,

deci exact dreapta (**).

Rezulta ca in situatia impozitului forfetar "T" ansamblul E₁(x^*₁, x^*₂) este accesibil consumatorului.

Dar in punctul E₁ rata marginala de substitutie este pentru ca E₁ este un punct de optim al consumatorului in situatia perceperii taxei unitare "t".

Insa dreapta (*) are panta si trece prin punctul E₁ ceea ce implica faptul ca exista un alt punct E₂ care va fi preferat lui E₁(x^*₁, x^*₂), aceasta deoarece:

<.

De aici rezulta ca o taxa forfetara "T" (un impozit suplimentar pe venit) este de preferat unei taxe unitare "t" caci statul poate obtine acelasi venit VS in conditiile in care nivelul de satisfactie al consumatorului este mai ridicat.

Acest rezultat interesant este de retinut, dar trebuie sa subliniem si limitele sale:

a) in primul rand el nu este valabil decat in cazul unui singur consumator.

Demonstratia a fost facuta pentru un consumator dat, caz in care am putut gasi un impozit pe venit "T", care sa permita obtinerea aceleiasi sume, ca si in cazul aplicarii unei taxe unitare "t" asupra fiecarei unitati consumate, VS = T = t₁x^*₁, lasand consumatorului posibilitatea de o obtine un nivel de satisfactie mai ridicat. Dar suma acestui impozit pe venit, va diferi, in general, de la un individ la altul. De aici concluzia ca un impozit uniform pe venit "T" pentru toti consumatorii nu este in mod necesar mai bun decat o taxa unitara "t" (acest lucru este evident daca ne gandim la faptul ca exista indivizi care nu consuma, spre exemplu, bunul "1" si care vor prefera taxa unitara "t" impozitului "T");

b) in al doilea rand am presupus ca venitul este afectat de o taxa forfetara care modifica numai suma ce poate fi cheltuita nu si alegerile consumatorului. Aceasta ipoteza este putin cam nerealista caci daca venitul este obtinut prin munca ne putem astepta ca venitul net dupa impozitare sa scada cu o suma mai mare decat cea prelevata prin taxa;

c) in al treilea rand s-a ignorat complet reactia ofertei la introducerea taxei, ori o analiza completa trebuie sa tina cont, in egala masura, atat de reactia cererii, cat si de reactia ofertei atunci cand se studiaza impactul masurilor de politica economica.