UTILIZAREA PERFORMANTA A OBIECTIVELOR APARATELOR FOTO IN DESIGNUL DE PRODUS

1. Distanta focala f a obiectivului

Fiecare obiectiv este caracterizat de anumiti parametri. In conformitate cu DIN 4522 fiecare obiectiv trebuie sa fie marcat cu denumirea lui, deschiderea lui relativa, distanta focala si numarul obiectivului. In acelasi DIN se stabileste in continuare ca valorile nominale ale distantei focale sa fie date in milimetri si anume sub forma: «». Valoarea masurata a distantei focale nu trebuie sa difere cu mai mult de 6% din valoarea indicata.

In spatele obiectivului, la o distanta egala cu distanta lui focala, se gaseste focarul. Razele de lumina emise de o sursa infinit departata, care cad pe lentila paralel cu axa ei optica, converg in focar. Acolo se formeaza deci imaginea cea mai calda, cea mai luminoasa, si in acelasi timp cea mai mica a soarelui. Distanta focala da o indicatie despre puterea de refractie proprie unui sistem de lentile. Distanta focala nu se poate masura cu mijloace simple, deoarece ea nu este egala nici cu distanta de la focar la suprafata din spate a lentilei si nici cu cea pana la centrul geometric al sistemului de lentile. Distanta dintre suprafata din spate a lentilei si focar este distanta de convergenta a obiectivului. Distanta focala este distanta focarului la un plan imaginar, care (de cele mai multe ori se gaseste in interiorul lentilei sau al obiectivului; acesta este planul principal posterior » in care ne putem inchipui concentrat efectul de refractie al razelor de lumina.

Distanta focala a unui obiectiv determina:

marimea imaginii,

scara imaginii,

unghiul de poza,

distanta punctului de fotografiere si

profunzimea.

Mai in amanunt, sunt valabile urmatoarele corelatii:

Daca locul de unde se fotografiaza este fix si nu se poate schimba dupa dorinta, atunci trebuie:

sa se foloseasca o distanta focala mare pentru fotografierea la scara mare a obiectelor indepartate;

sa se foloseasca o distanta focala mica la fotogra6erea obiectelor mari din imediata apropiere (fotografiile de interioare).

Exista urmatoarele posibilitati:

S-a vazut in cele de mai sus ca distanta focala a unui obiectiv se poate modifica in mod artificial, prin folosirea unei lentile aditionale. Distanta focala a ochiului, dimpotriva, se schimba prin adaptarea curburii cristalinului la distanta, obiectului. Bombarea cristalinului devine mai pronuntata sau mai redusa prin actiunea fibrelor care leaga marginea cristalinului de corpurile ciliare. El concentreaza pe retina razele de lumina paralele incidente (adaptarea pentru distanta). Daca sub actiunea muschilor corpurile ciliare se apropie de centrul pupilei, atunci fibrele de suspensie se destind; cristalinul se bombeaza mai puternic (adaptare pentru apropiere).

Prin deschiderea obiectivului fotografic patrunde un con luminos, care lumineaza pe ecranul receptor un camp circular din care se poate folosi numai partea din mijloc pe care imaginea este clar redata, iar iluminarea este uniforma. Acesta este campul imaginii (fig. l).

In suprafata circulara a campului imaginii se poate inscrie un format fotografic patrat sau dreptunghiular. Formatul patrat are avantajul ca pozitia aparatului ramane totdeauna aceeasi. Aceasta mareste rapiditatea folosirii si in timpul fotografierii aparatul se gaseste intotdeauna in pozitia cea mai favorabila manuiri lui. Formatul dreptunghiular ofera posibilitatea incadrarii subiectului in inaltime sau pe lat. Formatul in inaltime provoaca o serie de greutati in tinerea si manuirea aparatului. Lipsa de comoditate sau numai obisnuinta si neglijenta fac de multe ori sa predomine fotografiile pe lat, ceea ce nu este prea recomandabil din doua motive. Intr-un album, alternanta dintre formatul in inaltime si cel pe lat duce la o variatie agreabila in succesiunea imaginilor. Afara de aceasta, in carti sunt necesare, in majoritatea cazurilor, fotografii cu format in inaltime, in timp ce formatul pe lat se poate folosi numai pana la o marime egala cu latimea textului (cu exceptia cazului cand figura se aseaza intoarsa si in acest caz, pentru a o privi, trebuie sa rotim cartea). Fotografiile in inaltime au, deci, o importanta deosebita la ilustrarea unei carti sau lucrari de design.

Fig. 1

Pentru a folosi la maximum campul imaginii, diametrul lui trebuie sa fie egal cu  diagonala formatului fotografiei. Formatele mai utilizate, au urmatoarele diagonale

formatul 9 12 cm are diagonala de 150 mm

formatul 6 9 cm are diagonala de 108 mm

formatul 6 6 cm are diagonala de 85 mm

formatul Leica 24 36 mm are diagonala de 43 mm.

In practica se constata insa destule abateri, mai mici sau mai mari, de la aceasta regula a diagonalei. Spre exemplu o intreaga serie de aparate foto pentru film Leica, utilizeaza obiective cu f = 50 mm.

Distanta focala a unui obiectiv normal, adica a obiectivului cel mai folosit denumit si universal, corespunde ca marime aproximativ diagonalei formatului. Ea corespunde unui unghi de poza de circa 50 - 60 si in zona lui obiectivul reda imagini clare si uniform luminate. Daca obiectivul satisface aceasta conditie nu se observa nici o diminuare a iluminarii la marginile imaginii. Diagonala se poate calcula cu formula triunghiului dreptunghic: , in care a si b sunt cele doua laturi ale formatului, iar c diagonala. Pentru formatul 6 9 diagonala rezulta din relatia care ne da circa 10,8 cm. O data cu distanta focala, se stabilesc concomitent scara imaginii si unghiul de poza; in general insa se calculeaza numai cu distanta focala. Folosind obiectivul normal, scara imaginii este in asa fel incat impresia generala a imaginii corespunde aproximativ impresiei pe care o are ochiul privind subiectul.

La aparatele de format mare, distanta focala normala este in general ceva mai mica decat diagonala formatului, deoarece o data cu cresterea distantei focale scade mult profunzimea. Dimpotriva, la aparatele de format mic, distanta focala este ceva mai mare decat diagonala deoarece la ele, profunzimea este in orice caz destul de mare si orice marire a distantei focale are un efect favorabil asupra redarii obiectelor departate. Folosirea unei distante focale relativ mari la obiectivele pentru formate mici este avantajoasa deoarece se obtine o imagine la scara mai mare si o perspectiva mai favorabila.

Scara imaginii se schimba proportional cu distanta focala.

Obiectele cu distanta focala mica cuprind deci un camp mai mare si dau detaliile la o scara mai mica.

In tabelul 1 se dau unghiurile de cuprindere pentru obiective de diferite distante focale in cazul aparatelor de format mic Leica (24 36 mm).

Tabelul 1

Obiectivele cu distanta focala marc cuprind un camp mai mic si dau detaliile la o scara mai mare.

Campul imaginii este determinat de unghiul de poza. El este limitat de razele de lumina extreme pe care obiectivul le mai prinde si le foloseste la formarea imaginii. Pentru un anumit sistem de lentile, unghiul de poza este acelasi pe partea obiectului si pe partea imaginii. Pe partea obiectului el cuprinde o sectiune circulara. Pe partea imaginii, din aceasta sectiune se elimina partile marginale, datorita formatului patrat sau dreptunghiular.

Pentru un acelasi format al imaginii, unghiul de poza se mareste daca distanta focala scade si se micsoreaza daca distanta focala creste. Pentru a stabili unghiul de poza al unui obiectiv se traseaza, mai intai o dreapta avand lungimea egala cu diagonala formatului. Pe mijlocul ei se ridica o perpendiculara cu o lungime cat marimea distantei focale. Capatul perpendicularei se uneste cu capetele bazei si se obtine un triunghi isoscel. Unghiul de la varful acestuia este egal cu unghiul de poza (fig.2).

Unghiul de poza al obiectivelor normale este de circa 46,5 . Obiectivele superangulare au unghiuri mai mari de 60 , iar teleobiectivele au unghiuri mai mici decat cele ale obiectivelor normale.

Fig. 2

2. Modificarea distantei focale prin lentile aditionale

Aparatele cu obiective fixe nu au utilizarea universala a aparatelor de format mic cu obiective interschimbabile. Daci aparatele au duble anastigmate simetrice sau semisimetrice, se poate desuruba lentila lor anterioara, ramanand o parte din obiectiv, cu o distanta focala aproximativ dubla, care se poate folosi ca atare, daca aparatul are o dubla extensiune. In cazul acesta insa apare dezavantajul unei scaderi a luminozitatii la 1/4 din cea a intregului obiectiv, deoarece luminozitatea scade cu patratul distantei si in cazul de fata, cu patratul extensiunii. In afara de aceasta, partea de obiectiv ramasa nu mai este complet corectata, asa ca se produc distorsiuni suparatoare, mai ales la margini. Pentru a evita acest neajuns trebuie sa se diafragmeze puternic, ceea ce impune o noua marire a timpului de expunere. De aceea, in aceste conditii, de cele mai multe ori nu pot fi realizate instantanee, cu atat mai mult cu cat si profunzimea redusa a acestor parti de obiectiv cere o punere la punct exacta. Domeniul principal de folosire al semiobiectivelor este, deci, fotografierea de pe trepied a subiectelor imobile.

La obiectivele semisimetrice se poate folosi fie obiectivul intreg, fie partea lui anterioara sau posterioara. Rezulta deci, in total, o serie de trei sisteme optice, cu distante focale diferite (obiectiv-serie) dintre case insa numai obiectivul intreg este riguros corectat, spre deosebise de obiectivele partiale, care prezinta aberatii apreciabile.

Multe dintre anastigmatele moderne sunt nesimetrice; ele pot fi folosite numai in intregime. Distanta lor focala se poate modifica in acest caz numai cu lentile aditionale, care se monteaza in fata obiectivului.

Cu ajutorul lentilelor aditionale negative si pozitive distanta focala a unui obiectiv de 135 mm poate fi modificata la 110.250 mm, dupa dorinta. In acelasi timp se produce insa o modificare a luminozitatii obiectivului si se observa aparitia unor efecte de aureolare.

Lentilele convexe micsoreaza distanta focala si se noteaza cu semnul plus; ele transforma obiectivul normal intr-un obiectiv superangular. Lentilele concave maresc distanta focala; ele se noteaza cu semnul minus si au un efect de teleobiectiv. Puterea de convergenta a lentilei aditionale, care determina gradul de modificare, se exprima de cele mai multe ori in dioptrii (dptr). Impartind numarul 100 prin numarul de dioptrii, se obtine distanta focala a lentilei aditionale in centimetri. O lentila de +5 dioptrii are o distanta focala de 100 : 5 = 20 cm = 200 mm si are ca efect micsorarea distantei focale; o lentila de -8 dioptrii are ca efect marirea distantei focale si are o distanta focala de 100 : 8 = 12,5 cm = 125 mm.

Pentru lentilele aditionale folosite in fotografie se dau tabele din, care se pot obtine distanta focala totala, scaderea luminozitatii, modificarea timpului de expunere si, in afara de acestea, marimea diafragmelor recomandate in mod special. Printr-un calcul aproximativ se poate calcula distanta focala totala F cu ajutorul urmatoarei formule

in care f este distanta focala a obiectivului exprimata in cm si D numarul de dioptrii al lentilei aditionale. Dac[ numarul de dioptrii este negativ, valoarea calculata rezulta ceva prea mare, daca numarul este pozitiv, ea rezulta dimpotriva, ceva mai mica decat este in realitate. Aplicata la un obiectiv cu distanta focala 13,5 cm o lentila aditionala cu +5 dioptrii are deci ca efect micsorarea distantei focale la

cm sau 80 mm

Lentilele aditionale pot fi aplicate la toate obiectivele, indiferent daca acestea sunt simetrice sau nesimetrice. Lentilele cu dioptrii negative apropie departarea, dar necesita o extensiune dubla. La portrete, ele dau o perspectiva favorabila si, concomitent, un usor efect de aureolare, pe cand teleobiectivele dau imagini cu desen mai dur. Pentru a obtine imagini clare pana la margini folosind lentile aditionale este necesara o diafragmare puternica. In afara de aceasta, trebuie sa se faca direct fotografii de format mare, deoarece neclaritatile date de lentilele aditionale au un efect deosebit de suparator la mariri.

Lentilele aditionale cu dioptrii pozitive servesc la fotografierea obiectelor mari din imediata apropiere. Lentilele care micsoreaza mult distanta focala, provoaca insa o repartitie neuniforma a luminii, o intunecare puternica a portiunilor marginale si deci o inevitabila vignetare a imaginii. Vignetarea se datoreaza si in acest caz faptului ca razele de lumina laterale nu patrund printr-o suprafata de intrare circulara, ci eliptica cu mult mai mica, asa incat in aparat ajunge numai o mica parte din razele laterale. In afara de aceasta, razele marginale incidente au de parcurs un drum mai lung, atat inainte cat si dupa lentila, si intensitatea lor scade cu patratul distantei suplimentare. Scaderea luminozitatii in partile marginale creste repede odata cu cresterea campului imaginii, asa cum se arata in tabelul 2.

Tabelul 2. Luminozitatea imaginii in functie de unghiul de poza

Rezulta deci ca la un unghi de poza de 30 luminozitatea partilor marginale este numai 50%, la 50 numai 20%, la 60 numai 6% din luminozitatea centrului imaginii. Printr-o diafragmare puternica se poate reduce scaderea luminozitatii si, la limita ea poate fi aproape eliminata, evitandu-se astfel de asemenea si distorsiunile de la margini.

Domeniul principal de utilizare al lentilelor aditionale este fotografierea de aproape. Obiectivul aparatului fotografic se pune la punct pentru infinit si se aplica lentila aditionala (lentila utilizata in acest scop are neaparat dioptrii pozitive). Prin aceasta campul de profunzime se deplaseaza automat, corespunzator noii distante focale obtinute si cuprinde subiectele aflate la distante mult apropiate de obiectiv. Punerea la punct a claritatii se face cu ajutorul geamului mat. La aparatele reflex cu doua obiective se aplica lentile identice, atat la obiectivul vizor cat si la cel de fotografiere.

Printre defectele care apar la fotografiile executate la lumina zilei, cu ajutorul lentilelor aditionale se numara si diferenta focala. La lentilele cu dioptrii negative, campul de claritate se deplaseaza catre planurile indepartate, la cele cu dioptrii pozitive el se deplaseaza inspre prim-plan si din aceasta cauza fotografiile devin neclare. Diferenta focala se poate anula daca punerea la punct pe geamul mat se executa cu un filtru galben aplicat pe obiectiv si se foloseste pentru fotografiere un material pancromatic.

La aparatele fotografice la care punerea al punct se face prin rasucirea surubului elicoidal din montura obiectivului, se pot folosi numai lentile aditionale pozitive, adica de micsorare a distantei focale, ceea ce permite numai apropierea mai mare de subiect. O prelungire a distantei focale este posibila numai atunci cand se poate mari extensiunea, prin introducerea unor inele intermediare intre obiectiv si aparatul fotografic.

3. Distanta focala si perspectiva

Locul de fotografiere determina perspectiva, iar pentru o distanta focala data el determina si scara de marime a imaginii.

Exista diverse posibilitati pentru a obtine pe negativ o imagine, la o marime stabilita dinainte (de exemplu, un portret). Cu un obiectiv normal este necesara o anumita apropiere de persoana respectiva pana cand imaginea de pe geamul mat are marimea ceruta. Daca se foloseste in locul acesteia un obiectiv cu distanta focala mai mare, locul de fotografiere trebuie sa fie deplasat mai in spate. In ambele cazuri se obtine o imagine de aceeasi marime, insa de calitate diferita.

Cu un obiectiv normal este necesara uneori o apropiere atat de mare de model, incat perspectiva imaginii este falsificata, si ea apare nenaturala si deformata. Partile proeminente, cum sunt nasul, mainile, picioarele sunt reprezentate prea mari, iar partile mai departate, cum sunt urechile, prea mici. Cu o distanta focala mai mare se obtine, la aceeasi marime a imaginii, o perspectiva mult mai naturala si mai agreabila. In acest caz imaginea da aceeasi impresie ca aceea a privirii directe, deoarece unghiul vizual al ochiului este de circa 11.12 si deci el este obisnuit sa vada in genul teleobiectivului. Pentru aceste motive, perspectiva obiectivelor normale, care se apropie prea mult de subiect, ne pare neobisnuita.

Nici la folosirea teleobiectivului nu trebuie sa se depaseasca anumite limite, deoarece proprietatea lui de a apropia departarea, apropie prea mult fondul imaginii. Cand acesta nu este neutru, el apare prea evident si devine suparator. Imaginii ii va lipsi in acest caz « atmosfera » si efectul spatial.

Un lucru trebuie insa accentuat in mod deosebit. Nu distanta focala hotaraste asupra perspectivei favorabile sau defavorabile, ci numai locul de fotografiere. Daca se fotografiaza un model din acelasi loc, cu un obiectiv de 50 mm, apoi cu un obiectiv de 100 mm si se executa o copie dupa ultima fotografie si o marire la dublu dupa prima, atunci ambele fotografii coincid perfect ca perspectiva, deoarece au fost vazute si fotografiate din acelasi loc. Distanta focala schimba numai marimea spatiului reprodus in imagine; fotografia a doua reprezinta numai partea centrala a primei, marita la dublu. Ambele fotografii au insa, ca efect final, o claritate diferita; copia este mai clara decat marirea executata la aceleasi dimensiuni. Numai schimbarea locului de fotografiere este aceea care provoaca o perspectiva, nenaturala sau una naturala, simultan cu o indepartare, respectiv o apropiere a fondului.

La portrete trebuie sa se respecte regula generala de a nu se apropia de subiect mai mult de 1,5 m. Obiectivele superangulare nu se folosesc decat cu mare atentie, deoarece ele redand amanuntele la o scara foarte mica, exista tendinta, de apropiere foarte mare de subiect, ceea ce duce la perspective exagerate. Distantele focale mai mari impun pastrarea unei distante suficiente din cauza marimii imaginii.

4. Consideratii mai detaliate asupra perspectivei

imaginii fotografice

Vechile picturi bizantine fac asupra noastra o suparatoare impresie de plat, totul pare lipit de suprafata hartiei (sau a suportului in general). Picturile din timpul Renasterii produc in schimb iluzia perfecta a unui relief, a unei adancimi in spatiu. Se zice ca aceste picturi au perspectiva.

Vederea cu ambii ochi indreptati in aceeasi directie ofera, posibilitatea unei aprecieri foarte exacte a distantelor, printr-un proces de triangulatie, baza fiind reprezentata de distanta intre cei doi ochi. Posibilitatea de apreciere exacta se limiteaza pana la o anumita, distanta, obiectele mai indepartate aparandu-ne ca fiind toate egal departate. Astfel, corpurile ceresti ni se par asezate pe sfera cereasca, cu toate ca Luna este la 380.000 km, Soarele si planetele la sute de milioane de km iar stelele la mii de miliarde de km. (La distante foarte mici, sub 1 m, ne dam seama de distante si cu un singur ochi, prin aprecierea efortului de acomodare, adica de focalizare prin bombarea cristalinului).

Intr-un peisaj terestru, cu care suntem familiarizati, putem aprecia corect distante foarte mari, chiar daca privim cu un singur ochi. In acest caz comparam (desigur subconstient) dimensiunile si distantele cu obiecte de dimensiuni bine cunoscute noua. Cu alte cuvinte facem apel la perspectiva.

Cu totii avem o idee mai mult sau mai putin clara despre ce inseamna perspectiva. O definitie riguroasa a ei nu este insa usor de dat. Pornind de la etimologia cuvantului ("per-specto" inseamna a privi imprejur) se poate defini perspectiva ca totalitatea raporturilor unghiulare sub care se vad diferitele obiecte intr-un punct dat P (fig. 3). Din aceasta definitie rezulta ca perspectiva este functie exclusiva a pozitiei punctului P din care privim (sau fotografiem) obiectele din jur.

Fig. 3. Definirea perspectivei

Este foarte raspandita in randul fotografilor credinta gresita ca unele obiective, cele grand-angulare sau super-angulare ar deforma perspectiva. Din insusi definitia de mai sus a perspectivei rezulta ca un obiectiv fotografic, care da o imagine ortoscopica a obiectelor inconjuratoare, nu poate gresi perspectiva in sensul in care o poate gresi un pictor sau un desenator nefamiliarizat cu regulile perspectivei. Fotografiile luate cu aparatul plasat in acelasi punct de statie vor prezenta toate aceeasi perspectiva, indiferent de distanta focala a obiectivului, unghiul de cuprindere etc. Aceasta inseamna ca portiuni marite la o scara convenabila din fotografii luate cu cele mai diferite obiective din acelasi punct de statie se vor suprapune perfect in toate detaliile lor.

Care sunt cauzele ce stau la baza acestei conceptii gresite asupra perspectivei

Suntem obisnuiti sa privim un subiect de la o distanta convenabila, obtinand astfel o perspectiva, normala, obisnuita. Daca ne apropiem mai mult de subiect, continuam sa ne dam seama de raporturile reale ale dimensiunilor, prin corectia pe care o facem in creier, in mod subconstient. Astfel ne dam seama ca un om este inalt, chiar daca se afla la o distanta mare, desi imaginea lui pe retina noastra este mult mai mica decat imaginea unui copil aflat in apropiere. Aceasta posibilitate de corectie dispare la privirea unei fotografii plane.

Un obiectiv cu distanta focala mica in raport cu formatul tenteaza operatorul sa se apropie mult de subiect, spre a avea imaginea obiectelor din primul plan suficient de mari (tendinta perfect justificata de dorinta de a utiliza cat mai bine formatul si implicit puterea de rezolutie a materialului fotografic). In felul acesta distantele relative ale obiectelor mai departate devin foarte mari in raport cu distantele relative ale obiectelor din primul plan. Rezultatul este ca obiectele departate vor fi redate la un raport de reproducere b anormal de mic in raport cu obiectele apropiate, din care cauza apare o perspectiva neobisnuita, suparatoare uneori.

Se considera doua obiecte foarte simple, de exemplu sferele A si B, de diametre egale, asezate la distante diferite de obiectiv. In fig. 4.b se considera un obiectiv cu distanta focala mare, plasat mai departe. Distantele relative ale celor doua sfere fiind apropiate ele vor fi redate la raporturi de reproducere apropiate, valoarea b pentru sfera B fiind doar cu putin mai mica decat cea corespunzatoare sferei A. In fotografie (fig. 4. c) va aparea o perspectiva, normala. In fig.4.b se considera un obiectiv cu distanta focala jumatate cat a primului obiectiv, plasat la o distanta redusa de asemenea la jumatate fata de A. In felul acesta sfera A va fi redata la acelasi raport de reproducere b ca in cazul precedent. In schimb, sfera B, plasata la o distanta relativa mult mai mare, va fi redata la un raport b foarte mic. Rezultatul este o perspectiva, anormala, redata in fig. 4.d. In timp ce fig. 4.c sugereaza bine egalitatea celor doua sfere plasate la distante diferite, in fig. 4.d nu se mai poate da seama de adevaratele raporturi intre diametrele si distantele sferelor.

Linii concurente. O problema legata direct de perspectiva, frecventa, la fotografiile arhitectonice sau de obiecte tehnice paralelipipedice o reprezinta aparitia asa-ziselor linii concurente sau linii convergente. Daca se fotografiaza, o cladire sau un grup de cladiri inclinand aparatul in sus (spre a prinde in fotografie partile superioare ale cladirilor), atunci muchiile verticale ale cladirii, care in realitate sunt paralele, vor aparea ca fiind convergente spre partea superioara a fotografiei. Partea de sus a cladirii apare micsorata in raport cu partea inferioara (fig. 5.a). Pentru a se intelege fenomenul trebuie privite figurile 6, a si b. In fig. 6.a, aparatul fiind tinut cu axa optica orizontala, punctele P₁, P₂ si P₃, considerate ca detalii ale cladirii, sunt plasate in acelasi plan p, ele trebuind considerate ca fiind plasate la aceeasi distanta de aparat (desi se vede ca distantele d₂ si d₃ sunt mai mari decat p). Detaliile din jurul tuturor acestor puncte vor fi redate la acelasi raport de reproducere b (raportul de reproducere este functie de distanta-obiect p : b = f/x f/p). In fig. 6.b in schimb, aparatul tinut cu axa optica inclinata, punctele P₁, P₂ si P₃ vor fi plasate in plane obiect diferite, p p p fiind redate la raporturi de reproducere b din ce in ce mai mici, de la P₁ la P₃, de unde aparitia liniilor convergente (distantele mai mici intre ferestrele etajelor superioare, lungimea mai mica a partii superioare a frontispiciului etc.).

a. b.

Fig. 5

Aceeasi convergenta, de asta data indreptata spre partea inferioara a imaginii, apare atunci cand se inclina aparatul spre in jos, de exemplu la fotografierea dintr-un avion sau un elicopter (fig. 5.b).

Pentru evitarea aparitiei liniilor concurente la fotografii arhitectonice, aparatul trebuie tinut cu axa optica perfect orizontala, astfel ca pelicula sa se afle intr-un plan perfect vertical (aparatele mai vechi sunt prevazute uneori cu o bula de nivel in acest scop). Unele aparate mai pretentioase permit o deplasare spre in sus a standartului anterior, astfel ca sa permita prinderea varfului unei cladiri fara inclinarea aparatului (fig. 7.b), facand uz de rezerva de unghi de cuprindere.

Liniile concurente se pot elimina si in cursul procesului de marire. Pentru aceasta se inclina suportul cu masca de marit cu un unghi aproximativ egal cu unghiul cu care a fost inclinat aparatul la luarea vederii respective, astfe1 ca portiunea pe care se proiecteaza varful cladirii sa fie mai departata de obiectivul aparatului de marit decat portiunea cuprinzand baza cladirii (pentru profunzime suficienta se lucreaza la diafragma mica).

a. b.

Fig. 6. Explicarea aparitiei liniilor confluente

a - tot frontispiciul cladirii se afla in acelasi plan-obiect p si este in consecinta redat la acelasi raport de reproducere b; b - inclinand aparatul, partea superioara a cladirii se afla intr-un plan-obiect p mai indepartat si este redat la un raport de reproducere b mai mic decat baza cladirii care se afla in planul obiect p mai apropiat, fiind astfel reprodusa la o scara mai mare

La obiective cu distanta focala mare si la deschideri relative mari, situarea diferitelor portiuni ale cladirii in plane-obiect diferite pune si problema profunzimii. Exista aparate perfectionate care permit o inclinare a sticlei mate respectiv a planului peliculei fata de axa optica asa fel incat pentru fiecare portiune de cladire pelicula sa se afle in planul conjugat-imagine corespunzator. Astfel toate portiunile cladirii pot fi prinse clar pe pelicula.

Uneori perspectiva cu linii convergente, utilizata in mod constient si deliberat, poate duce la efecte foarte interesante (un exemplu il reprezinta chiar fig. 5.b, care produce impresia unei inaltimi ametitoare). Si in designul de produs se utilizeaza, in mod deliberat, acest efect atunci cand, de exemplu, se doreste accentuarea unor elemente din primul plan.

Mai este de amintit ca utilizarea unui teleobiectiv poate duce la aparitia unor perspective neobisnuite, in sens opus celor date de un obiectiv grand-angular: apare o perspectiva plata, datorita faptului ca obiecte situate la distante diferite sunt redate practic la acelasi raport de reproducere b (perspectiva de luneta).