Religie si politicǎ - sociologia religiilor

UNVERSITATEA TRANSILVANIA BRASOV

FACULTATEA DE DREPT SI SOCIOLOGE

SPECIALIZAREA SOCIOLOGIE

Religie si politicǎ - sociologia religiilor

Exista trei forme diferite prin care statul relationeaza cu religia. Avem, pe de o parte exemplele extreme ale Marii Britanii si ale Frantei. Daca in Marea Britanie exista o religie oficiala de stat a carei conducere este exercitata de catre Regina, Franta, ca stat laic, nu doar ca nu recunoaste o astfel de religie, dar nu ofera nici un fel de suport cultelor. Cea mai raspandita situatie este cea a statelor seculare, ca si Romania, in care autoritatile se implica in sprijinirea cultelor recunoscute.
Legatura dintre religie si politica a fost refacuta (in zona de influenta catolica), la un alt nivel insa, odata cu aparitia crestin-democratiei. Intr-o incercare de a sublinia rolul social al Bisericii si de a contracara influenta socialismului, Papa Leon al XIII a reusit, prin enciclica De Rerum Novarum din 1891 sa deschida calea uneia dintre cele mai influente doctrine politice ale ultimului secol. In ciuda acestui fapt, Biserica nu a mai reusit nicaieri in Europa sa ajunga la influenta din Evul Mediu.
Totusi, religia nu a incetat niciodata sa faca parte din viata europenilor

Poate cel mai elocvent exemplu il constituie rolul pe care Biserca Catolica l-a jucat in perioada comunista in Polonia. Ajutorul pe care polonezii l-au primit pentru a scapa de comunism se reflecta acum in gradul foarte ridicat de religiozitate, printre cele mai ridicate din Europa. Din acest punct de vedere, nici Romania nu se afla foarte departe. Mai ales daca avem in vedere faptul ca Biserica reprezinta institutia care se bucura, detasat, de cel mai ridicat nivel de incredere dintre toate institutiile.

Granita dintre politica si religie, religie si moralitate, morala si politica nu poate fi trasata a priori, chiar daca principiul separat iei este acceptat ca valid odata pentru totdeauna. 1 In fiecare caz in parte, care, pentru ca este un caz, tine de circumstante si nu doar de principii, trebuie exercitat, in deplina libertate neasistata, spiritul individual de discernamant. Cine sustine contrariul nu doar se insala, dar falsifica lucrurile. In fond, probabil ca trebuie admis faptul greu de mistuit, pentru noi, modernii de azi, ca biserica, politicul si piata schimbului economic sunt unul si acelasi lucru, altfel denumit, cam in felul in care sufletul, desi este unul, e functional impartit de noi, din nevoi cognitive, dupa deosebitele sale facultati -, imaginatia, spiritul etc. Altfel spus, biserica, politicul si piata schimbului economic nu sunt substantial diferite, ci doar functional. Biserica este adunarea tuturor celor care participa la taina religioasa, indiferent de gradul lor de perfectiune interioara. Nu performanta spirituala iti da dreptul de a fi in biserica, ci simplul fapt de a fi parte din taina religioasa, in sens larg. Biserica este comunitatea, intrucat aceasta sta sub semnul apartenentei religioase. Politicul este spatiul deschis creat intre oamenii care negociaza intre ei valorile binelui comun. Semnul sub care stau oamenii in "politic' este mult mai slab definit decat religiosul.

Epistemologic vorbind, religiosul, politicul si economicul trebuie gandite, in raport cu omul, precum sunt gandite persoanele trinitatii in raport cu ideea de Dumnezeu (fireste, fara a face vreo echivalare substantiala, ceea ce ar fi ori naivitate, in epistemologie, ori idolatrie, in ontologie). Toti modernii admit ca religia trebuie sa fie o optiune strict privata, ca ea nu trebuie sa depaseasca granitele sferei private, ca prezenta ei este ilegitima in spatiul public. In acelasi timp se crede ca o religie privata poate fi doar privata si ca, fiind doar privata, o religie continua sa fie o adevarata religie. Aceasta credinta este si falsa si contradictorie. Iata de ce. Daca ma influenteaza in privat, inseamna ca religia imi modeleaza gandurile si sentimentele. Cum gandurile si sentimentele mele, nascute si dezvoltate in sfera privata, conduc la actiuni cu urmari practice in sfera publica, rezulta ca o veritabila religie, chiar daca este exercitata numai privat, nu poate fi doar privata, deoarece aceasta exercita o evidenta actiune publica, prin intermediul actiunilor publice la care, in mod inevitabil, conduc gandurile si sentimentele mele. Nu poate fi veritabila religia care nu influenteaza simultan atat sfera publica, cat si pe cea privata. Cand e doar privata, religia si-a pierdut deja caracterul de adevarata religie. Este resimtita ca partiala, partinitoare - pe scurt, ca facultativa. Orice religie, atunci cand e resimtita ca fiind in mod real adevarata, tinde sa ii inspire pe oameni atat ca subiecti privati, cat si, mai ales, ca subiecti publici, ca cetateni.2 Morala care este in mod intrinsec asociata cu religia exista numai si numai in masura in care convingerile religioase personale intime ale oamenilor au urmari publice asupra comportamentelor sociale si optiunilor politice ale acestora. Potrivit ambelor argumente, daca avem in vedere o adevarata religie, ea nu poate fi doar privata. Daca e doar privata, atunci, de fapt, nu mai putem vorbi de o religie, ci de o amintire sociologica ori folclorica a ei - avem de a face nu cu o religie data, ci cu o simpla datina.

Cel mai mare avantaj al religiilor este de a inspira instincte complet contrare. Nu exista religie care sa nu aseze obiectul dorintelor umane dincolo si deasupra bunurilor pamantene si care sa nu ridice firesc sufletul omului catre regiuni superioare celor ale simturilor. La fel, nu exista o religie care sa nu impuna fiecaruia niste indatoriri fata de specia umana, impartasindu-le cu ea, si care sa nu-l scoata, din cand in cand, din propria sa contemplare. Aceasta se intalneste in religiile cele mai false si mai periculoase.

Popoarele religioase sunt deci, in mod natural, puternice tocmai acolo unde popoarele democratice sunt slabe; ceea ce ne face sa vedem cat este de important faptul ca oamenii, cand devin egali, sa-si pastreze religia.

Nu putem nega ca insusi crestinismul nu a suferit, mai mult sau mai putin, influenta exercitata de starea sociala si politica asupra credintelor religioase.

In momentul in care a aparut pe pamant religia crestina, Providenta, care pregatea, fara indoiala, lumea pentru venirea ei, reunise, ca pe o uriasa turma, o mare parte a speciei umane sub sceptrul Cezarilor. Oamenii care alcatuiau aceasta multime se deosebeau mult unii de altii; cu toate acestea, aveau un punct comun; ascultau toti de aceleasi legi; si fiecare dintre ei era atat de slab si atat de mic in raport cu maretia printului incat, daca erau comparati cu el, pareau cu totii egali.

Religiile, avand drept obiect adevaruri generale si eterne, nu se pot supune inclinatiilor schimbatoare ale fiecarui secol fara a pierde in ochii oamenilor caracterul lor de certitudine; voi raspunde ca trebuie sa facem cu mare grija o deosebire intre ideile principale care constituie o credinta si care alcatuiesc ceea ce teologii numesc dogme si notiunile accesorii legate de ele. Religiile sunt obligate sa se mentina neclintite in primele, indiferent de spiritul particular al timpului; dar trebuie sa se pazeasca cu strasnicie de a se atasa in acelasi fel de ultimele, in vremurile cand totul este in continua miscare si cand spiritul, obisnuit cu privelistea lucrurilor omenesti in miscare, regreta cu amaraciune imobilitatea. Nu ni se pare ca nemiscarea in lucrurile exterioare si secundare ar avea o sansa de durata decat daca societatea civila este ea insasi imobila; oriunde aiurea, am convingerea ca ea reprezinta o primejdie.

De vreme ce religia si institutiile traditionale ierarhice - precum familia si biserica - au ajuns subordonate statului, toate sferele vietii au devenit politizate. Politica - mai ales sub formele ei cele mai populare: economia, medicina, ingineria sociala - este acum, din ce in ce mai mult, singurul centru de interes din societate. Din incinta universitatilor pana la declaratiile modernizatilor episcopi Romano-Catolici americani, fiecare apeleaza la stat pentru 'dreptate sociala'. Cand vorbim de 'moralitate' ne referim, cel mai adesea, la 'moralitatea' sociala, economica sau politica. Nimic despre pacat, cainta sau responsabilitate individuala.

Nici religia nu a scapat de politizare. I-a revenit rolul de a-i motiva pe cei slabi de inger pentru exersarea virtutii civice sau de a le oferi o stare de confort personal, psihologic. Astfel ca religia nu se mai ocupa de chestiuni privitoare la adevarul obiectiv, ci doar de ceea ce ii face pe adeptii ei sa se simta bine sau de ceea ce ii ajuta sa-si traiasca viata eficient - adica sa aibe 'succes' si sa fie 'fericiti'.

Ca orice altceva in ziua de azi, religia nu este decat o prelungire a cautarii noastre pentru o fericire seculara, materiala, psihologica, garantata de stat ca 'drept' al fiecarui cetatean, fara de care fiecare cetatean este o 'victima'. Consumam fericirea asa cum consumam orice alt produs. La fel ca psihologia, produsul religiei moderne este menit a ne face sa ne simtim 'deplini'. Nu presupune nici un fel de sacrificiu, cu atat mai putin o calatorie anevoioasa de-a lungul unui drum dificil, de o viata, spre Dumnezeu, o data ce ne-am angajat sa-L urmam zi de zi.

Concluzii

In Romania, partidele politice sunt paralizate atunci cand vine vorba de interferenta bisericii in spatiul public.. Nimeni nu isi asuma sarcina laicizarii societatii cand increderea populatiei in biserica depaseste 80%. Un studiu al Agentiei pentru Strategii Guvernamentale cu privire la calitatea educatiei din invatamantul preuniversitar realizat in decembrie 2007, releva ca 64% din profesorii din liceu spun ca religia ocupa un rol important in viata lor. 32% dintre profesori spun ca ar fi mai bine ca autoritatile religioase sa avizeze legi care privesc familia. Cat priveste elevii,  47% dintre ei afirma ca religia este foarte importanta pentru viata lor in timp ce 19% isi declara credinta in valorile religioase. Un si mai mare procent se inregistreaza in randul populatia rurale. In schimb, numarul persoanelor liber-cugetatoare este de 0,001% adica de numai 30 000 de romani.

Atunci devine clar de ce nici o organizatie politice nu incerca laicizarea societatii romanesti. Acest compromis a devenit si mai clar in 2006, cand s-a votat legea cultelor la Camera Deputatilor si cand s-a inregistrat o majoritate absoluta (legea a trecut cu un singur vot impotriva si o abtinere) desi anumite articole din lege erau neconstitutionale