Aspecte psihologice ale comportamentului aparent in psihologia comunicarii - comportamentul exterior

ASPECTE PSIHOLOGICE ALE COMPORTAMENTULUI APARENT IN PSIHOLOGIA COMUNICARII - COMPORTAMENTUL EXTERIOR

COMPORTAMENTUL EXTERIOR al fiecarui individ constituie o rezultanta a doua categorii de factori, unii reflectand ceea ce 'este' el cu adevarat, iar altii ceea ce el 'ar vrea sa fie'. A doua categorie reprezinta imaginea sau 'poza' pe care fiecare om cauta sa o apere sau sa o impuna lumii exterioare - si chiar lui insusi - ca aratand adevaratul lui mod de a fi. Exista in fiecare om tendinta fireasca de a cauta, in societatea semenilor sai, sa apara in 'lumina' cea mai buna, sa apara, sub anumite aspecte, ceva 'mai mult' sau 'altfel' decat este de fapt (mai inteligent, mai capabil, mai 'important' etc.). Aceasta duce la intensificarea voita a unor trasaturi sau la estomparea altora. Poate ca nu ar fi exagerat sa se spuna ca mai mult sau mai putin constient, fiecare om se comporta, nu numai in relatiile cu ceilalti oameni, ci chiar fata de sine, ca si cum ar juca un 'rol', cel al lui insusi. Rezultatele sunt desigur diferite: la unii indivizi se realizeaza o larga suprapunere intre structura reala si cea dorita. 'Poza', daca se poate vorbi de ea, este in mare masura conforma realitatii si, ca urmare, in comportament nu mai apare nimic distonant sau artificial. De regula, o reactie, cu cat este mai rapida, mai apropiata de limita spontaneitatii, cu atat este mai 'adevarata'. In schimb, la alti indivizi exista un decalaj, o lipsa, mai mica sau mai mare, de suprapunere intre structura reala si cea reflectata prin 'poza', ceea ce da nastere unui comportament fortat, mascat. In legatura cu aceasta poate fi amintit faptul, bine cunoscut, ca la originea unor comportamente patologice se afla decalajul sau distanta excesiva dintre aspiratii si posibilitatile reale; se afla o inadvertenta de lungime de unda, de multe ori programate genetic.

Reiese de aici necesitatea ca observatiile asupra comportamentului oamenilor sa fie mereu supuse analizei cu scopul de a discerne ceea ce este adevarat de ceea ce reprezinta numai o aparenta. Dar aparentele nu trebuie sa fie pur si simplu desconsiderate, pentru ca si ele au o anumita valoare de cunoastere. 'Rolul' pe care, constient sau nu, si-l asuma unii oameni in relatiile cu semenii lor 'spune' si el destul de multe lucruri despre structura lor reala: tendinta de subestimare, sau supraestimare a propriilor posibilitati, aprecierea data celor din jur, anumite trasaturi de caracter etc.

O alta conditie importanta in observarea si valorificarea pe planul cunoasterii, a comportamentului oamenilor rezida in permanenta confruntare si coroborare a concluziilor desprinse din analiza manifestarilor izolate. De pilda, o concluzie formulata in urma observarii unei anumite manifestari trebuie sa fie considerata ca adevarata numai daca este confirmata si de analiza altor reactii sau acte de conduita, de note obtinute din utilizarea unor metode psihologice verificate.

In cele ce urmeaza nu vom da criterii fixe pentru interpretarea diverselor particularitati ale simptomaticii labile, dar vom trece in revista sursele de elemente semnificative si cateva dintre principalele concluzii posibile. I. Pantomima reprezinta ansamblul reactiilor la care participa intreg corpul si care cuprinde: 1. tinuta, 2. mersul, 3. gesturile.

1. tinuta sau atitudinea exprima, printr-o anumita pozitie a corpului dar si printr-un anumit continut psihic, raspunsul sau reactia individului intr-o situatie data: fata de unul sau mai multi indivizi, efectul unei solicitari, modul de a astepta confruntarea cu un anumit eveniment.

Cel mai adesea, pozitia generala a corpului este edificatoare pentru trairea psihica a individului in momentul respectiv, astfel:

Atitudinea caracterizata prin: umerii 'cazuti', trunchiul inclinat in fata, capul aplecat in jos, mainile intinse moi de-a lungul corpului denota in mod frecvent fie starea de oboseala - ca urmare a unei solicitari anterioare sau, uneori, ca expresie a unui fenomen maladiv - fie o stare depresiva, in urma unui eveniment neplacut. De exemplu, absenta critica facuta unui individ de catre cineva care exercita asupra lui un ascendent - parinte, sef etc. - este de obicei primita in aceasta atitudine. Pozitii corporale asemanatoare pot indica: modestie, lipsa de opozitie sau de rezistenta fata de evenimentele (neplacute), asteptare, atitudine defensiva, un nivel scazut al mobilizarii energetice, tristete etc.

La extrema cealalta, pieptul bombat, capul sus, umerii drepti, picioarele larg departate, mainile evoluand larg pe langa corp denota cel mai adesea siguranta de sine, tendinta dominatoare, atitudine 'martiala', atitudine de provocare.

O conditie importanta pentru descifrarea semnificatiei pe care o are atitudinea consta in cunoasterea situatiei, a contextului in care se plaseaza ea, pentru ca o aceeasi 'tinuta' poate avea semnificatii deosebite in situatii diferite. In plus, ea trebuie corelata si cu alte elemente semnificative. De pilda, o atitudine 'martiala' la un individ de statura mica poate denota un complex de inferioritate, tot asa dupa cum, la altii, atitudinea defensiva poate constitui numai masca unei intentii rauvoitoare.

Intre extremele mentionate mai sus pot exista o infinitate de nuante, sesizarea lor depinzand de modul in care ele sunt corelate cu ansamblul. In orice caz, este important sa se retina ca prin tinuta sau atitudine nu trebuie sa se inteleaga numai o anumita pozitie a corpului in sine, ci modul particular in care se imbina o serie de elemente ca: statura si constitutia corporala, forma si pozitia capului, pozitia trunchiului si a umerilor, amplasarea mainilor si picioarelor, directia si expresia privirii etc., toate comunicand o secventa din structura psihologica a persoanei studiate.