Afilierea

Afilierea

Trebuinta de afiliere. Oamenii traiesc in grupuri mai mari sau mici, nevoia de afiliere aparand in piramida trebuintelor umane propusa de Maslow (), imediat dupa satisfacerea trebuintelor fizilogice si a nevoii de siguranta. Nu putem face fata vreme indelungata situatiei de a fi fara contacte cu alte fiinte umane. Povestea lui Daniel Crusoe, personajul care ajunge in urma unui naufragiu pe o insula pustie este elocventa: din trebuinta de afiliere a omului, am spune in termeni de psihologie, a socializat un bastinas.

A fi obligat la singuratate este, de asemenea, o grava pedeapsa. In regimul penitenciar din diverse culturi, izolarea sau carcera inseamna o pedeapsa suplimentara. Un experiment facut de Schachter (1959) a obligat cinci studenti la izolare. Primul a intrerupt experimentul dupa 20 minute, iar ultimul dupa 8 zile. Izolarea nu i-a afectat pe toti egal insa chiar si cel mai rezistent dintre ei a acuzat disconfort si anxietate. Schachter a decelat patru posibile motive care alimenteaza dorinta puternica de afiliere cu altii:

Se reduce anxietatea si te simti mai in siguranta intr-un grup;

Preocuparile de actualitate reduc din anxietate;

Informatiile primite de la altii ne pot asigura ceea ce Kirkpatrick si Shaver (1988) numesc claritate cognitiva.

Impreuna cu altii dobandim instrumentele de autoevaluare care reduc anxietatea.

Modele de afiliere. Relatiile sistematice intretinute cu altii ne situeaza in anumite retele sociale. Acestea nu sunt statice, mai ales in contemporaneitate cand oamenii schimba, in decursul vietii de mai multe ori locurile de munca si domiciliul, calatoresc mult sau fac turism in timpul liber.

In constructia si stabilitatea retelelor sociale, Hays si Oxley (1986) au identificat anumite diferente de gen. In general, barbatii au prieteni mai multi decat femeile. Insa femeile asigura mai multa sustinere sociala prietenilor, atat informationala cat si afectiva. In prelungirea acestor teorii, Wheeler et al. (1983) considerata ca femeile au fost socializate in sensul exprimarii trairile emotionale mai mult decat barbatii. Interactiunile dintre femei sunt mai profunde decat cele intre barbati, masurand aceasta prin destainuirile, intimitatile si simpatiei dintre ele.

Alegerea relatiei. Ce ne atrage la o persoana anume astfel incat dorim sa ne afiliem cu ea? Deux et al. (1983) au enumerat sase factori ca raspuns la intrebare:

a)     Proximitatea (factorul de apropiere)

b)     Similaritatea in credinte, valori si/sau caracteristici de personalitate;

c)     Complementaritatea trebuintelor;

d)     Factorul simpatie sau agreabilitate;

e)     Atractivitate fizica;

f)      Reciprocitate in atractie.

Numeroase cercetari, teorii si exemple sustin aceste explicatii, sintetizate in cele ce urmeaza:  

a)     Proximitatea (factorul de apropiere). Ne plac mai mult oamenii care locuiesc in apropiere decat ceilalti. Festinger (1950) a aratat ca vecinii de scara se plac intre ei mai mult decat pe ceilalti locatari din bloc. Hogg si Vaughan (1995) au evidentiat si motivele acestor afilieri:

- familiaritatea - ne place o persoana cu cat o vedem mai mult;

- disponibilitatea - cand costul social al relatiei este scazut, o gasim acceptabila, chiar placuta. Cand ni se impune un efort (de exemplu, vecinul se muta pe alta strada sau chiar in alta localitate), costul social al acelei relatii creste, in defavorul afilierii.

- asteptarea ca interactiunea sa continue - daca dorim sa interactionam cu cineva pe o perioada mai lunga, facem un efort pentru a o placea sau/si pentru a-i fi pe plac.

b)     Similaritatea in credinte, valori si caracteristici de personalitate. Newcombe (1961) a realizat un experiment pe studenti, dovedind ca intr-o prima etapa afilierea se bazeaza pe factorul proximitate. Apoi se face o selectie pe criteriile credintelor, valorilor, caracteristicilor de personalitate comune precum si pe gradul de atractie dintre oameni.

Byrne (1971) a incercat chiar sa formuleze legea atractiei postuland o relatie lineare intre gradul de atractie si proportia de atitudini comune. Cu cat indivizii au mai multe atitudini similare, cu atat sunt mai atrasi unul de altul. Procesul pare sa functioneze pe baza a doua fenomene contrarii: suntem atrasi de cei cu atitudini similare si ii respingem pe cei cu atitudini si valori contrare. Fenomenul similaritate-atractie se evidentiaza insa mult mai pregnant decat relatia deosebire-repulsie. Prea multa asemanare insa cu o persoana indezirabila ameninta imaginea de sine.

c)     Complementaritatea trebuintelor. Oamenii isi aleg relatiile astfel incat sa-si satisfaca reciproc trebuintele de baza, au sustinut Winch et al. (1954), formuland astfel teoria complementaritatii trebuintei. Alti cercetatori au nuantat, demonstrand valabilitatea teoriei pe termen lung, dupa ce intr-o prima etapa indivizii afiliati si-au verificat similaritatea valorilor. Cercetari ulterioare au corelat aceste teorii cu dominatia si nesupunerea in sensul ca o persoana dominanta are tendinta de a fi atrasa de una supusa. In general aceste consideratii s-au facut pe tema relatiilor de cuplu.

d)     Simpatia. Simpatizam oamenii carismatici, agreabili, sociabili. In relatiile de afiliere, trasaturile pozitive sunt mai atractive. In relatiile cu noi ele se pozitioneaza in functie de propriile interese: cand laudam politetea cuiva, spre exemplu, am dori sa fim receptorii, beneficiarii acelei politeti.

e)     Atractivitatea fizica. Frumusetea depinde de gustul celui care o apreciaza dar si de cerintele modei. Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-ti place, se spune adesea. Se stie insa bine si ca regulile (canoanele) frumusetii difera dupa timpul si locul aprecierii, gusturile individuale fiind modelate de ale epocii si/sau grupului social. In Evul Mediu, spre exemplu, aristocratia opera cu canoane diferite ale frumusetii feminine comparativ cu starile de jos. Un experimentul efectuat de Cunningham (1986) reliefeaza ca americanii considera atractive fizionomiile considerate "dragalase" (fete amintind de trasaturile copilului mic). Atractivitatea fizica este de altfel legata de prima impresie despre cineva. Este stiut si ca la interviurile de angajare obtin scoruri superioare persoanele atractive. Juratii voteaza pedepse mai usoare pentru inculpatii atractivi. Un experiment facut de Landy si Sigall (1974) este relevant. Cerandu-li-se subiectilor sa evalueze eseuri insotite de fotografii ale autoarelor, s-a constatat ca eseurile cele mai bine evaluate au fost cele ale unor femei atractive.

f)      Reciprocitate in atractie. Manifestam simpatie fata de cei care ne plac si ii respingem pe cei care ne antipatizeaza. Insa daca o persoana are o apreciere de sine inalta, va fi mai putin influentata de cei care o plac sau o resping. Pe acest fenomen se bazeaza si tehnicile de captare a simpatiei si bunavointei unei persoane, laudandu-i calitatile sau printre alte dovezi de apreciere a ei.

Dittes (1959) a descoperit ca acolo unde un grup pare sa agreeze un individ cu o stima de sine scazuta, acel individ manifesta o simpatie (devotiune) deosebita pentru grup. Astfel poate fi (partial) explicata si cazul retelelor clandestine de extrema stanga (celula de comunisti) si de extrema dreapta (cuibul de legionari) in perioada interbelica din Romania.