PERSONALITATEA - Perspective de abordare a personalitatii

PERSONALITATEA

1 Personalitate - definire

Analiza functionala a diferitelor elemente luate separat da rezultate pozitive numai cand le consideram ca verigi aflate in stransa legatura ale unui intreg indivizibil. In plan psihologic, "elementele" ar fi procesele, functiile si insusirile psihice; intregul - Personalitatea. Problema personalitatii ocupa azi un loc central atat in cercetarile teoretice cat si aplicative.

Personalitatea este o realitate complexa, unitara, dinamica de structuri psihice si fizice. Caracteristicile sale se exteriorizeaza prin actele sale. Psihologia personalitatii, la fel ca orice alta stiinta, inainte de a prezenta si avansa in constructii complicate si tehniciste, trebuie sa-si descrie propriul sau obiect, adica sa precizeze care si cum este acesta, sa-i atribuie caracteristici si calitati. De-a lungul timpului, s-a recurs la folosirea unor unitati tematice descriptive a personalitatii. Ea a descris personalitatea in diferite categorii de termeni: trasaturi, factori, habitudini, motive, Eu, roluri, atitudini, constructe. Fiecare dintre acesti termeni a generat o anumita teorie a personalitatii. De exemplu, descrierea personalitatii in termeni de trasaturi a condus la elaborarea teoriilor tipologice, descrierea ei in termeni de factori, la aparitia teoriilor psihometrice etc.

In 1931, G.W. Allport enumera peste 50 de definitii, iar astazi McClelland gaseste peste 100 de definitii ale termenului. Se apreciaza ca la ora actuala pot fi delimitate cu usurinta cel putin 10-12 scoli personologice. Teoriile printre cele mai cunoscute sunt: teoria psihanalitica (S.Freud, A.Adler, K.Jung,etc); teoria factoriala (G.Allport); teoria personalista (C.Rogers); teoria organismica; teoria socio-culturala.

Fiecare dintre aceste teorii urmareste sa gaseasca un cadru specific de referinta si un inceput unic care sa deduca intreaga constructie. Unii autori incearca sa exprime in definitie caracterul complex al structurii personalitatii, accentuand asupra ordinii si regulii de compunere a unor elemente calitativ distincte: biologice, fiziologice, psihologice si socio-culturale.

O definitie clasica a personalitatii, prin gen proxim, probabil nu este posibila. Spre deosebire de fizica, astronomie sau chimie, in psihologia personalitatii trecerea de la un model teoretic general la cazul individual nue ste niciodata rectilinie si corespondenta niciodata perfecta. La nivelul personalitatii conditionarile si relatiile se desfasoara sub semnul posibilului, al probabilului, si nu cel al unei cauzalitatii liniare.

Adoptand ideea ca personalitatea este un sistem dinamic hipercomplex, trebuie sa admitem o serie de conventii de ordin operational si anume:

Delimitarea ei de la un anumit nivel de abstractizare;

Organizarea ierarhica, plurinivelara;

Realizarea unei combinatii bilaterale cu mediul si efectuarea unor sarcini specifice de reglare;

Caracterul emergent si independenta relativa fata de elementele componente;

Imbinarea analizei strucurale cu analiza concret-istorica;

Analiza structurii interne pe baza metodei blocurilor functionale complementare, si nu prin reductie la elementele substantiale, energetice sau informationale.

Personalitatea este o dimensiune supraordonata, cu functie integrativ-adaptativa a omului, care presupune existenta celorlalte dimensiuni-biologica si fiziologica, dar nu este nici o prelungire, nici o imagine proiectiva a continutului acestora. In cadrul omului real putem delimita relativ doua blocuri funtionale de baza: individul si personalitatea. La prima vedere, delimitarea pare artificiala si inutila, mai ales ca, in limbajul cotidian, cei doi termeni se folosesc adesea ca sinonime. Foloind anumite criterii cele doua notiuni se raporteaza la entitati calitativ diferite, corelate printr-un proces de integrare. Prin "individ" se intelege acea totalitate a elementelor si insusirilor, ereditare sau dobandite, care se integreaya intr-un sistem e baza mecanismului adaptarii la mediu. Individul se asociaza cu unicitatea.

Individualitatea reprezinta influenta factorilor din mediu. Convietuirea se realizeaza in mediul social. Acceptiunea psihologica privind personalitatea pune accentul nu numai pe relatiile sociale, ci si pe intelegerea unui sistem de forte interioare, menit sa surprinda originea, natura si rolul acestor conditii interioare.In ceea ce priveste natura conditiei interioare se poate invoca un principiu: natura poate fi biologica. Aceste conditii biologice sunt incorporate in individ. Natura conditiei interioare este psihologica, subiectiva implicand aspecte intelectuale, afective, motivationale, aptitudinale.

Semnificatia conceptului de persoana este cea de realitate psihologica, constienta iar cel de personalitate este de persoana si valorizare, ce presupune organizare superioara. In ansamblul insusirilor psihice ale persoanei, de-a lungul timpului persoanele sunt supuse unui proces de structurare in urma caruia se diferentiaza aceste insusiri psihice dar se si valorizeaza devenind unice. Nota de calitate adaugata personalitatii confera acesteia apelativul de valoare suprema. Dafinoiu I. (2002) scrie despre persoana ca desemneaza individul uman concret. Autorul realizeaza o distinctie terminologica, definind personalitatea ca si constructie teoretica elaborata de psihologie in scopul intelegerii si explicarii - la nivelul teoriei stiintifice - a modalitatii de fiintare si functionare ce caracterizeaza organismul psihofiziologic numit persoana umana (Dafinou I.,2002). Autorul continua prin evidentierea unor caracteristici ale personalitatii, si anume: globalitatea, coerenta, permanenta (stabilitatea) temporala.

Personalitatea insumeaza particularitatile psihice individuale, ceea ce-l distinge si-l detaseaza pe un om fata de altul. Pe de alta parte, conceptul de personaj semnifica modalitatea de manifestare exteriorizata, omul care interpreteaza un anumit rol in limbajul cotidian, este caracteristic personajelor sociale care joaca roluri asteptate sau impuse de societate: in teatru, politie, armata, invatamant si subliniaza transgresarea dintr-o postura in alta postura. Un alt concept demn de mentionat este cel de individualitate. In cursul vietii individului, are loc un proces de diversificare a structurilor functionale, insusirile biologice se specializeza sau se integreaza capatand astfel note distinctive, originale, deci individualitatea e individul cu organizarea sa irepetabila, ireductibila, organizarea complexa a omului.(Allport, G.1991).

Personalitatea reda intreaga forta umana pentru a incerca rezolvarea problemelor existentei. Privind fata personalitatii, psihologii au identificat elemente structurale care in interactiunea lor genereaza capacitatea operationala a personalitatii. Jean Stoetzel (1963) considera ca personalitatea poate fi abordata din doua puncte de vedere: unul substantialist si altul situational, care indica modul de manifestare a personalitatii, felul cum se implica in relatiile si situatiile sociale.

Perspective de abordare a personalitatii

M.Zlate realizeaza o prima schita a celor patru perspective de abordare a personalitatii, si anume: atomista, structurala, sistemica, psihosociala.

Perspectiva atomista este bazata, pe de o parte, pe descompunerea personalitatii in elementele sale componente in vederea studierii legitatilor lor de functionare iar, pe de alta parte, pe descoperirea elementului primar, ultim sau constituantului fundamental al acesteia. Conceptia behaviorista asupra personalitatii umane a recurs la studierea unora dintre functiile particulare existente: gesturi, vorbire, obiceiuri, ajungandi-se in felul ascesta la pulverizarea unitatii si integralitatii personalitatii intr-o multitudine de elemente sau parti constituante.

2. Perspectiva structurala porneste de la elementele componente, de la modul lor de organizare, aranjare, ierarhizare in cadrul sistemului sau structurii globale. Gestalitistii concepeau personalitatea ca fiind o structura globala, unitara, se dispune de subsisteme integrate, astfel incat ceea ce se petrce intr-o alta parte a ei. Personalitatea este interpretata in termeni de trasaturi sau de factori. Astfel personalitatea devine un "ansamblu de trasaturi" sau o "configuratie de trasaturi". In acest sens este celebra definitia data personalitatii de Guilford conform careia personalitatea unui individ este o configuratie specifica de trasaturi( J.P.Guilford, 1959). Unicitatea si originalitatea personalitatii provin nu din natura, felul sau numarul trasaturilor, ci din modul concret de organizare, structurare si interrelationare a acestora.

3. Perspectiva sistemica, introdusa in psihologie ca urmare a aparitiei si dezvoltarii ciberneticii, porneste de la interpretarea personalitatii ca un sistem, ca un ansamblu de elemente aflate intr-o interactiune ordonata si deci nonintamplatoare. Dupa Mihai Golu (1972), personalitatea apare ca fiind unitatea integrativa superioara care serveste drept cadru de referinta pentru studiul si interpretarea diferitelor dimensiuni ale sistemului psihic, ca fiind un sistem supraordonat ce nu se poate reduce si nici confunda cu diferitele procese si functii psihice, ce nu poate fi alipita structurilor biologice sau psihocomportamentale primare, si in ultimul rand ca un sistem dinamic hipercomplex ce presupune organizare ierarhica plurinivelara, independenta relativa fata de componentele sale. M.Zlate (2002) sesizeaza ca orice sistem dispune de intrari-stari-iesiri, insemnand ca acestea vor fi intalnite si la nivelul personalitatii.

4. Perspectiva psihosociala este orientata spre surprinderea personalitatii concrete, asa cum se manifesta ea in situatiile si conjuncturile sociale particulare, in sistemul interrelatiilor si al psihologiei colective, in functie de atributele psihosociale ale omului, adica de statutele si rolurile sale, de nivelurile sale de aspiratie si asteptare, de structura atitudinilor si opiniilor sale. Omul, ca fiinta sociala prin excelenta, nu poate exista decat in cadrul relatiilor sociale, iar ansamblul acestor relatii sociale asa cum a fost preluat, interiorizat si sedimentat fiecare individ in parte, constituie insasi "esenta personalitatii".

Principalele paradigme cu privire la personalitate

Personalitatea este unica in psihologie si prin faptul ca de-a lungul istoriei cercetarilor ce i-au fost dedicate a generat numeroase si foarte cunoscute paradigme: psihanalitica, a trasaturilor, behaviorista si umanista. Fiecare dintre ele a incercat sa subsumeze nu doar intreaga personalitate, ci chiar intreaga psihologie, in concordanta cu misiunea integratoare a psihologiei personalitatii. In ultimii ani, toate aceste paradigme si-au extins aria, doua dintre ele intr-atat, incat au generat noi paradigme independente.

Paradigmele clasice

Paradigma psihanalitica

Psihanaliza a inceput cu teoriile lui Sigmund Freud si a generat o familie de teorii "psihodinamice" despre personalitate, care au diverse elemente comune. La nivel theoretic, acestea include importanta proceselor inconstiente, satisfactia sexual sau alte motive fundamentale si trairile din copilarie. La nivel metodologic, teoriile psihodinamice freudiene si postfreudiene pun accentual pe importanta studierii minutioase a indivizilor si in special a indicilor pe care le ofera acestia despre activitatile inconstientului - visele, parapraxele, relatia cu cercetatorul, asocierile libere, reactiile la stimuli echivoci, etc.

Paradigma trasaturilor

Conceptia despre trasaturile de personalitate este, poate, la fel de veche ca si limbajul omenesc. Aristotel, in Etica, considera ca inclinatiile cum ar fi ingamfarea, modestia si lasitatea sunt elemente - cheie care determina comportamentul moral sau imoral. Discipolul sau, Teofrast, a scris o carte in acre prezenta treizeci de "caractere" sau tipuri de personalitate, iar un traducator a remarcat ca titlul dat de Teofrast poate fi cel mai bine echivalat prin "trasaturi". La baza intregii lucrari sta idea ca trasaturile de character positive sau negative pot fi isolate si studiate separate. Printre primii creatori ai teoriilor de astazi de trasaturi se numara Hipocrate si Galen din Pergam.

Pentru initierea cercetarii stiintifice a trasaturilor a fost nevoie de trei ingrediente: culegerea sistematica a informatiilor, tehnici statistice de analizare a acestora si elaborarea unor teorii verificabile. Aceste premise au devenit disponibile inca de la inceputul secolului XX. O importanta cruciala au avut noile tehnici de corelare si, ceva mai tarziu, analiza factoriala. Inaintea analizei factoriale nu exista o metoda obiectiva prin care sa se reduca numarul imens de termini legati de trasaturi la un numar rezonabil de dimensiuni ample. Analiza factoriala multipla a avut o influenta imensa, iar folosirea sistematica a analizei factoriale a inceput etapa moderna a cercetarii in domeniul personalitatii.

Cartea lui Allport, "Personality: A Psychological Interpretation" (1937), este, probabil, cea mai ampla contributie la dezvoltarea conceptuala a psihologiei trasaturilor si, mai general, a psihologiei personalitatii. Modul in care a prezentat autorul trasaturile a permis existenta mai multor metode diferite. Astfel, pe langa reconcilierea adeptilor conceptiei diferentiale, definitia generala pe care o da el trasaturilor l-a determinat pe Murray (1938) sa arate ca "trebuintele" din conceptia lui - identificate printr-o cercetare psihologica de profunzime, care foloseste interviuri biografice si teste proiective - pot fi conceptualizate si ca trasaturi , cum ar fi "trebuinta de implinire".

Paradigma behaviorista

Paradigma behaviorista a avut o evolutie interesanta in ultimele decenii al secolului XX. Behaviorismul a inceput cu ambitia fondatorilor sai - John Watson (1925) si B.F.Skinner (1938 de a exclude din psihologie tot ceea ce este subiectiv si neobservabil. Aceasta a condus la o perspectva de cercetare in care comportamentul a fost vazut exclusiv ca o functie a influentelor mediului. Mediatorii inobservabili , precum perceptiile, amintirile, gandurile, trasaturile de personalitate erau interzise analizei (Rotter, 1954, 1982; Bandura 1977).

Paradigma umanista

Teoriile umaniste si fenimenologice depsre persoanliatte, cum sunt cele ale lui Carl Rogers si Abraham Maslow, contin presupuneri care nu sunt agreate in psihologia trasaturilor. Aceste teorii promoveaza cunoasterea ideografica a personalitatii, bazata in special pe cunoasterea trairilor personale. Totusi, unele dintre teme se leaga de preocuparile psihologiei trasaturilor. Ele include concentrarea asupra sinelui care a fost investigata empiric in lucrari mai recente. Conflictul dintre diferite aspecte ale sinelui ca sursa a patologiei poate fi, dea semenea, o idee care merita sa fie cercetata. In psihologia umanista a lui Maslow, progresul personal si autorealizarea sunt private ca impulsuri fundamentale, implicand o conceptie evolutiva a perspectivei adultului, care nu se potriveste cu stabilitatea normala a trasaturilor. Cercetarea recenta legata de motivatie trateaza mai riguros idei asemanatoare, examinand, de exemplu, motivatia autodeterminarii. Aceste motivatii ar putea fi legate de trasaturi. Lucrarile de acest tip fac parte dintr-o miscare mai larga de "psihologie pozitiva", care ar putea duce la cresterea interesului fata de trasaturile pozitive si implicatiile lor sociale.

Noile paradigme

Printre noile paradigme cu privire la personalitate se numara: paradigma socio-cognitiva, paradigmele biologice incluzand cercetarile de anatomie si fiziologie, cea de genetica comportamentala si paradigma evolutionista.

4. Tendinte noi in cercetarea personalitatii

Orice stiinta, de-a lungul timpului tinde sa se schimbe si sa se dezvolte, accentuand mai mult sau mai putin anumite tendinte. In a doua jumatate a secolului XX au aparut tot mai vizibil tendintele de integrare a psihologiei in corpul stiintelor. Ilustrativ in aceste sens este si demersul psihometric in studiul personalitatii. O serie de psihologi (Eysenck, Cattel, Costa & McCrae, Norman, Goldberg) au inceput sa-si concentreze atentia asupra modului in care oamenii pot fi grupati si comparati intre ei. Aderentii acestei abordari nomotetice a personalitatii au avut o contributie deosebita la elaborarea testelor psihometrice care sunt utilizate la masurarea caracteristicilor psihologice de tipul inteligentei, creativitatii sau personalitatii. De la studiul morfologiei sau tipologiei personalitatii, psihologii si-au indreptat interesele spre studiul eficientei personale si sociale. Suntem descendenti ai unei societati care se preocupa nu cu orice tip de personalitate, ci doar de personalitatea eficienta, care evolueaza psihologic si social, apta de a se adapta si integra prompt in societate, fara dificultati.

In plan metodologic, exista tendinta de abordare factoriala a personalitatii. Variatia psihocomportamentala si aptitudinala a acesteia necesita o sintetizare pertinenta intr-un numar limitat de factori, capabili insa sa cuprinda complexitatea si intreaga coloratura a personalitatii. Oamenii sunt unici, complecsi si exista literalmente sute de adjective care reflecta aceasta complexitate unica. De-a lungul anilor, psihologii au descoperit ca exista cinci dimensiuni de baza dar generale, care descriu personalitatea. Aceste dimensiuni se regasesc in modelul Big- Five, o noua orientare americana, care avea sa devina una dintre cele mai utilizate si influente modalitati de abordare a personalitatii. Chestionarul Big - Five a constituit izvor de inspiratie pentru realizarea Chestionarului Nonverbal de Personalitate in Cinci Factori (NPQ) si FF-NPQ(Five-Factor Nonverbal Personality Questionnaire) instrumente unice, structurate, non - verbale si validate pe populatia romana.

4. Big - Five - o tendinta accentuata in cercetarea personalitatii

Precum am mai mentionat, personalitatea a fost abordata in termini de trasaturi, acestea din urma fiind luate fie in expresia lor de "proprietati dispozitionale" (Allport), fie in cea de "factori" (Cattel). Interesul in studiul analitic al personalitatii in termini de trasaturi s-a diminuat simtitor in secolul trecut favorizand sintetizarea numarului acestora, fapt care a condus la formarea unei noi imagini asupra personalitatii si a unitatii ei. Mai tarziu, Goldberg a afirmat nevoia elaborarii unei taxonomii a trasaturilor de personalitate comparabila ca functionalitate cu sistemul periodic al elementelor chimice( Goldberg, L.R, 1981). Studiile de analiza factoriala au condus spre acreditarea ideii ca esentiali pentru structura personalitatii ar fi cinci factori. In continuare, vom prezenta intr-o forma sintetica descrierea personalitatii in "cinci factori:

Extraversiunea - reflecta sociabilitatea, gregaritatea, asertivitatea, este reuniunea tipurilor de comportament necesare unui lider (control, stima de sine, orientare si exprimare/expresie intelectuala). Scalele care masoara extraversiunea includ capacitatea de dominare, de a obtine un statut social, nevoia de putere, asertivitatea, sociabilitatea.

Stabilitatea emotionala - reflecta calmul, linistea, increderea in sine. Scalele acestei dimensiuni includ nevrotismul, stabilitatea emotionala, afectele. Cu ajutorul lor se masoara capacitatea de concentrare, distractibilitatea, rezistenta la efort, impulsivitatea si manifestarea furiei si a frustrarii.

Constiinciozitatea - dimensiunea care separa indivizii care depun mult efort, se concentreaza, persevereaza de cei impulsivi, iresponsabili, pe care nu te poti baza. Scalele masoara prudenta, ambitia, dorinta de a se realiza, nevoia de succese, dependenta. Subiectii cu scoruri mari sunt dispusi sa faca sacrificii pentru a-si atinge scopurile, se dedica muncii lor si au o capacitate foarte mare de concentrare in situatii stresante.

Caracterul agreabil - separa indivizii dornici de cooperare, altruisti, calzi si cu o fire blanda de cei egoisti, reci si distanti. Scalele masoara cat de placut, prietenos si ingaduitor este subiectul, nevoia sa de afiliere. Subiectii cu scoruri mari la aceasta dimensiune au scoruri asemanatoare si la extraversiune si la persuasiune.

Deschiderea la nou/noi experiente - este asociata cu creativitatea, gradul inalt de educare, curiozitatea. Se masoara viteza de luare a deciziilor, energia investita si capacitatea de a duce la bun sfarsit mai multe sarcini.

4. Ipotezele modelului Big - Five

Modelul Big - Five include trei categorii de ipoteze : lexical, structurale si ierarhizatoare.

Ipotezele lexicale vizeaza estimarea numarului de termini capabili a decsrie trasaturile de personalitate. Autorii care au realizat astfel de lucrari au fost: F.Galton (1884), Allport si Odberg (1936), Cattel (1943), Norman 1967) etc. Pentru denumirea trasaturilor de personalitate au fost utilizate : verbe (ce face o personalitate), adverbe (felul cum face ceva o persoana), adjective( calitati inerente a fiintei individului exprimand "de ce" se comport intr-un anume mod"), substantive (trasaturile sunt substantializate, oferindu-se fiecareia o existenta proprie, ulterior calificata). Cercetari asupra personalitatii care au inclus ipotezele lexical au fost efectuate de De Raad, Mulder, Kloosterman (1988) si Hoskens (1990).

Ipotezele structurale se refera la natura relatiilor dintre trasaturi, capabila a conduce la construirea unei reprezentari structural a dimensiunilor personalitatii. Corelatiile dintre acesti factori, precum arata Goldberg (1990) s-au masurat prin intermediul analizei factoriale si a urmatoarelor metode si procedee: metoda analizei in component principale, metoda analizei centtriode, analiza de clusteri, rotatiile oblice etc.

Ipotezele ierarhizatoare urmareste organizarea si clasificarea termenilor ce denumesc trasaturile din interiorul aceluiasi factor. Din acest punct de vedere, Big - Five localizeaza domeniile la cel mai inalt nivel de organizare.

Cele trei categorii de ipoteze sunt interdependente: ipotezele lexicale sunt integrate de cele structural, iar acestea sunt integrate de ipotezele ierarhizatoare. Ne dam seama, in final, ca acest construct cuprinde multitudinea aspectelor specific personalitatii umane.

4.2. Aparitia modelului Big- Five. Repere istorice

Dinamica cercetarilor au inregistrat nume mari de psihologi care si-au adus contributia in aparitia, schimbarea, imbunatatirea modelului arhicunoscut si folosit deseori la etapa actuala. Dupa M. Zlate, istora sa cunoaste trei etape distincte: o etapa preistorica, inregistrand studii a caror premise vor da val noilor orientari; o etapa istorica propriu - zisa, centrata pe investigarea personalitatii prin prisma noilor cercetari si etapa dezvoltarilor actuale, cele care tind sa perfectioneze si sa renoveze cercetarile in domeniul vizat.

Etapa preistorica

Thurstone, Cattel si D.W.Fiske au fost primii care prin analiza factoriala, au ajuns la concluzia ca personalitatea poate fi explicata prin 5 factori independenti ( Thurstone, L.L., 1934). Din anumite motive individuale, nici unul dintre acesti autori nu s-au recunoscut a fi initiatorii acestui model.

Etapa istorica propriu - zisa

"Journal of Personality"(1992) prezinta studiile realizate de catre Tupes si Christal, intre 1954 - 1961, care, analizand numeroase lucrari dedicate dezvoltarii factorilor lui Cattel, au gasit 5 factori ai personalitatii. Mai tarziu, Borgatta (1964) si Smith(1969) au confirmat temeinicia conluziilor autorilor citati mai sus, dupa o perioada de ascensiune, de critic si de diversificare a modelului Big - Five. Cei care au pus sub semnul intrebarii validitatea noului model au fost : W. T. Norman, numit de Goldberg "primul critic serios al modelului Big - Five", J. M.Digman si John O.P., cel care a considerat interpretarea modelului departe de a fi univoca.(O.P. John, 1990). Totusi, pana la etapa actual s-au conturat doua tipuri de modele Big- Five: cel dezvoltat de McCrae si Costa (1985;1987) si operationalizat in Noul Inventar de Personalitate (NEO -PI); cel bazat pe ipotezele lexicale si operationalizat intr-un set de factori proveniti din studiile unora dintre autorii deja citati( Norman, Peadbody, Digman, Goldberg).

Etapa dezvoltarilor actuale

Cercetarile recente se centreaza pe evidentierea mai pregnant a relatiilor intre variabilele factorilor si intre factorii insisi. In modelele circumplexe, vectorii - trasaturi sunt caracterizati prin pozitia lor unghiulura intr-un spatiu bidimensional. Aceste model epermit centrarea pe variabile interstitiale dintre polii factorilor. Cele mai cunoscute modele circumplexe sunt cele elaborate de Wiggins(1980), Peabody si Golberg(1992) pentru factorii I, II si III,si cel al lui Saucier (1992) pentru factorii I, II, IV.

Modelul lui Hofstee, Raad si Goldberg (1992), numit AB5C (Abridged Big - Five dimensional circumplex), este un circumplex prescurtat cu cei 5 factori, fiecare trasatura fiind caracterizata de incarcatura unui subset format din 2 din cei 5 factori. Acest model reprezinta trasaturile ca factori combinati si contine dinamism care lipseste Big - Five- ului. John A. Johnson (1992) propune o replica la modelul AB5C, utilizand mai multe metode: evaluarea scalelor cu 49 de adjective bipolar (BARS), California Psychological Inventory (CPI), Hogan Personality Inventory (HPI).

4.3. Agreabilitatea - factor de personalitate Big - Five

John A. Johnson (1992) propune o noua viziune a modelului Big - Five, a carei trasaturi agreabilitate (agreebleness) cuprinde urmatorii subfactori:

Incredere - persoanele agreabile sunt de cele mai mule ori corecte, oneste si sunt bine intentionate. Persoanele care au scoruri mici la acest subfactor sunt egoiste, deviante si uneori periculoase.

Simt moral/ moralitate - acesti indivizi sunt sinceri, onesti in relatiile cu ceilalti. Nu intampina dificultati in a spune adevarul. Cei cu scoruri mici sunt deceptionati in relatiile sociale. Ei au principii bine implementate, nu sunt mereu corecti si ascund adevarul.

Altruism - persoanele altruiste au un nivel inalt al agreabilitatii, prezinta comportamente de ajutorare, au grija de bunastarea celorlalti chiar daca renunta la nevoile personale.

Cooperare - acestor indivizi nu le plac confruntarile.Ei sunt deschisi la compromisuri si renunta la nevoile lor pentru binele altora. Cei care au scoruri mici prefera sa intimideze pe altii pentru a se afirma.

Modestie - acestor persoane nu le sta in fire sa afirme ca sunt mai buni decat altii. In unele situatii aceasta atitudine deriva din nesiguranta si stima de sine scazuta sau neincredere in fortele proprii. Cei care se considera superiori sau mai buni decat altii sunt apreciati ca fiin aroganti si dezagreabili de catre ceilalti.

Empatie - acesti indivizi arata grija si compasiunea fata de ceilalti. Ei simt mila pentru oamenii suferinzi, ii asculta si le inteleg nemultumirile.

Au existat mai multe studii in domeniul psihologiei organizationale care au implicat cele cinci trasaturi de personalitate. Agreabilitatea relationeaza cu satisfactia la locul de munca in acelasi mod cum relationeaza si cu satisfactia in viata. Costa si McRae (1991) considera ca agreabilitatea ar trebui asociata cu fericirea, deoarece persoanele agreabile au o motivatie crescuta pentru a realiza intimitatea personala.

Autorul noului model Big - Five considera ca persoanele cu caracter agreabil au un grad mare de adaptabilitate, sunt binevoitori si vad pe altii ca fiind onesti si bine intentionati. Acestia sunt corecti si dornici de a-i ajuta pe ceilalti. De cele mai multe ori cedeaza in situatii conflictuale, renunta la defensiva cand cineva ii poate acuza, au abilitatea de a detensiona atmosfera si de incuraja persoanele. Afiseaza o atitudine pozitiva, sunt optimisti, flexibili si placuti in companie.

5 Personalitatea in campul muncii

Astazi suntem martori ai unui proces amplu si continuu de multiplicare, diversificare a formelor de organizare a vietii sociale, la aparitia unor tehnici si modalitati de actiune cat mai adecvate in vederea rezolvarii optime a problemelor ce trebuiesc confruntate. Societatea foloseste pentru buna sa functionare organizatiile sociale, economice, politice, juridice, militare, artsistice, administrative, scolare, mecanisme care pun in miscare oamenii in vederea obtinerii unei eficiente sociale si individuale maxime.

J. March mentioneaza ca "Omul modern nu poate actiona decat de-a lungul si in cadrul marilor organizatii" (March, J.A., Simon, H. A., 1964), deci suntem participanti dar si martori a unor "societati organizationale", in care acestea cuprind tot mai multe sfere ale vietii noastre si lasa amprente mari asupra vietii sociale, de eficienta lor depinzand eficienta intregii societati.

Se constata astfel ca organizatiile influenteaza intr-o mare masura omul si viata sa incat aceasta ajunge sa devina prin excelenta un "om organizational", cu ideologia, cu educatia si chiar cu bolile sale nervoase (M. Zlate, 1981). Alti autori ca W. H. Whyte, G. Lapassade (1970) vorbesc de existenta unei "dinamici a grupurilor mici", a unei "dinamici a organizatiilor" formuland in cercetarile lor ipoteze cu privire la existenta unor fapte comune, la nivelul structurii si functionalitatii, intre ansambluri aparent diferite.

Alti autori, precum D. Krech, R.Crutchfield, R. E. Coffey (1952) incearca o perspectiva psihologica de abordare a organizatiilor sociale. Astfel, David Krech inca din 1948 gaseste cativa parametri ca sa diferentieze "grupurile psihologice" de asa-zisele "organizatii sociale". Dupa autor, grupul psihologic dispune de marime redusa, durata mica, structura labila, in timp ce organizatiile sociale au marime importanta, durata lunga, structura puternica. R. Crutchfield scrie ca organizatiile sociale sunt grupuri specifice de oameni reali, grupuri care prezinta urmatoarele caracteristici: poseda produse culturale; un nume sau un simbol colectiv; pattern-uri distincte de actiune; sisteme comune de credinte; agenti de autoritate si tehnici disciplinare (Crutcfield, R. 1952). Astfel, observam surpinderea laturii umane a organizatiilor.

Pe parcursul secolului XX, s-a acumulat un imens material empiric si teoretic dedicat definirii, descrierii, analizei si interpretarii organizatiilor sociale. Printre autorii romani mentionam: V.Ceauscu, Psihologia organizarii, (1970); Adrian Neculau, Individ si organizatie, in: Sociologia in actiune, (1970); Liderii in dinamica grupurilor; Catalin Zamfir, Psihosociologia organizarii si conducerii, (1974); Cornel Popa, Analiza logica a structurilor organizationale, in : Structurile organizationale si eficienta actiunii, (1978) etc.

Ne propunem sa aducem in revista perspective adoptate atat in psihologia organizationala cat si in psihologia muncii, domenii care se refera si la dimensiunea psihologica - ceea ce se cuvine sa faci pentru a fi ceea ce poti deveni - respectarea unicitatii si activitatii individului.

Activitatea constituie o caracteristica nu numai a fiintei umane, ci a oricarei fiinte in genere. Printre diferitele intelesuri atribuite acestei notiuni, acela de a fi " ansamblul actelor unei fiinte vii" se intalneste frecvent. In aceasta acceptie, notiunea de "viata" implica notiunea de " activitate", prin intermediul careia se defineste notiunea de "organism".

Sinele biologic este confruntat, pe tot parcursul vietii, cu multitudinea de stimuli socioculturali care influenteaza dezvoltarea personalitatii. Erick Erikson, in Adolescence et crise (1972), identifica existenta a opt stadii de dezvoltare a personalitatii ce includ in constructul lor efectele evenimentelor psihosociale prin care trece individul, dintre care evenimentele din viata profesionala au o mare influenta. Aceste stadii sunt: oral-senzorial, muscular,muscular-locomotor,latenta,adolescenta, debutul varstei adulte, varsta adulta, maturitate, calsificare care ajuta la intelegerea devenirii profesionale a individului si capacitatea sa relationala in sfera profesionala. Fiecare individ, cand intra intr-o organizatie, vine cu personalitatea sa, cu exigentele, nevoile, conflictele si interesele proprii. La randul ei, organizatia are propriile exigente si contradictii, cerandu-i individului sa se adapteze si sa rezolve un numar de sarcini care ii revin. Cariera este determinata de "totalitatea pozitiilor, strategiilor si tranzitiilor unei persoane pe parcursul vietii"(Prodan A., 1999).

Procesul de formare a persoanei poate fi considerat ca un proces de adaptare la exigente de complexitate crescanda. Notiunile de nivel de aspiratii, de nivel de posibilitati sau de nivelul de realizare sunt foarte importante. Tinand seama de complexitatea motivatiei intalnita in conduita umana si de intelesul asmplu acordat notiunii de adaptare, putem spune ca intelegerea procesului respectiv constituie o conditie a cunoasterii persoanei.

Profesia poate fi considerata ca o forma de activitate pe care societatea o pune la dispozitia individului cu o motivatie dubla: satisfacerea unor necesitati ale grupului social in domenii diferite de activitate (productie, administratie, invatamant, justitie, etc), concomitent cu prezenta posibilitatii, pentru persoana, de a-si asigura o sursa de existenta, de a-si valorifica fondul de aptitudini si informatii de care dispune, de a-si exprima capacitatile si aptitudinile prin interactiunea exercitata intre realitatea exterioara si cumulul de informatii consolidate.

Profesia este considerata ca o activitate economica, desi pe plan personal exprima o linie vocationala, in sensul ca, indiferent de continutul sau, ea asigura un venit. Daca, sub aspect tehnologic, reprezinta o totalitate de operatii organizate in vederea unui scop bine determinat, sub aspect pssihologic, profesia poate fi privita ca : un ansamblu de abilitati castigate printr-un exercitiu de anumit fel ( Baumgarten, F. 1951).

Relatia dintre om si profesie vizeaza doua aspecte: posibilitatea pentru persoana de a-si valorifica posibilitatile, de a-si dezvolta abilitatile, si, in acelasi timp, posibilitatea de a oferi un randament maxim intr-o sarcina sociala. Daca privim profesia sub aspectul desavarsirii procesului de formare a persoanei, prin atingerea performantelor si dezvoltarea competentelor, ajungem sa apreciem ca intre personalitate si profesie exista o acoperire completa, fara existenta unui decalaj din partea uneia dintre aceste realitati. Profesia satisface caracteristicile personalitatii sub aspectul posibilitatilor, al aspiratiilor sau a nivelului de realizare. Activitatea profesionala se inscrie in viata persoanei ca forma de activitate care acopera perioada sa activa. Starea de bine, de sanatate psihica a persoanei este conditionata de nivelul realizarii pe care il atinge si pe care-l poate atinge aceasta.

Relatia dintre profesie si persoana ridica problema posibilitatii de satisfacere a sarcinii in conditiile in care aceasta se desfasoara( Herseni, T., 1967). Exista profesii in care primeaza realizarea stricta si riguroasa a sarcinilor dar sunt si cele care depind de anumite conditii in care sunt desfasurate acestea. Daca rezolvarea sarcinii implica anumite capacitati si aptitudini, conditiile in care sunt realizate aceste sarcini, solicita factori generali de personalitate. In analiza profesiilor exista tendinta de a studia tot mai mult tipul de personalitate solicitat si vazut prin intermediul trasaturilor pe care le releva caracteristicile formei respective de activitate. Formarea profesionala constituie o problema de modelare a personalitatii in scopul dezvoltarii trasaturilor de personalitate si a modului de conduita solicitate de activitatea respectiva. Astfel trebuie sa se urmareasca consolidarea deprinderilor si a informatiilor solicitate de tipul de activitate dar si structura de personalitate, reclamate de forma respectiva de activitate: productie - control permanent al actiunii, in sectorul sanitar - atasamentul fata de om, apropierea si intelegerea acestuia; in cercetare - pasiune, dorinta de cunoastere, probitate,etc.

Evolutia pe piata muncii solicita tot mai mult angajati competenti. Exigenta in continua dezvoltare, se constata si cu privire la nivelul intelectual solicitat, aspect pe care o sa-l tratam in unul din paragrafele urmatoare. Schimbarile revolutionare inregistrate in cadrul organizatiilor solicita angajatului o permanenta autoinformare. Competentele acestuia asigura intelegerea si adaptarea la sistemele complexe ale firmelor cat si la schimbarile survenite in activitatea sa, privita prin ansamblul fenomenelor sociale si a dinamicii profesiilor de rigoare.

Un alt aspect demn de mentionat este cel al relatiilor interpersonale in organizatii. Aceste institutii, fie publice sau private reprezinta ansambluri de activitati care converg spre realizarea anumitor obiective si multitudinea de relatii umane, organizate sau aparute spontan. J.L.Moreno , K. Lewin si Elton Mayo au deschis perspective noi cercetarilor cu privire la relatiile interpersonale la locul de munca. Daca intr-o organizatie, pe plan vertical, fiecare persoana reprezinta o veriga de transmitere si executie, pe plan orizontal relatiile interindividuale se desfasoara la nivelul echipei in cadrul activitatilor de grup, de colaborare, sustinere sau initiere.