Punctul de vedere topic (a doua topica freudiana)

PUNCTUL DE VEDERE TOPIC

(A DOUA TOPICA FREUDIANA).

Punctul de vedere topic presupune o diferentiere a componentelor aparatului psihic in subsisteme care au caracteristici functionale diferite, au o organizare si ordine bine specificate unele in raport cu celelalte. Acest termen a fost inspirat de teoria legaturilor formulata inca din antichitate. Legaturile acestea sau asociatiile constituiau la Aristotel rubrici cu valori logice si retorice care aveau rolul de a constitui premisele argumentatiei. si Kant a utilizat filosofic termenul topic. El vede in topica transcedentala determinarile, prin judecata apriori, a locurilor, domeniilor de apartenenta ce se cuvin fiecarui concept (fie numen - fie numar), necesar in privinta reflectarii adecvate adevarului ontologic.

Cea de-a doua topica freudiana a fost elaborata dupa 1920, ca o conceptie asupra personalitatii datorita unor cerinte pragmatice, care necesitau luarea in consideratie a dificultatilor explicative ce tin de defense - apararile inconstiente ivite in cadrul aplicativ curativ psihanalitic. De asemenea, la baza acestei optici privind topica se afla si constatarea ca inconstientul nu este format exclusiv din ceea ce a fost refulat, iar sistemele preconstient si constient nu pot corespunde global cu Eul-nucleul central al sistemului de personalitate. A doua topica mai este, de asemenea, si rezultatul luarii in consideratie a treptelor de dezvoltare a personalitatii copilului (stadii developmen-tale), in care un rol deosebit il joaca procesele de identificare specifice decentrarii progresive ce priveste dinamica functionala majora a dezvoltarii eului. Aceste procese sunt responsabile de realizarea unor formatiuni psihice unice si de permanenta in manifestarile persoanei, cum ar fi capacitatea formarii imaginii de sine, a instantelor critice (discernamantul), a structurarii idealului, s.a.

A doua topica freudiana este reprezentata de urmatoarele trei instante, care prezinta o predominare majora a manifestarii formelor psihologice inconstiente, fapt ce a condus la concluzionari lapidare, de genul ca esenta persoanei o reprezinta exclusiv Sinele (Id, le a, Es).

Termenul este imprumutat de S.Freud de la Nietzche prin Groddeck, desemnand la acestia ceea ce era nonpersonal, dar necesar prin natura in fiinta noastra. Aceasta definire concorda cu cea furnizata de experienta terapeutica psihologica de cabinet in care pacientii, printr-o exprimare spontana, formuleaza stari dominante, mult mai puternice decat Eul, care se impun dintr-odata si in pofida vointei lor. Acestea ar lasa sa se  inteleaga ca Eul nostru se comporta in mod pasiv, noi fiind activ traiti de anumite forte necunoscute si de nestapanit. Acestea ar constitui de fapt sinele (ID).

Sinele (ID) face parte din inconstient, dar nu ocupa intreg inconstientul. Chiar daca inconstientul ar coincide cu refulatul (S), se pot decela aici continuturile Sinelui, dar acestea nu epuizeaza ansamblul psihismului inconstient. Deci, sub aspect dinamic, conflictul nevrotic s-ar decela din opozitia in care acestea din urma au un rol important in motivatia defensiva (de conservare, protejare a persoanei).

Incepand cu 1920-1923, in studiile lui S.Freud, pulsiunile Eului isi pierd autonomia si sunt absorbite intr-o mare de inconstient, avand o opozitie: pulsiunile vietii-pulsiunile mortii (Eros si Tanatos). Acest Id-Sine este, in fapt, tendinta pulsionala, iar ca instanta cuprinde aceste doua grupuri de pulsiuni, Eros si Thanatos. Fata de ambele, Eul se manifesta defensiv, negativ sau antientropic.

In noua conceptie a lui S.Freud despre pulsiuni, Id este instanta impotriva careia se exercita defensa si este definit ca un pol pulsional al personalitatii (si nu ca un simplu pol inconstient). Id-Sinele este marele rezervor de libido (energie pulsionala) din care isi extrage energia si Eul, de multe ori sub forma de energie desexualizata si sublimata.

Eul nu este despartit de Id prin limite transante; in partea sa inferioara, el se amesteca cu Sinele, dupa cum si ceea ce este refulat si vine prin Eu se amesteca cu Idul. Prin aceasta se poate desprinde concluzia ca Eul este abordat din punct de vedere genetic. Eul apare Idului ca ceva care a fost modificat sub influenta directa a lumii exterioare prin medierea sistemului perceptiv constient.

Nici Supraeul nu este o instanta net autonoma, avand intr-o mare masura un continut inconstient care plonjeaza in Id.

Sinele, intr-o masura mai mica decat inconstientul, este deschis catre somatic (considerat ca sursa pulsionala). El este mai putin organizat structural decat Eul, fiind in opozitie si negatie fata de acesta. Idul se manifesta predominant haotic si incoerent. In Id miscarile pulsionale sunt contradictorii, autonome unele in raport cu altele, in sensul ca subzista alaturi fara sa se suprime sau sa se sustraga (evite) una celeilalte.

Separatia instantelor din a doua topica este in legatura cu geneza lor, privita ca o diferentiere progresiva si continua sub semnul unei nevoi biologice.

SUPRAEUL (SUPER-EGO, SUR-MOI) este una din instantele personalitatii in cadrul celei de-a doua teorii topice a aparatului psihic. Aceasta instanta are un rol critic, fiind asimilabila unui judecator sau cenzor, in raport cu Eul.

Functiile Supraeului sunt: -constiinta morala;

-autoobservatia;

-formarea idealurilor.

Exacerbarea unor functii ale Supraeului poate domina uneori Eul, ca in cazul melancoliei si doliului patologic in care, personalitatea fiind clivata-subiectul se depreciaza pe sine, isi face reprosuri - pe scurt, o parte a Eului se opune alteia, il ia drept obiect al criticii si revoltei (culpabilitate). De asemenea, Supraeul, ca parte prinsa in conflictul psihic, apare prin functia sa care interzice implinirea si priza de constiinta a dorintelor (de exemplu: cenzura in vis). Autoreprosurile din sindroamele obsesionale nu sunt necesarmente constiente. In delirul de autoobservatie se diferentiaza in sanul personalitatii o parte a Eului dirijata impotriva alteia. Exista deci un Supraeu care ia, pentru subiectivitatea insului (pentru Eul sau), o valoare de model si functie de judecata critica.

Relativ la Supraeu, S.Freud vorbeste despre un sistem bipolar: Idealul Eului propriu-zis si o instanta critica.

Supraeul intruchipeaza o lege puternica, interioara si interzice transgresarea ei. Rezulta de aici numeroase cazuri cand subiectii resimt un sentiment de culpabilitate pentru ei inexplicabil.

Formarea Supraeului este realizata in perioada declinului complexului oedipian, cand dorintele copilului fata de parintii de sex opus se izbesc de interdictii categorice. Atunci copilul, renuntand la satisfacerea acestor dorinte, transfera investitiile in parinti, in identificari cu parintii, ajungand astfel la interiorizarea interdictiei. Dupa M. Klein, Glover si R. Spitz, geneza sa este mai precoce.

Din punct de vedere al continutului, formarea Supraeului se realizeaza diferit la fete si baieti. La baieti, complexul Oedip se loveste irevocabil de amenintarea castratiei (complex), cu mare influenta ulterioara in sfera manifestarilor in domeniu social-cultural. La fete, complexul Oedip este mai extins, demolarea sa este incompleta, uneori fortata. Identificarea nu este o identificare cu persoane complete, ci cu instante specifice-reprezentante parentale. Supraeul copilului se formeaza in stransa corelatie cu Supraeul parintilor si de aceea el devine o componenta a persoanei prin care se propaga traditia, judecatile de valoare care persista de-a lungul generatiilor. El se imbogateste apoi prin aporturile ulterioare ale exigentelor sociale si culturale (moralitate, religie, educatie).

Pentru M.Klein, formarea Supraeului are loc in perioada preoedipiana, cand are loc geneza proceselor introiective, cand copilul detecteaza prin aceste mecanisme 'obiecte bune' sau 'obiecte rele' (adica sensuri calitative ale lumii in raport cu sine).

R.Spitz recunoaste 'matricea primordiala', in baza careia se formeaza Supraeul. Ea contine trei elemente: 1) actiunile impuse, silite (control sfincterian); 2) tentativa de stapanire; 3) identificarea cu agresorul (opresorul).

Supraeul se formeaza predominant auditiv (preceptele, interdictiile realmente pronuntate de parinti, educatori). Se constata si cazuri invers proportionale intre severitatea Supraeului si severitatea preceptelor si interdictiilor provenind de la parinti sau educatori. Continuturile Supraeului provin mai ales din ascultare, din ceea ce a fost perceput auditiv si din lectura, adica din reprezentarea despre ceea ce trebuie ascultat sau tratat prin supunere. Cu alte cuvinte, continuturile Supraeului provin din reprezentari ale cuvintelor. Clinica ne prezinta cazuri in care bolnavii resimt impresii dezagreabile de obiect rauvoitor situat intern sau voci fie neutre, fie implicate in relatie directa cu subiectii in cauza. Sediul de provenienta al lor este Supraeul.

EUL este o instanta din a doua teorie a aparatului psihic distinct de Id si Supraeu.

Din punct de vedere topic, Eul este in relatie de interdependenta fata de care se indreapta revendicarile Idului, imperativele Supraeului si exigentele realitatii. Eul este un mediator intre aceste forte interesand intreaga personalitate. Rezulta ca autonomia sa nu este decat relativa.

Din punct de vedere dinamic, Eul, in cadrul conflictualitatii, reprezinta polul defensiv al personalitatii. El pune in joc o serie de mecanisme de defensa ce sunt inglobate intr-o perceptie a unui afect neplacut, numit semnal de angoasa.

Din punct de vedere economic, Eul apare ca un factor de legatura al proceselor psihice. Operatiile sale defensive de legatura si unificare a energiei pulsionale sunt contaminate prin caracterele specifice proceselor primare avand o alura compulsiva, repetitiva, derealizata.

Teoria psihanalitica intelege, in ceea ce priveste geneza Eului, doua registre. Pe de o parte, un sistem adaptativ diferentiat plecand de la Id in confruntarea cu realitatea exterioara (exigentele ei), iar pe de alta parte ca un produs al identificarii care va duce, in sanul personalitatii, la formarea unui obiect interior de dragoste pentru Id.

In raport cu prima teorie a aparatului psihic, Eul este mai vast decat sistemele preconstient si constient, prin aceea ca operatiile sale defensive sunt in mare parte inconstiente.

Fenomenologic, Eul defineste doua acceptiuni psihanalitice. Pe de o parte, Eul este privit ca instanta centrala a persoanei, iar pe de alta parte (foarte distinct, Eul ca persoana in ansamblul sau (termenul moi - je).

Observatiile lui S.Freud din clinica sunt legate de cazurile cu alterare sau dedublare a personalitatii, cazurile de conflict intrapsihic, rezistenta manifestata de pacient. Notiunea de Eu este prezenta constant in elaborarile freudiene despre 'nucleele inconstiente' ale diverselor conflicte defensive inconstiente care se manifesta in diverse moduri, procedee si dispozitive corespunzatoare diverselor psihonevroze. Caracterul ireconciliabil al fortelor aflate in conflict angajeaza insusi Eul ca partener al conflictului, in maniera defensiva, de aparare. Aceasta actiune se declanseaza la un anumit semnal-numit de angoasa si care este resimtit ca o neplacere.

In definirea Eului la S.Freud (1914-1915) au fost antrenate trei fundamentari:

1) narcisismul;

procesele de identificare;

3) diferentierea componentelor legate de formularea si stabilirea idealului.

Narcisismul implica faptul ca Eul apare ca o diferentiere progresiva a psihicului, ca o unitate functionala care se ofera ca obiect erotismului, intocmai ca un obiect exterior. De aici rezulta secventele alegerii (investiri pulsionale), cum ar fi autoerotismul, narcisismul, alegerea partenerului hetero- sau homosexual.

Din punct de vedere economic, Eul poate fi considerat ca un mare rezervor de libido (energie pulsionala), care se indreapta catre obiecte si care poate absorbi investirile plecand de la obiecte (prin intermediul valorizarilor sau valentei). Eul nu este un simplu loc de trecere (zona) pentru energia de investitie, ci este un loc de staza permanenta, tinta de tip pulsional.

Procesele de identificare atesta realitatea ca ele se desfasoara in baza unei similitudini inconstient intre o persoana si alta. Aceasta inseamna ca Eul se poate gasi adanc modificat prin identificare cu altul, devenind un replicat intrasubiectiv al unei relatii intersubiective. Ce este frapant in aceasta identificare este interventia sau desfasurarea sa. Ea remaniaza Eul in acele parti importante (caracter sexual), dupa un prototip care a fost anterior obiect de investitie electiva. Acesta e cazul situatiei obiectului pierdut al melancolicilor. In lucrarea sa 'Introducere asupra narcisismului', S.Freud deceleaza o mare opozitie intre energii: Libido al Eului si Libido Obiectal, dar acestea, fara procesele de identificare, nu sunt suficiente. Prin intermediul lor, Libidoul narcisic poate avea pentru obiecte o serie de instante sau sisteme ale Eului. Ele sunt denumite de S.Freud: Eu Ideal, Idealul Eului si Supraeul.

Din aceasta perspectiva, aparatul psihic prezinta Eul ca pe un agent defensiv, Supraeul ca un sistem de interdictii, iar Idul ca pol pulsional, toate ridicate la demnitatea (autoritatea) de instante psihice. Dar in cadrul instantei Eului, vin sa se regrupeze functii si procese care figurau mai multor sisteme ale primei topici freudiene, si anume: constientul constituit din acele nuclee ale Eului, functiile preconstiente in cea mai mare parte si rezistentele inconstientului (prezente in cadrul curei si care se comportau exact ca ceva refulat si prin urmare nu puteau fi surmontate decat printr-un travaliu particular).

In cadrul celei de-a doua topici, Eului ii revin functii foarte diverse:

- controlul motilitatii si perceptiei;

- proba realitatii;

- anticipatia;

- coordonarea temporala a proceselor mentale;

- gandirea rationala;

- actiunile defensive ca: nerecunoasterea, rationali-zarea, fantazarea, defensele compulsive contra revendicarilor pulsionale, etc.

Ca o remarca, aceste functii pot fi regrupate in cupluri antinomice: opozitia intre pulsiuni si satisfactia pulsionala, intre insight si rationalizare, intre cunoasterea obiectiva si deformarile subiective sistematice, intre rezistenta si travaliul ridicarii rezistentelor, etc. Prin aceasta prisma, Eul apare esentialmente ca un mediator care trebuie sa tina cont de exigente contradictorii. El este supus la o tripla servitute si acest fapt este amenintator prin trei categorii de pericole: 1) cele care vin din lumea externa; 2) cele ale libidoului Sinelui; 3) cele legate de severitatea Supraeului. Rolul sau major este de a media intre Sine si Lume, de a face Idul docil fata de exigentele lumii exterioare.

Extensia notiunii de Eu din psihanaliza in alte domenii (educatie, religie, arta, cultura) a facut ca in studiile psihanalitice sa apara notiuni ca: energie desexualizata, sublimata, functie sintetica, sfera conflictuala a Eului. Astfel, Eul este cunoscut ca un aparat de reglaj si adaptare care isi are trasata geneza prin procesele de maturare si invatare, plecand de la echipamentul sensoriomotor al nou-nascutului.

Eul apare ca o diferentiere progresiva a Sinelui, ca rezultat al influentelor realitatii. Prin urmare, el va ajunge sa faca sa domneasca influentele lumii exterioare asupra tendintelor Sinelui, va cauta intotdeauna sa puna principiul realitatii in locul principiului placerii. Astfel, perceptia joaca pentru Eu rolul care revine pulsiunii pentru Sine, in Eu petrecandu-se - dupa S.Freud-opozitia intre ratiune si pasiune.

Problema energiei Eului este dificila, incluzand din acest motiv concepte ca pulsiunile Eului si energie desexualizata, in sensul ca acestor investitii le lipsesc imagini cu caracter sexual. In aceasta traiectorie, S.Freud noteaza o certa legatura intre Eu si imaginea propriului corp (organism): 'Eul este inainte de toate un Eu corporal - (imagine perceptiva) nu este numai o fiinta de suprafata - el este propria lui proiectie a unei suprafete'. Pe de alta parte, Eul este un resort derivat din senzatiile corporale si prin urmare, instanta Eului este fondata pe o operatie psihica ce consista in proiectia organismului in psihism.

Teoria narcisismului si notiunile corelative ale unui Libido orientat asupra Eului sau asupra obiectelor exterioare va presupune o veritabila balanta energetica a Eului. Un numar mare de caracteristici ale Eului permit comparatia sa cu un gestalt sau forma: limite relativ fixe. Amintim in acelasi timp posibilitatea de numeroase fluctuatii care nu pot bulversa echilibrul formei. Ea este garantata prin permanenta unor nuclee structurale; apoi constanta unui nivel energetic in raport cu restul psihismului; buna circulatie energetica in interiorul Eului in contrast cu barierele energetice care constituie periferia sa; efect de atractie si de organizare exercitat prin Eu asupra proceselor care se desfasoara in exteriorul propriilor limite. Acest gestalt constituie figura care polarizeaza si organizeaza campul pe care se ataseaza - structura pe fondul sau. Aici intervin predominant procesele secundare.

Preocuparile mai recente sunt reprezentate de R. B. Ewen - 1993 si M. Zlate - 1996. |n optica lor Eul constituie n general fie o instanta a personalitatii distincta de sistemul global de personalitate si definita mai ales prin conceptul de ego, fie echivalenta cu conceptul global de persoana. R. L'Ecuyer prezinta elementele structurarilor referitoare la "Le concept de soi"-Paris, P.U.F. 1978.

|n dezvoltarea sa Eul se constituie parcurg@nd trei etape succesive si anume etapa "Eului corporal", apoi cea a "Eului social" si n final definirea "Eului spiritual" (M. Zlate, 1996).

L. Szondi prezinta fundamentul pulsional al constituirii treptate a Eului, ca fiind o dialectica realizata ntre introiectie si proiectie si care se poate descrie genic adica sub forma unui raport stabilit ntre constientul si inconstientul individual pe de-o parte si inconstientul familial prezentat ca veriga de legatura distincta de inconstientul colectiv (C. G. Jung) pe de alta parte. Conform doctrinei sale, la nastere, Eul se afla plonjat ntr-un adualism confuz si proiecteaza n exterior dorinta sa de omnipotenta, n doua perioade, c@nd el atinge punctul culminant al dezvoltarii si al distinctiei sale. |ncep@nd de la a treia perioada, el si va pierde caracterul strict individual; va tinde putin c@te putin spre uniformitate, iar n final, spre 80 sau 90 ani, revine la starea "obscura" a constiintei adualiste. Iata aceste faze sau perioade prezentate de L. Szondi:

Prima perioada sau perioada A. Este perioada autismului si a egocentrismului maximal. Prima faza a acestei perioade este caracterizata prin starea de adualism, prin starea primar-arhaica a uniunii dualiste (nedecentrat conform lui J. Piaget). Aceasta perioada dureaza p@na la debutul scolaritatii (7 sau 8 ani) ;

Perioada a doua sau perioada B. |n aceasta perioada, domina inflatia psihica si refularea. Ea dureaza de la v@rsta scolaritatii p@na la perioada ntemeierii familiei. Profilele Eului Ep (dominat de proiectie), ca baza a identificarii, inflative sau proiective, apar la aceasta faza. Exista si o varianta particulara de subiecti, cu o constitutie a Eului - Ek (dominat de introiectie), despre care vom trata mai t@rziu, si n viata carora perioada B si aspectele Eului Ep, care sunt intim legate, sau lipsesc aproape total;

A treia perioada este aceea a dresajului sau perioada C, cu alte cuvinte perioada Eului n care individul este controlat, tinut din scurt prin norme si n timpul careia domina refularea si proiectia. Aceasta perioada dureaza p@na la declinul Eului c@nd devine din ce n ce mai extinsa si mai marcanta.

Din aceste perioade, prin socializare realizata predominant prin activitati organizate si modelate profesional, se ajunge la alte doua formule dinamico-functionale ale Eului - D si E - sau n conditii deosebite, negative, la o a treia fomula maladiva de manifestare a sa (F - formula maladiva). Prezentam tabelul din care rezulta repartitia istorico-individuala a structurarilor dinamico-functionale ale Eului:

A.1. Eu contemplativ, mitic, mistic, inconstient arhaic. Proiectie.

A.2. Eu autistic. Cosmodualism. Introproiectie. (perioada de imbufnare, nemultumire).

C. Eu de dresaj- capabil de-a intra in relatii (raporturi cu altii). Negarea proiectiei.

B.1. Eul care refuleaza. Incapacitatea de identificare activa.

B.2. Eul inhibat - Eul antiinflativ. Negarea inflatiei.

D. Eul narcisic 'posedat'. Incapacitatea de decizie. Introinflatie.

EK1. Eul profesional, narcisic, egoist, egocentric, reproductiv. Introiectie.

EK2. Eul obsedat, masculin, care se detaseaza. Introiectii si refulare.

EK3. Eul care poseda un ideal masculin, eficient, dar anxios. Inflatie cu mecanisme de constrangere.

EK4. Eul care lupta pentru libertatea sa - fugar. Proiectie franata prin mecanisme de constrangere.

Ep1. Eul posedat. Inflatie psihica cu ambitendenta.

Ep2. Eul abandonat in cuplu, pasiv, feminin. Proiectie si inflatie.

Ep3 = A2D. Eul abandonat introiectant al obiectului, care a efectuat separatia (Eul ce accepta feminitatea).

Ep4 = B2C. Eul in faza de depersonalizare-gelos-care se intoarce impotriva lui insusi. Negarea proiectiei si inflatiei.

F1. Eu - integrarea Eului (identificare totala cu altul).

F2. Eul dezintegrat. Transformarea Eului. Pierderea Eului.

Aspectele psihodinamice abordate din aceasta perspectiva au n vedere urmatoarele considerente:

a)     Relatia constient-inconstient, reflect@nd bipolaritatea manifestarilor sistemului psihic uman, este de importanta fundamentala, si i vom prezenta unele caracteristici separat, consider@nd-o bazala pentru exteriorizarea simbolica a personalitatii. Mentionam ca acest raport se prezinta n forma s1996, 237, p. 245t:

relatiilor circulare;

relatiilor de subordonare integrativa (fie dominarea inconstientului de catre constient, fie invers, a constientului de catre inconstient);

relatiilor de echilibrare - premisa a realizarii formulelor acomodative caracteristice manifestarilor predomi-nante ale constientului.

b) Relatia dintre psihismul subiectiv (intern) si comportament (extern) este n general modelata social mai ales sub aspectul exteriorizarii expresive a persoanei, si poate fi abordata prin referire la criterii cronologice (temporale) la criterii modale (formale) si la criterii topice de localizare sau de profunzime (privind instantele psihice responsabile de comanda, controlul si reglarea comportamentului integrativ - adaptativ). |n special n aceast domeniu de relatii intervine regresia ca o conditie a manifestarii proiective, put@nd fi si ea temporala, topica sau formala c@nd poate avea diverse grade si care pot merge p@na la disolutie.

c) Relatia Eu - Lume vizeaza n special stabilizarile relative, conditionate socio-istoric (biografico-situational) si privesc specificul manifestarilor relativ continue, relativ constante, care orienteaza personalitatea.

Aici se au n vedere:

Specificul activitatii fantasmatice - cei mai multi specialisti n proiectivitate plaseaza actiunile proiective n cadrul functional al imaginarului si n legatura cu functia defensiva a persoanei (de conservare a Eului) s1976, 196, p. 15t. I se atesta acesteia, accept@ndu-i un specific de arier - plan, unele componente cantonate intim, profund, care au o manifestare ajustata sau mascata, p@na la nerecunoastere (néconnaissance).

Structurarile tematice ale orientarii si ale autodeterminarii persoanei, n care un loc primordial l ocupa structurile motivational-afective complexe : interesele, convingerile, idealurile, weltangschaung-ul fiecarui individ. Acestea realizeaza asa numitul continuum emotional valoric al persoanei.

Matricile de criterii prin care se realizeaza selectivitatea, electivitatea si preferentialitatea specifica persoanei, fata de obiecte (lucruri, medii, persoane, valori, etc) si prin care si exprima n mod unic distinctivitatea, specificitatea sa relativ stabila sub aspect cantitativ si calitativ de ordin relational (n situatie, interpersonal si integrativ grupal s.a.).

Aceste trei nivele se interconditioneaza si intercoreleaza functional, si putem constata o diversitate a manifestarilor proiective, care n anumite conditii se pot organiza si prezenta ca o veritabila conduita proiectiva specifica persoanei.

Instantele launtrice ale personalitatii considerate din perspectiva celei de-a doua topici Freudiene sunt corelabile cu modelul subsistemelor din prima topica Freudiana (inconstient, preconstient si constient) si s-ar putea reprezenta astfel:

Referinte bibliografice: