Timiditatea - Simptomele timiditatii

Timiditatea

Timiditatea poate fi definita experimental ca discomfort si/sau inhibitie in situatii interpersonale care intervin in urmarirea unor teluri interpersonale sau profesionale. Este forma de excesiva centrare pe sine/de sine o preocupare fata de/asupra unor ganduri/idei, sentimente si reactii fizice. Poate varia de la stangacii/dificultati sociale la/spre totala inhibare a fobiei sociale. Timiditatea poate fi cronica si dispozitionala, servind ca o trasatura de personalitate care este principala/centrala in unele definitii/definiri de/despre sine.

Timiditatea situationala implica experimentarea simptomelor de timiditate in indeplinirea specifica sociala a situatiilor dar nu incorporata intr-o conceptie de/despre sine. Reactiile timide pot surveni/aparea la unele sau la toate din urmatoarele nivele: cognitiv, afectiv, fiziologic si comportamental, si pot fi oprite de o larga varietate de replici sau aluzii destepte. Printre cele mai tipice sunt: autoritatile, interactiune fata in fata cu sexul opus, intimitate, straini, trebuind sa iei initiativa intr-o actiune individuala intr-un cadru de grup, si initierea actiunilor sociale in cadre nestructurate, spontane, comportamentale. Metaforic, timiditatea este o intoarcere inapoi de la viata aceea slaba/insuficienta/nepriceputa, angajamente ale legaturilor umane.

Simptomele timiditatii

Emotivitatea

Emotivitatea (dupa Gaston Berger): "Numim emotiv, un individ care se tulbura in situatii in care cea mai mare parte a indivizilor sunt calmi, sau care, in circumstante date, este mai emotionat decat media. Non-emotivul este, dimpotriva, dificil de emotionat, emotiile sale nefiind prea violente; diferentele de emotivitate dau nastere la scandaluri si neintelegeri intre indivizi. Emotivul, care isi blestema emotivitatea atunci cand sufera, o considera daca nu ca un bun, cel putin ca o valoare pretioasa. Non-emotivul i se pare cand un ipocrit care isi disimuleaza sentimentele, cand o fiinta anormala, nu tocmai umana".

Orice eveniment din viata noastra atrage dupa sine o reactie. Cand evenimentele sunt importante, tensiunea psihica ridicata se descarca deseori prin emotii. Nu toti oamenii se emotioneaza insa la fel de usor. Emotivitatea crescuta se manifesta tocmai prin tendinta de a te tulbura puternic, de a te emotiona usor. Emotivul se tulbura pentru lucruri marunte, neinsemnate. Non-emotivul, dimpotriva, se emotioneaza foarte greu.

Desigur emotia este si in functie si de energia mobilizata. Daca cineva doreste mult sa ocupe un anume post, la concursul pentru acest post va avea emotii destul de mari, nu pentru ca ar fi un emotiv, ci deoarece investitia afectiva este mare. Un emotiv adevarat se emotioneaza mult, chiar daca nu tine sa ia examenul.

Emotivitatea ar fi mai bine caracterizata prin "excitabilitate afectiva", fiindca alaturi de emotivii predispusi de a se emotiona puternic (tipul neechilibrat-coleric) putem gasi persoane "sensibile", predispuse in a se atasa de oameni si lucruri ("sentimentalii" sau firile pasionale, etc.).

E vorba deci de o predispozitie spre stari afective.

Scala de Extraversie-Introversie

Subiectii care obtin note mari la scara "E" (peste 18) intra in categoria extravertilor. Ei au tedinta de a fi expansivi, impulsivi, sociabili si de a participa nemijlocit la activitatile grupului (atat la cele de munca cat si la cele ludice). Aceasta categorie de oameni reprezinta extravertii tipici, adica: au multi prieteni si le place sa fie inconjurati de oameni. Au tendinta de a fi agresivi si dominanti; isi pierd usor stapanirea de sine. Le place sa riste, sa caute schimbarea precum si emotiile puternice; prefera miscarea si notiunea. In general sunt optimisti si nepasatori. Le plac petrecerile, au nevoie de oameni cu care sa vorbeasca, nu le plac activitatile solitare. Isi asuma

Usor riscuri, le plac actiunile stimulative, actiunile dupa inspiratia momentului. Le place sa faca glume , au reactii prompte; sunt amatori de variatii. Amatori de veselie, ras, buna dispozitie. Sentimentele si maniera lor de exprimare nu sunt bine controlate.

Subiectii care obtin note mici la scara "E" (sub 10) intra in categoria introvertilor, adica a introvertilor tipici. Acestia sunt ponderati si introspectivi. Le place viata linistita, ordonata, care se desfasoara in cadrul unor coordonate precise. Fata de majoritatea oamenilor sunt rezervati si distanti, exceptie facand doar prietenii sai intimi. Sunt oameni mai distanti, exceptie facand doar prietenii sai intimi. Sunt oameni mai degraba pesimisti, prevazatori, la care implicarea eului in activitati se realizeaza mai greu. Ei evita senzatiile tari. Isi stapanesc impulsurile de moment si in general nu au manifestari agresive. De regula isi controleaza sentimentele intr-o masura mai mare decat extravertii.

Subiectii care obtin note medii la scara "E" (intre 11-17) intra in categoria ambivertilor.

Acesti oameni nu sunt nici extraverti nici introverti, sau sunt si extraverti si introverti in acelsi timp. Ei reprezinta categoria cea mai ideala de oameni. In principiu ei se pot intelege bine cu toata lumea, adica si cu extravertii si cu introvertii, sau cu nimeni in acelasi timp. Ei pot fi in anumite situatii, si in anumite momente introverti, iar in altele extraverti; sau in aceleasi situatii dar in momente diferite cand introverti, cand extraverti. In principiu ei reprezinta oamenii care se acomodeaza cel mai usor in orice fel de situatii si cu orice fel de oameni. Ei pot obtine si munci in orice post, tocmai pentru ca sunt ambiverti. Din pacate ei sunt deseori priviti ca mincinosi, teatrali, superficiali de catre ceilalti oameni tocmai datorita capacitatii lor de a fi "altfel", adica ambiverti. Acesti oameni reprezinta idealul uman, tocmai deaceea sunt si foarte rari. Nu trebuie sa fie surprinsi daca vor fi acuzati pe nedrept de ceilalti de "cine stie ce prostie", sau ca multi oameni nu ii inteleg. Ei sunt altfel si ar trebui sa accepte acest lucru, si sa il priveasca ca pe un dar.

In ceea ce priveste compatibilitatea dintre aceste trei categorii de oameni, parerea mea este ca:

extravertii se inteleg bine cu cei ca ei, dar si cu introvertii, pentru ca li se considera superiori

lor (orice om are nevoie sa domine pe cineva sau ceva, dar mai ales extravertii); dar si cu

ambivertii, la acestia nu vor aprecia si nici nu vor suporta foarte bine felul lor de a fi, de a

se intelege cu toata lumea, si de a reusi absolut orice isi propun.

Unii dintre extraverti ii prefera pe introverti pentru ca ei insisi au niste probleme nerezolvate

sau neacceptate, sau au dezvoltat in timp diverse complexe(de inferioritate, de exemplu); sau

nu se cunosc cu adevarat, sau nu se accepta asa cum sunt.

introvertii se inteleg bine cu cei ca ei, dar si cu extravertii, in general pentru ca inconstient

si-ar dori sa fie ca ei, sau pentru ca li se par mai buni ca ei, sau poate pentru ca li se par cu

adevarat superiori lor; mai pot fi si situatii in care introvertii pentru ca au dezvoltat in timp

diverse complexe(de superioritate) sa doreasca si chiar sa se inteleaga bine cu extravertii,

sau din cauza complexelor sau dintr-o putina cunoastere de sine/neacceptare de sine sa-si

doreasca sa fie sau chiar sa se creada extraverti.

ambivertii se pot intelege bine cu toata lumea, dar mai ales cu cei ca ei. Exista riscul ca ambi-

vertii daca dezvolta in timp anumite complexe ( de inferioritate/de superioritate) sa-si schim-

be conditia adica sa devina chiar extraverti/introverti.

Scala de nevrozism-stabilitate

Subiectii care obtin note mari la scara "N" sunt caracterizati printr-o labilitate emotionala accentuata si au reale dificultati in restabilirea echilibrului psihic dupa socuri emotionale. Se plang frecvent de dereglari somatice, difuze, ca de exemplu dureri de cap, dureri dorsale, tulburari digestive, insomnii, etc. Pe plan psihic, ei acuza stari de anxietate si sunt framantati de numeroase griji. Sub efectul stressului, aceste persoane sunt predispuse la tulburari nevrotice. Aceste predispozitii nu trebuiesc confundate cu adevarata de presie nervoasa, acesti oameni putand totusi sa se acomodeze in mod adecvat exigentelor muncii, ale vietii de familie, etc.

Subiectii care obtin note mici la scara "N" intra in categoria persoanelor stabile din punct de vedere emotional. Caracteristic acestora este gradul ridicat de integrare, puterea eului, autocontrolul ridicat.

Scala "L"-minciuna

Subiectii cu minciuni (peste 2-3) intra in categoria persoanelor incerte. Ei pot fi intr-adevar persoane incerte, sau este doar o chestie de moment. Daca totusi acest lucru ii caracterizeaza, sa nu ii surprinda daca ceilalti ai vor acuza ca sunt mincinosi, sau sa nu ii surprinda faptul ca uneori oamenii nu iau in seama ceea ce spun, indiferent daca e bine ceea ce spun sau nu. Acesti oameni vor trebui sa invete sa fie mai hotarati si mai decisi, dar totodata sa invete si sa nu mai ia in seama micile neplaceri provocate de ceilalti/de viata.

Concluzie

Toate aceste trasaturi de personalitate nu sunt niste defecte, ba din contra, parerea mea este ca ele sunt niste daruri ale noastre. Ele pot deveni calitati in functie de noi, in functie de cat de mult ne identificam cu ele, in functie de acceptarea lor, si in functie de ceea ce vrem de la noi, pentru noi, si ceea ce vrem sa devenim/sa obtinem.

Un secret de-al meu pe care cu drag vi-l impartasesc si voua este: orice fel de probleme ai avea, orice fel de defecte ai avea, indiferent cat de rele si grave ar fi ele, important este sa le accepti ca exista. Acceptarea joaca un rol foarte important in viata noastra, a oamenilor. Problemele sau defectele odata acceptate, inseamna ca sunt pe jumatate rezolvate. Daca vreti sa mergeti mai departe, sa va rezolvati problemele si defectele sa le transformati, trebuie sa le constientizati. Aceasta constientizare inseamna de fapt analizarea atat a efectelor, cat si a cauzelor care le-au produs/generat. Odata analizate puteti merge la urmatorul pas, adica sa va aduceti aminte si sa va analizati momentele bune si calitatile dumneavoastra; si sa invatati pasii facuti in aceste situatii. Pentru evitarea altor probleme/defecte este bine sa folositi pasii invatati din momentele bune si de la calitati. Din pacate am fost educati spre negativism si esec, ne identificam cu ele, iar atunci cand vin si momentele bune, nu le mai vedem, nu le mai simtim, de parca nu ne-ar mai apartine. La fel procedam si cu calitatile.

Problemele/momentele bune, defectele/calitatile sunt simtite si traite diferit de fiecare individ in parte. Deci cine zice ca ele sunt intr-adevar probleme sau defecte. Trebuie sa ne gandim ca poate defectele noastre, pentru altii sunt calitati, iar problemele noastre pentru altii sunt momente bune.

Secretul unei vieti fericite este acceptarea de sine, cu tot cu bune si cu rele.

"Iubeste-te pe tine pentru a putea iubi pe altii, iubeste-i pe altii pentru a fi iubit".

Sfaturi pentru parinti

Pentru a nu avea copii timizi, respectati urmatoarele sfaturi date de psihologi:

Nu fiti superprotectori - Desi ar putea parea contradictoriu, va puteti ajuta copilul mult mai eficient lasandu-l sa faca fata singur la provocari. Decat sa sariti in ajutorul copilului la orice semn de stress sau suparare, mai bine oferiti-i un suport indirect. Gradat, expunetiva copilul la noi situatii, oameni si locuri pentru ca el sa invete sa faca fata noilor provocari. De asemenea, incurajati-l sa exploreze noi lucruri si situatii.

Aratati-le respect si intelegere - Copilul dumneavoastra are viata lui emotionala diferita de a dumneavoastra. Este important sa ii aratati ca ii intelegeti timiditatea, stand de vorba cu el despre sentimentele sale, despre starile de nervozitate si teama. Apoi aratati-i ce ar avea de castigat daca ar incerca noi experiente, in ciuda faptului ca se teme. Incepeti prin ai dezvalui stari asemanatoare de teama prin care ati trecut si dumneavoastra in copilarie. Depasirea anxietatii si fricii nu este un proces simplu; sentimentele raman, chiar daca se ajunge la controlarea comportamentului. Este nevoie de simpatie, rabdare, perseverenta.

Incurajatii tot timpul - Copiii timizi sunt sensibili, in special in momentele cand se simt stanjeniti. Spre deosebire de alti copii, ei au nevoie de mai multa atentie, confort si incurajare dupa ce au fost "necajiti".

Ajutati-i sa-si formeze prietenii - Invitati acasa cativa din amicii copilului dumneavoastra. Acordati-le cat mai multa libertate in realizarea planurilor de joaca. Astfel, vor castiga experienta in relatiile cu alti copii. De retinut faptul ca un copil timid se va descurca si se va simti mai bine jucandu-se cu copii mai mici ca varsta decat el.

Sfatuiti-va cu profesorii - In general, profesorii fie acorda o atentie prea mare unui copil timid, fie interpreteaza tacerea si pasivitatea lui ca dezinteres pentru scoala sau lipsa de inteligenta. Discutati cu profesorii ce masuri ar trebui luate in clasa sau pe terenul de joaca.

Pregatiti-va copilul pentru noi experiente - Puteti contribui la reducerea fricii si anxietatii ajutandu-va copilul sa se obisnuiasca cu experiente noi. Duceti copilul sa vada o scoala inainte de a intra in ciclul primar. Ajutati-l sa-si pregateasca activitatile care reprezinta pentru el situatii noi (de exemplu, cum sa ceara informatii unui necunoscut, cum sa se comporte la o petrecere, etc.).

Ajutati-l sa-si gaseasca activitati potrivite varstei - Incurajati-va copilul sa se implice in activitati extrascolare pentru asi dezvolta relatiile cu prietenii si deprinderile sociale.

Oferiti-le un suport indirect - Intrebati-va copilul cat de mult doreste ca dumneavoastra sa va implicati in activitatea lui. Pentru unii copii, aplauzele si aclamatiile parintilor la un meci de fotbal la care ei participa pot fi stanjenitoare. In acest caz mai bine ar fi sa discutati cu copilul despre activitatile in care este implicat si sa-i aratati multumirea si mandria dumneavoastra.

Feriti-va de certuri - Nu este atat de importanta depasirea timiditatii copilului pe cat este sa-i oferim siguranta si armonie in familie.

Folositi-va si de propriul dumneavoastra comportament - Daca nu sunteti timid, intelege-ti ca poate coplilul dumneavoastra are nevoie de mai mult timp pentru a se simti mai relaxat intr-o noua situatie. Daca si dumneavoastra sunteti timid, veti putea sa va folositi de propria dumneavoastra timiditate ca de o noua cale de a va ajuta copilul sa si-o depaseasca pe a lui.

Cel mai important - este sa discutati, sa-i tolerati si sa va iubiti copiii asa cum sunt ei, chiar si timizi, si nu cum ati dori dumneavoastra sa fie.