ECONOMIA POLITICA - STIINTA TEORETICA FUNDAMENTALA

1.1. Economia - componenta principala a societatii umane

1.2. Aparitia si dezvoltarea economiei politice ca stiinta

1.3. Obiectul de studiu al economiei politice

1.4. Stiinta economica in sistemul general al stiintei

1.1. Economia - componenta principala a societatii umane

Produs istoric al unei dezvoltari indelungate si contradictorii, economia lumii contemporane, constituie un domeniu principal al realitatii, un subsistem important al societatii, o componenta a progresului umanitatii.

Aparuta din natura, societatea umana se dezvolta in stransa interactiune cu aceasta. Viata sociala nu este insa o simpla prelungire a naturii, ci marcheaza trecerea la o alta forma de existenta a materiei - forma sociala - a carei trasatura definitorie este prezenta omului ca fiinta constienta si activa. Subiect si obiect al vietii sociale, omul este atat parte a naturii cat si a societatii. Existenta si dezvoltarea sa se bazeaza pe schimbul permanent de substante cu natura si cu mediul social in care traieste, schimb ce se realizeaza in si prin practica sociala.

Problema raportului natura-om-societate a constituit totdeauna subiect de preocupare pentru gandirea social-filosofica si economica. Acest raport, releva interactiunea, intrepatrunderea si unitatea dinamica dintre elementele raportului, unitate in care omul, ca sinteza intre componenta naturala si cea sociala, actioneaza asupra naturii, o modeleaza si o adapteaza scopurilor si nevoilor sale, dar, totodata, sufera influenta ei permanenta.

In functie de diviziunea muncii in societate, se constituie si diferitele domenii ale vietii sociale: economic, politic, juridic, ideologic, artistic, religios, moral, cultural, mediu inconjurator etc. Intre diferitele domenii ale vietii sociale, ale sistemului social, exista raporturi, legaturi si interdependente, care conditioneaza progresul intregului sistem social. Oricare ar fi forma de manifestare a vietii sociale, la baza existentei si desfasurarii ei, a dezvoltarii celorlalte sfere de activitate sta activitatea economica. La randul ei, activitatea economica este influentata de celelalte structuri ale societatii.

Punctul de pornire, impulsul si motivatia oricarei activitati umane sunt nevoile sau trebuintele. Ca cerinte obiective ale existentei umane, nevoile reflecta raporturile oamenilor cu mediul natural si cel social si ii determina sa actioneze asupra lumii exterioare pentru a crea bunurile si serviciile necesare intretinerii si asigurarii progresului vietii lor.

Ansamblul nevoilor de consum ale oamenilor, la care se adauga nevoile conditionate de organizarea sociala a traiului acestora in societate, constituie nevoia sociala. Aparitia, formarea si dezvoltarea nevoii sociale, este conditionata, inainte de toate, de productia bunurilor si a serviciilor materiale si a valorilor spirituale.

Nevoile economice exprima cerinte a caror implinire genereaza activitati si relatii economice intre oameni. Se caracterizeaza prin faptul ca se satisfac cu bunuri materiale si servicii ce rezulta din activitatea economica, din imbinarea substantelor din natura cu munca omeneasca, iar prin utilizarea si consumul lor se asigura in primul rand, viata materiala a oamenilor si a societatii in continuitatea si innoirea ei permanenta.

In cadrul activitatilor economice, un loc principal revine productiei materiale. In productie, oamenii actioneaza asupra naturii si o transforma in functie de nevoile lor, urmarind crearea de bunuri si servicii corespunzatoare diferitelor categorii de nevoi economice.

Bunurile economice create in productie sunt supuse repartitiei sau distributiei in raport de nevoile societatii, asigurarea continuitatii productiei si satisfacerii nevoilor individuale de consum. Ele parcurg apoi sfera schimbului sau circulatiei, pentru ca, in final, sa devina obiect al consumatiei.

In societatea contemporana, are loc adancirea diviziunii sociale a muncii, procesul de separare si diferentiere a activitatilor se accentueaza, sunt create noi ramuri si subramuri ale productiei materiale, cat si alte activitati care se materializeaza sub forma serviciilor economice. Rezultatul activitatilor de servicii se finalizeaza atat in bunuri materiale cat si in efecte care nu imbraca intotdeauna forma materiala. Ansamblul de activitati care privesc productia sociala, inclusiv cercetarea stiintifica, repartitia, schimbul si consumul bunurilor materiale si a serviciilor economice, in interdependenta lor, recuperarea si reutilizarea bunurilor, protectia mediului constituie economia societatii contemporane. In reluarea lor neintrerupta si in unitatea lor aceste activitati constituie procesul reproductiei sociale.

Intre sferele activitatii economice - productie, repartitie, circulatie, consum - exista o stransa interdependenta, ele formand o unitate organica. Delimitarea acestor sfere, definirea legilor care le genereaza dezvoltarea, dezvaluirea raporturilor dintre ele se afla in centrul preocuparilor stiintei economice.

In lumea contemporana, datorita adancirii diviziunii muncii, accentuarii dependentelor si interdependentelor pe plan intern si international, ca si a necesitatii dezvoltarii economice eficiente, economia se structureaza pe nivele: microeconomie, macroeconomie si mondoeconomie sau economie mondiala.

Cuvantul "microeconomie" provine de la cuvantul grecesc "mikros", adica "mic". Ea desemneaza fenomenele, procesele, relatiile si activitatile economice de la nivelul unitatilor de baza ale economiei, ale agentilor economici elementari - societati comerciale, institutii financiar-bancare, de asigurari, administratii locale, menaje (gospodarii).

Microeconomia este nivelul dominant si determinant al unei economii deoarece aici se concep si se realizeaza bunurile economice, are loc activitatea economica si se realizeaza finalitatile economice.

Ca ramura a stiintei economice si ca nivel structural si functional al economiei - microeconomia - indeplineste functii importante in alocarea si utilizarea resurselor limitate, rare si tot mai scumpe in vederea acoperirii nevoilor aflate in crestere si diversificare. La nivelul microeconomic, in economiile de piata, se decide ce se produce, cat se produce, cum se produce, cu ce resurse si factori de productie, pentru cine se produce, cu ce finalitati se produce, care sunt efectele si implicatiile activitatii economice pe termen scurt si mai lung. Cu alte cuvinte, microeconomia studiaza alegerile si actiunile agentilor economici (firme, gospodarii, guvern, etc.)

Microeconomia, cu problematica ei, reprezinta si o componenta fundamentala a stiintei economice si a economiei politice.

Cuvantul "macroeconomie" provine tot din limba greaca, ("makros" adica "mare"), semnificand probleme economice si activitati economice de dimensiuni mari, agregate, pe ansamblul sistemului economic si a subsistemelor sale (ramuri, subramuri, domenii de activitate, sectoare institutionale).

Macroeconomia se concentreaza cu prioritate catre analiza dimensionala si calitativa a mecanismului de functionare a economiei nationale, a legaturilor, interdependentelor si corelatiilor dintre variabilele macroeconomice, punand accentul pe aspectele de masurare a influentelor directe si indirecte dintre acestea in vederea cunoasterii realitatii si orientarii deciziilor de politica macroeconomica. Macroeconomia are ca obiect de studiu cunoasterea comportamentului economic global al agentilor economici agregati. Ea studiaza mecanismele pietelor nationale generalizate (piata bunurilor si serviciilor, piata resurselor si factorilor de productie, piata muncii, piata monetara, financiara si valutara etc.), performantele sistemului economic, echilibrele si dezechilibrele care se manifesta si solutiile rezolvarii acestora.

Desfasurarea activitatii economice presupune existenta unor comunitati umane, ale caror forma, complexitate si trainicie sunt determinate de conditiile concret-istorice, de nivelul dezvoltarii societatii. Primele manifestari de viata economica au avut loc in cadrul unor forme simple de comunitate umana. In societatea moderna, complexitatea vietii economice au impus formele evoluate de viata sociala - poporul si natiunea. Formarea natiunilor si a statelor nationale a creat cadrul constituirii economiilor nationale. Rezultat a unui indelungat proces istoric, economia nationala cuprinde totalitatea ramurilor de activitate economica si extraeconomica dezvoltate pe teritoriul statului national, aflate intr-o stransa interdependenta. Intre economiile nationale s-au dezvoltat in timp multiple legaturi, interdependente, conditionari si conexiuni economice, ele devenind parti ale economiei mondiale (globale). Economia mondiala este constituita din ansamblul economiilor nationale ale statelor lumii, privite in legaturile, interdependentele si conexiunile dintre ele.

La randul lor, economiile nationale genereaza progresul economiei mondiale. In linii generale, economia mondiala s-a conturat la sfarsitul secolului al XIX si inceputul secolului al XX-lea, ca urmare a formarii statelor si a extinderii diviziunii internationale a muncii. Economia mondiala cunoaste si in prezent un proces de desavarsire prin deprinderea unor state din cadrul altora sau de integrare a unor economii (in cadrul tendintei de globalizare).

Diviziunea mondiala a muncii a creat necesitatea obiectiva a stabilirii unor raporturi economice intre tarile lumii. Aceste relatii de interdependenta se concretizeaza intr-o multitudine de fluxuri economice de bunuri materiale si servicii, de capitaluri si de forta de munca. O caracteristica a economiei mondiale contemporane este amplificarea, diversificarea si interconditionarea dintre aceste fluxuri, prin cresterea complexitatii lor. Relatiile economice internationale reprezinta ansamblul legaturilor economice, obiective si necesare ce se stabilesc intre agentii economici apartinand diferitelor tari, legaturi ce se formeaza in virtutea diviziunii mondiale a muncii.

Principalii subiecti in relatiile economice internationale sunt statele nationale. Existenta, dezvoltarea si diversificarea relatiilor economice internationale impun interventia activa a statului, in calitate de subiect primar de drept international, in vederea realizarii cadrului desfasurarii acestora, incheierii unor acorduri comerciale si de cooperare economica intre tari. Alaturi de tari, un rol important in relatiile economice internationale il au organizatiile si organismele regionale sau mondiale, marile societati transnationale, si agentii economici ai statelor lumii.

Forma concreta de realizare a relatiilor economice internationale o formeaza fluxul economic international. Acesta semnifica miscarea unor valori materiale, banesti si spirituale de la o tara la alta. Fluxurile imbraca forme diferite precum: produse, servicii, capitaluri, forta de munca, cunostinte stiintifice si tehnice.

Totalitatea fluxurilor economice internationale care fac obiectul schimbului reciproc de activitati dintre economiile nationale, in interdependenta dintre ele, formeaza circuitul economic mondial. El are caracter obiectiv, istoric, dinamic si complex.

Fluxurile economice constituie obiectul pietei mondiale. Ea reprezinta spatiul (locul) de manifestare a diviziunii internationale a muncii, a ansamblului de relatii de schimb care se stabilesc intre agentii economici din tari diferite, pe baza cererii si ofertei. Ca forme ale pietei mondiale amintim: comertul international; piata internationala a capitalurilor; piata mondiala a muncii; piata schimburilor valutare; piata produselor tehnico-stiintifice.

1.2. Aparitia si dezvoltarea economiei politice ca stiinta

Motivatia cautarilor teoretice si actiunilor practice in economie, a fost si ramane, in principal, legata de necesitatea obtinerii cunostintelor si experientei care permit un permanent progres in rationalizarea, optimizarea raportului resurse si nevoi, la nivel individual si social.

Istoria gandirii economice stiintifice consemneaza perioadele si realizarile obtinute, in timp, in procesul devenirii si permanentei imbogatiri a stiintei economice si economiei politice. In sinteza, consemnam principalele momente, personalitati si rezultate care au marcat procesul aparitiei si afirmarii stiintei economice.

1. Inceputurile intelegerii si explicarii fenomenelor si proceselor economice isi au geneza in antichitate. Spiritele luminate ale vremii din China, India, Egipt si Babilon au avut preocupari legate de studierea si explicarea unor fenomene economice. Ele au fost intensificate si au dobandit o anumita permanenta in Grecia si Roma antica, de cand incep sa apara si intra in circuitul general al cunoasterii primele lucrari economice. Astfel, Xenophon scrie lucrarile Economicul si Despre venituri; Platon elaboreaza lucrarile - Statul, Republica si Legile; Aristotel isi expune conceptia generala si economica in lucrarile - Politica si Etica nicomachica.

De aceasta perioada este legata etimologia cuvantului economie, de origine greaca. Una din lucrarile lui Xenophon a fost intitulata "Oikonomikos", prin care grecii intelegeau economia casnica: "Oikos" inseamna casa, cetate si "nomos" desemneaza principiul, legea, regula. Astfel, obiectul economiei consta in stiinta (arta) administrarii cetatii.

2. In evul mediu, gandirea economica este subordonata moralei crestine, avandu-i ca reprezentati pe Toma D'Aquino si Thomas Münzer, lucrarile acestora neaducand multe lamuriri pe taram economic.

3. In perioada cuprinsa aproximativ intre anii 1450-1740, gandirea economica si practica realizeaza progrese evidente. Aceasta perioada este dominata la inceput de mercantilisti, care intreprind demersuri teoretice in domeniul populatiei, monedei, dobanzii, balantei comerciale si de plati, pretului etc., cat si eforturi rationale pentru rezolvarea problemelor practice. Esenta abordarilor teoretice si a actiunilor practice au ca finalitate imbogatirea natiunii.

In aceasta perioada, francezul Antoine de Montchrèstien foloseste pentru prima data in caracterizarea stiintei economice termenul de economie politica, iar J.B. Colbert precizeaza ca economia este pozitiva si normativa, stari ce implica teoria si practica si se verifica prin politica economica. Willyam Petty se impune cu importante contributii teoretice si metodologice in domeniul valorii, salariului, profitului, rentei etc.

4. In istoria gandirii economice se considera ca primul curent de economie politica cu valente coerente si liberale este al fiziocratilor. Acest curent premerge gandirii liberale clasice. Figurile cele mai reprezentative ale fiziocratilor sunt Fronçois Quesnay cu lucrarea "Tabloul economic" si A.R.J. Turgot cu "Reflexiuni asupra formarii si distribuirii bogatiei". In aceasta perioada economia politica devine mai sistematica, se bazeaza pe cercetari si concluzii riguroase, apeleaza la unele metode si tehnici de cunoastere, cum sunt analiza si sinteza, inductia si deductia etc. Fiziocratii construiesc un sistem notional economic cu valente originale si ofera o prima imagine formala si coerenta a reproductiei produsului national. Doctrina si politica fiziocrata sunt in esenta liberale. Liberalismul fiziocrat se sprijina pe o filozofie proprie: ordinea naturala. Ordinea naturala devine o trasatura fundamentala a liberalismului, sustinuta de mai toti ganditorii liberali.

Gandirea fiziocrata, cu filozofia ei sociala si cu valorile fundamentate pe ordinea naturala, libertatea si dreptul de proprietate ce se instaleaza si se impune la finele secolului XVII si inceputul secolului XVIII, ofera o importanta baza de sprijin si punct de plecare pentru clasicismul economic.

5. "Era" clasica si clasicismul economic se manifesta in secolul al XVIII-lea si al XIX-lea, iar spatiul de manifestare il reprezinta statele din Europa Occidentala aflate intr-o puternica dezvoltare. Anglia si Franta au o contributie majora la promovarea gandirii economice liberale clasice.

Clasicii liberalismului elaboreaza lucrari economice care au rolul de a polariza gandirea economica liberala, orientandu-o teoretic, metodologic si practic. In aceasta perioada apar lucrarile de referinta ale gandirii clasice liberale: "Avutia natiunilor. O cercetare asupra naturii si cauzelor ei", scrisa de Adam Smith in 1776; "Principiile economiei politice si ale impunerii" scrisa de David Ricardo in 1817; "Principiile de economie politica", elaborata de J.S. Mill (1848); "Eseu asupra principiului populatiei" scrisa de Th. Malthus (1798); "Tratat de economie politica", realizata de J.B. Say (1803).

Aceasta perioada de timp din secolele XVIII si XIX a intrat in istorie ca perioada clasicismului economic. Este perioada de autonomizare a economiei politice ca stiinta si inceputul afirmarii stiintei economice. Ideile economice exprimate, de regula, in lucrari filosofice, istorice, de morala etc., sunt acumulate, reconsiderate, imbogatite si cuprinse in lucrari de specialitate economica. Economia devine tot mai mult sfera de cunoastere si orientare practica a specialistilor economisti. Scopul stiintei economice este atat sub aspectul teoriei cat si al practicii, acela al cunoasterii cauzelor care conduc la imbogatirea individului si naturii. Conceptia fundamentala despre organizarea si conducerea economiei de marfuri (schimb) este cea a ordinii naturale, bazata pe legi naturale, pe autoreglare si libertate.

Clasicii studiaza cu metode tot mai perfectionate (analiza, abstractizare, deductie etc.) in mod sistematic fenomenele si procesele microeconomiei. Ei considera ca microeconomia reprezinta fundamentul dezvoltarii si progresului economic, al intreprinzatorul individual si colectiv, ca interesul personal asigura pacea sociala.

Clasicii economiei liberale au studiat si adus contributii de valoare la clarificarea unor probleme economice fundamentale, cum sunt: valoare, pret, productie, repartitie, crestere economica, schimburi internationale etc. Teoria clasica liberala a luminat si orientat progresul economic pana in perioada contemporana, ea a fost evaluata si reevaluata in diferitele etape ale dezvoltarii economiei societatii, a economiei de piata, a definit locul si rolul economiei in viata societatii si a economiei politice ca stiinta teoretica fundamentala.

6. Gandirea economica clasica liberala se confrunta in secolul al XIX-lea cu gandirea marxista. Aceasta noua paradigma, cum o definesc specialistii, s-a nascut pe baza, la confluenta si confruntarea dintre filozofia germana, economia clasica engleza si socialismul francez. Marxismul a fost caracterizat de promotorii lui - Karl Marx si Friedrich Engels - precum si de specialisti din economia contemporana, ca fiind concomitent filozofie, metoda de analiza, viziune istorica despre evolutia economiei, politica economica, cat si un sistem de economie politica.

In domeniul economic, principala lucrare este "Capitalul" lui Karl Marx, aparut in mai multe volume, tratand probleme economice fundamentale: momentele principale ale reproductiei - productie, repartitie, schimb si consum ; valoare; pret; capital; plusvaloare; marfa; productie de marfuri; salariu; profit etc.

Specialistii contemporani apreciaza unele contributii de valoare aduse de K. Marx, prin lucrarile sale economice la dezvoltarea economiei politice, dar prezinta si inconsecventele marxismului ca teorie si perspectiva pentru omenire.

7. La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, apare si se dezvolta gandirea si scoala liberala neoclasica sau marginalista. Reprezentantii ei de seama sunt economistii Stanley Jevons, Carl Menger, Leon Walras, Eugen Böhm-Bawerk, Alfred Marshall si altii.

Gandirea neoclasica porneste de la liberalismul clasic, caruia ii aduce perfectionari si modificari, determinate de noile realitati economice si sociale. Neoclasicii, reformeaza teoria economica liberala clasica renuntand la (sau reducand la limite necesare) teoria valorii de munca si apeland la o noua abordare - teoria utilitatii marginale - au marcat trecerea de la teoria obiectiva la cea subiectiva a valorii. Ei abordeaza cu prioritate microeconomia, considera ca economia se bazeaza pe concurenta perfecta, pe fundamentele liberale, studierea productiei, repartitiei, schimbului si consumului trebuind sa vizeze echilibrul economic etc.

8. In deceniul al 3-lea al secolului al XX-lea, se cristalizeaza doctrina keynesista, promovata de John Maynard Keynes, economist englez, cu contributii majore la progresul economiei politice si stiintei economice. Keynesismul apare pe fondul si conceptia gandirii economice liberale, pe care le imbogateste, le aseaza pe realitatile economiei contemporane, aflate in perioada anilor 1929-1933 in evolutie ciclica, fiind marcata de cea mai mare criza economica cunoscuta pana atunci.

J.M. Keynes, elaboreaza lucrarea "Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor" publicata in 1936 in Anglia, unde a abordat teoretic si practic solutiile eficiente de insanatosire a economiei mondiale. Aceasta lucrare a dominat gandirea economica si politica economica din tarile dezvoltate pana in anii '70 ai secolului trecut.

Printre contributiile scolii keynesiste amintim urmatoarele: afirma importanta microeconomiei si a macroeconomiei si plaseaza analiza economica la ambele niveluri ale economiei, in dublu flux, fizic si monetar; preia si perfectioneaza unele principii ale clasicismului liberal si considera necesara si posibila in anumite limite interventia statului in economie, mai ales pentru orientare economica si atenuarea unor dezechilibre; sustine ca politica economica trebuie sa aiba fundamentare stiintifica; in economia nationala trebuiesc asigurate echilibrul general si echilibrele partiale, iar echilibrul de ansamblu trebuie privit si prin prisma ocuparii cat mai depline a fortei de munca.

9. Istoria a cunoscut in secolul al XX-lea, aparitia gandirii economice bazate pe socialismul de tip colectivist, inspirata din teoria marxista, dar care in linii generale s-a indepartat de aceasta, ajungand la dictatura in viata sociala. In timpul existentei si afirmarii ei, in statele care au incercat sa faureasca socialismul, aceasta conceptie a fost in contradictie cu fundamentele economiei de marfuri sau de piata. Sistemul economic socialist, colectivist, a promovat proprietatea de stat pe care a incercat sa o generalizeze, a redus pana la limitele disparitiei proprietatea privata, a introdus planificarea centralizata si a redus importanta mecanismului pietei, concurentei, cererii si ofertei, a parghiilor valorice etc. Ea a eliminat initiativa si stimulentele economice, iar criza economica si politica a anilor '80 ai secolului al XX-lea, a inlaturat in cea mai mare parte din viata economica aceasta conceptie, devenind neoperationala si falimentara.

10. Perioada inceputa in deceniul al optulea al secolului XX are in vedere realitatile economice contemporane, beneficiind de cuceririle anterioare ale stiintei economice, de tehnicile de analiza existente, astfel ca teoriile elaborate in trecut au fost si sunt dezvoltate si actualizate. Concomitent, raportarea la realitate, a dus la abandonarea sau marginalizarea unora din ideile, teoriile si doctrinele vechi.

In evolutie istorica, constatam ca s-au realizat progrese evidente in diferitele perioade de evolutie a economiei si societatii, ca in fiecare perioada, gandirea si conceptia economica au fost pluridimensionale, un anumit tip de gandire si actiune fiind dominanta.

Printre ganditorii romani care si-au adus contributia la dezvoltarea stiintei economice ii consemnam pe: Dimitrie Cantemir, Teodor Diamant, Nicolae Balcescu, Ion Ghica, George Baritiu, Dionisie Pop Martian, P.S. Aurelian, Virgil Madgearu, Victor Slavescu, G. Mladenatz, Ion Raducanu, Ion N. Angelescu, George Tasca, Mihail Manoilescu, Nicolae Georgescu-Roegen, Costin Murgescu, Victor Jinga, Mitita Constantinescu, Costin C. Kiritescu s.a.

1.3 Obiectul de studiu al economiei politice

Legat de obiectul de studiu al economiei politice, de rolul sau in sistemul stiintei economice si al stiintei in general, consemnam o mare diversitate de raspunsuri, puncte de vedere, cu asemanari si deosebiri, cu diverse grade de nuantare in cadrul optiunilor asemanatoare.

Marea diversitate a raspunsurilor, a punctelor de vedere si definitiilor date Economiei Politice au motivatie obiectiva si sunt determinate de realitatea economica privita in dinamica societatii umane. Argumentele principale ale diversitatii raspunsurilor sunt: complexitatea domeniului economic, dinamica sa in cadrul sistemului societatii; cresterea si diversificarea permanenta a cunostintelor stiintifice despre economie; pozitiile metodologice diferite pe care se situeaza diferitii cercetatori in domeniul economiei, stiintei economice si economiei politice.

In antichitate, termenul preferat pentru denumirea acestor preocupari legate de viata economica era cel de "economie". Xenophon si Aristotel considerau economia ca fiind stiinta economiei domestice, casnice. Termenul economie face trimitere directa la realitatea concreta, la practica economica, iar scopul ei era cresterea bogatiei.

Termenul de "economie politica" a fost folosit pentru prima data de catre francezul Antoine de Montchrèstien de Vatteville, in titlul lucrarii sale "Tratat de economie politica" inchinat regelui si reginei-mama, aparut in anul 1615. Denumirea isi are originea in cuvintele grecesti "oikonomia" si "politeia". Cuvantul "oikonomia" este format din: "oikos" care inseamna "casa", "gospodarie casnica" si "nomos" care inseamna "lege". Cuvantul "politeia" inseamna organizare sociala (de la "polis", adica oras, cetate).

Ulterior, au fost propusi si utilizati in anumite perioade si alti termeni pentru denumirea stiintei despre economie. O inventariere si cronologie a lor o realizeaza Aurel Negucioiu [1], dintre acestia consemnand: "Onealgia", "Chrematonomia", "Catallactica", "Plutonomia" sau "Plutologia", "Economia pura", "Economia realista", "Economia aplicata", "Economia sociala", "Economia civila", "Economia publica", "Economia Nationala", "Economia politica", "Economics" si altele. Fiecare denumire data preocuparilor specialistilor cu privire la explicarea stiintifica a economiei, are un anumit continut si caracteristici ce explica semantica si etimologia denumirii.

In orientarea cercetarii economice s-au conturat la un moment dat doua orientari: prima- consta in formularea de ipoteze relative la inlantuirea conceptelor generale (preturi, oferta, cerere, venit, etc.) si este denumita Economie pura; cea de-a doua - se ataseaza evolutiei fenomenelor in realitatea lor istorica si este numita Economie aplicata.

Economia pura presupune si permite examinarea fenomenelor si proceselor economice in forma lor ideala, pura, facand abstractie de legaturile lor cu alte fenomene, procese economice sau factori extraeconomici. Ea ofera o notiune generala despre echilibrul economic si are o reala valoare metodologica.[2]

Economia politica aplicata este inteleasa ca fiind stiinta care studiaza fenomenele, relatiile si procesele economice in realitatea lor istorica. Ea s-a nascut din investigarea istorica si inductiva a acestor realitati economice. In prezent Economia politica include in sine atat economia pura, cat si economia aplicata.

Incepand cu secolul al XVII-lea si pana in prezent, denumirile cel mai mult utilizate, cu recunoastere in sistemul stiintei sunt cele de "Economie politica" preferat si utilizat in majoritatea statelor lumii si de "Economics" utilizat in unele tari anglosaxone, cu aceeasi semnificatie ca si cea a economiei politice.

Termenul de "Economie politica" este denumirea utilizata de cateva secole, timp in care ea a devenit o stiinta de sine statatoare. Termenul de "economie" desemneaza cunostintele despre economie, iar cel de "politica" cunostintele sistematizate despre organizarea sociala. Denumirea de "Economie politica" a fost sustinuta si de reprezentantii gandirii economice liberale clasice.

Denumirea de "Economics" a aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea, fiind un termen utilizat si in secolul al XX-lea. El are o circulatie mai extinsa in Anglia, Statele Unite si Canada. Folosirea initiala a acestui termen se pare ca ii apartine economistului englez W. S. Jevons, care, interesat de teoria economica pura, a elaborat la sfarsitul secolului al XIX-lea lucrarea "Principiile Economics-ului". Ulterior denumirea a fost folosita in Anglia de Alfred Marshall si Scoala economica de la Cambridge. El a scris lucrarea "Principles of Economics" ("Principiile Economiei"). Incepand din 1902, in locul termenului de "Economie politica" apare cel de "Economics". Termenul a fost preluat de economistii americani, fiind folosit de personalitati ale stiintei economice.

Examinarea comparativa a definitiilor date "Economiei politice" si "Economics-ului" duce la constatarea ca in majoritatea lor sunt identice sau sunt in linii generale asemanatoare. In asemenea cazuri cele doua denumiri nu desemneaza doua ramuri ale cunoasterii, ale stiintei economice si nici doua discipline academice distincte, ci una singura, pentru care se utilizeaza doua denumiri. In teoria si practica economica a majoritatii statelor lumii se utilizeaza termenul traditional de "Economie politica". El este utilizat si de stiinta si practica economica romaneasca.

O incursiune in bibliografia obiectului de studiu al acestei discipline atesta ca definitiile date de majoritatea covarsitoare a economistilor sunt centrate pe urmatoarele probleme si concepte economice: trebuintele si bunastarea; bogatia (avutia); progresul social; valoarea, schimbul; relatiile economice ce se statornicesc intre membrii societatii in progresul de actiune a acestora asupra naturii si fortelor ei, pentru a obtine bunuri economice.

O sinteza a definitiilor din literatura economica dar si o privire asupra realitatii economice contemporane, ne ofera posibilitatea definirii obiectului economiei politice in prezent. "Economia politica" este o stiinta economica fundamentala, un sistem de cunostinte cu caracter teoretic, metodologic si de orientare practica a activitatilor economice ale societatii, in vederea formarii, alocarii si utilizarii resurselor disponibile limitate, rare si tot mai scumpe si acoperirii tot mai depline a nevoilor (trebuintelor) aflate in crestere si diversificare, in conditii de rationalitate, calitate si eficienta economica, sociala, umana si ecologica.

Economia politica este, de asemenea, stiinta fenomenelor, proceselor, activitatilor si raporturilor economice care apar, se desfasoara si se statornicesc intre subiectii economici in legatura cu cercetarea, alocarea resurselor, producerea, repartitia, schimbul, consumul, reciclarea si scoaterea din uz a bunurilor economice, cu protectia si dezvoltarea elementelor mediului natural, pe toate treptele de dezvoltare a societatii si in cadrul diferitelor sisteme economice. Ea dezvaluie mecanismul de ansamblu al functionarii si dezvoltarii vietii economice in ansamblul ei, elaboreaza conceptele, categoriile, notiunile, principiile, metodele si tehnicile, metodologia de studiere si cunoastere a realitatii economice.

Importanta studierii acestei discipline poate fi pusa in evidenta si prin functiile pe care le indeplineste in cadrul societatii umane: cognitive (studierea ei fiind un act de cultura, de cunoastere a unui domeniu fundamental al realitatii sociale), aplicative, normative (de orientare a agentilor economici in conformitate cu regulile pietei), de prognozare a unor stari si evolutii viitoare, pe baza proceselor economice observate, de rationalizare a activitatii economice.

1.4. Stiinta economica in sistemul general al stiintei

Economia politica este o stiinta economica. Ea este o componenta fundamentala a stiintei economice, subsistem structural al sistemului stiintei contemporane. Economia politica are o contributie fundamentala la aparitia, dezvoltarea si diversificarea stiintei economice. Ea a fost prima ramura constituita a stiintei economice, proces care a inceput in antichitate si s-a desavarsit aproximativ in secolul al XIX-lea. Pana atunci "Economia politica" era sinonima cu stiinta economica. Dupa aceasta perioada, stiinta economica s-a dezvoltat prin desprinderea si autonomizarea unor domenii ale cunoasterii din structura economiei politice. Procesul s-a amplificat in secolul al XX-lea prin aparitia a noi ramuri si discipline ale stiintei economice.

In prezent, continutul, structura si sfera de cuprindere a stiintei economice sunt mult mai ample decat ale economiei politice. Economia politica este si va ramane componenta fundamentala a stiintei economice, baza ei teoretica si metodologica.

Stiinta poate fi caracterizata ca: sistem de cunostinte despre lumea inconjuratoare, obtinute cu ajutorul unor metodologii corespunzatoare, exprimate in cunostinte, idei, concepte, aplicate si verificate in practica sociala; productie de noi cunostinte, adica procesul nemijlocit al cunoasterii stiintifice (deci o forma de activitate umana) - cercetarea stiintifica, sub toate formele ei.

Activitatea stiintifica in forma ei dezvoltata a devenit o preocupare fundamentala a societatilor avansate in vederea promovarii progresului general, ea fiind institutionalizata, profesionalizata si sustinuta in desfasurarea ei.

Stiinta contemporana se caracterizeaza printr-o dezvoltare in ritm accelerat, printr-o diferentiere tot mai pronuntata intr-un evantai complex de stiinte particulare, proces dublat totodata de o tendinta accentuata de integrare a rezultatelor acestora, mediata de constituirea unor stiinte de sinteza, de aparitia unor stiinte de granita si de o ampla dezvoltare a cercetarilor interdisciplinare si multidisciplinare.

In sistemul stiintelor economice, specialistii economisti si cei in epistemologia si istoria stiintei, includ:

1. Stiintele economice fundamentale: Economia politica; Istoria gandirii economice; Istoria economiei nationale.

Economia politica ofera tuturor stiintelor economice elemente teoretice si metodologice pentru afirmarea si dezvoltarea acestora. La randul lor, stiintele economice contribuie prin acumularile stiintifice si realitatile practice la continua imbogatire si dezvoltare a economiei politice.

2. Stiinte economice teoretico-aplicative, unele operationale la nivel microeconomic iar altele si la nivel macroeconomic si mondoeconomic: Economia firmei (industrie, constructii, agricultura, comert etc.), Statistica, Contabilitate, Finante, Banci, Burse de valori si de marfuri, Asigurari, Preturi, Eficienta economica, Investitii, Circulatia baneasca, Marketing, Management, Organizare, Previziune, Economia mondiala, Relatiile economice internationale, Relatiile valutar-financiare internationale, Integrarea economica internationala, s.a.

3. Stiinte economice de granita, specifice interdisciplinaritatii: Sociologia economica, Psihosociologia economica, Geografia economica, Econometrie, Cibernetica economica, Economia mediului natural, Informatica economica, Logica economica si altele.

Sistemul stiintei economice are caracter dinamic si deschis, in cadrul sau au loc modificari continue.

Stiinta economica are legaturi multiple cu ramuri importante ale stiintelor naturii (matematica, fizica, chimie, biologie etc.), cu stiinte tehnice si tehnologice si cu stiinte social-politice. Dobandirea unor cunostinte din cadrul acestor stiinte, reprezinta o cerinta a gandirii stiintifice si activitatii economice eficiente, datorita faptului ca fenomenele, procesele si activitatile economice nu sunt pure (numai de natura economica), ele apar si se dezvolta in stransa legatura cu fenomene naturale, tehnice, sociale, ecologice, politice etc. Acestea trebuiesc cunoscute si luate in considerare in procesul cunoasterii stiintifice si aplicarii cunostintelor in practica.

Stiinta economica si economia politica studiaza economia societatii de pe pozitii pozitive si normative. Optica cercetarii pozitive este analitica si explicativa asupra economiei reale. Cercetarea economica are caracter teoretic asupra realului incercand sa raspunda la intrebarile: Ce este? De ce este? Cum este? Economia ca stiinta explicativa descopera ceea ce este realitatea si nu cum ar trebui sa fie realitatea, ea constata si nu da retete, nu fixeaza teluri ideale si norme de conduita.

Optica cercetarii economiei sub aspect normativ are ca demers constatarea starii reale si a potentialului economiei si incearca raspunsuri la intrebarile: Ce-i de facut? Cu ce mijloace? Cum sa se actioneze pentru performante maxime? Economia normativa apreciaza activitatile din perspectiva realizarii unei unitati benefice intre mediul economic si cel natural, intre eficienta economica si echitatea sociala, intre interesele colectivitatii umane pe termen scurt si cele pe termen lung, etc.[3]

Stiinta economica studiaza economia si ca economie fizica si monetara. Economia fizica presupune masurarea si exprimarea activitatilor economice in unitati naturale (fizice). Economia monetara este un produs dintre productia fizica si preturile de piata, sau cele ale factorilor de productie, obtinandu-se marimi valorice insumabile la nivel micro si macroeconomic. Atunci cand economia este in dezvoltare iar preturile sunt stabile sau cresc mai putin intens decat productia fizica, economia monetara cunoaste cresteri dimensionale si ale eficientei economice.

Economia politica foloseste un sistem complex de metode si tehnici de cercetare a fenomenelor si proceselor economice. Ea utilizeaza pentru cunoasterea si fundamentarea continutului categoriilor economice, a teoriei si metodologiei generale - metode si tehnici comune ramurilor stiintei, precum si metode si metodologii specifice stiintei si realitatii economice. Principalele metode utilizate in cercetarea realitatii economice sunt: inductia si deductia; abstractizarea stiintifica; ridicarea de la abstract la concret; analiza si sinteza; analogia; ipoteza si ipotezele stiintifice; metoda logica si istorica; metoda comparativa; metoda viziunii sistemice; modelarea economico-matematica; experimentul; metode statistice etc.

Pe baza unui proces complex, indelungat, s-a constituit un sistem metodologic al stiintei economice format, in principal din: unitatea inductie-deductie, principiul "caeteris paribus", unitatea analiza-sinteza, unitatea dintre metoda istorica si cea logica de analiza economica, unitatea analiza calitativa-analiza cantitativa etc.[4]

Recapitulare cuvinte cheie/concepte

economie; societate umana; activitate economica; nevoi, trebuinte; productie; bunuri economice; diviziune sociala a muncii; economia societatii contemporane; procesul reproductiei; microeconomie; macroeconomie; economie nationala; economie mondiala; diviziune mondiala a muncii; relatii economice internationale; fluxuri economice internationale; circuit economic mondial; piata mondiala

antichitate; evul mediu; mercantilisti; fiziocrati; clasicism; marxism; neoclasicism; keynesism; socialism

obiect de studiu; economie politica; economi pura; economie aplicata; economics; functiile economiei politice

stiinta; stiinta economica; stiinte de sinteza; stiinte de granita; stiinte economice fundamentale; stiinte economice teoretico-aplicative; stiinte economice de granita; economie pozitiva; economie normativa; economie fizica; economie monetara; metode utilizate