Piata de capital

PIATA DE CAPITAL

Oamenii poseda active tangibile (imobilizari corporale) pentru a produce venituri si bunastare. Proprietarul unui strung spera sa obtina profit din vanzarea produselor fabricate, iar proprietarul unei fabrici spera sa obtina beneficiu din produsele rezultate. In mod similar, posesorul unor apartamente, birouri, spatii de depozitare si a altor active tangibile spera sa castige folosind aceste resurse pentru a oferi servicii direct sau indirect beneficiarilor finali. Bunurile reale generatoare de venituri in viitor se numesc bunuri de capital (imobilizari corporale) si ele reprezinta stocul de active folosite in productie.

1. Cererea pe piata de capital

Unitatile economice, respectiv societatile comerciale si operatorii guvernamentali cumpara bunuri de capital intrucat doresc sa-si dezvolte productia in viitor. Extinderea activitatii reclama un capital mai mare. Asigurarea acestuia poate fi realizata pe mai multe cai: reinvestirea profitului curent; asocierea cu un partener; utilizarea pietei monetare prin imprumut bancar; emiterea de actiuni sau obligatiuni pe piata de capital.

Reinvestirea profitului este o cale principala pentru dezvoltarea activitatii. Se stie, insa, ca marimea profitului depinde de marimea capitalului, astfel ca pentru un intreprinzator mai mic aceasta cale poate fi insuficienta in raport cu dezvoltarea dorita a activitatii.

Asocierea cu o alta firma ofera, intra-devar, o buna posibilitate de majorare a capitalului. Totodata, se realizeaza o divizare a responsabilitatii si o dispersie a riscului. Dar grupand firme cu posibilitati financiare restranse, asocierea prezinta acelasi dezavantaj ca si majorarea solitara a capitalului din profitul propriu.

Solutia de a apela la imprumutul bancar, desi aparent este facila, presupune rambursarea si plata de dobanzi, care de multe ori sunt ridicate. Astfel, un obstacol depasit la debutul dezvoltarii (insuficienta capitalului) este urmat de altul, poate mult mai mare (rambursarea imprumutului si plata dobanzilor).

Daca activitatea urmeaza sa se dezvolte pe o scara mai mare este necesar nu numai un capital mai mare, ci si disponibilitatea acestuia pe o perioada cat mai lunga de timp. De dorit ar fi ca sa se poata procura capital suplimentar fara ca acesta sa fie rambursat la un anumit termen si fara sa se plateasca dobanda.

Astfel, firmele pot alege calea de a-si procura bunurile de capital cu plata din veniturile pe care acestea le vor produce in viitor. Pentru aceasta, firmele urmeaza sa intre pe piata de capital in calitate de solicitanti primari de imprumuturi (vanzatori primari de valori mobiliare - actiuni sau obligatiuni). Ele emit actiuni sau obligatiuni (valori mobiliare), care sunt garantate cu valoarea productiei viitoare rezultate din bunul de capital achizitionat.

Rezulta ca prima motivatie pentru care se apeleaza la piata de capital este obtinerea de resurse financiare pe o baza permanenta. Exista, insa, si un alt motiv. Unele firme nu doresc sa-si asume riscul de a utiliza o mare parte din resursele proprii intr-o singura investitie de capital. O firma care isi investeste toate resursele intr-o singura linie de fabricatie este dependenta total din punct de vedere al fluxului de numerar (cash - flow) de evolutia pietei pentru produsele acelei linii de fabricatie. Prin investirea resurselor si in alte afaceri, firma disperseaza riscul, minimizand posibilitatile ca fluxul de numerar din toate investitiile sa scada concomitent. Dispersarea riscului, prin vanzarea si revanzarea de actiuni si obligatiuni, este o alta functie importanta a pietei de capital.

2. Oferta pe piata de capital

Ofertantii de resurse financiare pe piata de capital, respectiv cumparatorii initiali de actiuni si obligatiuni, sunt firmele sau persoanele fizice care economisesc.

Institutiile financiare sunt, de asemenea, participanti importanti, dar ponderea lor neta pe piata in aceasta calitate nu este atat de importanta comparativ cu cea a investitorilor individuali, datorita rolului lor de intermediari financiari. Cu alte cuvinte, aceste institutii procura fonduri de la firme sau persoane fizice si apoi emit actiuni proprii.

Figura II.1. Fluxul banilor

Persoanele fizice si juridice pot cumpara (investi) direct pe piata de capital in actiuni sau obligatiuni. In practica, ele investesc adesea indirect, prin institutii de depozitare a banilor, cum sunt bancile comerciale, fondurile mutuale, fondurile de risc, fondurile de pensii sau companiile de asigurare.

3. Piata primara de capital

Asa cum am mai mentionat, piata primara de capital reprezinta emisiunea initiala de valori mobiliare (actiuni, obligatiuni) cu plata cash, contra dreptului de proprietate asupra hartiei de valoare. Cheia pietei primare consta, deci, in faptul ca emitentul original obtine bani cash, iar cumparatorii detin o hartie de valoare care nu exista anterior.

Emitentul de hartii de valoare este confruntat cu luarea mai multor decizii. Prima, este natura juridica a hartiei de valoare emise (actiune - ce fel, obligatiune etc). A doua se refera la pretul de vanzare al actiunii sau obligatiunii, la riscul care deriva din neacceptarea de catre cumparatori a pretului. A treia este reprezentata de strategia de distributie a hartiilor de valoare. Emitentul se poate baza pe expertiza proprie sau poate apela la serviciile unei organizatii specializate in domeniul investitiilor. Bancile de investitii, societatile de servicii de investitii financiare sunt organizatii specializate in plasamentul de hartii de valoare pe piata primara si ofera trei tipuri de servicii de baza: consultanta, garantii si distributie.

Multi emitenti nu dispun de cunostintele si experienta necesara pentru a pune pe picioare o emisiune de valori mobiliare. Consultanta organizatiilor de specialitate se refera la: tipul de valoare mobiliara emisa, care sa corespunda intereselor financiare ale emitentului si conditiilor pietei; perioada de desfasurare a ofertei, imediat sau ulterior, cand se poate conta pe un pret mai bun; caracteristicile juridice ale hartiei de valoare emise; pretul la care poate fi vanduta hartia de valoare.

Emiterea de valori mobiliare comporta, din diverse motive, riscul de a nu se putea realiza plasamentul, partial sau chiar integral. Organizatiile specializate pot sa-si asume riscul de pret prin operatiunea de garantare a plasamentului. Garantarea plasamentului poate lua trei forme: angajament ferm (organizatia specializata cumpara hartiile de valoare de la emitent si le vinde publicului la un pret mai mare); aranjament 'stand by' (distributia se desfasoara catre public intr-un termen, sa zicem de 30 zile, cantitatea de hartii de valoare care nu se vinde dupa acest termen fiind preluata automat de organizatia specializata la un pret prestabilit); 'cel mai bun efort' de vanzare (in acest caz organizatia specializata nu are nici o obligatie de a cumpara hartiile de valoare nevandute catre public, dar va actiona ca broker de buna credinta si cu maximum de efort pentru succesul plasamentului).

Cei mai multi emitenti (exceptand in principal organismele guvernamentale) nu au capacitatea de a realiza direct distributia hartiilor de valoare catre publicul larg. De aceea, in cele mai multe cazuri se apeleaza la organizatii specializate de distributie. In multe cazuri se formeaza un grup de vanzare (de distributie), care deja are legatura stabilita cu potentialii cumparatori (banci de investitii plus societati de servicii de investitii financiare). In termenul stabilit pentru distributie se admite ca distribuitorul, care a garantat plasamentul sa intervina pe piata in calitate de cumparator la un pret fix pentru a stabiliza pretul. Aceasta este singura forma de manipulare a pretului admisa pe piata de capital.

Plasamentul poate fi privat (catre un numar redus de cumparatori stabilit prin reglementari) sau public (catre publicul larg, oferta publica). Pe plan international, din totalul plasamentelor circa 25% sunt private si 75% sunt publice. Plasamentul privat are o serie de avantaje: costuri reduse de distributie, formalitati simple de organizare si realizare etc. In acelasi timp, el are dezavantaje, principalul constand in faptul ca nu beneficiaza de climatul concurential oferit de piata larga. Plasamentul public (oferta publica) comporta indeplinirea unor formalitati riguroase: inregistrarea si aprobarea ofertei la organismele abilitate sa reglementeze si sa supravegheze piata de capital; elaborarea si difuzarea larga a unui prospect de emisiune. In schimb, oferta publica beneficiaza de avantajul pietei si dispersiei largi a riscului si, in consecinta, si a puterii de influentare a cumparatorilor.

4. Piata secundara de capital

Dupa plasarea prin oferta originara pe piata primara, o hartie de valoare poate fi tranzactionata intre diferite persoane pe piata secundara. Piata secundara cuprinde atat burse centrale de actiuni (piete organizate), cat si piete mai putin formale (tranzactii OTC - over the counter).

Emitentul de hartii nu este afectat de tranzactiile pe piata secundara. Totusi, aceste tranzactii pot avea un efect indirect, prin informatiile de pret pe care le ofera. Pretul unei hartii de valoare de pe piata secundara este utilizat de managementul firmei initial emitente pentru evaluarea performantelor trecute si pentru determinarea costurilor financiare necesare pentru oferirea de noi actiuni sau obligatiuni.

Bursa de actiuni este o asociatie de membri care si-au asigurat un loc in cadrul bursei. Membrii bursei sunt societatile de brokeraj (de servicii de investitii financiare), care realizeaza prin agenti proprii de valori mobiliare tranzactii pentru clienti (in calitate de brokeri) sau in contul propriu (in calitate de traderi).

Bursa de valori din New-York, cu o vechime de aproape 210 ani, are circa 1400 de membrii, iar costul unui loc in Bursa a variat intre 35.000 $ si peste 500.000 $.

Actualmente, tranzactiile cu valori mobiliare in cadrul burselor se realizeaza prin mijloace electronice. Datorita acestor facilitati se pot face tranzactii in ringul bursei sau de la distanta, la sediile firmelor de brokeraj.

In cadrul burselor de valori mobiliare sunt tranzactionate numai actiunile firmelor listate (inscrise la cota bursei). La bursa din New-York sunt listate (cotate) peste 2.000 de actiuni si peste 1.000 de obligatiuni. Decizia de listare a unei actiuni la bursa este luata de emitentul originar. Pentru aceasta, firma respectiva trebuie sa indeplineasca o serie de criterii privind profitul, capitalul social, mijloacele fixe, detinerea actiunilor de catre public etc. Sunt selectate pentru cotarea la bursa firmele cu impact national si cu o pondere semnificativa intr-un domeniu aflat in dezvoltare.

Avantajele listarii la bursa sunt: crearea unei imagini pe piata; credibilitate pentru clienti, parteneri financiari si investitori; un mai bun plasament pentru noi actiuni emise; publicitate permanenta gratuita la intern si extern prin informatiile prompte furnizate de bursa si larg raspandite de mass-media.

Piata OTC (over the counter) nu are un loc anume de realizare a tranzactiei. Termenul de 'over the counter' se refera la practica de tranzactionare din anii 1800, cand cumparatorii si vanzatorii actiunilor nelistate la bursa se prezentau fizic cu bani, respectiv cu actiuni la o banca comerciala. Banca si clientii negociau literalmente 'peste balustrada ghiseului'.

In prezent, piata OTC reprezinta, de fapt, o retea de comunicatii (telefonice si computerizate) intre societatile de servicii de investitii financiare si intre acestea si un sistem central de monitorizare si supraveghere, de compensare si decontare si de evidenta si transfer al proprietatii asupra hartiilor de valoare. Tranzactiile sunt realizate de agentii de valori mobiliare la sediul societatilor de brokeraj, in contul clientilor sau in contul propriu al societatilor. Unele societati actioneaza pe piata in calitate de 'formatori de piata', specializandu-se in anumite actiuni pentru care au experienta, detin un portofoliu si aparand pe piata cu cantitati determinate la cumparare si vanzare, la preturi angajante.

Figura II.2. Structura pietei de capital

Pe piata OTC sunt tranzactionate hartiile de valoare care nu sunt cotate la bursa: actiunile unor societati care nu vor sa fie cotate la bursa sau ale unor societati care nu intrunesc conditiile de listare, titlurile la fondurile mutuale, obligatiunile corporatiilor, obligatiunile guvernamentale sau municipale. Numarul de hartii de valoare tranzactionate activ pe piata OTC in SUA este cuprins intre 7.000 si 15.000.

Societatile de valori mobiliare care tranzactioneaza pe piata OTC s-au reunit intr-o asociatie nationala, ca organism de autoreglementare a pietei, de pregatire si de licentiere a agentiilor de valori mobiliare.