PIATA MONETARA. DOBANDA

1. Sistemul bancar si importanta lui

2. Piata monetara - concept, trasaturi

3. Cererea si oferta de moneda

4. Masa monetara si structura ei. Agregatele monetare

5. Politica monetara si instrumentele ei

6. Dobanda - concept, forme, functii

7. Masa si rata dobanzii. Factori de influenta ai acestora

1. Sistemul bancar si importanta lui

Economia de piata (schimb), asa cum sugereaza si denumirea, are ca element central piata, circulatia si schimbul de marfuri, care presupun existenta nemijlocita a banilor. Banii si circulatia monetara stau la baza unor tipuri de relatii economice, a unor forme de piata si institutii monetar-financiare, care au un rol special in cadrul mecanismului economic.

Incepand cu secolul XVII , bancile se inmultesc si devin de neinlocuit in peisajul economic. La inceput, activitatea lor se limita la pastrarea valorilor mobiliare ce le erau incredintate si executarea ordinelor de plata ale clientilor lor dar, in prezent, ele au incetat sa mai fie simple intermediare intre participantii la activitatea economica, impunandu-se ca un agent economic agregat, dinamic cu impact asupra intregii societati.

In cadrul sistemului financiar-bancar pot intra bancile, institutiile pietei capitalului, fondurile de pensii, cooperativele de credit si societatile de asigurari. Serviciile bancar-financiare, indiferent de forma de proprietate a prestatorilor, se desfasoara pe baze comerciale, lucrative, obiectul de activitate al bancilor devenind tot mai diversificat. Cu toate acestea se pot individualiza doua categorii principale de operatiuni ale bancilor: active si pasive.

Ca operatiuni active mai importante amintim:

- acordarea de imprumuturi solicitantilor ce intrunesc conditii de bonitate financiara (capacitatea clientului de a restitui la scadenta creditul contractat impreuna cu dobanzile aferente);

- gestionarea conturilor deponentilor;

- organizarea infiintarii de societati pe actiuni si operatiuni cu titlurile de valoare;

- crearea de instrumente (active) financiare proprii;

- scontarea cambiilor.

Ca operatiuni pasive enumeram:

- primirea si pastrarea economiilor agentilor economici in conturi de depozit

- executarea de plati si viramente pe baza ordinului clientilor;

- conducerea operatiunilor de casa ale intreprinderilor si institutiilor

In cadrul bancilor se individualizeaza: Banca Centrala (de emisiune) - banca de rangul I, bancile specializate (de rang II), alte institutii bancare.

Bancile de emisiune sunt institutii de stat cu dreptul de a emite bancnote. Modul de organizare a acestora este diferit de la o tara la alta. De regula, in fiecare tara exista un numar redus de banci de emisiune sau chiar una singura. La noi, banca de emisiune este Banca Nationala a Romaniei, infiintata in 1880 ca societate pe actiuni. Functiile principale ale bancilor de emisiune (centrale) sunt: asigurarea si reglarea cantitatii de bani in circulatie si a ratelor dobanzii; prevenirea falimentelor bancare; autorizarea si supravegherea exercitarii functiei de operator bancar. Bancile centrale ofera servicii specifice bancilor comerciale si statului prin acordarea de credite sub forma de: reescont de cambii, imprumuturi pe gajuri de efecte comerciale, lombardarea[2] de efecte publice. Bancile de emisiune mai efectueaza si operatiuni de decontare intre bancile comerciale, vanzarea si cumpararea de aur si devize, pastrarea rezervelor de aur si devize ale statului etc. Pasivul bancii de emisiune consta din: capital propriu, capital de rezerva, depunerile bancilor comerciale, ale marilor firme ale statului, emiterea de bancnote.

Bancile specializate (comerciale) au activitati diversificate, pe baza capitalului propriu si a celui atras. Bancile comerciale (de depozit) sunt institutii bancare specializate indeosebi in pastrarea capitalurilor temporar disponibile, acordarea de credite si efectuarea de operatiuni de comision, reprezentand veriga de baza a sistemului bancar. Resursele acestor banci provin din: capital propriu format din emisiunea de actiuni, depuneri ale persoanelor fizice si juridice si reescontul cambiilor comerciale. Operatiunile active sunt legate de acordarea de credite agentilor economici sub diferite forme si operatiuni de comision.

Bancile de afaceri au devenit o componenta deosebit de importanta a sistemului bancar, activitatea lor constand in a lua participatii si gestiona participatiile la afaceri existente sau in curs de formare, finantarea pe baza fondurilor proprii si a imprumuturilor pe termen lung, proiecte industriale, comerciale, etc. Facand parte din componenta multor consilii de administratie, aceste banci isi spun cuvantul in operatiunile de concentrare-fuzionare sau in derularea proiectelor de mare anvergura.

Bancile ipotecare sunt acelea care isi procura mijloacele necesare prin emisiunea de inscrisuri si obligatiuni ipotecare. Ele acorda imprumuturi pe termen lung, garantate cu ipoteca asupra unor proprietati.

Tot in cadrul sistemului bancar pot intra: bancile de import-export (sustin comertul si pe producatorii autohtoni); banci mixte (organisme de cooperare inter-state, in domeniul financiar-bancar, functionand pe principiul participatiei); banci internationale (interguvernamentale sau private); banci de investitii; banci de nivel mondial (de exemplu F.M.I.); banci mutuale.

Institutiile speciale de credit sunt cele in randul carora intra: casele de economii, cooperatiile de credit, societatile de asigurare, societatile de creditare a comertului exterior etc.

Atributiile principale ale bancilor in cadrul pietei monetare sunt reliefate prin intermediul functiilor bancilor care constau in:

a) mobilizarea capitalurilor banesti si distribuirea lor agentilor economici sau statului sub forma de credit bancar;

b) transformarea in capital de imprumut a economiilor si veniturilor banesti ale populatiei;

c) emiterea de instrumente de credit;

d) efectuarea de operatiuni tehnice specifice (tinerea unor evidente, decontari intre agentii economici etc.).

In ultimele decenii, in cadrul sistemelor bancare se remarca urmatoarele tendinte: de concentrare a activitatii bancare, de globalizare a activitatii bancare, de formare a unor centre bancare (valutare si financiare) internationale, de restrangere a rolului bancilor in finantarea economiei.

2. Piata monetara - concept, trasaturi

Piata monetara inglobeaza ansamblul tranzactiilor cu moneda si a relatiilor ce decurg din acestea, tranzactii ce rezulta din confruntarea cererii cu oferta de moneda, in functie de pretul ei (nivelul ratei dobanzii, daca este vorba de creditul pe termen scurt, sau puterea de cumparare a banilor, daca este vorba de bani, ca mijloc de schimb, necesari circulatiei) .

Obiectul pietei monetare il reprezinta masa monetara si schimbul de lichiditati, iar rolul ei este de a compensa excedentul cu deficitul de disponibilitati banesti pe termen scurt existente la diferiti agenti economici.

Mai concret, ea este piata capitalurilor pe termen scurt, unde se intalneste cererea de imprumuturi, din partea agentilor economici particulari si a statului cu oferta de resurse financiare, prezentata de particulari, intreprinderi si institutii financiare.

Din punct de vedere al continutului relatiilor implicate, operatiunile[5] se impart in doua mari categorii: a) de finantare, care constau in acordarea disponibilitatilor banesti solicitate de catre banci, institutii financiare sau agenti economici; b) de refinantare, cand banca sau creditorul care a utilizat disponibilitatile sale banesti pentru acordarea de imprumuturi se adreseaza bancii centrale pentru a obtine, la randul sau, un credit. In acest cadru, scontarea este o operatiune de finantare, iar reescontarea - una de refinantare.

Printre trasaturile[8] pietei monetare amintim:

a) vechimea operatiunilor ce se desfasoara pe aceasta piata, simpla aparitie a banilor nefiind totusi suficienta pentru a vorbi de o piata monetara si institutii proprii in adevaratul inteles al cuvantului;

b) tranzactiile pe aceasta piata se realizeaza pe termen scurt;

c) obiectul tranzactiei se refera la insemne monetare cu lichiditate ridicata;

d) functioneaza pe baza unor proceduri monetar-bancare si comerciale reglementate, cu grad inalt de institutionalizare;

e) sumele vehiculate in sectorul monetar ating cote si frecvente impresionante, iar cedarea/primirea poate fi extrem de rapida (folosind conturile bancare)

f) subiectii pietei sunt diversi: banci, trezorerie, institutii monetar-financiare. Unitatile bancare debitoare apar in calitate de solicitanti de moneda (scripturala), iar bancile creditoare, inclusiv banca centrala in calitate de ofertanti de moneda. Persoanele fizice si agentii economici nefinanciari nu pot participa la operatiunile pe piata monetara.

g) conditia esentiala pentru ca un subiect economic sa fie admis pe aceasta piata este bonitatea, respectiv solvabilitatea.

h) dobanda utilizata rezulta din confruntarea zilnica a cererii cu oferta de moneda, o influenta puternica in acest joc revenind bancilor creditoare

g) flexibilizarea pietei monetare se realizeaza destul de greoi, fiind o piata de oligopol, cu putini ofertanti de moneda.

3. Cererea si oferta de moneda

Diversificarea instrumentelor monetare, crearea si perfectionarea de sisteme bancar-financiare complexe duc la operativitate in intampinarea cererii de moneda. De fapt, moneda incepe sa existe atunci cand paraseste depozitele Bancii Centrale si a altor unitati emitente si isi inceteaza existenta cand revine in acestea.

Oferta de moneda cuprinde cantitatea de moneda pusa la dispozitia populatiei, agentilor economici de catre sistemul bancar (Banca Centrala si celelalte banci). Oferta de moneda noua este de obicei legata de o operatiune de creditare iar inversul acesteia, adica rambursarea unui efect de comert sau a unei datorii oarecare in favoarea unei banci, echivaleaza cu o reducere a masei monetare.[9]

Mecanismele prin care moneda este pusa in circulatie sunt:

a) prin intermediul Bancii Centrale:

- mecanismul asigurarii nevoilor (acoperirea deficitului bugetar prin emiterea si negocierea bonurilor de tezaur);

- achizitionarea devizelor straine obtinute de firme din exportul de marfuri;

- acordarea de credite bancilor comerciale pentru realizarea compensarii intre ele, sau refinantarea lor pentru nevoi temporare

b) prin intermediul Trezoreriei

- Trezoreria ofera moneda prin imprumuturile pe care ea le contracteaza la diferite banci comerciale sub forma obligatiunilor emise si negociate (subscrise)

c) prin intermediul bancilor comerciale

- acordarea de credite de catre bancile comerciale clientilor lor;

- formarea unor depozite bancare sub forma de conturi din care bancile pot acorda in anumite limite, credite altor clienti.

In economiile contemporane, masa monetara nu este o variabila exogena data ci se formeaza in cadrul unui proces de creatie monetara la care sistemul bancar participa in mod decisiv. In prezent bancile pot emite instrumente monetare fiduciare corespunzator unei anumite fractiuni din rezervele constituite, deci au posibilitatea de a extinde "artificial" volumul creditului peste capitalul propriu. Intotdeauna se pastreaza insa o anumita cota de rezerve din totalul depozitelor (banca centrala stabileste cota obligatorie de rezerve) pentru a putea sustine cererile de retragere, de lichidare ale deponentilor.

Daca cota obligatorie de rezerve este de 10% din volumul depozitelor, procesul crearii monedei scripturale poate fi redat schematic astfel:

Depozit  Imprumut Imprumut

initial de  rezerve bancii A rezerve bancii B rezerve

numerar 900 u.m. 810 u.m. ..

1000 u.m. 100 u.m. 90 u.m. 81 u.m.

(injectie

initiala)

Efectul complet al lantului de creare a monedei este de 10.000 u.m. Solutia algebrica este urmatoarea:

1000 u.m. + 900 u.m. + 810 u.m. + . = 1000 [ 1 + 9/10 + (9/10)²   + (9/10)³ + .] = 1000

Deci suma de bani trebuie sa creasca de 10 ori, astfel incat 10 % din aceasta sa fie egala cu valoarea noilor rezerve care au declansat lantul.

Multiplicatorul monedei de cont poate fi definit ca raport intre volumul noilor depozite si noile rezerve:

m = D/R = 1/r , unde m - multiplicatorul monedei de cont (creditului)

D - depozitul la vedere

R - rezervele obligatorii

r - rata rezervelor

Acest proces poate functiona si in sens invers, atunci cand are loc o scurgere de numerar din sistemul bancar. Lichidarea unui depozit si transformarea lui in numerar va avea ca efect reducerea monedei de cont de 1/r ori fata de volumul acestui depozit.

Oferta de moneda este influentata de mai multi factori: politica financiara a guvernului; volumul emisiunilor efectuate de banca centrala; volumul depozitelor bancare; utilizarea unor instrumente speciale de anulare a datoriilor; viteza de circulatie a banilor; politica bancilor cu privire la imprumuturi. Desigur, in cadrul acestor factori, un loc important il ocupa emisiunea monetara, respectiv ansamblul operatiunilor prin care banii in numerar si scripturali sunt emisi si pusi in circulatie de emitent.

Cererea de moneda reprezinta cantitatea totala de bani necesara agentilor economici si determinata de utilitatile acesteia, respectiv nevoia de numerar pentru schimburile curente (care la randul sau depinde de marimea venitului si perioada de timp dintre incasare si cheltuirea acestuia); necesitatea unor plati neprevazute in situatii neasteptate; modificarea ratei dobanzii; de o serie de factori subiectivi, psihologici.

Masa monetara este influentata si de comportamentul agentilor economici fata de moneda, sintetizata prin expresia intensitatea inclinatiei spre lichiditate.

Preferinta pentru lichiditate se bazeaza pe mai multe mobiluri concrete: a venitului, dat de tendinta oricarui agent economic de a pastra banii lichizi, de a nu-i cheltui pe masura incasarii lor; a afacerilor in sensul pastrarii unor rezerve de bani in vederea realizarii de plasamente avantajoase in viitor; mobilul prudentei, dorinta de a face fata situatiilor neprevazute; mobilul speculatiei, constand in aceea ca in anumite conditii banii lichizi sunt un bun financiar superior fata de diferitele titluri de valoare.

In cadrul pietei monetare un loc important il ocupa creditul.

Creditul desemneaza o relatie monetara aparuta in legatura cu acordarea de imprumuturi unor agenti economici cu conditia rambursarii lor la un termen numit scadenta si in schimbul unor plati suplimentare numite dobanda. Prin intermediul creditului se atrage capitalul temporar disponibil din economie si se transforma in capital de imprumut.

Formele principale sub care se prezinta creditul in orice economie de piata sunt creditul comercial si creditul bancar. Creditul comercial este cel practicat intre vanzator si cumparator, atunci cand vanzarea marfurilor este facuta pe credit, adica instrainarea marfii este separata in timp de plata pretului acesteia. Creditul comercial contribuie la accelerarea circulatiei marfurilor si, prin acesta, la cresterea proportiilor productiei. Creditul bancar este creditul care se acorda agentilor economici sub forma baneasca de catre institutii specializate in "comertul cu bani", numite banci. Prin creditul bancar se asigura mijloacele financiare necesare diferitelor sectoare de activitate.

Dupa destinatia data creditului obtinut, acesta poate fi credit de productie si credit de consum. Primul credit este destinat productiei, avand un scop lucrativ, in timp ce al doilea este destinat consumului.

In functie de subiectul juridic care angajeaza creditul, acesta poate fi credit public, contractat de catre stat sau credit privat, contractat de o persoana particulara sau o intreprindere privata. Creditul public se acorda pe baza a ceea ce se numeste, cu un termen general, efecte publice, care constau din obligatiuni si bonuri de tezaur.

In functie de durata imprumutului, creditele se clasifica in: credite pe termen scurt (pana la 1 an), credite pe termen mijlociu (1-5 ani) si credite pe termen lung (peste 5 ani).

Creditul, ca parghie economica, raspunde unor necesitati reale, indeplinind urmatoarele functii:

a) folosirea mai eficienta a capitalului banesc de catre cei cu posibilitati de valorificare superioara;

b) determina cresterea gradului de valorificare a factorilor materiali de productie prin sporirea cifrei de afaceri a intreprinderilor;

c) inlesneste procesul de concentrare si centralizare a intreprinderilor si a capitalului;

d) mijloceste redistribuirea capitalurilor pe diferite ramuri de productie, determinand modificarea structurii de ramura a economiei nationale;

e) stimuleaza desfacerea marfurilor pe o scara mai mare, datorita vanzarilor pe credit, pe baza politelor ce se sconteaza la banca;

f) regleaza circulatia monetara prin sistemul bancilor de credit, care pun in circulatie banii de credit, dar si efectueaza operatiuni de credit;

g) influenteaza consumul prin vanzarea in rate, indeosebi a marfurilor de valoare mare si de uz indelungat.

Pe langa aceste importante functii trebuie avut in vedere ca abuzul de credit are mari dezavantaje ducand la pierderi pentru institutiile de credit, falimente ale intreprinderilor insolvabile, toate acestea deregland sistemul economic si avand influente nefaste asupra vietii economice.

Pretul tranzactiei cu moneda difera in functie de numerosi factori: termenul scadentei; gradul de risc asumat de creditor; sumele tranzactionate etc.

La un anumit nivel al ratei dobanzii - celelalte conditii fiind date - evolutiile cererii si ale ofertei de moneda converg spre realizarea echilibrului pe piata monetara. Piata monetara se afla in stare de echilibru, cand, la un anumit nivel al ratei dobanzii (d_e) cantitatea de moneda oferita (M_o) este egala cu cea ceruta (M_c). La intersectia celor doua drepte avem punctul de echilibru (E) care va indica si masa monetara in echilibru (M_me) - vezi fig. nr. 1.

In conditii ceteris paribus, daca cererea de moneda creste, vom asista la sporirea cantitatii de moneda pe piata si la cresterea ratei dobanzii. - vezi figura nr.   2. Scaderea cererii de moneda duce la scaderea cantitatii de moneda pe piata si a ratei dobanzii.

Cresterea ofertei de moneda duce la scaderea ratei dobanzii si la sporirea masei monetare tranzactionale pe piata. Surplusul de moneda oferit nu va putea fi absorbit decat daca va scadea rata dobanzii, aceasta din urma stimuland cererea de moneda.

Scaderea ofertei de moneda de la M_o1 la M_o2 duce la cresterea ratei dobanzii si la diminuarea cantitatii de moneda de la M₁ la M₂. Dobanda va creste datorita existentei unei penurii de moneda la o rata scazuta a dobanzii, penurie ce exercita presiuni in sensul majorarii ratei dobanzii de la d₁ la d₂ - vezi fig. nr. 3.

Fig. nr. 3. - Modificarea pozitiei de echilibru ca urmare a scaderii ofertei de moneda

d (%)

M_o2

d₂ M_o1

E₂

d₁

E₁

M_c

0 M_m2 M_m1 M_m

Stabilitatea monetara este legata de realizarea echilibrului monetar si se reflecta in puterea de cumparare a monedei, adica cantitatea de marfuri si servicii ce se pot obtine la un moment dat cu o unitate monetara sau cu o anumita suma de bani.

Stabilitatea monetara depinde si de optimizarea emisiunii monetare. Daca nu exista suficienta moneda in circulatie schimburile comerciale se realizeaza greoi iar activitatea economica decade. Pe de alta parte, excedentul durabil al masei monetare in raport cu necesitatile circulatiei marfurilor disponibile, genereaza fenomenul inflatiei.

4. Masa monetara si structura ei. Agregatele monetare

Pentru a-si indeplini rolul si functiile in cadrul economiei, moneda trebuie sa existe intr-un anumit volum si sa aiba o structura anume. Problemele referitoare la raportul de marime dintre activitatile economico-sociale si cantitatea de moneda in societate trebuie sa fie abordate si analizate in stransa legatura cu conceptele de masa monetara si de viteza de rotatie a monedei.

Masa monetara semnifica ansamblul de valori, lichiditati, detinute de agentii economici, aflata in circulatie la un moment dat, formata din:

- numerar, care se compune din bancnote si monede divizionare, confectionate adesea din aliaje de nichel, cupru, aluminiu etc.

- bani scripturali, reprezentati de sumele din conturile bancare sau de la casele de economii ale agentilor economici.

Masa monetara poate fi privita si analizata atat static (in stoc) cat si dinamic (in flux).

Privita ca stoc, masa monetara consta din totalitatea instrumentelor banesti de care dispun agentii economici nonfinanciari dintr-o economie nationala la un moment dat, destinate achizitionarii de bunuri materiale si servicii, achitarii datoriilor, constituirii economiilor in vederea investitiilor si a altor plasamente.

Ca flux, masa monetara reprezinta masa medie de bani care circula intr-o anumita perioada de timp (trimestru, semestru, an).

Marimea fluxurilor monetare dintr-o tara, intr-un an economic, este data de produsul dintre marimea stocului mediu de bani, in locul si timpul aratate, si viteza de rotatie a banilor (numarul rotatiilor efectuate).

M = (PxQ)/V , unde M - masa monetara

P - nivelul preturilor

Q - volumul bunurilor tranzactionate

V - viteza de rotatie a banilor

Masa monetara existenta la un moment dat la agentii economici (ca stoc), ca si cea folosita intr-un orizont de timp (ca flux) se masoara prin lichiditatea monetara (ca marimi absolute sau relative).

Rata lichiditatii consta in raportul dintre nivelul mediu anual al masei monetare si nivelul tranzactiilor economice mijlocite de moneda. Ea serveste ca indicator de fundamentare a politicii monetare si de apreciere a eficientei acesteia.

Intensitatea utilizarii monedei este masurata prin viteza de circulatie a monedei. Ea reprezinta inversul ratei lichiditatii. Accelerarea vitezei de rotatie a monedei semnifica o reducere a lichiditatii monetare iar incetinirea acesteia duce la formarea de stocuri monetare inactive.

De-a lungul timpului s-au conturat doua componente ale masei monetare ce se deosebesc din punct de vedere al lichiditatii:

- disponibilitati banesti propriu-zise (bani lichizi, bani cash - bani gheata) sunt instrumente care se caracterizeaza prin lichiditate perfecta, fiind in masura sa stinga imediat o datorie sau sa mijloceasca direct o tranzactie comerciala, fara ca detinatorul lor sa cheltuiasca timp;

- disponibilitati semimonetare sunt acele instrumente banesti care pot fi transformate in bani lichizi sau pot indeplini functiile acestora dar necesita timp pentru efectuarea operatiunilor de transformare.

Cunoasterea mai detaliata a masei monetare, static si dinamic, se realizeaza cu ajutorul conceptului de agregat monetar (termen asimilat de Sistemul Contabilitatii Nationale). Includerea disponibilitatilor banesti in agregatele monetare se face dupa criteriul usurintei sau al dificultatii transformarii lor in bani lichizi, in functie de incetineala sau rapiditatea cu care se face aceasta, de riscul mai mare sau mai mic de a pierde o parte a activelor.

Agregatul monetar desemneaza o parte constitutiva a masei monetare si semimonetare, parte autonomizata prin functiile ei specifice, prin agentii specializati care emit instrumentele de schimb si plata, prin institutiile bancar-financiare care le gestioneaza, prin fluxurile economice reale pe care le mijlocesc.[12]

Primul agregat monetar (M₁) reprezinta masa monetara in sens restrans, adica: numerarul in circulatie (bani de hartie si moneda divizionara); conturile bancare operabile prin cecuri apartinand rezidentilor nonfinanciari; cecuri la purtator (de calatorie); depozitele la vedere (bancare, postale si la Tezaur).

Al doilea agregat monetar (M₂) desemneaza masa monetara in sens larg, cuprinzand in plus fata de M₁ urmatoarele: depozitele de economii la vedere aflate in conturile bancare neoperabile prin cecuri; depunerile la casele de economii; depunerile pe termen scurt la banci, intrate in gestiunea acestora; actiuni ale fondului de ajutor reciproc ce pot face obiectul unor tranzactii monetare. Toate componentele lui M₂ reprezinta de fapt disponibilitati ale rezidentilor nonbancari gestionate de institutii financiare.

Al treilea agregat monetar (M₃) cuprinde in plus fata de M₂ alte plasamente lichide pe termen scurt care nu pot fi incadrate in masa semimonetara. Componenta specifica a acestui agregat cuprinde: depunerile pe termen nelimitat si bonurile de economii; depunerile si titlurile de comert in devize (monede straine); bonurile de tezaur si certificatele la imprumuturile de stat, bonuri negociabile, bonuri de economii PTT etc.

Al patrulea agregat monetar (M₄ sau L) cuprinde, pe langa componentele lui M₃, economiile contractuale depuse pe termen si diferite alte plasamente negociabile, titlurile de valoare emise de agentii nonbancari (actiuni, obligatiuni).

Desi agregatele monetare s-au autonomizat in toate tarile, se constata unele deosebiri referitoare la numarul instrumentelor de schimb si de plata, la denumirea acestora, raporturile de marime dintre ele.

In Romania, la sfarsitul anului 1991 M₁ detinea 67,4% din masa monetara (697 mld. Lei), cvasi-banii avand o pondere de 32,6 % din totalul masei monetare (336 mild.lei), iar in 1998 ponderea lui M₁ scade la 23,9% din masa monetara (22.110 mld.lei), iar cvasi-banii detineau 76,1% din masa monetara (70.420 mld.lei).

5. Politica monetara si instrumentele ei

Politica monetara cuprinde totalitatea reglementarilor impuse de autoritatile monetare - Banca Centrala si Trezoreria - asupra masei monetare si activelor financiare, in vederea atingerii unor obiective majore precum: stabilitatea, expansiunea si deschiderea economica spre exterior.

In acest sens se va actiona in doua directii fundamentale :

- va organiza activitatea bancara care sa asigure protectia deponentilor, sa evite riscurile ce ar putea rezulta dintr-o gestiune defectuoasa a resurselor monetare si care ar periclita functionarea sistemului monetar si de credit.

- va regla masa monetara creand conditiile necesare realizarii obiectivelor economice fundamentale (concilierea stabilitatii puterii de cumparare a monedei cu expansiunea economica). Pentru aceasta, se urmareste reglarea cererii de moneda de schimb si de plata pe plan in plan intern, iar pe plan extern, asigurarea echilibrului balantei de plati prin stimularea intrarilor sau iesirilor de capital, gasirea de solutii la presiunile valutare din exterior, mai ales ale miscarilor speculative de capital.

Instrumentele clasice utilizate de politica monetara sunt:

a) Manevrarea taxei rescontului prin care Banca Centrala creeaza moneda prin tehnica indirecta rescontarii titlurilor de credit. Taxa rescontului este rata dobanzii calculata si incasata de banca de emisiune in momentul rescontarii portofoliilor de efecte de comert si titluri de credit de catre bancile comerciale. Prin cresterea sau scaderea taxei se modifica si costul si marimea creditului. La o scadere a acesteia are loc stimularea creditului si a investitiilor, si invers. Dinamica taxei rescontului influenteaza nivelul ratei dobanzii acordate de bancile comerciale.

b) Stabilirea cotelor obligatorii de rezerva de catre Banca Nationala, care afecteaza direct multiplicatorul creditului, adica restrictioneaza sau impulsioneaza creditul.

c) Politica "open market" prin care banca centrala "deschide piata", care initial functiona doar pe baza tranzactiilor intre bancile comerciale. Ea poate ceda pe piata monetara o parte din efectele publice (creantele asupra Trezoreriei) si cele private, hartiile de valoare din portofoliul sau. In sens invers, ea achizitioneaza pe piata efecte publice sau private de la bancile comerciale. Rezultatul este ca banca intervine pentru a micsora excedentele sau pentru a completa insuficienta resurselor financiare.

d) Rata de refinantare bancara prin care banca centrala furnizeaza lichiditati societatilor bancare in conformitate cu obiectivele de politica monetara si de credit. Refinantarea este o operatiune de creditare pe termen scurt (90 de zile) a societatilor bancare.

e) Plafoanele de credit, prin care banca Centrala stabileste plafoane maxime de credit pentru fiecare banca, ca o masura administrativa de limitare a expansiunii monetare.

Politica monetara, prin parghiile ei specifice trebuie sa urmareasca armonizarea procesului de creare a monedei cu obiectivele generale ale politicii economice - stabilitatea preturilor, ocuparea fortei de munca, relansarea cresterii economice etc.

6. Dobanda - concept, forme, functii

Dobanda este un concept care oglindeste numeroase aspecte din activitatea economica si i se confera, atat in teorie cat si in practica, o insemnatate deosebita, avand capacitatea de a releva sintetic starea si tendintele unei economii.

Dobanda reprezinta o forma de venit specific, este venitul capitalului care participa la o anumita activitate, beneficiarul ei fiind proprietarul acestui capital.

In timp s-au formulat diferite conceptii referitoare la dobanda. O prima conceptie considera ca un pret sau recompensa a spiritului de economie, acest lucru incurajand constituirea de disponibilitati banesti pe seama veniturilor. O alta conceptie arata ca dobanda ar fi o chirie pentru capitalul folosit sau un pret pentru riscul antrenarii capitalului intr-o activitate oarecare. In prezent dobanda este interpretata ca un pret platit pentru capitalul folosit intr-o anume activitate (afacere), dar care nu este insusita prin munca.

In prezent dobanda poate fi definita ca un venit insusit de catre proprietarul oricarui capital, antrenat intr-o activitate economica, sub forma excedentului fata de capitalul disponibil.

Evolutia conceptului de dobanda impune sublinierea atat a sferei de aplicabilitate cat si a formelor sale. Dobanda a fost generata, la inceputurile sale, de imprumuturile pentru consum, aria ei de manifestare extinzandu-se apoi la domeniul productiv, fiind considerata pret al capitalului imprumutat sub forma baneasca, cedat pe un timp determinat. A aparut necesitatea extinderii sferei de cuprindere a dobanzii la intregul capital utilizat, deoarece in procesul de producere a bunurilor si serviciilor nu se face distinctie intre capitalul propriu si cel imprumutat.

Pe aceasta baza distingem:

- dobanda, in sens restrans, cel existent initial, ca excedent ce revine proprietarului de capital dat cu imprumut;

- dobanda, in sens larg, ca excedent ce revine proprietarului oricarui capital utilizat in conditii normale.

In economia de piata dobanda imbraca mai multe forme de existenta:

a) dobanda pe piata monetara, care se aplica in general imprumuturilor pe termen scurt pe care bancile le contracteaza intre ele sau cu banca centrala (aici va intra dobanda de baza care se acorda pentru certificatele de depozit sau pentru bonurile de trezorerie; dobanda creditelor acordate de banci; taxa de scont comerciala; taxa de scont oficiala);

b) dobanda specifica caselor de economii pentru depozite la vedere si la termen, pentru depozite in vederea constituirii de locuinte etc.;

c) dobanda pe piata obligatiunilor (sau plasamentelor pe termen lung);

Intrucat dobanda este un venit impozabil, se face distinctie intre dobanda nominala, ca venit nominal efectiv si dobanda dupa plata impozitului (neta). Dobanda neta este importanta pentru stabilirea capitalurilor intr-o tara si pentru formarea fluxurilor de capital intre diferite tari.

Dobanda, ca parghie economica importanta folosita de catre toti agentii economici (inclusiv de catre stat), indeplineste urmatoarele functii:

a) influenteaza repartizarea factorilor de productie aflati in cantitati limitate, in domeniul ce asigura folosirea cea mai eficienta a lor;

b) pe termen lung stimuleaza populatia sa renunte la anumite consumuri curente in vederea sporirii stocului de capital;

c) asigura cointeresarea agentilor economici de a folosi capitalul propriu cu eficienta si de a apela la capitalul de imprumut doar in anumite conditii (avantajoase pentru debitor).

d) asigura bancilor un important venit ca diferenta intre dobanda incasata de la debitori si dobanda platita deponentilor.

PR_b = D_i - D_p - C_fb , unde PR_b - profit bancar

D_i - masa dobanzilor incasate

D_p - masa dobanzilor platite

C_fb - cheltuielile de functionare ale bancii

7. Masa si rata dobanzii. Factori de influenta ai acestora

Doi indicatori fundamentali caracterizeaza dobanda: masa dobanzii si rata dobanzii.

Masa dobanzii (D) se determina ca diferenta intre suma platita creditorului la scadenta, de catre debitor si suma luata cu imprumut de catre acesta. Se poate determina si ca produs intre capitalul imprumutat (depozitul efectuat) si rata dobanzii.

D = S - C , unde D - masa dobanzii

S - suma platita creditorului (deponentului) la scadenta

C - capitalul imprumutat (depozitul efectuat)

Rata dobanzii (d') se determina ca raport procentual intre masa dobanzii si capitalul imprumutat (C), respectiv:

D = C x d^' - pentru o perioada de 1 an

D = C x d' x (n/360) - pentru fractiuni mai mici de un an, n reprezentand numarul de zile pentru care s-a acordat imprumutul sau s-a efectuat depozitul.

Acesti indicatori caracterizeaza, de fapt, marimea dobanzii simple, adica a platii pentru serviciul adus de un capital in conditiile in care dobanda nu se capitalizeaza. In practica se impune, insa folosirea dobanzii compuse (capitalizarea dobanzii) - d'_c

unde d - rata dobanzii anuale

n - numarul de ani. (n>1)

sau: 

Sn - suma ce revine proprietarului dupa "n" ani de folosire a capitalului si care este formata din capitalul avansat (C) plus dobanda cuvenita.

Pentru exemplificare presupunem un capital de 20.000 de dolari care urmeaza sa fie folosit in decursul unei perioade de 5 ani, cu o rata a dobanzii de 10%. Deoarece dobanda anuala cuvenita este capitalizata, dobanda totala pentru cei 5 ani se determina astfel:

Suma absoluta a dobanzii (masa dobanzii) este influentata de numerosi factori: marimea capitalului imprumutat sau a depozitului; nivelul ratei anuale a dobanzii la credite, respectiv la depozite; termenul pentru care se acorda creditul sau se realizeaza depozitul; evolutia ratei dobanzii pe piata monetara; politica monetara; modul de utilizare a creditului de catre debitor.

Rata dobanzii, la randul sau, este o marime dinamica asupra careia actioneaza multi factori si care, la randul sau, exercita o influenta ampla ce se propaga in intreaga economie. Ea se modifica in timp in sensul cresterii sau scaderii, difera pe tari si uneori pe zone economice din diferite tari.

Principalii factori care influenteaza nivelul concret al ratei dobanzii sunt:

a) raportul dintre cererea si oferta de capital de imprumut (situatia de pe piata capitalului);

Cresterea cererii de capital va duce la cresterea ratei dobanzii si invers, iar cresterea ofertei va avea ca efect scaderea ratei dobanzii si invers. Evident, si nivelul ratei dobanzii va influenta, la randul ei cele doua componente. Trebuie avute in vedere, de asemenea, aspecte precum riscul si ciclicitatea economiei.

b) evolutia inflatiei;

Pentru inlaturarea efectelor negative ale inflatiei, bancile stabilesc o rata nominala a dobanzii, care sa acopere inflatia anticipata. Aceasta se poate determina pe baza ecuatiei lui Irving Fischer:

r_n = r_r + r_i , r_n - rata nominala a dobanzii

r_r - rata reala a dobanzii

r_i - rata inflatiei

c) modul cum se incheie bugetul de stat;

Aici se pune problema deficitului bugetar si a modalitatii de acoperire a acestuia. Daca se acopera pe baza unui imprumut public, nu vom avea o crestere a cantitatii de bani, deci a ofertei de capital pe piata, dar putem avea o crestere a cererii de capital si deci o crestere a ratei dobanzii. Acoperirea deficitului prin emisiune suplimentara de moneda sporeste oferta de capital si poate duce la o anumita scadere a ratei dobanzii.

d) factorul extern (raportul de schimb dintre monedele a doua tari si paritatea ratelor dobanzii).

Daca se mentine raportul de schimb si paritatea ratei dobanzii dintre doua tari, va fi indiferent pentru agentii economici in ce moneda isi plaseaza capitalul. O crestere a raportului de schimb intr-o tara va atrage capitalurile disponibile, va creste oferta de capital iar rata dobanzi va scadea, si invers.

Daca intr-o tara, intr-o anumita perioada se doreste stabilizarea ratei dobanzii la o anumita marime trebuie actionat de asemenea maniera incat sa se compenseze variatiile in cererea de moneda, de capitaluri prin modificarea cantitatii de bani in circulatie.

Rata dobanzii trebuie abordata, de asemenea, ca variabila independenta, ca element ale carei modificari produc efecte complexe in activitatea economica.

Daca banca de emisiune reduce, la un anumit moment, dobanda pe care o practica are loc concomitent marirea randamentului net al capitalurilor, cu alte destinatii si cresterea volumului capitalurilor antrenate in activitatea economica. Daca are loc, de exemplu, scaderea ratei dobanzii de la 15% la 10%, toate proiectele economice care anticipau un randament net mai mic de 15%, fara a se situa insa sub 10% vor deveni rentabile si se declanseaza realizarea lor. Detinatorul de capital apeleaza la acest rezultat numai dupa ce constata ca randamentul utilizarii capitalului sau in alte actiuni, decat imprumutul, este cel putin egal sau mai mare decat dobanda de 10%.

Reducerea dobanzii are un efect cumulativ. Ea va stimula atat cererea de capital cat si cresterea venitului celor ocupati in domeniile unde se cheltuieste capitalul respectiv. La randul lor, producatorii vor economisii o parte din venit, iar pe cealalta o vor cheltui pe bunuri de consum. Cei care produc bunurile de consum vor obtine venituri mai mari, din care o parte o cheltuiesc, iar alta o economisesc. Cresterea cererii de bunuri de capital si de bunuri de consum va contribui la sporirea castigului producatorilor. Treptat, volumul activitatii va creste, se va intari pozitia lucratorilor si vor creste salariile deci si cererea de bani care, pentru a fi contracarata se va majora rata dobanzii, asa incat cercul se inchide si stimulentul initial, determinat de scaderea ratei dobanzii se epuizeaza.

Efectul cumulativ este similar in cazul in care rata dobanzii creste, dar se deplaseaza in sens invers.

Utilizarea ratei dobanzii, ca parghie economica determinata de efectul cumulativ al modificarii sale in cadrul politicii guvernamentale, are limite evidente:

- rata dobanzii nu poate sa se reduca sau sporeasca prea mult intr-o tara, daca restul tarilor nu procedeaza in acelasi fel, deoarece s-ar produce perturbari grave in fluxurile de capital interne si internationale;

- interese puternice se opun intotdeauna unei reduceri sau cresteri prea mari a ratei dobanzii in orice tara;

- statul impune anumite restrictii autoritatilor monetare de a controla si utiliza rata dobanzii. Dinamica ratei dobanzii este rezultatul concomitent a unor factori obiectivi si subiectivi, contradictorii sau convergenti astfel incat imprima traiectoriei sale reale un caracter foarte complex.

Recapitulare cuvinte cheie/concepte

institutii monetar-financiare; banci; functii active; functii pasive; banci de emisiune; banci specializate; banci de afaceri; banci ipotecare; institutii speciale de credit; atributiile bancilor

piata monetara; obiectul pietei monetare; trasaturile pietei monetare

oferta de moneda; mecanismele prin care moneda este pusa in circulatie; procesul crearii monedei scripturale; multiplicatorul monedei de cont; factori de influenta ai ofertei de moneda; cererea de moneda; preferinta pentru lichiditate - mobiluri; creditul; formele creditului; functiile creditului; pretul tranzactiei cu moneda - factori; piata monetara in echilibru; modificarea pozitiei de echilibru pe baza cresterii cererii de moneda; modificarea pozitiei de echilibru ca urmare a scaderii ofertei de moneda; stabilitatea monetara

masa monetara; marimea masei monetare; lichiditatea monetara; rata lichiditatii; viteza de circulatie a monedei; disponibilitatile banesti propriu-zise; disponibilitati semimonetare; agregatul monetar; M₁; M₂; M₃; M₄

politica monetara; directii de actiune; instrumentele politicii monetare; manevrarea taxei rescontului; stabilirea cotelor obligatorii de rezerva; politica "open market"; rata de refinantare bancara; plafoanele de credit

dobanda; conceptii referitoare la dobanda; forme de existenta ale dobanzii; functii

masa dobanzii; rata dobanzii; dobanda simpla si dobanda compusa; factori de influenta ai masei dobanzii; factori de influenta ai ratei dobanzii; rata nominala si rata reala a dobanzii; limite