Politici de Mediu la nivelul UE

Politici de Mediu la nivelul UE

Din prezentarile anterioare s-a retinut necesitatea elaborarii unei Strategii de Protectia Mediului, ca o componenta a 'Dezvoltarii Durabile'.

Initial, notiunea de strategie a fost utilizata in domeniul militar. Prin strategie se intelegea arta de a coordona actiunile fortelor militare, politice, economice, morale impli­cate la conducerea unui razboi sau in pregatirea de aparare a unei natiuni.

In timp, notiunea s-a extins, fiind utilizata in prezent si la alte domenii: economie, sport, finante si mai recent in protectia mediului.

Este deja acceptat ca prin protectia mediului se intelege totalitatea actiunilor menite sa asigure conservarea resurselor naturale si protejarea calitatii componentelor mediului inconjurator.

Coreland cele doua notiuni rezulta ca prin strategii de protectia mediului putem intelege arta de a coordona ansamblul actiunilor, la nivel national si la nivel local, menite sa asigure conservarea resurselor naturale si protejarea calitatii tuturor componentelor mediului inconjurator, precum si a mediului in ansamblu.

Serviciul Comisiei Uniunii Europene responsabil de mediu, de securitate nucleara si de protectie civila se numeste DG 11 si isi are sediul in Belgia, cu principala sucursala la Luxembourg.

Modul de abordare a problematicii strategiilor de mediu poate fi bine perceput prin prezentarea experientei Comunitatii Europene pe aceasta directie.

Cu ocazia primei Conferinte a Natiunilor Unite privind mediul inconjurator, de la Stockholm, din iunie 1972, Comunitatea Europeana a adoptat primul sau Program de Actiuni pentru Protectia Mediului pe o perioada de 5 ani (1973-1977).

Atat primul, cat si al doilea Program de Actiune (1978-1982) au stabilit liste detaliate de masuri ce trebuie intreprlnse pentru controlul poluarii.

S-au stabilit cateva principii generale care au ramas valabile si in programele ulterioare si care se regasesc in legislatia adoptata (caseta 4.1):

Principii generale de protectia mediului in UE

1. A preveni este mai eficient decat a vindeca (remedia). Acest principiu a devenit dominant In cadrul celui de-al patrulea Program de protectia medil/II/i.

2. Impactul asupra mediului trebuie luat In considerare in cea din/Lii faza de conceptie a unui obiectiv sau a unei actiuni.

3. Exploatarea naturii care produce dezechilibre ecologice trebuie abandonata.

3. Adoptarea de masuri trebuie sa se faca pe baza unei bune cunoasteri stiintifice.

5. Principiul 'poluator-pIatitor' se traduce prin suportarea costurilor de catre poluator pentru prevenirea poluarii si remedierea pagubelo,. produse.

6. Activitatile dintr-un stat membru nu trebuie sa produca daune mediului din alt stat.

7. Politica de protectie a mediului din statele membre trebuie sa ia In considerare si interesele tarilor In curs de dezvoltare.

8. CEE si statele membre trebuie sa promoveze o politica de protectie a mediului prin organizatii internationale.

9. Protectia mediului constituie o responsabilitate a tuturor, fiind necesare, In acest scop, actiuni educationale,

i O. Masurile de protectia mediului trebuie luate la 'nivel adecvat' tinand seama de tipul de poluare, actiunile necesare si zona geografica ce trebuie protejata. Acest principiu este cunoscut sub denumirea de 'principiu de subsidiaritate'.

11. Programele nationale de protectia mediului trebuie sa se bazezepe o conceptie unitara pe termen lung, iar politicile nationale trebuie sa se armonizeze in cadrul Comunitatii.

Al treilea Program de Actiune (adoptat in 1983) - caseta 4.2- a incercat sa reali­zeze o strategie mai ampla pentru protectia mediului si a resurselor naturale in cadrul Co­munitatii.

Caseta 4.2 - Orientarea celui de-al treilea Program de Actiune

Accentul a trecut de la control la prevenire a poluarii si a largit conceptul de protectie si asupra modului de folosire a pamantului si de integrare a problemelor de mediu In celelalte politici aleCEE.

S-au alocat fonduri pentru activitati agricole, dezvoltare regionala si sprijinire a statelor din Africa, Caraibe si Pacific, conform Conventiei de la Lome.

Cel de-al patrulea Program de actiune (1987-1992) a cautat sa raspunda obliga­tiilor de integrare a problemelor de mediu in aJte politici ale Comunitatii, axandu-se pe patru domenii de activitate (caseta 4.3):

Caseta 4.3 - Orientarea celui de-al patrulea Program de Actiune

q      Implementarea legislatiei existente a Comunitatii;

q      Reglementarea problemelor de impact asupra mediului cu referire la 'substante' si 'surse' de poluare;

q      Accesul neingradit al publicului la informatii;

q      Crearea de noi locuri de munca.

Din punct de vedere legislativ, Actul European Unic care amendeaza Tratatul CEE, intrat in vigoare la 1 iulie 1987, confirma competenta comunitatii in elaborarea legis­latiei pentru protectia mediului si stabileste scopul si procedurile necesare prin adaugarea Fascicolului VII care contine articolele 130 r, 130 s si 130 t la Partea a I1I-a a Tratatului referitoare la Bazele si Politica Comunitatii. In plus, se c1arifica in art. 100 a, relatia dintre realizarea pietei unice si protectia mediului si a sanatatii umane.

Conform celor trei articole (130 r, 130 s, 130 t) scopurile si actiunile principale ale

Comunitatii in domeniul protectiei mediului sunt:

q      conservarea, protejarea si ameliorarea mediului;

q      sanatatea umana;

q      utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale.

Actiunile CEE de protectia mediului se integreaza in alte politici ale Consiliului, vizand, in mod special, agricultura, dezvoltarea regionala si energia pe baza a trei principii generale:

q      masuri de prevenire;

q      remedieri la sursa a pagubelor produse mediului;

q      poluatorul plateste pagubele.

Cea mai importanta prevedere a 'Actului European Unic' este principiul integrarii.

Protectia mediului este singurul domeniu al politicii care necesita o astfel de cerinta, iar Comunitatea trebuie sa adopte procedurile de aplicare.

'Actul European Unic' recunoaste relatia complexa dintre mediul ambiant si co­mert si in Articolul 100 a se stabileste ca o propunere legislativa a Comisiei privind sanatatea, securitatea, protectia mediului si a consumatorului care afecteaza Piata Comuna trebuie 'sa se bazeze pe un nivel ridicat de protectie'.

In plus, se ofera prilejul, pentru statele membre, de a adopta standarde si reglemen­tari mai severe daca acestea le sunt necesare. Ca o sinteza, este de mentionat ca in ultimii 30 de ani in Comunitatea Europeana s-au elaborat pentru mediu cca. 300 acte de reglemen­tari (directive, decizii, recomandari).

Cel de-al cincilea program de actiune pentru mediu este document al lui DG 11 si a constituit 'Agenda de mediu' pentru deceniul trecut, avand urmatoarele principii de baza:

q      integrarea politicilor de mediu ca domeniu prioritar in politica economico-so­ciala;

q      impartirea responsabilitatilor intre administratie, industrie si consumatori pentru a se ajunge la un consens in ceea ce priveste masurile convenite.

Aprobarea generala si strategia acestui program de actiune pentru mediu a fost data de Consiliu si de reprezentantii guvernelor statelor membre la 1 februarie 1993 si difera de programele anterioare. Dupa cum spune si numele sau, 'program catre sustinere', progra­mul a definit obiective pe termen lung si s-a concentrat pe o abordare globala a proble­melor de mediu.

Punctele sustinute de catre acest program au fost:

q      mentinerea calitatii vietii;

q      mentinerea continua a accesului la resursele naturale;

q      evitarea pagubelor de mediu cu efect pe termen lung;

q      considerarea dezvoltarii durabile care armonizeaza nevoile prezente cu cele viitoare fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface nevoile.

Succesul pe termen lung al Uniunii Europene depinde de sustinerea politicilor in industrie, transporturi, agricultura si dezvoltare regionala.

Al cincilea Program a alcatuit o agenda de lucru pentru mediu, pentru deceniul trecut, agenda care a avut la baza doua principii majore:

Integrarea dimensiunii privitoare la mediu, ca un factor-cheie, in toate politicile majore, protectia mediului vizata, putand fi atinsa prin inglobarea acelor arii politice ce cauzeaza deteriorarea mediului.

Inlocuirea activitatilor de comanda si control cu responsabilitati impartite intre diferiti factori (guverne, industrie si public), situatie ce poate conduce, cu usurinta, la unanimitate in aplicarea masurilor propuse.

Strategia acestui program a impus o larga arie de instrumente:

q      legislatie pentru stabilirea standardelor de mediu;

q      instrumente economice pentru incurajarea productiei si a proceselor desfasurate in concordanta cu nevoile de mediu;

q      masuri orizontale de suport: informatie, educatie, cercetare;

q      masuri de suport financiar.

Strategia a acoperit in esenta urmatoarele arii:

-5 sectoare principale: industrie, energie, transporturi, agricultura, turism;

-7 teme luate in vizor:

q      schimbarea climatului;

q      acidifierea si calitatea aerului;

q      mediul urban;

q      zonele de coasta;

q      managementul deseurilor;

q      managementul resurselor de apa;

q      protectia naturii si a biodiversitatii.

Din punct de vedere al managementului de risc, trei arii prezinta o atentie deosebita:

q      riscuri legate de industrie;

q      securitatea nucleara si protectia impotriva radiatiilor;

q      protectia civila si urgentele de mediu.

Instrumentele politice promovate au fost urmatoarele:

q      imbunatatirea datelor despre mediu;

q      cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica;

q      planificarea sectoriala si spatiala;

q      stabilirea corecta a preturilor din punct de vedere economic;

q      informarea publica si educatia;

q      educatia profesionala si pregatirea persoanelor implicate in acest domeniu;

q      mecanismele de sprijin financiar.

Sesizand ca Protectia Mediului devine o problema, s-a facut recenta propunere (ianuarie 2001) privind al VI-lea Program de Actiune de Mediu pentru Comunitatea Europeana, propus de comisia de specialitate spre dezbatere si aprobare catre:

q      Consiliul European;

q      Parlamentul European;

q      Comitetul Economic si Social;

q      Comitetul Regiunilor.

Conceput ca un document programatic pe probleme de mediu pentru perioada 1 ianuarie 2001 - 31 decembrie 2010, avand chemarea simbol' Viitorul nostru, sansa noastra' programul, in cele 11 articole, dupa adoptarea lui a devenit un document politic, care sa orienteze si sa armonizeze, din punct de vedere strategic, tarile europene in actiunile de conservare si protectie a mediului in urmatorul deceniu.

Cateva din directiile de actiune, precum si obiectivele ce sunt propuse in acest al VI-lea Program de Actiune de Mediu se apreciaza ca sunt utile a fi mentionate pentru a sesiza amploarea, ambitiile, necesitatile, complexitatea problemelor puse in discutie.

Astfel se propun:

q      imbunatatirea implementarii legislatiei de mediu existente;

q      integrarea preocuparilor de mediu in ansamblul celorlalte politici;

q      implicarea mecanismelor de piata pentru a atrage interesul pentru mediu al agentilor economici si al consumatorilor;

q      implicarea directa sau indirecta a cetatenilor individuali in problematica protec­tiei mediului;

q      planificarea teritoriului, precum si deciziile manageriale trebuie sa tina cont de impactul asupra mediului al acestora, pentru promovarea celor mai bune prac­tici de mediu.

Este interesant de semnalat ca in mod suplimentar programul propune abordarea si

a patru domenii priori tare de actiune, acestea fiind:

q      studierea schimbarilor climatice in vederea stabilizarii concentratiei 'gazelor de sera' la un nivel care sa nu cauzeze variatii anormale ale climei pamantului;

q      protejarea acestei unice resurse: natura si biodiversitatea, cu directionare spre protejarea si restaurarea functiilor sistemelor naturale si stoparea pierderilor in biodiversitate in Uniunea Europeana si desigur la nivel global; se include aici si protejarea solului impotriva eroziunii si poluarii;

q      mediu si sanatate - pentru a atinge o calitate a mediului, astfel ca acei poluanti, incluzand si diferitele tipuri de radiatii, generati de activitatea umana sa nu induca un impact semnificativ cu risc asupr.a sanatatii umane;

q      utilizarea durabila a resurselor naturale si managementul deseurilor, pentru a avea siguranta ca prin consum al resurselor regenerabile sau neregenerabile nu se va depasi capacitatea de suport a mediului. Se doreste atingerea unui nivel de decuplare a utilizarii resurselor de dezvoltare economica printr-o imbunatatire semnificativa a eficientei utilizarii resurselor, precum si prin evitarea orientarii stricte a economiei spre partea materiala, inclusiv evitarea generarii de deseuri.

Obiectivele mentionate, se precizeaza, vor deveni repere de orientare si pentru tarile candidate (Romania fiind una dintre ele).

Pentru a realiza aceste obiective ambitioase au fost realizate si structuri specializate dintre care amintim:

. Agentia Europeana pentru Mediu (AEE) si reteaua din care face parte (EIONET) au fost create in 1994 pentru a furniza date de inalta calitate asupra mediului statelor membre ale Comunitatii si consumatorilor. Principalele functii pe care le indeplineste acest program sunt: descrierea starii actuale si previziunile pentru mediu, si furnizarea de informatii care contribuie la punerea in practica a politicii de mediu a UE.

. Forumul European Consultativ asupra Mediului si Dezvoltarii Durabile a luat fiinta in 1993 si este unul dintre cele trei organisme neoficiale de consultanta in cadrul celui de-al V -lea proiect de actiune in favoarea mediului.

In 1997, Forumul a fost extins pentru a include tarile din spatiul economic european si tarile asociate din Europa Centrala si Orientala. Comisia i-a acordat o autonomie maxima, Forumul a publicat in curand concluziile sale asupra urmatoarelor subiecte:

q      agricultura si dezvoltarea durabila;

q      mediul, piata de munca si largirea Uniunii Europene.

Este interesant a prezenta detalii privind acest ultim aspect: mediul si piata muncii. De remarcat e faptul ca in cadrul Uniunii Europene aproximativ 3,5 milioane

persoane ocupa un loc de munca legat de mediu. Astfel, 1,5 milioane din 3,5 milioane de muncitori ecologi sunt angajati in industriile ecologice si produc telmologii, produse si servicii care masoara, impiedica, limiteaza sau corecteaza incidente si dezastre ecologice. Doua milioane de muncitori lucreaza in sectoare care se ocupa cu tehnologii nepoluante, energie refolosibila, reciclarea deseurilor si protectia peisajelor si a mediului.

Se cunosc 2100 de intreprinderi de acest tip.

O lista a verificatorilor de mediu alipiti la sistemul comunitar de management si audit de mediu este destinata ameliorarii rezultatelor in materie de mediu a activitatii industriilor. Pentru a fi inregistrate in acest sistem, intreprinderile trebuie sa faca proba unor politici vaii de, program si sistem de gestionare, procedura de analiza sau audit si declaratii de protectie a mediului unanim acceptate. Verificarea si validarea acestor criterii se face de un verificator de mediu, independent, dar aprobat de Comisia Europeana.

Cu un volum de afaceri de 50 miliarde EURO in 1994, industriile de baza, ecolo­gice ale UE reprezentau jumatate din piata mondiala, care ar fi trebuit sa atinga in anul 2000,300 miliarde EURO si 570 in 2010. Economiile comunitare sunt toate caracterizate de o 'subexploatare' a fortei de munca si de o 'supraexploatare' a resurselor de mediu. Pentru a rezolva aceasta dubla pro­blema, Comisia Europeana propune actiuni-cheie, cum ar fi dezvoltarea tehnologiilor nepoluante.

Printre altele o restructurare progresiva a sistemelor fiscale se poate realiza re­ducand costurile salariale indirecte si incorporand costurile de mediu si de resurse in pretul pietei de bunuri si servicii.

Prin masurile energice ce se intre prind, UE doreste sa tina sub control si la un nivel problematica poluarii.

Un exemplu in acest sens il constituie - Acordul UE cu industria de automobile. Datorita unui nou sistem de masuri adoptate de Comunitatea Europeana emisia de poluanti va trebui ca pana in anul 2005 sa se diminueze cu 70%/vehicul. Una dintre masurile comuni tare pentru a indeplini acest obiectiv este acordul Comisiei Europene cu Asociatia de Constructori Europeni de Automobile.

Acestia din urma se angajeaza la o emisie de 140g/Km de C02 in mediu pentru noile vehicule vandute in cadrul Uniunii Europene esalonat pana in 2008, o reducere de aproximativ 25% in raport cu 1995. Angajamentele asociatiei constructorilor se bazeaza pe ipoteze in materie de disponibilitate de carburanti de calitate suficienta pentru a permite punerea la punct a anumitor tehnologii.

In 2003, Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile va reevalua posibilitatea de reducere suplimentara pentru a tinde catre obiectivul general comunitar de 120 g/Km CO₂ pentru noile vehicule esalonat pana in 2010. Comisia spera in egala masura sa ajunga la acorduri asupra emisiei de CO₂ a masinilor construite de japonezi si coreeni, care vor fi vandute prin piata UE.

In afara de aceasta, Comisia propune fiecarui stat membru al UE punerea la punct a unui sistem de monitorizare si supraveghere a emisiei de C02, a vehiculelor particulare noi. Acest sistem ar trebui sa permita evaluarea corecta a eficacitatii strategiei comunitare in ceea ce priveste o noua piata de automobile, sa furnizeze informatii asupra schimbarilor In parcul de masini particulare, susceptibile de a afecta alte obiective ale politicii comunitare, cum ar fi:

q      calitatea aerului;

q      ozonul troposferic;

q      marirea aciditatii si implicit frecventa ploilor acide

q      securitatea rutiera.

O alta masura care vizeaza limitarea la maxim a CO₂ este intarirea limitelor de emisie a vehiculelor cu motoare noi si a vehiculelor utilitare usoare in cadrul UE. Vehiculele cu tonaj mai mic de 3,5 t ar trebui sa produca mai putin monoxid de carbon (40%), hidrocarburi (40%), oxid de azot (20%) si particule (50%). O intarire a acestor reguli este prevazuta pentru 2005.

Concentratia in benzen si hidrocarburi aromatice a benzinei si motorinei va suferi, de asemenea, o diminuare serioasa. In urma a diferite intruniri care au avut loc in perioada 1995-1998 s-au stabilit mai multe pozitii comune asupra unor probleme, cum ar fi:

q      o noua directiva asupra limitei maxime de poluare a combustibililor grei (1 % esalonat pana in 2003) si asupra motorinei (0,2% esalonat pana in 2008);

q      intarirea valorilor limitei pentru anhidrida sulfuroasa, oxizii de azot si particule de plumb;

q      propunerea de reducere a poluarii de catre tractoarele folosite in exploatareaforestiera;

q      aducerea la zi a dosarului anual asupra calitatii aerului;

q      date de baza asupra calitatii aerului in orasele europene importante;

q      pozitia Comisiei in vederea reducerii emisiei de componenti organici volatili

q      datorita utilizarii solventilor organici in anumite activitati si instalatii;

q      crearea Nomenclatorului de surse de emisie in cadrul EUROSTAT.

Un alt exemplu poate sa il constituie politica deseuri/ar.

S-au implinit 20 de ani de cand DE si-a propus pentru prima data crearea depozi­telor de deseuri si ameliorarea gestiunii lor. Politica de mediu europeana consta in incu­rajarea gestiunii durabile prin minimizarea, reciclarea si refolosirea deseurilor, prin amelio­rarea conditiilor de eliminare si prin reglementarea transportului acestora.

In 1989, DE a aderat la Conventia de la Bale, care se ocupa cu gestionarea dese­urilor toxice. Directiva CE nr. 235 din 1993 a stabilit definitiile si Nomenclatorul Comuni­tatii asupra transferului de deseuri si le-a impartit pe acestea in trei categorii, in scopul supravegherii transferului la intrarea in/si la iesirea din DE. Comisia isi propune sa analizeze aplicarea acestui regulament pe baza datelor furnizate de catre tarile membre intr-un chestionar redactat de catre Secretariatul Conventiei de la Bale.

In primul raport, care acopera perioada 1994-1996, informatiile referitoare la masurile luate conform regulamentului au fost deficitare, tarile membre furnizand date incomplete sau deloc (Austria). In 1996, numai rapoartele din Luxembourg si Portugalia au ajuns la secretariat.

Astfel, Comisia a concluzionat ca nu este posibil sa ia vreo masura corecta asupra posibilitatii de gestionare a deseurilor in DE si a decis sa ceara informatii complementare. Noile liste de control a deseurilor contin anumite coduri (OCDE) care permit identificarea deseurilor. Aceste coduri sunt formate din doua litere:

q      prima litera, pentru lista din care face parte (G-lista verde, A-lista galbena, R-lista rosie; aceasta din urma reprezentand deseurile cele mai periculoase);

q      a doua litera, pentru categoria deseuri lor, urmata de un numar.

In urma acestor constatari, Comisia adopta anumite masuri pentru gestionarea deseurilor, cum ar fi:

. Intarirea industriilor de reciclare

Reciclarea este un element principal in gestionarea deseurilor in cadrul DE. In plus, aceasta s-a dezvoltat si pentru a deveni un sector industrial important care sa contribuie la crearea de locuri de munca. Imperfectiunile pietelor si a structurilor stabile au drept consecinta dezvoltarea industriei de reciclare prin impunerea de constrangeri carora trebuie sa le faca fata printr-o multime de actiuni, asa cum a fost propus intr-un comunicat al Comisiei Europene, si anume:

q      ameliorarea pozitiei materiilor prime secundare prin nomenclaturizare;

q      cresterea transparentei pietei;

q      incurajarea inovarii in sectorul de reciclare prin al VI-lea program-cadru;

q      simplificarea legislatiei privind deseurile.

Gestiunea deseurilor ramase in urma exploatarilor si reziduurile de transport

Aceste deseuri ating un nivel maxim inacceptabil in apa marii; deversarile ilegale pot fi explicate in parte prin insuficienta cunoastere a reglementarilor internationale de catre echipajele marine; de asemenea, este foarte frecvent faptul ca nave le nu pot sa-si depoziteze deseurile pentru ca porturile nu dispun de instalatiile necesare.

Comisia propune deci impunerea porturilor Comunitatii Europene sa se doteze cu instalatii de receptie adecvate, care sa raspunda nevoilor navelor rara sa le cauzeze intarzieri anormale. Pentru a tine sub observatie faptul ca aceste nave utilizeaza instalatiile respective, echipajele care nu isi depun deseurile in porturi vor fi obligate sa demonstreze legitimitatea absentei acestei lipse de descarcare.

Tratarea si eliminarea 'petelor

Se estimeaza ca, pana in anul 2005, 10,7 miI. t pete de petrol vor fi curatate. Elimi­narea lor finala constituie o problema delicata si deseori costisitoare. Un nou raport al Comisiei Europene descrie diferite metode de tratare si eliminare a petelor reziduale. Acest raport analizeaza caracteristicile petelor pe baza parametrilor fizici, chimici si biologici, transportului si stocarii, tehnicilor de secare, asanare si incinerare, acumularea si debordare a petelor.

Si totusi numeroase documente scot in evidenta ca majoritatea statelor membre nu respecta legislatia de mediu.

Aplicarea legislatiei de mediu a Uniunii Europene intampina probleme serioase.

Eludarea de la normele stricte fixate de legislatia europeana ocupa un loc prioritar in rapoartele anuale ale Comisiei. Majoritatea statelor membre sunt astfel confruntate cu atentionari motivate ale Comisiei sau actiuni in fata Curtii de Justitie Europene.

De exemplu, Comisia ia masuri in intampinare a actiunii Frantei in ceea ce priveste poluarea rezervelor de apa potabila in Bretania, in ceea ce priveste Germania pentru infrac­tiunea de interzicere a accesului liber la informatiile de mediu in provincia Schleswing­Holstein, atentionari serioase au fost trimise Marii Britanii, Portugaliei, Finlandei si o actiune a fost depusa la Curtea de Justitie impotriva Spaniei pentru nerespectarea directivei comunitare in ceea ce priveste protectia apelor impotriva poluarilor cu nitrati de origine agricola. Tarile de Jos si Austria au primit un avertisment serios si motivat pentru nerespectarea Directivei 76/160 /CEE in ceea ce priveste calitatea apelor de agrement.

Sub observatie sunt, de asemenea, Belgia, Italia, Luxembourg, Irlanda si Grecia pentru ca nu au respectat planurile comunitatii in ceea ce priveste gestionarea deseurilor conform cu directiva cadru a comunitatii asupra deseurilor periculoase si ambalajelor.

Conform cu Directiva 90/313/CEE statele membre sunt obligate sa dea informatii despre mediu tuturor persoanelor fizice si juridice care cer aceasta, fara sa fie obligate sa plateasca acest lucru.

Un test in acest sens il constituie si modul de actiune in cazul prevederilor Protocolului de la Kyoto.

Comisia Europeana a realizat o prima analiza asupra metodei care va fi adoptata in scopul definirii unei politici de mediu care sa satisfaca angajamentele protocolului de la Kyoto din decembrie 1997. Acest protocol a marcat un pas decisiv in abordarea problemei schimbarii climatului in ideea ca tarile industrializate se angajeaza juridic sa reduca cu 8% emisiile de gaz cu efect de sera, esalonat pana in 2008-2012, gaze care stau la originea incalzirii planetei.

DE si statele membre trebuie sa inceapa neintarziat un proces interactiv avand ca scop final stabilirea unui cadru pentru coordonarea actiunilor, schimburilor de date si progres, si identificarea domeniilor in care angajamentele trebuie sa fie satisfacute conform tratatului UE. Unul dintre modurile de a atinge aceste obiective consta in dezvoltarea de politici si masuri rentabile in toate sectoarele. Sistemul de control al UE trebuie intarit in asa fel, incat sa permita o evaluare periodica.

O alta problema globala este distrugerea stratului de ozon.

Nivelul distrugerii din stratosfera a scazut cu 6-10% fata de 1980. In cursul ultimului deceniu nivelurile spectrale ale razelor UV-B au continuat sa creasca cu pana la 2%/an. S-a constatat cresterea numarului de cancer de piele, efecte asupra ecosistemelor terestre; alterarea in timpul dezvoltarii faunei si pagube mari in ecosistemele acvatice.

Pentru a contracara aceste tendinte, Comisia a propus interzicerea pana in 2001 a utilizarii si producerii pesticidului 'Bromura de metil', si a hidroclorofluoro-carburilor in urmatorii ani, pentru a se ajunge la o eliminare progresiva a substantelor care saracesc stratul de ozon. Aceasta propunere care inlocuieste directiva 9093/1994 merge mai departe decat obligatiile impuse tarilor industrializate prin Protocolul de la Montreal din 1989, in cadrul caruia eliminarea progresiva la nivel mondial a substantelor care distrug stratul de ozon facuse deja obiectul unui acord.

In acest fel au fost atentionate intreprinderile interesate in obtinerea contingentelor de import pentru substantele care distrug stratul de ozon. Chiar daca emisiile de la avioane sunt relativ putine, ele ar putea avea totusi un efect semnificativ asupra chimiei atmosferice si paturii de nori cu consecinte posibile asupra stratului de ozon si a climatului.

De mare actualitate este si problema de mediu ce se refera la marile instalatii de ardere a carburantilor.

Instalatiile de ardere a carburantilor din centralele termice emit anhidrida sulfuroasa, oxizi de azot si prafuri. Pentru a reduce aciditatea si ozonul troposferic rezultat din aceste substante, Comisia a propus impunerea de noi valori, limitate pentru aceste emisii, de doua ori mai stricte ca si cele fixate prin Directiva 88/609.

Aceste noi valori limita trebuie aplicate si tuturor instalatiilor noi care isi vor incepe activitatea dupa 1 ianuarie 2000. In UE se gasesc in prezent 2000 de astfel de instalatii, toate construite inainte de 1985 si care vor fi inlocuite in urmatorii 25 de ani. Pentru a nu le bloca din start accesul la UE statelor candidate, acestea vor trebui sa-si puna in practica directivele si regulamentele de mai sus. Fiecare potential candidat trebuie sa inteleaga ca mediul ocupa un rol-cheie in procesul de extindere al UE. Intrucat armonizare a legislatiei de mediu a celor 10 tari membre necesita 120 mld. euro, mediul este domeniul cel mai costisitor implicat in procesul de extindere al UE. O mare parte din ajutorul acordat tarilor candidate va fi consacrat mediului, acest lucru dovedindu-se mai rentabil decat investirea in Europa Occidentala. UE va beneficia de aceste imbunatatiri, in principal in domeniile poluarii apelor si atmosferei.

Mentionand doar cateva exemple, se observa cu usurinta activitatea intensa la nivel comunitar in ceea ce priveste mediul. Numai numarul organizatiilor infiintate si a fondurilor alocate pentru mediu, si sunt suficiente pentru a demonstra deosebita importanta care se acorda la ora actuala tuturor problemelor care apar in acest domeniu, respectiv: poluare, schimbarea climatului, gestionarea deseurilor, si asa mai departe. Dar si asa, Comunitatea Europeana intampina inca dificultati din partea unor tari care, desi aliniate teoretic la legislatia de mediu, totusi prezinta abateri grave de la ea.

Aceste activitati ar trebui sa duca la redimensionarea politicii de mediu a Romaniei, care trebuie sa acorde o si mai mare atentie activitatilor poluante si deteriorari lor mediului decat pana acum, deoarece, daca o tara dezvoltata din punct de vedere economic isi permite sa 'repare anumite greseli' prin puterea sa financiara, Romania insa nu-si poate permite nici un fel de 'neglijente'.

Asocierea Romaniei la VE este, fara indoiala, o sansa oferita tarii noastre pentru integrarea sa in structurile europene si adaptarea economiei la standardele internationale. La nivel guvernamental, ar trebui lansate programe de promovare a ecolabellingului, de incurajare a industriei nationale de protectie a mediului, de valorificare a produselor uzate etc., astfel incat decalajul existent intre performantele calitativ-ecologice ale produselor si tehnicilor industriale, si nu numai, romanesti si cele similare din DE sa fie minime.

In detalierea planurilor de masuri trebuie avute in vedere recentele propuneri ale Conferintei Mondiale asupra Mediului din septembrie 2002 de la Johannesburg (Africa de Sud).

La Conferinta s-au adoptat urmatoarele obiective strategice:

q      cresterea echitatii globale si a unui parteneriat efectiv in procesul dezvoltarii durabile;

q      o mai buna integrare si coerenta la nivel international;

q      adoptarea de 'tinte' de mediu si dezvoltare pentru a revitaliza si preciza deci­ziile politice;

q      actiuni si mecanisme mai eficiente la nivel national pentru a monitoriza progresul international.

In scopul atingerii obiectivelor mentionate s-au supus dezbaterii patru seturi de

masuri, care se vor regasi in politicile si strategiile nationale:

q      protectia resurselor naturale ca baza a dezvoltarii economice, prin promovarea ecoeficientei si utilizarea durabila a apelor, solului si energiei;

q      integrarea protectiei mediului cu eradicarea saraciei. Va trebui intrerupt cercul saracie - degradare a mediului, prin implementarea agendei de dezvoltare a ONU, cu obiective mult mai precise si coerente;

q      realizarea unei globalizari durabile. In parteneriat cu oamenii de afaceri trebuie asigurat faptul ca investitiile si comertul contribuie Ia dezvoltarea durabila;

promovarea unor guvernari bune si participative, la nivel national si interna­tional. intarirea rolului legii si al societatii civile.