Unitatea monetara

Unitatea monetara

Definirea prin lege a unitatii monetare este un atribut al institutiilor monetare nationale. Aceasta definire s-a realizat diferit in functie de etalonul care a fost adoptat ca baza a sistemului monetar si implica analiza a trei elemente caracteristice: valoarea paritara; paritatea monetara si cursul de schimb.

a. Valoarea paritara. In cadrul sistemelor monetare bazate pe aurul moneda si ulterior pe aur-devize, valoarea paritara este definita invariabil prin cantitatea de metal pretios care se atribuie prin lege unei unitati monetare. Exemplu: $ SUA era definit pana in 1933 printr-un continut de 1,50463 grame aur, pentru ca in 1934 in urma devalorizarii sa se stabileasca la 0, 888671 grame aur, mentinut pana in 1971. De asemenea, leul de aur instituit prin legea din 1867 ca unitate monetara nationala, era definit prin 290 miligrame aur fin, pentru ca in urma stabilizarii monetare din 1929 continutul sa fie fixat la 9 miligrame aur fin.

Odata cu trecerea la etalonul aur-devize a existat posibilitatea definirii valorii paritare si altfel decat printr-o cantitate de aur. Exemplu: prin statutul din 1944 al FMI s-a stabilit ca o tara membra isi poate exprima valoarea paritara a monedei sale fie in aur, fie in dolari SUA, deci prin raportarea la continutul valoric al unei alte monede nationale care indeplinea functia de etalon si de rezerva in cadrul Sistemului Monetar International.

Statutul modificat al FMI prevede posibilitatea definirii valorilor paritare prin raportarea la DST (Drepturi Speciale de Tragere). Definirea in DST a valorilor paritare presupune luarea in considerare a unui cos de monede.

In toate aceste trei situatii, ceea ce s-a modificat a fost etalonul monetar, numitorul comun, respectiv modalitatea de definire a valorii paritare. In schimb, exprimarea valorica a monedelor nationale consemnata, de altfel in normele monetare a fost mentinuta ca element constitutiv al sistemelor monetare. Modificarea valorilor paritare ca masura oficiala intreprinsa prin lege de autoritatile monetare avea loc fie prin reducerea (devalorizarea), fie prin majorarea (revalorizarea) continutului in aur al monedelor nationale.

Incepand cu anii 1973 - 1974, majoritatea tarilor renunta la valorile paritare. Aceasta decizie a fost luata datorita escaladarii contradictiei care exista intre rigiditatea lor, modificarile intervenind la intervale mari de timp si variatia continua a valorii reale a monedelor, a puterii lor de cumparare. Ele au fost mentinute pentru simplul motiv ca un sistem monetar stabil avea nevoie de un punct fix de referinta pentru orientarea cursurilor de schimb. Odata, insa, cu trecerea la cursurile flotante si cu generalizarea lor, acest principiu de functionare al organizarii monetare devine inutil, renuntandu-se de fapt la exprimarea in aur a unitatilor monetare nationale.

Unele tari au incercat, inainte de a renunta la valorile paritare fixe, sa adapteze marimea lor la realitate, introducand in practica monetara valorile paritare variabile (glisante) si mobile. In primul caz, s-a procedat la ajustarea periodica la intervale scurte de timp a continutului valoric al monedelor in functie de cotatia lor libera pe piata. In al doilea caz, solutia consta in modificarea anuala a continutului valoric al monedei in cauza in raport de tendintele pietei.

In cazul mecanismului monetar actual, bazat pe puterea de cumparare, atat pe plan national, cat si international, aurul a fost demonetizat. In conditiile create de noul etalon, monedele nationale isi indeplinesc functiile monetare si circula prin raportarea directa a acestora in functie de puterea lor de cumparare. Practica monetara a impus treptat definirea unitatii monetare prin puterea sa de cumparare, aceasta jucand rolul de etalon monetar. Mecanismele actuale de evaluare a monedelor in circuitul lor national si international utilizeaza in exclusivitate puterea de cumparare pentru definirea unitatilor monetare, respectiv pentru stabilirea raporturilor valorice dintre ele.

b. Paritatea monetara reprezinta raportul valoric intre doua unitati monetare. Stabilirea raportului valoric, intre doua unitati monetare, adica a paritatii monetare, era posibila numai in conditiile in care fiecare din cele doua monede avea o valoare paritara. Deci, paritatea se exprima ca raport intre valorile paritare si a cunoscut mai multe forme in functie de modul de definire a elementelor care o determinau, astfel:

In cazul in care valorile paritare erau definite invariabil printr-o cantitate de aur, paritatea obtinuta prin raportul dintre ele se numea paritate aur sau metalica si reprezenta, de fapt, cursul oficial (paritar) dintre doua monede. Exemplu: pornind de la valorile paritare ale ₤ (2,48828 grame aur) si $ SUA (0,888671 grame aur) existente in vigoare la 18 septembrie 1949, se poate determina paritatea dintre cele doua monede, astfel:

0,888671

= 2,80 $/₤ sau = 0,357143 ₤/$

2,48828

si care reprezenta, asa cum am aratat, cursul oficial dintre ₤ si $.

daca valorile paritare ale unor monede nationale erau exprimate intr-o valuta (de regula $ SUA), prin raportarea lor rezulta paritatea valutara. Exemplu: cursurile oficiale de referinta existente la o anumita data (1966) intre $ si alte doua monede erau de:

1$ = 180 franci congolezi;

1$ = 10 rupii indiene.

valorile paritare ale celor doua monede in $ SUA:

1 franc congolez = 0,00555 $ SUA;

1 rupie indiana = 0,10 $ SUA.

paritatea valutara dintre cele doua monede:

0,10

= 18 franci congolezi / 1 rupie indiana sau

= 0,0555 rupii / 1 franc congolez.

0,10

in situatia a treia si ultima, in care monedele isi definesc valoarea paritara in DST, paritatea dintre ele se numeste paritate DST.

c. Cursul de schimb. Compararea valorica a unitatilor monetare se realizeaza prin mecanismul cursului de schimb (valutar). Ca ordin de marime, paritatea era sinonima cu cursul oficial. Avand in vedere ca valorile paritare au fost mentionate, asa cum am aratat, in conditiile etalonului aur (cu variantele sale) multa vreme nemodificate, paritatile erau si ele marimi fixe, reflectandu-se in final in fixitatea cursurilor oficiale (paritare). Cursul reprezinta, deci, pretul unei monede (nationala sau internationala) exprimat intr-o alta moneda cu care se compara valoric.

In perioada de aplicare a etalonului de aur, comparatia unitatilor monetare se realiza, deci, prin raportarea la o alta moneda ($ SUA). In cadrul sistemelor monetare actuale comparatia are in vedere puterile de cumparare ale unitatilor monetare intrate in raportul de schimb. Continutul actualului etalon, mult mai complex, de altfel, si imposibilitatea dimensionarii puterii de cumparare printr-o singura unitate de masura (ca in cazul etalonului aur) au implicat reconsiderari majore in ce priveste mecanismul cursului de schimb.

Dupa renuntarea la paritatea aur, bancile de emisiune determinau asa-numitul curs central, sau paritatea la nivelul puterii de cumparare, acest curs inlocuind cursul oficial (la paritate). In prezent, acest curs este cunoscut sub forma paritatii puterilor de cumparare si reprezinta punctul de plecare in explicarea cursului pietei, stabilit pe baza de cerere si oferta pentru o moneda sau alta.