Teorii asupra dobanzii

Teorii asupra dobanzii

Persoanele fizice si juridice acorda o atentie deosebita miscarilor nivelului ratei dobanzii. Creditorii bancilor prefera un nivel ridicat al ratei dobanzii care sa le aduca venituri mari, debitorii, in schimb, prefera un nivel scazut al ratei dobanzii pentru a plati mai putin.

Altii privesc schimbarile in nivelul ratei dobanzii ca un semnal privind directia spre care se indreapta economia, fie spre o crestere agregata, fie spre recesiune.

Presa financiara si televiziunea ofera analize privind evolutiile ratei dobanzii si impactul asupra consumului si a investitiilor. Nu de putine ori insa informatiile au un caracter contradictoriu.

Daca toti am sti ce s-ar intampla, atunci nu ar mai exista riscul ratei dobanzii, nu ar mai fi nevoie de strategii privind investitiile.

Ratele scad cand oferta de fonduri de imprumut creste fata de cererea de fonduri de imprumut si cresc cand situatia este inversa.

Nivelul ratei dobanzii variaza direct proportional cu evolutia ratei inflatiei si a ciclului de afaceri (crescand in perioadele de expansiune si scazand in perioadele de recesiune).

Ratele dobanzii sunt in general mai mari daca riscul de inflatie este mai mare, dar si cu cat titlul de valoare are un grad de lichiditate scazut.

Ratele dobanzii sunt mai scazute cand riscul de inflatie este minim, titlul de valoare are un grad de lichiditate mare, iar veniturile din dobanzi nu sunt impozitate.

Economistii clasici si neoclasici au acordat atentia cuvenita dobanzii elaborand teorii care, fie definesc dobanda, fie identifica factorii care determina nivelul acesteia.

1. Teoria fondurilor de imprumut

Conform teoriei, participantii pe piata sunt: persoane fizice, persoane juridice, guvernul si investitorii straini. Teoria defineste fondurile de imprumut ca totalitatea disponibilitatilor pe care le ofera cei care dau cu imprumut si nevoia de credite a solicitantilor.

Nivelul ratei dobanzii este determinat de punctul de intersectie 'i' (punctul de echilibru) al cererii si ofertei fondurilor de imprumut (figura 7.1.). Cererea de credit este determinata de nevoia de bani a tuturor participantilor pe piata. Oferta reprezinta disponibilul celor care dau cu imprumut.

0 % O

rata dobanzii

C

lei

qfonduri de imprumut

O - oferta de fonduri

C - cererea de fonduri

Fig. Cadrul fondurilor de imprumut

Curba cererii de fonduri are o evolutie descrescatoare; deoarece solicitantii de fonduri prefera sume mari de fonduri de imprumut la un nivel scazut al ratei dobanzii.

Curba ofertei de fonduri are o evolutie crescatoare, indicand faptul ca, cei care ofera fonduri sunt dispusi sa ofere la un nivel ridicat al ratei dobanzii.Volumul ofertei si al cererii fondurilor de imprumut este determinat de o serie de factori care influenteaza comportamentul participantilor pe piata astfel:

Oferta de fonduri de imprumut

Persoanele fizice pot avea exces de venituri fata de cheltuielile pentru bunurile de consum sau pot sa-si reduca sumele de bani in cash prin transformarea acestora in active financiare cu grad ridicat de lichiditate sau vor sa-si investeasca stocul de bogatie in active financiare, fie economisesc in prezent pentru cheltuielile viitoare cu sanatatea, achizitii de bunuri etc.

Oferta de fonduri de imprumut ale persoanelor fizice este determinata de nivelul ratei de recuperare a investitiei in active financiare fata de castigurile prognozate din investitiile reale si gradul de risc pe care-l comporta investitiile financiare. Nu este suficient ca un activ financiar sa ofere un castig mai mare daca probabilitatea de a-l recupera este extrem de scazuta. Deci, oferta de fonduri de imprumut ale persoanelor fizice variaza asadar cu castigurile prognozate, variabilitatea castigului (ca o masura a riscului) nevoile pentru cheltuielile viitoare si bogatia lor totala.

Persoanele juridice au deseori exces de cash (care apare datorita unor nepotriviri dintre fluxurile de venituri si cheltuieli) pe care-l investesc in vederea fructificarii. Factorul determinant al ofertei de fonduri de imprumut a persoanelor juridice este marimea castigului prognozat ajustat cu riscul pe care-l comporta investitiile financiare fata de intestiliile reale.

Guvernul afecteaza oferta de fonduri, fie marind-o, fie micsorand-o. Micsorarea ofertei de fonduri se realizeaza prin vanzarea titlurilor de valoare de catre stat, iar marirea ofertei de fonduri se realizeaza prin rascumpararea titlurilor, influentand astfel cresterea masei monetare. Cresterea masei monetare duce la cresterea volumului fondurilor disponibile pentru consum si economii.

Investitorii straini vad in titlurile de valoare ale unei tari ca alternative la titlurile de valoare proprii, interne, Daca castigurile prognozate ajustate cu riscul pe care-l comporta titlurile unei tari sunt mai mari decat in propria tara, atunci fondurile de imprumut migreaza spre tara respectiva si astfel, investitorii straini maresc oferta de fonduri de imprumut.

Cererea de fonduri de imprumut

Persoanele fizice imprumuta pentru a-si cumpara bunuri de folosinta indelungata, facand apel mai mult la credite in conditiile cand costul creditului le este accesibil. Apelarea la credite pentru automobile si locuinte este determinata in primul rand de marimea avansului si a ratelor lunare si  mai putin de costul creditului.

Persoanele juridice imprumuta pentru a-si finanta nevoile de stocuri, fie pentru realizarea unor investitii.

Volumul creditului pe care-l pot imprumuta depinde de cash-flow-ul intern generat de activitatea intreprinderii. Daca cash-flow-ul este mare, ei vor imprumuta mai putin decat daca cash-flow-ul este mic.

Guvernul este 'clientul semnificativ',

Statul face apel la imprumuturi fie pentru finantarea dezechilibrelor bugetare temporare ca urmare a necorelarii veniturilor cu cheltuielile, fie pentru realizarea unor investitii productive sau pentru acoperirea deficitului bugetar.

Imprumuturile statului sunt contractate atat pe piata interna, cat si pe piata externa. Imprumuturile statului nu sunt sensibile la rata dobanzii, deoarece cheltuielile trebuie efectuate indiferent de costul creditului.

Investitorii straini cauta cele mai ieftine surse de fonduri.

Fondurile sunt puse la dispozitia investitorilor straini de catre institutii financiar-bancare nationale.

De cele mai multe ori, imprumuturile sunt solicitate de intreprinderile straine care actioneaza pe teritoriul statului creditor.

1.1. Schimbari in oferta si cererea fondurilor de imprumut

Dupa teoria fondurilor de imprumut, nivelul dobanzii este determinat de punctul de echilibru dintre cererea si oferta de fonduri de imprumut.

Nivelul ratei dobanzii va creste cand cererea pentru fonduri de imprumut devanseaza oferta de fonduri si va scadea cand cererea de fonduri de imprumut scade fata de oferta de fonduri de imprumut.

Problema care se pune este aceea de a determina cauzele care determina schimbarile in cererea si oferta de fonduri de imprumut.

Examinand curbele C si O (figura 4.1) se constata ca orice schimbare in nivelul ratei dobanzii determina o miscare de-a lungul curbelor C si O.

Astfel, schimbarile in nivelul ratei dobanzii antreneaza schimbari in volumul cererii sau volumul ofertei de fonduri. Orice factor care afecteaza oferta de fonduri de imprumut va determina o deplasare a curbei O. Orice factor care afecteaza cererea pentru fondurile de imprumut va determina o deplasare a curbei C.

Sa consideram situatia cand statul isi va creste cheltuielile pentru investitii in infrastructura oraselor.

Aceasta crestere va fi finantata prin emisiuni de titluri de stat pe termen lung. Impactul acestui imprumut de stat asupra volumului fondurilor de imprumut poate fi evidentiat printr-o crestere a cererii fondurilor de imprumut de la q la q₁ si deci o deplasare a curbei cererii de fonduri de imprumut de la C la C₁ (in conditiile in care comportamentul celorlalti participanti pe piata ramane constant) si ridicarea punctului de echilibru al ratei dobanzii de la i la i₁ (figura 4.2)

0 % O

rata dobanzii i₁                           C₁

i C

lei

q q₁

fonduri de imprumut

Figura 4.2. Cresterea cheltuielilor statului

Sa presupunem o alta situatie cand, datorita riscului de tara, investitorii straini au o retinere in achizitionarea titlurilor de valoare de pe piata.

Acesta va determina o diminuare a ofertei fondurilor de imprumut de la q la q₁ si din o deplasare a curbei ofertei fondurilor de imprumut de la O la O_1.

Cu investitori mai putini, titlurile de valoare pot fi vandute numai la un nivel al dobanzii mai mare, ceea ce atrage modificarea punctului de echilibru de la i la i_i deci cresterea nivelului ratei dobanzii (figura 4.3)

0 % O₁ O

rata dobanzii i₁                           C₁

i C

lei

q₁ q

fonduri de imprumut

Fig. 4.3. Investitorii straini reduc oferta de fonduri

Aceste exemple demonstreaza utilitatea aplicarii teoriei fondurilor de imprumut in previziunea sau explicarea tendintelor in evolutia ratei dobanzii prin schimbarile in cererea fondurilor de imprumut fata de oferta fondurilor de imprumut.

Aplicarea teoriei insa impune o analiza atenta a comportamentului celorlalti participanti pe piata.

2. Inflatia si nivelul ratei dobanzii

Analistii considera ca schimbarile in nivelul ratei dobanzii sunt consecinta inflatiei actuale sau a inflatiei prognozate. Exista o relatie directa intre nivelul ratei dobanzii si nivelul ratei inflatiei. Ratele dobanzii scad cand nivelul ratei inflatiei este mic. Daca rata inflatiei creste, bancile vor avea retineri in acordarea creditelor, deoarece castigurile viitoare din dobanzi vor scadea. Clientii, dimpotriva, vor solicita mai multe credite, pentru a plati o dobanda care se devalorizeaza in timp.

In aceasta situatie, cererea de fonduri de imprumut creste, iar oferta de fonduri de imprumut scade si deci ratele dobanzii de piata vor creste (figura 4.4).

0 % O₁ O

rata dobanzii i₁                           C₁

i C

lei

q₁ q

fonduri de imprumut

Figura 4.4. Rata dobanzii in conditiile cresterii ratei inflatiei

Relatia lui Irving Fisher

In 1896 Fischer a publicat un articol in care prezenta relatia dintre rata dobanzii nominale (de piata) si rata dobanzii reale:

i = r + p_e (4.1)

in care:

i - rata dobanzii nominale (de piata)

r - rata dobanzii reale

p_e - premium de inflatie

Rata dobanzii reale reprezinta castigul investitorului pentru a-si compensa consumul amanat.

Aceasta rata este ex-ante - inainte ca rata inflatiei actuale sa fie cunoscuta.

Premium de inflatie reprezinta castigul necesar compensarii investitorilor pentru pierderea puterii de cumparare datorita cresterii inflatiei pe perioada investitiei.

Daca rata reala ex-ante este constanta, atunci schimbarile in nivelul ratei inflatiei vor determina schimbari in nivelul ratei dobanzii nominale.

Cu o rata a dobanzii ex-ante constanta, din relatia lui Fisher rezulta ca dobanzii nominale (de piata) se va modifica in aceeasi directie, cu acelasi proc al ratei inflatiei.

Relatia lui Mundell-Tobin

Relatia lui Fisher a provocat o serie de critici aduse de unii economisti.

Criticile cele mai recente au fost cele ale lui Robert Mundell si James Tobin, care sustin ca schimbarile in nivelul ratei inflatiei modifica nivelul ratei dobanzii reale ex-ante in directia opusa.

Daca rata inflatiei creste 'r' descreste si invers.

Cresterea ratei inflatiei diminueaza valoarea reala a investitiei. Pentru a contracara diminuarea valorii investitiei, investitorii vor trebui sa economiseasca mai mult. Cresterea economiilor in conditiile cresterii ratei inflatiei micsoreaza castigul pentru compensarea consumului amanat si deci rata dobanzii reale ex-ante descreste.

Inflatia scazuta produce efectul opus, deoarece valoarea reala a investitiei creste si economiile scad.

Mundell si Tobin sustin ca rata dobanzii reale ex-ante nu este constanta si deci rata dobanzii nominale (de piata) se schimba in aceeasi directie cu rata inflatiei, dar nu cu acelasi procent, ci mai mic.

Relatia lui Darly Feldstein

Michel Darly si Martin Feldstein au extins dezbaterile asupra relatiei Fisher, luand in calcul si efectul impozitului pe venitul din dobanzi.

Ambii autori sustin ca bancile sunt preocupate de ratele reale ale dobanzii dupa ce au fost impozitate si nu de 'r' din ecuatia 4. 1.

Dupa cei doi autori, tinand cont de impozit, relatia lui Fisher devine:

ra = i (1 - t) - p_e (4.2)

in care:

ra - rata reala ex-ante dupa impozit

t - rata impozitului

de unde            i = (4.3)

Diferenta dintre ecuatiile (4.1) si (4.3) consta in aceea ca luarea in considerare a impozitului are ca efect multiplicarea premiumului inflatiei. Daca rata impozitului este mai mica decat 100%, factorul de impozit va fi mai mare decat 1, de unde rezulta ca dobanda nominala (de piata) se modifica mai mult decat se modifica inflatia. Aceasta ipoteza este extrem de fragila, deoarece impozitul se aplica pe venitul aferent ratei dobanzii nominale (de piata) si creste odata cu cresterea inflatiei.

Din punct de vedere al investitorilor, teoria le este favorabila: ratele dobanzii nominale trebuie sa creasca mai mult decat rata inflatiei pentru ca prin plata impozitului pe venitul din dobanda nominala, sa nu li se modifice si nivelul ratei dobanzii ex-ante.

Cele trei teorii propun trei relatii diferite intre dobanda pietei si inflatia asteptata, dar ignora inflatia actuala.

Rata reala ex-post (dupa ce rata inflatiei actuale este cunoscuta) se calculeaza scazand rata inflatiei prezente (p) din rata dobanzii nominale:

r=i-p(4.4)

Dar inflatia actuala poate sa fie mai mare sau mai mica decat dobanda nominala si deci rata reala ex-post poate sa fie pozitiva sau negativa.

Ratele reale ex-post vor fi negative cand participantii pe piata subestimeaza inflatia prezenta si pozitiva cand participantii supraestimeaza inflatia prezenta.

Daca se ia in calcul si impozitul, rata reala ex-post ar trebui sa fie egala cu rata dobanzii de piata dupa impozit mai putin rata inflatiei si ar putea fi negativa si mai mica decat 'r' din relatia (4.4).

In general, rata dobanzii urca si scade in functie de rata inflatiei, chiar daca procentul schimbarilor in rate variaza substantial.

3. Rata dobanzii si ciclul intreprinderii

Multi analisti considera ca nivelul ratei dobanzii si cresterea economica variaza proportional in timp. Rata dobanzii are tendinta sa creasca cand cheltuielile cresc si scade cand cheltuielile scad.

Economia unei tari este evaluata in functie de evolutia produsului intern brut (P.I.B.)

P.I.B. creste cand productia creste, cresc exporturile, persoanele fizice isi cresc cheltuielile cu bunuri si servicii. In general, ratele dobanzii cresc deoarece clientii imprumuta pentru a-si finanta cheltuielile.

P.I.B. scade cand cheltuielile cu productia si investitiile se reduc, se reduc exporturile, iar consumatorii isi reduc cheltuielile.

Reducerea cheltuielilor conduce la scaderea ratei dobanzii.

Grafic, economia in conditiile unei inflatii constante in functie de P.I.B. are o variatie ciclica (figura 4.5).            

maxim

rata dobauzii                 declin

crestere minim

timp

Figura 4. 5. Rata dobanzii si ciclul intreprinderii in conditiile unei inflatii constante

In perioada de crestere economica, cresc cheltuielile consumatorilor si intreprinderilor.

Aceste cresteri determina o presiune asupra preturilor deoarece productia, in general, ramane in urma fata de cererea de bunuri si servicii.

Ratele dobanzii cresc, deoarece cererea pentru fonduri de imprumut depaseste oferta de fonduri de imprumut.

In punctul de maxim al P.I.B.-ului cheltuielile au tendinta de a se stabiliza.

Pentru a contracara inflatia, se impune restrangerea creditului din economie, ceea ce atrage presiuni asupra ratei dobanzii ca urmare a restrangerii ofertei de fonduri de imprumut, in timp ce cererea de fonduri de imprumut este relativ mare.

In perioada de declin economic scad cheltuielile si deci si cererea de fonduri de imprumut, ceea ce atrage scaderea ratei dobanzii.

In punctul de minim al P.I.B.-ului se impune stimularea productiei si a cheltuielilor, reducerea somajului ca urmare a restrangerii consumului, productiei si investitiilor.

Modelul in sine este destul de simplist si nu reda cu fidelitate realitatea, nu intotdeauna perioada de crestere economica este egala cu perioada de descrestere economica; de obicei, perioada de crestere este mai lunga decat perioada de descrestere economica.