Comunicare – relatie privirea, tacerea, gestualitatea

COMUNICARE  – RELATIE. . PRIVIREA, TACEREA, GESTUALITATEA

Cele mai multe informatii despre particularitatile comunicarii non-verbale le datoram psihologilor. Iata cateva din concluziile lor.³⁷

 Privirea – in comunicarea verbala schimburile de replici sunt marcate de alternanta centrarii si decentrarii privirii prin raport cu figura partenerului. Acest fenomen este determinat de trei factori:

Importanta relativa pe care o au in fiecare moment al schimbului verbal cele doua surse de informare implicate, pentru fiecare din parti, mai exact sursa externa, partenerul, discursul sau, manifestarile sale verbale si nonverbale si sursa interna, propriile procese de producere de informatie ale subiectului. Preponderenta temporara a primei surse suscita centrarea vizuala: cea de-a doua, decentrarea.

Al doilea factor implicat este legat de calitatile fizice ale canalului de comunicare: nivelul atentiei vizuale pentru partener este functie de importanta relativa a surselor de inferente active in canal (zgomote).

Atentia vizuala in comunicare este influentata si de motivatia sociala ori dispozitia partenerilor de a comunica. Comunicarea bazata pe cooperare, dependenta, atractie, aprobare este insotita de un nivel ridicat de centrare vizuala asupra partenerului. Dificultatea, jena, depresia genereaza un nivel slab de focalizare asupra partenerului. Conditiile de slaba motivatie ori reticenta de a interactiona antreneaza, in general, niveluri de focalizare ce tind spre zero.

Ca element al comunicarii nonverbale, si privirea nuanteaza, consolideaza, autentifica ori neaga mesajul verbal³⁸, „miscarile ochilor indicand modul de gandire”.

In interactiunea comunicativa, privirea are mai multe roluri, dintre care retinem:

- indicare a rolului in comunicare – un subiect care vorbeste, priveste mai putin interlocutorul decat atunci cand asculta (41% fata de 75%);

- exprimare a feed-back-ului;

- informare a unei alte persoane ca poate interveni in discutie;

- semnalare a naturii relatiei instituite – dominare ori supunere.³⁹

 Tacerea in comunicare

Intr-o interactiune se pot inregistra mai multe tipuri de „taceri”, semnificativa fiind nu atat absenta sunetului, desi are si ea o importanta relativa, ci absenta unui tip specific de sunet. Jack Bilmes (1996) gaseste ca simplei absente a sunetului ii putem spune „tacere absoluta”⁴⁰, in timp ce „tacerea notabila” ar fi absenta pertinenta a unor anumite sunete. In cazul conversatiei, de exemplu, absenta sunetului – „tacerea conversationala” – care este o specie a tacerii notabile, poate avea, la randul ei, mai multe semnificatii. Tacerea ar fi mai mult decat ceea ce precede, intrerupe sau se opune conversatiei, ar deveni o anumita „forma de discurs”. Ea se integreaza comunicarii, alaturi de cuvintele „nespuse”, ajutand la atribuirea de semnificatii unui enunt – „comunicarea nu este nici o reactiune, nici o interactiune, ci o tranzactie in care omul inventeaza si atribuie semnificatii pentru a-si realiza proiectele”.⁴¹

^{Pentru David Le Breton « tacerea si vorbirea nu sunt antonime, ambele fiind active si insemnate, iar discursul nu poate exista fara legatura lor reciproca. Tacerea nu este un rest, o zgura numai buna de aruncat, un vid care trebuie umplut (…) ea nu intruchipeaza o pasivitate brusca a limbii, ci o inscriptie activa a folosirii ei. Ea tine de comunicare in aceeasi masura ca limajul si manifestarile corpului care o insotesc … ». Le Breton a identificat o serie de « figuri ale tacerii », dintre care amintim : 1. controlul interactiunii – abtinerea de la cuvant exprima adesea incercarea de a pastra controlul interactiunii, de a nu se implica intr-un schimb nedorit, este o atitudine de observatie, de ascultare ; 2. controlul de sine – cuvantul contine si o capacitate de violenta pe care tacerea o previne ; un individ ramane mut pentru a-si cantari cuvintele, a-si domoli mania etc., incat putem spune ca tacerea este si o tehnica de control al emotiilor ; 3. opunerea – tacerea ca refuz, ca dezaprobare fara echivoc ; 4. a rupe tacerea ; 5. a reduce tacerea ; 6. consimtamantul (coniventa se realizeaza adesea in absenta cuvintelor partenerilor – se cunosc indeajuns pentru a evita orice schimb verbal, tacerea exprimand aici o intelegere tacita, o figura a complicitatii ; 7. indiferenta  s. a. m. d.(vezi David Le Breton, Despre tacere, Ed. All, Colectia Anthropos, Bucuresti, 2001).}

 Gest si comunicare

Comunicarea verbala este insotita aproape intotdeauna de gesturi, incat gestul este deopotriva o practica sociala (chiar intr-o conversatie fara vizibilitate, cum ar fi cea telefonica, gesturile sunt prezente), o mostenire culturala si un „fenomen social total”, un revelator al identitatii individului si comunitatii.⁴² In anul 1951 antropologul Gregory Bateson si psihiatrul Jurgen Reusch publicau lucrarea „Communication: the social matrix of psychiatry”, in care prezentau complexitatea procesului comunicational, sustinand ca fiintele umane sunt „biologic constranse” sa comunice, comunicarea nereducandu-se la transmiterea de mesaje verbale, explicite si intentionale, ci integreaza „ansamblul de procese prin care subiectii se influenteaza mental”⁴³, ceea ce avea sa devina unul dintre postulatele Mental Research Institute (Palo Alto, California) – este imposibil sa nu comunici. La randul sau, Ray Birdwhistell⁴⁴, avea sa dea comunicarii amploarea acordata in mod traditional de antropologi notiunii de cultura: „cultura si comunicarea sunt termeni ce reprezinta doua puncte de vedere sau doua metode de reprezentare ale inter-relatiei umane (interconnectedness), structurala si regulata. In cultura, accentul este pus pe structura; in comunicare, pe proces”.