Comunitatea lingvistica

Comunitatea lingvistica

Formele si schimbarile lingvistice coreleaza in diferite proportii cu formele si schimbarile sociale sau, altfel spus, exista o relatie intre variatia comportamentului lingvistic si structura relatiilor sociale care-i stau la baza: limbajul este cel care a permis omului sa ia cunostinta de el insusi si sa comunice cu semenii sai, el este cel care a facut posibila instituirea societatii.

Analiza legaturii dintre grupurile sociale si utilizarea limbajului este realizata prin intermediul conceptului de comunitate lingvistica. Acesta reprezinta 'orice asociere umana caracterizata de interactiuni regulate si frecvente prin intermediul unui corp comun de semne verbale, distincta de alte asocieri similare prin diferente semnificave privind utilizarea limbajului'[1]. Deci, comunitatea lingvistica este caracteristica comunitatii umane care vorbeste aceeasi limba. Exista numeroase asemene comunitati, bine delimitate, intrucat 'frontierele limbilor marcheaza si anumite frontiere sociale'[2] ceea ce a generat o mare problema: cea a raporturilor dintre aceste comunitati lingvistice care, pentru a putea comunica, trebuiau sa gaseasca mijloace adecvate. In timp acestea s-au materializat in fenomene ca multilingvismul, limbi de relatii comerciale (limbi simplificate), diplomatice, stiintifice etc.,efortul de a crea o limba universala, institutia interpretilor, traducatorilor, inlocuirea limbii vorbite cu alte mijloace de comunicare etc.

Pot fi considerate comunitati lingvistice nu numai natiunile, ci si subcolectivitatile din cadrul unei societati care au similaritati in folosirea limbajului (grupuri cu caracter permanent cum sunt gastile mici, legate prin contact direct, natiunile moderne divizibile in unitati mai mici dupa criterii regionale, asociatiile ocupationale sau colective de vecini), cu conditia sa prezinte particularitati lingvistice[3]:

♦diferentieri regionale;

♦izolari spatiale;

♦origini etnice straine;

♦ocupatii specializate cu propriul jargon (in randul lucratorilor inalt calificati);

♦particuilaitati de vorbire in mediul deviant (argoul).

Unele dintre diferentierile de vorbire sunt de origine istorica sau se datoreaza intamplarii si, de regula, au rolul de a marca limite de grup, de a simboliza apartenenta sau de a promova solidaritatea si integrarea.

Tot despre comunitate lingvistica este vorba si in cazul diferentierilor in cadrul aceleiasi limbi pe care le genereaza[4]:

♦raportul dintre statusul intr-o ierarhie sociala si utilizarea limbajului, care duce la formarea in societate a grupurilor de status diferentiate de gradul de acces la putere (de exemplu elite, clase etc);

♦utilizarea limbajului ca resursa rara si valoroasa (elite culturale sau cultivate, de exemplu), prin care se asociaza priceperile lingvistice cu puterea si statusul.

Referindu-se la asemenea procese de diferentiere si de unificare, prin care unele limbi sunt puternic 'dialectizate', iar altele puternic 'unificate' Traian Herseni[5] precizeaza ca exprima si fenomene sociale corespunzatoare, respectiv tendinte 'centrifuge' sau 'centripete' in sanul aceleiasi societatii. Ele apar, continua autorul, in functie de loc, timp si imprejurari, nu numai teritorial, ci si clasial, profesional, dupa varsta, uneori dupa sex (exista societati cu limbaje diferite pentru femei si barbati), cu urmari sociale foarte precise, unele de izolare, altele de dominare etc. Ca urmare, se vorbeste din ce in ce mai insistent de 'dialecte sociale', dialecte profesionale' etc., ca si de 'moduri de a vorbi' clasiale, populare, vulgare, culte, standard etc.

Aceste aspecte pun numeroase probleme statului care intreprinde masuri pentru fixarea unei limbi oficiale (in cazul unor tari multilingvice), cultivarea speciala a acestei limbi, precum si pentru omogenizarea, nivelarea, literalizarea limbii etc.