COMUNICAREA; DEFINITII

O istorie completa a definitiei comunicarii ne este furnizata de Mihai Dinu in introducerea sa la teoria comunicarii din cartea "Comunicarea". Intrucat o trunchiere a informatiilor furnizate de el ar fi fost in defavoarea lucrarii de fata, ne permitem o redare completa a etimologiei cuvantului comunicare furnizata de acesta la care se adauga simple completari acolo unde s-a simtit nevoia.

Verbul a comunica provine din latinescul "communico, -are" ce-si are originile in adjectivul munis, -e a carui semnificatie era "care isi face datoria, indatoritor, serviabil".  Cuvantul a dat nastere, prin derivare, unei familii lexicale bogate din care s-a desprins adjectivul immunis, -e cu semnificatia "scutit de sarcini, exceptat de la datorie" de unde a dat in limba romana cuvantul imun - "exceptat de la contractarea de boli" si in limba latina pe communis, -e, al carui sens a fost initial (conform declaratiilor lui Antoine Meillet) "care isi imparte sarcinile cu altcineva". In latina clasica insemna ca si urmasul sau actual, "care apartine mai multora sau tuturor". Tot familiei lui immunis, -e, i-a apartinut un adjectiv municus, -a, -um, neatestat in textele latine dar prezent sub forma muiniku, in limba osca (idiom apartinand probabil grupului limbilor indo-europene din zona centrala a Italiei antice alaturi de falisca, umbriana si latina). De la acesta s-ar fi format communicus care a dat nastere ulterior verbului communico, -are, patruns in romaneste prin filiera franceza (verbul "communiquer") o data cu valul de neologisme din ultimul secol si jumatate.

In legatura cu prezenta in limba romana a verbului a comunica, trebuie semnalata existenta unui dublet etimologic al acestuia, datorat transformarilor fonetice specifice tranzitiei de la latina populara la romana. Astfel, latinescul communico a fost mostenit sub foma cumineca cu sensul de a se impartasi in acceptia ecleziastica a termenului si a comunica cu sensul a face cunoscut, a instiinta, a transmite.

Prin urmare, sensul comunicarii este deopotriva unul comunitar dar si unul sacru, comunicarea presupunand atat relatia dintre om si semenul sau cat si relatia dintre om si divinitate.

Astazi, prin comunicare majoritatea oamenilor inteleg un schimb de mesaje intre unul sau mai multi locutori. Aceasta intelegere este pusa in evidenta si de definitiile existente in dictionarele explicative, in care, sunt mentionate in general patru semnificatii partial suprapuse ale cuvantului "comunicare":

ð    actiunea de a comunica si rezultatul ei

ð    instiintare, veste, stire, raport

ð    contact, relatie, legatura

ð    prezentare intr-un cerc restrans de specialisti a unei contributii personale intr-o problema stiintifica; lucrarea care face obiectul unei asemenea prezentari.

Din punctul de vedere al stiintei comunicarii, comunicarea se refera la un proces in care sunt implicate in mod obligatoriu patru componente fundamentale: un emitator, un canal, informatie si un receptor.

	informatie
					receptor

_emitator

Figura 1 - Modelul elementar al comunicarii

Adler si Rodman, doi teoreticieni ai comunicarii afirma: "Comunicarea este un proces prin care fiintele umane raspund (.) comportamentului simbolic al altor indivizi". Ce aduce in plus aceasta definitie?

Aceasta definitie a comunicarii are in vedere actul comunicarii ca un proces dar si ca o interactiune comportamentala a persoanelor angajate in actul comunicarii. Referindu-se la definitia comunicarii in general, alti doi teoreticieni ai comunicarii Himstreet si Baty afirma: "Ca manager, trebuie sa te preocupe atat procesul de transmitere a informatiilor cat si fluxul acestora. Ca scriitor sau prezentator, principala preocupare in ceea ce priveste comunicarea este legata de felul in care poti sa construiesti si sa transmiti un mesaj eficace. Ca transmitator si receptor de mesaje esti preocupat de sensul mesajului. Aceste trei aspecte ale comunicarii nu fac altceva decat sa izoleze cateva din elementele procesului de comunicare pentru a il intelege mai bine. In esenta, oamenii de afaceri care vor sa fie recunoscuti ca fiind buni comunicatori trebuie sa imbine abilitatea de a folosi limbajul, cunoasterea managementului si operatiunilor afacerii cu abilitatea de a se descurca in relatiile interumane."

Alti teoreticieni sunt de parere ca o definitie cuprinzatoare a comunicarii nu poate fi data. Norman Sigband afirma: "O definitie cuprinzatoare a comunicarii ar fi de folos (in lumea afacerilor de astazi), dar o asemenea definitie nu exista. Comunicarea implica multe elemente - de la functie si pana la structura - pe care nici chiar o definitie care s-ar referi la aspectele motivationale, aspecte organizationale, abilitati de comunicare orale si in scris nu le-ar putea cuprinde."

Si totusi, unele dintre cele mai complete definitii date comunicarii se datoreaza marelui teoretician al comunicarii John Fiske care, arata in cartea sa celebra "Introduction to communication studies" ca in studiul comunicarii exista doua scoli.  Prima, scoala "proces" considera comunicarea drept transmisie de mesaje sau procesul prin care o "persoana" intra in legatura cu altele si le afecteaza - fie in plan intelectual, fie in plan emotional, fie in plan comportamental, fiind afectata la randul ei de persoanele contactate (cf. Lector univ.dr. Bortun, Dumitru, curs de semiotica, pg.5). A doua, scoala semiotica, abordeaza comunicarea ca producere si schimb de intelesuri si o defineste intr-un sens mai larg:"tot ceea ce face individul ca membru al unei anumite culturi (societati) (ibidem)." Fara a intra in detalii exhaustive, trebuie sa recunoastem ca fiecare scoala defineste comunicarea ca fiind o interactiune sociala prin mesaje. Luand in considerare bivalenta subliniata de aceste scoli, comunicarea ar putea fi definita ca un proces de transmitere de mesaje cu scopul de a afecta modul de gandire al interlocutorului si de a produce si schimba anumite intelesuri.

Toate aceste definitii nu fac altceva decat sa ne dea o cat de mica imagine cu privire la complexitatea actului de comunicare. Astfel, in lumina celor afirmate mai sus, o noua incercare de definire a comunicarii este data de Dale A. Level, Jr. profesor de management la Universitatea din Arkansas si William P. Galle, Jr. profesor de management si sef de catedra la Universitatea din New Orleans care sustin ca un act de comunicare eficace implica atat procesul (schimbul de stimuli si simboluri scrise-vizuale-nonverbale-vocale sau auditive) dar si o interactiune comportamentala (care este rezultatul procesului).

Acesta interactiune comportamentala de care vorbesc sus numitii profesori se refera la influenta pe care un mesaj o poate exercita asupra opiniilor, ideilor sau comportamentului celui ce il recepteaza si poarta in literatura de specialitate numele de efect al comunicarii. In ultimii ani, efectul comunicarii s-a bucurat in ultimii ani de o atentie deosebita, care a dus la modificarea si completarea modelului elementar al comunicarii dupa cum este prezentat in schema care urmeaza.

					receptor
	emitator

Figura 2 - Modelul elementar al comunicarii completat de efect

Pentru a se inscrie in sfera comunicarii procesul stimul-reactie trebuie sa fie unul intentional. Plecand de la aceasta premiza, comunicarea a fost in cele din urma considerata a fi un proces de tip tranzactional, prin care un emitator transmite informatii unui anumit receptor prin intermediul unui canal, si intr-un anumit context, cu scopul de a produce asupra lui anumite efecte. Aceste efecte pot fi cognitive, afective si comportamentale si nu trebuie confundate cu raspunsurile primite de la receptorul mesajului sub forma de feedback.

Iata deci, cum comunicarea este un element indispensabil pentru functionarea optima a oricarei colectivitati umane. Prin intermediul comunicarii relationam cu cei din jur si, de asemenea, ne raportam intr-un anumit fel la societate; in acelasi timp, comunicarea ne ajuta sa intelegem modalitati de gandire si de comportare diferite si ne permite in acest fel sa ne extindem orizontul de cunoastere.