Limbajul - sistem de comunicare remarcabil

Limbajul

(B 618-625)

Limbajul este un sistem de comunicare remarcabil, ce are in mod evident un impact enorm asupra noastra. Poti intra intr-o cafenea si poti comanda un expresso lung cu un strop de vanilie fiind sigur ca nu ti se va inmana o galeata de noroi. Poti vorbi la telefon cu un prieten aflat la o departare de sute de km, explicandu-i complexitatea fizicii cuantice, precum si amprenta emotionala pe care acest curs o lasa asupra vietii tale sociale. Dezbaterile legate de existenta limbajului si la animale sunt nenumarate. Cu toate acestea, nu incape indoiala ca sistemul lingvistic flexibil si complex pe care il utilizam este unic pentru oameni.

Depasind stadiul simplelor sunete, limbajul este un sistem in care simbolurile, gesturile, sunetele sunt utilizate pentru a comunica. Limbajul patrunde in creier prin intermediul sistemelor vizuale si auditive, iar sistemul motor produce vorbirea si scrierea. Esenta limbajului este aceasta procesare realizata intre sistemul senzorial si cel motor. Dat fiind faptul ca utilizarea animalelor in studiul limbajului uman impune numeroase limite, multi ani limbajul a fost studiat cu preponderenta de lingvisti si psihologi, in detrimentul neurologilor. Mare parte din ceea ce stim despre mecanismele limbajului deriva din studiile deficitului de limbaj datorate vatamarii creierului. Aspecte numeroase ale limbajului pot fi perturbate in mod selectiv, incluzand vorbirea, intelegerea, denumirea, fapt ce sugereaza ideea ca limbajul este procesat in segmente multiple, diferite din punct de vedere anatomic. Recent, imaginea activitatii din creierul uman cu RMN (rezonanta magnetica nucleara) si PET ne-a oferit o cunoastere uimitoare a circuitelor complexe din spatele limbajului.

Limbajul este universal in societatea umana, poate datorita organizarii specializate a creierului. Se estimeaza un numar de 11 000 de limbi si dialecte existente in lume. Limbile difera din multe puncte de vedere, de exemplu prin ordinea aranjarii substantivelor si verbelor. Dar in ciuda diferentelor sintactice, din Patagonia pana in Katmandu, toate limbile exprima subtilitatile experientei emotionale specific umane. Trebuie luat in considerare faptul ca nu a fost gasit vreodata vreun trib de oameni muti, nici macar in cel mai retras colt de lume. De asemenea, fara o educatie formala, copiii crescuti intr-un mediu normal vor invata incontestabil sa inteleaga limbajul si sa vorbeasca. Numerosi oameni de stiinta considera ca universalitatea limbajului este o consecinta a dezvoltarii unor sisteme speciale de procesare a limbajului in creierul uman.

Caseta 20.1

Limbajul este unic la oameni?

Animalele comunica intr-o varietate de forme - de la dansul unei albine la urletul subacvatic al unei balene. Dar animalele folosesc limbajul la fel cum o fac oamenii? Limbajul uman este un sistem de comunicare remarcabil, complex, flexibil, puternic ce implica utilizarea creativa a cuvintelor in conformitate cu regulile sistematice ale gramaticii. Au animalele ceva similar? De fapt, sunt doua intrebari: Animalele folosesc limbajul in mod natural? Este posibil ca animalele sa fie invatate sa foloseasca limbajul uman?

Cimpanzeii si maimutele utilizeaza o varietate de sunete, gesturi, expresii faciale pentru a comunica semnale de alarma, a avertiza aparitia adversarilor , a-si proclama teritoriul e.t.c. In comparatie cu oamenii, primatele au un sistem de comunicare foarte limitat, utilizat in situatii stereotipice. Limbajul uman este un sistem mult mai creativ. Limitat doar de regulile gramaticale, acesta este practic infinit. Combinatii de noi cuvinte si propozitii sunt realizate constant, iar combinatiile au un sens coerent in conformitate cu intelesul cuvintelor individuale la care se adauga regulile de aranjare a lor. Observatii viitoare ale primatelor sau ale delfinilor, ar putea dezvalui ca ei combina vocalizarile in moduri creative infinite, insa in prezent nu pare sa fie cazul.

Animalele pot fi invatate sa foloseasca limbajul uman? In 1940, cativa psihologi au incercat sa-i creasca pe puii de cimpanzeu ca pe copii, acest lucru incluzand si invatarea limbajului omenesc. In ciuda antrenarii intensive, cimpanzeii nu au invatat niciodata sa foloseasca mai mult decat cateva cuvinte. Unul dintre motivele principale este ca pozitia laringelui animal il impiedica pe cimpanzeu sa produca sunetele specifice limbajului uman. In studiile mai recente, animalele au fost antrenate sa foloseasca sistemul de semne american, gesturi, obiecte cum ar fi parti din plastic de diverse marimi, pentru a indica cuvintele. Exemple bine-cunoscute sunt cimpanzeul numit Washoe, antrenat de Allen si Beatrice Gardner si gorila numita Koko, antrenata de Francine. Patterson. De vreme ce animalele au invatat clar intelesul gesturilor, arata doar ca au memorie buna.

Marea intrebare este daca primatele combina simboluri vizuale in moduri originale in conformitate cu un sistem gramatical pentru a exprima lucruri noi. Raspunsul este cufundat in controverse. Partizanii limbajului animal reporteaza situatii in care animalele utilizeaza combinatii de simboluri pentru a descrie o situatie narativa. De exemplu, dupa ce a invatat semnul pentru apa si cel pentru pasare, un cimpanzeu a pus semnele impreuna, ("pasare de apa") cand se afla langa o lebada. Oponentii limbajului animal sustin ca animalele nu au invatat niciodata cu adevarat limbajul semnelor. Cimpanzeul a facut poate doar gesturi simple, separate pentru apa si pasare. O parte a problemei este ca animalele combina in mod frecvent simbolurile in moduri ilogice si neinteligibile si doar rar scot la iveala ceva de genul "pasare de apa". Aparentele combinatii logice de simboluri reflecta momente de luciditate a limbajului sau sunt doar coincidente pe care cercetatorii aleg sa le sublinieze? Nu este usor de aflat, si numeroase experimente controlate sunt in curs de desfasurare.

Daca limbajul este unic oamenilor pare sa fie o problema de definire. Animalele comunica cu siguranta, si dupa unii oameni de stiinta sistemele de comunicare sunt destul de sofisticate incat sa fie considerate limbaj rudimentar. Dupa altii, distanta dintre limbajul uman si animal este prea importanta pentru a concluziona ca animalele folosesc limbaj. Indiferent de concluzia la care ajungem, este important sa facem distinctia intre limbaj si inteligenta. Limbajul nu este neaparat necesar pentru gandire. Maimutele, la fel ca si oamenii crescuti fara limbaj, pot face o multime de lucruri care apeleaza la gandirea abstracta. Multi oameni creativi spun ca majoritatea gandurilor marete nu presupun cuvinte. Albert Einstein a afirmat ca majoritatea ideilor sale despre relativitate provin din proiectarea sa vizuala pe o raza de lumina, uitandu-se la ceasuri sau alte obiecte. Intr-o situatie Fido poate gandi, dar poate nu are nevoie de limbaj ( figura A).

Descoperirea unor zone specializate pentru limbaj in creier

Ca si in multe alte domenii ale neurologiei, abia in ultimul secol a iesit la lumina o intelegere profunda a corelatiei dintre limbaj si creier. O mare parte din ceea ce cunoastem despre importata anumitor zone ale creierului deriva din studiile afaziei. Afazia este pierderea partiala sau totala a functiilor lingvistice ca urmare a afectarii creierului, adesea fara diminuarea facultatilor cognitive sau abilitatii de miscare a muschilor utilizati in vorbire.

In timpul imperiilor roman sau grec, era unanim acceptata ideea ca limba este cea care controleaza vorbirea, iar afectiunile lingvistice isi au originea mai degraba in gura decat in creier. Daca o rana la cap provoca pierderea vorbirii, tratamentul presupunea gargara speciala si masaj al limbii. In secolul al XVI-lea , s-a observat ca o persoana poate suferi o prejudiciere a vorbirii fara paralizarea limbii. Cu toate acestea, in ciuda acestui pas inainte, tratamentele inca includeau proceduri ca : taiatul limbii, scurgerea sangelui, aplicarea lipitorilor.

In jurul anului 1770, Johann Gesner a publicat o teorie relativ moderna despre afazie, descriind-o ca incapacitatea de a asocia imagini sau idei abstracte cu simbolurile lor verbale . El a considerat ca aceasta pierdere a limbajului este urmarea afectarii creierului de catre o boala. Definitia lui Gesner surprinde importanta observatie : in afazie, functiile cognitive pot ramane intacte, dar anumite functii specifice exprimarii verbale se pot pierde. In ciuda incorectei asociatii pe care Franz Joseph Gall si alti frenologi de mai tarziu au facut-o intre forma craniului si functiile creierului, observatia lor despre afazie este importanta. Ei au concluzionat ca leziunile creierului in urma carora se pierde vorbirea, dar alte facultati mentale sunt pastrate, sugereaza existenta unei regiuni distincte in creier responsabila pentru vorbire.

In 1825, bazandu-se pe multe studii de caz, fizicianul francez Jean Baptiste Bouilland a propus ca vorbirea este controlata in mod specific de lobii frontali. Dar a fost nevoie de inca patru decenii pentru ca aceasta idee sa fie general acceptata. In 1861, ginerele lui, Simon Alexandre Ernest Aubertin, a descris cazul unui barbat care a fost impuscat in osul frontal in urma unui act suicidal ratat. Tratandu-l pe acesta , Aubertin a descoperit ca prin presarea lobului frontal cu o spatula in timp ce barbatul vorbeste, vorbirea este imediat stopata si nu este recuperata decat atunci cand presiunea este inlaturata. A dedus ca presiunea din creier a interferat cu functionarea ariei corticale din lobul frontal.

Aria Broca si aria Wernicke

Tot in 1861, neurologul francez Paul Broca a avut un pacient care era aproape complet incapabil sa vorbeasca. Broca l-a solicitat pe Aubertin sa examineze creierul pacientului si au concluzionat ca barbatul avea o leziune in zona lobilor frontali. Poate datorita unei schimbari in climatul stiintific, studiul de caz al lui Broca pare sa redirectioneze opinia publica spre ideea ca in creier exista un centru al limbajului . In 1863, Broca a publicat o lucrare in care descrie 8 cazuri in care limbajul a fost afectat in urma lezarii lobului frontal din emisfera stanga. Cazuri similare, alaturi de rapoarte ce arata ca vorbirea nu este afectata de leziuni ale emisferei drepte, l-au condus pe Broca, in 1864, sa presupuna ca exprimarea limbajului este controlata de o singura emisfera, aproape intotdeauna cea stanga. Acest punct de vedere este sustinut de rezultatele unei proceduri mai moderne pentru evaluarea rolului celor doua emisfere in limbaj, numita procedura Wada, in care o singura emisfera a creierului este anesteziata (caseta 20.2).

Caseta 20.2

Dezvoltata de catre Juhn Wada la Institutul Neurologic din Montreal, procedura Wada, cunoscuta si sub numele testul Wada, este o tehnica simpla pentru studierea functiilor unei singure emisfere cerebrale. Un barbituric cu efect rapid, cum ar fi sodiul amytal, este injectat in artera carotida pe o parte a gatului (figura A). Drogul este transportat in afluxul sangvin emisferei ipsilaterale injectiei, unde actioneaza ca un anestezic pentru aproximativ 10 minute. Efectele sunt imediate si dramatice. In cateva secunde, membrele din partea corpului contralaterala injectiei paralizeaza si senzatia somatica dispare.

Cerandu-i pacientului sa raspunda la intrebari, acesta isi poate evalua abilitatea de vorbire. Daca emisfera injectata este dominanta pentru vorbire, pacientul va fi complet incapabil sa vorbeasca pana cand anestezia nu dispare. Daca emisfera injectata nu este dominanta, persoana va continua sa vorbeasca pe parcursul procedurii.

In 96% din cazurile oamenilor dreptaci si 70% din cazurile celor stangaci, emisfera stanga este dominanta pentru vorbire. Pentru ca 90% din oameni sunt dreptaci, acest lucru inseamna ca emisfera stanga este dominanta pentru limbaj in aproximativ 93% din cazuri. In timp ce doar un numar mic, dar semnificativ de oameni cu ambele lateralitati au o emisfera dreapta dominanta, numai la stangaci sunt observate reprezentari bilaterale ale vorbirii. In majoritatea cazurilor, anestezierea emisferei stangi si nu a celei drepte, afecteaza vorbirea.

Daca o emisfera este considerata a fi mai puternic implicata intr-o sarcina, se spune ca este dominanta. Regiunea dominanta a lobului frontal stang pe care Broca a indentificat-o ca fiind indispensabila pentru vorbirea articulata, a ajuns sa fie numita aria Broca. (figura 20.1 compartimente ale sistemului lingvistic din emisfera stanga) . In lobul frontal, aria Broca se afla langa zona ce controleaza gura si buzele in cortexul motor. Aria Wernicke, pe suprafata superioara a lobului temporal, se afla intre cortexul auditiv si girusul unghiular. Munca lui Broca are o semnificatie considerabila pentru ca a fost prima demonstratie clara ca functiile creierului pot fi localizate din punct de vedere anatomic.

In 1874, neurologul german Karl Wernicke a relatat ca leziuni in emisfera stanga, intr-o arie distincta decat cea a lui Broca, afecteaza de asemenea vorbirea normala. Localizata pe suprafata superioara a lobului temporal intre cortexul auditiv si girusul unghiular, acesta arie este numita Wernicke. Natura afaziei pe care Wernicke a observat-o este diferita decat cea asociata cu aria Broca. Stabilind ca sunt doua zone ale limbajului in emisfera stanga, Wernicke si altii au trecut la construirea unor harti ale procesarii limbajului in creier. Au fost preconizate interconexiuni intre cortexul auditiv, aria Wernicke, aria Broca, muschii necesari pentru vorbire, iar diverse tipuri de afazii cu fost atribuite vatamarii diverselor parti ale sistemului.

Desi termenii aria Broca si aria Wernicke sunt uzual folositi, limitele acestor zone nu sunt clar definite, si par sa varieze de la o persoana la alta. Vom vedea de asemenea ca fiecare arie poate fi implicata in mai mult decat o functie lingvistica. Totusi, acesta descoperire recenta va avea sens numai dupa ce observam afazia produsa in urma vatamarii ariilor Broca si Wernicke.

Tipuri de afazie

Ca si in studiile lui Broca si Wernicke, cea mai veche tehnica pentru studierea relatiei dintre limbaj si creier implica corelarea deficitelor functionale cu leziuni din zone specifice ale creierului. Aparitia diverselor tipuri de afazie, asa cum apare in tabelul 20.1, sugereaza ca limbajul este procesat in cateva stadii, in diverse regiuni ale creierului.

Tabelul 20.1.

Caracteristicile tipurilor de afazie

Afazia Broca

Sindromul numit afazia Broca este cunoscut si sub numele de afazie motorie sau neinfluenta, deoarece persoana are dificultati in vorbire chiar daca poate intelege limbajul vorbit sau scris. Cazul lui David Ford este tipic. Ford era operator radio la Paza de Coasta cand, la varsta de 39 de ani, a suferit un atac. A ramas un om inteligent, dar avea control minim asupra bratului si piciorului drept, (acest lucru demonstrand ca leziunea era in emisfera stanga). Vorbirea sa era de asemenea normala, asa cum ilustreaza urmatoarea discutie cu psihologul Howard Gardner.

" L-am intrebat pe domnul Ford despre munca sa dinaintea intrarii in spital.

Sunt un barbatuh, ei bine, din nou

Aceste cuvinte erau emise incet si cu mult efort. Sunetele erau articulate clar, fiecare silaba era rostita exploziv, distonant, cu voce guturala. Exersand a fost posibil sa inteleg, dar la inceput am intampinat dificultati considerabile.

Lasa-ma sa te ajut. Erai operator.

Da, operator. Ford a completat fraza triumfant.

Ai fost la Paza de Coasta?

Nu, da danavaMassachuchusetts. Paza de Coastaani. A ridicat de doua ori mainile, sugerand numarul 19.

Imi puteti spune, domnule Ford, ce ati facut la spital?

Da, sigurme..mers..vorbit, de 2 oricititscrisexersatprogres.

Si ati plecat acasa in weekend?

De ce, dajoi si, si, si, vineriBar-ba-rasotie..si ohmasinacondussi,siTv.

Poti intelege totul la Tv?

Oh, da, dabineaproape. Ford a ranjit putin." (Gardner, 1974, pp 60-61).

Oamenii cu afazia Broca au dificultati in a spune orice, adesea oprindu-se pentru a gasi cuvantul potrivit. Imposibilitatea de a gasi cuvintele se numeste anomie (inseamna "fara nume"). Interesant este ca afazicii Broca pot spune anumite cuvinte suprainvatate fara ezitare, cum ar fi zilele saptamanii sau Pledge of Allegiance. Specificul afaziei Broca este un stil telegrafic de vorbire, in care cuvintele principale (substantive, verbe, adjective purtatoare de sens pentru propozitie) sunt folosite. De exemplu, cand domnul Ford a fost intrebat daca a lucrat in Paza de Coasta, raspunsul continea cuvinte ca nava, Massachusetts, Paza de Coasta, ani si aproape nimic mai mult. Multe cuvinte functionale (articole, pronume, conjunctii ce leaga partile propozitiei) sunt lasate deoparte (nu apare daca, si, dar). De asemenea, verbele sunt frecvent neconjugate.

In jargonul perturbarilor afaziei, imposibilitatea de a construi propozitii corecte din punct de vedere gramatical se numeste "agramatism". Sunt cateva nuante iesite din comun in cazul agramatismului specific ariei Broca. In cazul lui Ford, el putea citi si folosi cuvintele "bee"(albina), "oar"(vasla) dar avea dificultati cu anumite cuvinte uzuale: "be"( a fi) si "or"(sau). Problema nu este legata de sunete, dar conteaza daca avem de-a face cu un substantiv sau un verb. Pe un ton asemanator, afazicii Broca au dificultati in a repeta cuvintele care le sunt spuse, desi tind sa fie familiarizati cu anumite cuvinte ca "book" (carte) sau "nose" (nas). Cateodata substituie sunete sau cuvinte incorecte. Ford a spus "purnpike" pentru "turnpike". Acestea sunt numite erori parafazice.

Spre deosebire de dificultatile de vorbire in afazia Broca, intelegerea este in general destul de buna. In dialogul de mai sus, Ford pare se inteleaga intrebarile care ii sunt puse si, in cea mai mare parte, afirma ca intelege ce vede la televizor. In studiul lui Gardner, Ford era capabil sa raspunda la intrebari simple, cum ar fi "piatra pluteste pe apa?". In orice caz, intrebari mai dificile au demonstrat ca el nu avea abilitati de intelegere normale. Daca i se spunea " leul a fost omorat de tigru; ce animal este mort?" sau "pune ceasca deasupra furculitei si plaseaza cutitul in ceasca", el avea dificultati de intelegere. Acest lucru este legat probabil de faptul ca in general el avea probleme cu anumite cuvinte functionale "by" (de) in primul exemplu si "on the top of" (deasupra) in al doilea.

Avand in vedere ca cea mai evidenta dificultate apare in vorbire, afazia Broca este considerata o deficienta de limbaj indreptata spre capatul motor al sistemului lingvistic. Limbajul este inteles dar nu este produs cu usurinta. In vreme ce se admite ca afazicii Broca au mai multe dificultati in a vorbi decat cei cu alte tipuri de afazii, cateva lucruri sugereaza ca sidromul presupune ceva mai mult. Cum am subliniat mai sus, intelegerea este in general buna, insa dificultatile decodarii informatiei pot fi demonstrate prin intrebari capcana. De asemenea, pacientii au cateodata anomie pronuntata, ceea ce sugereaza ca au probleme in a gasi cuvintele ca si in a produce sunetele corespunzatoare.

Wernicke a sugerat ca aria afectata in afazia Broca contine amintiri pentru cele mai bune serii de comenzi motorii necesare pentru sunete. Deoarece aria Broca este in apropierea cortexului motor ce controleaza buzele si limba, aceasta afirmatie are logica. Teoria lui Wernicke este inca sustinuta de cativa, insa sunt si alte modalitati de a privi problema. De exemplu, abilitatea afazicilor de a utiliza cuvintele de continut si nu pe cele functionale sugereaza ca aria Broca si cortexul de langa pot fi implicate in construirea unor structuri gramaticale lipsite de cuvinte. Aceasta poate explica de ce domnul Ford putea formula cuvinte cum ar fi "bee"(albina) sau "oar" (vasla) cand acestea reprezinta cuvinte de continut, dar nu si atunci cand sunetele reprezinta cuvinte de legatura "be"( a fi) si "or"(sau).

Afazia Wernicke

Cand Wernicke si-a dat seama ca leziunile lobilor temporali superiori pot duce la afazie, sindromul pe care l-a observat era destul de diferit de afazia Broca. Intr-adevar, Wernicke a sugerat ca afazia este de doua tipuri generale. In afazia Broca, vorbirea este perturbata, dar intelegerea este relativ intacta. In afazia Wernicke, vorbirea este fluenta, dar intelegerea este saracacioasa. ( Desi aceste descrieri sunt prea simplificate, sunt folositoare pntru reamintirea sindroamelor).

Sa luam in considerare cazul lui Philip Gorgan, alt pacient studiat de Gardner.

" Ce va aduce la spital? L-am intrebat pe pensionarul de 72 de ani patru luni dupa internarea sa in spital.

Tinere, transpir. Sunt ingrozitor de nervos, stii, sunt prins cateodata, nu pot mentiona, cu o luna in urma, putin in urma, am facut destul de bine, in timp ce, pe de alta parte, stii la ce ma refer, trebuie sa fug, sa ma uit imprejur, sa fac tot felul de lucruri.

Am incercat de cateva ori sa intervin, dar a fost imposibil sa fac ceva impotriva acestui flux rapid si necontenit. In final, mi-am ridicat mana, am pus-o pe umarul domnului Gorgan si am reusit sa castig un moment de pasuire.

Va multumesc domnule Gorgan. As vrea sa va intreb cateva lucruri.

Da, sigur, da-i drumul, orice moment din trecut pe care il doresti. Daca as putea as vrea. Oh, preiau varianta gresita a cuvantului, aici toti barbierii unde se opresc merg de jur imprejur, daca intelegi ce vreau sa spun, incearca si tot incearca, ei bine, noi faceam ce puteam mai bine, in timp ce in alta vreme era in jurul acelasi lucru tot timpul." (Gardner, 1974, pp. 67-68).

In mod evident, discursul domnului Gorgan este per ansamblu diferit de cel al domnului Ford. Discursul lui Gorgan a fost fluent, si nu avea probleme in a utiliza cuvinte functionale i de continut in egala masura. Daca nu intelegeti engleza, discursul va parea probabil normal datorita fluentei. Totusi, con inutul nu prea are vreun sens. Este o combinatie ciudata intre claritate i vorbe goale. Alaturi de transmiterea unei cantita i de informatii incomparabil mai mare decat in cazul afaziei Broca, afazicii Wernicke fac si mai multe erori parafazice. Gorgan folosea uneori sunetele corecte, dar cu o succesiune incorecta, cum ar fi "plick" in locul lui "click". Ocazional, se poticnea in jurul sunetului sau cuvantului corecte, ca atunci cand, intr-o alta conversatie, a numit o foaie de hartie "bucata de ervetel, bucata de hartie de mana". Interesant este ca uneori folosea un cuvant incorect, dar dintr-o categorie similara cuvantului corect, cum ar fi genunchi in loc de cot. Datorita fluxului de vorbire neinteligibila, este dificil sa evaluezi doar pe baza vorbirii daca afazicii Wernicke inteleg ceea ce citesc sau aud.

Intr-adevar, un lucru interesant despre afazicii Wernicke este ca ei se arata in mod frecvent netulburati de sunetul proprei vorbirii sau a altora, de i probabil nu inteleg ceea ce li se spune. In elegerea este evaluata de obicei prin apelul la limbajul nonverbal. De exemplu, pacientul este rugat sa puna obiectul A deasupra obiectului B. Intrebari sau comenzi de acest gen au condus la concluzia ca afazicii Wernicke nu inteleg mare parte din instructiuni. Ei sunt complet incapabili sa inteleaga intrebari de genul celor intelese de afazicii Broca. Cand lui Gorgan i s-au prezentat comenzi scrise pe cartonase (" fa cu mana, prefa-te ca te speli pe dinti"), era adesea capabil sa citeasca, dar nu a actionat ca si cum ar fi inteles despre ce era vorba.

Stilul bizar de vorbire al lui Gorgan se oglindea in scrisul si in abilitatea sa de a canta. Cand Gardner i-a oferit un stilou, el l-a luat in mod spontan si a scris: "Philip Gorgan. Acesta este o zi buna, frumoasa, cand vremea a fost asa pentru multa vreme in aceasta parte a campingului. Apoi am mers la o plimbare si poate fi prima oara" (p 71). De asemenea, cand canta cu vocea sau la pian, parti ale cantecului adecvat erau amestecate cu o invalmaseala muzicala, si avea dificultati in a le termina, ca si in vorbire.

Intelegerea posibilei functii a ariei Wernicke este oferita de plasarea sa in girusul temporal superior langa cortexul auditiv primar. Aria Wernicke poate juca un rol important in relationarea sunetelor neasteptate cu intelesul lor. Cu alte cuvinte, este o zona specializata in stocarea sunetelor ce constituie cuvintele. S-a sugerat ca aria Wernicke este o regiune de ordin superior pentru recunoasterea sunetelor, in acelasi sens in care cortexul temporal inferior este considerata o zona de prim ordin pentru recunoasterea vizuala. Un deficit in recunoasterea sunetelor ar explica de ce afazicii Wernicke nu inteleg vorbirea prea bine. In orice caz, trebuie sa fie ceva mai important in aria Wernicke care poate explica pattern-urile verbale ciudate. Vorbirea in afazia Wernicke sugereaza ca aria Broca si sistemul ce guverneaza producerea vorbirii functioneaza fara control asupra continutului. Vorbirea zumzaie, clatinandu-se in fiecare directie ca o masina cu un sofer somnoros la volan.

Afazia si modelul Wernicke-Geshwind

La scurt timp dupa extragerea observatiilor despre ceea ce s-a numit ulterior afazia Wernicke, cercetatorul a propus in model pentru procesarea limbajului in creier. Extins ulterior de catre Norman-Geschwind de la Universitatea din Boston, acest model este cunoscut ca modelul Wernicke-Geschwind. Elementele cheie in acest sistem este aria Broca, aria Wernicke, fasciculul arcuat, un manunchi de axoni ce leaga cele doua arii corticale, i girusul unghiular. Modelul include de asemenea si zone senzitive si mototrii implicate in receptarea si producerea limbajului. Pentru a intelege ce impune acest model, vom lua in considereare performanta a doua sarcini.

Prima sarcina este repetarea cuvintelor rostite (figura 20.2). cand sunetele ajung in ureche, sistemul auditiv proceseaza sunetele, si semnalele neuronale ajung eventual la cortexul auditiv. Conform modelului, sunetele nu sunt intelese sub forma unor cuvinte cu sens pana nu sunt procesate in zona Wernicke. Pentru a repeta cuvintele, semnalele bazate pe cuvinte sunt trimise zonei Broca prin fasciculul arcuat. In aria Broca, cuvintele sunt convertite intr-un cod pentru miscarile musculare necesare vorbirii. Output-ul de la aria Broca este trimis zonelor corticale motorii din apropiere, ce contreaza miscarea buzelor, limbii, laringelui si asa mai departe.

Cea de-a doua sarcina este citirea cu voce tare a textului (figura 20.3). In acest caz, informatia este procesata de sistemul vizual prin cortexul vizual i zone corticale de ordin superior. Semnalele vizuale sunt apoi transmise girusului unghiular la intersectarea lobilor occipital, temporal si parietal. In cortexul girusului unghiular, se presupune ca transformarea intervine astfel incat output-ul sa evoce acelasi pattern de activitate in aria Wernicke, ca si cum cuvintele au fost mai degraba rostite decat scrise. Din acest punct, procesarea urmareste aceeasi succesiune ca in primul exemplu: de la aria Wernicke la aria Broca, apoi la cortexul motor.

Acest model ofera explicatii simple pentru elemente cheie ale afaziilor Broca i Wernicke. O leziune in aria Broca impiedica producerea vorbirii, deoarece semnalele adecvate nu mai pot fi transmise cortexului motor. Pe de alta parte, intelegerea este relativ intacta pentru ca aria Wernicke este neafectata. O leziune in aria Wernicke produce probleme de intelegere serioase, pentru ca aici are loc transformarea sunetelor in cuvinte. Capacitatea de a vorbi este neafectata pentru ca aria Broca este in continuare capabila sa puna in functiune muschii necesari vorbirii.

Modelul Wernicke-Geschwind are cateva greseli si simplificari exagerate. De exemplu, cuvintele citite nu trebuie sa fie transformate intr-un raspuns pseudo-auditiv, asa cum se sugereaza in sarcina de citire de mai sus. De fapt, informatia vizuala poate ajunge in aria Broca de la cortexul vizual, fara sa faca o oprire in girusul unghiular. Unul dintre pericolele inerente in orice model este exagerarea semnificatiei unei zone corticale date intr-o functie specifica. Cercetatorii au descoperit recent ca gravitatea afaziilor Broca si Wernicke depinde de cat de mult este afectat cortexul peste limitele normale. De asemenea, afazia este influentata de vatamarea structurilor subcorticale cum ar fi talamusul si nucleul caudat, care nu sunt in model. In cazuri chirurgicale cand parti ale cortexului sunt inlaturate, deficitele de limbaj rezultate sunt de obicei mai blande decat cele cauzate de lovituri, care afecteaza atat structurile corticale cat si pe cele subcorticale.