PROCESUL COMUNICARII

Vorbeam in capitolul 1, despre complexitatea comunicarii si imposibilitatea de a da o definitie definitiva acesteia. Fara a intra in detalii exhaustive, am considerat ca o prezentare mai pe larg a procesului comunicarii si a diferitelor aspecte implicate de transmiterea mesajelor este necesara pentru a intelege mai bine ce se produce de la conceperea pana la receptionarea unui mesaj, unde, cand, cum si de ce sunt posibile "interventiile" surselor de zgomot urmand ca, fireste, in capitolul urmator sa prezint pe rand "sursele de zgomot" (pe care le-am denumit generic "obstacolele comunicarii") si dimensiunile la care opereaza acestea.

Meritul major al unei scheme de comunicare complete in ceea ce priveste obiectul cercetarii noastre (dar care si-a dovedit aplicabilitatea in toate domeniile comunicarii) - si anume obstacolele comunicarii - revine schemei generale a comunicarii dupa Shannon si Weaver.

							mesaj
					semnal
			semnal

	sursa
								sursa de zgomot

Figura 3. Schema generala a comunicarii cf. Shannon si Weaver

Pentru a intelege aceasta schema se impune intai operarea unei distinctii. Este vorba de ceea ce Shannon si Weaver inteleg prin sursa si transmitator. Din schema prezentata de ei, acestea nu coincid neaparat. Conform lui Shannon si Weaver, procesul comunicarii presupune existenta unei surse care elaboreaza un mesaj. Sursa produce mesajul, dar nu are mijloacele necesare pentru a-l face sa ajunga la destinatie. Aici intervine misiunea transmitatorului de a codifica mesajul sub forma unor semnale, ce parcurg un canal, pe traseul caruia se confrunta cu primejdia distorsionarii lor, ca urmare a interventiei unei surse de zgomot, dupa care parvin la receptorul ce le decodifica, restituind mesajului forma initiala si incredintandu-l astfel destinatarului.

Schema lui Shannon si Weaver ne confrunta cu unul din principalele paradoxuri ale comunicarii si anume cu acela ca, de fapt, comunicarea este un proces care are scopul intentionat de a vehicula anumite sensuri care insa, prin insasi natura lor nu pot fi vehiculate, prin mesaj intelegandu-se o mare varietate de realitati - ganduri, idei, sentimente, trairi, emotii, stari de constiinta, manifestari ale psihismului dintre care unele raman inaccesibile sistemelor noastre senzoriale.

O ilustrare complexa a procesului comunicarii este data si de Tatiana Slama-Cazacu (Psiholingvistica, Editura All Educational, 1999) care vede comunicarea ca o forma de realizare a limbajului. Procesul comunicarii este - in acceptia acesteia - unul bipolar, de emitere si receptare a unui mesaj.

Fara a mai sublinia similaritatile dintre cele doua abordari, ma voi rezuma la a reda in continuare procesul comunicarii asa cum este el prezentat de T.Slama - Cazacu cu precizarea ca ceea ce aduce in plus schema autoarei mentionate este aducerea in discutie a notiunii de context si a rolului jucat de acesta in cursul comunicarii.

Tatiana Slama-Cazacu vede primul pol al comunicarii - emiterea mesajului nu doar ca un simplu aspect al comunicarii ci ca un act care se desfasoara cu un scop precis si in care nu avem de-a face cu simple actualizari ale unor secvente de limbaj ci cu o etapa complexa prin care un locutor ("transmitatorul") incearca sa transforme un continut psihic intr-un fapt obiectiv. Acest continut psihic este redat sub forma unui mesaj codificat. Emiterea mesajului are loc intr-un anumit context, care face ca mesajul sa aiba nu numai elemente explicite ci si implicite pe care destinatarul incerca sa le inteleaga in momentul in care interpreteaza mesajul receptionat. Limba devine deci in cursul exprimarii, un fapt concret "care capata toate nuantele sau caracteristicile adecvate diverselor imprejurari in care este folosita" iar mijloacele lingvistice sunt de multe ori completate de diverse alte mijloace auxiliare, nonverbale. (ibidem, op.cit.)

Relatia dintre emitator si receptor este una de interdependenta. Pe de-o parte, emitatorul se supune prin limbaj unor necesitati legate de relatia sa sociala cu destinatarul si, in acelasi timp, selecteaza dintre expresiile pe care le are la indemana pe aceea care este eficace si inteligibila pentru partenerul sau de comunicare. (Selectia de acest tip se face uneori chiar in deplina desfasurare a procesului de comunicare prin feedback-ul permanent care ii parvine emitatorului de la destinatarul mesajului sau chiar prin cenzura pe care si-o impune acesta ca urmare a perceperii propriilor miscari articulatorii si productii sonore).

Pe de alta parte, si receptorul joaca un rol activ, deoarece nu numai ca-si indreapta atentia asupra mesajului dar incearca si sa-l "descifreze" tinand cont de context, de imprejurarile in care are loc comunicarea, imprejurari care pot preciza sensul continutului exprimat.

Pentru a rezuma, comunicarea este descrisa ca un proces a carui prima etapa consta in emiterea unui mesaj si care se incheie o data cu receptarea (si interpretarea lui). Dupa cum revela insa autoarea, procesul in sine nu este unul atat de simplu. Si asta deoarece atat emiterea mesajului, cat si interpretarea lui, sunt rezultate ale unor activitati psihice complexe, si totodata etape susceptibile de favorizare a aparitiei unor obstacole care sa ingreuneze comunicarea (la nivelul exprimarii si interpretarii).

Procesul de emitere a mesajului se desfasoara in trei etape. In prima etapa, emitatorul primeste un stimul din mediul extern iar acest stimul ii provoaca o anumita reactie. Reactia se poate concretiza intr-o idee pe care vrea sa o impartaseasca unui tert. Pentru a-i putea transmite ideea, el trece printr-o etapa de pregatire, cea de-a doua etapa, in care elaboreaza materialul prin care reactia sa este adaptata intentiei de comunicare (codificarea mesajului). In ultima etapa, emitatorul isi alege semnalele adecvate si le exprima transferand astfel mesajul in exterior. La acest nivel, obstacolele susceptibile de a aparea tin de capacitatea emitatorului de a alege acele semnale care sa fie cunoscute destinatarului (limba cunoscuta, limbaj si vocabular accesibile) dar si inteligibile, si canalul adecvat situatiei respective de comunicare (obstacole fizice).

Receptarea mesajului nu este doar un proces pasiv de percepere ci unul activ bazat pe interpretarea lui. Complexitatea receptarii este data de faptul ca interpretarea are si ea loc pe mai multe nivele care, de asemenea, favorizeaza aparitia unor bariere. Prima conditie pentru ca interpretarea sa poata fi facuta, este cunoasterea codului lingvistic in care a fost transpus mesajul. La acest nivel, obstacolele care intervin sunt de natura lingvistica si tin de limitele interpretarii si de capacitatea destinatarului de a sesiza nuantele mesajului in functie de imprejurarile in care are loc comunicarea (cum am precizat la inceput). Acesta este primul nivel al interpretarii. Al doilea nivel, este cel mental. Destinatarul interpreteaza mesajul in functie de anumite coordonate ale gandirii sale cum ar fi perceptia, interesele, asteptarile, orizontul sau cultural etc. La acest nivel, obstacolele care intervin sunt de ordin psiho-cognitiv si de ele se face direct responsabil destinatarul mesajului care are tendinta sa interpreteze mesajele conform structurii sale psiho-cognitive si nu conform structurii psiho-cognitive a celui care le-a emis.

Ultimul nivel, este cel fizic. Pentru ca interpretarea sa aiba loc, la acest nivel, conditia sine die este ca receptorul sa aiba capacitati fiziologice normale (auz, vaz). Cand exista o difunctionalitate a acestora exista riscul ca receptarea mesajului sa fie trunchiata iar interpretarea sa nu poata fi facuta.

In concluzie, comunicarea este un proces complex, bipolar, care se realizeaza prin activarea limbajului.

Cei doi poli ai acestui proces sunt emiterea si receptarea de mesaje. Emiterea si receptarea sunt si ele la randul lor, niste procese care au loc in cadrul unor contexte. Modul de desfasurare al acestor procese favorizeaza aparitia unor obstacole, a unor "surse de zgomot" susceptibile de a altera calitatea mesajului si de a-l distorsiona.

Pentru ca aceste obstacole sa fie diminuate sau evitate, atat emitatorul cat si receptorul au nevoie de competenta de comunicare. Competenta de comunicare se manifesta la nivelul cunoasterii felului in care sunt actualizate faptele de limbaj, organizarea si interpretarea lor contextuala, si este dobandita printr-un proces de invatare sociala. Atat emitatorul cat si receptorul se afla intr-o relatie de interdependenta reciproca care presupune adaptarea si raportarea la context pentru a intelege mesajul.

Figura 4. Momente ale exprimarii (dupa Slama-Cazacu 1969)