Natura in educatie

Natura in educatie

Itard, in cartea sa clasica "Primii pasi in dezvoltarea tanarului salbatic din Aveyron" descrie amanuntit drama unei educatii extraordinare menita sa imprastie intunericul din mintea unui idiot si sa salveze un om care se gasea in stare de salbaticie.

Salbaticul din Aveyron era un copil care a crescut parasit, in mediul naturii. Dupa ce a fost lasat intr-o padure de catre asasinii care crede-au ca l-au omorat, copilul a trait mai multi ani cu mijloace naturale, prin paduri, intr-o stare de libertate si de goliciune. Pana la urma, a fost descoperit de niste vanatori si adus in lumea civilizata, la Paris. Copilul a fost gasit mut, si asa a ramas. Mintea sa, diagnosticata de Pinel, era aceea a unui idiot; s-a dovedit incapabila sa asimileze o educatie intelectuala;

Cu toate acestea, pedagogia stiintifica datoreaza acelui copil primele sale progrese. Itard, medic specialist in tratamentul surdomutilor, avand studii de filozofie, a intreprins educatia lui cu metode care fusesera partial incercate pentru redarea auzului unor indivizi aproape surzi.

El a fost de parere ca inferioritatea micului salbatic s-ar datora lipsei de educatie, mai degraba decat unor carente organice. Cum era adept al principiilor lui Helvetius: "Omul nu inseamna nimic fara opera omului", credea ca educatia poate totul. El respingea principiul pedagogic enuntat de catre Rousseau "Tot ce iese din mainile Creatorului lumii este bun, totul degenereaza in mainile omului".

Itard a impartit educatia acestui copil in doua parti. In prima parte a incercat sa-l introduca in relatiile vietii sociale comune; in cea de-a doua, a incercat o educatie intelectuala a idiotului. Ducandu-si viata intr-o singuratate inspaimantatoare, isi gasise fericirea in ea; fusese asimilat ca parte a naturii in care se desfata; ploaia, zapada, furtuna, fusese privelistile sale, tovarasii sai, dragostea sa. Viata civilizata inseamna renuntare la toate acestea, dar ea aduce cu sine o cucerire care usureaza progresul uman.

In paginile lui Itard este descrisa in culori vii opera morala prin care salbaticul a fost calauzit spre civilizatie, care implica inmultirea nevoilor copilului, inconjurat de ingrijiri iubitoare. Itard a dat un exemplu de rabdare admirabila, ca observator al manifestarilor spontane ale elevului sau.

"intr-o dimineata cand zapada cadea din belsug, in timp ce se afla inca in pat, trezindu-se, scoase un strigat de bucurie, sari din pat si fugi la fereastra, apoi la usa; se ducea, nerabdator, cand la fereastra, cand la usa; in sfarsit, navali gol in gradina. Acolo, dand frau liber bucuriei sale, cu tipete ascutite, incepu sa fuga, se tavali prin zapada, stranse cativa bulgari de zapada si ii inghiti cu o lacomie de necrezut."

este doar un exemplu din comportamentul salbaticului!

Introducerea treptata si foarte delicata a micului salbatic in obiceiurile vietii sociale, modul cum educatorul sau s-a adaptat la inceput elevului sau, mai curand decat invers, atractia care se nastea pentru o viata noua, care trebuia sa-l cucereasca pe baiat prin farmecul sau si nu sa-i impuna cu duritate, prin oprimare si suferinta, toate acestea constituie un ansamblu de principii educationale pretioase, care pot fi generalizate si aplicate in intreaga educatie a copiilor mici.

Viata sociala consta in renuntari si restrictii. Este de ajuns sa ne gandim ca fuga trebuie incetinita pana la ritmul mersului obisnuit, iar strigatul galagios, temperat la modulatiile vocii cu care se vorbeste in mod obisnuit.

In mediul civilizat al societatii noastre, copii traiesc insa foarte departe de natura si au putine prilejuri de a intra in contact intim cu ea, sau de a avea o experienta directa a ei.

Pentru multa vreme, influenta naturii asupra educatiei copilului a fost considerata numai ca un factor moral. Ceea ce se cauta era dezvoltarea unor sentimente speciale, trezite de lucrurile minunate din natura: florile, plantele, animalele, vanturile, lumina.

S-a incercat sa se indrepte activitatea copilului (a fost considerata numai ca un factor moral) spre natura, initiindu-l in cultivarea asa ziselor "loturi educative". Conceptul de a trai in natura este cea mai recenta cucerire a educatiei. Copilul are nevoie de a trai in chip natural nu numai de a cunoaste natura. Faptul cel mai important consta tocmai in a-l elibera pe copil, pe cat se poate, de legaturile care il izoleaza in viata artificiala creata de convietuirea citadina. Astazi insa, sub forma de igiena infantila, incepe sa se dea atentie acelei parti a educatiei fizice care consta in a-i pune pe copii in contact ceva mai direct cu aerul liber, in gradinile publice, si in a-i pune pentru catva timp influentei apei si soarelui, pe malul marii.

Daca ne gandim totusi in ce mare masura copii debili, tuberculosi sau rahitici sunt supusi conditiilor de viata naturala in sanatoriile moderne, pentru ca experienta a dovedit ca unicul mijloc la care se poate recurge spre a-i vindeca este acela de a-i face sa doarma in aer liber si sa traiasca la soare, este limpede ca cu atat mai mult, copii normali si vigurosi pot nu numai sa reziste, ci sa devina inca mai vigurosi daca sunt expusi mai mult decat se obisnuieste elementelor naturale.

Mai exista insa prea multe prejudecati in aceasta privinta, pentru ca am devenit cu totii prizonieri de bunavoie si am sfarsit prin a indragi inchisoarea noastra si a o transmite fiilor nostri.

Intr-adevar, cei mai multi se tem de natura. Le este frica de aer, de soare, ca de niste dusmani de moarte. Unii se tem de bezna noptii ca de un sarpe ascuns printre ierburi. Ne temem de ploaie aproape ca de foc. Daca sfaturile igienei il indeamna pe omul civilizat sa se duca in natura libera, el o face cu timiditate, cu cea mai circumspecta precautie. Fara sa vrem le cerem copiilor nostri sa se obisnuiasca cu inchisoarea si sa nu ne incomodeze.

Energia musculara a copiilor, chiar atunci cand ei au o varsta foarte frageda, este mai mare decat credem; insa pentru a o dezvalui, este nevoie de natura libera.

La oras, copilul dupa o mica plimbare, ne spune ca a obosit si de aceea noi credem ca e lipsit de putere. Slabiciunea lui este insa cauzata de artificialitatea ambiantei: de plictiseala, de imbracamintea nepotrivita, de chinul pe care il indura picioarele lui mici stranse in ghete de piele, care lovesc pietrele goale ale strazilor din oras. Cand insa copii sunt in mijlocul naturii, atunci arata ce pot. Chiar sub doi ani, copii normali, daca au o constitutie robusta si sunt bine hraniti, pot parcurge pe jos kilometri.

Sentimentul naturii se dezvolta prin exercitiu, ca orice alta insusire; el nu este de buna seama, transmis de noi prin descrieri sau indemnuri adresate cu pedanterie unor copii inerti si plictisiti, inchisi intre ziduri si obisnuiti sa vada ori sa simta ca cruzimea fata de animale este o necesitate in viata. Moartea primului porumbel ucis intentionat de cineva din familie este o rana in inima aproape a tuturor copiilor. Datoria fata de copii consta mai degraba in indreptarea raului decat in lectii. Trebuie sa vindecam ranile inconstiente, bolile spirituale sadite pretimpuriu in acesti fii delicati ai prizonierilor mediului artificializat.

Educatia in scoala va putea sa indrepte atentia copiilor asupra unor obiecte anumite, care sa precizeze in ce masura s-a putut dezvolta in ei dragostea fata de natura sau care sa trezeasca in ei sentimente latente sau pierdute.