Principala modalitate de invatare - jocul

PRINCIPALA MODALITATE DE INVATARE - JOCUL

<< Jocul - spune Claparede - este cea mai buna introducere in arta de a munci . >>

Jocul este climatul psihologic cel mai favorabil copilului prescolar pentru a se forma armonios.

A tine seama de climatul de joc inseamna a avea in vedere, in primul rand mediul specific in care se complace copilul, lumea pe care si-o creeaza singur, modul sau specific de viata in care imaginarul, fictivul supune la experiment si la control foarte riguros realitatea in care irealul se confunda permanent cu realul.

'Refugierea' intr-o lume imaginara este o realitate obiectiva, pe care toti teoreticienii de prestigiu ai jocului o explica prin nevoia de a pune in perfect acord dorintele cu posibilitati personale.

'Dupa cum apele tumultoase ale unui torent neputand invinge un obstacol isi croiesc drum launtric - spunea E. Claparede - tot asa curentul impulsiunilor, dorintelor, intereselor care alcatuiesc eul nostru, cauta o iesire in fictiune, in joc, atunci cand realitatea nu-i ofera cai suficiente de manifestare.

Cercetand fenomenul ludic, J. Piaget ajunge la concluzia ca, obligat sa se adapteze lumii sociale celor mari ale carei interese si reguli ii raman exterioare si unei lumi fizice pe care deocamdata o intelege prost, copilul isi creeaza un 'sector de activitate' a carei motivatie nu este 'adaptarea la real' la lumea specifica oamenilor mari ci dimpotriva 'asimilarea realului la eul sau, fara constrangeri sau sanctiuni,,.

Acest sector de activitate in care copilul se simte in deplinatatea puterilor sale, nu este altceva decat jocul, cea mai izbutita modalitate de rezolvare a echilibrului afectiv si intelectual al eului in confruntarea acestuia cu mediul. J. Bruner are si el aceeasi conceptie despre joc,  considerand ca 'atitudinea de joc' sau 'spiritul de joc' exercita influenta favorabila asupra necesitatii copilului la mediu, ii formeaza acestuia o atitudine realista fata de tot ceea ce il inconjoara si ii dezvolta fortele creative, ii faciliteaza invatarea intrinseca.

Scoala contemporana trebuie sa puna accent pe dezvoltarea individuala, creatoare a gandirii si totodata a sferei emotionale si motivationale a copilului.

In mod obisnuit jocurile si activitatile distractive le asociem cu timpul liber destinat in general odihnei. Motivul acestei asocieri este ca aceste activitati sunt libere, lipsite de constrangeri si placute. Ele insa pot indeplini si functii educative esentiale. Divertismentul motric solicita participantilor schimbarea frecventa a locului si aplicarea regulilor obligatorii pentru acestea.

Jocul este o activitate distractiva incadrata in anumite reguli. In dictionarul lui Gibbs jocul a fost definit ca 'o activitate efectuata de participanti sau concurenti care se straduiesc sa realizeze scopurile in limitele unor anumite reguli'. Unii specialisti considera ca jocurile se deosebesc de activitatea de divertisment prin aceea ca ele se termina intotdeauna prin victorie sau infrangere.

Divertismentul este o activitate spontana si voluntara care nu are alte scopuri decat satisfactia. Alaturi de munca si de invatatura divertismentul reprezinta al treilea aspect al activitatii umane. El este forma principala de activitate a copiilor.

In jocuri, accentul nu este pus pe eficacitate iar jucatorii trebuie sa demonstreze deprinderi de a face schimb de informatii verbale. Referitor la joc, Henri Walton afirma ca ,jocul este activitatea proprie a copilului', iar Teresa S. Piskozub ca: 'Distrandu-se, copiii nu observa, ci invata.

Divertismentul faciliteaza in acelasi timp intrarea in viata sociala, cunoasterea realitatii si adaptarea ei la necesitatile proprii.

Divertismentul tematic este o activitate distractiva de interpretare a unor roluri si, pentru copii realizarea rolului asumat inseamna atingerea unui scop care produce satisfactie.
Divertismentul constructiv consta in montarea unor obiective pentru realizarea carora, contribuie la dezvoltarea limbajului si de aici la dezvoltarea unor trasaturi pozitive de comportament, intrucat in joc copilul se identifica cu adultul si astfel el se transforma in rol de constructor, de sofer, de medic, situatie care are mare influenta asupra formarii increderii in fortele proprii ce le permite sa-si depaseasca la un moment dat conditia de copil si sa aspire sa ajunga ca cei mari.

In domeniul educatiei, jocul a fost asociat cu libertatea de expresie, asa cum rezulta din doctrinele timpurii ale sec. XIX, cele elaborate de Rousseau, Froebel sau Pestalozzi.

In psihologie, notiunea de joc si-a facut intrarea cu scrierile lui Herbert Spencer care a preluat conceptul lui Schiller ca o asemenea expresie libera este determinata de surplusul de energie care exista la copil. Spencer merge mai departe in aceasta directie, ocupandu-se prioritar de implicarea jocului in dezvoltarea copilului.

Acestor demersuri de interpretare pozitiva a jocului le putem anexa pe cele care pun in lumina ca:

jocul copilului este o necesitate pentru cresterea si dezvoltarea sa (K. Gros);

prin joc copilul trece de la pasivitate la activitate (S. Freud);

prin intermediul jocului copilul devine stapanul propriei sale experiente (E. Erikson);

jocul reprezinta un mijloc de realizare de sine (E. Claparede) de formare a eului (l Chateau).

Desi conceptul de joc este unul familiar si utilizat in mod cotidian, el este mult mai dificil de definit decat cea mai mare parte a conceptelor psihologice. Psihologii, indiferent de scoala sau orientarea carei a ii apartin sunt aproape unanimi in a admite ca jocul aduce contributii importante in dezvoltarea copilului. Alaturi de activitatile obligatorii, cele optionale care au ca scop determinat achizitia de cunostinte noi, fixarea si precizarea acestora, sistematizarea si perfectionarea lor, se pot desfasura prin metoda jocului.

Dispunand de toate functiile generale metodei jocului - jocul prin formele sale devine un instrument si un mijloc formativ -intuitiv si totodata relaxant si inviorator, care exercita asupra prescolarilor atractie si bucurie.

In cadrul invatamantului prescolar intre jocurile si activitatile la alegere ale copiilor, libere-creative si activitatile pe domenii experentiale nu exista o granita nici macar imaginara, ele se intrepatrund, se influenteaza reciproc, se interfereaza atat in ceea ce priveste continutul cat si modul de organizare si desfasurare, de indrumare. Legaturile virtuale dintre activitati impun proiectarea si abordarea interdisciplinara a continuturilor pedagogice.

Uneori, jocurile si activitatile la alegerea copiilor sunt o modalitate fireasca de continuare, de completare, de perfectionare, de aplicare, de verificare a cunostintelor, priceperilor, deprinderilor insusite in activitatile comune, in familiarizarea copiilor cu continutul temei care urmeaza sa fie abordat sau in sensul confectionarii atunci cand e posibil a materialului necesar pentru desfasurarea acestei activitati.

Jocul ramane principala modalitate de invatare fiind 'o forma de activitate prin care acestia incearca sa-si insuseasca experienta de viata a adultilor'. Ca activitate specifica jocul se bazeaza pe o seriozitate organizatorica si pe cateva caracteristici stimulatoare si imbietoare la angajare: surpriza, ghicirea, intrecerea, miscarea, distractia. Exista mai multe tipuri de jocuri senzoriale (vizual-motorii), auditive, de observare a naturii, de dezvoltare a limbajului, matematice, constructie, muzicale, de orientare, de sensibilizare, de fantezie, simbolice, de memorare.

Mai mult, jocurile de tip literar-creativ se pot proiecta, desfasura in cadrul ariilor de stimulare care au capatat ca secventa organizatorica - denumirea de jocuri literar-creative.

Jocurile verbale se impart in: fonetice, jocuri lexicale, jocuri gramaticale, jocuri cu povestiri, jocuri cu jetoane, jocuri la computer, jocuri cu obiecte, jocuri fara suport material, jocuri de simulare.

Dintre jocurile de simulare, cel mai incitant este jocul de rol 'role playng' - in care copiii devin 'actori' ai vietii sociale pentru care se pregatesc. Metoda se bazeaza pe un scenariu spontan, creand premisele unei exprimari sincere, deschise, naturale a copiilor. Indiferent de continutul jocurilor de rol , acestea asigura formarea exprimarii si educarea limbajului, a exprimarii orale spontane, dar mai ales a gandirii.

Tipurile de jocuri pot fi diverse: de reprezentare, de arbitraj, de competitie, de angajare.
Organizarea si desfasurarea jocurilor de rol au urmatoarea strategie didactica

- alegerea unei situatii interumane familiale copiilor;

distribuirea rolurilor partenerilor;

distribuirea sarcinilor;

invatarea individuala a rolului fiecarui participant;

interpretarea rolurilor, interpretarea unei scene conflictuale;

interventia grupului pentru atenuarea conflictului si comentariile spectatorilor;

reluarea jocurilor tinand cont de sugestiile participantilor.

Un aspect particular al jocului de rol ca joc de simulare este dramatizarea. Ca metoda simulativa ea poate lua forma organizatorica a unui proces literar, a unei expuneri oratorice cu oponent, provocarea unei discutii contradictorii s.a. Dramatizarea are un caracter activizant, preluand o parte din efectele spectaculoase ale scenei. Se poate organiza pe replici exacte, textuale, pe baza unor replici generative (creatoare) sau pe stimularea (incurajarea) spontaneitatii 'actorilor'.

In momentul in care se transpun in joc, majoritatea prescolarilor folosesc imperfectul, cu nuanta unei actiuni petrecute, in trecutul apropiat, cu sensul de a marca intr-un anumit fel incertitudinea, identificarea lor partiala cu rolul. Trecerea rapida de pe planul imaginar pe planul real si viceversa reprezinta un stadiu mai avansat in evolutia jocului.

Semnificativ este tocmai faptul ca in cursul varstei prescolare, principalele elemente ale jocului - scopul, subiectul, regulile - se contureaza mai pregnant.
Copiii de 3-4 ani nu-si propun in mod intentionat un anumit subiect in joc - scopul este latent si se contureaza in cursul jocului.

Copiii de 5-6 ani reusesc din ce in ce mai clar sa-si fixeze o intentie inainte de inceperea jocului, care influenteaza in mare masura creatia mentala. De pilda, un cub poate servi ca receptor pentru telefon. In selectionarea materialului de joc, pe masura ce copilul creste, el cauta din ce in ce mai atent sa asigure asemanarea intre obiectul pe care il foloseste si cel pe care si-l imagineaza.

O problema interesanta in legatura cu transpunerea in rol a copiilor este aceea a raportului intre real si imaginar. Prescolarul mic se identifica cu rolul ales desi cu aceeasi rapiditate copilul trece la alt rol.