Comunicarea nonverbala in dans

COMUNICAREA NONVERBALA IN DANS

„Corpul spune ce nu pot cuvintele”. Martha Graham

Principiile procesului de comunicare

Conceptul de comunicare deruteaza prin multitudinea ipostazelor sale si tinde sa se constituie intr-o continua sursa de controverse. Comunicarea este un proces prin care un individ (emitatorul) transmite stimuli cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi (receptorii). In viziunea lui Charles Morris sfera conceptului de comunicare se extinde pana la a cuprinde tipuri de interactiuni ce nu mai au nimic de a face cu informatia. Descoperirea faptului ca semnul nu este numai un mijloc de transmitere a informatiei ci si un mijloc de elaborare a ei i-a determinat pe multi teoreticieni contemporani sa exagereze importanta lui in dauna semnificatiei. Dupa parerea lor cultura si arta reprezinta o retea de semne prin care oamenii isi organizeaza raporturile dintre ei precum si raporturile lor cu materia. Cultura reprezinta sistemul de semne prin care oamenii isi regleaza relatiile lor cu natura si cu societatea. Semnul este important nu prin materia sensibila pe care o prezinta ci prin ideea inteligibila pe care o reprezinta. Prin semne natura genereaza cultura si cultura se transforma in natura. In ceea ce priveste relatiile interumane comunicarea se imparte in 3 mari categorii care la randul lor se pot ramifica:

1. Comunicarea verbala;

2. Comunicarea nonverbala;

3. Comunicarea paraverbala

Dintre toate categoriile mai sus enumerate comunicarea nonverbala intriga cel mai mult. Rezultatele recente ale cercetarilor arata ca ea, comunicarea verbala se afla in vadita contradictie cu descoperirile din domeniul kinezicii potrivit carora persoanele aflate in interactiune nemijlocita isi transmit cu precadere mesaje nonverbala. Rolul comunicarii nonverbala fiind in consecinta mult mai mare in transmiterea si receptarea mesajelor decat a comunicarii verbale si prin urmare comunicarea nonverbala se poate lipsi total de comunicarea verbala.

Comunicarea nonverbala in dans

Un rol foarte important in acest tip de comunicare il au semnele legate de miscare, gesturi, mimica si postura care pot fi intalnite in dans. Primii teoreticieni care au studiat importanta comunicativa a mimicii si gesturilor au fost profesorii de retorica si marii oratori ai antichitatii. Noua era a studiului gestualitatii pune bazele unei noi discipline in sfera stiintelor comunicarii si anume kinezica.

Obiectul de studiu al acesteia il constituie modalitatile de comunicare prin intermediul gesturilor si al mimicii. Unitatile gestuale elementare lipsite de semnificatie sunt denumite kineme iar gesturile semnificative, analoage morfemelor din comunicarea lingvistica poarta numele de kinemorfeme. Dansul dintre domeniile artei este cel mai legat de aceste forme de comunicare. In dans expresia devine controlata , deliberata si corespunzatoare caracterului si spiritului acestuia. Prin mimica este transmisa catre public starea psihica interioara a dansatorului. In consecinta starea de spirit a dansatorului va influenta mesajul dansului.

Gestul si viata psihica in dans

Fiecare om se manifesta diferit exteriorizandu-si de o maniera particulara sentimentele si gandurile prin actiuni, atitudini si gesturi caracteristice. Prin aceste miscari individul isi exprima aspectele ireductibile ale personalitatii sale si influentele sociale. Astfel putem lua exemplu a 2 dansatori care executand acelasi program coregrafic genereaza involuntar in miscarea lor elemente particulare. Este probabil ca subiectii sa fie influentati si de starile lor sufletesti care isi vor pune amprenta asupra dansului lor. O mare importanta asupra formarii psihice a individului o are mediul si societatea. Astfel societatea te poate educa si forma pe standardele unui luptator (invingator) sau ale unui invins. Aceasta se vede din comportamentul, privirea, gesturile si postura unui dansator. Fenomenele psihice sunt toate legate de motricitate. Ideea de miscare este insotita in general de realizarea ei totala sau partiala. Exista o corelare stransa intre ideea unei tendinte motrice si realizarea musculara efectiva a acestei miscari. Un exemplu in acest sens este acela ca dansatorul intelege miscarea indicata de coregraf dar nu poate sa o execute din ratiuni obiective ( oboseala, lipsa de concentrare, absenta calitatilor fizice necesare, etc. ). Dar nu numai ideea de miscare este insotita de gesturi ci si starile sufletesti sunt transpuse in plan corporal prin expresii de miscare. De exemplu un individ impresionabil va avea alt grafic al miscarii respiratorii decat unul neimpresionabil. Ca o concluzie rezulta ca fiecare individ imprima miscarii sale un ritm si o nuanta particulara care pot servi la definirea si identificarea sa.

Ideea de miscare in dans

Conform principiului expresivitatii , oricarei miscari interioare ii corespunde o miscare corporala analoaga. Majoritatea acestor miscari se produc involuntar, insa in mod progresiv si in paralel cu anumite miscari ce-si vor pastra caracterul spontan si natural, altele vor fi insusite in mod constient si se vor dezvolta devenind gesturi semnificative si intentionate. Acestea dobandesc o semnificatie mai inalta prin care omul se raporteaza voluntar si constient la ambianta pe care o traieste.

Astfel avem 2 feluri de miscari:

1. Miscari expresive - neintentionate;

2. Miscari simbolice - intentionate;

Miscarile simbolice sunt miscarile pe care le executa dansatorul in timpul dansului sau. Prin intermediul acestora el incearca sa redea caracterul si spiritul dansului. Astfel de exemplu in Rumba dansatorul trebuie sa exprime conform perceptiei generale o atmosfera incarcata de senzualitate si erotism, miscarile lui fiind in consecinta ample, moi, curtenitoare la adresa partenerei. De asemeni miscarile simbolice implica imaginatie si gandire dansatorul trebuie sa gandeasca efectul miscarii pe care vrea sa o execute pentru ca gesturile sale sa transmita publicului mesajul dorit.

Gestul

In vreme ce animalele comunica intre ele prin semnale, oamenii comunica intre ei prin semne. Semnalizarea reprezinta un fenomen natural iar semnificatia este o creatie culturala. Dansul este compus din miscare corporala, gest si expresie. Dintre acestea gestul joaca un rol foarte important in realizarea programului coregrafic. O problema indelung dezbatuta de teoreticieni este clasificarea gesturilor. Ele pot fi:

1. Embleme

2. Ilustratorii

3. Miscari afective

4. Gesturi de reglaj

5. Gesturi adaptorii.

Emblemele reprezinta gesturi care tin locul cuvintelor si pot constitui un limbaj de sine statator. Dansatorii folosesc emblemele in compunerea coregrafiei pentru a transmite publicului mesajul dorit. Spre exemplu in Paso Doble dansatorul trebuie sa redea atmosfera unei coride si in consecinta gesturile sale vor fi cele ale unui toreador care se lupta cu un taur imaginar.

In ceea ce priveste acest dans exista 2 cai ale comunicarii gestuale:

1. Interna; are loc intre eroii eposului (dansator si taurul virtual) ;

2. Comunicare externa; prin care mesajul ajunge la cunostinta publicului.

Ratiunea spectacolului se datoreaza celei din urma insa ea nu poate exista fara cea dintai. Gesturile pot fi analizate si din punctul de vedere al:

1. Energiei ele putand fi moi sau energice, accentuate sau diluate etc.;

2. Vitezei - pot fi lente, rapide, intarziate sau grabite;

3. Formei - ce pot fi rotunde, ascutite, etc.;

4. Amplitudinii - pot fi largi sau stranse;

5. Al continuitatii pot fi legate sau disociate.

Sa luam de exemplu viteza care variaza de la dans la dans si chiar in cadrul aceluiasi dans in functie de tempoul acestuia.

Expresivitatea

In general se considera ca expresivitatea este nativa dar ea include fara indoiala si trasaturi dobandite tinand de obisnuinta , dexteritate si chiar autocontrol. In sensul ei specific expresivitatea apare ca o insusire aptitudinala complexa pe care o dobandim cu scopul de a proiecta in plan mental si de a exprima adecvat si sugestiv o situatie, o idee sau o stare psihica. Expresivitatea nu numai ca face parte din dans dar am putea spune ca nimic nu o pune in valoare decat acesta. Mijloacele de expresie sunt mimica si postura. Expresia mimica reprezinta terenul celor mai bogate investigatii, aceasta avand 2 principale componente reprezentand ochii si gura. Expresia ochilor este foarte importanta de multe ori ea tradand sentimentele ce se ascund in spatele miscarii dansatorului, dar putand in acelasi timp si sa dea mai multa substanta dansului. Pentru aceasta dansatorii recurg la machiaj care are rolul de a accentua mesajul si de al face mai inteligibil.

Atitudinea corporala

Felul in care stam poate fi un indicator foarte bun al starii fizice si psihice in care ne aflam si poate servi ca o forma deliberata de comunicare. De asemeni pozitia corpului ne poate trada in ceea ce priveste obiceiurile, profesia, educatia. Spre exemplu un dansator va adopta o postura frumoasa, eleganta si echilibrata si in viata particulara nu numai pe scena. Un alt factor care intervine in difuzarea mesajelor in domeniul dansului il reprezinta vestimentatia. Aceasta este o cale de a comunica publicului ca purtatorul trebuie sa indeplineasca un anumit rol si are un anumit statut. Vestimentatia poate ajuta publicul sa inteleaga mai usor mesajul pe care vrea sa-l transmita dansatorul completand in acest sens informatia.

Concluzie:

Comunicarea scenica in dans constituie legatura organica intre desfasurarea unei succesiuni de actiuni fizice, expresive, justificate anterior si modul in care spectatorul va putea in cadrul general al intelegerii mesajului artistic sa retraiasca imaginativ si afectiv viata sufleteasca a personajului (dansatorului). Acesta transmite starile, trairile si emotiile dansului sau prin intermediul mimicii, gesturilor, expresivitatii si posturii sale.

„Dansul reprezinta manifestarea vizibila a sufletului”.

Isadora Duncan