Sportul –forma de manifestare a capacitatii de comunicare

SPORTUL –FORMA DE MANIFESTARE A CAPACITATII DE COMUNICARE

Problematica acestui studiu atinge unul dintre aspectele putin abordate si aprofundate privind manifestarea omului in devenirea sa. La o prima analiza s-ar putea, fie sa negam conexiunile ce se constituie in diferite ipostaze ale fiintarii individului intre el si manifestarile sale psihomotorii, fie sa reliefam si sa fetisizam dependentele interumane, indiferent de natura manifestarilor sau intensitatea lor. O analiza atenta a problematicii supusa studiului releva necesitatea unor nuantari. Rezultate satisfacatoare pot fi obtinute numai printr-o abordare interdisciplinara, apta sa surprinda in intensitatea sa omul in ipostaza asumarii integrale a exercitiului fizic sau a integrarii sale in intrecerea sportiva.

Din punct de vedere metodologic, consideram oportuna evidentierea consecutiva a distinctiei conceptuale dintre capacitatea de comunicare si competenta in comunicare si a justetei afirmatiei potrivit careia sportul reprezinta un mijloc al exprimarii sinelui.

Omul este, prin definitie, o fiinta sociala. Esenta sociabilitatii o constituie capacitatea de comunicare a omului, adica acea capacitate specific umana de a stabili relatii de un anumit tip cu sine si cu semenii sai. Este, indiscutabil, vorba de relatii de tip informational ce se manifesta pretutindeni si intotdeauna acolo unde oamenii interactioneaza pentru satisfacerea unor necesitati.

1. Delimitari conceptuale: capacitatea de comunicare si competenta de comunicare

Calitatea de „om' este conditionata de capacitatea lui de a comunica cu ceilalti semeni. Deosebim, pentru explicitarea capacitatii de comunicare, doua componente: o componenta nativa, data de totalitatea predispozitiilor de comunicare de natura fizica sau psihica si o componenta sociala, dezvoltata in urma unor procese formative si de invatare a regulilor de comunicare si de instruire a interpretarilor teoretice ce se dau procesului de comunicare. Asadar, a doua componenta este competenta in comunicare, care reprezinta expresia si produsul interpretarilor date de procesul de comunicare, precum si a posibilitatii de utilizare a capacitatii de comunicare specifice individului.

Competenta de comunicare este o rezultanta a cunostintelor, deprinderilor, priceperilor, aptitudinilor si trasaturilor temperamental-caracteriale cu care individul este „inzestrat' in vederea indeplinirii functiei sale sociale. Competenta in comunicare se poate dobandi prin asimilarea informatiilor si formarea abilitatilor de comunicare.

Diferentierea intre capacitatea de comunicare ii competenta in comunicare este evidentiata de faptul ca prima este determinata genetic, fiind ereditara, iar cea de-a doua se dobandeste prin educatie in cadrul societatii, fiind un produs al invatarii. In acelasi timp, diferentieri rezulta si din faptul ca in cazul capacitatii de comunicare vorbim de o potentialitate, de ceva care exista sau care poate fi cultivat si dezvoltat. In cazul competentei de comunicare trebuie formate abilitati si priceperi care, pe un suport cognitiv adecvat, sa valorifice  predispozitiile native. Rezulta in concluzie, ca diferenta intre capacitatea de comunicare si competenta in comunicare este similara raportului instituit intre ceea ce indeobste denumim prin ereditar si dobandit. Subliniem trasatura definitorie a competentei in comunicare, caracteristica importanta care incumba implicarea nemediata a capacitatii de procesare a informatiei in exercitarea relatiilor de conexare intre indivizi.

2. Sportul – mijloc de exprimare a sinelui uman

Omul nu este numai fiinta, realitate biologica, ci este o entitate cugetatoare, volitiva, care are defecte si emotii. Esenta omului este biologica, dar si psihica. Individul care executa un exercitiu fizic nu este doar un pachet de muschi si nervi, ci este un subiect activ care urmareste anumite scopuri, tinteste realizarea unor obiective si se bucura de rezultate. Intervin, dupa cum usor  se poate observa, procese psihice complexe care tin de natura umana si investigarea acesteia din perspectiva disciplinelor stiintifice specifice ei.

Studiul miscarii fizice poate reprezenta un domeniu de investigare pentru stiintele pedagogice, dar el constituie si un domeniu fertil, putin explorat, pentru ansamblul stiintelor sociale, intre care comunicarea prin sport reprezinta un segment, prin a carui investigare se poate ajunge la concluzii pertinente, atat pentru cresterea eficacitatii sportului, cat si pentru intregirea teoriei privitoare la comunicare.

Argumentatia afirmatiilor isi gaseste fundament in tezele potrivit carora prin sport sau prin miscare fizica, individul se exprima pe sine insusi. Dincolo de dependenta individului de a executa, la un anumit nivel, diferite miscari in functie de dezvoltarea sa motrica, intervine posibilitatea diferentierii miscarii fizice de diversi parametrii calitativi, care vizeaza expresivitatea, elocventa sau relevanta trasaturilor psio-fiziologice proprii individului. Cu alte cuvinte, anumite manifestari fizice sunt, asa cum este firesc, produsul si expresia structurii de personalitate a individului, o ilustrare a sinelui acestuia in diferite ipostaze existentiale. Deci, miscarile fizice exprima anumite trasaturi de personalitate, precum si anumite stari afective de moment, proprii individului. Daca acceptam aceste afirmatii, intelegem si subscriem la unul dintre obiectivele majore ale educatiei fizice si anume acela de dezvoltare a personalitatii. Sustinerii importantei educatiei fizice si sportului facuta de numeroase personalitati, intre care Rabelais, Montaigne, Comenius, J.J. Rousseau, Eminescu etc., ii asociem atentia acordata acestei activitati in procesul de instruire si educare a tinerei generatii in antichitate, evul mediu si epoca contemporana pentru formarea si dezvoltarea personalitatii umane.

Teoria comunicarii afirma ca individul poate comunica cu sine sau in cadrul diferitelor entitati sociale. Prin urmare, miscarea fizica sau sportul mijloceste, in mod specific, relationarea individului cu sine sau cu membrii colectivitatii din care face parte. Apare, asadar, aspectul interactiunii indivizilor sub forma exercitiilor fizice, care constituie un produs al fenomenului cultural. Mai mult decat atat „cultura corpului si sportul sunt factori morali', iar „valorile sportive sunt in acelasi timp valori estetice si valori morale'.

3. Manifestarile sportive ale individului – expresii ale competentei sale in comunicare

Din cele prezentate anterior rezulta ca orice miscare fizica poate constitui o expresie a capacitatii de comunicare. De altfel literatura de specialitate evoca, prin ceea ce insumeaza problematica „limbajului trupului', expresivitatea si relevanta limbajului nonverbal in relatiile interumane.

Analiza problematicii supusa studiului poate fi disociata in doua parti. In primul rand avem in vedere ceea ce anterior desemnam prin limbajul nonverbal. Literatura de specialitate interpreteaza si ilustreaza diversitatea si veridicitatea semnificatiilor diferitelor manifestari corporale. Ne situam asadar in zona a ceea ce anterior denumeam prin capacitatea de comunicare. Este reala si elocventa diferentierea existenta intre indivizi in ceea ce priveste expresivitatea comunicarii. Exista un prag care realizeaza demarcatia intre nativ si cultivat (educat, format). Asa cum in domeniul comunicarii verbale distingem intre calitatile native si cele educate ale indivizilor, tot asa distinctia are suport in cazul manifestarilor sportive. Devine explicabila, spre exemplu, diferentierea dintre capacitatea de comunicare prin intermediul unor miscari simple de gimnastica ale unui individ si cele de gimnastica sportiva artistica sau aerobica. Ilustrarile pot continua in domeniul echitatiei, natatiei, schiului sau oricarui alt sport de performanta. Rezulta ca avem in vedere, in al doilea rand, problematica posibilitatii cultivarii si dezvoltarii capacitatii de comunicare, pana la competenta in comunicare prin intermediul sportului.

Ce se comunica prin intermediul miscarilor fizice, la nivel de competenta? Succint, raspunsul la intrebare include, inevitabil, intreaga gama de sentimente umane, totalitatea trasaturilor specifice omului si manifestarilor sale spirituale. Nu de putine ori sportul, sau unele dintre sporturi sunt comparate cu arta. Totodata sunt sporturi prin intermediul carora sunt puse in valoare si evident „comunicate' trasatori cum ar fi forta, viteza, rezistenta, echilibrul, indemanarea, curajul sau alte asemenea calitati. Indiferent de natura lor manifestarile sportive prilejuiesc si mediaza transmiterea unor semnificatii pentru sine si pentru semeni. Este ceea ce in teorie se intelege prin procesul de comunicare.

Daca ar fi sa analizam doar procesul comunicarii cu sine, intermediata prin sport, problematica devine deosebit de complexa si necesita o abordare interdisciplinara. Spre exemplu, in situatia persoanelor cu handicap, prin intermediul sportului, individul realizeaza o valorificare a disponibilitatilor sale fizice cu accente superioare comparativ cu persoanele normale. Se poate vorbi in acest caz de o compensare a incapacitatii de comunicare prin intermediul altor forme si de o translatare spre forme adecvate capacitatii individului respectiv.