Aplicarea normei juridice in timp

Aplicarea normei juridice in timp

Expresia ''aplicarea normei juridice'' desemneaza tot ceea ce este necesar pentru transpunerea in viata a acestora si pentru protectia drepturilor subiective.

Existenta normelor juridice nu este un scop in sine. Dreptul nu isi indeplineste functiile specifice daca nu este aplicat.

A aplica norma juridica inseamna trecerea la norma, ca percept general, la un caz individual, stabilirea corespondentei intre faptele privind cazul concret avut in vedere si conditiile de aplicare a normei juridice, pentru a se obtine consecintele urmarite de aceasta norma.

Atunci cand norma juridica patrunde intr-o situatie de viata, ea o modeleaza, pentru a o face conforma cu ordinea de drept.

Timpul normei juridice defineste durata acesteia, rezistenta sa. Istoria dreptului consemneaza norme juridice cu efecte indelungate in timp : Legea celor XII Table, spre exemplu, a rezistat, cu mici modificari, peste 10 secole. In vechime ritmul transformarilor legislative era lent. Oligarhia locriana a anticei Grecii a imaginat, de astfel, obiceiul ca acela care se incumeta sa propuna o noua lege trebuie sa se infatiseze poporului cu streangul de gat. Daca legea cadea, novatorul era spanzurat pe loc. Lenta elaborare a unei norme juridice se aplica prin rimul greoi al transformarilor economico-sociale. Accelerarea acestui ritm in societatile moderne a adus cu sine si schimbari importante in dinamica creatiei normelor de drep.

Cu o durata mai lunga sau mai restransa de timp, normele juridice exercita un rol modelator si conservator (in sensul apararii valorilor sociale majore). Vine o vreme, insa, cand, desi bine construite, normele juridice inceteaza sa mai raspunda nevoilor sociale si trebuie inlocuite. Uzura, deformarea sau moartea normelor juridice se prezinta ca un proces firesc, care tine chiar de natura lor, si care pune la ordinea zilei problema creatiei unei norme noi.

Sporirea complexitatii raporturilor dintre oameni amplifica volumul acestei creatii, punand in discutie aspecte legate de coexistenta normelor juridice intr-un spatiu determinat, de relatiile acestora, de gasirea unor solutii de tehnica judiciara pentru rezolvarea conflictelor ce pot sa apara in procesul concret de aplicare a normelor. Succesiunea in timp a normei juridice, precum si coexistenta lor in spatiu, au impus anumite reguli care prezideaza actiunea acestora.

Este vorba, in primul rand despre durata aplicarii legii. Legea se aplica din momentul intrarii ei in vigoare iar incetarea efectelor legii are loc prin urmatoarele moduri: a) abrogarea, b) implinirea termenului prevazut de lege si c) caderea in desuetudine.

Intrarea in vigoare a legii marcheaza momentul in care dobandeste forta obligatorie pentru toti cei carora li se adreseaza. Legea devine executorie printr-un comandament al autoritatii publice, prin promulgarea ei de catre seful statului - in multe sisteme juridice -, promulgare prin care se atesta existenta si valabilitatea normei juridice. Dupa promulgare, legea este publicata intr-o publicatie oficiala pentru a fi adusa la cunostinta si pusa la dispozitia publicului. Intrarea in vigoare a legii rezulta deci din promulgarea si publicarea lor.

Uneori legiuitorul poate stabili ca legea sa nu intre in vigoare din momentul publicarii ei, ci dupa o anumita perioada de timp. El recurge la aceasta solutie pentru legile importante care instituie un regim juridic nou, in principal pentru a lasa timp destinatarilor ei pentru a se pregati. Alteori aplicarea legii reclama masuri comlementare, astfel cum este elaborarea unui regulament prin care se precizeaza detaliile aplicarii.

a)     Abrogarea are ca efect inlaturarea in intregime a unui act normativ (abrogarea totala) sau a unei parti a actului normative (abrogare partiala). Abrogarea inseamna desfintarea legii pentru viitor. Abrogarea nu poate avea loc decat printr-un act normativ abrogat sau o forta juridica superioara. Astfel, legea nu poate fi abrogata decat printr-o alta lege, sau prin Constitutie.

Abrogarea poate fi explicita (sau expresa) atunci cand in partea finala a actului normativ prin care se realizeaza abrogarea se anunta in mod explicit textele abrogate. Abrogare poate fi implicita (sau tacita) atunci cand rezulta din incompatibilitatea dispozitilor legii noi cu dispozitiile legii anterioare. Abrogarea implicita are loc de plin drept. Acest efect se exprima in adagiul ''lex posterior derogat legi priori''.

Abrogarea implicita este indicata de formula ''orice dispozitii contrare prezentei legi se abroga''.

b)     Implinirea termenului prevazut de lege

Exista norme juridice a caror actiune in timp este limitata de la inceput delegiuitor. Ele sunt cuprise in acte normative cu caracter temporal. Astfel sunt, de exemplu, legile bugetare care sunt anulata. Efectul acestor legi inceteaza, in mod automat prin ajungerea la termenul pe care ele insele il prevad.

c) Caderea in desuetudine

Norma juridica cutumiara isi poate inceta actiunea prin caderea in desuetudine. Dar, ceea ce este pus sub semnul intrebarii este data de norma de drept scris dispare prin caderea in desuetudine. Problema mai este controversata. Opinia traditionala inclina spre un raspuns negativ, motivandu-se prin aceea ca, desi legea este reflectarea unor nevoi sociale care i-au determinat aparitia, este necesara o abrogare certa si nu trbuie incurajata nesupunerea prelungita si generalizata fata de lege, pe care o presupune caderea in desuetudine.

Sunt insa si opinii opuse. Astfel profesorul Pierre Pescatore (Op, cit. p. 310- 312) cosidera desuetudine ca mod exceptional de incetare a actiunilor normelor de drept scris care presupune indeplinirea cu strictete a anumitor conditii. Potrivit opiniei amintite, este inexact a considera desuetudinea ca simpla aplicare prelungita a textului legii care duce la disparitia lui.

Desuetudinea este reversul negativ al cutumei. Este adevarat ca desuetudinea implica, in mod necesar, neaplicarea normei. Sunt cazuri in care exista norme care inca de la intrarea lor in vigoare nu au fost receptionate in viata sociala si au fost aplicate de autoritati. Dar, neaplicarea reprezinta o conditie necesara, dar nu suficienta a caderii in desuetudine. Pentru a exista desuetudine este necesara interventia unui al doilea element si anume, ca neaplicarea sa rezulte din convingerea ca norma avuta in vedere este rea din punct de vedere juidic si moral sau, pur si simplu, inutila. Aceasta ar reprezenta fateta negativa a lui opinio iuris, ca element constitutiv al cutumei.

Deci, ca sa existe desuetudine, neaplicarea trebuie sa rezulte nu din dorinta de sustragere de la lege sau din simpla indiferenta, ci din convingerea ca norma desueta nu mai trebuie sprijinita, fiind incompatibila cu convingerile juridice si morale elementare, curente in societate, sau, pur si simplu, pentru ca ea constituie un nonsens.

Apectul pricipal al actiunii normelor juridice in timp il constituie conflictul normelor juridice in timp. Suntem in prezenta unei antinomii juridice, cand trebuie gasita o solutie care sa impuna prioritatea unei norme si excluderea unei norme si excluderea alteia pe baza criteriilor cronologice (lex posterior derogate priori). Ea rezulta din schimbarile produse de legislatie. Astfel, o lege in vigoare este modificata sau legiuitorul intervine cu o lege intr-un domeniu pana atunci nereglementat. Se pune intrbarea daca legea noua trebuie sa se aplice, de la intrarea ei in vigoare, actelor, faptelor si situatiilor juridice preliminare sau drepturi in curs de formare. In ce masura aceste situatii sunt afectate de noua lege ?

Veche lege va continua sa produca efecte in privinta acestor drepturi si situatii, deoarece ea a fost avuta in vedere la crearea lor. De ea sunt legate anumite interese, asteptari si sperante.

Aceste probleme de tranzitie intre vechea si noua legislatie trebuie sa fie solutionate, deoarece actiunea lor se interfereaza. De aceea, adesea legiuitorul insusi, tinand seama de aceste probleme de tranzitie are initiativa de a le rezolva prin dispozitiile tranzitorii, inserate in partea finala a numeroaselor legii. Aceste dispozitii prevad aplicarea legii vechi fata de anumite persoane pentru o anumita perioada sau un regim de adaptare gradata la noua lege.

In acest caz, conflictul normelor in timp este rezolvat. Dar, in ipoteza inexistentei sau insuficientei unor dispozitii tranzitorii, conflictul exista si trebuie solutinat dupa anumite principii.

Doua sunt aceste principii :

a) Principiul efectului imediat al legii noi care inseamna ca legea noua guverneaza,cu efect imediat toate situatiile juridice actuale care intra in sfera ei de actiune. Codul civil prevede ca legea dispune numai pentru viitor. Odata intrata in vigoare, legea noua se aplica faptelor si actelor posterioare publicarii ei. O derogare de la aceasta regula o constituie faptul ca efectele contractelor incheiate anterior intarii in vigoare a legii noi sunt guvenate de legea veche, adica de legea in vigoare la data incheieri lor. Dar legiuitorul poate dispune aplicarea imediata a legii noi contractelor in curs de executare. Astfel se intamla cand legea noua este de ordine publica. Daca intr-o tara se introduce sistemul de control al chiriilor prin modificarea moduluoi de calcul,dispozitiile legii noi au prioritate fata de clauzele contractuale.

b)     Principiul neretroactivitatii.

Potrivit acestui principiu, trecutul aprtine legii vechi. Legii noi nu ii este permis a se rapora la trecut, adica de a se aplica situatiilor juridice stabilite sub imperiul vechii legi.

Principiul efectului imediat al legii noi urmareste sa-i asigure eficacitatea - legea noua fiind considerata a raspunde, in cea mai mare masura conditiilor si normelor momentului - si sa asigure unitatea legislativa. Principiul neretroactivitatii legii raspunde preocuparii de securitate juridica, fiind o garantie pentru situatiile juridice legal create si consolidate sub imperiul legii vechi. Neretroactivitatea reprezinta un factor de ordine si de securitate juridica, protejand drepturile subiective impotriva interventiei legiuitorului si impiedicand repunerea in discutie a drepturilor dobandite si a actelor vechi incheiatesub imperiul legii vechi.

Cu cat sistemul juridic este mai liberal, cu atat este consacrat cu mai multa vigoare principiul neretroactivitatii legii. Declaratia drepturilor omului din 1789, la care se refera preambulul Constitutiei franceze din 1958, consacra principiul neretroactivitatii legii penale. Art. 2 al codului civil francez prevede ca legea nu dispune decat pentru viitor, ca ea nu are efect retroactiv. Conventia Europena a Drepturilor Omului prevede neretroactivitatea legii penale. Potrivit acesteia, nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau omisiune care in momentul in care a fost savarsita nu constituia o infractiune, potrivit dreptului national sau international. Se poate conchide ca, ori de cate ori nu se aduce atingere intereselor superioare ale individului si in lipsa unor dispozitii speciale, legea noua este considerata a fi de aplicare imediata, deci neretroactiva (Lex retro non agit).

Atunci cand este in joc ordinea publica sau noua lege penala este mai blanda, mai favorabila, legea poate fi declarata retroactiva. Legiutorul poate sa atribuie efect retroactiv legilor pe care le adopta, revenind asupra trecutului si de exemplu, pentru a reglementa situatii imprevizibile la data adoptarii vechii legi, pentru a reglementa plata datoriilor de razboi, pentru a valida retroactiv o lege adoptata fara a se respecta conditiile prevazutepentru validitatea ei. Sunt retroactive legile interpretative ale caror legi care produc efecte de la data intrarii in vigoare a legilor interpretative, desi sunt adoptate ulterior acestora.

Facultatea legiutorului de a atribui efect retroactivb legilor pe care le adopta este temperata de restrictii, cum este neretroactivitatea legii penale sau a ratiunii de intelepciune legislativa.

In afara de cazul cand legea noua este dotata de legiuitor cu efect retroactiv, organului de aplicare ii este interzis sa raporteze legea noua la trecut.

Principiul neretroactivitatii legii este si rational si echitabil. El poate fi justificat in doua moduri.

Pentru sustinatorii individualismului, principiul neretroactivitatii este esential pentru protectia libertatii individuale, a pozitiei omului in fata legii. Nu ar mai fi posibila securitatea juridica pentru particulari daca actele incheiate in confomitate cu dispozitiile legii in vigoare ar mai putea fi repuse in discutie atunci cand intervine o noua lege. Legea reprezinta un ordin al legiutorului, iar ordinul este valabil pentru viitor. Nu se poate cere subordonarea fata de o regula care nu exista inca.

Neretroactivitatea legii este justificata, atunci cand este privita prin prisma interesului public, prin progresul pe care il asigura legea noua si necesitatea aplicarii imediate, deci prin interesul legii insasi. Daca unei personae care s-a conformat legii I s-ar putea reprosa aceasta de catre o lege ulterioara care modifica termenii reglementarii, atunci legea si-ar pierde forta, autoritatea si nimeni nu ar mai indrazni sa execute ordinul legii, de teama unei posibile legii ulterioare. Exista insa cazuri cand alte ratiuni prevaleaza asupra interesului securitatii juridice a cetatenilor si stabilitatii legii. Este cazul legii penale mai blanda care suprima sau atenueaza o sanctiune, delicventii urmand a fi judecati, daca nu a intervenit o condamnare definitiva, nu confom legii in vigoare la data comiterii infractiunii, ci conform legii noi, mai blande. Aplicare unor pedepse atenuate faptelor anterioare legii este dreapta, deoarece legiutorul a apreciat ca pedepsele anterioare erau excesive.

Trebuie sa facem deosebire intre dobandirea drepturilor sau mai larg, formarea situatiei juridice si efectele succesive ale unui raport juridic care a luat nastere sub imperiul legii vechi. Dobandirea unui drept sau crearea unei situatii juridice raman guvernate de legea in vigoare in momentul dobandirii dreptului sau crearii situatiei juridice. Nu este permisa in aceasta privinta aplicarea legii noi, dupa principiul ''Tempus regim actum''. Insa efectele succesive ale unui raport juridic, creata anterior legii noi sunt guvenate de legea noua. De exemplu, validitatea une casatorii trebuie sa fie apreciata dupa legae in vigoare in momentul incheierii casatoriei. Dimpotriva, efectele succesive ale incheierii casatoriei, ca de pilda, caspacitatea juridica a femei maritate sunt guvenate de legea noua.

Bibliografie :Teoria generala a dreptului,editura Lumin Lex 2000, prof.univ.dr. Sofia Popescu,pag 251-252,266-273

Teoria generala a dreptului, editura Actami, Bucuresti, 1999, prof. univ. dr. Nicolae Popa, judecator la Curtea Constitutionala, pag 176