Conceptul raportului juridic

PLANUL LUCRARII

I.           CONCEPTUL RAPORTULUI JURIDIC

1. Definitia raportului juridic

2. Trasaturile raportului juridic

II.        PREMISELE APARITIEI RAPORTULUI JURIDIC

1. Norma juridica - premisa fundamentala a

nasterii unui raport juridic

2. Subiectele raportului juridic

Faptul juridic - premisa concreta a aparitiei

sau stingerii unui raport juridic

III.     CONTINUTUL RAPORTULUI JURIDIC

1. Drept subiectiv

2. Obligatia juridica

I. CONCEPTUL RAPORTULUI JURIDIC

Definitia raportului juridic

Dreptul este creat in vederea realizarii functiei sale, de a

reglementa conduita oamenilor, comportarea lor in relatiile interpersonale, interumane necesare existentei vietii in comun, intr-o anumita colectivitate.

In principal, aceasta functie a dreptului se realizeaza prin aceea ca in relatiile lor reciproce oamenii sunt obligati sa se comporte intr-un anume fel, conform prescriptiilor normelor juridice. Acest comportament se realizeaza sub forma stabilirii si indeplinirii unor drepturi subiective si a obligatiilor corespunzatoare acestor drepturi subiective si a obligatiilor corespunzatoare acestor drepturi. Astfel, aceste raporturi capata caracterul de raporturi juridice, ele numindu-se juridice deoarece sunt create prin actiunea dreptului.

Raporturile juridice reprezinta o treapta necesara in realizarea functiei dreptului, prin care prescriptiile normative exprimate in mod generic, ipotetic, impersonal, se materializeaza in anumite raporturi juridice concrete, in care participantii apar ca purtatori ai unor drepturi si obligatii juridice corelative.

Relatiile sociale se "incarca" de juridicitate sub actiunea normelor juridice, acestea din urma fiind conectate cu planul realitatii sociale prin intermediul raporturilor juridice¹.

Raportul juridic este o relatie sociala, reglementata de norma juridica, intre subiecte de drept care apar ca titulare de drepturi subiective si obligatii juridice corelative, relatie susceptibila de a fi aparata, pe cale statala, prin constrangere.

Trasaturile raportului juridic

Ø      Raportul juridic este un raport social

El ia nastere intotdeauna intre oameni, fie persoane fizice, fie

oameni organizati in diferite colectivitati, raporturile juridice fiind legate de viata si activitatea oamenilor in societate, fiind esenta dreptului, alteritatea, existenta altei persoane.

Sublinierea caracterului social al raportului juridic este necesara pentru ca in doctrina si-au facut loc aprecieri potrivit carora ar exista raporturi juridice intre oameni si lucruri sau exclusiv intre lucruri².

Ioan CETERCHI, Ion CRAIOVAN Op. Cit. p. 6.

Rau AUBRY Cours de droit francais. Vol II. Paris. 1897. p. 72.

Critica opiniilor care aduc in discutie nasterea unor raporturi juridice intre oameni si lucruri ( proprietarii de pamant si pamantul, fabricantii si fabrica sau uzina etc. ) este sustinuta de alti autori de specialitate precum Claude Pasquier¹ si Jean Dabin².

Ca raport social, raportul juridic coexista cu ansamblul raporturilor social-economice, politice, etc.

Ø      Raportul juridic este un raport de suprastructura

Raporturile juridice se dezvolta sub influenta raporturilor materiale, ideologice, etc. Raportul juridic are un continut specific si o forma caracteristica.

Ca raporturi de suprastructura, raporturile juridice au o anumita independenta fata de raporturile materiale care le-au determinat, ca urmare a faptului ca ele lua fiinta si ca o creatie a normei de drept care le orienteaza si precizeaza continutul.

In multe cazuri raporturile juridice - ca raporturi de suprastructura- apar ca o forma a raporturilor materiale, insa in desfasurarea procesului penal, civil etc. raporturile juridice au un continut specific si se realizeaza intr-o forma proprie care demonstreaza caracterul lor suprastructural in sistemul social general, indeplinind un rol important in orientarea si corectarea comportamentului uman, in baza exigentelor generale ale progresului societatii³.

Ø      Raportul juridic are caracter volitional

Fiind un raport care ia nastere intre oameni, raportul juridic este un

raport de vointa, volitional. Natura volitionala a raporturilor juridice se manifesta, in primul rand, in faptul ca ele sunt rezultatul reglementarii relatiilor sociale realizate de normele juridice care exprima vointa statala.

In acest fel, in orice raport juridic drepturile si obligatiile jurdice ale subiectelor de drept iau nastere si se desfasoara potrivit vointei legiuitorului.

In al doilea rand, subiectele de drept participante la raportul juridic isi exprima mai mult sau mai putin activ si propria lor vointa, in conditiile si limitele indicate de norma de drept.

Claude PASQUIER. Introduction a la theorie generale et a la philosophie du droit. Sirey. Paris. 1937. p.98. ( cit. de Mihai BADESCU, op. Cit. p. 120 )

Jean DABIN. Theorie generale du Droit. Bruxelles. 1953. p. 92. ( cit. de Mihai BADESCU, op. Cit. p. 120 )

Henry LEVY-BRUHL. Les resultats sociaux des regles de droit et leur interet au regars de la methodologique juridique. Toulouse. 1958. p. 80-81 ( cit. de Dumitru MAZILU, op. Cit. p. 280 )

In cele mai multe cazuri chiar din norma juridica reiese ca raportul juridic va lua nastere numai prin producerea unor acte de vointa ale subiectelor de drept.

De aceea, se poate afirma ca raportul juridic are un caracter dublu volitional: vointa statala exprimata in norma de drept care consacra drepturile si obligatiile participantilor si vointa subiectelor¹.

Ø      Raportul juridic este un raport valoric

Normele de drept definesc, promoveaza si apara valorile sociale

specifice oricarei colectivitati, in raporturile juridice gasindu-si concretizarea valorile esentiale ale societatii. In desfasurarea cotidiana a raporturilor juridice, subiectele acestora, fie individuale, fie colective, actioneaza in spiritul dezvoltarii si multiplicarii valorilor sociale.

Statul, prin elaborarea normelor juridice, urmareste incurajarea, promovarea si apararea valorilor sociale, a acelor valori care garanteaza progresul societatii, dezvoltarea ei.

Ø      Raportul juridic este o categorie istorica

Fizionomia raportului juridic este marcata in mare masura de istoria

societatii atat in ceea ce priveste subiectele sale ( calitatea procesuala a participantilor ), cat si continutul acestuia ( specificul drepturilor subiective si a obligatiilor juridice corelative ).

Istoricitatea raportului juridic se explica prin faptul ca pe orice treapta istorica de evolutie sociala, in orice etapa a dezvoltarii sociale, au existat raporturi juridice cu un anume specific.

Specificul raporturilor sociale este dat de realitatea sociala concreta in care acestea se nasc si se dezvolta.

Nicolae POPA. Op. Cit. p. 280.

II. PREMISELE APARITIEI RAPORTULUI JURIDIC

Pentru crearea de raporturi juridice este necesara existenta unor factori, a unor premise. Aceste premise sunt:

norma juridica

subiectele raportului juridic

faptele juridice

Uneori, in literatura juridica norma juridica si subiectele de drept

sunt denumite premise generale ( abstracte ), iar faptele juridice sunt denumite premise speciale ( concrete ) ale raporturilor juridice.

Existenta concomitenta a acestor premise da nastere raporturilor juridice, adica unor drepturi subiective si obligatii juridice corelative ale titularilor lor - subiectele raporturilor juridice, raporturile juridice nascandu-se ca urmare fie a indeplinirii dispozitiei normei juridice, fie a aplicarii sanctiunii ei.

Norma juridica

- premisa fundamentala a nasterii unui raport juridic -

Norma juridica isi gaseste in raportul de drept principalul sau mijloc de realizare¹. Avand in vedere sfera drepturilor si obligatiilor pe care au posibilitatea sa le realizeze participantii intr-un raport juridic, norma juridica statorniceste limitele si situatiile in care se pot desfasura relatiile sociale.

Norma juridica este considerata premisa fundamentala a nasterii oricarui raport juridic, deoarece ea defineste calitatea si capacitatea subiectelor de drept participante la raport, stabileste de asemenea categoriile de fapte juridice care odata produse dau nastere unui raport juridic.

Caracterul tipic, general, impersonal, irefragrabil si injonctiv al normei de drept se particularizeaza, capata forma concreta numai in cadrul raporturilor juridice. Normele juridice influenteaza desfasurarea relatiilor sociale, prin aceea ca stabilesc faptele care au valoare juridica, raportul juridic luand nastere numai in acele imprejurari pe care norma le prevede. Prin aceste imprejurari, norma juridica influenteaza desfasurarea relatiilor sociale, determinand participantii la aceste relatii sa adopte o conduita care sa fie conforma cu exigentele reglementarii juridice^1.

Raportul juridic este caracterizat drept o norma juridica in actiune, principalul, dar nu unicul mijloc de realizare a dreptului, avandu-se in

Dumitru MAZILU. Op. Cit. p. 285.

vedere existenta unor norme care se realizeaza fara a da nastere unor raporturi juridice, norme juridice care fixeaza capacitatea juridica a cetatenilor si organizatiilor, norme care stabilesc competenta organelor de stat si de vasta categorie a normelor juridice prohibitive.

Subiectele raportului juridic

Ø      Notiunea de subiect de drept

Subiectele raportului juridic reprezinta una dintre premisele aparitiei raportului juridic alaturi de norma juridica si faptele juridice.

Subiectele raportului juridic sunt participantii la acest raport care sunt titulari de drepturi subiective si obligatii juridice corelative. Acesti participanti, intr-un raport juridic, sunt desemnati fie prin sintagma " subiecte de drept", fie prin sintagma "subiecte ale raportului juridic", insa intre cele doua notiuni nu sunt deosebiri¹.

Incheierea si derularea oricarui raport juridic implica existenta a cel putin doua subiecte de drept. In unele raporturi juridice participa mai multe subiecte de drept, situatie in care vorbim de pluralitate de subiecte de drept.

Prin subiecte de drept ( subiecte ale raportului juridic ) se intelege participantii intr-un raport juridic, titulari ai unor drepturi subiective si obligatii juridice corelative.

Ø      Capacitatea juridica - premisa a calitatii de subiect de drept

Calitatea de subiect de drept presupune aptitudinea subiectului de

a avea drepturi si obligatii, deci de a avea capacitate juridica². Momentul aparitiei capacitatii juridice, precum si intinderea ei sunt stabilite prin lege.

"Capacitatea" ca notiune in drept, poate avea mai multe acceptiuni: capacitatea de folosinta, capacitatea de exercitiu, capacitatea electorala, capacitatea de a raspunde, capacitatea de actiune, capacitatea de a mosteni, etc. Termenul de capacitate este strans legat de persoana omului, de personalitatea sa.

Dumitru MAZILU Op. Cit. p. 291.

Mircea DJUVARA. Op. Cit. p. 107.

Persoana privita ca subiect de drepturi si datorii este de la inceputul si pana la sfarsitul existentei sale biologice purtatoare de valori juridice.

In intregul ei, capacitatea juridica exprima atat virtualitatea cat si efectivitatea dobandirii drepturilor si asumarii datoriilor.

In literatura de specialitate se considera ca este suficient sa depasim limitele raporturilor juridice patrimoniale de drept civil pentru a constatat ca imediat pierde orice sens teoretic si practic delimitarea in capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu¹.

In teoria dreptului capacitatea juridica poate fi clasificata in capacitatea generala si capacitate speciala.

Capacitatea juridica generala este aptitudinea de a participa ca titular de drepturi si obligatii juridice, in principiu, in toate raporturile juridice, fara ca legea sa conditioneze aceasta participare de indeplinire a unor calitati.

Capacitatea juridica speciala este posibilitatea recunoscuta de lege de a participa ca subiect de drept in raporturile in care trebuie indeplinite anumite conditii.

Ø      Clasificarea subiectelor raporturilor juridice

Subiecte ale raporturilor juridice nu pot fi decat oamenii, fie in mod

individual, fie grupati in forme organizate.

Teoria dreptului distinge doua categorii de subiecte de drept:

subiecte individuale - persoana ca subiect.

subiecte colective - care isi afla fundamentul in

existenta reala a formei colective de activitate².

Subiectele individuale de drept sunt reprezentate de catre persoana fizica - cetatenii, strainii, apatrizii.

Cetatenii ( nationalii ) statului pot sa participe la toate raporturile juridice ce iau nastere potrivit legislatiei nationale, fiind investiti cu capacitate juridica generala. Acestia pot intra in raporturi juridice atat intre ei cat si cu statul, cu organele statului ori cu organizatiile economice sau cu cele neguvernamentale.

Strainii ( cetatenii altui stat ) au aceleasi drepturi fundamentale cu cetatenii statului cu exceptia unora dintre ele.

In Romania, strainilor le este aplicabil regimul national³, aceasta inseamna ca strainii si apatrizii vor putea intra in raporturi juridice ce privesc exercitarea drepturilor si libertatilor pe care le au si cetatenii

Ibidem.

Anita NASCHITZ. Op. Cit. p. 88.

Legea nr. 123/2001 privind regimul strainilor in Romania.

romani, precum si drepturi prevazute in tratate internationale la care Romania este parte, mai putin drepturile stabilite potrivit legii.

Pe teritoriul Romaniei strainii:

- nu pot organiza partide politice ori alte organizatii sau grupuri similare acestora si nici nu pot face parte din acestea;

- nu pot ocupa functii si demnitati politice, civile sau militare;

- nu pot initia, organiza sau participa la manifestatii ori

intruniri care aduc atingere ordinii publice sau sigurantei nationale;

- nu pot finanta partide, grupari sau manifestatii ori intruniri

care aduc asemenea atingeri¹.

Apatrizii sunt persoanele fara cetatenie. Apatridia se obtine in doua situatii principale: cand persoana si-a pierdut cetatenia si nu a dobandit o alta cetatenie, iar cea de-a doua situatie priveste copilul nascut din parinti apatrizi.

In baza Conventiei privind statutul apatrizilor, apatrizii sunt asimilati cetatenilor straini, urmand a intra in raporturi juridice specifice acestora.

Subiecte colective de drept

Sunt considerate subiecte colective de drept:

statul;

organele statului;

persoanele juridice;

Statul poate fi subiect al raporturilor juridice atat in dreptul intern cat si in dreptul international.

In raporturile juridice de drept intern, statul poate sa apara ca subiect de drept in dreptul constitutional, in dreptul comertului, in dreptul civil, in raporturile rezultand din donatii si legatele in favoarea statului. Statul poate fi subiect de drept international, indiferent de intinderea sa teritoriala, de numarul populatiei, de stadiul dezvoltarii economice, sociale si politice, pe baza tratatelor, conventiilor ce le incheie cu alte state, altele decat cele incheiate de catre anumite organizatii de import sau export.

Calitatea de subiect de drept al statului in raporturile de drept international se intemeiaza pe suveranitatea sa, existand indiferent de recunoasterea sau nerecunoasterea din partea celorlalte state.

In privinta organizatiilor internationale ele pot subiecte de drept numai daca statele membre le recunosc dreptul ca in exercitarea functiilor lor sa fie purtatoare de drepturi si obligatii in raporturile juridice internationale².

Mihai BADESCU. Drept constitutional si institutii politice. Bucuresti, Ed. V.I.S. Print 2002. p.233.

Nicolae POPA. Op. Cit. p. 312.

Organele statului - legislative, executive, jurisdictionale pot participa in diverse raporturi juridice, ca purtatoare ale autoritatii statale.

Raporturile juridice in care intra organele de stat sunt raporturi de competenta care determina capacitatea acestor organe. Aceste organe de stat au drepturi si obligatii pe care le exercita in virtutea sarcinilor ce rezulta din actele normative ce sunt puse la baza activitatii lor.

Ca subiecte de drept organele statului indeplinesc cel putin trei categorii de competenta:

- exercitarea conducerii de stat in diverse domenii;

- solutionarea problemelor privind temeinicia legala a pretentiilor unor subiecte de drept fata de altele si asigurarea constrangerii de stat in cazurile necesare;

- restabilirea ordinii de drept incalcate si recuperarea prejudiciilor.

Persoanele juridice participa ca subiecte de drept in numeroase raporturi juridice. Elementele constitutive ale personalitatii juridice sunt: organizarea de sine statatoare, un patrimoniu propriu afectat realizarii unui scop in conformitate cu interesul general.

Pot intra in diverse raporturi juridice ca subiecte ale acestora urmatoarele categorii de persoane juridice: societati comerciale, regii autonome, companii, intreprinderi, institutii de invatamant, stiinta, cultura, cele din domeniul sanatatii, organizatii cooperatiste, mestesugaresti, de consum, de credit.

Organizatiile neguvernamentale ( O.N.G. ), nestatale, precum: asociatiile de tineret, de femei, uniuni sindicale, asociatii si uniuni de creatie, etc. pot participa in diverse raporturi juridice.

3. Faptul juridic

- premisa concreta a aparitiei sau stingerii unui raport juridic -

Faptul juridic este reprezentat de imprejurarea din natura sau din realitatea sociala, de existenta careia norma juridica leaga efecte juridice.

Aceste imprejurari, carora li se atribuie semnificatie juridica sunt caracterizate in literatura de specialitate ca fapte care constituie izvorul raportului juridic.

Faptele juridice sunt diferentiate in general, prin raportarea lor la elementul volitional.

Teoria dreptului consacra drept fapte juridice actiunile si evenimentele.

Ø      Actiunile sunt manifestari de vointa ale oamenilor care

produc efecte juridice ca urmare a reglementarii lor prin normele de drept. Ele pot fi licite si ilicite.

Actiunile licite savarsite cu scop manifest de a produce efecte juridice se numesc acte juridice. Acestea sunt cele mai importante actiuni licite si sunt reprezentate de acele manifestari ale vointei libere, rationale si constiente, avand drept scop crearea sau stingerea unor drepturi si obligatii ori modificarea unor situatii juridice preexistente.

Actele juridice constituie, fie rezultatul acordului de vointa al partilor, situatie in care actele sunt denumite bilaterale ( cazul contractului ), fie efectul manifestarii unilaterale a vointei, situatie in care actele sunt numite unilaterale ( in cazul testamentului, donatiei, etc. )¹.

Actiunile ilicite sunt savarsite in dispretul normelor juridice, prin incalcarea prevederilor legale. Sunt actiuni ilicite abaterile disciplinare si administrative, delictele civile, contraventiile, infractiunile, etc.

Ø     Evenimentele sunt acele imprejurari care se produc

independent de vointa umana ( uneori impotriva acesteia ), dar care produc efecte juridice ( dau nastere, modifica sau sting raporturi juridice)

Spre exemplu, un cutremur poate produce efecte juridice in sensul stingerii unor raporturi juridice intre asigurat si societatea de asigurari ( in legatura cu imobilul distrus de cutremur ).

III. CONTINUTUL RAPORTULUI JURIDIC

Raporturile juridice sunt o forma speciala de relatii de vointa, care se caracterizeaza printr-o stransa intre participantii la aceste raporturi, legatura determinata de caracterul reciproc al drepturilor si obligatiilor pe care le au.

Continutul oricarui raport juridic este format din drepturile subiective si obligatiile juridice corelative ale subiectelor raportului juridic, drepturi si obligatii prevazute de norma juridica.

Dreptul subiectiv

Ø      Notiunea dreptului subiectiv

Dreptul subiectiv poate fi definit ca fiind posibilitatea juridica a

unei persoane sau organizatii intr-un raport juridic determinat, de a se bucura de ceva anume, potrivit propriului interes.

Sofia POPESCU. Op. Cit. p. 247.

Dreptul subiectiv, inteles ca posibilitatea recunoscuta de normele juridice subiectului activ de a avea o anumita conduita, prilejuieste titularului sau sa aiba o anumita atitudine fata de dreptul sau, sa solicite o atitudine corespunzatoare din partea subiectului obligat si sa solicite apararea dreptului sau pe cale statala, in conditiile nesocotirii sale¹.

Dreptul subiectiv este in acelasi timp mijlocul tehnic prin care starea de fapt este convertita in starea de drept².

Ø     Clasificarea drepturilor subiective

Literatura de specialitate consacra numeroase clasificari ale

drepturilor subiective, avandu-se in vedere fie planul general al teoriei dreptului, fie specificul ramurii de drept respective.

Drepturile subiective se clasifica astfel:

Dupa criteriul provenientei lor³, drepturile subiective pot fi:

- drepturi fundamentale care deriva din apartenenta la

societatea umana a fiecarui individ ( dreptul la viata, la demnitate, la libertate, etc. )

- drepturi care decurg din insertia individului la viata sociala

( dreptul la nume, dreptul la domiciliu )

- drepturi care deriva din insasi vointa indivizilor ( dreptul de a incheia contracte )

Dupa gradul lor de opozabilitate se disting:

- drepturi absolute carora le corespunde obligatia tuturor

subiectelor de drept de a le respecta ( dreptul la viata )

- drepturi relative care sunt opozabile unei anumite persoane,

unui subiect determinat in raportul juridic ( dreptul cumparatorului de a primi bunul este opozabil fata de vanzator - persoana care i-a achitat pretul bunului )

Dupa continutul lor drepturile subiective pot fi:

- drepturi patrimoniale au caracter economic si pot fi:

- drepturi reale - drepturi in virtutea carora

titularii isi pot exercita prerogativele asupra unui bun fara concursul altcuiva;

- drepturi de creanta - drepturi in temeiul carora subiectul activ, numit creditor, poate pretinde subiectului pasiv, numit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva;

Nicolae POPA. Op. Cit. p. 316.

T. IONASCU.E.A. BARASCH. Despre relativa independenta a unor aspecte ale formei in drept in Rev. " Studii si cercetari juridice". 1964, nr. 2. p. 180.

Fr. RIGAUX. Introduction a la science du droits. Bruxelles. 1974. p. 271-274.

- drepturi nepatrimoniale, drepturi care nu au un caracter

economic si al caror continut nu poate fi exprimat in general, in bani. La randul lor aceste drepturi pot fi:

- drepturi care privesc existenta si integritatea persoanei;

- drepturi care privesc identificarea persoanei;

- drepturi care decurg din creatia intelectuala;

Obligatia juridica

Obligatia juridica, cel de-al doilea element al continutului raportului

juridic, poate fi definita ca indatorire a subiectului pasiv al unui raport juridic, pretinsa de subiectul activ, de a da, de a face sau a nu face ceva, conduita care poate fi impusa , in caz de nevoie, prin forta coercitiva statului.

Obligatia juridica reprezinta masura dreptului subiectiv, este corelatia dreptului subiectiv, incumba subiectului tinut sa indestuleze dreptul subiectiv¹. Terminologic, obligatia juridica are mai multe acceptiuni:

- in sens larg, obligatia este privita ca raport juridic de obligatie

- in sens restrans, pentru a desemna obligatia subiectului pasiv

- in sens de inscris constatator².

In caracterizarea obligatiei juridice retinem ca:

- ea consta intr-o indatorire in antiteza cu caracteristica dreptului subiectiv al subiectului activ.

- indatorirea subiectului pasiv rezida intr-o conduita pretinsa de subiectul activ.

- daca subiectul pasiv nu-si indeplineste de buna voie obligatia, subiectul activ poate recurge la forta coercitiva a statului³.

In ceea ce priveste clasificarea obligatiilor, ele pot fi obligatii juridice de tip activ ( dare, facere ) si obligatii civile de tip pasiv ( non facere ).

Drepturile si obligatiile nu sunt rupte unele de altele, ele se presupun si se coordoneaza reciproc: ceea ce poate pretinde subiectul activ este exact ceea ce constituie indatorirea subiectului pasiv.

Nicolae POPA. Op. Cit. p. 316.

P. COSMOVICI. Tratat de drept civil. Bucuresti. Ed. Academiei. 1989. vol. II. P. 71.

Ibidem

BIBLIOGRAFIE

1. Mihai BADESCU, Concepte fundamentale in teoria dreptului, V.I.S. Print, Bucuresti, 2003.

2. Nicolae POPA, Teoria generala a dreptului, ED. Actami, Bucuresti, 1998.

Ioan CETERCHI, Ion CRAIOVAN, Introducere in teoria generala a dreptului, Ed. ALL BECK, Bucuresti, 1993.

Dumitru MAZILU, Teoria generala a dreptului, Ed. ALL BECK, Bucuresti, 1999.

https://ro.wikiepedia.org;

https://ro.altermedia.info;